capture-20150410-134037Experiment social despre sinucidere

Experiment social despre sinucidere

Text de Raluca Antuca

FourseyTube este numele de scenă al lui Yousef Saleh Erakat, un vlogger de origine arabă din America, care se ocupă cu realizarea unor parodii, farse, discursuri pe care le postează pe contul său de Youtube… mai pe scurt, acesta se ocupă de binedispunerea celor care îl urmăresc. Acesta și Roman Atwood au colaborat pentru a produce un video special, care nu amuză de data aceasta, ci uimește și pune pe gânduri. Proiectul se numește “Experimentul de sinucidere”.

Fiecare dintre cei doi s-a urcat într-un taxi și a povestit șoferului problemele pe care se presupune că le are, pentru a crea contextul pentru ce va urma. La un moment dat îi spune să oprească lângă un pod aglomerat, pentru că vrea să se descarce cumva. După care disimulează o încercare de sinucidere, vrând să sară de pe pod.

Cei doi nu au filmat acest video sperând ca oamenii să nu-i ajute în această încercare absurdă. Deși fiecare dintre aceștia a cerut șoferilor de taxi să îl lase să facă ce vor, aceștia i-au oprit cu niște argumente venite din adâncul sufletului, nu premeditate și clișeice.

Niciunul dintre cei prezenți în clip nu era pregătit pentru ce urma să se întâmple, dar cei doi vloggeri au vrut să vadă cum reacționează oamenii în situații limită, care vizează viața celor din jur. Yousef și Roman sunt mulțumiți că au reușit să surprindă partea milostivă a omului simplu care vrea să îl ajute pe cel de lângă el.

1594
enhanced-17107-1428502779-20SPOOF, fotografiile care parodiaza publicitatea high-fashion

SPOOF, fotografiile care parodiaza publicitatea high-fashion

Text de Raluca Antuca

Dupa o carieră de 30 de ani în domeniul stilului și frumuseții, Nathalie Croquet are șansa de a juca un rol diferit în industrie. Ea este un stilist de origine franceză care a lansat vara trecută o colecție de fotografii care parodiază afișele publicitare high-fashion.

Acestea fac parte dintr-un proiect numit SPOOF, conceput de ea și fotografiat de Daniel Schweizer. Ajutată de un make-up artist și un hairstylist, aceasta a vrut să vadă cum este să fii de cealaltă parte a baricadei.

În timp ce fotografiile din reclame sunt perfecte și toate elementele sunt în armonie totală, în celelalte nu prea este folosit Photoshop, tocmai pentru că Nathalie vrea să atragă atenția asupra elementelor care parcă se bat cap în cap.

Croquet a ales fotografii iconice, în care apar Kate Moss, Edie Campbell, Penelope Cruz și unde au niște posturi standard de modele. Prin aceste imagini, ea nu vrea să transmită un singur mesaj, ci dorește ca fiecare persoană care află de munca ei să ajungă la o concluzie, indiferent că e vorba de femei, editare foto, cosmetice, îmbătrânire, frumusețe…

Fotografiile au fost deja expuse în Paris, primind un feedback pozitiv de la modele, designeri și chiar agenții de publicitate. Pentru a vedea și alte lucrari, intrați pe site-ul ei oficial!

1768
messenger-screen-shotFacebook lanseaza Messenger pentru browserul Web

Facebook lanseaza Messenger pentru browserul Web

Text de Raluca Antuca

Începând de azi, Facebook Messenger se transformă într-un serviciu complet separat de rețeaua de socializare, devenind astfel o platformă de mesagerie cu propriul sistem de plăți și servicii.

Așadar, poate fi utilizat și fără a interacționa direct cu rețeaua de socializare, alegând între aplicația pentru mobil și versiunea web accesibilă prin portalul Messenger.com. Poate fi percepută ca o măsură gândită să forțeze instalarea a două aplicații diferite, deși poate fi accesată și din News Feed-ul rețelei Facebook. Messenger se adresează celor care vor să vorbească pe chat fără să fie distrași de noutăți sau de notificările pe care le primesc.

În plus, ne putem aștepta la o extindere a facilităților oferite, atât în interfața web, cat și în aplicația pentru mobil, Messenger devenind un competitor serios pentru serviciile consacrate de mesagerie instant, gen Skype. Momentan, este disponibilă numai pentru utilizatorii de limba engleză, lansarea internațională va avea loc pe parcursul următoarelor săptămâni. 

 

2019
capture-20150409-134431Experiment social despre rasism in Lituania

Experiment social despre rasism in Lituania

Text de Raluca Antuca

Acesta este un experiment social care dorește să promoveze un website lansat recent în Lituania. Aici găsești sfaturi despre cum trebuie să reacționezi la hărțuirea rasială, homofobă și de alte feluri, la insultele din mediul online, dar și din cel offline- pe stradă, la școală, la muncă…

Au invitat zece oameni (nu actori profesioniști) să participe la un casting pentru un spot publicitar. Nu le-au dat alte detalii, iar când aceștia au ajuns, i-au rugat să aștepte puțin pe hol. Habar nu aveau că erau filmați cu camera ascunsă.

Lângă fiecare dintre aceștia stătea un imigrant de culoare care se uita pe tabletă. La un moment dat, acesta le cere să îi traducă un mesaj pe care l-a primit pe Facebook. Fețele oamenilor se schimbă atunci când îl citesc și își dau seama că este un mesaj rasist. Cei din spatele experimentului au vrut să vadă cum reacționează oamenii în astfel de situații, care nu sunt deloc ușor de menajat. Pe cât de diferiți sunt oamenii din video (vârstă, sex, înfățișare), pe atât de diverse sunt răspunsurile lor.

2037
bag-9Must have- gentile din piese LEGO

Must have- gentile din piese LEGO

Text de Raluca Antuca

Printre lucrurile care sunt fun la orice vârstă, jocul LEGO este cel mai cel, pentru că îți pune creativitatea la încercare și practic poți construi orice cu piesele mici și colorate. Ce-mi place mie este că poți clădi ceva complex cu piese mici, care arată la fel.

LEGO este tare popular, încât este fashionable să porți un imprimeu colorat și jucaus sau o geantă care are forma unei piese de joc. Acum ceva vreme, a fost lansată această geantă, care a făcut furori. Arată exact ca o bucată imensă de LEGO.

Am scris despre gențile 2D aici, iar acum vă prezint gențile fabricate din multe, multe piese LEGO. Spre deosebire de cea de dinainte, gențile produse de Agabag, mai mari sau de tip plic, sunt realizate printr-un procedeu care necesită multă răbdare.

