Yearly Archives : 2011

Pina_1296054596_2011buna dimineata de la TIFF

buna dimineata de la TIFF

“nu ma intereseaza cum se misca oamenii, ci ce ii face sa se miste” Pina Bausch

uitati-va 2 min la filmuletzul asta, va rog

ziua de ieri a fost poate cea mai pe gustul meu dintre toate de la TIFF de pina acum dar, tocmai pentru ca a fost atit de speciala, n-am curaj sa ma asez sa o pun in vorbe. mai stau un pic.

( dupa ce am vazut Pina lui Wim Wenders mi-am dorit foarte mult sa ma duc acasa, sa nu mai vorbesc cu nimeni. citeodata mi se pare ca pentru a putea pastra unele lucruri/stari in mine, e mai bine sa nu mai vorbesc cu ceilalti. )

uite si o fotografie dintr-un alt moment special al zilei. Irina Petrescu venind din public la “tribuna” de unde raspundea la intrebari Vlad Ivanov ca sa spuna cald, dar in acelasi timp cu mult respect, despre talentul lui Vlad de a dansa si cinta (“la fel ca Fred Astaire”)

imi place gratia cu care-si inclina capul Doamna Petrescu in fotografia asta.

*
cum ziceam ziua de ieri a fost cea mai cea pina acum. dar trebuie sa-mi fac curaj sa scriu despre ea.

P.S. ieri a fost si ziua lui Radu Muntean. daca v-au placut filmele lui, ginditi-va azi cu drag la el. face cit un La Multi Ani.

2239
andreea raducandespre performanta cu Andreea Raducan

despre performanta cu Andreea Raducan

azi am vorbit la telefon cu Andreea Raducan.

m-a sunat pentru ca in urma cu 2-3 saptamini am rugat-o ceva cind ne-am vazut din intimplare intr-o cafenea din centrul capitalei.

desi are treaba multa (miine are competitie cu copiii din Special Olympics), n-a uitat sa ma tina la curent cu ce o rugasem. asta mi-a adus aminte inca o data de super caracterul ei. e absolut minunata.

din vorba in vorba, mi-a spus ca a fost la Birlad (orasul ei natal) unde a avut loc Cupa Andreea Raducan.
uitati-va citeva minute la filmuletul acesta. e un exemplu despre cum marii campioni ramin MARI (in fapte si-n gesturi).

2097
Vrajitorul-din-Ozcistigator: Dorothy in tara lui Oz, cu GPS

cistigator: Dorothy in tara lui Oz, cu GPS

am lansat saptamina trecuta provocarea de a scrie o noua versiune a povestii Vrajitorul din Oz, plecind de la momentul in care Dorothy primeste un GPS.
va multumesc tuturor pentru raspunsurile frumoase si, mai ales, pentru faptul ca ati intrat in jocul meu: v-ati intors pentru citeva minute la copilarie, rescriind o poveste minunata.

cistigatorul unui GPS Prestigio GeoVision 5500, asemeni celui din povestea noua a Vrajitorului din Oz este

Deady.

habar nu am cine esti Deady, dar daca nu ai luat pina acum in calcul sa te apuci sa scrii povesti pentru copii, te rog mult sa te gindesti serios la asta. daca nu ai blog, sunt gata sa te gazduiesc ca special guest star pe blogul meu cu povestile tale.
cu mare bucurie, si eu dar si partenerul acestui concurs – Prestigio -, iti acordam GPS-ul.

iata povestea scrisa de deady:

“Dar la ce mi-ar putea folosi cutiuta asta?!” intreba Dorothy.
“Nu stim nici noi ce este”, continua femeia “dar cu ajutorul acestei cutii, vrajitoarea ne gasea peste tot, ne teroriza familiile si ne obliga mereu sa-i slujim ei, oriunde ne-am fi ascuns, ea ne gasea. Asa ca te rugam, ia-o, poate tie-ti este de folos caci si tu ai venit tot in zbor ca si vrajitoarea si poate ai venit tot din taramul vrajitorelor. Te rugam sa nu ne faci si tu rau!”. Asa se ruga batranica, cu lacrimi in ochi.
Dorothy era foarte dezorientata. Nu stia nici ce sa intrebe mai intai, cu toate ca ii treceau milioane de intrebari prin cap.
Batraneii, incet, incet, se retrageau. Atunci Dorothy, temandu-se sa nu ramana cu tot acest vartej de intrebari, deschise gura si fara sa-si dea seama, striga

“Stati!, va rog, nu plecati, nu va fac nimic rau. Eu nici macar nu stiu unde ma aflu, cum as putea sa va fac rau atata timp cat voi sunteti singurii oameni care m-ar putea ajuta?!”.
Mai increzator, unul dintre batranei se apropie:
“Draga mosului, asculta ce ti-a zis baba, noi doar atat te-am putut ajuta. Mergi la Vrajitorul din Oz, el o sa te indrume.”
Dorothy lasa ochii in jos si privi cutia cu mirare. Se gandea in sinea ei “Oare ce lucru vrajitoresc o fi asta, cum ar putea o cutie sa ma calauzeasca pe mine, cum s-o fi folosind?!” Apoi, ridicand ochii dadu sa intrebe,
“Bine, si unde e……”

Dar in fata ei nu mai era nimeni. Batranii plecasera deja. Dorothy era tare intristata, nu stia nici cum sa foloseasca
cutiuta magica, nici incotro s-o apuce si acum mai ramasese si singura. Era doar cu vechiul ei prieten, Toto, pe care il lua
in brate si-l stranse cu drag de frica sa nu-l piarda si pe el.

