ca sa mai spunem cu toatele uitindu-ne la Hugh Jackman inca o data “ahhhhhhh”.
desigur insotit de “ce buuuuuun actor e!”
*
si sa stiti domnilor ca gindim “bun=complet=talentat”
Draga Marius Manole…
Dupa cum stii te-am vzt in seara asta in Oscar si Tanti Roz. A fost un pic cam lunga piesa, dar…
In primele 10 minute imi venea sa ma urc pe scena si sa bag mina in parul tau, cu gestul ala timpit pe care-l fac adultii ca sa-si arate dragostea pentru copii: ciufulindu-le bretonul.
Mai tirziu, imi venea sa ma urc iara pe scena si sa-ti spun ca daca e nevoie te apar eu de fantome, te iau la mine acasa.
Si, si mai tirziu, cind stiam ca vine sfirsitul mi-am spus mie: “Las ca vin aplauzele si se termina totul. N-are cum sa moara ca o sa iesim noi la bere… si o sa ne distram …”
Ca acu’ vreo 2 ani cind interpretai cu Afrim intr-o circiuma rolurile voastre din Luna Verde…
Am plecat pe jos catre casa si-am oftat tare si des. M-am gindit ce as fi facut eu cu textul asta. In toate variantele din mintea mea, tu erai Oscar si Dna Pellea era Tanti Roz.
Aaa, si m-am mai gindit ca n-am mai scris de multa vreme de tine la revista. Mi-am promis ca o sa recuperez.
Da’, ma rog, vorbim la telefon pentru asta:))
*
Marius Manole joaca la Teatrul Bulandra rolul copilului Oscar in virsta de 10 ani, in piesa Oscar si Tanti Roz (dupa cartea omonima a lui Eric Emmanuel Schmitt pe care va rog din suflet sa o cititi, a aparut la Humanistas)
ricky martin gay… milioane de fane ofteaza, plus managerul:)
nu stiu ce l-a facut pe ricky martin sa declare tocmai acum ca e gay.
imi imaginez ca a fost o disputa intreaga cu managementul lui pentru ca e o informatie care n-ar fi trebuit sa iasa la suprafata. ataca numarul de fane din dotare, ataca business-ul.
dar cum am scris de f multe ori despre comunitatea gay si pentru ca stiu cit de important e pentru ei cind unul de-al lor – figura publica – isi recunoaste identitatea sexuala, pun mai jos un fragment din declaratia lui ricky martin, postata pe blogul sau.
*
acum un an, cind faceam un interviu cu unul din membrii importanti ai comunitatii gay, Tudor Kovaks, m-a socat un detaliu. pentru ca ei nu pot sa-si manifeste iubirea in public prin gesturi marunte (luatul de mina, o mingiiere pe strada, un zimbet cu subinteles intr-un context care sa insemne ceva pt ei), relatiile dintre gay sunt precum caramizile fara mortar, intr-un echilibru precar.
construiesc pe emotii, dar le lipsesc legaturile dintre ele.
*
If someone asked me today, “Ricky, what are you afraid of?” I would answer “the blood that runs through the streets of countries at war…child slavery, terrorism…the cynicism of some people in positions of power, the misinterpretation of faith.” But fear of my truth? Not at all! On the contrary, It fills me with strength and courage. This is just what I need especially now that I am the father of two beautiful boys that are so full of light and who with their outlook teach me new things every day. To keep living as I did up until today would be to indirectly diminish the glow that my kids where born with. Enough is enough. This has to change. This was not supposed to happen 5 or 10 years ago, it is supposed to happen now. Today is my day, this is my time, and this is my moment.
These years in silence and reflection made me stronger and reminded me that acceptance has to come from within and that this kind of truth gives me the power to conquer emotions I didn’t even know existed.
What will happen from now on? It doesn’t matter. I can only focus on what’s happening to me in this moment. The word “happiness” takes on a new meaning for me as of today. It has been a very intense process. Every word that I write in this letter is born out of love, acceptance, detachment and real contentment. Writing this is a solid step towards my inner peace and vital part of my evolution.
I am proud to say that I am a fortunate homosexual man. I am very blessed to be who I am.
Castigatori Premiile Gopo 2010. favoritii mei in top:)
acum ca a cistigat Politist Adjectiv toate premiile mari la Gopo si-a luat si Vlad Ivanov premiu, pot sa dorm linistita:)
*
iata cistigatorii:
Cel mai bun film: “Politist, adjectiv”
Cea mai buna regie: Corneliu Porumboiu pentru filmul “Politist, adjectiv”
Cel mai bun actor intr-un rol principal: Dragos Bucur pentru rolul din “Politist, adjectiv”
Cea mai buna actrita in rol principal: Hilda Peter pentru rolul din filmul “Katalina Varga”
Cel mai bun scenariu: Corneliu Porumboiu pentru filmul “Politist, adjectiv”
Premiul publicului: Filmul “Amintiri din Epoca de Aur”
Premiul pentru intreaga cariera: Draga Olteanu Matei
Premiul pentru “Tanara speranta”: Andreea Bosneag pentru rolul din filmul “Cea mai fericita fata din lume”
Cel mai bun scurt-metraj: “Nunta lui Oli”
Cel mai bun actor in rol secundar: Vlad Ivanov pentru rolul din filmul “Politist, adjectiv”
Cea mai buna actrita in rol secundar: Luminita Gheorghiu pentru rolul din filmul “Francesca”
Cel mai bun montaj: Ludo Troch – CONCERTUL
Cel mai bun sunet: Dana Bunescu, Cristinel Sirli – Amintiri din Epoca de Aur
Cea mai buna scenografie: Cristian Niculescu – filmul Concertul
Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura: Michelle Constantinides, Dana Busoiu, Catherine Crassac, Adelina Popa- fimul Concertul
Cel mai bun film documentar: Lumea vazuta de Ion B.
ce am votat eu gasiti aici. (am stat bine, sunt majoritara:) )
interviuri false cu Philip Roth si John Grisham
o jurnalista italiana l-a intervievat recent pe Philip Roth despre noua sa care tradusa in italiana.
dupa ce au vorbit despre sex si cind de dura e relatarea iubirii trecute de o anumita virsta in cartea lui roth, jurnalista l-a intrebat despre opiniile sale critice la adresa lui obama, citind un interviu pe care-l acordase unui italian.
roth a negat ca ar fi acordat interviul si a inceput sa faca research pe net despre domnul care sustinea ca l-ar fi intervievat. a mai descoperit via facebook si un interviu cu grisham, cu aceleasi declaratii turbate si a mers mai departe pe firul cercetarii.
si-a rugat agentul de presa sa vorbeasca cu agentul lui grisham. dupa cum banuia, nici grisham nu acordase niciun interviu jurnalistului italian.
acum scandalul e in floare, revistele care au publicat interviurile au facut mea culpa, le-au scos de pe net si au publicat scuze intervievatilor.
domnul jurnalist e insa de negasit…
in caz ca vreti sa-l cautati se numeste Tommaso Debenedetti.
*
l-am iubit pe Roth pentru incrincenarea cu care a vrut sa-si faca singur dreptate. povestea pe larg in NEW YORKER
mi-ar placea, de dragul meseriei asteia, sa existe oameni care sa faca asta si in romania.
am si eu citeva banuieli asupra unor interviuri facute din condeiul imaginatiei cu cine stie ce vedeta locala sau nu…
tandrete
stiu ca ma repet si ca nu are legatura cu vremea de afara, dar…vine primavara.
e in aer.
mike, pisoiul minune, vedeta intr-un tabu acum citeva luni, si-a gasit o iubita. kitty.
mike a ala tarcatul, sa fim intelesi.
daca isi largeste familia, ma inscriu pe lista pentru un pui.
chiar daca stiu ca nu mai am voie la niciun pet pentru ca… i-am chinuit pe toti cei pe care i-am avut in dotare:P
Premiile Gopo 2010 – ce am votat.
ca in fiecare an, am prestat si acum pentru premiile Gopo cu votul meu. subiectiv desigur. ca toate voturile/verdictele cind e vorba de o forma de arta, oricare ar fi ea.
cum regulamentul imi permite sa fac publice alegerile mele, iata-le:
FILM – POLIŢIST, ADJECTIV
REGIZOR – CORNELIU PORUMBOIU POLIŢIST, ADJECTIV
SCENARIU – CORNELIU PORUMBOIU POLIŢIST, ADJECTIV
ACTOR PRINCIPAL – FLORIN PIERSIC JR. - CĂLĂTORIA LUI GRUBER
ACTRIŢĂ PRINCIPAL – HILDA PÉTER - KATALIN VARGA
ACTOR SECUNDAR – VLAD IVANOV - POLIŢIST, ADJECTIV
ACTRIŢĂ SECUNDAR – TANIA POPA - AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR
CEL MAI BUN DOCUMENTAR – Lumea vazuta de Ion B
TINARA SPERANTA – Diana Cavallioti
muzica, make-up, scenografie, montaj – Concertul
costume – Calatoria lui Gruber
miine e Gala de decernare a premiilor si vom afla cistigatorii Gopo 2010.
*
desigur, eu inca nu m-am hotarit cu ce ma imbrac:)
plimbare de primavara
la 2 pasi de primavara.
o sa apara curind fluturasii. prin copaci sau prin stomac. si va fi vreme de plimbare.
We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park.
citatul asta imi pare cea mai frumoasa descriere a unei relatii. ii apartine lui Joan Didion si face referire la sotul ei, John Gregory Dunne. apare in cartea The year of magical thinking (cartea nu a fost tradusa la noi)
la plimbare, deci:)
I love your smile
am lenevit toata ziua. am stat in pat si mi-am imaginat lucruri dintr-o lume perfecta.
apoi am mincat fistic. mai incolo piersici si, spre seara, pepene galben.
cam pe atunci mi s-a facut dor de Amelie Poulain. si-am revazut filmul.
dupa care Adriana mi-a trimis via facebook clipul asta.
a venit primavara:)
Steaua lui Dennis Hopper
ieri pe Walk of Fame a aparut o stea cu numele lui Dennis Hopper.
actorul, acum in virsta de 73 de ani, bolnav de cancer la prostata in faza terminala, si-a privit steaua dintr-un scaun cu rotile.
pe cind vorbeau invitatii despre cariera lui spectaculoasa (peste 100 de filme), un autobuz cu turisti a trecut pe linga bulevard. ghidul autobuzului a strigat la microfon “Te iubim Dennis”.
*
mor de dragul momentului asta, aparut ca de niciunde. un om asa frumos ca hopper are nevoie, in momente din astea foarte grele, de bucurii pure. neregizate.
si un pic de patriotism local: hopper e un foarte mare fan al bucurestiului, cind a fost aici la filmari l-a fotografiat din toate unghiurile si a scos o carte care se numeste Bucharest Nights
Tabu de aprilie, Iulia Vintur – Avatar
iata de ce cred ca Tabu de aprilie e cea mai buna editie de revista de cind lucrez aici (btw, in aprilie se fac 5 ani)
*
tabu de aprilie e editie eco (al patrulea an consecutiv), iese din nou in format lat ca un album de arta.
cover story-ul este cu Iulia Vintur transformata in Neytiri, personajul feminin principal din Avatar.
doar ca revista nu are o singura coperta, ci DOUA!
cind intorci revista, cealalta coperta ti-o arata pe Diana Dumitrescu lookalike Marilyn Monroe in The Seven Year Itch.
in plus, pentru fanii Mad Men avem un pictorial fashion vintage f f special: Publicitarii romani in Mad Men (Diana Flutur, Manuela Necula, Veronica Savanciuc, Andrei Bortun, Teddy Dumirescu, Radu Florescu)
(aici Radu Florescu, Veronica Savanciuc si Manuela Necula, restul in revista:) )
despre story-urile minunate si exclusivitatile din revista intr-un blog viitor.
acum doar aceste 10 transformari care stiu sigur ca vor fi memorabile si un bonus track: revista are cadou o bentitza foarte chic, unul din must have-urile sezonului.
sa va vad pe la chioscuri, zic:)
De ce-l votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine
later edit: Ha! ce ma bucur ca a trecut mai departe. si ca au votat si prietenii mei. la cit de strins a fost rezultatul, orice vot a contat.
*
Ok, il votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine, desi n-am votat niciodata pe nimeni si m-am uitat din 2 in 3 la emisiune pina la aceasta editie.
Iata de ce il votez pe Dragos Bucurenci.
1. Nu are legatura cu intilnirea magica de anul trecut de la ziua mea pe care i-o datorez 100%.
2. N-are legatura nici cu faptul ca de 4 ani incoace cind vine editia eco, tabu de aprilie, ne auzim (cel putin) la telefon ca sa imi mai dea vreo idée
3. N-are legatura nici cu faptul ca – e ciudata viata, stiu – am descoperit acum vreo 5 ani ca suntem un fel de rude prin alianta (unchiul meu e nashul lui)
Il votez pentru ceva mult mai delicat si mai nuantat.
Il stiu pe Dragos de 5 ani, l-am vazut in multe contexte ca sa stiu ca este mega perfectionist, freak control, cu o teama teribila de a nu fi ridicol.
Stiu ca are un stilist care se ocupa de hainele lui tocmai pt a fi mereu intr-un brief atent stabilit, intr-o imagine pe care sa stie ca o controleaza.
Stiu ca-si pregateste cu atentie orice aparitie publica.
Stiu ca a facut cursuri de dezoltare personala (are si licenta pentru a preda niste cursuri din astea sofisticate) pentru a sti cum sa comunice mai bine cu ceilalti. Dar si asta e o forma de control.
Mai stiu ca are si o dorinta foarte mare de expunere si ca o controleaza si pe asta foarte atent (mai bine acum, mai cu scapari acum citiva ani, dar si asta e un semn al perfectionismului lui)
Asa ca, participarea lui la emisiunea Dansez pentru tine mi se pare o bariera aproape imposibila pe care si-a impus sa o treaca: sa se lase in voia sortii si sa riste sa greseasca in ochii a milioane de oameni.
Pentru unul ca el, e un adevarat cosmar numai gindul ca ar putea gresi. Singur, fara spectatori.
Va dati seama ce presiune e in capul lui cind stie ca are milioane de ochi care-l privesc?!
Il votez pentru ca stiu ca daca trece de duelul asta, o sa depaseasca un pic de bariera aceasta a autocotrolului obsedant. O sa invete sa se relaxeze pe ringul de dans si o sa inceapa sa se distreze cu ceea ce face.
Si e o victorie mare. Pe care, uneori, o doresc si pentru mine.
Daca va recunoasteti cumva in povestea asta, ati putea trimite si voi un sms cu textul “Dragos” la 1276.
P.S. Nu, Dragos nu stie ca am scris asta. Descopera si el, ca toata lumea, direct pe blog textul. Mi-l si imaginez un pic panicat “vaaaai, scrie cineva despre cum sunt eu de fapt?!”
Haidi bafta!
eu cind vreau sa fluier, fluier – opinii de la vizionarea Tabu
am rugat citiva dintre invitatii la vizionarea Tabu a filmului Eu cind vreau sa fluier, fluier sa scrie 5 rinduri despre film.
acum trei dintre distinsele domnisoare
Florin Șerban, Cătălin Mitulescu și Daniel Mitulescu au reușit să facă un film de nota 10. Iubesc filmele europene. După ce-am văzut „Eu dacă vreau să fluier, fluier” încep să cred și în cinematografia din România. Dintre filmele românești mult lăudate în ultimii ani, „Eu dacă vreau să fluier, fluier” a fost primul care mi-a întrecut așteptările. E unul dintre acele puține filme pentru care trebuie să mergi la cinematograf.
Despre George Piștereanu pot să spun doar că m-a cucerit. Mi se pare uimitor că un actor atât de tânăr poate să joace atât de bine într-un rol deloc ușor.
Tara Duveanu
*
Cand stii ce vrei, nu mai conteaza la ce renunti ca sa iti atingi scopul. Am gasit un Terminator mioritic, unul care in loc de “I’ll be back” iti spune la fel de puternic :” Cand vine chelnerita mai cere-mi si mie o cafea”. Cand vedeti “Eu cand veau sa fluier, fluier”, ganditi-va la viata voastra mult prea ocupata. V-ati da demisia doar ca sa aveti timp maine sa va plimbati prin parc cu o fata cu buze frumoase?
Magda Mihaila
*
„Eu cand vreau sa fluier, fluier”- povestea Celuilalt
Disclaimer: Vizionare posibil marcata de scepticismul a la maniera “iar a mai primit un film romanesc premiu pentru exotism”. In primul rand al salii, recomandare din „The Dreamers” pentru cat mai multe detalii, am vazut „Eu cand vreau sa fluier, fluier” in detaliile mele.
Pe scurt: Silviu mai are doua saptamani si se elibereaza din inchisoare. Silviu are un frate mai mic. Mama lor a fost in Italia, acum s-a intors si vrea sa il ia pe fratele mai mic cu ea. In penitenciar vine in practica un grup de studenti de la sociologie printre care si Ana, fata cu buze frumoase. Silviu se indragosteste de Ana. Silviu nu vrea ca fratele mai mic sa plece in Italia.
Detaliul meu nr.1 : Cercetatorul domina subiectul dar nu se simte. Ana e studenta la Sociologie in practica. Am fost si eu. Silviul e „Celalalt”, un detinut, alta specie de oameni… Ana e din lumea oamenilor care stabilesc cine e „Celalalt” . Ana e sigura pe ea, cerceteaza si pune intrebari. Silviu raspunde: da sau nu. Silviu pune intrebarile; Ana raspunde da sau nu.
Detaliul meu nr. 2: In interviuri, de cele mai multe ori abia dupa ce inchizi reportofonul incepe adevaratul interviu. Silviu pune intrebari, Ana raspunde monosilabic. Silviu simte reticenta. Silviu inchide reportofonul si ii spune Anei „nu se mai inregistreaza”, apoi Silviu se aproprie gradual de Ana pana cand Ana il poate privi in ochi.
„Eu cand vreau sa fluier, fluier” e un posibil castigator in fata criticilor occidentali pentru exotism, pentru „Tutti frutti” facut faimos de Tony Gatlif in „Gadjo Dilo” si cantat de un detinut aici . Pentru mine au castigat detaliile mele. Chiar si miza pe exotism tot din sociologie vine… Pentru mine „Eu cand vreau sa fluier, fluier” e povestea Celuilalt.
Miruna Codeanu
just my perfect day
Astazi a fost ziua mea libera dupa 20 de zile de munca non stop, inclusiv week endurile (cind veti vedea Tabu de aprilie veti intelege de ce:) )
Initial am vrut sa ma duc la mare si sa stau pe o plaja pustie sa nu aud si sa nu vad pe nimeni.
Mi-a zis un prieten ca va ploua, m-am incruntat la el crezind ca glumeste, dar ma bucur ca am ramas in Bucuresti.
asa a aratat ziua mea libera
ora 10. coafor. rasfat:)
Ora 11.30 prin ploaie, aiurea pe strazi.
Pe Lipscani, un domn rupe cozonaci dintr-o punga si-i arunca pe o tabla patrata.
-Buna dimineata, ii spun uitindu-ma curioasa la cozonaci.
– Buna dimineata, imi raspunde el si continua dupa ce vede privirea mea mirata “Expira astazi.” Si-apoi se uita in sus.
Citiva porumbei zboara spre noi si domnul imi zice.
“Pleaca, te rog. Sa nu se sperie.”
Arunca in graba si ultimele bucati de cozonac, apoi se indeparteaza. In citeva clipe, zeci de porumbei stau pe tabla patrata de aluminiu.
0ra 13.00 supa fierbinte si liniste deplina, la adapost de ploaie.
0ra 14.30 cafea peppermint si praji cu fructe de padure.
Ora 17.00 cartile lui Cristian Tudor Popescu in cautarea unui fragment despre cum cind moare cineva drag crezi ca lumea se prabuseste, dar de fapt a doua zi soarele straluceste la fel si nici macar apa din lacul din fata casei nu se zbirceste un pic. Nu l-am gasit inca, dar mai am doua carti (din 5 ) de parcurs.
Ora 19.00 Jocul Ielelor la Teatru National
Am mai vazut piesa, dar mi-era dor de Vlad Ivanov si cum s-a nimerit sa joace astazi, in singura mea zi libera dupa multa vreme, mi-am zis ca trebuie sa ma duc.
Vlad a fost minunat (mi-am adus aminte ca n-am votat inca pt Gopo, ceea ce voi face in seara asta), mi-am reamintit ce femeie frumoasa e Ilinca Goia si cit de actual e textul lui Camil Petrescu.
Altfel, in sala amuzament. Domnul din stinga mea a dat sms-uri non stop, batrinii din dreapta mea se credeau personaje in piesa si comentau “Asa, f bine. Spune-i ca stii ca te inseala”.
P. S. Da, stiu. N-am venit la vizionarea “Eu cind vreau sa fluier, fluier”. Am vrut sa-mi petrec ziua libera departe de toti si toate, pe limba mea.
eveniment- Capriciile lui Goya la MNAR
Faimoasele gravuri ale lui Francisco de Goya, Capriciile, ajung la Bucuresti pentru 2 luni.
Am vazut expozitia la Roma, e minunata. Nu trebuie sa o ratati.
Mai jos detaliile din comunicatul de presa.
Muzeul National de Arta al Romaniei, Ambasada Regatului Spaniei in Romania si Institutul Cervantes din Bucuresti va invita joi, 25 martie 2010, orele 18.00 la vernisajul expozitiei Fatete ale constiintei. Capriciile lui Goya.
Expozitia prezinta cele 80 de gravuri din celebra serie a Capriciilor, realizata de Francisco de Goya in perioada 1797-1799. De un mare impact vizual, aceste gravuri suscita interesul nu numai datorita valorii artistice, dar si datorita mesajului moral si titlurilor incitante – cel mai cunoscut fiind Somnul ratiunii naste monstri.
Capriciile lui Goya sunt in fapt o acida satira sociala. Primele 36 de imagini ating teme precum dragostea, casatoriile de convenienta, prostitutia, lacomia s.a. Gravurile de la 37 la 42 contin scene in care personajele principale sunt magarii, ca efigii ale imposturii in diverse domenii ale vietii publice si private. In ultimele 38 de planse, Capriciile dezvaluie o lume supranaturala, populata de spirite, vrajitori, calugari si creaturi monstruoase.
Continutul critic al Capriciilor a provocat nemultumirea Inchizitiei, fapt care a blocat raspandirea gravurilor. Plansele au fost retrase rapid din vanzare, iar Goya a daruit regelui placile gravate precum si exemplarele nevandute, salvandu-se astfel intreaga serie.
Expozitia ramane deschisa pana pe 30 mai 2010 si este insotita de manifestari conexe.
zero degrees – akram khan
cind gindurile nu vor sa plece din cap, le dai afara punind altceva in loc.
in seara asta eu pun “zero degrees” by akram khan, un show despre ce fac sufletele cind se afla pe drumul dinspre viata spre moarte.
in octombrie akram khan monteaza din nou la londra. gindul ca o sa ma duc sa-l vad, ma face sa zimbesc. putin.
Mile Carpenisan
imi pare ingrozitor de rau ca a murit Mile Carpenisan. era un om f f misto.
nu stiu ce sa scriu aici, dar stiu ca trebuie scris, pentru ca trebuie sa ramina peste tot ca era un om foarte frumos, cu un mega suflet si un super caracter, un om din aluatul bun, cum scriam acum citeva luni
later edit: ana onisei a facut un interviu cu sorin bogdan, fost coleg de front si de stiri cu mile, si ii multu pt asta. vorbeam aseara la masa cu ea si ii spuneam ca, daca e sa nu mai fie, oamenii ar trebui sa si-l aduca aminte la cel mai inalt nivel. aici interviul
cu citeva luni in urma a scris pe blogul lui ca vrea sa fie om de zapada. sper ca doamne doamne i-a implinit dorinta.
“Vreau sa fiu om de zapada
…sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica “firesc” in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….
Mile Carpenisan
globul de sticla -uneori ti-e mai bine cind esti egoist
De cite ori plec in tara pentru un proiect ori articol ma apuca disperarea si, cind ma intorc acasa, stau ore in sir covrig in pat.
***
Vineri, 19 martie, intr-un sat de linga Tulcea
Un copil de 7 ani plinge ca nu l-a lasat frate-su sa-si ia ceva de la magazin.
– hai Adi urca pe bicicleta, o sa obosesti pina acasa, zice fratele care e cu 2 ani mai mare.
Cel mic bodoganeste ceva neinteligibil si continua sa mearga hotarit in fata bicicletei.
Adi e in clasa I-a intr-un sat in care mai sunt doar 27 de copii. Cu el in clasa, la invatatul alfabetului, mai sunt inca 6 pusti.
Pe ulita pe care merg, din 22 de case doar 6 mai sunt locuite, restul sunt ruine sau au lacate mari la porti. Proprietarii sunt la munca in Spania.
Adi merge mai departe in fata bicicletei. Are un fes rosu cu mot albastru si o geaca pe care, cu siguranta, au imbracat-o altii inaintea lui. Merge pe ulita aia pe care, pina la ei, de o ora n-a mai trecut niciun picior de om.
E atit de multa liniste incit, desi sunt la 200 de metri de mine, vintul le aduce vorbele si stiu ce-si spun.
Cind ajunge in dreptul meu se uita cu mare curiozitate, iar eu ma simt o aratare. Imi zimbeste, uita repede de supararea lui si spune vesel:
– Sarumina. Cautati pe cineva?
– Cimitirul, vreau sa ajung la cimitir.
– Pai e dincolo de sosea, la intersectie. Mai mergeti.
Imi arata apoi scoala lui, imi spune ca in clasa sta si cu cei dintr-a II-a, ca frate-su e intr-a IV-a, in timp ce eu ma gindesc ca, in salbaticia asta, el n-a vazut niciodata un calculator, nu s- a jucat niciodata cu cine stie ce traznaie electronica; probabil ca n-a descoperit nici jumatate din dulciurile destinate virstei lui si ca n-a gustat nici macar 20 dintre ele.
Mi-e frica sa-l intreb daca a iesit vreodata din satul asta, daca a fost la oras- oricare oras ar fi fost ala – ca sa vada si el altceva din lume.
Nu-i tace gura, povesteste ca scoala e intre brazi, ca frate-su o sa trebuiasca sa mearga la scoala din alt sat. Se gindeste sa mearga cu mine la cimitir sa-mi arate locul, ca sa mai vorbeasca si el cu cineva.
– E departe, trebuie sa ajungem acasa, spune cel mare in timp ce se suie pe bicicleta. Sarumina.
Adi pleaca cu frate-su si, dupa citiva pasi, se intoarce: “Sarumina”
Ii zimbesc ii mai spun o data “la revedere “ si ma gindesc ca la cit e de istet si de indraznet, daca s-ar fi nascut intr-un alt loc, ar fi avut o viata mult mai frumoasa.
***
Citeodata imi doresc sa nu vad lucrurile astea, sa nu simt tristetea unui copil care e mai sus decit locul in care s-a nascut si sa nu anticipez cit de mult o sa sufere in anii care vor urma.
Imi doresc sa ramin acasa, in globul meu de sticla, unde – daca nu stiu si nu simt tristetile astea – mi-e mai bine. Stiu ca e egoism, dar uneori ti-e mai bine cind esti egoist.
*
De Pasti string jucarii si dulciuri pentru copiii din sat. Sunt 27 cu totii. Va bagati?
make me smile
dragalasii de pearl & the puppets. love them! si n-am abonament la compania aia de telefonie, da?
Elena Mihaila – internship la Tabu – sapt 5
Draga mea interna, Elena Mihaila, a muncit greutz si saptamina asta.
Partea buna e ca a vazut cum va arata in revista o parte din munca ei, ca a invatat sa compare stilul editorial al revistelor “pentru tineri” fata de cel al revistelor “mature” si ca acum poate intelege contentul in varianta transmedia: nevoile aceluiasi gen de public tinta in print/radio/internet.
aaa, si si-a facut lectiile foarte bine. dupa 4 saptamini, stie asa de bine structura editoriala Tabu incit a plasat foarte corect in flatplan (desfasurarea pe rubrici vs. pagini a revistei) doua rubrici noi. plus ca, acum poate sa genereze din acelasi eveniment subiecte diferite in functie de targetul si specificul revistelor, indiferent daca sunt young, fashion, social, people.
are teme multe pentru saptamina viitoare, dar ne pregatim curind pentru una dintre cele mai importante lectii: cum se face un pitch pentru o revista, cum propui un subiect unui redactor sef/editor coordonator. pentru asta exista insa zilele saptaminii viitoare.
iata cum s-a vazut saptamina numarul 5 din perspectiva Elenei
Am început săptămâna cu a 3-a transcriere de interviu, cel despre care ziceam că s-a dezvoltat ca un ghiocel acum ceva timp. Totuşi cum era cu intern(area) după o lună? (glumesc, glumesc). Mi-a prins bine, pentru că am de făcut o mică aplicaţie care are legătură cu acel interviu.
Marţi a fost o zi uşoară, am încercat să fac o mini-corectură pe textele deja paginate. Virgule, căciuliţe, spaţii prea mari, migăleală serioasă pentru cele două perechi de ochi care vor ajunge să facă asta pe tot numărul de aprilie. Apropo de numărul acesta, am văzut print-ul cover-ului, la care am făcut ochii mei mari de copil. (you think you know, but you have no idea de munca din spate).
După, am primit draft-urile de la interviurile cele mai drăgălaşe de săptămâna trecută, am mai aruncat câte un ochi la ce lucra echipa de la D.T.P. şi am realizat ce înseamnă cu adevărat amprenta lăsată de jurnalist în textul final. Este binecunoscut faptul că în cele din urmă nu se folosesc toate datele din interviul propriu-zis.
Pe sfârşit de săptămână am văzut paginarea dosarului, am discutat despre mai multe reviste „young vs. old”, despre conceptul de „book of the brand” şi mi-am primit „temele”. Lucruri practice din care se învaţă cel mai repede şi, în plus, sunt şi creative. Am discutat în paralel despre radio şi presa din lumea virtuală, pentru care am reţinut în mod special că cititorul alocă mult mai puţină atenţie. Pe acelaşi principiu se merge şi când este conceput un text pentru un site, sau când se aleg melodiile care vor intra în „heavy rotation”…atenţia oamenilor este feedback-ul mult preţuit (*my precious*).
Elena Mihaila, 20 martie 2010