stiu ca toata lumea e pasionata de pregatitul sarmalelor si al cozonacilor, dar scriu acum despre asta pentru ca am in minte proaspata intimplarea.

*

ieri pe o terasa de la poalele Acropole-ului discutam lucruri banale cu prietenii mei. ajunsesem si la ceva filosofie usoara pentru ca in contextul de acolo era cum nu se poate mai evident ca ne construim vietile pe trecutul altora: eram fix intre niste pietroaie de prin 600 IC printre care era sina de tramvai.

cum intre noi era si un absolvent de filosofie, iar eu – in alta viata – am fost prietena cu matematica, am ajuns sa vorbim despre Pitagora.

da fix domnul cu teorema care calculeaza lungimea laturii unui triunghi dreptunghic cind le cunosti pe celelalte 2.

stiam ca teorema lui Pitagora nu ii apartine lui, ca a fost un joc al istoriei ca ii poarta lui numele pentru ca ea era folosita de babilonieni si indienii antici cu mult inainte.

ce nu stiam insa este ca:
– a gasit asocierea intre muzica si matematica si a definit cu ajutorul logaritmilor octava, cvinta si cvarta.
– ca avea un cod de etica pe care l-a transmis prin grupul lui de tovarasi in ale gindirii (un fel de secta) catre popor, pe cale orala. Aristotel si Socrate fac referiri la codul lui in scrierile lor, dar nu exista nicaieri ceva scris chiar de Pitagora.
– credea ca sufletul este despartit de corp si ca sta inchis in trup ca intr-un mormint si a cautat o explicatie numerica pentru suflet si trup.

Toate astea pe la anul 400 IC !!!

***

nu credeti ca la scoala ar fi mai dragut sa fie predate orele de matematica insotite de povesti ca aceasta? ca sa inteleaga si cei care nu iubesc cifrele ca exista multe povesti si cuvinte frumoase in spatele fiecarei teoreme/ teorii matematice.

caut deci un profesor de matematica, un profesor de istorie si unul de filosofie – pasionati de domeniile lor, cu dragoste pentru copii si cu dorinta de a schimba fie si cu un milimetru lumea din jurul lor – ca sa adunam povesti despre cifre pentru copiii care nu iubesc matematica.