Era in miezul zilei, cerul se inseninase deja dupa furtuna, asa ca Dorothy se aseza pe marginea unui drum sa-si traga putin sufletul dupa cele intamplate, sa se dumireasca ce e cu cutia si sa hotarasca incotro o va lua.
Nu e lucru de saga, acusica vine seara, unde va innopta, unde va manca?!
Si cum tot sucea si rasucea cutiuta, apasa pe ceva ce semana cu un butonas si…..minune! cutiuta se lumina, se auzeau sunete, culori, imagini.
Dorothy era tare infricosata, insa se incuraja in sinea ei “Nu trebuie sa-mi fie teama, nu am de ales”, dar Toto era deja ghemuit tot la spatele ei.
Pe fata cutiutei aparura niste mici indicii, fiecare cu cate o denumire. Acum Dorothy era tare fericita ca invatase sa citeasca. De altfel era o fetita isteata si indiciile ii pareau intuitive astfel incat nu dura mult pana invata sa foloseasca micul mare obiect vrajitoresc.
“Deci asa sta vorba, asta e magia” spuse Dorothy, “pai atunci, hai sa-I facem o vizita vrajitorului, nu-i asa
Toto?”.
Asa ca Dorothy seta destinatia, jucarioara ii arata drumul si totul i se paru dintr-o data mult mai simplu.
Si cum mergand, la un moment dat, Dorothy vazu intr-un lan de porumb, o sperietoare de ciori ce se tot zbatea infipta-n par “Oh! Ajutoooooor, va rooog, cineva sa ma ajute si pe mine, nu ma duce capul cum sa scap de aici”.
Bineinteles, inima cea buna a lui Dorothy, nu-i dadu voie sa nu-l ajute pe bietul om de carpe “Dar, tu cum ai ajuns aici?!”, intreba ea. “Of! daca as fi avut si eu putina minte, poate nu ajungeam. Tare mult mi-as dori sa fiu mai istet.”
Dorothy se gandi atunci ca nu i-ar strica un prieten la drum si-l intreba “N-ai vrea sa mergi cu mine la Vrajitorul din Oz? Stii, si eu m-am pierdut de familia mea, caci o tornada mi-a luat casa pe sus si m-a dus hat, departe, insa niste oameni buni mi-au dat jucarioara asta magica si mi-au spus sa merg la Vrajitorul din Oz. pentru ca el o sa-mi indeplineasca dorinta de a ajunge inapoi la ai mei.”
“Si crezi c-o sa-mi dea si mie minte??” intreba omul de carpe.
“Cu siguranta, altfel ce speranta as avea sa ma ajute pe mine daca n-ar vrea sa te ajute si pe tine?”
“Poate ai dreptate, nu m-am gandit. De fapt, nici nu ma mira, doar eu n-am minte” spuse sperietoarea chicotind.
“Dar, ce face cutiuta asta?” iscodi omuletul atos. “Pai uite, scrii o destinatie unde vrei sa ajungi si ea iti
arata ca o harta cu o sagetica. Sagetica esti tu si-ti arata pe unde trebuie sa mergi ca sa ajungi unde-ti doresti.” Ii raspunde plina de incantare Dorothy.
“Nu pot sa cred! e un lucru incredibil” spuse uimita papusa, “dar…ce sunt semnele astea, au vreo insemnatate?”
“Pai, aici scrie PRESTIGIO. Nu stiu nici eu ce inseamna, dar banuiesc ca asa s-o fi numind cutiuta.”

Si tot asa, din vorba-n vorba, se imprietenise Dorothy cu sperietoarea de ciori si fara sa-si dea seama mai mersera o bucata buna de drum.
Scaaartzzzz! “Ce se aude?” se sperie omul atos. “Cred ca cineva scoate apa din fantana. Poate-mi da si mie, ca nu mai pot de sete. Hai sa mergem in poienita”, zise Dorothy. Si cand ajunse, ce sa vada, un om de fier care abia misca si scartaiaaa, cat il tineau incheieturile.
“Asta nu prea seamana a fantana. De unde vin eu, nici fantanile, dar nici oamenii nu prea arata asa”, se mira Dorothy.
“Cred ca-l stiu” incerca sperietoarea sa-si aduca aminte “anul trecut l-am vazut taind copaci peste
drum de mine”. “Oare cum o fi ajuns asa ruginit?” continua sa se mire Dorothy.
Incercand sa se lamureasca despre ciudatul om, deodata Dorothy isi vazu catelusul latrand langa o pompita pierduta in iarba.
“Bravo, Toto! ce istet esti” si lua pompita si-l unse pe omuletul metalic.
“Ei, acum ca poti vorbi, ia spune-mi, de Vrajitorul din Oz ai auzit?” incepu Dorothy sa-l traga de limba, cu un zambet sagalnic, asa, ca sa-l mai incurajeze.
“Of! Pai…de-un an de zile stau intepenit aici tot chinuindu-ma sa-mi iau pompita cu ulei din iarba. Si eu am pornit spre Vrajitor, dar m-a prins o ploaie si-am intepenit si n-a mai trecut nimeni pe aici sa ma ajute. Vreau sa ajung la Vrajitorul din Oz, sa-mi dea si mie o inima” spuse trist Omul de Tinichea.
“Cred ca a venit timpul sa ti se indeplineasca si tie visul” ii spuse Dorothy Omului de Tinichea, “intr-acolo
mergem si noi si te vom lua si pe tine”.
“Si sa stii ca nu e gluma, Dorothy are un…..un…o cutiuta magica” se grabi Sperietoarea de Ciori sa-i explice.
“Ii spune PRESTIGIO GeoVision 5500, draga mea sperietoare” raspunse Dorothy razand.
“Dar nu mai rade de mine, eu ti-am spus ca nu am minte, si nu tin minte lucrurile astea”, se bosumfla omul atos.
Cum radeau ei acolo, Toto fugari un iepuras si intrand in padure dupa el, incepu sa se auda ca un mieunat foarte puternic, apoi aparu in viteza ditamai leul urmarit de…….Toto

