Monthly Archives : March 2015

10941126_1566093070301050_6107951033627975586_nBraidy, primul salon de impletituri la domiciliu

Braidy, primul salon de impletituri la domiciliu

Text de Raluca Antuca

De când mă știu am avut părul lung. Din când în când, mă apucau isteriile și voiam să-l tund în așa fel încât să rămână până la umeri. Nu stiu cum reușea mama să mă convingă de mă întorceam acasă doar cu vârfurile tăiate (și nu-mi părea rău). Și cum eram eu mică și zburdalnică, îmi plăcea să-l las pe spate, doar vântul să mi-l dea din ochi, lucru care o enerva teribil pe mama, care nu suporta să vadă cum părul îmi acoperă toată fața. De aceea, în fiecare dimineață, înainte să merg la grădiniță, îmi împletea părul.

Îmi făcea o coadă studențească, sau spic cum se zice în alte zone. Perioada grădiniței a trecut și eu am făcut cunoștință cu ondulatorul și placa, care îmi dădeau un aer mai matur (sau cel puțin asta îmi plăcea să cred). Acum, mi-aș dori să am, în fiecare zi, părul împletit într-un fel: fie o coadă de sirenă, fie o împletitură pe lateral.

Dorințele mele au fost îndeplinite de evenimentul “Împleteala anului“. Este vorba de o zi specială, în care vii cu prietenele tale la CROS Learning House și Roxana de la Braidy se va asigura că fiecare va primi o împletitură deosebită. Event-ul este dedicat femeii, tocmai pe 10 mai, și intrarea este liberă. Este vorba de împletituri, povești și o ședință foto aparte.

Braidy este un proiect frumos despre împletituri rusești. Roxana Voicu, studentă la ASE în ultimul an, a pus bazele primului salon de împletituri la domiciliu. Afacerea cu împletituri este combinația perfectă de util și plăcut. După ce a deschis pagina de Facebook,  Braidy a avut 11 cliente, iar numărul crește de la petrecere la petrecere. O împletitură costă între 30 și 50 de lei, în funcție de complexitate și timp. Rox are în plan să găsească parteneriate cu firme de organizat evenimente și, într-un viitor mai larg, să-și deschidă un salon de împletituri.

Dați join la event aici, iar pagina de Facebook Braidy o găsiți aici!

3495
shutterstock_copilDespina, proaspătă mamică: Când ziua de 8 martie face sens

Despina, proaspătă mamică: Când ziua de 8 martie face sens

text de Despina Ponomarenco

 

De când mă ştiu mi-aş fi dorit să fiu bărbat. Din simplu motiv că pentru ei totul este mult mai simplu.

Când un bărbat spune lucrurilor pe nume e curajos, când o femeie face acelaşi lucru e lipsită de tact.

Când un bărbat iese nebărbierit şi cu părul vâlvoi din casă e macho, în timp ce o femeie care iese aranjată din casă e tocată mărunt de jumătate din cartier…

În acest sens, ziua de 8 martie nu a fost, cel puţin până acum, o zi deosebită pentru tine. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi divinizez mama şi mă folosesc de orice prilej să îi arăt că o iubesc şi cât este de specială pentru mine. Nu simţeam însă că ziua de 8 martie aduce ceva în plus relaţiei noastre.

Daaaaaar, totul s-a schimbat de când a apărut el, fiul meu. Când se trezeşte în miez de noapte şi îl legăn uşor până îl cuprinde somnul la loc, iar ochii mei umflaţi nu mai au nici o importanţă. Când îl alăptez şi mă priveşte cu ochii aceia care îmi spun că e complet dependent de mine, iar eu îi şoptesc că îi voi fi mereu alături. Când adormim împreună şi mâna lui îmi cuprinde degetul meu ca şi acum acel deget e tot sprijinul lui în lume. Acestea sunt doar câteva dintre momentele în care a fi mamă este totul.

Şi iată cum, doar după ce am dat viaţă unui pui de om, ziua de 8 martie face sens pentru mine. Este prima zi a mamei pe care o experimentez şi este minunat. La mulţi ani, mamelor! La mulţi ani, mama!

*

Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa. 

1587
lily-james-richard-madden-justjared-exclusive-portrait-session-03-tileMeet Cinderella and Prince Charming! (the actors)

Meet Cinderella and Prince Charming! (the actors)

Text de Raluca Antuca

Lily James și Richard Madden sunt protagoniștii filmului recent lansat în cinematografe, Cinderella. Pregătiți-vă pentru un strop de romantism și modernism cu personajele de basm.

