sandale Marc Jacobs
masura 37
pret de pornire: 160 ron
licitatia se incheie marti 15 noiembrie la ora 24.00, cel mai mare pret licitat la comentarii este desemnat cistigator.
banii obtinuti la licitatie merg catre tinara pictorita Gabriela Florea a carei poveste o puteti citi aici.
Licitatia face parte din campania “Economisesti cumparind cu cardul” realizata in colaborare cu MasterCard
o cutie cacao Storico- venchi
o cutie ciococaviar
pret pornire: 20 ron
licitatia se incheie marti 15 noiembrie la ora 24.00, cel mai mare pret licitat la comentarii este desemnat cistigator.
banii obtinuti la licitatie merg catre tinara pictorita Gabriela Florea a carei poveste o puteti citi aici.
Licitatia face parte din campania “Economisesti cumparind cu cardul” realizata in colaborare cu MasterCard
Aseara la New York s-a lansat colectia Versace pentru H&M (povesteam ieri ca si Loredana a fost printre invitatii speciali)
Iata 4 minute din prezentarea propriu zisa
toate modelele ajung si la noi, probabil in magazinul vedeta din Romania – UNIRII.
in aceasta seara la New York are loc lansarea oficiala a colectiei Versace pentru H&M.
la lansare, Romania va fi reprezentata cu onor de Loredana care va fi intr-o companie foarte simpatica: Jessica Alba, Selma Blair, Helena Christensen, Sofia Coppola, Patrick Demarchelier, Linda Evangelista, Jennifer Hudson, Emma Roberts, Anna Sui, Uma Thurman si multi altii
colectia, care reactualizeaza citeva piese de referinta create de Casa Versace de-a lungului timpului (si le aduce pe piata la un pret accesibil), va fi prezentata intr-un show sustinut de Prince si Nicki Minaj.
daca te uiti la filmele romanesti, ai spune ca bucataria e decorul preferat.
intr-o ordine aleatorie
Politist, adjectiv – Politistul lui Dragos Bucur maninca linistit supa pregatita de nevasta in timp ce aceasta in lcamera vecina asculta o melodie a Mirabelei Dauer.
Marti, dupa Craciun – bucataria e mai moderna – e parte din living – si e centrul confruntarii in care sotia interpretata de Mirela Oprisor afla de relatia extraconjugala a sotului interpretat de Mimi Branescu
Francesca – inainte de a pleca in Italia, Francesca (Monica Birladeanu) face o escala la parinti si poata o conversatie cu tatal ei… in bucatarie.
Principii de viata din nou o bucatarie in spatiu deschis, o masa cu cearta la care personajul lui Vlad Ivanov se cearta cu fiul din prima casatorie.
A fost sau n-a fost – sper ca nu ma insel, dar Mos Craciun ad hoc de scara blocului isi petrece ceva timp si in bucatarie.
Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii Eleva Dorotheea Petre isi incepe diminetile cu mic dejun cu unt si piine… in bucatarie.
cred ca si Felicia, inainte de toate are o secventa, dar n-o localizez acum, cum si Medalia de Onoare cred ca are
Mai stiti alte filme romanesti care au o secventa in bucatarie?
ma gindesc la asta inca de cind Ikea avea concursul simpatic cu decorarea bucatariilor mici si salvarea tuturor spatiilor. a fost o placere pentru mine sa ma uit atunci pe site-ul lor si sa-mi imaginez cam ce povesti au bucatariile din fotografii. (ii gasiti aici pe cistigatori si fotografiile lor cu bucatariile mici mici mici)
in perioada campaniei am primit un cadou de la Ikea, un pantofar f simpatic (mai detin si eu unul, in care-mi tin multe perechi de bascheti), pantofar pe care il voi scoate la vinzare cu toate cadourile primite, de Craciun pentru o fapta buna.
toate insa la vremea lor… acum mi-ar placea sa stiu daca va mai amintiti alte secvente din filmele romanesti in care bucataria e personaj:)
*
altfel, stiu ca nu ma intreaba nimeni, dar eu va spun de dragul fotografiei, mi-ar placea sa am o bucatarie asa:)
si sunt absolut fascinata de solutiile ingenioase pe care le gasesc cei de la Ikea ca sa organizeze spatiile.
daca mi-ar stii IP-ul ar vedea cit de des vizitez site-ul lor:)
later edit de la Domn Viorel Copolovici alte filme cu secvente in bucatarie: Marfa şi banii, Visul lui Liviu, California Dreamin’ (epocala discuţie dintre Assante şi Mareşalu’)…
Exista momente in viata in care uiti cu totul “crezurile” tale si nu mai vezi nimic. Alea cred ca sunt momentele in care iti testezi limitele. In care vrei sa vezi cat poti duce si pana unde poti merge.