Practic, se coase piesă cu piesă pe suprafața exterioară de satin, în așa fel încât să fie flexibilă, dar să ai siguranța că nu se vor desprinde. Și pentru că detaliile fac diferența, îmi place cum închizătoarea constă în două piese, care se potrivesc perfect.

Poate că sunt făcute din jucării pentru copii, dar plicurile arată foarte stylish și chiar mi-aș dori una! Gențile de la Agabag costă în jur de 180 $ și le puteți achiziționa de pe site-ul lor.

 

2371
capuccino de dovleacCapuccino de dovleac by Chef Marek Raditsch

Capuccino de dovleac by Chef Marek Raditsch

Acum citeva zile am avut bucuria sa-l cunosc pe Chef Marek Raditsch, un chef din Praga care lucreaza pentru un restaurant cu stele Michelin si care este o celebritate in Cehia, fiind invitat la televiziuni sa faca super show-uri culinare.

Intilnirea le-o datorez celor de la Staropramen care mi-au dat si o provocare: sa gatesc ceea ce va pregati Chef Marek Raditsch fara sa-mi iau notite. Sa ma uit la el si sa tin minte tot pentru ca apoi sa fac si eu acelasi fel de mincare.

Va dati seama cum m-am uitat la el? Cu ochii scosi !

Ma rog, inca din primele clipe cind an facut cunostinta i-am spus ca eu nu gatesc decit lucruri care se prepara in 15-20 de min, ca ele pot sa stea la cuptor sau pe foc mai mult, dar mie nu imi place sa muncesc mai mult in bucatarie. Deci sa nu -si faca sperante, nu cred ca o sa pot sa pregatesc “capuccino de dovleac”.

Culmea e ca nu a fost o ofensa pentru el , ba din contra, mi-a zis: “ai sa poti sa gatesti, prepararea materialelor dureaza sub 15 minute si e foarte simplu totul. Tine minte ingredientele, asta e tot”.

Asa a fost pentru ca toata smecheria in acest preparat, care e la limita unui preparat clasic si a unuia din bucataria moleculara, sta in ingredientele pe care le pui pentru ca dovleacul sa fie cu totul si cu totul altfel potentat.

Iar elementul cheie este fructul de lime.

Ingredientele:

dovleac

lapte de cocos

ceapa mica rosie – Echalotes Traditionneles Longue

seminte de dovleac

foi de dafin

ghimbir

lemon grass

ulei de seminte de dovleac

lime

pasta de curry rosie

ulei de peste

baza de legume/ supa de legume.

si un ingredient caruia nu cred ca i-am retinut bine numele intrucit nu l-am gasit nicaieri – Ki Life Awsi

 

Chef Marek Raditsch a avut dreptate, pregatirea pentru pus la foc dureaza 10-15 minute, ce nu mi-a spus el – iar eu am bodoganit 3 zile – e cam cit de greu gasesti toate ingredientele astea, la inceput de martie.

Deci daca vreti sa pregatiti aceasta supa de dovleac care are un gust absolut spectaculos pregatit-va emotional sa alergati prin multe magazine ca sa faceti rost de toate ingredientele.

cum se prepara?

dovleacul, ceapa, ghimbirul, dafinul, frunzele de lemon grass (eu am pus lemon grass pulbere) se curata, se toaca si se pun la fiert.

cind s-a fiert se transforma intr-o pasta cu ajutorul unui blender, apoi se adauga laptele de cocos – 2 linguri am pus eu, o lingurita de pasta de curry, sucul de la 2 lime, 2 linguri de ulei de peste si supa de legume.

toate amestecate bine, se pun in farfurie, se decoreaza cu seminte de dovleac si ulei de dovleac, plus putina spuma de lapte.

produsul este foarte foarte fin si dovleacul e foarte bine potentat de lime, totuul e foarte fresh si foarte haute couture.

e genul de mincare cu care pari cel mai rafinat chef, desi tu doar le-ai pus in oala si le-ai lasat sa fiarba.

deci, da, Chef Marek Raditsch a avut dreptate.

si-i multumesc pentru frumoasa lectie de gatit, cum le multumesc si celor de la Staropramen pentru intilnire. oricum, cit am pregatit supa, am baut o bere.

sa incercati acest capuccino de dovleac, e o supa absolut senzationala.

 

1760
labirint bucuresti24 de motive de bucurie, 24 de ore, 24 de orase… plus 20 de ani de prietenii

24 de motive de bucurie, 24 de ore, 24 de orase… plus 20 de ani de prietenii

Ce faci cind ai putere globala, unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume, stii ca multi tineri se bucura in cocmpania ta peste tot in lume, in fiecare zi, si vrei sa le arati fiecaruia ca face parte dintr-o mare familie?

Creezi un eveniment unic in lume: 24 de ore, 24 de orase, 24 de motive de bucurie.

McDonald’s a avut aceasta initiativa si rezultatul a fost unul memorabil.

On March 24th, we gave 24 cities around the world 24 gifts of joy in 24 hours #ImLovinIt

Posted by McDonald’s on Friday, March 27, 2015

puteti vedea fotografii din toate orasele aici

in Bucuresti a fost amplasat un labirint urias , plin cu surprize care mai de care mai simpatice si mai provocatoare de zimbete… (de ex, intilneai o soprana care cinta arii din Carmen de Bizet, sau te priveai prin oglinzi deformeaza), iar eu pentru ca sunt prietena cu simpaticii de la McDOnald’s Romania am avut privilegiul sa ma distrez cu 3 prietene in labirint inainte de a fi deschis.

pentru ca am petrecut acolo o dupa amiaza (aveam un prieten nou, HUNTER, i se mai spune si Grasanul…), am avut timp sa vad si alte detalii de dincolo de evenimentul in sine.

doi dintre angajatii McDonald’s au fost invitati solemn la eveniment si-au venit constiinciosi, crezind ca este o datorie de serviciu, doar ca… era ziua lor si au fost sarbatoriti in labirint, cu tort, confetii si seful cel mai mare de la McDonald’s, Daniel Boaje, alaturi de ei. erau foarte foarte emotionati si, pentru ca purtau cu ei semnele celebrarii (aveau doua torturi mari in brate) oamenii le spuneau “la multi ani” chiar daca nu-i cunosteau. iar zimbetele lor au facut mai mult decit orice alte cuvinte.

