206 obiecte in sales caritabil tabu. vedete, prieteni si colegi cu donatii emotionante.
Aici poti gasi lista tuturor obiectelor care sunt scoase la licitatie, fiecare obiect te conduce printr-un link catre pagina lui de descriere.
Licitatia se desfasoara in perioada 27 oct , ora 12.00 – 3 nov, ora 15.00
Regulamentul licitatiei il poti citi aici!
Pentru cei care doresc sa doneze direct in cont, gasiti mai jos datele:
RO 05 INGB 0000 9999 0017 8331 , ING Bucuresti
Ecaterina Bordei
daca doriti unul dintre obiectele din acest sale, va rugam sa faceti un comentariu la postarea respectiva si sa anuntati suma pe care doriti sa o dati pentru obiectul respectiv.
procedura este ca la o licitatie obisnuita. pe durata sale-ului fiecare participant isi anunta suma cu care doreste sa cumpere obiectul, iar la sfirsitul perioadei, obiectul este adjudecat de cel care a dat suma cea mai mare.
licitatia se inchide marti, 3 noiembrie, la ora 15.00
va rugam ca la postarea comentariului sa va mentionati o adresa de mail valida. ea nu va fi facuta public, dar va fi singura modalitate prin care noi vom putea a intra in contact cu voi.
pentru donatii puteti folosi contul
RO 05 INGB 0000 9999 0017 8331, ING Bucuresti
Ecaterina Bordei
aici puteti citi regulamentul licitatiei
va multumim
Marti, 27.10.2009, Tabu organizeaza o sesiune de SALES caritabil al carei scop este strangerea de bani pentru o operatie complicata la care va fi supus tatal unei angajate a revistei (Ecaterina Bordei, Brand Manager).
Sales-ul care are loc pe blogul bazavan.tabu.ro reuneste obiecte ale vedetelor care au aparut in paginile revistei de-a lungul timpului, o desfasurare impresionanta de forte cu peste 50 de vedete care au raspuns solicitarii Tabu.
Reactia personalitatilor este cu atat mai impresionanta cu cat, multi dintre ei nu s-au limitat doar la a dona un obiect drag, ci au vorbit cu colegi sau prieteni ca sa faca si ei donatii. Andreea Berecleanu – care a donat impreuna cu sotul sau, Andrei Zaharescu, un ceas Tissot si o bijuterie unicat – si-a rugat prietenii sa ni se alature si astfel Lucian Mandruta a daruit un aparat de fotografiat, iar un cuplu prieten a donat un samovar, obiect de colectie.
Malvina Cservenschi s-a transformat in ingerul pazitor Tabu in TVR si a adunat de la colegii sai Mihai Constantin, Albertina, Roxana (,,Stii sport’’) si Giulia Nahmany tablouri, rochii de designer si alte obiecte cu valoare emotionala foarte mare.
Printre cele mai spectaculoase donatii sunt cele ale regizorului Radu Afrim (a donat premiul UNITER castigat in 2006, impreuna cu haina creata de George Enache special pentru acea gala) si premiul Cinemaiubit castigat de Andi Vasluianu.
Incepand de marti 27 octombrie puteti gasi in cadrul SALES-ului Caritabil Tabu obiecte donate de Catalin Botezatu, Silvia Serban, Adela Popescu, Nicoleta Luciu, Laura Cosoi, Irina Marinescu, Mihaela Glavan, Adrian Vancica, Gabriela Vranceanu Firea, Ovidiu Buta, Cosmin Bumbut, Cornel Lazia, Adrian Oianu etc
Sales-ul se desfasoara timp de o saptamana. Mai multe detalii pe www.tabu.ro
*
va rog mult sa anuntati pe blogurile voastre acest eveniment caritabil.
Eu n-am amintiri personale cu dl Dinica si, intr-un mod egoist, regret asta. Asa ca zilele astea, plina de ginduri bune pt dinsul, traiesc amintirile prietenilor mei.