“Te rog, nu, nu ma manca! Te implor da-mi pace” urla leul cat putea fugind de bietul catelus.
Leul se opri la picioarele lui Dorothy, cu capul in pamant si labele la ochi.
“Hei, Toto, inceteaza!” striga Dorothy apoi, uimita “n-am mai vazut un leu asa fricos, nu pot sa cred!”. “Ei bine, da, sunt fricos. V-am auzit vorbind aici din padurice, dar imi era asa de frica, incat n-am avut curajul sa vin sa va rog sa ma luati cu voi la Vrajitor, desi, tare as vrea sa-i cer si eu putin curaj”.
Si uite-asa, cei patru sa imprietenisera, se compatimeau unul pe altul, dar Dorothy era foarte mandra ca-i poate ajuta cu cutiuta neagra primita in dar de la batrani.
Dupa un lung drum, ajunsera in sfarsit la Vrajitor. Dorothy isi lasa prietenii sa intre primii, desi ii era foarte dor de unchii ei, insa se gandea mereu.
“Fara minte, n-as fi putut ajunge aici, fara inima, nu m-as fi-ndurat sa-i iau si pe ei cu mine, iar fara curaj, inca as fi plans langa casuta mea. Eu am deja tot ce isi doresc ei si daca vrajitorul nu va mai avea timp si pentru mine, cu siguranta ma voi descurca”.
Si cum statea ea pe ganduri, auzi
“Dorothy!!”.

Era Vrajitorul. Intra la el si acesta ii spuse

“Ai dreptate, tu deja ai tot ce altii isi doresc si nu au. Dorothy, unchii tai te-au cautat si ei, au umblat din om in om si li s-a spus, asemeni cum ti s-a spus si tie, sa vina la mine. Iata-i!”
Si de undeva, dintr-o ceata, au aparut unchii lui Dorothy.
“Dorothy! va trebui sa-mi lasi mie cutiuta PRESTIGIO, este un lucru vrajitoresc si daca va incapea pe mana unui om rau, oameni vor suferi”.
Dorothy se conforma. Ea deja isi gasise unchii, prietenii ei capatara ce-si doreau si toata lumea era fericita.

2672
CristiPuiu_AlexLeoSerbanDana lui ALS

Dana lui ALS

ieri, la prinz, in timp ce cautam o terasa linistita sa maninc mi-am adus aminte ca anul trecut la TIFF m-am intilnit cu ALS la micul restaurant unde mincau toti cei acreditati, fix dupa Aurora lui Cristi Puiu.

de la asta am plecat cu gindul la marea noastra polemica (inclusiv prin dilema) pentru o selectie TIFF mult prea prea (dupa mine), acum vreo 4-5 ani.

si-am zimbit gindindu-ma ca e fair enough sa-mi aduc aminte de el aici, la cluj, in timpul festivalului.

astazi, razvan penescu mi-a facut cunostinta cu Dana… aceasta Dana … cea mai buna prietena a lui ALS. era imbracata complet in negru, distinsa si cu o simplitate incarcata de multe ginduri.
desigur, mi-a venit sa pling.

de anul acesta TIFF acorda o bursa Alex Leo Serban – proiectul unui tinar cineast roman va fi sustinut printr-o bursa la Columbia University din New York.

2253
Pina_1296054596_2011alegerile mele tiff, 8 iunie 2011

alegerile mele tiff, 8 iunie 2011

astazi, in capul listei e PINA – filmul despre Pina Bausch facut de Wim Wenders. de la ora 19;30 – Odeon Cineplex (dar daca nu v-ati luat bilete e cam greu sa mai intrati, e deja sold out)

de la 11.00 – Nokas – un film norvegian despre un furt – la Cinema Florin Piersic

de la 17.00 – Vlad Ivanov Special Guest la TIFF Loundge ( va recomand calduros sa mergeti la aceste intilniri,sunt open, nu doar pentru cei acreditati, sunt in Piata Unirii si aveti ocazia rara de a sta de vorba cu actorii si regizorii. ieri a fost o foarte simpatica intilnire cu Radu Muntean, iar un domn care se afla linga mine si care nu-l intilnise pina acum pe regizorul filmelor Marti dupa Craciun, Hirtia va fi albasta , Boogie – a exclamat “ce misto e radu muntean”

pentru mine in programul zilei de astazi mai e lansarea unei cofetarii:), vizionarea expozitiei lui Cornel Lazia (trebuie sa identific unde e) si , ca de obicei, random – aka vizionari la nimereala.

o recomandare in plus: daca nu veniti la Lounge de la 17.00, mergeti la cinema Arta la Demascarea – un film despre unul dintre cele mai rusinoase evenimente din istoria noastra (aproape) contemporana – Fenomenul Pitesti. (regia Nicolae Marginean)

1589
Nicu Cherciu_Odessa in flacari _DSC_2326-Apalatul banffy, bontida

palatul banffy, bontida

aseara am mers la o proiectie speciala TIFF in castelul Banffy, la 30 km distanta de Cluj.

nu vreau sa povestesc despre film ( Odessa in Flacari, facut in 1942) ci despre castel. stiam de anul trecut de el, dar mi se parea foarte departe de mers. ( si aseara am strimbat din nas tot drumul)

ei bine, merita excursia de 20 de minunte cu masina pentru ca acest castel e o minunatie.

am verificat pe net, la intoarcere si am descoperit ca e castelul in care a locuit guvernatorul Transilvaniei

de anul viitor in acest castel (unde proprietarul – care e un englez – organizeaza tabere de arhitectura) va avea loc si o tabara de regie pentru tinerii cineasti romani. in colaborare cu tiff, desigur.

acum am in plan sa ma duc ca turist sa vizitez castelul si sa aflu istoria lui… ceea ce va doresc si voua.