se intimpla sa stiu povesti super super emotionante despre anivarsari de zile de la McDonald’s. de la sarbatoriti copilasi cu deficiente care au dat super lectii de viata tuturor celor prezenti cu candoarea si bucuria lor de viata, pina la adulti care si-au aniversat pentru prima data ziua, ajunsi la maturitate, la McDonald’s.

stiu povestea unui adolescent care a muncit in timpul liceului citeva ore pe saptamina la McDonald’s pentru a se putea intretine pe el si mama lui, cind colegii lui de la serviciu au aflat ca nu si-a aniversat niciodata ziua, i-au invitat colegii la McDo si i-au facut o petrecere surpriza.

cum mai stiu si povestea unui tinar student care lucra in restaurantul care e foarte apropiat de birourile managementului McDonald’s Romania si care intr-o zi a rugat managementul (ii cunoaste pe toti pentru ca vin adesea acolo), i-a rugat deci, mult mult, sa coboare la prinz pina in restaurant. Era ziua lui si le adusese prajituri.

anul asta se implinesc 20 de ani de cind McDonald’s e in Romania. copiii care au fost primii clienti e posibil sa aiba la rindul lor copii. 20 de ani in care s-au creat multe prietenii la McDonald’s: si printre cei care lucreaza/ au lucrat acolo , dar si printre cei care au fost doar clienti.

pentru mine asta inseaman McDonald’s – prietenie. pentru ca e una dintre companiile care pune pret pe relatia dintre angajati, cum – prin simpatica activitate pe care o desfasoara – e temelia pentru frumoase intimplari intre copii.

daca e sa numar, pun pariu pe orice, ca in anii astia McDonald’s mi-a dat mie, personal, mai mult de 24 de motive de bucurie.

1851
gravity williamsproiect foto minunat: Gravity

proiect foto minunat: Gravity

stiti momentele acelea in care ti se pare ca plutesti. ca gravitatia a intrat in vacanta si ca greutatea construita in mese copioase nu mai conteaza.

momentele acelea in care oricit ai fi de greu (ca stat, sfat, experienta) te simti usor si stii ca zimbesti, si pe dinauntru si celor din fata ta.

un fotograf simpatic s-a gindit sa imortalizeze genul asta de moment punind mai multi oameni sa sara pentru a-i prinde in aer, in plutire. si-a facut calculul ca dupa multe asemenea incercari, fiecare dintre subiecti va intra in joc si va sari de placere, redevenid pentru o clipa copil.

Gravity se numeste proiectul care e despre bucuria de a te lasa purtat in bataia vintului fara griji, ca un copil.
fotograful se numeste Tomas Januska.

 

puteti vedea intregul proiect foto aici

1546
shutterstock - bebelusDespina, proaspătă mamică: 50 shades of Rareș

Despina, proaspătă mamică: 50 shades of Rareș

Îmi aduc aminte că înainte să nasc am citit un articol despre cum e sa fii mamă de băiat și tot ce am rețiunt de acolo era că “There is pee. Everywhere!!” După șase luni aș zice că problema reclamată nu e așa dramatică (deși au fost unele cazuri la masa de înfășat când puiul de om eliberat de scutec a acționat ca un fel de țâșnitoare în grădină, doar că grădina era dormitorul lui…).

Ce mă frapează pe mine este dragostea pătimașă a unui bebeluș de numai câteva luni.

Încă de când face ochi se repede cu toată dragostea și forța lui să mă îmbrățiseze și îmi scrijelește pe obraz unghiuțele lui… Dăcă cumva eu dorm cu spatele la el, are grijă să îmi dea bună dimineața cu o serie de piciorușe pe spate sau mă apucă bine de păr și trage cu toata forța lui!

Deunăzi în parc, în timp ce ta-su împingea la căruț simțeam privirile cu apropos ale femeilor care treceau pe lângă noi. Inițial am crezut că am eu o imaginație prea bogată, dar deja la a treia privire am înțeles ce se întâmpla. Tot gâtul soțului meu era marcat de zgârieturi zdravene, așa că imaginația prea bogată o aveau doamnele din parc. Observau petele roșii de pe gâtul omului și apoi se uitau cu privirea aia complice către mine. Dacă ar fi știut ele că autorul respectivelor urme stă în căruț…

Și când am crezut că i-am învățat tactica, mă uimește cu o abilitate nouă!

Sâmbăta dimineață. Printre jaluzele se întrezăresc razele optimiste de soare primăvăratec. Eu sunt prima care s-a trezit și îl privesc știind că nu mai durează mult până face ochi. Un zâmbet de la o ureche la alta își face loc pe guriță și îndreaptă mânuțele către mine. Contracarez și îi prind degețelele, imaginându-mi că am evitat o nouă urmă pe față. Îi subestimez însă inteligența. Cu o privire gingașă se apropie de mine iar eu zâmbesc cu gândul că voi primi primul pupic conștient al copilului meu. Dumnealui se duce țintă spre ochiul meu și își infinge cele două bucăți de dințișori direct în arcadă, iar strigătul meu e întâmpinat de un hohot de râs din partea lui.

Și uite așa rescriem noi romanul erotic cu totul alte conotații. Dragostea pătimașă e la modă și între mame și băieți zilele acestea.

*
Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa.

1365
yt1o dependenta pe care mi-o asum: muzica din telefonul meu (P)

o dependenta pe care mi-o asum: muzica din telefonul meu (P)

zilele astea ma imprietenesc cu un telefon nou, asta inseamna ca o parte din muzica mea de plimbat prin parc nu imi este disponibila.

am un play list special cu variante de lucru ale unor piese celebre sau versiuni din concerte care nu au fost facute publice, ba chiar si citeva mixuri facute special pentru mine. asta e micul avantaj pe care-l ai cind lucrezi cu oameni care fac muzica:)

stiu de multa vreme ca sunt dependenta de muzica din telefonul meu si imi asum asta, desi de obicei ma lupt cu orice dependenta, iar zilele astea ca sa nu mi se para ca sunt dezbracata emotional la plimbarile mele matinale  prin parc (muzica pe care o ascult e pur si simplu un invelis pentru gindurile care se aseaza in ordine in ritmul pasilor care au urmat ritmul din casti) m-am orientat catre Zonga si muzicile de pe net.

sunt abonat Zonga de dinainte de a fi lansat oficial (asta pentru ca am facut parte din campania de lansare si am testat produsul inainte) si ma mai joc din cind cind prin colectia de muzici de acolo, facindu-mi propriul playlist, mini statia mea de radio.

cu noul telefon – care e un Samsung Galaxy Note Edge – ma distrez foarte tare cu internet 4, am si Supernet de la Vodafone (o inovatie in utilizarea serviciilor de Internet mobil, care asigura viteze ridicate, stabilitate crescuta si protectie completa, pentru o experienta superioara de utilizare.) si cred ca ma bucur in acest moment de cea mai buna experienta de muzica pe smartphone, cele mai bune servicii de date, muzica nelimitata, viteză de top, streaming fara întrerupere

 

Vestea buna este ca de Pasti, Vodafone are o oferta speciala: utilizatorii se pot bucura de o experienta cu adevarat nelimitata, fara bariere

de date si telefonie mobila. de trafic timp de pana la patru luni, astfel incat sa se poata bucura de serviciile de streaming, sa asculte muzica prin aplicatia Zonga sau sa ruleze continut video pe YouTube, fara sa isi faca griji privind depasirea traficului.