In ultima vreme am exagerat si mi-am testat limitele mai mult decat ar fi trebuit. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc nu ar fi trebuit sa o fac. Pentru ca fiecare limita testata inseamna cumva sa te dezechilibrezi si sa te lovesti cu buna stiinta. Practic inseamna MASOCHISM.
Ei bine, se pare ca mie imi place sa-mi mai fac asta din cand in cand si imi dau seama doar cand ma doare si nu e foarte placuta senzatia.
Dar dupa cum spunea cineva “ ce nu te omoara, te ajuta in meserie”,asta ca sa vedem partea buna din toate lucrurile.
Sfatul meu, unul poate insignifiant pentru multi: daca va simtit bine voi cu voi si daca simtiti ca in sfarsit ati invatat sa mergeti pe barna fara sa va dezechilibrati, nu incercati sa plecati in locuri in care nu va simtiti foarte siguri, doar ca sa incercati , pentru ca pot garanta 100%, din experienta proprie, ca o sa picati…rau.
Acestea fiind spuse, va urez un drum cat mai usor in descoperirea voastra.
* Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC
am mai spus-o si o repet: romantismul e bun si frumos, dar daca nu exista umor intr-o relatie, pe termen lung esti pierdut(a)…
asa ca, in competitia blog juan aleg fara sa stau pe ginduri categoria “amuzanti”…
preferatul meu e Vlad Cucu pe care cu onor l-am cunoscut in primavara la TIFF.
am ris cu Vlad cu lacrimi la filme, ne-am distrat f f tare toata saptamina festivalului, stiu ca are super umor…
dar e preferatul meu si pt urmatoarele:
1. ne distram tare la filmul Bora Bora, super comedie simpatica. doar ca noi fetele trebuia sa mergem sa vedem o piesa de teatru care se suprapunea putin cu filmul. iar vlad, care ne promisese ca se ne duce cu masina, a iesit din sala inaintea sfirsitului filmului, desi cu totii ne doream sa vedem cum se termina si ne placea tare. pentru vlad, umorul e umor, iar promisiunea e promisiune.
2. tot in zilele alea, pe cind am mers la o dezbatere “tv de ce” despre on line, in holul hotelului era un domn care vorbea in franceza. de linga noi, Vlad cu un perfect accent frantuzesc i-a dat indicatii turistului care era la rindul lui uimit de franceza pe care o auzea. cind am plecat de acolo, la ironiile noastre de unde stie asa bine franceza, vlad a replicat relaxat “e, o vorbim acasa” (ceea ce e f adevarat:)
3. eram pregatiti sa intram in direct la realitatea tv de cluj, sa vorbim despre bloguri si TIFF, iar domnul care era gazda emisiunii folosea cuvinte pe care nici dictionarul de neologisme nu le poate cuprinde. nu intelegeam, pur si simplu, ce ne intreaba. Vlad care era de partea cealalta a gazdei pe canapea ridea cu ochii (altfel era f f serios) si nu te puteai uita la el pentru ca pufneai instant in ris.
sa va mai spun ca tocmai ce a terminat medicina?
sa fac un rezumat: are super umor, e foarte destept, stie sa-si respecte promisiunile si e un super fain prieten.
nu-i asa ca-l votati dragi colege de juriu? votati-l aici sa fie desemnat cel mai tare blogjuan si poate pleca la amsterdam intr-o frumoasa excursie…
dar votati-l va rog tare tare tare… ca merita, e super super simpa si mi-ar placea sa cistige. multumesc
aici e texul prin care el s-a inscris in concursul amuzantilor la blogjuan
P.S. stiu ca vi l-am prezentat frumos, dar e luat. nu-i cereti numarul de telefon ca o stiu si pe prietena lui, da?
David Lynch a fost desemnat de celebrul concern LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton sa faca noua reclama pentru sampania Dom Perignon.
Ea va fi prezenta in decembrie in toate publicatiile de lux din lume, desigur pentru ca vin sarbatorile de iarna si sampania se consuma , se consuma, se consuma.
Lynch este al doilea nume mare care se alatura brandului Dom Perignon in partea creativa, dupa Karl Lagerfeld, si nu e foarte strain de lumea luxului (desi perceptia noastra despre el este ca e mai apropiat de lumile stranii, ca-n filmele sale). Lynch a facut instalatii din filme si muzici pentru Dior, Cartier, Gucci si… de 3 luni si-a deschis un club la Paris in care a refacut tot decorul din Mulholland Drive.
