Monthly Archives : January 2010

despre soldatii romani altfel decit drept “capsunari cu arme”

urasc stirile si reportajele in care soldatii romani din irak sau afganistan sunt “mercenari”.
a merge pe front nu inseamna doar “a face bani cu arma”.
inseamna sa stii ca viata ta depinde de colegii tai, cum si viata lor depinde de reflexele/atentia/pregatirea ta.
inseamna sa te lupti cu mintea ta ca sa mergi mai departe cind stii ca trupul nu mai poate.
inseamna sa stringi din dinti in fata mortii.
inseamna sa omori ca sa nu fi omorit si sa inveti sa mai poti sa dormi dupa aia.

sunt atit de multe nuante in “a merge pe front” incit ma scoate din minti superficialitatea noastra de a ne considera eroii (cei care mor pe front in misiunile statului nostru) mercenari. avem un dar teribil de a distruge orice, inclusiv momentele care ne-ar putea face sa devenim patrioti.

ana maria onisei a recuperat din onoarea jurnalistilor cu un articol, In numele fratelui, despre un maior mort in afganistan si fratele lui care a plecat astazi din nou pe front.
secventa mea preferata este:

Paisprezece maşini cu afgani aşteptau, în linie, să treacă. Militarii ­şi-au dat OK-ul, drumul era curat, civilii au trecut. Ghiurcă i-a cerut lui Unguraş, prin staţie, să lase maşina lor prima. Maiorul a refuzat, s-a urcat şi a pornit primul, ca să-şi protejeze militarii. Platforma din metal a zdrăngănit sub roţile de la Humvee.

Din maşina din spate, Ghiurcă a auzit o bubuitură, a văzut un smoc de flăcări, fum negru, dens. A chemat prin staţie. „Recepţie? Maşina 1 sunt maşina 2. Recepţie? Răspunde dacă mă auzi!”

Ghiurcă s-a dat jos. Maşina comandantului era răsturnată. Unul dintre militari venea spre el, plin de sânge. S-a gândit: „E bine, au scăpat”. Alţi trei militari erau răniţi. I-a trimis la ultima maşină din patrulă, la primul-ajutor. Talibanii detonaseră o bombă artizanală – kilograme de explozibil, ascunse în pod.

In numele fratelui, Ana Maria Onisei, Adevarul

intregul articol il gasiti aici, a aparut astazi in adevarul, si reprezinta munca anei de aproape 3 saptamini, dintre care una de scris intens. cu strins din dinti, cu drafturi multe, cu ginduri despre cum sa spuna cit mai multe in cit mai putine semne. 8 ore / zi, uneori si noaptea.

ana a promis ca face si un making of de la acest articol tocmai pentru a intelege cam cum se ajunge la asemenea informatii si cit de mult reporting e in spatele celor 10.000 de semne pe care le are textul.

1678

Politist, Adjectiv – scenariul on line

Daca v-a placut filmul…
Daca vreti sa vedeti ce indicatii/ chei despre personaje le-a dat scenaristul Corneliu Porumboiu celor care ar fi urmat sa interpreteze rolurile filmului lui…
Daca vreti sa vedeti cum cuvintele in scris capata alte nuante (mai puternice uneori, mai lipsite de sens alte ori) fata de cele rostite/ insotite de gesturi si priviri…

Daca undeva in mintea voastra e o idee nerostita (sau exprimata vehement) cum ca va doriti sa scrieti cindva un scenariu…

Aici puteti gasi scenariul de la Politist, Adjectiv.
enjoy.

preferata mea e o paranteza in care Porumboiu scrie “Anghelache se uita pe geam ca si cum ar recita Alecsandri in gind”.:))))))

1533

UNATC, viitorii actori

simbata seara, UNATC – examene de an, spectacole mai mici sau mai mari cu actori in devenire.

pe holuri, in asteptarea spectacolelor prieteni & colegi, atmosfera studenteasca.