*

Promotional, Bonusul Nelimitat este de acum disponibil pentru toti utilizatorii care semneaza sau prelungesc un abonament Easy, Smart sau RED pentru smartphone-uri, precum si un abonament de internet mobil, pentru laptop-uri si tablete. Bonusul de internet nelimitat este gratuit si este valabil 4 luni pentru toate abonamentele RED, respectiv 2 luni pentru abonamentele Easy si Smart, incepand cu 7 Euro/ luna, precum si pentru abonamentele de internet mobil. Detalii despre activarea bonusului
sunt disponibile aici.

Muzica nelimitat, gratuit, cu Zonga: In plus, abonamentele cu smartphone sau tableta din portofoliul Vodafone Romania, de la Smart 9 la RED 19, ofera acces gratuit la muzica romaneasca, in aplicatia Zonga powered by Vodafone, timp de doi ani.

*
daca sunteti dependenti de muzica din telefon, cum sunt eu si aveti si abonament Vodafone (cum am si eu), ma gindesc ca e bine sa stiti de aceasta oferta.

1787
130717848970921863_Wilson-Lee_Hong-Kong_Winners_Open_Smile_2015-630x420Fotografiile castigatoare la Sony World Photo Awards

Fotografiile castigatoare la Sony World Photo Awards

Text de Raluca Antuca

În cadrul Sony World Photography Awards, au fost decernate 54 de premii naționale, dorind să promoveze top trei fotografii cele mai reușite (și înscrise în concurs firește) din fiecare țară. Pot participa toți fotografii, îndiferent de nivelul de experiență.

Anul acesta, Auraș Mihaiu a câștigat primul loc la Romania National Award, cu o fotografie care surprinde momentul la stână când proprietarii își caută animalele pentru a le pregăti de iernat. După coborârea de pe munte, stăpânul de stână înapoiază fiecărui proprietar efectivele și definitivează înțelegerea. Ceilalți finaliști sunt Ionuț Hrenciuc, Luiza Elena Boldeanu și Tina Genovia Obreja.

Celelalte categorii în cadrul acestor premii sunt Open, Youth și Mobile, prezente pentru prima dată în istoria concursului. În total, au fost înscrise peste 96.000 de fotografii din întreaga lume, semn că mulți oameni din toată lumea iubesc să se exprime prin imagini și să spună povești în acestă epocă a vizualului! Enjoy. 🙂

 

Romania National Award

Auras Mihaiu- primul loc

Ionut Hrenciuc- al doilea loc

Luiza Elena Boldeanu (si Tina Genovia Obreja)- al treilea loc

Open

Architecture – Armin Appel, Germania

Arts & Culture – Hector Muñoz Huerta, Mexic

Enhanced – Antony Crossfield, Marea Britanie

Low Light – Nick Ng Yeow Kee, Malaezia

Nature & Wildlife – Antoine Weis, Elveția

Panoramic – Norman Quinn, Marea Britanie

People – Saleh Rozati, Iran

Smile – Wilson Lee, Hong Kong

Split Second – Jaime Massieu, Spania

Travel – Yasen Georgiev, Bulgaria

Youth

Culture – Beatriz Mota da Rocha, Portugalia – 15 ani

Environment – Yong Lin Tan, Malaezia – 19 ani

Portraits – Stephanie Anjo, Marea Britanie – 14 ani

Mobile

Locul I – Turi Calafato, Italia

Locul al II-lea – Janos M Schmidt, Ungaria

Locul al III-lea – Ako Salemi, Iran

1990
Behind the Scenes of Gone With the Wind (27)-horzFotografii din culisele filmului “Pe aripile vantului”

Fotografii din culisele filmului “Pe aripile vantului”

Text de Raluca Antuca

Atunci când faci referire la Gone with the wind, te gândești la pelicula care a schimbat pentru totdeauna istoria cinematografică a Hollywood-ului. Încă de la lansare, a fost considerat un spectacol cinematografic monumental, pentru că a adunat foarte multe atribute. A fost primul film color, selecția personajului principal a necesitat foarte mult timp, iar factorii istorici i-au clădit succesul.

Iată o colecție impresionantă de fotografii rare din culisele peliculei filmate în 140 de zile și care a folosit tehnica Tehnicolor.

 

3022
video-undefined-273F7E8100000578-35_636x358Michelle Obama face spectacol cu Jimmy Fallon!

Michelle Obama face spectacol cu Jimmy Fallon!

Text de Raluca Antuca

Ca orice artă, dansul are o evoluție proprie. Există numeroase tipuri de mișcări, diferite în fiecare colt al lumii, însă numai câteva ajung să fie recunoscute de toată lumea. Chiar există un clip în care un tip dansează foarte fain, urmărind o ordine cronologică. În video-ul de mai sus, Michelle Obama face același lucru, dar în variant pentru mame!

Prima Doamnă a Statelor Unite a fost invitată la show-ul lui Jimmy Fallon, The Tonight Show. Ne-a arătat că știe să danseze, oferindu-ne un spectacol împreuna cu Jimmy. Îmbrăcați amândoi în roz, cei doi au făcut mișcările populare în State- Shush and tush, Shimmy twist, Knock knock, You go girl, One move behind in zumba club. Michelle s-a oprit doar o data, când Fallon i-a cerut să facă dansul Barack, dar s-a răzbunat când i-a imitate mișcările comice.

Contextul acestui dans îl reprezintă faptul că se împlinesc cinci ani de când Michelle Obama a inițiat campania care luptă împotriva obezității la copii, Let’s Move!, iar momentul dansant este continuarea celui din 2003, The Evolution of Mom Dancing, care a făcut furori în social media.