Clubul se numeste Silencio si are o biblioteca, restaurant, sala de spectacole si un cinematograf. Tot decorul a fost aranjat de el, personal. Il gasiti pe Rue Montmartre.
cel mai recent film al lui David Cronenberg (Crash, eXstenz, Spider ) – A dangerous method – despre iubirea lui Sigmund Freud e in avanpremiera in deschiderea festivalului DaKino.
pe 21 noiembrie la Patria avem parte de un film foarte senzual si controversat.
apoi pina pe 26 la Scala multe scurt metraje bune in cadrul editiei 21 a festivalului Dakino.
dar neaparat, neaparat, sa vedeti filmul din deschidere
La gala nr 2 X Factor, Razvan Simion a facut o gluma cu unul dintre concurenti: partea masculina a trupei T&L, un tinar domn de culoare, nu vorbeste romaneste, iar la finalul prestatiei trupei, Razvan a luat o cutie cu crema alba si l-a mazgalit pe fatza spunindu-i “acum o sa poti sa cinti romaneste”.
toata lumea s-a inflamat ca a fost un gest rasist; au sarit comentariile in aer, in pauza publicitara.
la intoarcerea din pauza, dupa 5 minute, Razvan – care si-a dat seama ca a gresit – si-a cerut scuze mazgalindu-se profund cu maglavaizul ala alb…
*
stiti despre ce voiam eu sa scriu de la Gala nr 2 inainte de gestul asta care a suparat pe toata lumea?
despre ceva ce n-ati vazut la televizor, dar s-a intimplat cu citeva clipe inainte de a intra in scena trupa T&L…
Razvan si Dani vorbeau din sala, de linga gradena concurentilor, au facut un mic interviu cu Cristian Parmac eliminatul de la prima editie, au anuntat trupa care urma si camerele de luat vederi au plecat de pe ei. Dani s-a dus in stinga scenei, in lateral, la baza ei, acolo unde au ei “tabara” intre interventii, Razvan a mai ramas citeva clipe in gradena.
I-a intins mina lui Cristian, l-a felicitat, i-a multumit pentru interventie si i-a urat bafta.
Mi-a placut mult gestul asta care n-a fost pentru tv, ci doar intre el si Cristian, si, inca de acolo, mi-am facut calcule ca (si) despre asta am sa scriu.
*
De asta cred ca intimplarea de aseara cu maglavaizul alb a fost doar o gluma neinspirata; sub presiunea live-ului si agitatia momentului… Mai ales ca, am verificat, nu fusese nimic planificat inainte…
Asta e viata; uneori faci gesturi minunate in culise, dar o dai in bara in public si ti-o furi…
Si o iei de la capat, cu toate. N-ai incotro.
*
aaa, stiti, preferatul meu in acest concurs e Andrei Leonte, il puteti vota la 1313: Andrei:)
in vremea lui “instant gratification” – like-ul de pe FB, vrem totul de-a gata: sa fim impresionati ACUM, sa primim like-uri ACUM.
ne place sau displace ceva intr-o clipa si nu mai vrem sa vedem contextul, nu ne intereseaza restul. vrem reactia INSTANT.
asa e si cu artistii; vrem sa ne impresioneze pe loc, direct, profund. nu ne pasa ce bagaj au in spate in ziua aceea.
iar ei, pentru ca sunt profesionisti, performeaza.
l-am vazut pe chirila cintind 3 ore draceste desi inainte de spectacol purta un corset pentru git (avea mari dureri de coloana), l-am vazut pe manole jucind cu mega durere de masea.
am o lista impresionanta de oameni care si-au facut perfect treaba in conditii extreme (chiar cu un deces in familie). dar pentru mine povestea incepe exact de aici : cum au invatat sa faca lucrul acesta?!
de asta ma uit cu mare placere la emisiuni gen Xfactor si Vocea Romaniei, pentru ca acei copii sunt carne vie; neinvatati inca sa faca fata emotiilor sau problemelor externe si trebuie sa se confrunte cu ele… si daca te uiti cu atentie la ei poti sa le simti evolutia, cum incep sa capete incredere, cum invata sa-si dozeze efortul fizic, cum isi dezvolta concentrarea.
peste ani nu o sa mai stie sa raspunda la intrebarea “dar cum faci fatza?”, o sa li se para natural; cum li se pare firesc, de exemplu, juratilor si prezentatorilor X Factor sa nu mai aiba nicio zi libera (Mihai, Razvan, Dani), ba chiar in cazul lui Mihai Morar sa aiba 2 emisiuni in fiecare zi (una radio, una tv) si sa se trezeasca la ora 5 30.
sigur ca recunosc si ei ca le e greu, dar daca-i intrebi cum fac fatza, raspund: “ei, ne-am obisnuit”…
i-am intrebat saptamina trecuta, de asta stiu raspunsul.
si mai stiu ca atunci cind ne uitam la ei la TV nu ne pasa nici macar o secunda ca au programul asta dracesc; vrem sa performeze brici.
e motivul pentru care ma necajesc reactiile negative la oricare dintre concurenti sau jurati; hei, votati-l sau nu-l votati.
dar nu-l jigniti. nu-l judecati. nu stiti nimik din ceea ce e in spatele vocii lui, in mintea lui, in sufletul lui, in corpul lui.