2824
tamaraTIFF: un moment unic cu Tamara Buciuceanu Botez

TIFF: un moment unic cu Tamara Buciuceanu Botez

am facut tumbe pentru a avea pe blog (exclusiv) interviurile pe care MasterCard le-a oferit iubitorilor de cinema anul trecut la TIFF.

iata un moment emotionant cu Tamara Buciuceanu Botez. despre bun simt, modestie, (re)cunoasterea propriei valori. in 70 de secunde.

vorba reclamei, priceless.

pentru moment nu stiu sa pun filme pe blog decit in varianta de la link, asa ca va rog dati un click si bucurati-va de aceasta marturisire emotionanta
tamara buciuceanu botez

pentru cei care nu stiu spoturile de anul trecut de la tiff (nu sunt nici pe youtube), astept pareri:)

mai am doua filme facute special pentru anul asta, vi le arat zilele viitoare.

2006
173_autobahnautobahn la cluj

autobahn la cluj

Ioana Blaj (pe care o stiti nu doar din reclame, filme ori emisiunea de la radio 21, ci si din Povestile Ioanei de aici de pe blog) impreuna cu Paul Ipate joaca in Autobahn, intr-o sectiune alternativa a TIFF 2011.
I-am vazut ieri la o mini conferinta de presa pentru publicul larg ( nu neaparat jurnalisti) si mi-a fost foarte drag de ei.

bine, imi sunt dragi oricum, dar ieri cind raspundeau avalansei de intrebari – unii voiau sa-i puna la coltz pentru ca fac reclame, altii ii laudau -, cind treceau cu nonsalanta de la “am facut reclame” la “nu vreau sa fac telenovele”, “vreau sa fac arta”, “mi-ar placea sa lucrez cu radu muntean din nou (ioana)/ cu corneliu porumboiu (paul)” -> mi-a fost si mai drag de ei. conferinta asta neconventionala de presa si modul in care au facut fata intrebarilor mi-a aratat inca o data ca sunt unii dintre cei mai talentati/stapini pe ei actori din generatia lor.

( am un pariu cu mine, o urmaresc pe ioana de aproape 3 ani; am vazut-o in spectacolul de la lucrarea de diploma, in filmele in care a jucat si am amenintat-o ca peste citiva ani voi scrie un story mare despre cum a facut ea cariera ca actrita… un story bazat pe toate aceste intilniri ale mele cu munca ei)

joi ma duc sa-i vad jucind in masina, in autobahn. vor fi la o jumatate de metru de mine si stiu ca le va fi greu (dar, daca-i consoleaza cu ceva, si eu am sa am emotii).

pentru cei care nu ajung la cluj sau nu prind locuri la piesa ( sunt 8 spectatori pe seara), aici un foarte mic preview

2074
esarfa25 de feluri in care sa porti o esarfa

25 de feluri in care sa porti o esarfa

am primit asta de la Toma Nicolau cu un mesaj simpatic “uite ceva sa pui pe blog. as pune la mine, dar n-am credibillitate:D”

nu ca as fi avut indoieli ca e un domn misto, dar acum stiu si mai bine de ce-l iubeste Claudia asa de tare.

1633
Principii-de-viata-Competitia-oficiala-TIFF-2011alegerile mele TIFF, 7 iunie 2011

alegerile mele TIFF, 7 iunie 2011

de ieri am sosit la cluj si de fiecare data cind ma intilnesc cu cineva cunoscut, aud intrebarea “ce vezi astazi?”
asa ca m-am gindit sa anunt in fiecare dimineata alegerile mele pentru ziua respectiva, poate va ghideaza in alegerile voastre:)

azi, 7 iunie, am pe lista urmatoarele:

de la ora 17.00 merg in lounge TIff unde Radu Muntean raspunde la intrebarile publicului (l-am amenintat de ieri de pe strada ca vin; imi place sa vad oamenii in alt context decit cel in care ei sunt obisnuiti; voua o sa va placa sa descoperiti umorul lui Radu si … normalitatea)

de la ora 18.30 la cinema victoria este filmul Principii de viata (R. Constantin Popescu). L-am vazut de anul trecut cind era aproape gata, dar vreau sa merg in sala sa vad reactia publicului la transformarea lui Vlad Ivanov – care e actorul din rolul principal.

de la 21.00 – la cinema Florin Piersic – Undeva (Regia Sofia Copola)*

mai am in plan o conferinta online Din On in Off in Opera Platza si, daca n-am murit de oboseala, petrecerea tematica RObotzi de seara din club Obssesion.

programul de dimineata e Random: adica intru in orice sala si experimentez pe principiul cum mi-o fi norocul

later edit: de la ora 21 la casa studentilor e My joy – un film facut de Sergei Loznitsa – care povesteste ruseste (adica cu tensiunea si emotia rusilor) despre un loc in care ar putea fi Iadul. (l-am vazut la Bucuresti anul trecut, nu-l ratati)
*
revin mai tirziu cu info despre prima mea zi la TIFF (adica ieri:) )

1659
desigual_aw10culise: SemiNud Party by Desigual

culise: SemiNud Party by Desigual

saptamina trecuta a fost unul dintre cele mai curajoase evenimente ale verii, o provocare lansata de desigual :vino in lenjerie intima in magazin si pleci imbracat cu orice tinuta iti place.

cum sunt in deplasari (eram la sibiu, acum sunt la Cluj), am avut un trimis special la fata locului. Ana – tinara foarte desteapta care m-a facut mindra de cititorii blogului meu pentru ca alti jurnalisti prezenti la fata locului au remarcat-o pentru profesionalismul ei.

iata citeva info din culisele SemiNude party by Desigual, vazute de Ana.