Americanii o iubesc și spun că dansul ei este mai tare decât Gangnam Style. America ar fi plictisitoare fără Obama președinte și cum ar fi să ne imaginăm toate soțiile președinților cum dansează împreună pe aceeași scenă?

1752
plant-1O artista din Cehia transforma plasticul in arta

O artista din Cehia transforma plasticul in arta

Text de Raluca Antuca

O artistă din Cehia a colectat de-a lungul timpului, peste 3.000 de PET-uri din 76 de țări. A realizat un articol complex, A Tribute to PET Bottles, în care a scris despre istoria plasticului și cum poate fi reciclat.

Veronika Richterova este pasionată de transformarea plasticului în artă. Astfel, ea realizează noi forme artificale de viață, folosind diferite metode de tăiere, încălzire și asamblare. Veronika construiește animale și plante colorate într-o manieră realistă, din diferite materiale de plastic.

Pentru mai multe imagini cu operele de artă inedite, intrați pe site-ul oficial!

2814
creative-easter-eggs-37__605Idei super creative pentru decorarea oualor de Pasti

Idei super creative pentru decorarea oualor de Pasti

Text de Raluca Antuca

Nu mai durează mult și încep pregătirile de sărbătoare! Desigur că fiecare gospodină are un stil aparte de a face mâncare, iar pregătirile diferă de la casă la casă. Există totuși câteva obiceiuri care au depășit barierele spațiale și le testează creativitatea.

Unul dintre obiceiurile mele preferate de Paște este colorarea și decorarea ouălor, pe care voiam să le fac altfel de fiecare data. Iată că fiecare cultură din lume a venit cu moduri inedite de colorare a acestora. De aceea, nu pot spune că există un singur mod de a decora un ou.

Dacă ne abatem puțin de la tradiția creștină, care spune că ar trebui să fie colorate numai roșu, descoperim că acest obicei este mai vechi. Ouă cu diferite decorațiuni au fost văzute pe mormintele egiptene, semn că poți face artă din această cutumă. Nu este neapărat nevoie să fii religios pentru a te bucura de acest lucru manual și artistic.

Dacă ai altă idee de a decora un ou, mi-ar plăcea să-l adaug la această listă!

7689
FINAL-VIOLIN-1_670vioara viitorului, tiparita 3 D

vioara viitorului, tiparita 3 D

Imprimantele 3D incep sa ne bulverseze lumea; am vazut rochii create cu asemenea imprimante, masini (componente ale masinilor mai exact), case si chiar organe umane… ne mai poate uimi un instrument muzical?

ceea ce are in brate domnisoara din fotografia de mai sus e o vioara 3D realizata de doi arhitecti , Eric Goldemberg si Veronica Zalcberg care muncesc in  Miami la studioul MONAD 

Piezoelectric Violin , caci asa se numeste creatia, are doar 2 corzi si va putea fi vazuta si ascultata la Javits Center in New York City zilele urmatoare in cadrul unei expozitii dedicata creatiilor realizate cu imprimante 3D.

2737
chef bazavan 1saptamina asta ma pregatesc de o super ChefXperience

saptamina asta ma pregatesc de o super ChefXperience

stiti ca-mi plac provocarile. mai stiti ca nu sunt chiar un Chef cind vine vorba despre experiente in bucatarie, ca sunt mai degraba stilul practic care vrea sa gateasca repede si sa fie gustos.

ei bine, am primit o super provocare in care imi sunt testate nu doar aptitudinile de chef ci si memoria, abilitatea de a gasi ingredientele cele mai rafinate prin magazinele de specialitate ale capitalei.

saptamina asta am parte de super CHEFXPERIENCE  si pregatesc un fel de mincare super super rafinat care se asorteaza la masa cu… dar mai bine va arat in doua zile.

provocarea e asa: un super Chef cu Stele Michelin a executat in fata mea o reteta pentru un preparat demential, nu am avut voie sa iau notite, nici sa fotografiez ceva, dar trebuie sa reproduc preparatul intocmai.

pot sa va spun, caci am gustat ce a preparat, ca e vorba de un buchet de arome incredibil si ca nu v-ati gindit pina acum ca un aliment banal pe care -l foloseau si bunicile noastre in deserturi delicioase poate sa ajunga un preparat de debut de masa, super super rafinat.

am putine emotii trebuie sa va spun, pentru ca nu am mai facut niciodata asa ceva, la un asemenea nivel, dar mi-am invitat prietenii la masa si o sa incerc pe ei marea provocare.

revin cu super fotografii (sper) si cu detalii despre o reteta delicioasa (cu stele Michelin) care se asorteaza perfect cu citeva ingrediente dulci amare.

1728
selfie-shoes-miz-mooz-9In atentia femeilor, pantofii cu care iti faci selfie!

In atentia femeilor, pantofii cu care iti faci selfie!

Text de Raluca Antuca

Și cum dădeam eu scroll zilele astea pe diferite site-uri în căutare de lucruri faine, am dat peste o fotografie în care două tipe își făceau un selfie în fața lui Brooklyn Bridge. Până aici, nimic nou. Doar că telefonul nu era în mâinile uneia dintre ele, ci introdus în vârful pantofului. Pe cât de ciudat sună, pe atât de amuzant este întreg conceptul. Fără să mai menționez poziția deloc elegantă a domnișoarei din imagine. Hehe!

Se pare că Miz Mooz, un brand celebru de pantofi din New York, a lansat o colecție care va revoluționa felul în care facem selfie-uri. Se vor a fi o rezolvare la problemele femeilor care au mâinile prea ocupate cu sacoșile de cumpărături pentru a face un selfie cu cea mai bună prietenă în mall. Pantofii au un spațiu în care pui telefonul, trebuie doar să ridici piciorul și să zâmbești. Mai greu este când nu te ajută fizicul pentru a face această operațiune!

Dacă v-ați entuziasmat puțin, să știți că nu e pe bune! Păcăleală de 1 Aprilie, doar cinci domnișoare mai norocoase au câștigat o pereche pe baza unui concurs de pe pagina lor de Facebook.

1828
463027570(Video) Big Girls Cry- Prietenia dintre Sia si Maddie Ziegler

(Video) Big Girls Cry- Prietenia dintre Sia si Maddie Ziegler

Text de Raluca Antuca

Un nou videoclip marca SIA a făcut furori pe internet în ultimele zile. Este vorba de video-ul pentru melodia Big Girls Cry, care face parte din albumul 1000 Forms of Fear din 2014.