*
baieti care vorbesc intre ei incercind sa capteze atentia fetelor, fete care rid tare miscindu-si pletele ca sa arate ca au receptat intentiile baietilor. au majoritatea pina in 25 de ani si, de la distanta, gesturile lor – si de o parte, si de alta – par grosiere, barbare

*
au corpurile si fetzele in cea mai buna forma (proaspete, fara riduri, cu mobilitate maxima) dar n-au inca siguranta, relaxarea si rafinamentul pe care il da experienta.
in urmatorii 10 ani vor adauga experienta si tensiune voluptoasa gesturilor lor, pastrindu-si chipul si trupul la aceleasi standarde. apoi, gesturile vor fi tot mai rafinate, mintea tot mai calculata, energia pe care o vor transmite din ce in ce mai puternica. dar fatza si trupul nu va mai spune acelasi lucru. ei se vor simti tot mai puternici si mai siguri pe dinauntru si, pentru ca se privesc zilnic in oglinda, nu-si vor da seama cind si cum s-au schimbat “pe dinafara”.

unii dintre ei vor fi actori & actrite.

*
ma gindeam cit asteptam sa inceapa spectacolul in care juca Ioana Blaj, pentru care ma aflam acolo, ca mi-ar placea ca tinerii astia sa fie constienti ca in meseriile lor vor reusi doar cei care vor sfida legile firii: vor fi rafinati transmitind siguranta inca de la inceput si vor ramine “forever young” pina la sfirsit.

1708

oameni din aluatul bun

la a3, ioana raduca are un reportaj f f tare despre voluntarii din romania. (bravo Ioana)
e si dragos bucurenci acolo pentru ca stie bine cum e sa convingi tinerii sa faca voluntariat.

in contextul acesta, imi doresc foarte tare sa existe si in romania, oameni ca in articolul din time, Out of Faith and Compassion: Diary of a Haiti Volunteer

As the devastating magnitude of Jan. 12 earthquake became apparent, countless ordinary folk were compelled by faith or compassion to rush to the aid of the people of Haiti. Lonnie Vargas is a production manager for Time Inc. Almost instinctively, he and a group of 11 people, including a restaurant manager, a school principal, an accountant, a flight attendant and a truck driver figured out how to get down to the island nation. All were members of the Old Bridge, New Jersey branch of Calvary Chapel, a non-denominational church that is spread around the world.

ma gindesc ca la vara sa ma duc sa fac voluntariat in haiti, sigur au de construit lucruri, de ingrijit oameni. se mai baga cineva?

1765

de la shootingul de cover de astazi:)

citeam intr-o zi la londra un ziar si vad un barbat dezbracat pe prima pagina. dar cu tot ce l-a lasat mama natura, la vedere. ma uit bine si spun “vaaai, e fotograful care mi-a facut poze saptamina trecuta”

era helmut newton.

doamna care va fi pe coperta de martie care ne-a spus la sfirsitul sedintei foto: “astazi am facut cele mai curajoase fotografii din toata cariera mea”

2521

making of Povestea unui succes – Costin Giurgea

pe costin giurgea l-am vazut prima data la tv si mi-am spus ca e de urmarit pentru ca are o minte brici si un fel ferm de a pune lucrurile la punct.

dupa o vreme l-am birfit cu seful lui, publiserul Top Gear, Serban Barbato remarcind inca o data cit e de talentat.
acum 4 luni cind am aflat ca el a fost in spatele aducerii britanicilor de la emisiunea tv Top Gear in Romania, am anuntat la pravalia lui, TG, ca vreau sa scriu despre el.

teoretic era un subiect pentru o revista de barbati; un tinar de succes care si-a implinit un vis barbatesc. dar cum lucreaza la o revista pentru barbati, concurenta nu l-a privit drept subiect. spre bucuria mea, pentru ca intilnirea cu el a fost o placere, iar povestea rezultata e foarte pentru femei:)

dupa ce l-am cunoscut mi-a placut si mai mult. cred si mai tare ca va face f mare cariera in industria asta.

pentru pasionatii de jurnalism si scrieri complicate:) am postat aici un making of detaliat despre cum am scris story-ul, ce research am facut, de ce am ales structura in reverse si, desigur, ce regret ca nu mi-a iesit.

articolul povestea unui succes poate fi citit aici

2971

Fara povesti Universul s-ar opri

“fara povesti, universul s-ar opri” spune doctor Parnassus in filmul “The imaginarium of doctor Parnassus”, ultima nebunie a lui Terry Gilliam.

