Author : Cristina Bazavan

fotografia de la Globurile de aur care m-a socat

stiu ca am pus un titlul tabloid, dar e realitatea pentru mine.

de azi noapte de cind am vazut fotografia asta numai asa ma gindesc la DiCaprio si imi imaginez ce chiselita, ce ciment e in parul lui.

da, stiu ca sunt o multime de artificii ca ei sa arate impecabili si ca la ceremonii din astea chiar sunt impaiati, pentru ca trebuie sa arate bine citeva ore bune, in care au de stat in picioare, intre multa lume etc.

dar tot nu pot sa-mi imaginez, fara sa mi se stringa stomacul, cam cum era parul lui DiCaprio cind se atingea la imbratisari sarutari cu vecinii de meserie. fotografia a fost facuta pe covorul roshu, e un cadru “de culise” pe care l-au postat organizatorii globurilor de aur pe contul lor de instagram.

1614
Her-Movie-siri-operating-system-ftrdoua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

doua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

HER e un film al lui Spike Jonze despre un scriitor care se indragosteste de vocea operatorului de sistem din telefon, un fel de Siri de la iPhone.

scenariul este unul foarte foarte inteligent si exploateaza multe dintre nevoile generatiei 20-30, foloseste simboluri si reinterpreteaza lucruri in background – cind sa influenteze spectatorul, fara sa stie de la ce i se trage atractia.

si are marea calitate – rara, de exemplu, la scenariile romanesti – ca replicile sa spuna mai mult decit ceea ce se rosteste prin cuvinte, iar impactul asupra spectatorilor e pe mai multe layere/nivele.

*

evident ca si campania de promovare a filmului e una foarte desteapta care ii atinge pe spectatorii din target, din nou fara sa stie de la ce li se trage.

mai intii a fost parteneriatul cu Apple si raspunsurile pe care Siri le da celor care o intreaba despre filmul HER. in doua etape, ambele mentionate pe cele mai importante site-uri de tehnologie, de trend-uri si pe blogurile influente la nivel global.

aici primul pas cu raspunsuri cu tenta negativa ca sa genereze controversa, aici cel de-al doilea cu mai impaciuitoarea  SIRI.

mai nou, pe unul dintre cele mai influente site-uri la nivel global pentru ceea ce tehnic e denumit “the new optimism” (un trend pe care-l exploateaza si filmul din plin), brain picking, au aparut scrierile unui filosof britanic (raposat in 1973) despre care nu s-a mai scris de foarte multa vreme, desi domnul propovaduieste valorile pe care le cauta acum generatia 20-30 – increderea in sine, inteleciunea, fericirea.

toate bune si frumoase si in identitatea site-ului, doar ca filosoful in cauza Allan Watts e personaj in HER, e ilustrarea sentimentului ca Samantha (inteligenta artificiala de care se indragostete eroul principal) si-a putea gasi un echivalent in lumea ei pe care sa-l iubeasca. Watts e si el o forma de inteligenta artificiala, intrucit toata creatia lui a fost atasata, in film, unui robot.

si uite cum publicul tinta al filmului il descopera  pe Watts exact in perioada de promovare pentru HER.

“ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta” ar zice un personaj de roman daca nu ar fi una dintre cele mai destepte si mai subtile campanii de promovare.

probabil asta va fi cheia pentru campaniile de promovare ale viitorului pentru ca generatiile care vin acum accepta din ce in ce mai putina publicitate/promovare “in your face”: promovarea prin content.

aici textul despre Watts din brainpicking

 

1866
books3Biblioteca Bloggerului Roman – sau ce am citit in 2013

Biblioteca Bloggerului Roman – sau ce am citit in 2013

Cristi China (chinezu) m-a rugat sa scriu care sunt cartile pe care le-am citit in 2013. e parte dintr-un proiect al lui care se numeste Biblioteca Bloggerului Roman in care vrea sa centralizeze cartile pe care le mai citesc oamenii din online.

Scriu din ce in ce mai rar despre ce carti citesc pentru ca sunt putine care pot fi gasite pe piata noastra si pt ca mi-a zis cineva odata ca e mai bine sa nu stie lumea ca citesc mult. Ceea ce e foarte adevarat. Dar pentru Cristi fac o exceptie pentru ca oricum ii sunt datoare vinduta si m-a luat la sentiment ca “sa apara in centralizatorul final si carti mai rare”, plus ca doar enumar cartile, nu fac cronici pt ele 🙂

iata lecturile mele din 2013; unde exista si postari pe blog despre ele, avem si link la opinia mea, pe titlu avem link de unde o puteti cumpara, daca va suna in vreun fel titlul

Paul Cronin – Roman Polanski – Interviews

the best american magazine writing 2012

Best European Fiction – 2012

Stephen King – On Writing: 10th Anniversary Edition: A Memoir of the Craft

Christopher Booker – The Seven Basic Plots: Why We Tell Stories

Alfred Adler – Intelegerea vietii, introducere in psihologia individuala, editura trei