Am văzut-o îmbrăcată în hainele zdrențuroase în timp ce se încălzea lângă foc, în rochia de bal dansând cu prințul la palat, dar cine este Lily James și cât de bine i s-a potrivit rolul Cenușăresei? Richard Madden, care va rămâne de acum imaginea prințului fermecător pentru multe fetițe, vorbește despre puterea iubirii pentru JustJared, care a realizat și un pictorial cu cei doi.

Desigur că fiecare fată vrea să fie prințesă.. ideea este magică în sine. Pentru mine a fost un rol de vis, pentru că Cenușăreasa este atât de specială, blândă și unică. În plus, avem cu toții o mare șansă de a crea o viață cu totul nouă în afara basmului, care este deja foarte frumosă, dar să o îmbogățim și să dăm fiecărui om o poveste aparte.  Mi-a plăcut tare mult cum Ken Branagh a vrut să păstreze o atmosferă luminoasă și magică, ca într-un basm.

 Lily

Sunt de părere că unirea a două elemente dă o forță incredibilă. De aceea, sunt sigur că povestea a doi oameni care se întâlnesc și își oferă tot ce au ei mai bun, va fi apreciată de public. Tocmai acest lucru face ca iubirea dintre cei doi să fie puternică. Din fericire, publicul va pleca de la cinematograf cu ideea că dragostea emană putere.

 Richard

2585
cinderella_poster_main_a_lCinderella- atunci si acum

Cinderella- atunci si acum

Text de Raluca Antuca

Îi sunt recunoscătoare lui Walt Disney pentru minunatele povești cu care am crescut, pe care le-a transpus atât de bine în desene animate și filme. Personaje amuzante, prințese curajoase, melodii pe care și azi le fredonez, iar deznodământul pe care îl așteptam cu nerăbdare, deși știam mereu care va fi: binele învinge răul! Cu toții iubim basmele, pentru că, în mare parte, ne-au format, ne-au construit idealuri.

Dar ceea ce Disney a ținut ascuns de copiii care reprezentau o mare parte din publicul său este fața mai intunecată a acestor povești. În versiunile mai vechi, atmosfera este mult mai sumbră și încărcată cu imagini cumplite. Frații Grimm sunt cunoscuți în întreaga lume pentru basmele lor crude, cu întâmplări brutale și probe fizice dureroase.

Jacom și Wilhelm aveau un mare apetit pentru macabru și teroare. De altfel, e simplu de ecranizat un film de acțiune sau un thriller-horror din basmele lor, precum s-a întamplat în cazul lui Hansel și Gretel, devenit „Hansel & Gretel: Witch Hunters”, cu Jeremy Renner în rolul principal de ucigaș de vrăjitoare înarmat până-n dinți.

Am vizionat în weekend noua versiune “Cinderella” și am observant mici diferențe față de povestea initială. Am apreciat schimbarea, pentru că suprinderea unor secvențe mai explicite ar fi inspirat groază. În basmul initial, Cenușăreasa nu avea o zână bună care să îi transforme rochia zdrențuroasă în una de bal, dovleacul în caleașcă aurită și șoriceii în cai albi. Ea plantează un copac lângă mormântul mamei sale, unde se roagă în fiecare zi și într-un final găsește rochiile pentru cele trei baluri, nu unul singur cum a fost în film.

În versiunea fraților Grimm, atunci când prințul o caută pe cea care și-a pierdut pantoful, una dintre surorile Cenușăresei își taie unul din degete, iar cealaltă își retează călcâiul pentru a-i încăpea piciorul în micuțul pantof de sticlă. Mutilarea nu le ajută, deoarece prințul observă sângele de pe pantof. De asemenea, el îi întinde o cursă Cenușăresei și unge treptele cu smoală pentru ca aceasta să nu fugă. Păsările care au ajutat-o pe Cenușăreasa devin violente cu surorile vitrege și le atacă. Acestea sfârșesc cu ochii scoși, scenariu care îmi aduce aminte de filmele lui Hitchcock.

Cred că filmul se remarcă prin transpunerea unui basm traditional în epoca modernă. Vorbim aici de lumini, actorii tineri și candizi și de costume… minunatele costume!! Sandy Powell este cea care le-a creat, inspirându-se de la un pantof din secolul al XIX-lea, din muzeul Northampton. Rochia de bal, în diferite nuanțe de albastru, a fost greu de realizat și a durat cel mai mult. Sandy a folosit 270 de metri de material și mai bine de 10.000 de pietre Swarovski, dorind ca rochia să se asemene cu valurile mării. Culoarea seamănă foarte mult cu cea din animația din anii ’50, deși designerul spune că a combinat mai multe nuanțe, inclusiv verde și violet.