Astazi Anca Macoviciuc (aka Mako)
*
ani buni auzisem prieteni la party-uri povestind faze care incepeau cu “o stiti pe aia cu dinica atunci cand…”. se povestea intamplarea, iar lumea radea. preluai faza si ziceai mai departe, pt ca povestile cu dinica salveaza orice conversatie
asa ca in momentul in care a urcat pe covorul rosu la tiff, acu 4 ani cred, cu sotia, l-am salutat emotionata, mi-a raspuns, si-am avut deodata sentimentu’ clar ca in seara aia o sa am si eu momentul meu cu dinica
stiam ca trebuia sa fie dus de oana b. intr-o anumita parte a culiselor la un moment dat in desfasurator si vazusem ca am si eu ceva liber in timpul ala;
cum eram eu fericita in capul meu si eram sigura ca nimic n-are cum sa iasa gresit, m-am dus cu voluntarele mele in culisele de pe stinga ca sa ma asigur ca stiu dupa ce actori/staruri tre sa mearga si sa-i aduca unde trebuie, fix cu 5 min inainte de cum scria pe desfasurator, pe motiv de paranoia. a inceput gala, parea sa mearga totul ca uns.aveam o fata jumate uguroaica, f emotionata, care insa nu prea stia actorii romani si aia avea un singur invitat de urmarit: pe stere gulea. stia ca sta la loja x pe dreapta s-a dus dupa el, era intuneric, a intrat, a vazut un domn cu parul alb si-a intrebat daca e stere gulea. i s-a raspuns ca da… pe holuri i s-a parut ei ceva ciudat, parca era mai altfel decat i l-am descris, pt ca si vorbea si parea f amuzant si o tot intreba de unde-l stie, daca i-a vazut filmele – in calitate de stere gulea.
si ajunge in culise… moment in care eu m-am albit, am scapat toate hartiile: era gheorghe dinica!
l-am salutat frumos, cat am putut sa scot din mine fara sa lesin, l-am rugat sa astepte 1 sec, am luat-o pe tanara tremurinda s-o intreb ce naiba e fost in capul ei de l-a luat pe dinica. el trebuia sa fie peste 10 min in cu totul alta parte a teatrului, in spatele scenei, dupa tot felul de cotloane si eu nu stiam drumul. semiunguroaica zicea ca l-a intrebat daca e stere gulea si de vreo 2 ori i-a zis ca da, dar numai ea stie cum a fost drumul de la loja in culise.
sper ca i-am oferit un pahar de apa domnului dinica. parea incantat ca l-a recunoscut cineva pana la urma si povestea amuzant ca a reusit sa para mai tanar si mai important. a zis ca se plictisea in loja si trebuia sa se dezmorteasca. domnisoara creata era f draguta, cauta un om cu parul alb si nu putea s-o dezamageasca. asa ca, de ce nu?
stere gulea se asezase in alta parte cred, sau, nu mai stiu cum a fost, conteaza doar ca n-a iesit momentul premiului acordat lui asa cum planuisem pe hartie; intre timp oana reusise sa ajunga la dinica si sa rezolve in asa fel incat dumnealui sa ajunga unde trebuia.
imi amintesc doar ca gheorghe dinica era f relaxat si vesel. noi eram varza si el ne tot zicea sa zambim, ca asa e in viata, tre sa razi, sa fii pregatit pt astea.
evident la live si la tv nu s-a vazut nimic suspect, totul a mers ca la desfasurator
dar in echipa noastra a fost cu semilesin la mine si la oana, cu vitamine, lacrimi de nervi si apoi lacrimi de ras, ce sa faci?cel mai important: domnul dinica a fost in superforma, a avut un discurs simpatic, lumea in picioare l-a aplaudat o gramada, si el s-a purtat minunat cu toti cei care l-au abordat.
l-am revazt la o alta editie a tiff si, dupa ce l-am salutat, mi-a zis ceva de genul: ai invatat sa razi sanatos! am ramas putin dezorientata. a trecut mai departe, inconjurat de lume, zambind…
si am inceput sa rad. ce sa fac.
de atunci, cand vine momentul galei tiff, toata lumea isi aminteste faza cu dinica, se asigura ca asa ceva n-are cum sa se mai intample. sa nu ne mai stresam ca o sa fie bine.
iar eu m-am ales, fara sa vreau, cu o bucata de poveste care incepe cu “stiti povestea cu dinica atunci cand a zis ca e stere gulea?”
cum da vara, cind e in concediu de la F5 (unde e Project Manager), Anca Macoviciuc e de gasit la Cluj – Accreditation Coordinator la TIFF. Face parte din echipa TIFF de la a doua editie a festivalului.
*
Daca ai o poveste cu Dl Dinica, poate o scrii aici. Multumesc.
Desi lucrez de vreo 15 ani ca jurnalist, nu m-am obisnuit sa iau de bun/uzual intilnirea cu oamenii MARI pe care-i admir. Stiu ca face parte din job, dar mi-e mai usor sa vorbesc cu ei cind fac interviu decit intr-o conversatie normala, pentru ca intilnirea imi provoaca intotdeauna un amestec de bucurie-rusine- spaima- incintare.
Oricum e greu de descris reactia care apare intr-o asemenea situatie, adrenalina pe care o simti prin vene. Cred ca e una dintre cele mai frumoase laturi ale meseriei asteia.
*
Si pentru ca stiu cit ma bucur de asemenea intilniri, imi place sa le dau ocazia oamenilor care admira pe cineva foarte tare, sa-l vada pe acel cineva de aproape.