David Kusek, Gerd Leonhard – The future of music, manifesto for the digital music revolution

Elmore Leonard – 10 Rules of Writing

Daniel Tammet – Thinking In Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

Paul Scott – Robbie Williams: Facing the Ghosts

Daniel J Levitin – creierul nostru muzical, Humanitas

Mozart – Scrisori, Humanitas

Celibidache – Intilniri cu un om de exceptie, editura Spandugino

Chopin – letters 1810-1849

Dalai Lama – Emotii distructive, Curtea Veche

Roland Barthes, Fragmente dintr-un discurs indragostit, Editura Cartier , am scris despre ea aici

dr Elisabeth Kubler Ross – Despre moarte si a muri, EF PUblising

About love: Reinventing Romance for Our Times, am scris despre ea aici

Whitney Chadwick & Isabelle de Courtivron – Cealalta jumatate – creativitate si relatii intime, Vellant

Alain de Botton – Religia pentru atei. Vellant

Diane Ducret – Femeile dictatorilor, Curtea veche, am scris despre ea aici

Emir Kusturica – Unde sunt eu in povestea asta?, Polirom

Filip Florian – Toate bufnitele, Polirom, am scris despre ea aici

Alessandro Baricco – Novecento, Humanitas

Ambroise Vollard – Amintirile unui negustor de tablouri, editura meridiane (mai poate fi gasita doar in anticariate),am scris despre ea aici

Denis Diderot – Bijuteriile indiscrete – Paralela 45 (asta e proza erotica, aparuta cu mult mult inainde de fiftty shades:) ).

Dino Buzzati – O dragoste, Polirom

J.R. Moehringer – Dulcele bar, editura Publica, am scris despre ea aici

Pete Sampras, in mintea unui campion, editura publica – am scris despre ea aici

Phillipe Starck – impresii de aiurea, editura publica, am scris despre ea aici

Rene Stauffer – Roger Federer: Quest for Perfection

Mircea Morariu – carte cu Gina Patrichi, am scris despre ea aici

N.N. Tonitza – Corespondenta, editura Meridiane (mai poate fi gasita doar in anticariate)

Kazuo Ishiguro – Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg, Polirom, am scris despre ea aici

Rebecca Miller – Ritmuri Interioare, editura trei , mai poate fi gasita doar in anticariate. am scris despre ea aici

Kurt Vonnegut: Letters

Radu Beligan. Intre acte, editura allfa, am scris despre ea aici

Adrian Telespan – Cimitirul, editura Herg Benet. am scris despre carte aici

Donna Tartt – THE GOLDFINCH

Tom Wolfe – Hooking Up

Ioana Parvulescu – În intimitatea secolului 19. Humanitas

Carlos Ruiz Zafon – Umbra Vintului, Polirom

Hilton Als – White Girls

Kate Atkinson Life After Life

*

Dacavreti sa contribuiti la proiectul lui Chinezu, scrieti-va lecturile pe blog si tag-uiti ca sa stie sa ia in calcul si postarea voastra. Abia astept sa centralizeze citeva mii de carti ca sa munceasca mult (mult mai mult decit am stat eu sa pun link-uri la aceste titluri:))

Va multumesc.

 

5374
bdsmviitorul pornografiei: 42.000 $ pentru o ora de webcam

viitorul pornografiei: 42.000 $ pentru o ora de webcam

o tinara doamna specializata in BDSM a licitat o ora de servicii speciale via web cam.
suma pe care o primeste pentru aceste servicii 42.000 – probabil cea mai mare suma ever obtinuta de un performer sexual pentru o ora de web cam.

aici doamna care povesteste intimplarea

e insa interesant e ce spune aceasta licitatie si de ce cineva ar plati atit de multi bani.

in epoca narcisismului cind atentia personalizata e cea mai cautata, cind “eu”-ul e directia care ii ghideaza pe cei mai multi, site-ul care o gazduieste pe tinara dominatoare (caci imi imaginez ca e o campanie de promovare a site-ului) a identificat nisa absoluta.

probabil acesta va fi viitorul pornografiei – fantezii sexuale sub anonimat, personalizate, de la distanta, via internet.

Peter Acworth, the company’s founder and CEO, says that live and interactive porn is a growth area. “Customers’ connections to the Internet are improving and many want a closer connection to the performer,” he tells me. “One-to-one shows are very expensive, but some are willing to pay surprisingly large sums of money to get exactly what they want.” For those who can’t afford a one-on-one show, webcam portals offer customizable broadcasts to a chat room full of viewers. Kink also broadcasts many of its porn shoots, meaning viewers can pay to watch their porn sausage being made, or simply buy the end product.
None of this is to say that Kink is giving up on recorded content. “While it’s becoming progressively more challenging, we are building a new content distribution platform that will give personalized recommendations, like Netflix does,” says Acworth. “We think this service will be worth paying for even when there is so much free content available.”

via salon.com

later edit (pentru cei care ajung pentru prima data pe acest blog, atrasi de subiectul cu trimitere sexuala): nu va osteniti sa comentati despre ce si cum ar face diverse romance; comentariile sunt moderate si nu vor vedea spatiul public. nu despre asta e vorba in aceasta postare. la revedere.