1623
bolga4Brolga, australianul erou pentru canguri

Brolga, australianul erou pentru canguri

Text de Raluca Antuca

Faceți cunoștință cu Chris Barnes, numit și Brolga, un australian considerat erou, după ce și-a dedicat viața salvării cangurilor bebeluși care au fost abandonați. El se comportă ca o “mamă surogat” pentru aproape 30 de canguri, ale căror mămici au fost rănite sau ucise de mașini. În ultimii ani, Chris a salvat, crescut și s-a ocupat de micuțele animale, până când a considerat că sunt capabile să se descurce singure în sălbăticie.

Nu a durat mult și BBC l-a contactat cu scopul de a produce o serie de documentare despre viața lui, numită Kangaroo Dundee. În ciuda faimei pe care a câștigat-o după promovarea mediatică, El rămâne umil și fericit că își umple viața cu micile animale. La finalul unei zile lungi, Brolga a mărturisit celor de la Daily Telegraph: “Îmi place să stau pe scaunul meu mic, să beau o bere și să mă uit cum apune soarele în timp ce cangurii, pe care îi consider familia mea, se apropie de mine ca să-i hrănesc. Asta este viața mea!”

Visul lui este să înființeze un centru care să îngrijească cangurii. Dacă ești curios de stadiul în care se află proiectul și vrei să știi mai multe detalii, întră pe site-ul lui Brolga sau pe pagina de Facebook!

1895
main.original-horzTrendul All White in moda si in case

Trendul All White in moda si in case

Text de Raluca Antuca

Puțin îndrăzneț, dar clasic, trendul all white impune două atitudini diferite: fie te simți super fresh și comod, fie ești puțin intimidat de o singură culoare de sus până jos și îți e teamă să nu îi alterezi puritatea. Albul este una dintre acele culori de care mulți se feresc, deși evocă rafinament, încredere și prospețime.

În cazul vestimentației, deși pare înfricoșător la început, albul poate asigura o ținută fabuloasă, care scoate în evidență culoarea părului, tenul bronzat și pur și simplu, oferă strălucire. Numărul din martie al revistei Marie Clare UK o are pe copertă pe frumoasa Kate Bosworth, îmbrăcată într-o ținută minimalistă, all white. Outfit-ul este completat de un coc chic, strâns la baza gâtului.

Minunatul pictorial mi-a adus aminte de living-urile acelea spațioase și luminoase, cu pereții albi, în care singura pată de culoare era tabloul gigantic de deasupra canapelei (preferabil o pictură renascentistă).  Cele mai recente tendințe în decorațiunile interioare promovează culorile neutre (alb, negru, gri, maro) în combinație cu diverse culori metalice. Albul și oțelul inoxidabil, alama, cuprul și aurul sunt în trend în cazul locuințelor, pentru că dau o atmosferă modernă, electrizantă.

Marie Claire Australia din luna aprilie o are pe copertă pe Angelina Jolie, care poartă o ținută all white, promovând astfel ideea de prospețime pentru primăvara anului 2015!

1898
enhanced-buzz-17431-1331837152-34Gentile 2D- reale sau nu?

Gentile 2D- reale sau nu?

Text de Raluca Antuca

De ce să luăm totul în serios? 

 Cu această filosofie și pasiunea pentru desenele animate din copilărie, Chay Su și Rika Lin, designerii de la JumpFromPaper din Taiwan, au combinat graficele de tip 2D cu iluziile 3D pentru a crea o colecție de genți cu adevărat spectaculoasă. Cele două au studiat designul grafic și colecționează fotografii, citate despre orice, chiar și lucruri banale, pe care le folosesc după ca inspirație. JumpFromBox își propune să scoată moda din tradițional, astfel să uimească oamenii și să-i facă să râdă.

Modelele includ genți de mână, de umăr, rucsacuri, poșete și genți pentru diverse dispozitive. Chay și Rika speră ca aceste accesorii să încurajeze oamenii să-și descopere latura neconvențională. Acestea par a fi desene făcute pe bucăți de carton, decupate și apoi purtate pe umăr. Sunt inspirate de desenele animate create de Taipei și sunt concepute pentru a reda efectul unei iluzii optice.