Asa s-a intimplat cu Cristi China – chinezul pentru bloggeri – pe blogul caruia am citit ca, dupa vizionarea de la Politist adjectiv, l-a clasat printre actorii lui forever favoriti pe Vlad Ivanov.
Eu sunt o foarte mare fana a lui Vlad Ivanov si, pentru ca am avut norocul sa-l intilnesc, stiu ca e un super om in real life. Asa ca l-am invitat pe Cristi China la vizionarea de la Amintiri din Epoca de Aur, in speranta ca Vlad va veni si le voi face cunostinta.
S-a intimplat asta si sper ca domn Cristi s-a bucurat la fel de tare ca mine de intilnire.
(acum citeva luni, cind am primit un sms in care eram anuntata ca, in citeva minute, o sa ma intilnesc cu Vlad Ivanov, am avut nevoie de 10 minute de plimbare prin Mall ca sa –mi gasesc rasuflarea si sa –mi construiesc un raspuns decent la intrebarile “WTF? Ce ma fac acum? Ce vorbesc cu omul asta?”)
*
Am pus in editorialul meu din JN, o secventa din intilnirea de dupa proiectia de Aminitiri …part2.
Pe holul cinematografului, Vlad Ivanov comenta familiar filmul împreună cu doi dintre tinerii faimoşi în online-ul românesc (Cristian China-Chinezu şi Adrian Ciubotaru) cu care tocmai îi făcusem cunoştinţă. Se râsese mult în sală la o replică în care şoferul încearcă să capteze atenţia unei hangiţe care frământă un cozonac, iar Vlad – provocat de băieţi – a comentat: “Şi cum zice: «E bună drojdia?». Ar fi putut să întrebe orice, dar el întrebă asta”. Băietii au râs din nou, recunoscând perfect intonaţia din film, iar eu am conştientizat că şi Vlad Ivanov, oricât de mare actor ar fi, se uită la un film ca oricare alt spectator, bucurându-se de poveste.
Vlad Ivanov in 30 de secunde, JN, 24 oct
*
aici puteti citi, cum s-a vzt dinspre partea lui cristi aceasta intilnire
Zilele acestea mai mult ca oricind ne-am dat seama cit de mult tin oamenii la noi.
Mai intii au fost zecile de mesaje si telefoane de incurajare.
De ieri e o avalansa de gesturi emotionante pentru care vom avea nevoie de mult timp ca sa multumim celor care ne sunt alaturi.
Vedete cu care am lucrat de-a lungul timpului ni s-au alaturat cu donatii emotionante pentru un sales caritabil pe care-l veti putea vedea aici pe blog, marti. Banii pe care-i vom obtine sunt pentru colega noastra, Nusha, al carei tata are nevoie de operatie complicata.
*… colegii dintr-o agentie de publicitate si-au donat obiectele la care tineau cel mai mult si vor sa si le rascumpere…
…premiul cistigat in cea mai prestigioasa competitie intre regizori… premiul pentru cel mai bun actor… bijuteria oferita de sora la un moment important din viata… sandale prada… papuci gucci… ochelari ralph laurent … bluza issey miyaki … fotografii ale celor mai faimosi dintre fotografii romani…
…tablouri de arta… bijuterii de designer…stilouri scumpe…cosuri cu cosmetice… boxe audio…. dvd playere… ceasuri de designer…
*
E o desfasurare de forte de aproape 100 de nume mari cu donatii incredibil de emotionante.
De-a lungul timpului, revista Tabu s-a implicat in multe activitati caritabile. ni s- aparut normal pentru ca e parte din filosofia noastra de viata. Dar acum, cind am vazut cit de multi oameni ne sar in ajutor, am constientizat inca o data cit de important e sa fii onest si gata sa-i ajuti pe cei din jurul tau cind au nevoie.
Mi-ar placea sa puteti simti ce este in redactie; freamatul, telefoanele, confirmarile pentru o noua donatie, fotografierea de obiecte, emotia cind cineva care a aflat de la altcineva ne suna si ne spune “ma alatur si eu evenimentului”, lungile schimburi de mailuri in care se updateaza liste.
*
N-as vrea sa fiu in locul Nushei. Nici pentru ca are acest hop de trecut (pe care sunt sigura ca-l va depasi) si nici pentru ca trebuie sa se confrunte cu o asemenea avalansa de bunatate. Stiu pe pielea mea ca e mult mai usor sa faci fapte bune, decit sa faci fatza intimplarii in care fapta buna iti e dedicata tie.