1894
nyphomaniacNymphomaniac – cite ceva despre penisul lui Shia LaBeouf

Nymphomaniac – cite ceva despre penisul lui Shia LaBeouf

cum mai sunt citeva zile pina la premiera filmului Nymphomaniac, au inceput sa apara stirile picante care sa ajute si mai mult la promovare.

Shia LaBeouf a anuntat ca in toate secventele “cu penetrare” au fost folosite dubluri, dar chiar si asa, inainte de a incepe filmarile a trimis producatorilor o fotografie cu partile sale genitale.

Acesta a fost testul pe care l-au facut producatorii pentru a vedea cit de motivat este. La momentul respectiv nici agentul lui si nimeni din echipa nu stiau care este subiectul filmului, cunosteau doar ca e un film pe care-l face Lars Von Trier. I-au cerut o fotografie a organelor sale genitale pe care a livrat-o intr-un plic echipei regizorului si pe care acesta nici macar nu a vazut-o vreodata.

Abia dupa ce a trecut acest test au inceput sa vorbeasca despre rol, despre bani si toate anexele legate de expunerea sa in acest film cu sexualitate explicita.

LaBeouf mai zice ca s-a inspirat pentru rolul din Nymphomaniac din ce a facut Christian Bale in American Psycho. Saptamina viitoare vad filmul in avanpremiera, asa ca revin curind cu detalii:)

1527
Watch-Toronto-Zoos-polar-bear-cub-take-his-first-stepsprimii pasi ai unui ursulet polar

primii pasi ai unui ursulet polar

n-are nume. are 3 luni si abia acum face primii pasi. adica invata sa mearga pe cele patru picioare din dotare.
locuieste la gradina zoologica din Toronto…

… si eu m-as sui acum in avion sa ma duc sa am grija de el:)

*
prietenul unui prieten s-a inscris acum citiva ani intr-un program de voluntariat in China sa aiba grija de ursuletii Panda. a stat cu un pui de Panda 3 luni, il hranea la fiecare 3 ore, dormea cu el pe o saltea intr-o sala in care era ca o morga – multa faianta pe jos (ca sa fie usor la curatenie) si un cuier in care-si punea haina.

apa potabila era rara, mincarea era ingrozitoare.

ca sa mearga acolo nu doar ca-si platise transportul si cazarea, dar mai si cotizase pentru o asociatie care are in grija ursuletii panda.

a muncit de n-a mai stiut de el, a dormit cit si-a adus aminte. s-a intors acasa mai obosit decit fusese vreodata.
dar imbratisarile si recunostinta ursuletului pe care l-a avut in grija sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri ale lui.

*
desigur, as voluntaria si eu. nu anul asta ca nu am timp de nimic, dar… in alta viata:)

1805
1555655_711353558883809_829452663_ncit de stranie e mintea omului

cit de stranie e mintea omului

incerc de aproape o saptamina sa-mi aduc aminte cine cinta un cintec, cum il cheama si/sau cine l-a scris.

tot ce aveam in minte era amintirea existentei lui, cindva, in playlistul din Ipod care se chema “teatru” (il folosise Radu Afrim intr-o piesa) si o adiere de melodie, idee despre starea lui.

google nu functioneaza cu asemenea criterii de selectie.

in dimineata asta, citind un text care nu are nicio legatura cu cintecul (sau nu ma prind eu acum care ar fi legatura) s-a facut lumina.

am identificat cintecul din prima. titlu. apoi mi-a fost usor – google stie cu asta – sa identific versiunea pe care o aveam in Ipod.

si in timp ce ascultam cintecelul mi-am adus aminte si titlul unui film norvegian pe care as fi vrut sa-l recomand unor prieteni in vacanta; care, din nou, n-are nici cea mai mica legatura cu cintecul sau textul de la care s-a facut lumina.
I’m Dina, povestea unei copile care-si omoara mama dintr-un accident, tatal o inlatura emotional din viata lui, devine o salbatica si e imblinzita de un profesor (care-i devine si mentor) prin muzica.
ma rog, asta e prima parte a provestii pt ca mai incolo lucrurile se complica.

cum ambele reamintiri sunt frumoase, le las aici.