Tot doctorul in dialog cu diavolul spune:

– Nu poti sa opresti o poveste sa fie spusa.
– E o ipoteza slabutza, raspunde diavolul.

Parnassus e un fel de calugar sef peste o minastire in care in loc de rugaciuni, calugarii spun povesti pentru ca Universul sa poata exista.

e minunat momentul asta din film, semnificatiile lui pe multe layere (poveste -povestitor- cenzor – dictatura-control-existenta) si pactul pe care calugarul il face cu diavolul.

la fel de minunat e filmul la capitolul vizual; o bucurie de imagini, culori, simboluri.
designerii de fashion/ mobila etc au din ce sa se inspire.

cind voi fi mare imi doresc sa stau un pic in capul lui terry gilliam sa vad ce viseaza noaptea.

culmea e la sfirsit ca s-ar putea sa va doriti sa mergeti pe nori un pic, ca Nick, diavolul.

2887

SAG Awards 2010 – Barrymore& Bacon – actori fara masti

aveam doi preferati pentru premiile Screen Actors Guild (SAG) care s-au decernat aseara.

unul era Michael C Hall, interpretul lui Dexter pentru cum poate sa ne faca sa iubim criminalii in serie, celalalt Kevin Bacon interpretul capitalului care duce trupul unui soldat american mort pe fron, de la baza militara pina la familie in filmul Taking Chance.

au cistigat amindoi si ma bucur tare.

*
imi plac ceremoniile astea. nu pentru haine, nu pentru ca tin cu un actr sau altul. imi plac pentru ca sunt rara sansa de a-i vedea pe actori-regizor-producatori in afara personajelor.
sub emotia generata de presiunea competitiei pentru premiul care se decerneaza, oamenii astia lasa jos un pic din masca pe care o poarta cind ies in public.

iata un fragment din ceremonie care demonstreaza asta. Discursul lui Drew Barrymore si cel al lui Kevin Bacon.

(l-am mai iubit o tura pe Bacon pentru finalul “multumesc sotiei si familiei ca au incredere ca ma reintorc, nu fizic, ci mental, din lumea in care ma duce personajul”)

1182

Chirila, Cruciada Culturii & “nimik”

il stiu de mult, a participat la evenimentele statiilor radio pentru care am lucrat, ne-am lovit de-a lungul timpului unul de celalalt cu o multime de lucruri.

l-am vazut in anii astia pe scena crescind pe dinauntru, alimentindu-se cu energie aparent din nimik, si facind jam session-uri uimitoare. Am inca in cap un concert unplugged de acum 7-8 ani pentru europa fm.

l-am vazut infuriindu-se aparent tot din nimik si renuntind la proiecte pe loc.

“Nimic”-ul asta – nu stiu sa-l numesc inca – m-a facut sa fiu convinsa ca vama veche nu va mai fi vama veche fara el. Ceea ce s-a si dovedit pentru ca acum Vama e mai aproape de ceea ce stie publicul despre spiritul vama veche, decit este cealalta trupa care s-a format prin despartire.

*
So, vorbesc despre Chirila pentru ca tocmai ce am citit manifestul miscarii initiate de el, Cruciada Culturii, o idée demna de Don Quixote care sper sa miste mai mult decit morile de vint. O idée aparuta tot din “nimik”-ul despre care spuneam mai devreme: un amestec de bucurie si furie, de placere si sila…

Frumosul şlefuieşte elitele, iar elitele şlefuiesc poporul. Pentru asta e nevoie ca elitele să-şi recapete conştienţa şi conştiinţa de sine, astfel încât, cei care aspiră la statutul de oameni de cultură, să poată privi către un tărâm bine conturat şi nu către un arhipelag de insule aruncate la întâmplare.

Prin oameni de cultură nu înţelegem doar scriitori, muzicieni, artişti plastici, fotografi, actori, regizori, critici sau istorici de artă, ci şi consumatorii, spectatorii, cei care îşi doresc să se cultive, să evolueze prin cunoaştere şi prin consumul de artă autentică.