Micuța dansatoare de 12 ani, Maddie Ziegler, care a apărut în celelalte clipuri, nu lipsește. Așa cum ne-am obișnuit, aceasta face un spectacol impresionant, doar că de data asta, accentul se pune pe mimica facială și gesticulație. Dacă celelalte clipuri erau mai scumpe și aveau o tematică aparte, acesta este conceptual, iar Maddie ne demonstrează că nu este nevoie neapărat de dans ca să transmită multe emoții.

Clipul a fost regizat de Sia și Daniel Askill, iar de coregrafie s-a ocupat Ryan Huffington. Așa fain este videoclipul că deja a urcat pe primul loc în Billboard 100 și a reușit să strângă peste nouă milioane de vizualizări pe Youtube.

Și ca să vedeți cât de importantă este social media în zilele de azi, vă spun cum s-au cunoscut cele două. Sia a postat pe Twitter un mesaj în care îi cerea lui Maddie să colaboreze cu ea. Ea a crezut inițial că este vorba de o farsă, dar până la urmă s-a convins că e pe bune și a zburat la L.A două săptămâni mai târziu.

Echipa vedetei i-a dat la dispoziție trei zile ca să învețe un dans, pe care aceasta l-a exersat în doar trei ore. Când a făcut cunoștință cu Sia, era destul de emoționată, pentru că nu văzuse fotografii recente cu vedeta (nu prea îi place să se afișeze) și nu știa la ce să se aștepte. Dar când s-au văzut, s-au îmbrățișat și au simțit că se cunosc de o viață. Ce frumos!

 

2821
ANGELA GHEORGHIU 3STORY: ANGELA GHEORGHIU – DIVA VIITORULUI

STORY: ANGELA GHEORGHIU – DIVA VIITORULUI

Aseara am vazut-o pe Anghela Gheorghiu pentru prima data live, pe scena Operei Romane. Un spectacol in onoarea unui fost coleg de clasa, Mihnea Lamatic, spectacol incarcat de emotia unui simbol aparte “prima reprezentatie pe scena Operei de la momentul studentiei”.

Cind am plecat de la Opera, pluteam. A fost magnetica, nu puteai sa te uiti la nimic altceva de pe scena, iti atragea privirea pur si simplu.

M-am gindit ca in Romania e singura, dar absolut singura, DIVA AUTENTICA.

Si mi-am adus aminte ca in martie 2010 am scris, pentru Tabu, un profil al dinsei. L-am recitit astazi cu mare frica, mai sta in picioare textul asta? Arata o parte din personalitatea sa? Stiu ca atunci cind ma documentam pentru articol, am vazut inregistrarile marilor sale creatii in Opera, dar la fel de bine stiu, de aseara, ca nimic nu e comparabil cu energia uluitoare pe care o degaja pe scena.

E frumos ca si in text si aseara am spus acelasi lucru, desi nu mai stiam ce scrisesem acum 5 ani:)

Iata textul din 2010, fotografiile sunt facute de Cosmin Gogu in 2010.

*

Angela Gheorghiu – Diva viitorului

 

„Bine aţi venit!”

O femeie brunetă, îmbracată într-o rochie roşie cu o palmă deasupra genunchiului asortată la nişte delicioase cizme animal print se îndreaptă spre mine. Pe cap are o căciuliţă neagră, tricotată, cu un ciucure care se mişcă vesel. Mă încrunt.

Mă aflu în livingul uneia dintre cele mai celebre soprane din lume şi mă despart doi metri de o femeie care emană ceva din prospeţimea şi veselia unei adolescente. Cum n-am ochelarii de vedere la mine, aerul său adolescentin mă face să fiu încurcată: „Dacă nu e EA?”

Nu are nimic din rigiditatea pe care o bănuiam la un star de operă. E amuzantă, copilăroasă, delicată şi, mai ales, caldă. I-am auzit vocea. Clară, închizând perfect toate consoanele şi arcuind frumos vocalele. Ar putea fi ea.

„Îmi pare bine să vă cunosc”, vorbeşte din nou.  Îmi strânge mâna, cu fermitate.

La o distanţă decentă pentru miopia mea, chipul ei capătă liniile pe care le ştiam din fotografii. Îi recunosc privirea hotărâtă. Uimirea, însă, continuă să crească.

„Puteţi să mergeţi în dormitorul meu. Vin şi eu imediat şi trecem la treabă”, ochii i se îndreaptă jucauş şi spre Laura Cârnici, colega mea, senior fashion editor, împreună cu care am venit la întâlnire.

Acestea au fost primele 30 de secunde din întâlnirea cu Angela Gheorghiu.

Eram faţă în faţă cu femeia a cărei voce divină i-a făcut pe regi şi pe preşedinţi de state să o ovaţioneze minute în şir. Cu soprana pentru a cărei Traviata, BBC şi-a întrerupt programul obişnuit. Cu artista pentru care regizori ca Franco Zeffirelli sau Richard Eyre sunt gata să zboare în celălalt capăt al lumii pentru a monta împreună un nou spectacol. Şi această femeie ne invita, cu cea mai mare naturaleţe, în dormitorul ei.

Asistenta, Florentina Bucos, ne-a condus către cameră. Cel mai intim colţ din casă urma să devină locul nostru de muncă pentru următoarele ore. Probele de costume pentru şedinţa foto Tabu aveau să se ţină aici.

Eram privilegiate: fanii Angelei, care o aşteaptă şi ore în şir pentru un autograf, ar fi dat orice să fie în acest loc sau să afle măcar o descriere a lui.

Am desfăcut rochiile pe patul mare, lăsându-le să acopere cuvertura de un violet regal. Am înşirat pantofii pe covorul moale. Am zâmbit la vederea colecţiei de filme cu Toma Caragiu de lângă televizor, am admirat patefonul expus cochet pe o coloană de marmură lângăuşade la balcon, m-am amuzat la vederea unor papuci pufoşi cu chip de ursuleţ, aşezaţi la perete, lângă o cutie de chitară decorată cu multe etichete.

Chiar dacă n-ar fi fost comoda din lemn masiv pe care se aflau cutiuţe misterioase şi suveniruri de peste tot din lume, şi chiar dacă n-am fi zărit partiturile cu însemnări de pe scaunul de lângă pat, tot am fi ştiut că suntem în dormitorul unei dive. De la draperiile bej şi până la pernele de pe fotoliile de lângă pat totul transmitea voluptate şi răsfăţ.

„Probăm?” ne-a întrebat simplu când a intrat în dormitor şi a văzut zecile de haine.

Laura a sugerat politicos că le poate proba doar dacă simte că e necesar.

