vreau sa scriu un articol despre 100% realizat profesional si as vrea sa stiu care e cea mai mare realizare profesionala a voastra.:)
ma ajutati?:)
multumesc
Sylvie Guillem – de ce tre sa o vedeti la Bucuresti
astazi am scris pentru tabu de octombrie un articol despre Sylvie Guillem – una dintre cele mai mari balerine ale lumii.
iata cite ceva din ce e Sylvie, ca sa intelegeti ce artist special este si cit de important e sa mergeti sa o vedeti la tnb, pe 22 oct.
*
Si acum, dacă nu mă străduiesc, fug de lucruri. Când eram copil, îmi era frică de toate. Părinţii mei erau timizi, genul de oameni pentru care este un chin să mergi să cumperi pâine sau orice altceva.
*
‘Oamenii timizi sunt foarte sensibili din punct de vedere emoţional, extrem de sensibili. Am suferit mult din cauza asta. Dacă nu găseşti o modalitate să exprimi o sensibilitate dureroasă, cred că duce la depresie. Trebuie să găseşti ceva care să îţi permită să spui ce simţi.’
*
‘E ciudat: îmi place să fiu în faţa publicului, dar am o altă latură, opusă, căreia îi este frică să întâlnească oameni. Mă simt ca şi cum aş avea o piatră înăuntrul meu, de îndoieli şi timiditate.
Aşa afli ce poţi să faci, având limite pe care să le împingi. Întotdeauna am fost plină de contradicţii. Sunt timidă, dar îmi place libertatea scenei. Am nevoie de încurajări, dar în acelaşi timp nu le vreau. Urăsc să îmi fie frică, dar nu mă pot abţine să nu doresc să mă înfricoşez. Aşa creşti.’
*
pe Sylvie Guillem o puteti vedea dansind pe 22 oct la TNB in cadrul intilnirilor JTI
de ce calatorim?
eu calatoresc pentru
… cunoastere (am invatat la fata locului – via palate si pietroaie – istoria pe care am fustarit-o in scoala)
… experiente (culturi diferite, oameni diferiti -> inspiratie)
… distractie (distractie, distractie)
… amintiri (cea mai mare dintre bogatiile pe care le poate avea o persoana)
si chiar si atunci cind calatoresc pentru job, regasesc punctele de mai sus printre beneficii
*
am fost intr-un juriu pentru un concurs organizat de Lumea Mare in care oamenii erau invitati sa spuna de ce calatoresc facind referire la o carte. am ales cistigatorii impreuna cu Andreea aka Tomata cu scufitza (care btw, scrie cronicile de carte de la noi de pe site).
(mai) ai bani la ING? verifica!
stiu ca in acest moment am sa supar ceva lume, dar cum spun adevarul, imi asum consecintele.
unul dintre colegii mei a descoperit ca nu mai are bani in contul lui de la ING, ca au fsot facute tranzactii pentru achizitionarea de bilete de avion prin toata lumea. e vorba de peste 2000 de euro.
*
daca aveti bani la ING, va rog verificati-va conturile.
daca va lipsesc bani din cont (desi sper sa nu vi se intimple asta), va rog sa lasati un comentariu aici.
cu cit apar mai multe reactii, banuiesc ca si colegul meu isi va recupera banii mai repede.
multumesc
citesti biografii?
De cind ma stiu (adica de cind abia invatasem sa citesc) am fost pasionata de biografiile oamenilor MARI.
In copilarie, unchiul meu – compozitor- m-a pus sa citesc despre vietile marilor compozitori ai lumii, ca sa inteleg cum e cu muzica.
Cind m-am facut mai mare, am ales constient biografiile oamenilor care m-au impresionat: de la politicieni, filosofi, actori, pictori.
Am invatat suprarealistii cind un prieten s-a prins ca daca-mi povesteste despre relatiile amoroase ale pictorilor, am sa fac cercetari si am sa-i tin minte.
Stiu picturile lui Van Gogh in functie de scrisorile pe care i le scria lui Theo, fratele sau. Stiu cartile lui Antoine de Saint Exupery, ghidata de biografia scrisa de prima lui sotie. Stiu victoriile si infringerile lui Margaret Thatcher din scrisorile ei.