Cruciada Culturii îşi propune să devină o umbrelă la adăpostul căreia oamenii de cultură să poată să-şi urmărească viziunile şi credinţele într-un cerc cât mai larg

Manifest Cruciada Culturii

Primul eveniment din miscarea care lupta impotriva uritului, a mimetismului si vulgaritatii: Sarah Chang la Ateneul Roman. 14 februarie, ora 19:00Vor mai fi si altele pe parcursul acestui an.

In contextul asta, daca va luati un bilet (de aici, de exemplu) , faceti si voi parte din lupta impotriva prostului gust. Zic sa ne vedem la concert.

Cu Tudor Chirila va veti reintilni in Tabu curind

10828

cind limba romana devine chineza

de o saptamina citesc tot felul de lucrari stiintifice despre un loc anume din dobrogea, pentru un articol pe care -l voi scrie cam in 2 luni.

la scoala nu mi-a placut deloc istoria si am facut un misto crincen de proful care – atunci cind eu intram la liceu- el se afla in primul an de profesorat.
doamne doamne ma loveste acum cu nuielusa pentru ca uite ce limba latino-romano-chineza trebuie sa citesc si – culmea! – sa inteleg:)

dupa lecturarea paragrafelor de mai jos am ris cu lacrimi, un ris nervos in fata chinului care ma asteapta si a ignorantei mele. am citit deja o carte sunt la a doua, am inceput sa deslusesc printre cuvinte, dar … mai e mult pina departe.
*

In fruntea vicus-ului Novus stateau doi magistri (in 178 p. Chr. Silvius Casius si Piso…) si un quaestor (Caius Alexander), mod de conducere identic cu cel din vicus Quintinis (sinoe) din regio Histriae, organizare comunala, specifica mai multor localitati din Dobrogea.
(…)

Problema trebuie insa lamurita, atit timp cit Gr Tocilescu a citit rindurile 4-5 ale inscriptiei de la Babadag:”C(ives) R(omani) (et) Viconov(enses)”, urmat cam tot in acest fel de V Parvan: “C(ives) R(omani) (et) vet(erani) vico Nov (consistentes), in schimb Th Mommsen a completat rindurile amintite: “C(ives) R(omani) vet (erani) vico Nov (ioduni consistentes?), ceea ce ar anula existenta statului Novus din teritoriul Ibidei.

Viata rurala in Dobrogea Romana (sec I-III P.CHR), Maria Barbulescu

1335

prima data: eu cind vreau sa fluier, fluier

Filmul Eu cind vreau sa fluier, fluier e in selectie la festivalul de la Berlin.
asta e prima veste buna, pe care teoretic o stiti deja de ieri.

cea de-a doua veste buna e ca acest film, regizat de Florin Serban si produs de fratii Mitulescu (Catalin si Daniel, Strada Film, echipa care a realizat “Cum mi-am petrecut sf lumii”), va lansa un super actor.

f f tinar si f bun.

il cheama George Pistereanu, are 19 ani si are rolul principal, si, ceea ce e si mai impo,e minunat pe ecran

Prima secventa de film pe care am facut-o vreodata a fost cu o camera pe pelicula, in filmul asta. Si o sa-mi ramina in cap mereu. Era … un drum. Mergeam intre doua puncte. Florin mi-a zis: “Fii atent. Ia o piatra in gura, ca e prima secventa.”

Ca sa ma obisnuiesc cu echipa si camera, inainte sa facem scenele decisive pentru personaj, am filmat drumurile: mergeam prin penitenciar de aici pina acolo.
Drumul ala nu cred ca se mai gaseste acum in film, dar a ramas in mine.

George Pistereanu in Tabu, feb 2010

1296

Draga Jennifer Aniston

draga jennifer aniston,

te rog frumos opreste-te odata la un barbat, altfel o sa iti faci muuulti dusmani.
acum eu nu te mai plac; cum sa te dai pe fatza la gerard butler la ceremonia globurilor, punindu-ti obrazul pe umarul lui?!
doresc sa te anunt ca lui gerard ii sta muuult mai bine singur.

in caz ca nu intelegi, pot sa-ti scriu si in engleza.