„O, nu, probăm, dacă tot trebuie să alegem”, a aruncat căciuliţa cu ciucure în mijlocul patului. Cu acest gest jucăuş, Angela Gheorghiu era pregătită de prima rochie.

Aşa a început un spectacol uluitor al limbajului nonverbal.

Văzând-o pe Angela Gheorghiu privindu-se în oglindă cu un nou outfit, mi-am dat seama că atunci cind ia o decizie, primul factor care acţioneză e instinctul. Dacă spatele se îndrepta, umerii deveneau fermi, braţele se cambrau abia sesizabil, transmitea înainte de orice cuvânt că e o rochie care i se potriveşte. Apoi, se ridica uşor pe vârfuri ca şi cum ar fi purtat tocuri – imaginându-şi postura completă. În următoarele secunde, intra în acţiune mintea. Chipul Angelei lua expresii diferite – zâmbet, forţă, amuzament – în căutarea unei stări care să se potrivească cu rochia. Abia după aceea, veneau şi cuvintele cu care confirma alegerea ţinutei.

Nu e de mirare postura perfectă. Încă de mică, pe vremea când i se spunea Gina, Angela Gheorghiu a învăţat bunele maniere şi marea clasă. „Mergi mai drept”, „Nu încrucişa atât de mult picioarele”, „Pieptul înainte”, îi spunea aproape zilnic mama ei, croitoreasă în Adjud, supraveghindu-i ţinuta. Astăzi, eleganţa Angelei Gheorghiu e apreciată de designeri celebri ca Oscar de la Renta, care i-a devenit prieten.

–          Arătaţi incredibil, i-am spus în timp ce îmbraca un body negru care-i sublinia foarte puternic talia.

–          Ştiu, acum suntem la partea cu complimentele, a părut să nu se lase convinsă.

–          Nu. Nu era un compliment, era o rampă pentru o întrebare legată de o prejudecată despre femeile care cântă operă.

–          Vă rog, a spus în timp ce ochii căprui mă fixau ca şi cum ar fi putut să treacă prin mine.

–          În lumea dvs, sunteţi o excepţie în materie de siluetă. Ajută kilogramele în plus pentru tehnică, pentru volumul vocii?

I-a apărut un zâmbet în privire, chiar dacă chipul a rămas la fel de serios, preocupat de body-ul pe care şi-l lipea de trup.

– Nu., a cântat scurt silaba.  Dumnezeu pune voce în orice trup vrea El. Nu ai cum să ştii în ce trup ai să o descoperi.

Şi a început să-şi închidă capsele de la body.

*

Vocea Angelei Gheorghiu a fost descoperită de la grădiniţă. La cor cânta cel mai tare dintre toţi şi, după ce a remarcat-o profesorul, a învăţat foarte repede, după ureche, un lied complicat. Până să ajungă la şcoală, îşi găsise un studio de repetiţii: umbra unui copac din curte. Era „supravegheată” de peste gard de un vecin care, într-o zi, i-a spus „Tu trebuie se faci operă, nu operetă.”

Aşa că a ştiut încă de pe atunci ce vrea să fie când o să fie mare. Şi-a rămas consecventă cu dorinţa ei oricât de multe sacrificii a trebuit să facă. A dat la liceul de muzică din Bucuresti, s-a mutat la cămin la 14 ani şi îi era atât de greu încât la început îşi ruga mama să vină să o vadă la fiecare două săptămâni. „Mă ţinea în braţe şi mă lăsa să plâng până mă satur”, îşi aminteşte Angela despre debutul a ceea ce, paradoxal, urmau să fie cei mai frumoşi ani ai săi.

La liceu a întâlnit-o pe profesoara Mia Barbu, care i-a şlefuit personalitatea şi i-a insuflat încredere în sine. „Mi-a dat grija pentru detaliu. M-a învăţat să fiu perfecţionistă. Şi mi-au rămas în minte vorbele ei: ‹‹Nu te risipi. Ai răbdare. Intră întotdeauna peuşacea mare, principală. Oamenii care sunt în jurul tău să fie tot ce poate fi mai bun.››”

Aşa că şi astăzi, când trebuie să facă parte dintr-o echipă pentru un proiect, preferă să fie înconjurată de cei mai buni: de la regizor până la partener, de la membrii orchestrei până la maşinişti. Chiar dacă asta înseamnă de fiecare dată un efort mare pentru sine – să ţină mereu ştacheta sus. Sau poate tocmai de asta.

*

La clubul unde am făcut fotografiile pentru transformarea Tabu, Angela Gheorghiu a venit învăluită într-o blană albă, lungă şi moale. Era diva după care nu aveai cum să nu-ţi întorci privirea. Fiind dimineaţă, nu purta makeup – tocmai urma să intre pe mâinile stiliştilor – şi avea părul, proaspăt spălat, strâns într-o coadă simplă, la spate. Însă felul în care mergea şi energia pe care o degaja aveau o eleganţă supremă.

Câteva clipe mai târziu, eleganţei aveau să i se adauge simţul umorului şi povestitul cu tâlc.

Aşa s-a întâmplat în momentul cel mai tensionat al şedinţei foto. Peruca blonda

Era singurul lucru pe care nu-l testase în dormitorul unde probasem rochii şi ţinute şi, pentru că ştiam că e decisiv instinctul său în luarea unor decizii, aşteptam cu nerăbdare să vedem cum se va simţi purtând-o. Chiar şi Florentina, asistenta sa de mai bine de 8 ani, avea emoţii.

Când membrii echipei fremătau la câţiva metri şi tăcerea devenise apăsătoare, s-a auzit dintr-o dată, un „A – A – A” pe note înalte şi scurte, apoi un râs cristalin. „Trebuia să vă scot din tensiune”, a replicat râzând când a simţit tresărirea tuturor.

Cu peruca blondă, îmbrăcată în auriu, într-un décor suprarealist, a smuls urale din partea tuturor doar cu privirea, gesturile şi energia pe care o transmitea. Şi toate telefoanele s-au transformat în aparate de fotografiat amintiri personale. Era simpatia pe care a câştigat-o prin charismă. O simpatie care trecea cu mult dincolo de muzica ei.

Iar după ultimul cadru fotografiat, vocea Angelei Gheorghiu, inchizând perfect consoanele şi rotunjind vocalele, s-a auzit peste toţi:

–          Să facem şi o fotografie de grup, vă rog mult.

Aşa s-au încheiat cele 10 ore în care muncise cot la cot alături de noi.