2288
Robert Wilson erhaelt Hein-Heckroth-Buehnenbildpreisminunatul Robert Wilson monteaza Rinocerii la Craiova

minunatul Robert Wilson monteaza Rinocerii la Craiova

Robert Wilson este un artist america vizionar care se exprima prin teatru, muzica si instalatii de lumini, un artist care mergea in directia teatrului multimedia cind inca nici nu definiseram corect notiunea “multimedia”.

un regizor care iubeste minimalismul si care face din fiecare piesa de teatru o bijuterie visuala.

habar n-am cum l-au convins sa vina sa lucreze ceva in romania, dar … in citeva zile incepe sa lucreze la Craiova cu echipa de acolo Rinocerii lui Eugen Ionesco.

va fi probabil unul dintre cele mai importante evenimente din teatru in anul acesta si sunt sigura ca vom merge constiinciosi la Craiova, ca turisti, ca sa vedem aceasta piesa.

*

Wilson a mai fost in Romania cu un spectacol de-al sau “Femeia marii”, o bijuterie vizuala, acum citiva ani la Festivalul National de Teatru, a tinut si un seminar atunci pt studentii de la UNATC (il am inregistrat, daca isi doreste cineva), iar in America a lucrat cu unii dintre cei mai mari actori.

acum citiva ani, Vanity Fair facea o coperta pentru numarul dedicat artei cu o fotografie cu Brad Pitt in ploaie. intregul pictorial, si coperta, erau fotografii realizate de Robert Wilson.

4678
PHO3ed139c8-786d-11e3-b161-be2a4eac12af-805x453Darth Vader, Tarzan, Hitchcock in versiune erotica

Darth Vader, Tarzan, Hitchcock in versiune erotica

un festival de film erotic care a avut loc la varsovia luna trecuta a fost promovat foarte intelectual si foarte smart.

au fost luate filme de referinta din istoria cinematografiei, pe diferite categorii de public – Razboiul Stelelor, Tarzan, Psycho – si au fost refacute afisele cu trimiteri sexuale.

e o campanie realizata cu agentia de publicitate Lowe si baietii spun ca tot ceea ce au incercat sa faca a fost sa foloseasca substratul sexual prezent in majoritatea filmelor hollywoodiene si sa-l scoata la lumina intr-o forma eleganta.

pentru amatori festivalul are loc anual la mijlocul lui decembrie, la varsovia.

ma gindesc insa ca ar fi foarte frumos sa existe un asemenea festival si la noi.

2067
pictura 1actori in picturi celebre

actori in picturi celebre

nu m-am hotarit daca e simpatic sau daca e kitschos, merg usor spre a doua varianta, dar asta nu ma impiedica sa recunosc ca e un deranj mare sa stai sa prelucrezi picturi celebre si sa le pui chipul unor vedete, ba chiar sa incadrezi expresiile acestora in context.

e parte dintr-un concurs organizat de site-ul worth1000.com pe care vi-l recomand in cazul in care vreti sa simtiti pulsul unor creativi nebuni care se joaca prin efecte speciale si photoshop. printre ei sunt cu siguranta cei care vor da trend-urile pentru multe lucruri care tin de visual in anii urmatori. si cum lumea si exprimarea/comunicarea e tot mai visuala…

iata citeva dintre creatiile din acest concurs (fotografia de cover este cu Jack Nicholson)

nicole kidman

jude law

kate perry

hugh laurie

sylvester stallone

robin williams

penelope cruz

uma thurman

4151
Her-with-Theodore-Twombly-on-red-movie-poster-wideHER – un film manipulativ si foarte foarte destept

HER – un film manipulativ si foarte foarte destept

“The past is just a story we tell ourselves.” HER

e o secventa in filmul lui Spike Jonze, HER, in care la usa personajului principal (interpretat de Joaquin Pheonix) vine o domnisoara – o iubita surogat – angajata de inteligenta artificiala cu care are o relatie. fata e un intermediar al emotiilor virtuale pe care Samantha, intelingenta artificiala, nu le poate transpune in realitate pentru ca nu-l poate atinge, nu-l poate saruta, nu poate face dragoste cu EL.

fata care suna la usa e interpretata de Portia Doubleday, o actrita de care nu ati auzit, doar ca atunci cind veti vedea filmul uitati-va cu atentie la ea. pentru citeva secunde, acolo, cind e in usa si nu rosteste niciun cuvint, dar zimbeste timid seamana teribil de tare cu Sofia Coppola.

fosta sotie a lui Jonze.

*
mi-a placut mult trimiterea aceasta subtila la viata lui, poate inconstienta, poate foarte constienta, dar vizibila pentru un spectator ca mine. cind e sa ia “chip” iubirea virtuala, atunci acesta e unul familiar celui care a scris si regizat povestea.