2482

robert downey jr la globurile de aur 2010

imi place de mor robert downey jr. atit de mult ca am fo in stare sa ma duc sa-l vad in sherlok holmes. (trebuie insa sa-l vedeti in the soloist).

imi place si nevasta lui f mult, susan downey, dar nu pentru ca e frumoasa (e f frumoasa). imi place pentru ca e inteleapta si a avut puterea sa-l aduca pe linia de plutire pe cel mai nabadaios dintre actorii americani; a reusit sa controleze cumva mintea lui – acel ceva cel mai delicat si mai fragil cind e vorba de actorie – si i-a readus bucuria de a juca si echilibrul de a sta “clean” – fara droguri, fara bautura.

nu-mi doresc sa fac un interviu cu robert downey jr (desi, cum spuneam, il plac tare), imi doresc insa din tot sufletul sa fac un interviu cu susan downey.
daca exista un doamne doamne al interviurilor, sigur mi-a auzit dorinta:)

1136

miine sunt pe blogul lui istodor

i-am promis ca -i raspund la intrebari. ca face un interviu cu mine.
mi-a promis ca am voie sa pun si eu intrebari. o sa iasa si un interviu cu el:)

nu stiu care sunt regulile jocului, dar e posibil sa puteti pune si voi intrebari.

interviul va fi live. el intreaba cu un comment, eu raspund cu alt comment, eu intreb, el rasp:)

miine, 19 ian, de la ora 10, ne vedem pe blogul lui istodor va fi fun:)

1129

o nuvela minunata: Camera dupa camera – J. Safran Foer

Proza scurta scrisa de Jonathan Safran Foer in Antologia Granta (americana) 2007 e unul dintre cele mai rafinate si mai minunate lucruri pe care le-am citit in ultima vreme. O bijuterie de scriere.

Mai jos citeva fragmente si un hint despre cum este construita povestirea, ca sa va fac curiosi sa o cautati. Antologia Granta – cei mai buni tineri prozatori americani (editia a II-a – 2007) a aparut la Editura Leda.

 

Camera dupa camera

 

Femeia isi vede rasuflarea in camera viitorului ei.

Daca ar fi ceva mai cald, hirtia polaroid care tapeteaza peretii s-ar developa.

Isi misca degetul mare peste una dintre fotografii, ca si cum ar freca o lespede de mormint. Caldura face sa apara ochii caprui aai unui copil. Sunt ochii ei, dar cum sa mai fie ea copil in propirul ei viitor? Freaca in continuare pentru a revela mai mult – minute vinetii – si frigul trimite ochii inapoi in substantele chimice.

Doctorul i-a spus sa doarma. E ainsa recheama ganduri din copilarie, ca si cum gindurile acelea nu i-ar mai fi trecut niciodata prin minte. Gindurile sunt atit de opace, atit de voalate de chimicale, incit pare imposibil sa-i revina  a doua oara.

Freaca pe mai departe. Priveste in ochii copilului din nou. O aude parca pe maica-sa spunindu-i sa se imbrace mai gros, ca sa nu raceasca in viitorul ei, sau mai rau.

 

 

Inima ei este pastrata intr-o camera cu un sistem de securitate foarte scump.

Cind i-a spus doctorului ei care era cifrul, omului nu i- avenit sa creada cit de banal putea fi.

         Oricine te cunoaste l-ar putea ghici, a zis el, facind niste insemnari pe fisa ei de observatie.

         Devine evident doar daca il afli, i-a raspuns ea.

In plus, acela nu este decit primul nivel de acces. Exista palierul pe care nu-l poti atinge, matricea de lasere, ciinii hamesiti de zile intregi. Cind are ochii rosii si fisurati, nici macar ea nu reuseste sa scaneze cu retina.

 

Urmeaza capitole mai mari sau tot de lungimea celor doua de mai sus, fiecare dintre ele incepind cu o propozitie cu italice.

 

 

Doctorul isi trece unghia degetului mare prin direle de pe perete.

(…)

Camera trupului ei are marimea si forma trupului ei.

(…)

Constiinta lui este o camera cu oglizi cu doua fete.

(…)

Zidurile par negre dar nu sunt. Zidurile sunt albe.

(…)

Exista camere in care ea nu a intrat niciodata.

(…)

 

Exista camere in care el nu a intrat niciodata.

(…)

 

In fiecare dintre aceste paragrafe se merge inauntrul mintii unuia dintre personaje ( pacienta si medic) si sunt presarate discret detalii care sa te faca sa intelegi cu ce se ocupa pacienta.