*

Ce nu ştiam atunci era că atenţia sa pentru detaliu şi pentru membrii echipelor cu care lucrează e la fel de celebră ca vocea Angelei Gheorghiu. Maşiniştii de la Scala din Milano i-au făcut cadouri când s-a întors, după multă vreme, să monteze un spectacol. Erau bucuroşi că o pot revedea.

Dar secretul Angelei e, de fapt, pregătirea minuţioasă pe care o face înainte de orice proiect în care se implică: filmarea unei emisiuni, o şedinţă foto, un interviu. Şi, mai ales, la repetiţiile pentru spectacole. Vine cu lecţiile învăţate de acasă. Întotdeauna lucrează singură; fără profesor, fără pianist.

Dar munca pe care o face cu ea însăşi e o intimitate pe care o preţuieşte mult. Nici măcar soţul şi partenerul său în foarte multe spectacole, Roberto Alagna, de care s-a separat pentru o vreme, nu a auzit-o vreodată repetând.

„Ma duc în Elveţia, unde am o casă, şi studiez singură. Când accept un rol, încep studiul ca la şcoală, citesc pe note. Îl cânt pe note. După ce-l termin, citesc textul ca pe un roman. Cânt în italiană şi franceză, limbi pe care le vorbesc foarte bine şi înţeleg până la nuanţă ce rostesc. După aceea încep să studiez momentele cele mai dificile, ariile cele mai dificile. Am auzul meu interior care funcţionează perfect şi repet. Repet, repet.

Ţin foarte mult la frazele lungi, încerc pe cât posibil să-mi antrenez diafragma. Şi de foarte multe ori chiar joc. Mă gândesc că la scena respectivă s-ar putea ca regizorul să vrea ceva anume. Mă întind pe jos şi cânt, în poziţii dificile. De foarte multe ori regizorii nici nu-mi cer ceea ce eu am pregătit acasă ca să pot să cânt o anumită frază în ipostaze cât mai atipice. Dar fac asta ca să ştiu că pot. De foarte multe ori sunt dezamăgită că regizorii nu încearcă mai mult pentru că îşi imaginează că n-aş face. Mi-ar plăcea să mă provoace mai mult.

Adevărata Angela e în momentul în care sunt singură pe scenă şi nimeni din lume nu mă poate ajuta. În care nimeni nu îmi poate da sau lua. Sunt eu cu mine, cu Dumnezeu, cu tot ce am acumulat eu vreodată. Şi dau examentul asta crucial în fiecare seară. Să nu credeţi că nu am emoţii. La 18 ani, când făceam emisiunea „Vă place opera” făceam crize de spasmofilie de emoţii. Dar pe scenă se întâmplă ceva magic, pe care nu vreau să-l explic şi nici nu e de explicat. E de simţit.

Dacă sunt artistă, trebuie să înţeleg şi lucrurile care vin cu asta. Jurnaliştii, paparazzi, tot. În momentul în care tu ai înţeles că eşti un fel de saltimbanc şi te afişezi în faţa oamenilor, într-un anumit fel, te-ai dat lor, le aparţii. Şi-atunci nu trebuie să te plângi.

Oricum, Dumnezeu le întoarce în aşa fel încât vine ziua demonstraţiei. Eu cu tot ce sunt  –  şi cu bine şi cu rău – sunt aceea de pe scenă.”

La a treia noastră întâlnire, la barul elegant al unui hotel din mijlocul Bucureştiului, am întrebat-o când şi dacă plânge.

„Sigur că plâng. Ce bine e să plângi. Omul care ştie să plângă e fericit. Oamenii care nu plâng sunt încrâncenaţi. Dacă nu dau afară supărarea din ei, adună frustrări şi nu e bine.”

Venise îmbracată într-un deux pieces a cărui fustă cu un volan vesel lăsa să se vadă puţin, dar convingător, din gambele impecabile, bine conturate de cizme negre, lungi. Dincolo de strălucirea momentului, aveam, însă, să descopar încă o Angela Gheorghiu.

„Nu ezitaţi să spuneţi mereu că sunteţi din România”, am provocat-o.

„De ce puneţi voi, jurnaliştii, mereu problema aşa? Cum să nu spun, dacă aşa este. Îi pun să scrie că sunt din Adjud din România, nu doar ţara. Dacă m-aş fi născut într-un sătuc dinAmerica, n-as fi avut acelaşi respect?”, a ripostat strângând pumnul drept şi aducându-şi mâna pe lângă corp.

„De asta cântaţi în oricare dintre galele mari şi un cântec românesc?”

” Pentru mine, muzica românească e maximul de emoţie. E ca şi cum ai scana omul; sunt eu până în ultimul meu detaliu. Un rus dacă va cânta în ruseşte va fi mult mai puternic emoţional decât dacă va cânta în franceză. Chiar dacă şi în franceză cântă perfect. Aşa şi eu, muzica românească ajunge până în ultima mea emoţie. Şi mai e ceva.” Degetele mâinii drepte s-au strâns din nou, iar palma devenită pumn a vibrat a hotărâre.

„Cei care se duc în Parlamentul European ar trebui să-i invite pe miniştrii educaţiei şi învăţământului din toată Europa să introducă în programa şcolară un capitol despre cultura ţărilor din Est. Aşa cum eu, la şcoală, am învăţat despre Baudelaire, despre Goethe, Shakespeare, despre ruşi, polonezi, şi ei ar trebui să înveţe despre noi.

Şi acesta e un motiv pentru care cânt în româneşte. Mă uit la public şi-mi vine să le spun: Domnilor, voi n-aveţi nicio vină că n-aţi auzit de Eminescu, Paul Constantinescu, Enescu. Dar dacă eu sunt pusă în faţa voastră, fără să vreţi auziţi de ei.

Şi pot să fac asta, cu instrumentele mele, artistice. Aşa oamenii văd că, dacă ei nu îi ştiu pe marii artişti români, nu înseamnă că sunt mai puţin importanţi.”

A spus-o cu forţă, continuând să strângă discret pumnul. E gestul ei preferat. Îl face în toate momentele de convingere şi hotărâre. Gestul unei femeie care, de ani de zile, a luat singură absolut toate deciziile din viaţă. Profesionale sau personale.

Privindu-i pumnul strâns şi amintindu-mi toate momentele în care a condus discret echipa în timpul şedinţei foto, i-a făcut să zâmbească pe colegii mei etc, mi-am dat seama de un lucru. E magnetică. Când vorbeşte cu tine, nu mai auzi nimic altceva din jur. E ca şi cum, în momentul acela, n-ar mai exista nimeni şi nimic. Doar Angela Gheorghiu.

5553

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!