*
asa ca (si) de asta ma uit cu drag la emisiunile X Factor si Vocea Romaniei, pentru ca vezi in direct cum se formeaza caractere.
astazi , la X Factor, o sa stau linga Florin Grozea (Hi Q), el crede ca artistul adevarat se naste cu abilitatea de a face fatza oricaror factori externi. eu cred ca profesionistul deprinde asta.
abia astept sa aud live parerile lui despre concurenti. si despre caracterul lor.
ieri, la intoarcerea de la seminarul lui Manafu, PR BOOT Camp, m-am premiat. cum treceam pe linga unul din magazinele mele preferate, Leonidas de vis a vis de British Council mi-am luat cele mai simpatice cani de ceai.
primisem de ziua mea de la Mihaela Toma, doamna care are in grija acel magazin, minunatii de ceaiuri Tea Forte si…
iata achizitia, tocmai se prepara ceai-ul pentru aceasta dimineata…
*
n-am vrut sa scriu despre ceaiurile minunate Tea Forte – din categoria couture in materie de ceaiuri – pina nu as fi cumparat ceva din magazin, chiar daca aveam ceaiuri de mai multe feluri acasa…
acum dupa ce am vizitat magazinul pot sa spun ca puteti gasi o multime de accesorii foarte simpatice pentru cadouri, iar cestile acestea de ceai pe care mi le-am cumparat (2 am achizitionat) costa 75 RON. si da, chiar iese o frunzulita prin ceasca, e de la ceaiul depozitat intr-o pungutza in forma de piramida…
ca sa fiu mai convingatoare de cit de rafinate sunt ceaiurile si canutele, am luat citeva fotografii de pe site-ul oficial:)
ceaiul e divin, fin si super aromat… si e atit de “plin” incit nu simti nevoia sa-l indulcesti…
eu acum beau African Solstice – a botanical herb blend of berries and rooibos.
dar uite fotografii cam cum arata ceaiurile Tea Forte in general
daca n-aveti idei de cadouri mai diferite, mai glamour, dar fara sa dati o avere pe ele, un set de cesti de portelan Tea Forte va face minuni sunt sigura…
*
si o poveste frumoasa: am locuit 10 ani aproape de magazinul Leonidas de pe Dorobanti, drept si pentru care l-am vizitat, degustat si para degustat. de multe ori… dupa ce m-am mutat din cartier, la un seminar am cunoscut-o pe proprietara magazinului si cea care se lupta ca minunatia de ciocolata Leonidas sa ramina pe piata din Romania si mi-a fost drag sa-i spun ca fata ei din magazin e una dintre cele mai tari vinzatoare pe care le-am intilnit…
chiar si aseara cind am vizitat magazinul, desi nu stia ca o stiu pe patroana, mi-a aratat mai multe feluri de ceai, mi-a dat samplere cu ceaiuri apropiate de gusturile mele, m-a sfatuit ce canute sa-mi iau…
*
si ceva de “can can”: ceaiurile Tea Forte sunt considerate de Oprah Winfrey cele mai rafinate din lume 🙂
Tocmai ce m-am intors de la repetitii si imi sta ceva pe suflet pe care trebuie sa il spun.
E una din putinele zile, in care plec cu un gust amar de la ceea ce-mi place sa fac si asta pentru ca am permis sa se intample asa.
Am ajuns la repetitie si mi-am gasit doua colege imbufnate ca ceilalti actori nu s-au prezentat la ora stabilita. Cand intr-un final ne-am strans cu totii, ele s-au imbracat frumos si au plecat, sub motivul ca au asteptat destul ca ceilalti sa vina. Am ramas stupefiata, ca niste studente, care sunt la inceputul drumului pot reactiona asa, in conditiile in care ne plangem cu totii ca nu avem ce sa jucam, ca nimeni nu ne baga in seama si nu ne ofera conditii de lucru.
Acum stau si ma intreb oare ele, in jumatatea aceea de ora in care au stat degeaba, nu puteau sa-si repete textul, sa-si incalzeasca corpul, sa-si incalzeasca vocea, ca in momentul in care ceilalti veneau ele déjà sa aiba un avantaj? Raspunsul vine repede, NU.
Si de ce NU? Pentru ca traim intr-o societate in care ne-am obisnuit sa dam vina pe altii si sa nu ne asumam ceea ce facem. Traim intr-o lume in care celalalt e vinovat, dar nu ma uit nici o clipa la ce as putea face eu. Ma intristeaza foarte tare faptul ca trebuie sa vad oameni de genul asta, zilnic si mai greu e ca trebuie sa si lucrez cu ei. Ma intreb de ce ne e mult mai usor sa vedem lucrurile rele si nu pe cele bune? De ce alegem sa ne consumam energia pe ceva ce nu ne intereseaza? Credem ca dam o lectie cuiva? Avem senzatia ca putem schimba pe cineva? Nu. Ne putem schimba doar pe noi si atat. Putem alege sa vedem lucrurile bune si in locul celor rele.