In numele ei, va multumim tuturor si va asteptam marti la SALES CARITABIL TABU pe bazavan.tabu.ro sa va cumparati lucruri spectaculoase, cu valori emotionale foarte mari, si sa faceti o fapta buna.
am avut un crash pentru doamna asta cind am citit Povestea Cameristei. sunt citeva bucati acolo in care, pentru a demonstra ceva stilistic, toate cuvintele au acelasi numar de litere. (eu stiu varianta in engleza, nu p ecea in romana)
la vremea lansarii cartii Povestea Cameristei in Romania, am fct un interviu pt Tabu cu doamna atwood. astazi editura leda ma anunta, stiindu-mi pasiunea pentru autoare, ca in noiembrie mai lanseaza o carte in Romania, Femeia Oracol
*
iata, in premiera, interviul cu atwood needitat:) interviul in varianta tradusa(of cors) a fost publicat in mai 2007, in Tabu
1. It is said that for a writer, each novel is a correction to the one that came before. What is your aim? And the aim of your work?
Answer: The aim of any writer is to complete whatever book he or she is working on in such a way that the reader, too, will wish to complete it.
As for the aims of my work, this is a subject best left to critics. They can have a good deal more fun with it than I will ever have.
Let’s just say I write about whatever happens to interest me at the time. I’ve had many interests.
2. What advice would you give to young women today?
Answer: That would depend completely on where such a young woman lives, what motivates her, and what resources are available to her. But in general: 1. Have some financial independence, if you can. 2. Wear shoes that won’t distort your feet – twenty years from now, you’ll be glad you did. 3. You are not the sum of what everyone else thinks about you.
3. Do you think that men are a little bit taken by surprise by everything that is happening with women today?
Answer: Some men are easily surprised. You cannot however change the position of women in a society without also changing the position of men, and vice versa.
4. Could be described your book The Handmaid’s Tale a feminist anticipation of Matrix story/ movie?
Answer: Although both centre on forms of totalitarianism, the Matrix story is completely different. In the Matrix, the world has been taken over by advanced computer forms, which have destroyed biological life, except for human beings kept in cocoons and used as a source of bio-energy. The “real world” – the one that resembles the world we know –is a simulation; in the REAL real world, you’ve got plugs in your back and you’re asleep. There is a small resistance group of people who are “awake,” and are fighting the enslavement of human beings. All of this resembles Plato’s parable of the cave and its many spinoffs, and bears scant relation – apart from a metaphorical one — to the slice of reality we currently inhabit.
The Handmaid’s Tale, on the other hand, is an answer to the question, “What would totalitarianism look like in America, suppose it were to come to pass?” We already have all the ingredients for the world The Handmaid’s Tale describes. And we are seeing some of the inclinations.
The United States began as a theocracy in the 17th Century, and that sub- currant has never been absent from it.
Incidentally, The Handmaid’s Tale is not a “feminist” book as such. If it were, all the men in it would be having a great time, and all the women, not. Instead it is a true totalitarianism (pyramid-shaped), seen through the eyes of a member of a slave sub-set. There is a difference.
4. There are a few differences between your book and the The Handmaid’s Tale movie. What do you think about this?
Answer: Film is a very literal medium. It shows everything. As such it is more inflexible than language. A film is also shorter than a book, by and large, so thing get left out.
Thus the film could not show the last chapter; nor are the costumes in it the same as the ones described in the book.
Interestingly, The Handmaid’s Tale is now also an opera – in opera, people can sing their emotions and thoughts out loud, so the opera is actually closer to the book.
Stiti momentele in care ati dat RT la un mesaj pe twitter cu un anunt umanitar? Sau clipele in care ati dat accept pe facebook pentru cine stie ce cauza si v-ati simtit mai bine ca ati solidarizat cu cei necajiti?
Ok, acest post e in directia aceea. E unul umanitar, dar e mai mult decit un accept sau un RT.
Daca-l cititi pina la capat si dati click pe oricare dintre link-urile de mai jos, faceti o fapta buna. Pentru ca e un articol platit, iar banii obtinuti se duc catre colega mea al carei tata are nevoie de o interventie chirurgicala complicata.
Trebuie sa scriu despre calculatoare si oricine ma cunoaste stie ca sunt absolut atehnica.
As putea retine intr-o intilnire fata in fata (adica vie, cu oameni) conversatii intinse pe multe minute fara sa iau nicio notita, as putea reda gesturi, nuante ale privirilor sau expresii ale muschilor fetei de la intilniri care au avut loc in urma cu o saptamina sau o luna.
Si – pentru oricare om pe care l-am intilnit in viata – pot sa spun cum are miinile si cum “a aratat” stringerea noastra de mina, de la momentul in care am facut cunostinta.
Dar cind e vorba de calculatoare, telefoane, televizoare, camere foto sau camere video nu stiu sa scot (sa retin) niciun cuvint destept.