🙂
*
HER e unul dintre cele mai manipulative, inteligente, intime filme pe care le-am vazut in ultima vreme. se joaca in fiecare moment cu nevoia de atentie a spectatorului, iti spune o poveste despre a avea pe cineva alaturi – chiar daca nu in forma fizica -, despre nevoia de a fi atasat emotional de cineva.

cineva care sa-ti urmareasca gindurile/ faptele si care sa descopere lumea prin ochii tai. cineva care nu aduce niciun fel de bagaj in relatie, care n-are nicio prejudecata, care e deschis(a) la minte si care-ti da un confort special pentru ca are o forma de puritate: nu poate face comparatii pentru ca n-a “trait” nimic similar pina la INTILNIRE.

cineva care n-are chip si poate fi proiectia a orice ti-ai putea imagina.

cineva care te asculta si rasfata mereu – sau aproape mereu (caci spre final incepe sa aiba mici “nevoi”) – fara sa ceara nimic in schimb.

ce nu face, si abia aici e manipularea, e sa aseze corect in “lantul trofic” relatia.

pentru ca daca toti spectatorii barbati isi vor dori sa fie ca Pheonix, cu siguranta multe dintre femei vor vrea sa-l ia acasa, uitind ca niciodata nu vor putea fi atit de altruiste.
🙂

*
altfel, dupa ce veti vedea acest film si va veti gindi, fie si pentru citeva secunde doar, ca lumea chiar s-ar putea sa ajunga asa (sa-si comunice integral emotiile prin device-uri) o sa va ingroziti putin. astazi avem aproape toate device-urile care au aparut in Minority Report, de exemplu:)

*
pentru mine, HER e ultimul film dintr-o trilogie pe care trebuie sa o vedeti la acest inceput de an;

intr-o ordine pe care am sa o explic curind – Saving Mr Banks, The Secret Life of Walter Mitty si, desigur, HER.
regizori diferiti, subiecte diferite, dar cu o frumoasa legatura intre ele, redusa la o simpla fraza a lui Anatole France: “TO KNOW IS NOTHING AT ALL… TO IMAGINE IS EVERYTHING”

P.S. eu as vrea sa-l iau acasa nu pe Pheonix, ci pe Spike Jonze:)

2571
yslfilmul despre Yves Saint Laurent ii dezamageste pe francezi

filmul despre Yves Saint Laurent ii dezamageste pe francezi

Ieri a avut loc la Paris premiera filmului Yves Saint Laurent, dramatizarea romantata a vietii celebrului designer pe care francezii l-au iubit foarte mult.

Cum dragostea pentru el a fost foarte mare, miza pentru realizatorii filmului a fost foarte sus ridicata si, dupa primele reactii, nu pare ca au atins-o.

Iata citeva fotografii din film.

ce reproseaza cel mai mult criticii francezi filmului proaspat lansat e ca dintr-o viata plina de creativitate si de vise creative, in portretul cinematografic actual a ramas doar un domn depresiv cu oarece elemente maniacale.

dar dincolo de disputele de orgolii pe subiect, ceea ce e frumos de remarcat este ca francezii isi pun pe ecrane, in filme comerciale, oamenii care le-au influentat stilul de viata, pastrindu-i in memoria colectiva multi ani de acum incolo. si ca astfel tinerii isi aleg modele.

ceea ce noi n-am facut niciodata. ( filmele cu ecaterina teodoroiu, mihai viteazu sau stefan cel mare NU intra in aceasta categorie)

2124

sa dansam cu lumina

un exceptional exercitiu de coordonare tehnica, dar si o minunata idee de a imbina dansul cu tehnologia.

o trupa japoneza, pe nume enra

1518
Only in EnglandFotografii pentru calatorii de ianuarie. Londra-Paris-Berlin

Fotografii pentru calatorii de ianuarie. Londra-Paris-Berlin

text de Noemi Revnic

Dragii mei,

Pentru inceputul de an v-am pregatit trei expozitii pe care mi-ar placea mult sa le vizionez. Asadar:

Pana pe 17 martie, La Science Museum din Londra, “Only in England”, cu fotografiile regretatului Tony Ray-Jones si ale lui Martin Parr. Veti putea admira fotografiile realizate in anii ’50 si ’60 de catre Tony Ray-Jones si cele facute de Martin Parr in anii ’60-’70. Personajele principale sunt “real people” britanici, suprinsi in diverse momente personale si speciale totodata pentru privitori. Mai multe detalii aici

La Paris, pana pe 26 ianuarie, la Jeu de Paume avem o retrospectiva extraordinara a fotografului german Erwin Blumenfeld (1897–1969). Sunt expuse 300 de fotografii surprinse de artist, precum si desene si schite si colaje realizate de acesta. De neratat.

La Berlin, la Fundatia Helmut Newton va recomand expozitia fotografului american Greg Gorman, “Men”, vernisata pana in 18 mai. Expozitia a fost organizata la invitatia lui June Newton (ea insasi o fotografa pe care o admir, vaduva maretului Helmut Newton). In “June’s Room” se afla nudurile unor barbati surprinsi de camera lui Gorman (care momentan traieste in Los Angeles). Gorman s-a nascut in anul 1949 in Kansas si a devenit celebru dupa o serie de fotografii cu Jimi Hendrix, in timpul unui concert de-al starului, in anul 1968. Au urmat coperti pentru LIFE, Newsweek, Rolling Stone sau Vogue.  Aici gasiti mai multe detalii despre expozitie.