 

Dupa care ti se da o noua cheie de interpretare.

Urmatoarele 2 paragrafe n-au decit lead-ul cu italice. Fara alte explicatii. Si e semnul ca daca ai citi doar propozitiile cu italice, de la inceputul nuvelei si pina la sfirsit, ai avea o povestire de sine statatoare.

 

Camera maturitatii lui este cleioasa, ca miezul de pine, si are culoarea mortarului.

 

Ochii ei sunt pastrati intr-o camera tapetata cu tifon inmuiat in ceaiul Darjeeling al mamei ei, oparit in vasul de portelan al strabunicii ei.

 

Apoi se reintoarce la lead si explicatii:

 

Camera trecutului lui este retapetata perpetuu.

El nu stie de ce. Hirtia nu se cojeste niciodata, nu se decoloreaza si nici nu se umfla peste tencuiala. Dar de fiecare data cind se intoarce in camera – optiunile care nu pot fi sterse sau acoperite cu vopsea -, gaseste altceva.

(…)

 

Ultimele capitole se deschid cu propozitiile:

 

Camera libidoului lui este tapetat cu casmir, si denim, si catifea reiata, si matase.

 

Fiecare plamin al ei este pastrat in camera lui, cu pereti plini de oglinzi.

 

Camera accidentului sau este tapetata cu monitoare de televizor.

 

Iar finalul, un flashback al dorintelor neindeplinite e darimator si in constructie si in rafinamentul scrierii.

 

Povestirea este f f vizuala si la sfirsitul lecturii mi-am dorit ca Michael Gondry sa afle de textul acesta ca sa-l transforme in film.

 

De ieri noapte, cind am citit-o, ma perpelesc insa la  gindul cum ar fi sa-i dau un sms lui Safran Foer si sa-i spun doar atit: “am citit nuvela, e minunata, cred ca esti genial”

Am numarul lui pt ca Ana Onisei a facut un interviu cu el pt Tabu si a sunat de pe mobilul meu, dar mi-e rusine si mi-e teama sa nu se sperie. Sa nu zica ca-s nebuna.

3483

Emotions Haute Couture – Povesti despre Noi

24 ianuarie. spectacol experiment, un proiect unic in romania: Emotions Haute Couture

*
te-ai intrebat vreodata de ce aceeasi melodie tie iti inspira iubire si altuia furie?

doua compozitoare Mihaela Vosganian si Irinel Anghel, cu participarea unui psiholog, se vor juca pe note cu emotiile noastre, rezultind ceea ce ele numesc “o parada a hainelor muzicale ale emotiilor noastre” – Emotions Haute Couture.

*
in traducerea mea Emotions Haute Couture = sentimentele pe care ni le inspira anumite muzici vs nevoile si caracterul nostru.

*

“Emotions Haute Couture” deschide seria “Povestilor despre noi” prilejuind publicului contactul cu totalitatea fiintei noastre complexe, cu intregimea ei. Bucuria, tristetea, fericirea, nostalgia, furia, iubirea isi gasesc intruchipari artistice oferind teme de lucru participantilor prin reactiile pe care le declanseaza.
Haine muzicale, o parada a emotiilor precedata de o introducere in misterele “umbrei” psihicului uman oferita de psihologul Madalina Groseanu sunt primele oferte ale acestui proiect ce se adreseaza tuturor oamenilor ce doresc sa-si dea intalnire cu ei insisi, interesati de dezvoltare personala si de evolutie spirituala.

Centrul Cultural Nicolae Balcescu, 24 ian, ora 19.
Un proiect semnat de Mihaela Vosganian si Irinel Anghel.
pentru primul spectacol, cel de pe 24 ian, intrarea e libera.

(Multzu Oana Tinu ca mi-ai pove de asta)

1303

alain de botton, prietena romanca, martieni, indragosteala

in sfirsit am cartea lui botton, a week at the airport, si am gasit si fragmentul in care povesteste despre prietena romanca pe care si-a fct-o in terminal 5.

cartea nu va fi in librarii, e scrisa intr-o bursa data de British Airways, intr-un rezidentiat consumat in Terminal 5, minunatia de terminal construit de British Airways, si a fost facuta cadou calatorilor British Airways.
dar eu sunt fan BA, plus ca – pentru ca am noroc in viata – il stiu pe directorul comercial pentru europa de est, Emil Delibashev, asa ca astrele s-au aliniat si am primit si eu aceasta carte. (Thanks, Emil!)

de drag, transcriu aici citeva fragmente ca sa va bucurati si voi.