Campania a început în aprilie 2010 când modelele au fost purtate de cele mai excentrice fashioniste, dar abia acum a ajuns să fie considerată una dintre cele mai inedite invenții din modă. Prețurile acestor ”invenții” ale designerilor variază, acum, de la 30 la 150 de euro, în funcție de mărime. Sincer, mie mi se pare super jucăușe și de efect! Mi-ar plăcea să mă fălesc cu una mai mică și feminină, mai ales în Romania, unde sunt sigură că vor avea un super impact! JumpFromPaper fac livrări și în țara noastra. Mai multe modele aici! 🙂

 

1987
sphynx-cat-photos-by-alicia-rius-11__880Pisicile Sfinx- frumusete neobisnuita

Pisicile Sfinx- frumusete neobisnuita

Text de Raluca Antuca

Când vine vorba de exprimarea afecțiunii față de stăpân, pisicile sfinx tind să fie cele mai prietenoase. Sună puțin ciudat când le vezi doar piele și os, fără blănița pufoasă tipică pisicilor, dar aceste animale nu sunt genul solitar. Motivul pentru care aceste pisici au tendința de a fi mai prietenoase este acela că ele depind de oameni pentru a se încălzi. De asemenea, sociabilitatea de care dau dovadă s-ar putea datora şi faptului că puii stau alături de mame o perioadă mai lungă.

Ele sunt percepute ca fiind respingătoare, dar ciudățenia lor este fascinantă. Corpul pisicii este acoperit doar de un puf foarte fin, este mai mult lung decât lat, iar pielea este lăsată, mai subțire și elastică decât cea a celorlalte pisici.  Nu au gene și mustăți. Aspectul lor tulburător mă uimește de fiecare dată când mă uit la ele. Fără straturile pufoase, această rasă arată ce înseamnă a fi o pisică. Totul este expus și vulnerabil. Această colecție este o explorare a frumuseții pisicilor Sfinx în toate formele ei.

Sursă foto: Alicia Rius

6925
imageeePovestile din spatele unor diferente culturale

Povestile din spatele unor diferente culturale

Text de Raluca Antuca

O vorbă din bătrâni spune că sufletul unui om se oglindește în ochi. Am făcut o selecție de fotografii în care oamenii, în diferite contexte, transmit emoții și declanșează în noi contradicții cu privire la ce este bine și rău, dacă există dreptate și adevăr. Aceștia vin pe lume în diferite culori și soiuri, iar aceste discrepanțe par să ne dezbine. Fiecare fotografie are în spate o poveste și vă invit să o descoperiți!

” M-am săturat de bătrânii care visează la războaie în care cei tineri mor pe front.”

Cultivator de orez din Vietnam

O mamă și fetița ei de trei ani, care au fost atacate cu acid de către tată

O fată din Madagascar plimbându-se în pădurile de Baobab

Un călugăr și fratele lui

O iazidiță poartă o pușcă ca să-și protejeze familia de posibilele atacuri ISIS

Un miner din China fumând

Mama și fiica în Afghan

Băieți orbi, albinoși în camera lor din Școala pentru nevăzători din Bengalul de Vest, India

Servirea ceaiului în peninsula Yamal

Un băiat din tribul nomad Suri din Etiopia

Geishă din Kyoto

Fata din Etiopia, din tribul Hamer

Fetița care a supraviețuit 11 zile în Pădurea Siberiană

Sursa foto: mgur9gag, and Subfeed.

2446
capture-20150314-090811Noul spot Durex- cum poate tehnologia sa optimizeze viata intima?

Noul spot Durex- cum poate tehnologia sa optimizeze viata intima?

Text de Raluca Antuca

De-a lungul timpului, brandul Durex a găsit modalități inedite de a-și promova produsele, fiind o categorie care impune niște limite de comunicare și care cere prudență atunci când vor să livreze mesaje explicite. Si în cazul campaniei online #CONNECT, lansată acum câteva zile, brandul a dat dovadă de creativitate, alegând un insight care corespunde vremurilor actuale.

În acest clip publicitar, Durex promite o nouă metodă tehnologică care să ajute la îmbunătățirea sexuală a cuplurilor. Pentru testarea aplicației, câteva perechi s-au oferit voluntare, iar partea interesantă este că indivizii sunt diferiți (tineri/ bătrâni, gay/ straight), dar au același raport cu tehnologia, iar viața lor intimă prezintă asemănări. Răspunsul la întrebările și temerile lor este unul simplu, care funcționează în toate sistemele de operare și pe deasupra este și gratuit. Spotul durează mai mult decât aș fi vrut, dar twist-ul din final face tot!

În general, Durex promovează conexiunile reale și ideea de “a opri pentru a porni”. Anul trecut, a lansat o campanie #TurnOffToTurnOn, care coincide cu Ora Pământului, care a ajuns la peste 1 bilion jumatate de oameni în toată lumea.

1467
PulpAfisele filmelor clasice reinventate pentru noile generatii

Afisele filmelor clasice reinventate pentru noile generatii

Text de Raluca Antuca

Se spune să nu judeci o carte după copertă. Aș adăuga nici filmul după afișul din cinematografe. Partea interesantă este că foarte mulți artiști nu sunt de acord și încearcă să reinterpreteze subiectul filmului, realizând niște postere originale, uneori chiar abstracte, folosind simboluri.