Drum bun si vizionari placute!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe

 

1891
poveste 4chipuri pe pereti

chipuri pe pereti

m-am uitat zilele astea pe diferinte trenduri in graffiti si grafica urbana.

cel mai mult mi-au placut chipurile care spun povesti pe pereti. iata o colectie adunata de prin multe tumblr-e.

mi-ar placea sa vad asa ceva si la noi

daca stiti graffer-i sau graficieni care pot face asa ceva, va rog lasati-mi detalii la comentarii sau pe mail cristina.bazavan la gmail.com

multumesc

 

2433
martin-scorsesePR genial in echipa lui Martin Scorsese

PR genial in echipa lui Martin Scorsese

cu noul sau film Wolf of the Wall Street, Martin Scorsese a tulburat multe ape.

personajul principal e un domn care a facut inselaciuni mari si fraude uriase si nu e unul dintre cei mai iubiti in America, ba chiar nu e foarte iubit nici de fiica lui.

dupa un start sub asteptari la box office, Scorsese a mai primit o lovitura. fiica celui care a inspirat personajul principal i-a scris o scrisoare deschisa foarte foarte dura.

I hate to be the bearer of bad news, dear Kings of Hollywood, but you have been conned.

Let me introduce myself. My name is Christina McDowell, formerly Christina Prousalis. I am the daughter of Tom Prousalis, a man the Washington Postdescribed as “just some guy on trial for penny-stock fraud.” (I had to change my name after my father stole my identity and then threatened to steal it again, but I’ll get to that part later.) I was 18 and a freshman in college when my father and his attorneys forced me to attend his trial at New York City’s federal courthouse so that he “looked good” for the jury — the consummate family man.

And you, Jordan Belfort, Wall Street’s self-described Wolf: You remember my father, right?

(…)

You people are dangerous. Your film is a reckless attempt at continuing to pretend that these sorts of schemes are entertaining, even as the country is reeling from yet another round of Wall Street scandals. We want to get lost in what? These phony financiers’ fun sexcapades and coke binges? Come on, we know the truth. This kind of behavior brought America to its knees.

And yet you’re glorifying it — you who call yourselves liberals. You were honored for career excellence and for your cultural influence by the Kennedy Center, Marty. You drive a Honda hybrid, Leo. Did you think about the cultural message you’d be sending when you decided to make this film? You have successfully aligned yourself with an accomplished criminal, a guy who still hasn’t made full restitution to his victims, exacerbating our national obsession with wealth and status and glorifying greed and psychopathic behavior.

(intreaga scrisoare aici)

ce a facut echipa lui Scorsese?

la citeva zile distanta a publicat int-un ziar italian o scrisoare deschisa a lui Martin Scorsese catre fiica sa. aparent fara nicio legatura cu scrisoarea care i-a tulburat lansarea, insa pe aceeasi linie emotionala – familia – doar ca mesajul a fost dus catre pozitiv, departe de apele tulburi. si desigur cu trimitere, in orice articol aparut in presa, la wolf of the wall street.

un exemplu exceptional despre cum sa te joci cu emotiile publicului tau intr-o zona pozitiva folosindu-te de un context negativ.

practic, Scosese si-a prezentat publicului toate valorile sale, lucrurile in care crede in aceasta meserie, intr-un context foarte foarte emotional, intr-o scrisoare deschisa catre fiica sa, dar o scrisoare care vine dupa zeci de atacuri in presa generate de film si de reactiile rudelor celor care au inspirat filmul.

imi place sa cred ca exista si in Ro oameni de comunicare care sa poata gindi  un raspuns atit de inteligent, elegant si subtil. si ca exista si oameni care ar fi avut stomacul si nervii tari ca sa nu raspunda din prima certindu-se balcanic, ci sa gaseasca o solutie eleganta, rafinata de a explica de ce merg inainte, pe drumul lor.

I don’t mean to be despairing. I’m not writing these words in a spirit of defeat. On the contrary, I think the future is bright.

