astazi la lansarea cartii Concert in memoria unui inger, Eric Emmanuel Schmitt ( ed Humanitas) a fost o secventa teribila.

la masa celor care vorbeau – Radu Paraschivescu – in fata, in primul rind – Antoaneta Ralian. amindoi geniali in ale anglisticii, amindoi cu carti minunate traduse sau/si scrise , amindoi cu un umor teribil…

si eu pe acolo, vorbitor la lansare mai degraba umil cititor decit orice altceva…

cind ne-am dus la masa prezidiului, dl Paraschivescu nu stia cum sa se aseze ca sa stea stavila soarelui care-mi batea in ochi si dupa citeva replici schimbate mi-a zis “putem sa te tutuim?”
dupa ce eu am raspuns, desigur, afirmativ (era o onoare pentru mine sa ma tutuiesc cu dinsul), a rasuflat usurat ca si cum il eliberez de chinul de a ma auzi cum ii vorbesc cu dvs… un gest de super modestie.

dna Ralian era surprinsa ca nu o sun, desi am nr dinsei de telefon.

“mi-e rusine, sa nu va deranjez”

“vai, dar de ce sa-ti fie rusine. nu va inteleg, uite zilele trecute am sunat-o pe o juranlista de la timisoara care a scris un text frumos despre mine, sa-i multumesc. si cind am auzit-o la telefon cit era de emotionata ca vorbeste cu mine, m-am emotionat si eu. dar sa stii ca eu sunt un om simplu, obisnuit, poti sa ma suni cind vrei”

“doamna, dvs credeti ca sunteti un om obisnuit pentru ca traiti in fiecare zi cu dvs, noi stim ca nu sunteti un om obisnuit si de asta ne emotionam”

***

jumatate din literatura internationala de limba engleza tradusa la noi a trecut prin mina doamnei Ralian, iar dinsa se minuneaza ca oamenii se emotioneaza cind o aud la telefon, sunindu-i sa le multumeasca pentru un text.

sa cititi cartea Toamna Decanei, convorbiri cu Antoaneta Ralian. poate ca nu e intimplator ca cel care o intervieveaza pe dna Ralian e dl Paraschivescu