*
primul desigur, despre prietena romanca pe care si-a fct-o in aeroport, despre care a mai declarat ca avea un super simt al umorului si-l ironiza teribil legat de a fi scriitor si “a nu face nimik”

There were some permanent fixtures in the terminal. My closest associate was Ana Marie, who cleaned the section of the check in aer where my desk had been set up.She said she was eager to be included in my book and stopped by several times to chat with me about the possibility. but when i assured her that i would write something about her, a troubled look came over her face and she insisted that i would have to deisguise her real name and features. The truth would disappoint too many of her friends and relatives back in Transilvania, she said, for as a young woman she had been leading student in her conservatoire and since then was widely thought to have achived renown abroad as classical singer.

*
despre aeroport ca aglomerare urbana:
Had one been asked to take a Martianto visit a single place that neatly captures the gamut of themes running through our civilisation – from our faith in tehnology to our destruction of nature, from our interconnectedness to our romanticism of travel – then it would have to be the departures and arrivals halls that one would head.

*
despre o femeie frumoasa, de 20 si putini ani, cu Padurea norvegiana a lui Murakami in geanta, femeie care isi saruta pasional iubitul in timp ce plinge in hohote in fata portii de imbarcare:

“We might have been ready to offer simphaty , but actuality there were stronger reasons to want to congratulate her for having such a powerful motive to feel sad. We should have envied her for having located someone without whon she so firmily felt she could not survive, beyond the gate let alone in a bare student bedroom in a surburb of Rio.”

*
cartea e tres tres simpa si o sa va intilniti cu ea in tabu de februarie, veeeeeeeeery exclusive.

*
altfel incercati sa jucati in aeroport jocul povestilor calatorilor. luati la intimplare un om si creati-i o poveste bazindu-va doar pe detaliile pe care le vedeti. se joaca in mai multi, sunt eliminati rind pe rind cei care gresesc, ratind vreun detaliu (ex, il faci aventurier macho si in doua clipe apare sotia si cei 3 copii linga el). cistiga cine ramine ultimul.

e suuuuper amuzant ce povesti pot iesi asa.
*
later edit:
stiu ca sunt multi fani Alain de Botton care rivnesc la cartea asta, am decis sa o plimbam de la unii la altii, pe genul “da-o mai departe”. daca vreti sa o cititi, anuntati-va la comment si o primiti, rind pe rind:) altfel nu am cum face.

3744

mesaj de la Mike Sager pt mine – happppppppppy

“Mike Sager: if you are friends with my man Radu you must be a writer… i am happy to meet you…”

am gasit asta de dimineata, pe pagina mea de facebook, si brusc am devenit cel mai happy om din lume.
multa vreme am dormit cu cartile lui Sager la cap; si-acum am foarte aproape de pat Wounded Warriors si mi se pare minunat ca mi-a acceptat add friends-ul la facebook, ba chiar mi-a si scris citeva cuvinte.
*
in fiecare an de craciun, de citiva ani incoace, cind lumea vedea filme cu clopotei si reni, eu ma uitam la Veronica Guerin, film inspirat din viata unei jurnaliste irlandeze. anul asta, n-am mai vzt filmul, am citit articolul lui Sager care a stat la baza filmului. tocmai ce imi luasem din america cartea lui, “Scary Monsters and Super Freaks – stories of sex, drugs, rock’n’roll and murder”

*

stiu ca pare o copilarie bucuria asta, dar asta e… cum stiu ca o sa am nevoie de multe ore ca sa-mi fac curaj sa-i raspund…

*

zic sa faceti putin cunostinta cu mike sager, in caz ca nu-l stiati. cu un fragment dintr-un articol pe care eu il iubesc f f tare.

You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.
(…)

You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.

(…)
All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”

Mike Sager, Old pentru Esquire 1998

2983

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!