Acum probabil va intrebati de ce scriu postul acesta si de ce nu vad si eu partea buna din restul repetitiei de azi…Pai, trebuie sa recunosc ca s-au intamplat niste lucruri minunate la repetitie si ma bucur enorm ca nu m-am lasat afectata total de cele intamplat, dar ulterior am avut o discutie cu un domn profesor de la UNATC, care preda la anul 2 care mi-a spus ca si el se confrunta exact cu aceeasi problema: indiferenta studentilor fata de obiectivul lor.
Si atunci ma vad cumva nevoita sa transmit ceva. Nu vreau sa fiu lupul moralist, pentru ca si eu am trecut prin perioade si perioade, nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa dau lectii nimanui, vreau doar sa transmit un mesaj: haideti sa fim mai buni noi cu noi…pentru ca mai apoi, sa putem fii buni si cu ceilalti si in cazul actorilor…sa putem fi buni si in fata celorlalti.
*
Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC.
astazi la ora 0.00 se inchide votarea pentru public in concursul Pepsi Refresh Your World, cea mai mare competitie de creativitate sociala din Romania.
in aceasta etapa au ramas 100 de idei de infrumusetare a spatiului urban care se lupta pentru un premiu de 20.000 de dolari.
din ele, de la ora 0.00 in aceasta noapte, ramin 10 care ajung pe masa juriului (adica eu, Dobrovolschi si Cabral) si, desi nu va ginditi, totul depinde de voi.
sunt idei minunate in cele 100, dar daca ele nu acumuleaza voturi ca sa intre in primele 10, noi nu le vom lua in calcul pentru marele premiu.
sunt idei din multe orase ale tarii si, pentru ca un vecin de-al vostru a fost inspirat si curajos si s-a inscris in concurs, ati putea avea un oras mai vesel, mai frumos… mai simpatic.
dar pentru asta trebuie sa votati. ASTAZI! pentru ca ideea prietenului vostru, a vecinului vostru, sau pur si simplu ideea care va place cel mai mult, sa treaca mai departe.
puteti vedea ideile ramase in concurs in aplicatia Refresh Your World de pe pagina de faceook Pepsi Romania.
VOTATI ASTAZI! nu v-ar placea ca peste citeva zile cind se stabileste cistigatorul sa spuneti “hei am contribuit si eu la asta, cu un vot, care a contat si-acum un oras/un parc/niste copii sunt mai fericiti?”
***
acum ceva vreme, la conferinta despre Digital World a Grafitti BBDO, m-am intilnit cu Manos Spanos, Marketing Director PepsiCo East Balkans.
cind am inteles cita pasiune au pus in proiectul acesta si cit s-au straduit cei de la Pepsi Romania ca sa obtina toate aprobarile pentru a-l face in aici, m-am bucurat si mai tare ca sunt parte din el.
stiti, noi romanii zicem mereu “am idei sa fac zeci de lucruri, dar n-am bani” sau “in tara asta ar trebui sa se faca x si y si z”…
ok, acum Pepsi face tocmai asta pentru noi: ne pune sa ne prezentam ideile si alege un cistigator (ma rog, eu cu Dobro si Cabral il alegem, dar o sa o facem cu responsabilitate, promit:) ) a carui idee de schimbat spatiul urban, locul in care traieste, e finantata pentru a fi indeplinita in folosul comunitatii…
asa ca VOTATI! astazi e ultima zi in care puteti sa votati.
cum faci cind trebuie sa te concentrezi in cele mai tensionate si mai emotionale momente din viata ta – moartea fratelui – ca sa scrii ceva despre el? ceva care stii ca o sa fie citit de milioane de oameni si ca va fi de referinta – citat si para citat – in zeci de articole si biografii viitoare.
cum te aduni ca sa gasesti cele mai potrivite cuvinte? cum alegi din zecile de intimplari pe care le-ati trait impreuna tocmai pe acelea care au cea mai mare valoare , care sunt simple, il descriu perfect si intim pe cel care nu mai e, dar au putere de exemplu universal?
unde iti gasesti singele rece, sau mintea limpede, ca sa ai o structura simpla dar eficienta a textului, ca sa fie foarte puternic… in toata nebunia aia care e in jurul unei inmormintari…
***
intrebarile astea si multe altele ma bintuie de ieri de cind am citit elogiul adus de sora lui Steve Jobs, Mona Simpson, la inmormintarea fratelui ei…
Yet, what amazed me, and what I learned from his illness, was how much was still left after so much had been taken away.