Revista Kult Gallery este una dintre cele mai noi reviste din Singapore, care se adresează celor interesați de cultura urbană și arta care provoacă convenționalul. Acest spațiu oferă o experiență inedită de fiecare dată când este accesat și promovează ilustratori locali și internaționali. Revista a realizat o listă de filme de la A la Z și a lansat o provocare! 50 de artiști să reinventeze afișele unor filme care au influențat generații și care au rămas sub denumirea de “clasice”.

În aceste timpuri moderne, în care  epoca de aur a Hollywood-ului pare un lucru de domeniul trecutului, cu idei și concepții depășite, echipa de la Kult vrea să aducă în atenția publicului filmele clasice, precum Jaws sau Silence of the Lambs. Ilustrațiile se găsesc în numărul 16 al revistei, numită strategic Film și intenționează să inspire generațiile următoare și să le facă să revadă sau să descopere filmele de cinci stele.

Pentru iubitori de artă sau cinefili pasionați, printurile cu afișe pot fi achiziționate online aici.

 

1895
DSC_0368mInchide televizorul, hai la teatru!

Inchide televizorul, hai la teatru!

Text si fotografie de Raluca Antuca

Acesta este numele proiectului care își propune să promoveze teatrul și cultura în spațiul studențesc și nu numai. Include 15 spectacole a câte 20 de reprezentații fiecare și un public țintă uriaș, căruia i se oferă cultură gratis.

“Hai să ne apucăm, cât de greu poate să fie?”

“Sună bine. Când începem? “

Cu entuziasm și multă energie, a luat naștere ideea de 300 de zile de teatru pe an. Unul dintre cei mai talentați tineri pe care îi cunosc, Victor Țăpeanu, a avut inițiativa acestui proiect și alături de Vlad Basarabescu și Frederic Negrescu, a avut curajul de a aduce în atenția spectatorilor subiecte de actualitate (dragoste, prietenie, experiente de viata), prezentate cu mult substrat.

Proiectul a debutat pe 7 martie cu spectacolul pilot, intitulat “Cine sapă groapa?”, care a fost pregătit în zece nopți și a avut un super succes în cadrul tinerilor, fiind 230 de spectatori prezenți. Piesa a fost scrisă de Ion Băieșu, un autor care prin scrierile sale, oferă actorilor posibilitatea de a explora prin creativitate și de a intui substraturile și metaforele. Studenții actori vor să aducă în spațiul non formal și prietenos 1000 de oameni în cele 20 de reprezentații, care se vor desfășura în luna aprilie.

Următorul spectacol va avea premiera pe 11 aprilie și va fi o suită de monologuri “Plus+ Puls”, interpretată de Victor Țăpeanu și Vlad Basarabescu. Vă recomand cu dragă inimă să mergeți la toate spectacolele pe care studenții le pregătesc, pentru că se vede cât de pasionați și muncitori sunt. Pentru detalii, sponsorizări și chiar mesaje de apreciere, îi găsiți pe pagina Cuibul Artiștilor! Ne vedem la teatru!

 

1566
elsaCum ar fi daca personajele Disney ar avea cont pe Instagram

Cum ar fi daca personajele Disney ar avea cont pe Instagram

Text de Raluca Antuca

Simona Bonafini este o artistă foarte talentată din Milano, care a avut ideea genială de a adapta personajele Disney la epoca vizualului. Cum a făcut asta? Pur și simplu l-a desenat pe Hercule la bustul gol, în timp ce ridică greutăți la sală sau pe prințesele Elsa și Anna, care își fac un selfie. Simonei i-a venit ideea acestui proiect în timp ce dădea scroll pe Instagram și vedea ce poze au mai postat prietenii ei. Iar când a văzut că majoritatea sunt selfie-uri în fața oglinzii, și-a adus aminte de povestea mamei vitrege din Albă ca Zăpada.

Mă bucur tare că cineva s-a gândit la treaba asta, mai ales că Instagram este foarte popular acum (îl folosesc artiștii de toate felurile, fotografii amatori, dar și marile companii care organizează concursuri și se ocupă de promovarea online a business-ului). Am scris despre Instagram și fascinația pentru imagini aici. Așadar, oglindă. oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară?

Imaginați-vă pentru un moment ca acesta este feed-ul vostru de pe Instagram. Pare pe bune, așa-i? Enjoy! 🙂

O găsiți pe Simona Bonafini pe Behance, Facebook și Tumblr.

1900
VICHY - LIFT ACTIV OPENJurnal de bord: Am testat Vichy LiftActiv Supreme intr-una dintre cele mai dificile zile

Jurnal de bord: Am testat Vichy LiftActiv Supreme intr-una dintre cele mai dificile zile

Vineri a fost  ziua in care am testat Vichy Lifactiv Supreme. Veneam dupa zile in care am dormit foarte putin si am avut foarte mult de lucru, asa ca m-am bazat foarte tare pe magia pe care poate sa o faca aceasta crema.

Pentru foarte multe ore m-am aflat la Europa FM in intilniri, iar seara am mers la o ceremonie cu multi oameni importanti.

Am sa relatez pas cu pas intimplarile acestei zile intr-un jurnal live. E o premiera pentru ca nu obisnuiesc sa povestesc atit de amanuntit detalii din activitatea mea:).

Trebuie sa recunosc ca, stiind performantele Vichy Liftactiv Supreme,  crema antirid care actioneaza zilnic pentru ziua de miine (despre care am scris aici), cind am primit cutiuta cu potiunea magica am deschis-o si am aplicat -o usor. Stiu deci ca are efect de super luminozitate si prospetime (am aplicat-o seara si s-a observat imediat o schimbare pentru ca fata pur si simplu reflecta lumina). Asa ca ma astept chiar sa faca magie, nu doar asupra chipului meu ci si asupra starii mele de spirit.

m-am trezit la 6. ma durea fiecare oscior de parca in zilele trecute ma luptasem cu toti zmeii. ( stiu ca joi am spus o poveste frumoasa la o conferinta GfK despre cum se construiesc comunitatile online, dar publicul din sala nu stia ca pentru mine experienta a fost atit de stresanta incit, a doua zi, aproape ca nu voiam sa ma dau jos din pat)

la 7 m-am hotarit sa incep ziua. m-a binedispus George Zafiu de la Europa FM care mi-a trimis desfasuratorul matinalului pe care-l realizeaza  impreuna cu Vlad Petreanu, Desteptarea. e placerea mea sa vad cum prind viata in zimbete si multe glume simpatice informatiile pe care le au pregatite pentru ascultatori. vineri aveau 15(!!!) pagini.

la 7. 30 m-am uitat in sfirsit in oglinda. stiam ca am niste cearcane cit Casa Poporului, dar ma bazam pe anti cearcan si pe … Vichy LiftActiv Supreme.

la 8. 15 am luat-o prin frig la plimbare la coafor (daca va aduceti aminte vineri a nins). Nico – coafeza mea preferata – nici nu mai credea ca ajung. Dar, cum spuneam, in seara respectiva aveam un eveniment important, iar simbata, a doua zi, o intilnire cu cititoarele blogului si nu se cadea sa nu fiu aranjata.

 8.45 prima persoana care a remarcat ca e ceva special cu fata mea a fost Nico. m-a intrebat daca m-am vopsit de cind nu m-a mai vazut ea pentru ca fata mea e mai luminoasa in raport cu parul. i-am zis ca am o lotiune magica, zina mea buna, si ca unul dintre efectele pe care le are este ca aseaza o pelicula luminoasa pe fatza, pelicula care reflecta lumina si imi reduce si din aspectul ridurilor. pe linga faptul ca actioneaza peste zi ca sa nu imi “cada fatza” si sa mi se duca machiajul.

11.30 dar din dar se face Rai pentru ca zilele trecute le-am povestit de lotiunea magica si celor doua doamne cu care lucrez direct in partea de comunicare promovare la Europa FM, vineri le-am adus si lor cadou de 8 martie, cite o cutiuta. le-am adus zimbetul  pe buze intr-o zi de iarna in primavara calendaristica.

13.30 o intilnire. inca un compliment despre cit de luminoasa e fatza mea. “radiezi! esti indragostita?”. “vine primavara si am o lotiune magica”, am raspuns eu pentru ca, asa cum ma stiti, nu imi place sa vorbesc mult despre viata mea privata:)

15.00 fatza mea inca e luminoasa, am mai retusat la categoria anticearcan, dar in rest nu pare ca vin dupa macel. la ora 16 a venit o alta intilnire. simpatica.

ora 19.00 – cina cea importanta. discutam proiecte care se vor intinde pe un an de zile, se anunta un an frumos si am, desigur, un mare zimbet pe chip. si, tot desigur, si acolo m-a fost remarcata luminozitatea fatzei.

ora 21.30 in sfirsit acasa. ritualul de demacheiere, de aplicare din nou a potiunii magice Vichy LiftActiv Supreme ca sa lucreze peste noapte si pentru ziua de miine:)

a doua zi la ora 12 am avut intilnire cu cititoarele. le-am spus eu ca sunt obosita, ele nu pareau ca s-au prins dupa chipul meu… sau erau politicoase.

