daca m-as uita “din afara” saptaminile astea la ce face cristina bazavan, mi-as imagina ca e intr-o campanie de imagine: prea multe interviuri pe o perioada scurta.

asa s-a nimerit; nu sunt in nicio campanie de imagine, n-am solicitat eu niciun interviu, n-am rugat pe nimeni sa scrie nimic despre mine. asa s-au legat lucrurile. si mai sunt citeva sa vina.

***

in numarul care se afla acum pe piata al revistei Biz vorbesc despre Freelancing.

trei intrebari si raspunsurile lor aici, restul in revista pe care o puteti citi online aici

Ce sfat ai da cuiva care cocheteaza cu ideea de a face freelancing dar care nu are curajul sa porneasca pe acest drum?

Sa se gindeasca la aceasta decizie cu mult inainte de a trece la fapte si sa-si construiasca un brand personal: sa poata fi identificat cu o competenta “e cel mai bun pentru cutare job”. Iar ca sa ajunga la aceasta recunoastere e nevoie de multa munca inainte de momentul T zero al “libertatii”. Ma incrunt de cite ori ma intreaba cineva care acum a terminat scoala “cum sa ma fac freelancer” pentru ca nu stiu sa raspund. Eu am ajuns la freelancing dupa 16 ani de munca, in radio si in presa scrisa, ani in care am avut proiecte (interviuri/ emisiuni/ campanii) care au purtat semnatura mea, dar am invatat si ceea ce inseamna industria media, am cunoscut oameni cu putere de decizie in publicitate, companii etc. Cind vrei o cariera ca freelancer trebuie sa stii foarte bine care-ti sunt aptitudinile si cit de mult rezisti la munca; sa nu te amagesti pentru ca te pacalesti pe tine si pentru orice nereusita e doar vina ta.

De ce anume ai nevoie ca sa faci freelancing?
De disciplina in primul rind. Oamenii se gindesc ca freelancing inseamna o vacanta perpetua, ca faci ce vrei oricind vrei, ca dispui de mult mai mult timp liber. De fapt, singura modificare este ca tu iti esti propriul administrator si trebuie sa faci totul cit mai eficient. Sefi ai mult mai multi; fiecare dintre cei care te-a subcontractat pentru un job e seful tau.
Asa ca muncesti mai mult decit atunci cind erai angajat, mai ales pentru ca rezultatul muncii te reprezinta pe tine, nu o companie. Si de asta depinde daca vei mai primi si alt contract.
Apoi, cum spuneam inainte, e nevoie de un brand personal puternic, sa-ti fie recunoscute competentele intr-un domeniu pentru ca degeaba aplici pentru diferite proiecte, daca oamenii nu stiu de tine sau nu-ti cunosc munca.

Care e pentru tine cel mai frumos cuvant din limba romana?
Simte! , imperativul verbului “a simti”.
E o replica intr-o piesa de teatru (Purificare, de Sarah Kane) care spune asa “Daca nu simti, n-are niciun rost.” E un exercitiu dificil sa te preocupe mai mult ce simti (fara sa-ti dezvolti ego-ul), decit ceea ce gindesti; esti tot timpul ca un acrobat pe sirma, intr-un echilibru precar, dar merita efortul.

***

pentru site-ul fishington post , cei de la fundatia Friends for Friends mi-au adresat 10 intrebari despre cum vad eu marketingul, cum combat imaginea pe care ei o au despre mine… intregul interviu il cititi aici, mai jos doua dintre raspunsuri

Ai facut o multime de lucruri. Ce-ti place tie mai mult: jurnalismul glossy, activismul digital, munca de radio, marketingul de presa, vorbitul la conferinte? Unde te regasesti cel mai bine?

Daca spun ca nimic din toate astea nu este acel CEVA? Cel mai mult imi place sa fac interviuri, sa scriu profile ale unor oameni in care eu am vazut altceva decit ceea ce stie lumea despre ei. Prefer scrisul pentru ca acolo am controlul, pot sta 3-4 ore pe un fragment de text pina cind ajung la o forma care sa te faca sa simti, nu doar sa intelegi ceea ce are subiectul meu de aratat.

Altfel, de exemplu, activitatea de speaker – pentru ca ma scoate din mediul meu – ma consuma teribil: slabesc 2 kg pentru 10 minute de speech. As putea zice ca o fac pentru a-mi mentine silueta :), dar de fapt perseverez ca sa-mi depasesc niste frici.

Activismul e cu dus si intors. Eu prefer sa spun ce gindesc, dar sa nu impun nimanui nimic. Sigur ca de la un moment dat, cind expunerea si credibilitatea sunt suficient de mari, chiar si asta poate fi o forma de activism. Dar daca exista si o parte de smerenie, se face diferenta.

Insa lucrurile pentru care ma mobilizez imediat sunt cele care poti salva vieti, poti schimba viata copiilor etc.

Care din personalitatile cu care ai luat contact / intervievat te-a impresionat cel mai tare si cu ce.

Pastrez in minte niste detalii care m-au emotionat. Vanessa Redgrave care mingiia un sal de casmir, cu o miscare foarte lenta si tandra, in timp ce spunea ca boala mamei ei a fost cumplita si-a transformat-o intr-un monstru; ochii inlacrimati ai lui Vlad Ivanov cind povestea despre profesorul de la Scoala Populara de Arta din Botosani, cel care i-a sadit gustul pentru actorie; unghiile foarte scurte ale Millei Jovovich, care tradau femeia practica, nicidecum diva pe care o promoveaza ca imagine publica; privirea fotografei Annie Leibovitz – mereu in lateral, niciodata catre cel cu care vorbea – semn de o mare, mare timiditate. Am o lista foarte lunga de asemenea amintiri. Acum ma gindesc ca as putea scrie un articol cu toate aceste detalii.

***

multumesc frumos ca imi cititi munca, altfel nu as fi fost interesanta pentru a acorda interviuri.:)