I remember my brother learning to walk again, with a chair. After his liver transplant, once a day he would get up on legs that seemed too thin to bear him, arms pitched to the chair back. He’d push that chair down the Memphis hospital corridor towards the nursing station and then he’d sit down on the chair, rest, turn around and walk back again. He counted his steps and, each day, pressed a little farther.
Laurene got down on her knees and looked into his eyes.
“You can do this, Steve,” she said. His eyes widened. His lips pressed into each other.
He tried. He always, always tried, and always with love at the core of that effort. He was an intensely emotional man.
Daca n-ati citit inca textul il gasiti in New York Times, aici
Stiu ca Mona Simpson e scriitoare premiata si profesor la UCLA, dar tot cred ca i-a fost foarte foarte greu sa scrie acest text si cred ca toate intrebarile de mai sus sunt foarte valabile (si) pentru ea…
deocamdata n-am niciun alt raspuns decit ca, uneori, intervin ingerasii care-ti fac viata mai usoara… sau mai suportabila.
Mona Simpson, sora lui Steve Jobs
In ultima perioada vad si simt din ce in ce mai multi oameni care isi doresc sa se schimbe. Eu sunt unul dintre ei si ma fascineaza sa-i (ma) privesc.
Ori sunt eu zen si vad numai lucruri frumoase in jurul meu, ori oamenii incep sa iubeasca mai mult.
M-am surprins zilele astea inconjurata de frumos. Un frumos pe care nu-l stiam pana acum…zambete sincere si calme, culori vii, ganduri bune, decizii importante.
De cateva zile sunt cu banii pe minus si este prima data cand nu simt fiorul acela rece in inima, la gandul ca nu mai am bani. Stiu ca ei vin si se duc si mi-am dat seama ca in loc sa-mi consum energia pe “cum sa fac bani” mai bine o investesc in mine si in ce ma face sa ma simt bine.
Nu stiu din ce voi face bani. Nu am deocamdata de lucru…deci nici un venit stabil, dar nu-mi pasa. Sunt sigura ca o sa pot sa fiu la fel de fericita si fara sa cheltui si stiu ca in momentul in care trebuie sa vina, vor veni.
Ma gandeam, daca pentru o zi, fiecare om, ar incerca sa uite de BANI si daca ar incerca sa se bucure de tot ce poate face fara BANI, oare ce fel de oameni am vedea pe strada?
*
Ioana Blaj este actrita , masterand in Arta Actorului la UNATC
am un filmulet despre culisele colaborarii dintre Casa Versace si H&M proaspat sosit din Suedia…
take a look:)
acush acush vine colectia in magazinele (si) de la noi:)
Scrisori (de la Ruxa) e un proiect realizat cu Ruxandra Predescu; ea imi povesteste lucruri despre locurile in care merg in scrisori pe care le postez pe blog, eu fac acelasi lucru cu vizitele mele “de lucru” si veti gasi scrisorile pe blogul ei.
*
prima scrisoare a Ruxandrei o puteti citi aici*
Draga Cristina,
cum ştii, sunt la Sâmbăta de Sus, la poalele Făgăraşilor, în ultima excursie Redescoperă România… din acest an. Findcă munţii au culori nebune şi ştiu că ţi-ar fi plăcut gaşca şi emoţiile de aici – de altfel, pe mulţi dintre cei prezenţi îi şi cunoşti – îţi trimit câteva rânduri-gânduri.
Am venit cu maşina lui Mihai (îl ştii de la teatru), un Peugeot care are acoperişul de sticlă, e o experienţă bestială să mergi cu maşina, să fie cald şi bine şi totuşi să vezi cerul şi fruntezele colorate deasupra ta. Foarte fain, ţi-ar fi plăcut tare, şi la fel şi vizita la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos, cea mai mare din ţară, unde am avut o ghidă
care ne-a explicat de toate despre rasa asta. Ghida, Georgeta, are doar 20 de ani şi vorbea cu atâta pasiune şi lux de amanunte despre cai şi despre herghelie, şi îi ştia, pe mulţi dintre ei, pe nume, încât m-a impresionat.
Vineri, mergând să ne reunim cu toată „haita” din Redescoperă, ne-am oprit şi la Castelul Cantacuzino din Buşteni. E minunat, pe-o culme de deal, faţă în faţă cu Bucegii. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să locuiesc într-un castel aşa de mare dar sunt sigură că mi-ar fi plăcut teribil să am aşa o privelişte şi o grădină generoasă, cu fântâni şi trepte şi poteci
pietruite! Poza asta e pentru tine:
În rest, nu e vreme de disecat emoţii, totul se petrece de-a valma în weekendul ăsta, ca o avalanşă de gânduri şi de trăiri, totul e foarte intens, zeci de oameni pe care-i simţi pe aceeaşi lungime de undă cu tine, experienţe comune împărtăşite şi un mare sentiment
de „împreună”. O să fiu în sevraj câteva zile 🙂
E mare lucru ce a reuşit campania asta: să repună atâtea locuri minunate pe harta ţării, povestite din mai multe unghiuri, cu mii de fotografii, să te facă să ai chef să mergi şi
tu acolo, să vezi şi tu castelul, locurile şi să ai propriile amintiri. Şi, dincolo de asta, să ia aproape 100 de oameni diferiţi, cu preocupări diferite, şi să-i armonizeze atât de bine încât, la final, să iasă o mare familie, oameni care, indiferent cum şi unde îi duce drumul,
vor fi mereu uniţi prin acestă experienţă.