Nonconformismul este o virtute. Daca nu a tuturor, macar a celor cu spiritul liber, in permanenta cautare a sinelui, fara reguli colturoase si principii demodate. Pe 2 iunie 2011, nonconformismul a intalnit moda in incinta Desigual Baneasa. “Imbarcarea” a inceput pentru unii la 2.00 a.m, pe principiul “Cu cat ajungi mai devreme, cu atat mai repede iti faci incalzirea la distractie”.

Distractia a fost, in cazul de fata, sinonim cu SemiNude Party. Contextul nonconformist a dictat si ora, petrecerea a inceput la o ora la care majoritatea petrecaretilor inca se refac. putin inainte de 10.00 am. Ei bine, cei 100 de petrecareti care si-au dat intalnire cu nonconformismul si moda au intrat in magazin seminud si au iesit complet echipati. Pentru o noua runda de nonconformism si neprevazut, evident.

De la studenti, liber intreprinzatori si pana la oameni in toata regula – da, au fost si cativa curajosi care au lasat inhibitiile si bariera varstei la o parte, toti s-au pregatit temeinic pentru SemiNude Party. Individual si in grup, pentru ca majoritatea au ales sa aiba prietenii aproape. Sa fie asta un leac pentru a face orele de asteptare sa treaca mai repede? Posibil, iar daca nu … cu cine imparti momentele memorabile, mai ales cand in ecuatie intra o gasca de alti 99 de oameni seminud pasionati de design abstract si moda, daca nu cu ei?

Cristina a ajuns la “imbarcare”, la Desigual Baneasa, putin dupa ora 6.30. Suficient timp pentru a-si face o incalzire ca la carte, lucru confirmat si de Andreea, prietena cu care s-a inscris la o runda de nonconformism. E studenta, pasionata de moda, iar daca ar fi sa accepte din nou provocarea SemiNud, nu ar sta o clipa pe ganduri. Ii plac hainele colorate, dar nu a avut in minte un outfit anume cand a pasit in magazin. “Feeling-ul personal si un pic de experienta intr-ale cromaticii m-au ghidat”, s-a destainuit in timp ce proba o geaca Sci Fi mai mult decat portocalie.

Baietii s-au aflat intr-o majoritate covarsitoare – exact, toate teoriile expertilor in fashion au fost irevocabil anulate. Ionut (23, student la ASE) a recunoscut ca a venit mai degraba la invitatia prietenilor lui, insa nu regreta alegerea facuta. Situatiile iesite din comun il pasioneaza de cand se stie, iar daca nu ar fi gasit un outfit pe marimea lui s-ar fi intors la facultate si asa cum a venit, seminud. In fond, de cate ori ai ocazia sa exprimi nonconformismul intr-un mod 100% neconventional?

In orice caz, distractie a fost, outfit-uri de toate culorile, marimile si categoric pe gustul participantilor au fost. Regrete nu exista, poate doar unul, din partea baietilor. “Sunt mai putine fete decat baieti, ele au avut mai multe vestimentatii din care sa aleaga …”

1688
the-way-back-2010The Way Back

The Way Back

 
 The Way Back este si in programul TIFF 2011, dar my very special gueststar, Sorana Savu, l-a vazut la Bucuresti.
enjoy cronica ei

Am cumparat un film in weekend de la Media Galaxy mai mult pentru poveste – un grup de sapte oameni evadati din gulagul Siberian ajung in India… pe jos. Filmul, realizat de Peter Weir, ii avea in distributie pe Colin Farrell, Ed Harris si Saoirse Ronan.

Povestea e incredibila, filmul e induiosator de o maniera care mi-a amintit de Radu Mihaileanu, peisajele sunt superbe in ferocitatea lor (in Siberia prizonierii nu erau haituiti cu prea mult entuziasm pentru ca se stia ca oricine nu e omorat de soldati, va fi omorat de natura), actorii vorbesc rusa fluent, chiar daca accentele mai lasa de dorit foarte putin pe ici pe colo.

Surpriza majora pe care mi-a servit-o filmul a fost prezenta a doi romani in distributie – Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Spun surpriza majora pentru ca, din pacate, numele lor nu sunt mentionate nicaieri pe jacheta DVD-ului, cu toate ca ambele roluri sunt roluri importante (iar personajele lor stau pe ecran mai mult decat capul de lista Colin Farrell). Problema se propaga si online – in distributia filmului, pe imdb.com, care este unul dintre cele mai importante site-uri ale cinefililor – pozele lui Dragos si Alexandru sunt singurele care lipsesc.