*

De vineri am testat in fiecare zi Vichy LiftActiv Supreme si am primit in continuare multe complimente. Ziceam zilele trecute ca pentru mine un chip frumos e unul luminos, iar Vichy LiftActiv Supreme reuseste sa lumineze fata si, cum promite, reuseste sa mentina efectul pentru toata ziua.

Astazi am fost la Radio 21 de la ora 8.00; la ora 18 voi fi la Bookland sa-l introduc pe Mihai Gainusa organizatorilor (gazda matinalului de la Radio 21 va fi speaker in aceasta seara la conferintele Bookland) si , imediat dupa, plec in viteza catre libraria Humanitas Cismigiu pentru ca trebuie sa vorbesc la o lansare de carte. Am citit mult noaptea trecuta ca sa termin cartea lui Peter Frank “M-am saturat sa fiu prost – incursiune in gindirea critica pentru oameni de afaceri si nu numai “, dar nu mi-a zis inca nimeni ( e ora 14.30) ca par f obosita (si ieri am vorbit la o conferinta, si astazi mi-am fost iar greu sa ma dau jos din pat… cam ca in Ziua Cirtitiei:) ).

Dar si astazi m-am bazat pe Vichy LiftActiv Supreme si pe anticearcan:)

10572
shutterstock_renuntarecind ai dat totul pentru convingerile tale?

cind ai dat totul pentru convingerile tale?

prietenii mei imi spun adesea ca sunt un fel de kamikaze: sunt gata sa renunt la tot ce am construit doar ca sa urmez o idee in care cred cu putere.

am facut asta de citeva ori in viata si am invatat lucruri foarte frumoase despre mine.

de citeva ori am renuntat la un job bine platit: mai intii la pozitia de brand manager la Europa FM, apoi de red sef la Tabu, apoi am renuntat la contracte care mi-aduceau fie bani multi, fie notoritate si credibilitate.

pentru ca am vrut sa ma dezvolt.

de fiecare data asta am avut in gind “pot mai mult si mai bine, lumea progreseaza, sa fiu in pas cu evolutiile din domeniul meu”

*

in 2004 cind am plecat de la Europa FM tatal meu a fost foarte suparat. e din generatia pentru care cartea de munca inseamna foarte mult, precum si mindria ca lucrezi de multi ani in acelasi loc.

tata nu putea sa conceapa de ce plec fara sa am nimic ca sa inlocuiesc job-ul. si, mai ales, cum pot sa renunt la o functie de conducere si la o leafa bine platita cind angajatorul nu-mi face probleme si nici nu  vrea sa ma dea afara.

aveam bani pusi deoparte, nu eram conditionata financiar  si voiam sa invat si alte lucruri, voiam sa ma dezvolt profesional, iar credinta mea este ca nu poti face lucruri memorabile daca nu iesi din zona ta de confort.

*

cind am plecat de la Tabu, multi au ridicat din sprincene. n-am comentat niciodata de ce am plecat, dar a fost acolo un mix intre dezamagirea mea fata de directia pe care voia sa o impuna managementul si dorinta mea de a invata un nou limbaj – cel online. stiam ca nu pot sa invat foarte bine “o limba straina” daca nu incerc sa “locuiesc” in tara in care e vorbita.

*

de fiecare data am plecat cind am avut in minte gindul “mie mi-e mai bine fara voi”, mai binele insemind ca as putea sa-mi urmez crezurile pe un drum mai corect, chiar daca mai anevoios.

si din despartirile astea – unele dureroase la nivel emotional pentru ca erau si prietenii implicate – am invatat citeva lucruri:

1. daca ai incredere in tine, ai sa reusesti.

2. visurile si crezurile tale sunt foarte importante, urmeaza-le oricind ar parea de greu, satisfactiile sunt de nemasurat.

3. daca faci aceleasi lucruri zi de zi, nu ai sa progresezi ; iesirea din zona de confort, oricit ar fi de chinuitoare, aduce o rasplata imensa de fiecare data.

4. esti suma celor mai importanti 5 oameni pe care-i vezi zilnic, progresul personal vine cind ai alaturi oameni mai bine pregatiti (pentru viata sau profesie) decit tine.

Tu cind ai renuntat la totul ca sa-ti urmezi un vis? Mi-ar placea sa-ti aflu povestea.

*

De fiecare data cind eu am plecat pe un drum – care stiam ca va fi anevoios – ca sa-mi urmez crezurile si visurile, am avut siguranta financiara a economiilor facute cu grija si perseverenta. Daca nu esti in situatia mea , Banca Transilvania are, pina pe 31 martie, o campanie menita sa-ti faca drumul mai usor pentru a- ti face afacerea la care visezi.