Iar asta, în vremurile noastre, nu e deloc puţin lucru!
Cu gândul ăsta optimist, mă opresc acum din scris şi sper că şi la Bucureşti e aceeasi toamnă caldă şi plăcută de care aem noi parte la finele acestei săptămâni!
Cu drag,
Ruxandra
Weekendul asta am ales sa mi-l petrec in familia XFactor. Nu am mai fost niciodata la un show de genul acesta si am fost placut surprinsa de ceea ce am gasit.
O atmosfera calda si foarte prietenoasa m-a intampinat inca de cand am ajuns acolo. Oamenii care stau in spatele camerelor de filmat sunt extraordinari. In toata nebunia aia dinaintea Galei, ei si-au facut timp sa vorbeasca cu toti invitatii in parte, sa se asigure ca ne simtim bine si ca avem tot ce ne trebuie.
Mi-am dat seama ca in momentul in care esti implicat intr-un proiect, nu prea mai vezi toate lucrurile astea pentru ca esti acolo. Uitandu-ma la ei , am realizat cati oameni stau in spatele unor artisti, cat muncesc pentru ca ei sa fie bine si cata implicare exista. Din pacate, putini au ocazia sa vada ce e dincolo de micul ecran.
Am invatat din experienta asta ca noi, cei care iesim in fata si care ne expunem trebuie sa avem tot respectul din lume pentru cei care sunt in spatele nostru.
Cum vad eu respectul asta? Eu daca as fi concurenta la XFactor, as incerca in primul rand sa ma respect pe mine.
Cum as face asta? Pai, in primul rand m-as gandi ca, in momentul asta al vietii mele, eu trebuie sa ma concentrez si dau tot ce am. Nu ar trebui sa ma intereseze ce fac ceilalti concurenti, cine cu cine e prieten, ce face X-ulescu in pauza dintre repetitii, cine cu cine s-a cuplat, cate voturi a primit si cine a fost cel mai aplaudat. NU, lucrurile aste nu fac altceva decat sa ma bulverseze. Ceea ce e important pentru mine e: cum sa fac ca vocea mea sa sune cat mai bine, cum sa fac sa nu-mi pierd energia inutil, cum sa-mi protejez corpul ca sa nu ma pomenesc cu cine stie ce ragusala sau picior scrintit, cum trebuie sa ma adun daca intampin vreun accident pe scena si, foarte important, m-as gandi si mi-as canaliza atentia pe ceea ce simt eu in momentul in care sunt pe scena, pentru ca doar in felul asta pot sa-i fac pe oamenii care ma privesc sa simta ca transmit ceva real.
Din punctul meu de vedere, cam astea sunt lucrurile la care orice concurent de la XFactor ar trebui sa se gandeasca in saptamanile in care sunt acolo. In felul asta cred ca te respecti pe tine si ceea ce –ti place sa faci.
In al doilea rand, respectand aceste, sa le numim “principii”, ii respect si pe cei care stau in spatele meu si care ma ajuta sa fac tot ce e mai bun pentru mine.
Am observat foarte multe lucruri, din cele enumerate mai sus, la concurentii de la Xfacror, in special la Andrei Leonte pentru ca el este cel pe care il urmaresc indeaproape la acest concurs si nu pot decat sa ma bucur ca este un astfel de om. Insa am vazut si concurenti interesati de cu totul alte lucruri, care incearca sa influenteze publicul de acasa cu orice altceva.
Intotdeauna am admirat oamenii sinceri si oamenii care se cunosc foarte bine pe ei, pentru ca in felul asta scapam de masti si suntem puri. Cred ca noi, ca spectatori ar trebui sa ne gandim foarte bine in momentul in care ii votam acesti concurenti daca ne-au transmis ceva, daca credem in ei si in vocea lor, daca ne-au incantat cu adevarat privirile sau nu.