Am cautat materiale despre film – a aparut déjà pe DVD acum, desi nu stiu sa fi fost proiectat in cinematografele noastre; aflu, macar, cu bucurie, ca va fi prezentat la TIFF, dar mentiunile romanesti pe online, cu privire la “The Way Back” sunt timide. Se vorbeste mai mult despre incidentul neplacut prin care Dragos Bucur a trecut la premiera din Londra…

Candidat la Oscar pentru cel mai bun machiaj, “The Way Back” este un road movie anti-mioritic, care iti da speranta ca, daca motivatia iti e puternica si dragostea de viata pe masura, poti trece muntii si infrunta deserturile. Literalmente.

Personajele se contureaza cu pasi marunti, au si timp sa o faca pe o cale-atat de lunga, limitele andurantei si ale omeniei sunt testate repetat. Plutonul e colorat si multietnic, ocazie buna si pentru Farrell si pentru Harris si pentru Saoirse Ronan sa se desfasoare. Pentru privitorul roman, interactiunea dintre Tomasz/Potocean si Zoran/Bucur este si mai condimentata – mai ales discutia despre pui, veti vedea voi se si cum.

Cineva spunea intr-un review ca e un film lung – e semn bun, de fapt, pentru ca regizorul tocmai asta incearca, sa ne ia partasi cumva la truda celor sapte (si ceva) catre libertate, la drumul lor incomprehensibil de lung, facut pe jos. Iar pentru asta monteaza intr-o maniera mai europeana, abandonand stilul précis si sacadat al filmelor americane exact atunci cand incepe marele drum.

Sigur, puteti spune, sunt “gauri” in scenariu – nu stim cum a fost traversarea muntilor Himalaya. Dar cred ca nu stim mai mult din decenta decat din orice altceva. Si asa, autorul cartii care sta la baza filmului – un polonez care isi povesteste viata – ne dezvaluie multe din suferintele prin care a trecut si zau ca nu stiu ce e mai dureros, suferinta in sine sau repovestirea ei…

E un film pe care il vom vedea impreuna cu colegii de birou – facem asta des, ultima data am vazut “Secretariat” si la final dadeam toate/toti navala la servetele… Si pentru poveste, si pentru eroi, si pentru actori (mai ales ai nostri :)) si pentru inspiratie…

*

pentru cei din cluj, de la TIFF, joi la ora 17.00 Dragos Bucur e la Tiff Lounge, in piata unirii, raspunde la intrebarile publicului despre acest film si nu numai. ne vedem acolo.

2152
adevarul-logodincolo de un interviu (cu Tolontan)

dincolo de un interviu (cu Tolontan)

Ana Onisei a facut pentru adevarul de astazi un interviu cu Catalin Tolontan. a muncit pentru interviul asta cam 3 luni (l-a tot alegat pe Tolontan pentru ca era implicat in proiecte grele si n-avea timp); a citit tot ce s-a scris despre el; a facut vreo 3 variante de intrebari; m-a “terorizat” pe mine cu detalii pe care le-a descoperit despre Catalin (la fel fac si eu cu ea cind lucrez la cite un interviu greu) desi i-am spus ca sunt din aceeasi generatie cu el, stiu ce a facut in meseria asta; a editat la interviu pina i-au iesit ochii din cap, s-a batut pentru cele mai bune & cu bun simtz titluri pentru acest interviu.

Tot timpul a fost bintuita de intrebari: “am un material care sa conteze?!”, “il arat pe Tolontan asa cum stiu eu ca e?”, “mi-am facut suficient de bine treaba?”

Ieri au publicat interviul pe site-ul lui Adevarul si toate temerile ei s-au spulberat cu un comentariu scris de un cititor.
Mi l-a lasat intr-un mesaj in care spunea ca “gata, mi-au trecut toti nervii”

*
ca jurnalist stii ca ti-ai facut bine treaba cind, din neant, apare cineva care e prelungirea informatiilor pe care tu le transmiti. si care, pentru ca nu e jurnalist, nu e banuit de niciun interes; iar sincronicitatatea e intotdeauna magica si te face sa zimbeti pe dinauntru.

iata comentariul

Bastien2011-06-04 21:07:50
Un om excelent, excelent. Ceea ce spune este fff adevarat, asa este in viata reala. A luptat mult sa ajunga pana aici. Pe cand nu era cunoscut, Tolontan facea lucruri extrem de bune. Eram prin liceu, in 93, i-am scris la ziar, avea o rubrica de corespondenta si m-am plans ca la premiul I nu luasem nici macar o carte. Deh, saracie lucie in tara!La vreo 10 zile dupa trimis scrisoarea am primit acasa un pachet de la jurnalistul Tolontan. Plin de carti. Imi aduc aminte dintre ele de “Pendulul lui Foucault”. A fost cel mai frumos cadou din viata mea de la cineva pe care nu-l cunosteam. M-a ajutat “moral” sa continuu studiile.Si sa ajung profesor titular de franceza in Franta. Merci, dle Tolontan!Santé et bonheur!Une bonne action ne s’oublie jamais!

si un fragment din interviu

Când te laudă lumea, spui că eşti ­supraevaluat. De ce ţi-e mai uşor să primeşti critici, şi nu laude?
Pentru că sunt timd. Mă jenez. Şi pentru că am crescut într-o generaţie care n-a avut încredere în ea. Noi, doar dacă ne uităm în fişa postului, ne dăm seama câte am reuşit să facem.

Ai învăţat ceva de la generaţia tânără?
Să nu te mai sacrifici pentru muncă, pentru ceilalţi şi să nu te mai consideri atât de vanitos încât să crezi că viaţa celorlalţi depinde de tine.

interviul aici.

Bravo Ana:)
*
ieri, pe o terasa din Sibiu stateam la vorbe cu Tudor Chirila si citiva amici bloggeri. Tudor m-a intrebat ce ma bucura cel mai mult la meseria asta, cind sunt fericita. I-am raspuns cind intilnesc oameni misto, acum completez: si genul asta de sincronicitati ma bucura.