Il stiu pe dl Rebengiuc asa, si pe Chaplin, si pe Dl Iordache. Si pe Carver, desigur pe Raymond Carver. Iar lista e lunga si include si oameni pe care i-am cunoscut personal.
*
Uneori stau si ma gindesc ca m-au atras biografiile pentru ca sunt o forma de nonfiction. Alteori imi spun ca a fost o forma de self education.
Si cind sunt intr-o faza in care caut explicatii prin simtire, nu ratiune, ma gindesc ca toate lecturile biografiilor astea ma pregatesc pentru ceva ce voi descoperi pina la urma.
Saptamina trecuta am citit o noua biografie; geniala. Mi-a recomandat-o doamna Rodica Mandache. “Al Pacino in dialog cu Lawrence Grobel”.
Pentru prima data, confruntindu-ma frontal cu timiditatea si normalitatea lui Pacino, m-am gindit ca fac rau cind scriu mini articole biografice despre actorii/artistii pe care-i plac.
Ei trebuie sa ramina in ochii publicului prin ceea ce muncesc, nu ceea ce sunt acasa.
Culmea e ca ma pregatesc sa scriu despre un actor pe care-l plac f tare si pe care, cred eu, ca-l si inteleg bine.
Cind citeam cartea lui Pacino, m-am gindit mult la ce va urma sa scriu. Si am decis ca-i voi face cadou subiectului meu, aceasta carte. Si acum 5 ani cind ne-am intilnit prima data pentru un interviu, i-am fct cadou o carte☺
*
Citesti biografii? Ce biografie te-a impresionat?
cistigator concurs Lumiere, Mozart & Philips
saptamina trecuta, impresionata de o prezentare Philips de la IFA, mi-am dorit sa fi fost posibila o intilnire intre specialistii in sunet & tv de la Philips si Mozart sau fratii Lumiere.
nu stiu cine s-ar fi bucurat mai tare de intilnire dar, categoric, ar fi fost memorabila pentru toti.
m-am jucat un pic cu imaginatia si v-am provocat la concurs, rugindu-va sa va imaginati aceasta intilnire.
iar raspunsul vostru m-a impresionat foarte tare, v-ati luat din timpul vostru ca sa gindti si sa scrieti o poveste: multumesc frumos tuturor celor care au participat!
ca sa o citez pe o prietena jurnalista “nu credeam ca se poate scrie asa misto si proaspat”.
sunt impresionata de cit de talentati si de destepti sunt cititorii blogului meu:)
am ales cistigatoarea/cistigatorul castilor Philips ONeill in persoana lui ZAAI.
iata textul scris de zaai.
O intalnire mai putin imaginara
Prototipul e gata. Inginerul isi analizeaza opera, pipaind centimetru cu centimetru din ea: curbele sunt perfecte, materialul puternic si caracterul rezistent. Noile casti Philips O’Neill sunt exact ce isi imaginase atunci cand inchisese ochii, prima oara cand se gandise la model si ii desenase liniile pe o foaie de hartie.
Isi pune castile la urechi si apasa Play: se aude “Flautul fermecat”. Inchide ochii si muzica il cuprinde usor usor.
– Cand muzica te cuprinde, muzica e chiar in tine.
Inginerul deschide ochii. In fata lui e un tip imbracat bizar, cu o peruca alba pe cap si machiat strident.
– Asa am scris Flautul. Inchideam ochii, iar muzica era in mintea mea. Fiecare sunet, fiecare masura.
– Te inconjura muzica?
– Nu numai, muzica traia in mine. Iar acum, cand o asculti, e asa cum mi-am imaginat-o: sunetul clar si distinct, ca si cum ai respira muzica.
Inginerul zambeste. De fapt, in fata lui sta Mozart.
– Eu imi imaginez altceva. Sunt pe partie. Inchid ochii, respir cristale de gheata, aud muzica si imi imaginez sunetul zapezii.
– Tu si muzica, completeaza Mozart.
– Eu si muzica mea, da.
– Iar de fiecare data cand ma asculti, sunetul ma transpune cu tine.
Mozart isi misca usor buzele, fredonand masura cu masura din “Flautul Fermecat”.
– Sa ma mai chemi. Vreau si eu sa respir fulgii de gheata.
te rog sa-mi scrii un mail la cristina.bazavan la tabu.ro ca sa stiu cum iti dau cadoul. il meriti din plin si sper sa te bucuri de castile Philips O’Neill, incasabile. pot doar sa spun (nu ma pricep la gadgeturi) ca au fost una dintre fitzele tirgului, e una dintre cele mai noi lansari Philips.
Ranitii – cei care nu sunt in stiri
stirile anunta mortii din razboaie, accidente. cu cifre, cu emfaza si cu dramatism.
ranitii sunt in viata, sunt victorii ale sistemului (politic, medical) si nu sunt la fel de spectaculosi in dramatism.
dar in viata, cind timpul trece, pentru familiile celor implicati ranitii sunt cei care trebuie cumva integrati in realitatea banala. ranitii sunt cei care se chinuie (uneori ii chinuie si pe apartinatori).
ei trebuie sa traiasca fara o mina -un picior-un ochi-o parte din creier si sa faca fata sistemului care nu are o categorie speciala pentru ei.
nu spunem nimic despre ranitii din razboaiele in care romania a fost implicata recent. i-am anuntat la stiri pe cei care au murit, dar nimeni nu povesteste despre cei care acum se chinuie purtind sechelele razboiului, desi in tabelele militare sunt victorii: traiesc.
*
pe 31 august, America a anuntat ca a incheiat razboiul cu Irak-ul. am vrut in ziua aceea sa postez pe blog un minunat text al lui Mike Sager despre raniti. cum nu eram in tara si nici net nu aveam la (foarte) indemina, il postez acum.
se numeste Wounded Battalion si a aparut in Esquire USA.
(…)
Maxwell spots the guy he’s looking for, moves in that direction, his gait powerful but uneven, like Chesty the Bulldog with a limp. He has a strong jaw and piercing blue eyes; there is a large scar on the left side of his head, a ropey pink question mark that runs like concertina wire below the hedge line of his high-and-tight military flattop. He has trouble reading and taking instructions, his short-term memory is shot — it took him forever to build the little fort in the backyard for his son, he had to keep rereading each step of the directions over and over again. He tells his daughter to put refrigerator on her tuna sandwich. He refers to the airport as “the place where people come to fly” and to Somalia, where he once served, as “that country in Africa.” His hernia, which he kept a painful secret so as not to miss his final deployment, is “that problem with your nuts.” He calls the family’s new dog Magic instead of Miracle (though he can remember perfectly the name of their old dog, Bella). His right arm and right leg are functional but “clumpy” — he can still run several miles on a treadmill; he does three sets of ten bicep curls, thirty-five pounds each. Though his IQ, his reflexes, his limb strength, all of his measurable functions are down from their “factory original,” as he likes to put it, he is still within what doctors tell him are “acceptable ranges.” Acceptable to whom? Maxwell wonders. He will never be the same. He will never be as good. It weighs on him, you can tell. He is the type of man who has spent his whole life pushing and striving, trying to raise his score or to lower his time, a man who never took the easy path: As a high school kid, he wanted to play lineman in football, even though he weighed only 140 pounds. He took his undergrad degree in industrial engineering and a masters in management and statistics, even though he struggled with math. He eats “morale” pills (he tried four varieties before settling on Effexor), antiseizure pills (five varieties), more pills every day than he is capable of recalling. All the pills have side effects. The list is a mile long. Here is the list for Effexor: constipation, dizziness, dry mouth, insomnia, loss of appetite, nausea, nervousness, sexual side effects, sleepiness, sweating, and weakness. Ask your doctor if Effexor may be right for you. Oooh-rah. Sometimes, his brain starts to crash — that is his word for it. His speech becomes slurry; he gets this look on his face like a guy who has been up for several days doing alcohol and drugs. He just has to shut it all down and go to bed. It happened earlier this week, after he drove the six hours in his old green Land Rover to Quantico, Virginia, to meet his new boss. He is still on active duty. He’s due to report to his new billet in one week.
Mike Sager, Wounded Battalion
*
puteti citi tot textul aici
o versiune mai lunga poate fi gasita in cartea Wounded Warriors.
daca va place textul si vreti sa stiti ce mai scrie Mike Sager il gasiti pe facebook. 🙂
IFA Berlin – Philips si nu numai:)
cum am tot scris, am fost la IFA – Berlin la invitatia Philips (inca mai e in joc la concurs cadoul pe care l-am primit de la Philips).
ca de obicei, eu am vazut lucrurile “cu lupa mea” – mai cu emotii, mai cu filme, mai cu arta, mai cu hainutze.
(mai am povesti de spus, dar si miine e o zi ca sa am timp sa fur – pe sistemul dat din gene si rugat frumos:) – ceva foto pt ilustrare de la colegii cu care am fost )
*
cum ziceam n-am fost singura, ci cu alti 4 colegi jurnalisti care au vazut fiecare tirgul din perspectiva lor.
daca sunteti pasionati de gadget-uri si vreti sa vedeti tot felul de minunatii cu specificatii tehnice atasate, faceti o vizita pe blogurile lui Alex Radescu si Bogdan Petre (au si super poze de pe la standurile super spectaculoase), iar daca vreti sa invatati sa gatiti ceva bun si sa vedeti cum pot fi folosite unele dintre electrocasnicele expuse, treceti o tura pe la bucatarescu.ro, blogul lui Dan Boerescu.
n-am descoperit blogul lui Gabriel Barliga, cel de-al patrulea domn cu care am fost in excursie:(
later edit: aici e blogul lui gabi 🙂
Philips Parallel lines inca un film: 3D
la IFA- Berlin, unul dintre seminariile Philips ne-a facut cadou un nou film din seria Parallel Lines, una dintre cele mai destepte campanii de promovare a unui televizor (Philips Cinema 21:9); de data aceasta un film 3D.
ideea campaniei si toate filmele 2D (produse de Ridley Scott) pot fi gasite aici.
noul film va fi disponibil din 21 septembrie in citeva dintre magazinele Philips, dar iata aici trailerul, ca sa gustati un pic din el:)
pentru ca noi am fost premianti am avut norocul sa-i intilnim la acelasi seminar si pe regizorul filmului si pe domnul care a facut sunetul (nu le stiu numele dar le aflu curind si revin cu info, scuze)
*
vorbeau cu mult entuziasm despre munca lor, despre cit de diferit e sa filmezi cu camera 3D fata de o camera normala – nu sunt sigura ce insemna normala: digitala sau pe pelicula. (nu mai e loc de improvizatie, totul trebuie sa fie exact si dureaza mult mai mult).
despre cum trebuie “asezat” sunetul pe banda pentru a trece ecranul si a fi natural (vocea personajelor trebuie sa fie din fata, restul sunetelor in functie de context)
cind ii ascultam fascinata, ma gindeam ce bucurie ar fi pentru un inginer de sunet sau un director de imagine de la unul din filmele noastre importante sa-i intilneasca pe oamenii astia care lucreaza la standarde incredibile.
domnul specializat in sunet lucrase pentru Gladiatorul, Harry Potter si alte filme f f mari si era asa de emotionat ca vorbeste in public (citea de pe Ipad si-si stringea cu o mina marginea camasii), incit imi venea sa ma duc la el si sa-i spun: e ok, noi suntem muuult mai incurcati de ce ne povestesti, relaxeaza-te.
*
campania Philips Parallel Lines a lansat si un concurs care acum e in faza finala. iubitorii de cinema din lumea intreaga au fost invitati sa trimita propriul lor film cu aceleasi 6 replici din brieful tuturor regizorilor cu care a lucrat Scott.
au fost alese 10 filme in finala, iar acum puteti sa va votati preferatul.
premiul, un stagiu la compania lui Ridley Scott.
le puteti vedea pe youtube/philipscinematv si, desigur, le puteti vota
m-am indragostit in copenhaga
a fost dragoste la prima vedere.
ne-am privit ochi in ochi si am stiut ce vreau …
i-am spus la ureche un secret si am promis ca daca primesc ce vreau eu, merg 6 km la walkaton.
a fost de acord.
am facut walkathonul ECCO (mai greutz si mai rarutz pt ca nu-s f antrenata) si cind m-am intors am vazut ca ma cauta
la un moment dat m-a zarit in multime… eu eram sus la balcon (acolo erau VIP-urile:)) ) si a inceput sa-mi faca semne.
ne-am reintilnit si am primit ce mi-am dorit.
(… n-avem foto ca nu se arata asa ceva… e intim)
dupa care i-am spus ca-l iubesc tare, ca am avut cindva un fratior de-al lui pe care-l foloseam drept perna si ca, in general, imi plac ursuletii asa de mult ca-i si maninc – de la Haribo.
a zis ca si el ma place (domnii intotdeauna marturisesc mai greu faza asta cu “te iubesc”) si ca imi multumeste ca am mers in mars pentru el. apoi ne-am luat “pa”, eu fiind fericita ca mi-am indeplinit o dorinta din copilarie.
ursuletul (spre ursuloi) panda a fo marea mea iubire din copenhaga.
*
secret: in primele clipe cind ne-am intilnit i-am spus la ureche asa
“merg in walkathonul ECCO 6 km daca la linia de sosire primesc o uriasa imbratisare calduroasa de la tine”
Oameni care te schimba
Sunt oameni care apar in viata ta tangential, spun lucruri care aprind beculetze pe cararea ta si te schimba, fara sa stie ca fac asta. Si, mai ales, fara sa-si fi propus sa te influenteze in vreun fel.
Ii iubesc pe oamenii astia.
*
Saptamina asta un domn de 57 de ani mi-a bulversat o parte mare din ceea ce credeam despre oamenii care reusesc sa miste muntii, care deschid noi usi si revolutioneaza lumea.
Mi-am imaginat intotdeauna ca pentru a descoperi si a inova e nevoie sa fii acolo unde se petrec lucrurile, in mijlocul urbanului, sa fii printre ce e nou, sa simti tendintele si sa incerci sa le depasesti.
(asa mi-am explicat adesea de ce, in dorinta noastra de a progresa, suntem atrasi – precum fluturii catre o lampa aprinsa – sa ne mutam in orase tot mai mari si mai cosmopolite )
Marti, in Danemarca, intr-un orasel de 5000 de locuitori, Tonder, am intilnit un domn care a revolutionat modul in care se fac pantofii. Se numeste Ejnar Truelsen
Traieste in oraselul acela de foarte multi ani, in locul ala linistit, in the middle of nowhere.
Asta nu l-a impiedicat sa creeze ceva ce oricare marketing manager intreg la cap i-ar fi spus ca nu mai poate fi creat intr-o lume dominata de Nike, Puma, Reebok: “un nou pantof pentru alergat”.
El a creat Biom – impreuna cu un cercetator in biomecanica (acesta a studiat felul in care calca peste 2500 de oameni cind alearga) si un alt prieten designer de pantofi – o pereche de incaltaminte care urmareste confortul si echilibrul piciorului in timpul alergarii, bazindu-se pe miscarile pe care le fac toate oasele si oscioarele pe care le avem in constructia labei piciorului.
Pantoful se vinde la ECCO si pentru ca a avut un succes f mare, desi initial era destinat alergatorilor de performanta, are acum si game pentru nonprofesionisti: alergatorul ambitios, alergatorul de ocazie si cei care fac fitness.
(colectiile 2011 pe care tocmai le-am vazut in Danemarca sunt treeees simpa:) )
*
Ejnar vorbea cu pasiune despre inventiile lui, fara sa fie insa ostentativ in vreun fel. Si printre insiruirile de cuvinte lansa mega maxime de viata, ca si cum ar fi fost lucruri la fel de importante cu a bea un pahar de apa.
“Daca vrei sa faci ceva care e diferit, care sa revolutioneze, lucreaza singur sau cu cit mai putini oameni. Cu cit sunt mai multi implicati in proiect, cu atit devine mai comun.”
De unde se inspira, pentru ca traieste intr-un orasel asa de mic? (desigur obsesia mea despre creatorii urbani si agitati)
“Din oamenii pe care-i vad pe strada. Din nimic special: muzica, filme. Sunt atent la ce e in jurul meu. Cind calatoresc stau cu ochii deschisi.”
La inceputul anilor 2008 a inventat un pantof gheata pe nume shark care a fost copiat de nenumarate alte firme (chiar si eu am o varianta copy a acestui pantof), iar ideea a venit dintr-un lucru f simplu.
Vroia ca pantoful sa poata fi facut de ECCO in interiorul Danemarcei ( mult din productia pantofilor ECCO se face in Portugalia) si cauta sa foloseasca doar lucrurile pentru care existau tehnologie in tara lui. Ca sa ramina toti banii pentru productie printre compatrioti.
Nu-i ceruse nimeni asta, era gindul lui. Romantic si idealist.
*
Ejnar Truelsen m-a invatat in mai putin de o jumatate de ora de discutii, fara sa stie ca ma invata asta, ca poti schimba lumea si de la capatul pamintului: daca ai pasiune si crezi in ceea ce faci.
Desigur si daca ai talent si ai ceva de spus pe lumea asta.:)
(dupa cum se simte, chiar mi-a placut de omul acesta; mi-a placut bunul lui simt, bucuria neostentativa cu care vorbea despre descoperirile lui si, mai ales, intelepciunea si linistea interioara la care a ajuns traind departe de lumea dezlantuita. intr-un mod uimitor pt mine, de la distanta asta, a schimbat lumea.)
concurs Mozart, Lumiere & Philips
Cum ar fi ca Mozart sau fratii Lumiere sa se intilneasca pentru o ora cu specialistii in sunet si imagine de la Philips?
m-am gindit la asta in timpul prezentarii de la IFA despre unde a ajuns tehnologia Philips in materie de televizoare 3D si de sunet 360 si-am avut tot timpul un zimbet larg pe fata.
Am imaginea mea despre cum ar fi intilnirea asta, dar nu vreau sa stric provocarea pe care vi-o lansez.
Scrieti-mi – in max 2000 de semne – cum va imaginati aceasta intilnire si cea mai frumoasa povestire primeste drept premiul cadoul pe care l-am primit de la Philips la IFA (aka castile noi lansate in colaborare cu O’Neill, incasabile, adaptabile pentru orice activitate sportiva. poze cu premiul diseara)
iata si foto promisa
Concursul se incheie luni la ora 12.00. Succes.
Sute de mii de grauri merg la culcare si tata vultur e cam prost
In danemarca am trait versiunea live a unei emisiuni National Geografic. Am vazut ceea ce turistic se numeste Blacksun, innoptarea simultana a sute de mii de grauri.
Iata ce am invatat despre grauri☺
*
Dimineata se trezesc organizat, pe la 6, cind rasare soarele.
Mai intii se trezesc pasarile dinspre est (dorm grupate toate pe pamint). Prima care se trezeste incepe sa cinte, si una cite una, se trezeste fiecare pasare si cinta. De la est spre vest, ca un sunet surround. In 20 de minute se ridica toate, simultan, si-si iau zborul dupa hrana.
peste zi incepe scandalul. Sunt citeva sute de mii in Tonder (Danemarca), la inceputul toamnei sunt peste un million si toate trebuie sa manince pe o raza de citiva zeci de km.
In timpul zilei se cearta – “du-te mai incolo! Aici maninc eu!” Se straduie sa-si faca loc una fata de cealalta. Au nevoie de aproximativ 20 de metri, distanta intre ele ca sa se sature cu gizele si viermisorii pe care ii gasesc prin iarba. Daca dau de un hambar cu grine sau de o livada, se instaleaza toate acolo: iese de-o petrecere.
Graurii stau in danemarca 2-3 luni, special ca sa se ingrase. in aceasta perioada a anului au iarba verde si grasa, asa ca e loc de mincare.
De aici pleaca catre franta, dar daca nu ajung la de 3 ori greutatea lor nu pot sa treaca peste iarna, mor. Asa ca maninca. Si se cearta. Toata ziua.
Cind vine seara, lucrurile se schimba.
Nu poti sa dormi, pana linga pana, cu citeva cu care te-ai certat toata ziua, asa ca inainte de a merge la culcare socializeaza. Cinta la distanta 20 de cm una de cealalta. Mai intii ca si cum doar ei singuri ar exista pe lume. Apoi intra in cintecul “vecinului de craca” si “ii dau replica”, in timp ce micsoreaza distanta dintre ei.
Dupa o ora sunt deja stol – grupati pe populatiile din care provin : rusia, polonia, norvegia.
Si-ncep sa-si caute loc de innoptat. Tot spectacolul de innoptare se petrece la amurg, cind soarele a apus deja, dar mai e o urma de lumina.
Zboara in grup deasupra unei padurici si cauta sa vada daca sunt vulturi sau vulpi.
Citeodata grupul cedeaza naturii o pasare. Coboara una pentru “teste” si, daca are ghinion, e mincata.
Cind locul e sigur se anunta intre ele, cu sunete doar de ele stiute, si-ncep sa vina grupuri grupuri – zeci de mii. Se opresc deasupra locului de innoptat si isi dau drumul spre pamint ca si cum ar fi in cadere libera.
Sute de mii de pasari negre, mici care cad din cer.
De la distanta par ca o ploaie de furnici, de aproape sunt ca milioane de fluturi negri. Nu le pasa ca trec deasupra ta, la doar citiva centimetri; omul nu e un pericol pentru ele. Asezati mii in stoluri, graurii par ca deseneaza figuri abstracte imitind un pointillist depresiv care prefera negrul.
Cinta usor, spunindu-si unul altuia ca locul e sigur, iar zumzetul lor pare ca o apa care curge printre pietre de munte.
Cum coboara, jos, pe pamint, adorm unul linga altul. In mijocul grupului temperatura ajunge pina la 41 de grade, la margine – iarna – temperatura e si de minus 7 grade. Se incazesc unul de la altul, iar din timp in timp, pasarile din margine se ridica si se aseaza in mijlocul grupului ca sa se incalzeasca.
*
un scurt interviu cu gazda noastra, omul pasare, pe numele lui Iver Gram
pasarile astea vorbesc intre ele?
Stim ca isi comunica lucruri, dar nu stim inca cum o fac. Avem dovezi ca daca una descopera intr-o zi o livada cu mere coapte, a doua zi toate sunt acolo sa manince. Deci cumva comunica, dar nu stim cum.
Puteti deosebi sunetele lor de ale altor pasari?
Da, si de ale altor pasari, dar si sunetele lor intre ele. De exemplu, populatiile cinta diferit in functie de tara din care provin, dar au toate indiferent de tara de origine – acelasi sunet pentru primedjie care poate sa insemne vultur, vulpe sau orice altceva care le poate omori.
Cit zboara intr-o zi?
Pot sa zboare fara sa doarma pina la 5000 de km, cam in 3 zile fac distanta asta. Gindeste-te ca daca te pune cineva sa muncesti 3 zile si 3 noapti fara sa dormi, innebunesti; ele asa mici cum le vezi pot face asta.
Cit de mult maninca pentru a ajunge la de 3 ori greutatea lor ca sa treaca peste iarna?
Cit pot de mult. Uneori de 3 ori greutatea lor intr-o zi. Maninca toata ziua, de dimineata pina la lasarea intunericului. De asta cind se face amurgul vor sa se culce, pentru ca au multa mincare in stomac si nu vor sa consume energia zburind, vor sa o depoziteze in grasime.
Cind fac pui?
In aprilie. Amindoi parintii au grija de pui. Nu e ca la vultur, unde tatal omoara puiul daca e lasat singur in cuib.
De ce il omoara?
Ca sa faca cadou hrana femelei vultur. Pentru asta femela vultur nu paraseste cuibul, cum incearca vulturul tata sa se apropie de pui ii spune “sunt ai nostri, lasa-I in pace.”
Tata vultur e cam prost.
Asa e la vulturi. E pasare de prada si tot ceea ce stie e sa omoare si sa manince. Daca omoara prea mult, poate sa moara si el pentru ca maninca tot ce a pradat. Nu lasa nimik pentru o alta zi.
Lacom si prost.
Astia-s vulturii. Asa e natura.
*
Iver Gram a lucrat 20 de ani ca observator federal in muzeul de prezervare a naturii (ei, danezii, au un asemenea muzeu). “am muncit pentru stat”, ii place lui sa spuna.
De 7 ani si-a facut firma lui. Are 12 angajati, 2 permanenti iar ceilalti 10 fac munca a 7 oameni, lucrind part time. 4 dintre ei urmaresc pasarile in fiecare zi, dimineata si seara, ii dau informatii despre directia de zbor, cit de multe sunt in fiecare stol/populatie. El face harti, previzuni despre urmatoarea mutare si apoi le arata turistilor Blacksun… spectacolul in care merg sute de mii de pasari la culcare.
Cind vorbeste – o engleza germana –vocea lui suna “ca o pasare”, scurt, rastit, un pic agresiv.
I-a plimbat pe multi dintre regii europei ca sa le arate pasarile din danemarca pentru ca e prieten cu printii danezi; un rus bogat a venit cu avionul pina la copenhaga a cerut o excursie privata la “watching birds” si i-a dat o suma imensa pe care nu vrea sa o spuna. “ a ris de mine cind i-am spus care e rata mea normala”.
Omul pasare e foarte cunoscut in Tonder; oamenii il arata cu degetul, iar la amurg ii urmaresc masina. Unde merge el, acolo sunt si pasarile… pentru ca da, in fiecare saptamina – martea – pasarile isi schimba locul de dormit.
Nimeni nu stie de ce tocmai in ziua de marti.
*
uite si o inregistrare gasita pe youtube ca sa intelegeti un pic din fenomen.
noi, pentru ca eram “premianti”, am fost chiar sub stol, treceau deasupra capetelor noastre. iar senzatia era in-cre-di-bi-la.
copenhaga part 2 – walkathonul ECCO
duminica la copenhaga, am participat la walkathon, un fel de maraton de mers:) organizat de ECCO in fiecare an, de 12 ani incoace.
eu am participat la cursa de 6 km (mai era si una de 10 km) si am terminat-o pe la mijlocul lotului de participanti, dar nu e foarte important daca termini primul sau ultimul, important e sa faci cit mai multi km pentru ca ECCO doneaza 1 euro pentru fiecare participant pentru o cauza nobila.
participantii puteau sa aleaga cauza pentru care participa la Walkathon (copiii bolnavi de inima, o asociatie pentru copiii fara adapost si ursii polari ingrijiti de WWF).
eu am mers pentru ursuleti.
sunt insa unii participanti care au facut ambele curse, cite una pentru alta cauza cum sunt si participanti care au facut de 3 ori cursa de 6 km, ca sa doneze pentru fiecare cauza.
*
ce m-a impresionat cu adevarat la Walkathon a fost participarea numeroasa ( 8000 de oameni in cursa de 10 km, peste 8000 in cursa de 6 km) si virstele participantilor – de la 3 la 70 de ani.
am vazut copii in carucioare, purtati de parinti in walkathon
copii nenascuti inca (doamna din foto e gravida) adusi la walkathon de dragul experientei
participanti care venisera cu catel si cu purcel (ma rog, mai ales cu cateii)
copii disciplinati si motivati sa mearga in sir, fara proteste, fara sa strige “mama vreau in brate”, ba din contra foarte mindri ca fac o fapta buna
mi-as dori f tare sa se faca si la noi walkathonul.
daca se face, promit ca ma inscriu la cursa de 10 km (chiar daca anul asta muream de frica la gindul ca nu o sa termin plimbarea in timp ce copiii de 10 ani n-aveau nici cea mai mica apasare)
banii donati de ECCO anul trecut din walkathon au fost aproape 500.000 de euro.
anul acesta walkathonul se desfasoara si in varsovia pe 11 sept, in hamburg pe 19 sept si in ate citeva orase din danemarca, asa ca mai trebuie sa asteptam putin ca sa aflam suma totala donata.