We always knew that the movies were a business, and that the art of cinema was made possible because it aligned with business conditions. None of us who started in the 60s and 70s had any illusions on that front. We knew that we would have to work hard to protect what we loved. We also knew that we might have to go through some rough periods. And I suppose we realized, on some level, that we might face a time when every inconvenient or unpredictable element in the moviemaking process would be minimized, maybe even eliminated. The most unpredictable element of all? Cinema. And the people who make it.

intreaga scrisoare aici

***

acum citeva zile, tocmai pentru ca filmul merge sub asteptari, in TIME era o stire care m-a facut sa zimbesc “cite injuraturi rosteste in film personajul lui DiCaprio.” era evident o stire doar de dragul de a gasi ceva nou de spus in presa, iar faptul ca o plasasera in TIME – desi nu e o informatie de calibrul acelei reviste – arata influenta, puterea, dar si disperarea echipei de comunicare a filmului lui Scosese

2614
doidoi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

doi pe o banca si perspectivele lor asupra vietii

o banca intr-un parc, doi oameni, mai multe vieti. o viata care vrea cu disperare sa se lipeasca de cineva ca sa nu ramina singura; o alta viata care vrea sa se dezlipeasca de altcineva din zeci de motive – de la adulter pina la plictiseala.

si toate minciunile dintre ele.

daca n-ati vazut niciodata piesa “Doi pe o banca” scrisa de rusul Aleksandr Ghelman nu stiti ca “toate minciunile dintre ele” inseamna mult. nu stiti ca “ele” sunt evenimentele din viata ei, (alt)ele sunt evenimentele din viata lui si (alt)ele sunt evenimentele si minciunile din intilnirea lor.

*

teatrul Metropolis  si regizorul Emanuel Parvu fac un experiment foarte interesant in aceste zile: reiau piesa Doi pe o banca, in acelasi decor ca in urma cu 2 ani – cind a avut premiera – dar intr-o cu totul alta montare si distributie.

daca la prima versiune cei doi – Adela Popescu si Mihai Bendeac – erau tineri si povestile lor veneau intr-o lume ca de basm (decorul e inspirat din filmele lui Tim Burton), in versiunea de acum Tania Filip si Florin Zamfirescu aduc toata drama disperarii ca au ajuns la o maturitate care ii sperie pentru ca nu au pe cineva alaturi.

acelasi text, acelasi decor, alte costume, alti actori si cu totul si cu totul alta piesa. mi se pare un exercitiu minunat sa arati astfel cit de mult se poate schimba ceva daca te uiti din perspective diferite.

*

e un moment in piesa cind personajul lui Florin Zamfirescu arunca intr-o ghena de gunoi o bucata de hirtie. Se pregateste sa tinteasca gaura tomberonului cu cocolosul de hirtie de la citiva metri distanta, isi evalueaza fortele si face un pas in fata. Se mai uita o data la gura lazii de gunoi si mai inainteaza un pas. Apoi arunca victorios nimerind perfect tomberonul.

am fost astazi la repetitii si am vazut secventa asta din rindul 5, la doua scaune distanta de regizor, despartiti de culoarul de serviciu pt spectatori.

din perspectiva mea, momentul asta arata nesiguranta personajului, dar si ego-ul lui – voia sa nimereasca tomberonul chiar cu pretul de a micsora distanta, de a trisa putin.

la final, Emanuel mi-a explicat ca pentru el a fost o cu totul alta solutie (pe care nu am sa vi-o spun insa) de a ajuns la aceasta miscare.

din nou, perspective diferite.

 

*

n-o sa vedeti asta in spectacol, desi s-ar putea sa o simtiti dincolo de orice cuvint, dar era un soi de respect si generozitate la repetitii.

regizorul Emanuel Parvu vorbea cu dvs cu ambii actori, profesori la UNATC. iar actorii ascultau solutiile regizorale cu mult profesionalism.

abia la sfirsit am aflat ca doamna Tania Filip i-a fost profesoara lui Emanuel si mi s-a parut si mai frumoasa generozitatea in lucru pe care am simtit-o de ambele parti.

*

sa mergeti sa vedeti “Doi pe o banca” la Teatru Metropolis; e o poveste dulce amara despre viata si despre minciunile rostite din disperare sau ca sa fie supravietuirea mai usoara. simbata si duminica sunt avanpremiere pentru public, iar biletele sunt puse deja in vinzare. piesa intra in repertoriu de la sfirsitul lunii.

si sa cautati “Doi” – scurt metrajul lui Emanuel Parvu inspirat de acelasi text, tras dintr-un singur cadru. un exercitiu cinematografic foarte spectaculos.

 

 

 

5985
vintdespre o nevoie de singuratate

despre o nevoie de singuratate

prin 2007-2008, am avut la revista pe care o conduceam un dosar despre singuratati de multe feluri. povestile unor oameni care resimteau singuratatea ca pe o povara si care ascundeau mici drame.

in timpul sedintei de redactie cind fiecare a prezentat subiectul pe care-l gasise, am anuntat echipa ca vreau sa scriu si eu o poveste, personala, despre nevoia de a fi singur. reversul de la ce aveam in majoritatea povestilor.

n-a protestat nimeni, le eram sefa, ma lasau oricum sa fac ce vreau.