1947
me-mobile-evolution-claire-cunninghamClaire Cunningham – pt ea am venit la FITS

Claire Cunningham – pt ea am venit la FITS

sau, pentru ea n-am plecat de la FITS ca sa merg la Cluj, la TIFF.

am vazut-o ieri; mica, fragila, in primele 5 minute ale conferintei de presa i-a tremurat vocea.
s-a aparat cind moderatorul conferintei de presa i-a vorbit despre handicap, a povestit despre cum vrea sa oamenii si nu mai priveasca cirjele cu resentimente…

si printre cuvinte puteai sa simti cum s-a luptat ea cu ea, cum a reusit sa devina una dintre cele mai premiate dansatoare din lume (desi danseaza in cirje), cum a trisat ca sa ramina in showbiz ( a fost initial cintareata), dar mai ales cum a invatat timp de 10 ani, de la 14 la 24 sa se obisnuiasca sa traiasca in cirje.

va rog tare tare tare uitati-va la filmuletul acesta.
are mai putin de 4 min, dar e o minunata lectie de viata.

4 minute din viata voastra pentru a intelege ca daca-ti doresti, TOTUL e posibil

Claire Cunningham danseaza de la ora 18.00, la Sala Studio – Casa Sindicatelor.

2549
friendshiplegaturi magice intre frati

legaturi magice intre frati

gemeni nedespartiti au murit la citeva ore distanta, la 92 de ani

uite o poveste despre a fi frate, despre prietenie, despre legaturile nestiute intre rude (gemeni, mai ales).

in urma cu citeva zile, doi domni de 92 de ani au murit la citeva ore distanta. erau calugari si majoritatea lucrurilor in viata le-au facut impreuna; inclusiv moartea.

They lived in separate rooms at the St Bonaventure Friary but had one telephone line that rang into both, a colleague at the friary told AP.

The twins, originally named Jerome and Irving, never said who was born first. Upon joining the Franciscan order in their 20s, they took the names of saints.

“They had this intimate bond, in which neither was selfish at all,” their cousin, Michael Riester

mai multe aici, via Mr P

1176
2011-06-05 13.44.12cultura cultura, dar shoppingu’…

cultura cultura, dar shoppingu’…

cultura cultura, dar sa nu-mi dezmint natura de femeie…

deci..shopping la sibiu:)

tocmai ce am descoperit o minunatie de magazin in sibiu, gossip tree – cu tineri designeri romani.
mi-am cumparat 2 rochii lungi, simple dar tare simpa: una crem cu un decolteu in V adinc, alta gri extrem de austera in fata (la baza gitului, fara nicio taietura aparte), dar foarte decoltata in spate.
(esarfa roz este de la rochia crem)
ambele creatia Cristinei Stoica

gossip tree e pe Pietonala Balcescu la nr 19. ( si nu, n-am primit discount ca sa scriu acest post… am intilnit-o pe tinara domnisoara care e propietara magazinului, dar nu i-am spus cum ma cheama nici cu ce ma ocup/m-am ocupat)

*
voi avea o mare problema la impachetatul hainelor pentru ca valiza abia se inchidea cind am plecat de acasa, dar…

2798
chiriac_fits2011_yes_Cds0088nbFITS 2011 – Oameni si faze

FITS 2011 – Oameni si faze

astazi, simbata 4 iunie, e cea mai grea zi din festival a directorului FITS, Constantin Chiriac.
am aflat asta din intimplare.

*
la intilnirea cu bloggerii l-am intrebat ce o sa faca simbata inainte de D’ale Carnavalului (piesa in care joaca), in conditiile in care programul lui in festival e antamat catre altii pe jumatati de ora de intilnire.

nu ma asteptam la un raspuns atit de… mai bine sa va explic ce face.

la ora 11.00 incepe una dintre cele mai grele negocieri (pe bani) din festival. e vorba de productia spectacolului Calatoriile lui Guliver care va fi regizat de Silviu Purcarete si va fi coprodus cu companii teatrale engleze si irlandeze. astazi, la ora 11, se discuta partea financiara a acestui proiect despre care se spune ca fi marea senzatie a anului viitor si care e deja antamat pentru toate festivalurile mari. “iti dai seama ca va fi cu dispute, va fi foarte greu”, mi-a zis Constantin Chiriac.

la ora 14.00 merge la deschiderea conferintei sustinuta de Emil Hurezeanu si Razvan Ungureanu.

la ora 14.30 trebuie sa fie in teatru ,pentru un snur al piesei ( in teatrul din sibiu, nimeni nu joaca seara spectacol, daca n-a facut un spectacol intern complet in aceeasi zi, cu minim o ora inainte de spectacolul oficial)

(dupa snur, ramine in teatru, dar nu in birou ci in cabina)

la ora 19.00, intra in scena.

iar noi spectatorii o sa fim cu ochii pe el, ca sa-l judecam “hai sa vedem se pricepe si la asta?!”
cei mai multi habar nu vor avea de agitatia zilei.

1816
sibiu colectieFITS 2011 oameni si faze

FITS 2011 oameni si faze

astazi dimineata, m-am intilnit pe strazile Sibiului cu Tiberiu Mercurian. in primul moment nici macar nu m-am prins ca e in Sibiu pentru ca el e marele sef de marketing al companiei care are si berea Becks care e sponsor al festivalului.

putin mai tirziu, la o limonada in piata mica, am aflat o poveste simpa.

Tiberiu e din Sibiu, in copilarie a locuit intr-una din cladirile din Piata Mica, foarte aproape de Podul Minciunilor. s-a mutat in Bucuresti in urma cu multi ani, iar prima lui intilnire cu festivalul de teatru a fost in urma cu 12 ani.
Anul trecut, prin noiembrie la o jumatate de an de la numirea sa in pozitia de director marketing Bergenbier S.A, l-a sunat pe Dl Chiriac:

– eu vreau sa fiu sponsor la Festivalul de teatru…

pentru citeva clipe a fost liniste la capatul celalalt al telefonului, dupa care Dl Chiriac a ris

– stii, de obicei eu ma duc la sponsori, nu vin sponsorii singuri la mine.

Azi cind vorbeam in piata mica, Tiberiu era foarte fericit ca e partener; si nu era doar business-ul la mijloc, era si-un fel de patriotism local si bucuria ca acum e implicat intr-un festival care-i aduce amintiri frumoase.

*
pe Tiberiu il stiu de mai bine de 5 ani, de pe vremea cind lucra la Henkel, cind a lucrat cu Tabu pentru citeva proiecte (ma rog, mai intii l-am cunoscut pe tatal lui, un suuuper personaj care a fost subiectul unui interviu al meu). am o amintire foarte frumoasa legata de una dintre conversatiile noastre de business. faceam un pictorial cu fetele de la Oltchim, henkel era partener al echipei nationale de handbal si acoperea costurile pictorialului, asa ca discutam cam ce vom face si cum administram timpul pe care ni -l acorda fetele intre doua antrenamente. din discutie in discutie, Laura – stilista- i-a povestit o idee despre un alt pictorial pe care ea isi dorea foarte tare sa-l faca.
si reactia lui, pe care o sa o tin minte mereu, a fost “pai faceti niste costuri, daca voi credeti ca o sa iasa ceva foarte frumos si va doriti pictorialul asta, hai sa vedem daca putem sa ajutam”

*
povestea cu sponsorul festivalului e despre cum locurile si evenimentele speciale, cu energie buna, atrag oamenii cu energie buna.
de fapt, si Tiberiu mi-a zis “de fiecare data cind vorbesc cu Constantin, ma umplu de energie pozitiva”

*
miine va povestesc despre cea mai grea zi din acest festival pentru directorul FITS, Constantin Chiriac

1820
perjovschiDan Perjovschi la Sibiu in 2011

Dan Perjovschi la Sibiu in 2011

de anul trecut Dan Perjovschi e parte din festivalul international de teatru. mai intii (anul trecut) a transformat zidul curtii interioare a teatrului intr-un manifest, acum deseneaza pe partea celalalta – catre strada, la vedere, pentru toata lumea.
e si acesta tot un fel de manifest. pentru arta.

iata-l pe Dan Perjovschi din trei declaratii date organizatorilor festivalului in aceste zile, intr-un interviu realizat de Laura Pop, voluntara in departamentul de comunicare.

Vezi, acum un an eram pe partea cealaltă, dincolo de zidul acesta, curtea oamenilor care văd lucruri de genul acesta în mod frecvent. Acum sunt în partea deschisă şi discut cu oameni care nu merg la muzeu sau habar n-au ce-i cu arta contemporană şi aşteaptă aici autobuzul…

*
Lia şi cu mine suntem amândoi sibieni, familiile noastre sunt de aici, şi atunci ne-am construit un atelier al nostru. E un plan de lungă durată, e un atelier în care ne-am adus toate cărţile, aici putem lucra mai în linişte, Bucureştiul e foarte agitat în momentul acesta; şi atunci o să avem sezoane acolo, o parte aici, o parte acolo. Ţine de o politică culturală personală, am construit un atelier care poate fi considerat o arhivă, deci poate fi extrem de uşor reciclat într-un birou de cercetare, iar ideea noastră pe termen lung e ca această construcţie cu proiecţiile dinăuntru care sunt foarte valoroase să rămână ca o instituţie în acest oraş. Adică după ce noi crăpăm, să rămână un obiect de valoare în urma noastră, care să poată fi folosit de alţii. Atunci când ai un plan cu bătaie lungă, tragi mai uşor. E un efort cumplit de greu. Să nu crezi că după ce am mers în toată lumea asta, dacă stau cu spatele şi trece unu’ din faţă şi zice – ce-i cu boul ăsta, ce-s tâmpeniile astea? -, nu-ţi face plăcere, pentru că e foarte dificil să mai vorbesşti cu oamenii care nu au avut şansa şi poate nici nu vor avea să testeze cultura la un nivel mai profund.

*
Arta e ceva profund uman, că de imperecheat, de născut şi de murit, toate fiinţele le fac, dar arta ne aparţine nouă. Poate dacă sunetele pe care noi le ascultăm cu plăcere unor extratereştri o să li se pară îngrozitoare pentru că nu au frecvenţa noastră. Toate culorile noastre n-o să le vadă altcineva pentru că văd în infraroşu. Deci e ceva care ne aparţine. Ce fac eu acum, caricaturi pe pereţi în oraşul acesta, sunt de fapt un graffiti legal, e destul de interesant. Pe platforma asta artistică poţi să pui lucruri şi să incorporezi lucruri foarte diverse. E unul din teritoriile umane în care poţi rezista, poţi critica, poţi să râzi de ceva, e foarte complex. Şi arta nu are învingători, aici nu e cu locul unu, locul doi, ci fiecare îşi găseşte locul lui, poate să îşi facă propria lui probă olimpică, concurent cu tine însuţi, e mult mai greu.

Dan Prejovschi, sibiu, mai 2011

1587

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!