In mainile noastre sta totul. Vrem sa nu mai auzim la radio trupe care fac playback? Vrem sa vedem la TV oameni frumosi, cu o voce extraordinara si sa simtim ceva cu adevarat cand ne uitam la ei? Daca raspunsul este afirmativ, atunci cred ca e momentul sa ne mobilizam atentia catre oamenii astia care au foarte multe calitati si sa-i votam. In felul asta o sa avem o satisfactie destul de mare in momentul in care, intr-o dimineata ploioasa, in drum spre serviciu o sa-l auzim pe Andrei Leonte ( in cazul meu) la radio si o sa ne aducem aminte ca am contribuit la ascensiunea lui.
*
Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC
Bolshoi Noch (nu am litere kirilice pe computer!)
Vezi destul de rar un președinte de țară emoționat când vorbește despre un brand – altul decât cel.. de țară, evident. Când spune că e fericit că s-a încheiat un proiect, de așa manieră încât chiar îl crezi, nu suspectezi că i-a scriptat sentimentele vreun coleg de breaslă (adică om de PR). Când apare pe o scenă, în fața unor oameni, și lasă fermitatea să fie înlocuită, pentru câteva momente, de respect frizând venerația. Vezi un președinte rus făcând toate astea mai degrabă în bancuri.
Și totuși, vineri seara, la redeschiderea Teatrului Bolshoi, emoția lui Medvedev era autentică. Ce să zic, era autentică emoția noastră, care urmăream o transmisie în direct pe un ecran și tot ne întrebasem, înainte de spectacol, dacă era cazul să ne îmbrăcăm de film sau, totuși, de Operă. Un simbol național din multe puncte de vedere, crescut de țari și îngenuncheat de comuniști, Teatrul Bolshoi se refugiase în ultima vreme în sufletele trupelor sale de balet. Rămase fără casă, ele colindau lumea ținând aprinsă flacăra baletului rus, acela clasic, acela la care nu mai era nimic de adăugat.
Din octombrie, soliști, coregrafi, cântăreți, toți s-au întors acasă. Și încă la ce casă! Restaurată în vreo șase ani, cu două echipe distincte de constructori (vă sună cunoscut?), cu un buget derapat glorios până la 760 milioane USD, clădirea teatrului, în formă de vioară, s-a dezmorțit, s-a întins, s-a primenit și-a pus laolaltă tradiția cu tehnologia de ultimă oră. Eram mirată, totuși, pe ce s-au dus 760 de milioane, o sumă deloc neglijabilă nici măcar după standardele rusești.
Păi, ar fi așa: repararea candelabrului de două tone din sală și restaurarea foiței de aur care îl îmbrăca (dezamăgitor, doar vreo 300 gr de aur), foița de aur de pe balcoane (o cantitate mai serioasă), plăcile decorative din hol, betonate de comuniști, dar refăcute de creatorii lor originali (Villeroy & Boch), o întreagă sală nouă, subterană de repetiții și înregistrări (care, însă, era aproape de două stații de metrou, de aici să vezi soluții inginerești de izolare fonică), șase etaje de scenă (ați citit bine), interșanjabile în decurs de minute, susținute pe piloni de 30 de tone, înlocuirea betonului cu care comuniștii umpluseră tocmai camera de rezonanță cu altceva (o podea din lemn, care preia și amplifică vibrațiile sunetului așa încât să simți muzica în tot corpul), mobilierul, decorațiunile de pe pereți, restaurarea frescelor, cortina – care arată de parcă e făcută din cloth of gold samd. M-am gândit să mă opresc, că poate ați obosit citind.
Spectacolul de vineri a fost un fel de bufet delicios, cu scene din Lacul Lebedelor, Evgheny Oneghin, Spartacus, Flames of Paris, cu scenografie cu tot că deh, putem! asezonate de intermezzo-uri de operă care treceau în revistă câteva dintre cele mai frumoase creații rusești. Și cu Angela Gheorghiu invitată de onoare și onorată la rândul ei (pe pagina ei de FB găsiți pozele de la afterparty și puteți măcar să vedeți cât a fost de strălucitoare; noi am și auzit-o, iar sala Operei Române, trecând peste ridicolul situației, a și aplaudat-o din fața ecranului).
Un moment inedit a fost dansul plasatoarelor – toate doamnele din culise, îmbrăcate în uniforme bleumarin, cu părul tuns scurt regulamentar si permanent mărunțel (știți tipul) au urcat pe scenă, dotate cu coșuri cu trandafiri roșii și au executat un “dans” foarte haios, în context.
În sală, toată lumea bună a capitalei ruse, a artei muzicii și baletului și, desigur, și alții. Uluitoare imaginea Mayei Plisetskaya, care la 86 de ani arată undeva între 50-60, cu o grație, prezență și o forță expresivă care ar face-o pe Helen Mirren să coboare de pe piedestal.
Chiar din fața unui ecran de pânză, am avut senzația distinctă că am asistat la un moment din istoria artei spectacolului – moment care, vorba directorului de la Bolshoi, se petrece o dată la 150 de ani.
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication