Monthly Archives : May 2010

15 years ago

un proiect pentru Cupa Davis – scrisoare catre Ruxandra Dragomir

Stimata Doamna Ruxandra Dragomir,

Conduceti Federatia Romana de Tenis de ceva vreme, o pozitie pe care n-au ocupat-o femeile pina acum, iar femeile, prin natura lor biologica, trebuie sa intretina /dezvolte familia.

Dupa meciul de astazi de Cupa Davis, vazut la fata locului pe Arenele BNR, imi permit sa va fac o sugestie, doamna Ruxandra Dragomir.

Cresteti sentimentul de familie intre membrii echipei de Cupa Davis de azi sau de acum 20 de ani.
Dati-le ceva in schimb si convingeti-i pe membrii vechi ai echipei sa vina la meciurile echipe actuale, cind ele se afla in tara.
Transformati meciul de acasa de Cupa Davis in reuniunea de familie – cu verisori, unchi si bunici – de la domnul Bardan trecind prin Nastase & Tiriac si pina la Segarceanu, Cosac, Pescariu.

Sa-i vedem pe toti in public, bucurindu-se pentru reusitele pustilor de astazi sau incurajindu-i cind tocmai au ratat punctul.

Pentru echipa ar fi caldura familiei care vorbeste acelasi limbaj (sportiv) si, chiar daca nu ar avea timp sa stea de vorba decit la o bere in ultima seara, tot ar fi un cistig emotional incredibil in cele 3 zile de competitie.

Pentru public ar fi…magie.

Doamna Ruxandra Dragomir, daca va ginditi ca nu vor veni pentru ca nu aveti bani sa le dati, mai ginditi-va o clipa: toate aceste foste glorii ale tenisului nostru au nevoie in primul rind de atentia publicului. Asta le lipseste cel mai tare.

Organizati un meci demonstrativ in ziua cea mai scurta competitional, simbata, in care toti fostii membrii ai echipei de Cupa Davis sa joace cite un game. Ar fi un set incredibil, pentru care ar plati si sponsorii si publicul.
Si-ar trezi emotii si amintiri incredibile.

Va multumesc.

*
Mi-au lipsit astazi pe Arena Progresul , Tiriac, Nastase, Segarceanu, Cosac si Pescariu. mi-am dat seama de asta cind l-am vazut in fata mea pe domnul Alexe Bardan, purtindu-si batrinetile cu eleganta sportivului de alta data.
Si-am avut gindul asta pe care l-am dezvoltat cu Razvan Penescu, cel mai pasionat de tenis dintre prietenii mei.

P.S. Doamna Ruxandra Dragomir, daca faceti un proiect de genul asta, eu muncesc gratis pentru el. Si sunt sigura ca mai gasesc si alti prieteni care sa vina sa munceasca gratis.

7
2845
magazinesprovocare: 48 Hours Magazine
jurnalism
15 years ago

provocare: 48 Hours Magazine

cum se face o revista in 48 de ore?

nu e o intrebare pentru publicatiile saptaminale people (de pe la noi) care-si rezolva totul cu muuulta imaginatie in fata computerului si cu imagini preluate de la altii.

*
de data aceasta e o provocare pe care au lansat-o ieri citiva jurnalisti americani: Alexis Madrigal (Wired.com), Sarah Rich (Dwell Magazine), Derek Powazek (Fray), Heather Champ (Fostul Community Director la Flickr), Dylan Fareed (programator) si Mat Honan (freelancer).

nu stiu ce format va avea revista lor, nici cite pagini, dar ceea ce vor ei sa faca in 48 de ore – de la o sedinta de redactie pentru sumar si pina la tiparire (cu tot ceea ce inseamna intre: reporting, scris, editat, fotografiat, paginat) – se face in mod normal in multe saptamini.

asa ca intimplarea mi se pare nebuna si curajoasa si stiu ca va atrage atentia jurnalistilor din lumea intreaga. sper insa ca si pe cea a cititorilor de reviste:)

ii puteti vedea on line, streaming din redactia lor aici.

revista se va numi 48 Hours Magazine, contributia editoriala e open worldwide, puteti vedea aici proiectul si va puteti trimite articolele pina astazi la ora 4, PDT.

1
1338
15 years ago

daca ai fi…

daca ai fi un film, ce film ai fi?

*

cind am lansat acest blog pe tabu.ro, am inceput cu joculetele “daca ai fi o rochie“. vroiam sa-i cunosc pe care care ma citesc. imi dau seama ca acum sunt (si) alti cititori si mi-ar placea sa va ghicesc un pic.

… si sa va si cunoasteti intre voi:) in alt fel.

va fi o serie lunga de teme cu “daca ai fi…”, intrati in joc… trust me:)
*
daca as fi un film, as fi…

diverse
15 years ago

blogul lui dan boerescu – bucatarescu.ro :)

si-a facut dan boerescu blog. cu papa bun si rafinat.

m-am uitat pe repede inainte, pentru ca e dimineata si am de scris, nu vreau sa mi se faca pofta de cine stie ce delicatesa care e pe acolo.

se intimpla sa-l stiu pe dan si dincolo de scrierile lui din playboy si tocmai de aia ii pun link-ul blogului aici.pentru ca, pentru el, mincarea chiar e o pasiune.

si, din cauza lui (stie el de ce), nu mai cumpar vin din supermarket decit pentru gatit. si cum nu prea gatesc…

3
2098
diverse
15 years ago

America lui Gheorghe Preda

domn regizor Gheorghe Preda (Ingerul Necesar), ale carui filme de studentie au fericit generatia mea, a fost in america.

n-am apucat sa povestim cum de s-a hotarit sa se duca in america. avea o retinere mare fata de tara minunilor si ceva trebuie sa-i fi schimbat gindurile.

mi-a trimis insa link la blogul pe care l-a facut pentru fotografiile din aceasta excursie.
*
america lui nu seamana cu america pe care am vazut-o eu:)

america lui gica preda e in registrul lui visual: septica, geometrica, minimalista, cu umor… si, cind nu e loc de astea, bizara – ca la david lynch.

america domestica by gheorghe preda


foto by gheorghe preda

2
1515
15 years ago

Cimitirele vorbesc

Cimitirele spun povesti incredibile, fara sa fie nevoie sa fie rostit vreun cuvint.

Oriunde merg pentru prima oara incerc sa ajung si intr-un cimitir. Cimitirul e oglinda locului respectiv. Iti da informatii despre istoria locului, despre cultura si despre educatia localnicilor.

*
Acum 2 saptamini am ajuns intr-o comuna de pe linga Tirgoviste. O comuna cu oameni instariti, harnici, cu case mari si colorate.
La intrarea in cimitir am zimbit: toate mormintele erau pline de flori – colorate, pline, grele, bogate; ca si cum tocmai trecusera pe acolo rudele tuturor si le adusesera omagii pline de gingasie si dragoste.

Doua minute mai tirziu zimbetul meu s-a transformat in incruntare: toate florile erau de plastic.
“Asa se obisnuieste, ca sa arate frumos”, mi-a explicat preotul.

*
Inca o data cimitirul a spus o poveste: cea despre admiratia de ambalaj.
Admiratia care da bine pentru aia vii si pierde din detaliile respectului si grijii pentru morti.

Gradinaritul mormintului are la origine, cred, linistea si timpul pe care le acorda “gradinarul” la locul de odihna vesnica al celui drag, ca o prelungire a atentiei pe care i-o acorda in vremea cind era in viata.

In epoca vitezei, am descoperit calea prin care sa infrumusetam rapid si mormintele. Si pe termen lung. Adica eficienta maxima.
*

mai tirziu, am descoperit ca si casele dn acea comuna aveau la ferestre ghivece cu flori de plastic. la fel de bogate si de colorate.

1
1135
teatru
15 years ago

Dramaturgii Arthur Kopit, Theresa Rebeck si David Henry Hwang vor fi la Teatrul Odeon saptamina viitoare

saptamina viitoare teatrul odeon ni-i arata foarte de aproape pe 3 dramaturgi/scenaristi f talentati care au lucrat pentru filme/piese celebre.

in ordine:

Arthur Kopit, multi nominalizat la Premiile Tony si Pulitzer pentru Drama, creatorul libretului pentru muzicalul Nine (Premiul Tony pentru cel mai bun musical, 1982; Premiul Tony pentru cea mai buna readaptare a unui musical, 2003) este cunoscut publicului din Romania prin spectacolele de teatru realizate de-a lungul anilor, de catre regizori romani: Buffalo Bill si indienii; Aripi; O tata, sarmane tata, mama te-a spanzurat in dulap, iar eu sunt foarte trist.

Theresa Rebeck, dramaturg foarte jucat in SUA, a scris si a produs pentru televiziune: NYPD Blue si Law & Order: Criminal Intent. Printre premiile pe care autoarea le-a obtinut se numara: The Writer’s Guild of America Award for Episodic Drama si Premiul Peabody pentru munca sa la serialul NYPD Blue.

David Henry Hwang, dramaturg multipremiat, este recunoscut pe plan mondial ca autorul piesei M. Butterfly (Premiul Tony pentru cea mai buna piesa in 1988, finalist la Premiul Pulitzer pentru Dramaturgie in 1989), care a fost produsa pe Broadway, la Londra in West End, si in alte peste treizeci de tari. La Teatrul Odeon a fost montata in anul 2000 de Ada Lupu.

Piesele lor (spectacole lectura) le vedeti pe 12, 13, 14 la Odeon de la ora 19.00.

intrarea e libera, iar spectacolele sunt urmate de discutii cu dramaturgii si echipa.
Bravo pt Odeon. le-am zis si lor, dar mai zic si aici. e f f tare intilnirea asta a romanilor cu dramaturgii acestia. stiu citiva oameni care se vor bucura tare:)

1
1793
muzici simpa
15 years ago

jazzanova – vrei la concert?


vrei sa-i vezi pe domnii astia simpa in concert?

simbata, 8 mai Amfiteatrul MIhai Eminescu ora 20.00

am 4 bilete de dat la concert si le dau dupa cum urmeaza:

cine pune la el pe blog un videoclip de la Jazzanova si imi lasa link-ul aici primeste biletul.

primul venit, primul servit.

zic sa ne vedem la concert, cu baietii – exclusiv pt blogul meu – va intilniti curind intr-un interviu:)

personal
15 years ago

Singuratatea…

Am citit in acest week end cartea Singuratatea matematicianului aparuta la liternet.ro.
Cartea e formata din discursul rostit la intrarea, ca membru, in Academia Romana a domnului Solomon Marcus si din reactiile la discurs ale mai multor personalitati.

Singuratatea matematicianului e un omagiu adus matematicii.  Dupa ce citesti rindurile domnului Solomon, matematica nu mai e “o stiinta exacta”, e parte din cultura, e bucuria de a-ti intrece limitele mintii. Si daca n-ai avut norocul sa te imprietenesti cu ea in scoala, regreti ca n-au fost acolo profesorii care iti trebuiau.

*

Cu tot respectul pentru ceea ce scrie domnul Solomon in discursul sau, cred ca trebuie sa largim multimea la care se face demonstratia, pastrind matematica drept “submultime”:)

Singuratatile despre care vorbeste domnia sa (una de limbaj, alta sociala) sunt valabile pentru oricare om care face performanta.

De la un nivel incolo si limbajul cercetatorului chimist e inaccesibil novicelui, dar si limbajul actorului sau al regizorului care face din munca sa o performanta.

Singuratatea sociala (cu ambele sale sensuri – distanta pe care o pun altii in fata celui pe care nu-l inteleg, dar si retragerea cu/in sine) e si mai vizibila la performerii de virf.

Primul pas catre orice performanta il faci luptindu-te cu tine, cu mintea si trupul tau, si asta nu poti face daca nu stai cu tine o vreme buna.

Recunosc singuratatea asta in marii actori, in marii sportivi, in muzicienii de geniu sau in scriitorii care ma inhiba cu talentul lor.
O stiu in toti acei pentru care perfomanta e mai intii in mintea lor, cu mintea lor, depasindu-si propriile limite, cu victorii mici care aduc bucurii incredibile.
O stiu in toti acei care, obsedati de perfectiunea muncii lor, stiu ca exista o lume infinita de posibilitati acolo unde ceilalti vad o camera ingusta si intunecata.

E ceea ce eu numesc “singuratatea performerului”

*

Cartea domnului Solomon are atit de multe nuante fine ale trairilor legate de matematica, incit m-am gindit ca domnia sa e si mai singur decit ceilalti. A ajuns in cercetarea si in rafinarea propriei minti pe o culme atit de inalta, incit poate vorbi despre lumea pe care a descoperit-o cu doar 2-3 oameni care sunt, geografic vorbind, la mare distanta de dinsul.

Deocamdată însă, toate aceste comori rămân ascunse, chiar inexistente, în educaţie, în percepţia publică, în cultură, în orizontul celor mai mulţi intelectuali. Nici măcar cei care, prin profesie, au contact cu partea instrumentală a matematicii (fizicieni, ingineri, economişti etc.), de cele mai multe ori, nu ajung la aerul tare al marilor spectacole pe care le oferă matematica.

E unul dintre fragmentele mele preferate din aceasta carte. Vorbeste cumva despre singuratatea domnului Marcus Solomon.

***
Mie matematica mi-a schimbat viata. Mi-a ordonat mintea si m-a invatat sa dezvolt o voluptate a gasirii perfectiunii in spatii inguste, a slefuirii lucrurilor pina la cea mai buna solutie.

Ii datorez asta profesorului meu de matematica din scoala generala, Dl Negreanu care a avut o metoda unica de a-mi preda matematica. Aveam de rezolvat saptaminal o singura problema. Doar ca la sfirsitul saptaminii, solutia problemei mele trebuia sa fie cel putin la fel de simpla si de rafinata ca a domniei sale.

Pastrez in minte un dialog pe care l-am avut cu dinsul cind eram in clasa a VI-a.
– Stii diferenta intre muzicieni si muzicanti?
– Unii au scoala, ceilalti cinta dupa ureche.
– Sa te gindesti mereu ca exista matematicieni si matematicanti.

Peste ani am ajuns la Facultatea de Matematica dar, cum am simtit ca nu pot fi matematician, n-am profesat niciodata.

Pastrez insa exercitiul de a transforma intimplarile in limbaj matematic si am nevoie de mult timp pe care sa-l petrec cu mine, ca sa filtrez, analizez, proiectez evenimentele din jurul meu in limbajul care sa-mi aseze lucrurile in ordine.

Pentru cei din jurul meu e o forma de “anti social”, pentru mine e…aer.

Asa ca, uneori, lumea ma (de)numeste singuratica:)

2
1764
oameni din "aluatul bun"
15 years ago

Domnul Radu Cosasu

Sighisoara

Sighisoara are un cer inventat de Mozart,
Case cu flaute, intr-o zi am auzit un clavecin dintr-o
casa, sus, linga un cimitir, pe o rina, intins pe iarba,
am citit intr-o dimineata Moby Dick si un copil mulgea
o vaca, laptele si nu mortii imi dadeau pacea lumii, apoi
am coborit la o cofetarie si am cerut cafea cu lapte, sa
bei cu iubita cafea cu lapte la Sighisoara, cine-i iubita ta?
m-a intrebat mama, la 46 de ani ai mei, am sarit pe ringul
de dans
si-am valsat pina-n zori cu un paharel gol pe nas, pe cap,
pina mama mi-a spus ca va muri cu aceasta imagine a
mea,
in fata ochilor: niciodata nu te-am vazut mai vesel, asa
sa ramii – si asa voi ramine, pentru a-i asigura ultima imagine.

Radu Cosasu, Opere I

*
Saptamina trecuta Dragos Bucurenci scria pe blogul lui despre Domnul Cosasu. Citindu-i punctul de vedere despre “arta compromisului” mi s-a facut dor de dl Cosasu.

Vineri, Ana Onisei mi-a dat un interviu minunat facut de Ovidiu Ioanitoaia cu dl Cosasu si iar mi s- a facut dor.

– Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
– Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.

– De ce?
– Pentru că televiziunea a modificat totul şi rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu şi numai pe el.

– Ce creion?!
– Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.

Ovidiu Ioanitoaia in dialog cu Radu Cosasu*
*

Asa ca astazi, in ziua mea libera m-am intors un pic la domnul Cosasu. La cartile domniei sale. Mai sus e o scriere pe care, parca, am trait-o eu:)
Intr-un fel straniu, cind scrie Dl Cosasu parca scrie despre mine. Culmea e ca la fel simt probabil alte citeva sute de oameni care nu se stiu intre ei.
Dar asta e darul oamenilor alesi, sa scrie despre sine si sa se recunoasca altii in textele lor.

0
1593
internship tabu
15 years ago

Elena Mihaila – jurnal de intern Tabu – AMR 2 sapt

elena mihaila mai are 2 saptamini de internship la Tabu si, cum ii sta bine invatacelului, are cea mai grea tema de pina acum: un fel de lucrare de diploma.

dar ca orice invatacel, elena si-a facut singura viata mai complicata in aceasta saptamina.

lectia pe care a invatat-o in aceasta saptamina a fost “cum sa ne tinem cumpatul in situatii extreme”. la inaltime de-asupra bucurestiului sau acasa in pat, cind n-am auzit ceasul si-am ratat evenimentul:)

iata saptamina vazuta din perspectiva ei

Pentru tema de săptămâna aceasta am avut multe articole de citit. De la naraţiuni cu o structură la care rămâneam “wow, eu când o să ajung să scriu aşa?”, până la creative writing tricks.

 

·        “Writers like to whine and moan about the struggle, the pain, the suffering of writing, but they came to writing because it was easier for them than math, more exciting than chemistry, more fun than the playground.” – Donald Murrat.

 

Miercuri a fost o zi frumoasă, cum am intrat pe poarta redacţiei am început să zâmbesc. Am nimerit în mijlocul agitaţiei – cele trei finaliste ale concursului Dove se pregăteau pentru o şedinţă foto. Pe canapea se puneau la cale proiecte de viitor, iar eu am fugit ghiduşă să văd numărul de mai. Love at first sight! Acum se explică zâmbetul meu.

 

Pe fundal feon-ul mă lăsă pierdută în gândurile mele, meditând la maratonul zilelor ce vor urma, go go fantezie în locul şablonului. Nu pot să nu povestesc că, ieşind din redacţie, pe străduţă, doi baieti se jucau cu mingea: primul ţipa “Ronaldoo la balon, loveşte şi goool”, la care cel de-al doilea “pasee, pasee şi mie”. Mai au de învăţat despre munca în echipă, că doar veşnică pe lumea asta este schimbarea.

 

Joi, 7 am, Radio Zu – 11 persoane aşteptau afară, feţe de zombie nedormite, emoţii, finalistelor li se dau “accesoriile”, se intra în direct, extrage fiecare plicul cu “aroganţa”, râsete, încurajări şi fiecare pleacă să îndeplinească la timp ce a ales. Foarte amabilă familia Zu, chiar mult prea amabilă pentru ora matinală. Şi acum aşteptăm, aşteptăm…

 

“Dacă vineri dimineaţa nu sunt la Universitate, înseamnă că proba cabinei de duş (de vineri la 1 am), ridicată la 4 m înălţime, nu a mers bine”. Asta se trece la experienţe nocturne *once in a lifetime* în Bucureşti. Compoziţie decorativă: transformers boom!

 

Pot spune că a fost o săptămână hardcore ca la carte. Vineri nu am mai ajuns la timp la Universitate, dar nu pentru că s-a întâmplat ceva cu cabina, ci pentru că ceasul meu nu a mai sunat. Nu ştiu dacă să ţip, la cât de frustrant a fost momentul, sau să râd că niciodata un lucru nu merge bine până la capăt. O experienţă din care am multe de învăţat şi de…recuperat. Cred că mă duc să fac o baie să mă relaxez, dar nu, nu în mijlocul Bucureştiului.

 

P.S. acum o să mă prezint: Elena, internul care nu s-a trezit la timp.

Elena Mihaila, 1 mai 2010

intreaga experienta a Elenei in redactia Tabu o puteti citi aici

0
1416
15 years ago

in culise la Dansez pentru tine:)

Aseara a fost la Dansez pentru tine; cu treaba, of cors.

Nu spun inca despre ce e vorba in treaba mea cu Dansez pt tine, dar uite citeva secvente din culisele emisiunii de aseara, ceva ce la tv nu ati vazut.

– in prima pauza publicitara Stefan Banica Jr s-a dus la Emilia Popescu. Cu citeva clipe inainte, in emisiune, Banica avusese ironii la adresa Emiliei (despre ochelarii ei care se aburesc etc). numai ca la pauza s-a dus a mingiiat-o pe obraz, a rugat pe cineva sa-I ridice scaunul pentru ca era mai jos decit al celorlalti. Emilia zimbea larg si era asa de multa complicitate si drag in privirea ei incit mi-am zis ca pot sa se ironizeze oricit in direct, ei sunt f buni prieteni in afara. F misto imaginea privirilor lor – ochi in ochi. Care s-a mai repetat si la o alta pauza publicitara.

– Ma declar fan Bursucul. La boogie era in genunchi in fata concurentilor, sub o camera de luat vederi, si executa odata cu ei toate miscarile. Murea acolo, in fata platoului, ca sa le transmita toata energia pe care o avea el.

– Doina Botis e cea mai misto dansatoare. Pina nu o vezi in fata ta si nu simti cum vibreaza aerul in urma miscarilor ei pe muzica, nu intelegi de ce se extaziaza toti membrii juriului. Incredibila dansatoare. Ti se zbirleste pielea cind o vezi dansind.

– Lilian Caraus – coregraful echipei Elena Geru & Dragos Bucurenci –este f cald, delicat si timid. Cu o energie foarte pozitiva. Am facut cunostinta si era stinjenit, rusinat pe genul “nu sunt eu important”.

– Nicoleta Luciu e la fel de modesta si cu muuult bun simt, cum o stiam din lucrul cu ea. A fost in gradena in care am stat si eu, a suferit la fiecare dans & filmulet al echipei surorii ei – iuliana & grigore. Era intr-o gasca de prieteni si ii organiza pe toti gasindu-le un loc cit mai bun ca sa poata vedea spectacolul. Aveau o cutie cu tricouri roshii pe spatele carora scria “cea mai lucioasa echipa: Grigore, Iuliana si Bursucu.”

– In culise, concurentii sunt in transa. Si-n sauna. E mega cald si isi repeta exercitiile fara sa fie deranjati de zarva din jurul lor. Nici macar de camerele de luat vederi de pe acolo, in fata carora eu am protestat “nu pot sa trec pe aici, nu vreau sa ma vad la tv” dar mi s-a replicat imediat “aici toata lumea invata sa nu ii mai pese de camera, isi face treaba”.

*
Ce nu se vede la tv (si e echivalentul unui concert pe care-l vezi live, nu in inregistrare) e vibratia dintre scena si public, vibratia miscarilor lor- cum le tremura muschii la o priza grea, cum taie aerul cu un picior aruncat alegant in sus.

Pentru asta a meritat sa stau 4 ore ieri noapte la Buftea. Cind am ajuns acasa, tocmai ce se anunta ca Andreea si Antonio au iesit pe locul 3. Imi pare rau, in realitate sunt si mai frumosi decit la tv.

4
1955

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!