*
Sunt posesoarea a trei laptopuri. (si da, stiu, ar trebui sa-mi mai iau unul: un Mac. imi spune Bumbutz asta de cite ori isi aduce aminte)
1. un Asus despre care pot spune ca e cit o carte si ca l-am ales pentru culoarea lui (bleu, ca numele filmului meu preferat). E calculatorul de calatorie; il folosesc ca sa imi citesc mailurile si sa ma conversez pe msg sau pe twitter cu prietenii.
2. un HP despre care, desigur, habar n-am ce caracteristici are. Asta este calculatorul de acasa; sta cel mai adesea pe un scaunel din lemn lacuit in aceeasi culoare ca si parchetul, iar eu scriu stind jos pe parchet cu picioarele incrucisate. Cind muncesc (adica scriu texte pentru revista) ajunge pe o masa.
3. un Dell – laptopul de la birou, primit recent de la companie. Cred ca e destul de destept.
Legatura intre cele doua laptopuri o face o cutie mica neagra, cit un carnetel Moleschine, care mi s-a sus ca e un hard disk si are capacitate f f mare. Eu am platit pt el, dar nu stiu ce am cumparat. A cumparat pentru mine, Cristi Petrescu, colegul meu, iar eu am avut incredere.
Desi am vazut la viata mea, in cele mai tari expo & tirguri de electronice (ala de la Berlin m-a cam socat anul trecut), LCD-uri si televizoare care mai de care mai spectaculoase si aici sunt varza. Am renuntat la televizorul meu (l-am donat unei batrine care nu mai avea televizor) si ma uit, via computer, pe la stiri, cind e cazul. Filmele au alt regim si, de multe ori, au legatura cu cinematograful:)
La divizia camere foto & camere video sunt si mai varza. Mai intii ca n-am avut niciodata camera video si nici nu cred ca o sa-mi iau. Cu camera foto m-am mai imprietenit de-a lungul timpului si nu le mai stric fotografiile de vacanta ale prietenilor or ale turistilor de aiurea. Cele mai bune lectii in directia asta le-am primit in vara aceasta in timp ce-l ascultam pe Bumbutz cum le explica detinutelor de la Tirgsor reguli despre incadrari. Dar folosesc camera de la telefonul meu Samsung S8300. Intr-o vreme ma jucam cu camera de la un Sony Ericsson C 902, cel cu cele mai cele fotografii din lume, fotografii cu care a facut si Mike Figgis un film. Acum nu-l mai am, l-am facut cadou unui prieten caruia i s-a furat.
*
Ok, acestea sunt relatiile mele cu tehnica moderna; mai degraba de utilizare cu indiferenta, decit de iubire.
N-are sens sa povestesc de cite ori mi-am uitat parola de la blog:) sau cum nici acum nu stiu sa scriu pe platforma de la Voxpublica.
Noroc ca in viata mea exista si barbati:)
*
Sper ca ati ajuns pina la sfirsitul acestei marturisiri, ca ati dat macar un click unul dintre link-uri. Si sper ca veti mai da si altora link-ul acestui post. Va multumesc frumos.
Ajutor pentru tatal colegei noastre
Tatal colegei noastre Ecaterina Bordei, Brand Manager Tabu, are nevoie de o interventie chirurgicala complicata care nu se poate efectua in Romania. Este vorba de bypass coronarian
Operatia se poate efectua doar in Italia sau Israel, iar costurile acesteia sunt de 20.000 de euro.
Puteti sa o ajutati cu o donatie (in RON) in contul
RO 05 INGB 0000 9999 0017 8331 , ING Bucuresti
Ecaterina Bordei
Va multumim foarte mult
Redactia Tabu
later edit ( 9 aprilie 2010) astazi am prezentat la Optimism2010 istoria din spatele acestui editorial, precum si ceea ce a urmat dupa el. din ianuarie 2010 tabu este un brand Alta Casa Media, iar revista apare pe piata in acelasi format si cu aceeasi echipa.
aici postul din 20 octombrie:
ca sa evit orice alte comentarii si discutii, iata ceea ce stiu si ce se intimpla
*
acum am inlocuit editorialul din revista cu textul de mai jos
*
Tabu – ce va sa fie si ce a fost
Scriu aceste randuri cu doar cateva ore inainte de a intra revista la tipar. Aici era un alt editorial despre cum am sarit cu parasuta de la 3000 de metri si se incheia cu „Dar e foarte, foarte interesant cum o cădere liberă, cu 190km/h, te poate duce atât de sus.”
Colegii m-au rugat sa-mi schimb editorialul pentru ca e singurul loc in care am putea sa (mai) scriem ceva, in caz ca acesta este ultimul numar al revistei Tabu.
Astazi, 20 octombrie, revista Tabu a iesit din Trustul Realitatea Catavencu si va trebui sa se descurce singura, cu un nou investitor.
In conditiile economice date, nu stim daca vom gasi investitorul in timp util ca sa mergem mai departe.
Stim insa ca ne- a fost foarte drag sa lucram la aceasta revista si ca, in cei 7 ani de cand Tabu exista, am scris o parte din istoria presei glossy din Romania.
Si stim ca si voua v-a placut sa ne cititi.
Obisnuiesc sa multumesc via email, la fiecare sfarsit de numar, celor care lucreaza la editia care tocmai se incheie, acum o sa multumesc tuturor celor care au lucrat vreodata aici, cum le multumesc si celor care au citit aceasta revista.
Altfel, inca mai cred ca o cadere libera oricat de ametitoare ar fi viteza, te poate duce sus. Am trait-o pe pielea mea.
Radu Mihaileanu e un domn extrem de interesant. Am impartit o masa acum citiva ani in curtea interioara de la Muzeul de arta din cluj, la Tiff. Era spontan si plin de glume si-avea ochii antene parabolice dupa frumusetile feminine din jur.
M-am gindit atunci, stiindu-i filmele extrem de emotionante, ca din veselia aia si din “joie de vivre”-ul evident isi gaseste arme ca sa ilustreze tragediile de pe ecran, adesea inspirate din fapte reale.
Acum e la festivalul international de film de la Roma cu Concertul, o comedie dulce amara, un gen care i-a devenit brand personal.
Duminica, la premiera filmului, pe covorul rosu, in festivalul de la Roma, Mihaileanu a dus un taraf tiganesc; mini concertul tarafului poate fi vazut aici
aici declaratiile de la conferinta de presa
Filmul ii are in distributie, in partea romana (caci exista si francezi si rusi) pe Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru şi Ovidiu Cuncea. Rolurile principale sunt detinute (conform imdb.com pt ca nu am vzt inca filmul si nu stiu actorii in cauza) de Alesei Guskov, Melanie Laurent, Dmitri Nazarov
Concertul vine in cinematografele noastre pe 20 nov.
m-am intors de la torino pe la doua noaptea. eram ametita si obosita, am urcat cu bagajul pe scari (nu exista lift in blocul meu) si l-am aruncat pe palier unde stiam eu ca e casa mea.
doar ca in locul usii mele albe, era una maro deschis.
m-am uitat cu atentie sa vad daca n-am urcat mai putine etaje, sau mai multe, in starea mea de oboseala, fiind pusa pe pilot automat.
nu. eram la etajul 2, acolo unde locuiesc. sau unde locuiam.
cu spaima am scos cheile si am incercat usa. cheia era potrivita, usa s-a deschis. casa era a mea si era liniste inauntru.
dimineata am inceput sa dau telefoane sa aflu cine a vopsit usa, pe dinafara. n-a stiut nimeni sa-mi raspunda. astazi de dimineata am aflat ca dl chiliman reabiliteaza scarile blocurilor din sectorul 1 si ca, dupa zugraveala, a urmat si vopsitul usilor.
am dat si de domnul pensionar care a executat lucrarea; mi-a spus ca a sunat la usa si daca nu i-a raspuns nimeni, a vopsit-o.
pai cum sa-i raspund daca nu eram acasa?!
l-am anuntat respectuos ca eu vreau usa alba cum era inainte si ca sa faca bine sa o faca la loc. sau sa-l puna pe domnul chiliman sa-mi cumpere alta.
wtf?
stiu jurnalisti care l-au dat cu capul de toti peretii, pe buna dreptate, cind si-a batut sotia; care au dat stiri si-au facut emisiuni cu declaratiile fostei sotii despre pasiunea lui dragulescu pentru filme porno.
acum l-am vazut la tv, cu doua medalii de aur la campionatul mondial, si i-am simtit multumirea de dincolo de zimbetul victorios. “v-am aratat ce stiu”
si ma mai lovesc inca o data de intrebarile care ma chinuie in meseria asta: ce spui despre oamenii speciali? cu ce masura ii judeci? ce faci cind se intoarce roata si ei iti arata ca drumul lor, sinusoidal si mult diferit de cel standard, e cel al unui succes care te bucura pe tine? care te face sa fii mindru?
*
sunt sigura ca si jurnalistii care s-au hranit cu sinceritate din necazurile lui marian dragulescu, se bucura acum de victoria lui.
dar tare as vrea sa stiu ce e dincolo de zimbetul ala mindru “v-am aratat eu voua”
In lumea teatrului i se spune diriginta.
E greu sa faci ceva in Teatrul Odeon daca nu este ea convinsa ca e bine. Isi ingrijeste si supravegheaza copiii (actori uneori de-o virsta cu ea sau chiar mai batrini) cu o mina de fier si-un zimbet politicos. Angajeaza tineri din colturile tarii sau ii aduce, cu greu, pentru spectacole de-o stagiune. Are putere de convingere la primarie si obtine finantarile care ii tin teatrul in viata, are contactele necesare ca sa-si duca piesele pe afara (uneori – piesele in care joaca si ea). Are instinctul de a pune pe aceeasi scena spectacole pentru categorii diferite de public, publicul lui Alexandru Dabija sau al lui Radu Afrim cu publicul lui Andrei Serban sau cel al lui CRBL.
Si uite, ca a fost prima care a acceptat o mini stagiune a unei piese straine – cu Fanny Ardant in rol principal – asa cum fac marile teatre din lume.
Are un teatru mic, dar cu o sala incredibil de frumoasa, a carei cupola – cind se deschide si lasa sa se vada cerul- , iti taie respiratia.
*
Si-atunci ce sa caute in teatrul asta, circul lui Vadim?!
Nu exista absolut niciun contract intre organizatorii acestui eveniment si Teatrul Odeon, nicio hartie scrisa. Viceprimarul Victor Iovici m-a contactat, miercuri, spunand ca doreste ca retina sala pentru un eveniment in legatura cu primarul Sorin Oprescu. Teatrele sunt subordonate primariei, astfel ca, la cererea acesteia, suntem obligati sa le punem la dispozitie sala. Nicio secunda nu s-a vorbit despre PRM. As fi spus nu hotarat de la inceput
a declarat pentru NewsIn Dorina Lazar, directorul Teatrului Odeon.
*
Pe twitter, tinerii scot vorbe de duh: @toateBlogurile Genial! Dorina Lazar (directoarea Odeon) l-a trimis pe Vadim sa-si faca lansarea la Teatrul de Comedie!
Asa se face ca dna diriginta Dorina Lazar a punctat la tineri inca o data:)
daca vreti sa aveti o idee despre cum se fac sedintele foto la casele foarte mari, uitati-va la making of-ul de mai jos.
citeva detalii ca sa aveti o imagine mai aproape de realitate.
sedinta foto pentru calendar a durat 7 zile. cite un cadru pe zi, iar seara se incepea pregatirea pentru cadrul de a doua zi. chiar si fotograful, Miles Aldridge (altfel, cu mari shootinguri la activ), spune ca a fost uimit cum desenele lui au prins viata in decoruri spectaculoase.
Miles e un f f mare fan Fellini si, pentru acest calendar, a lucrat la 2 pasi de studioul unde acesta si-a facut filmele, in cinecitta. marea lui bucurie a fost ca unul dintre domnii care i-a facut decorurile, mai exact statuile care apar in poze, este cel care a facut toate statuile in filmele lui Fellini de la 8 1/2 incoace. domnul in cauza ( nu si-a reamintit numele lui, dar o sa mi-l trimita ofiterul sau de presa) i-a aratat schite facute de Fellini pentru filmele sale si “a fost ca un vis implinit,am fost aproape de Fellini”
cum am stat multicel de vorba cu dl Aldridge o sa revin cu citeva detalii simpatice de la diverse sedinte foto, pt Vogue sau The New York Times.
unii oameni sunt alieni. traiesc suspendati de timp sau spatiu. gindesc si simt in toate limbile deodata. pentru acum, pentru ieri si pentru 100 de ani de acum inainte.
uite un exemplu.
E o vreme, iubito, cind curajul iti vine dintr-un om
care repara o chiuveta. Dintr-un barbat care duce
vesel o trotineta la subtioara, ca pe o piine. Dintr-un
ciine care ti se aseaza la picioare cerind din ochi
sa-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de
oameni, arhiplin, iubito, duminica. Dintr-o femeie care se
trezeste la cinci dimineata, sa faca o tocana si
dupa aceea sa schimbe trei autobuze pina la
santier. Foarte rar, in viata, daca te uiti bine, iubito,
curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cind
curajul vine din acceptarea ideii ca nu exista pe
lume fleacuri. O trotineta, iubito, valoreaza cit o piine.
O chiuveta, iubito, e la fel de importanta ca o tocana.
Trebuie sa ai curajul de a recunoaste calm ase-
menea enormitati ca realitati exacte pe care se
bazeaza echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au
inghetat in noaptea aceea, ele dau in floare, iubito,
la sfirsitul lunii, lasind lumii suprema incertitudine,
aceea dintre agonie si nastere. Omul e admirabil-
zice fratele meu, Albert – fiindca poate trai si in
incertitudini. Imi trebuie mult curaj ca sa te pot
auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, si eu sa nu
vin pentru ca sa-mi ac meseria de begonie, sa-mi
infrunt egoismul, socotindu-l incert, sa pun
mai presus aceasta hirtie alba si acest creion
cu care te culc linga mine, aici, sa nu te mingii,
ci sa te scriu si apoi sa lipesc atent plicul. E
o vreme cind – iubito, iubito – tot curajul
se tine intr-un virf de creion.