doar ca atunci cind am scris textul, dintr-una, organic (ceva f nespecific mie pt ca in general cind ma asez la scris stiu structura, stiu ce directie are textul si unde ajung cu concluzia, plus ca editez de multe ori)  si l-am dat secretarului de redactie, Ana Oprea care era psiholog de meserie, Ana a zis “nu poti sa publici textul asta, hai sa-l mai editam”. A scos multe dintre lucrurile care ar fi parut grele pentru oameni, m-a rugat sa adaug si partea mea sociala, activa, ca sa nu inteleaga lumea ca-s prea stranie:)

nu mi-am imaginat ca textul ala va avea impact, nici nu ma interesase ce impact urma sa aiba, voiam doar sa arat printr-o poveste reala ca sunt oameni care au nevoie, din cind in cind, de o forma de singuratate ca sa se regaseasca pe ei si sa se aseze ei in ei; numai ca dupa ce a aparut revista am inceput sa primesc mailuri de la regizori, actori, de la oameni pe care nu-i intilnisem niciodata. toti ziceau “si eu sunt asa”

nu mai am textul, iar revistele vechi se afla intr-un depozit departe de mine, dar in esenta vorbeam despre cit de mult timp aveam nevoie sa asez in minte informatiile si emotiile multe pe care le primeam zilnic, cum imi luam cel putin o zi pe saptamina doar pentru mine, in care nu vorbeam, nu socializam si cum imi afecta viata personala aceasta nevoie a mea de o anume singuratate.

astazi am primit un mail cu subiectul “ca tine” si era un link la un text.

The other day I heard a fun-loving morning show radio host say she needs to be in the house alone often in order to be civil.  Having someone in another room of the same house isn’t good enough.  She can feel them there.  I loved that she said that because I am the same way.  Also, she’s a highly visible and outgoing personality, yet she still requires time to herself (completely) in order to carry on as a decent human being. Introverts are not all recluses hanging out in dusty homes with cats and classic books (not that there’s anything wrong with cats and classic books;). We get out and rock it, but then we need to withdraw from that buzz because if we don’t we will feel like an overdone steak, no life, no juice.

(…)

That hurt is there in adults’ eyes too. They don’t understand how one day we can spend every waking moment with them working, conversing, giggling, creating, smooching, etc. and the next we want to watch Downton Abbey by ourselves. They want more of the high-energy or deep listening us, but unfortunately that fun dear girl or guy can grow fangs or grow weepy if pushed to be out-going and devoted for too long.

Our brains process everything so deeply it’s tiring. We need time to live in our inner world. We need to recoup bubbly energy by visiting our thoughts, creativity and feelings. We need to go internal in order to express ourselves generously externally.  Solitude expands us (and everyone really). It makes space within us so that we can take in more from the outside.

 *

astazi nu mai sunt chiar asa cum scriam in textul din revista, adica m-am mai educat sau au avut rabdare altii cu mine si m-au imblinzit. compensez nevoia de a fi singura din cind in cind cu lungi plimbari prin parc, aproape zilnice, ca sa-mi asez gindurile, dar in continuare una dintre cele mai mari placeri ale mele (pe care mi-o duc la capat din ce in ce mai rar, din pacate) e sa stau cite o zi fara sa vorbesc, fara sa socializez cu nimeni.

si sunt sigura ca sunt multi ca mine, tocmai de asta am scris din nou despre acest subiect. poate va regasiti.

intregul text primit pe mail e aici

2987
tumblr_myka1nwFWV1qccpz7o1_500Stefan Thelen – lumea din capul nostru

Stefan Thelen – lumea din capul nostru

un artist olandez care face arta urbana – decoreaza de obicei pereti ai cladirilor abandonate – pe nume Stefan Thelen a creat o serie de picturi despre lumea din capul lui… sau nu.

seria se numeste sick of fakeness

 

 

 

in desene sunt scheleti, jucarii, animale, simboluri ale descoperirilor stiintifice. si m-a facut sa ma gindesc cam care ar fi obiectele cu care s-ar putea ilustra lucrurile din mintea mea 🙂

iata insa si alte doua ilustratii de pe peretii unor cladiri din Olanda

 

 

 

1835
Olimpia Melinte_2013_3_Credit Foto Adi BulboacaOlimpia Melinte Nominalizata la premiile Goya

Olimpia Melinte Nominalizata la premiile Goya

Olimpia Melinte, despre care scriam acum citeva saptamini ca joaca intr-unul dintre cele mai bune filme spaniole ale momentului – Canibal, a fost nominalizata la premiile Goya.
premiile care celebreaza cele mai bune productii spaniole de peste an.

rolul pe care-l face in filmul Canibal pentru care a fost nominalizata este unul foarte special si foarte greu; interpreteaza doua surori gemene care se intilnesc cu acelasi barbat in ani diferiti; iar look-ul ei este foarte schimbat de la un personaj la celalalt – e mai grasa, are o altfel de privire …

fiti happy pentru Olimpia… si tineti-i pumnii pentru ca pe 9 februarie ce ceremonia de premiere.

1967