Radu Cosasu, Opere I, editura Polirom
*
l-am revazut miercuri seara pe dl Cosasu la MTR si mi-a fost f f drag de dinsul, din nou. si m-am gindit, cind ascultam raspunsurile la intrebarile publicului, m-am gindit intr-un mod egosit si orgolios, ca uite eu am avut norocul de o doza mare de Cosasu intr-o seara pe o terasa. si stiu si tacerile, si gesturile, si pipa, si glumele, si “dar-ul vs insa-ul”. si l-am mai iubit o tura pe Bucurenci pentru ca, impreuna cu Ana, intr-o seara de luni m-a lovit tare in stomac cu aceasta intilnire.
am de multa vreme teoria cu sexul oraselor si, off line, m-am jucat de multe ori cu prietenii mei pe tema asta.
am postat insa aici si aici doua serii de descrieri orase femei/barbati (voi mai posta citeva serii) si diana stoleru s-a gindit sa porneasca o leapsa simpatica.
a inceput ea, constiincioasa, si-am aflat identitati noi despre orase prin care n-am calcat …inca: “Kuala Lumpur e un tip cam la 27 de ani, caruia ii plac jucariile sexuale pe care nu le expune decat in locuri anume”
a continuat elena ciric si m-am gindit ca trebuie sa o cunosc pe doamna porto “o doamna la 38 de ani, care-si creste copiii pe note de tango si fado. Ii place sa simta privirile barbatilor intoarse catre ea, insa la final de zi, bea un pahar de vin rosu si gateste bacalhau pentru sotul iubitor.”
fiecare au dat pe mai departe tema de gindire la orase femei sau orase barbati oamenilor pe care-i plac.
asa ca ne vom mai distra cu identitati ascunse sub strazi umblate cu nasul pe sus, nu a superioritate, ci a curiozitate.
*
am fost la torino saptamina asta. torino e un domn la 28-30 e ani. militar. inalt, ferm, mindru de radacinile lui.
petrecerea de aseara a avut loc in studiourile de film de linga torino, Lumiq, locul unde au fost primele sudiouri de cinema din italia (cind mussolini s-a prins ca filmul poate manipula, a desfiintat studiourile aparute la torino si a creat Cinecitta, la Roma, mai aproape de el ca sa le poata controla)
*
imaginati-o o piscina imensa montata in mijlocul unei hale si citeva sute de persoane la mese rotunde. show-ul de lansare a fost un mix de mincare, muzica si dans (subacvatic, balet clasic, musicall).
mai bine de 4 ore. ca un adevarat revelion.
fiecare moment (mincare +muzica) a ilustrat un cadru din calendarul Lavazza 2010.
asa s-a deschis show-ul
*
18 dintre cafenele lavazza din torino sunt decorate in stilul calendarelor anilor trecuti. am vzt ieri doua.
una era prima cafenea lavazza din lume, unde batrinul lavazza a fct primul blend in 1878. astazi e cafenea restaurant, are 5 chef-i pentru 10 mese si schimba meniul in fiecare saptamina.
e o intreaga poezie in filosofia lor despre mincare.
astazi dupa amiaza mai vad inca 6 cafenele faimoase, dar pina atunci sper sa nu intervina nimik si sa fac interviul, deja programat, cu Miles Aldridge.
modelina- actrita Lyndia Hearst – cea pe care o vedeti si in Gossip Girls- n-a mai ajuns la torino, asa ca am ratat interviul:(
in aceasta seara la torino, lavazza lanseaza calendarul 2010. tema – muzica italiana. fotograf – Miles Aldridge
la acest moment citeva foto.
birfe si detalii simpa, mai spre seara dupa ce fac si ceva interviuri.
asa arata fotograful:)
*
astea-s fotografiile facute de aldridge pentru calendar
*
fiecare dintre cadre are legatura cu un cintec celebru italian. vedeta calendarului este Nesum Dorma. diseara la lansare va fi cintat intr-o varianta originala de catre Anthony (de la Anthony & the Johnsons) si orchestra simfonica din Roma.
miles aldridge. fotograf. il intilnesc & intervievez vineri, la torino, la ora locala 12.30
later edit: fotografia cu buzele aurii e facuta pentru vogue japonia in 2006 cu mult inainte de true blood or de fotografia cu angelina jolie cu buzele singerinde.