12 luni GRATUITE la principalele operatiuni bancare:

deschidere de cont curent in lei

administrare lunara cont curent

abonament Internet Banking BT24 si Mobile Banking mBT24

lunar, primele 10 plati in lei prin BT24, mBT24 sau incasari in lei prin OP, indiferent daca sunt intrabancare sau interbancare

Poti afla mai multe detalii aici. 

*

Spune-mi povestea ta: cind ai renuntat la tot ca sa-ti urmezi crezurile? Sunt sigura ca o sa-i inspire si pe altii.

 

2115
4th-trimester-bodies-projectProiect Foto- Frumusetea unei femei care a devenit mama

Proiect Foto- Frumusetea unei femei care a devenit mama

Text de Raluca Antuca

Și pentru că luna asta vorbim despre importanța femeii în viața oricărui bărbat și despre cum mama este cea care te îndrumă de la primii pași, vă prezint un proiect foto care oferă o perspectivă diferită cu privire la modificările corpului feminin după nașterea primului copil.

Fotografa din Chicago, Ashlee Wells Jackson, a pus bazele proiectului The 4th Trimester Bodies, care prezintă femei care au născut recent cu cei mici în brațe. Acestea radiază și arată că au încredere în propriul corp, nefiindu-le teamă să se expună publicului larg. După o sarcină grea și dificilă din punct de vedere emoțional, Ashlee a vrut să demonstreze cât de puternice și frumoase sunt mamele și femeile, în general. A avut gemeni, iar una dintre fetițe nu a supraviețuit, lucru care a marcat-o.

Prin prezentarea mamelor in fotografii, Ashlee Wells Jackson vrea să schimbe așteptările pe care societatea le are despre femei. În același timp, fotografa vrea să împărtășească frumusețea femeii care a trecut printr-o experiență care a înnobilat-o.

2392
10414614_709111052491585_2724318779201010707_nViata haotica a unei mame casnice, surprinsa in fotografii

Viata haotica a unei mame casnice, surprinsa in fotografii

Text de Raluca Antuca

Anna Angenend, o mamică din Statele Unite, ne arată o parte din viața ei haotică și gălăgioasă, dar amuzantă și plină de iubire. Imaginile au fost inspirate din aventurile de zi cu zi prin care trece mămica casnică, alături de fetița ei de doi ani. Hainele sunt aruncate în toate părțile, jucăriile sunt împrăștiate pe covor, iar copilul a descoperit pentru prima data paleta de farduri a mamei. Fotografiile portretizează viața modernă a oricărei familii și scene pe care orice mămică le-a experimentat. Anna recunoaște că uneori nu știe dacă face lucrurile cum trebuie și casa ei nu arată așa ordonat cum și-ar dori.

Proiectul se numește :Viață de mamă” și a fost fotografiat cu ajutorul unui trepied. Sper că vă va aduce un zâmbet pe buze în această zi specială. 

Mai multe fotografii realizare de Anna Angenend găsiți aici.

1921
11040034_10101482577864260_341987811_nVIDEO- Micii maestrii ai pianului

VIDEO- Micii maestrii ai pianului

Text de Raluca Antuca

Un dirijor. O piesă muzicală clasică. 15 copii care nu au mai cântat niciodată la pian. Cinci săptămâni de repetiții. Vă prezint “Mini maeștrii”.

Cea mai mare companie de asigurări din Suedia, Folksam, a invitat mai mulți copii, cu vârstele cuprinse între doi și cinci ani, la un experiment muzical condus de celebrul dirijor și compozitor, Jan Risberg. Timp de cinci săptămâni, acesta a folosit într-un mod constructiv energia copiilor și le-a dat lecții de pian. Pentru ca aceștia să învețe notele unei piese muzicale din secolul al XIX- lea, compusă de pianistul francez Erik Satie, dirijorul a folosit tehnici creative, cum ar fi chei colorate, cutiuțe muzicale și asociații de cuvinte simple și cunoscute de ei, cum ar fi “clătite”.

Experiența a fost distractivă pentru cei mici, care s-au jucat și au învățat în același timp. Proiectul este foarte inspirat și bine gândit, pentru că susține ideea comform căreia orice copil poate face lucruri minunate, daca i se acordă o șansă și o educație bună, mai ales dacă este ajutat. Fiecare parte a proiectului, de la primele tentative până la executarea piesei pe scenă, a fost filmată și interpretată. Le puteți vedea aici, pe site-ul celor de la Folksam.

1825
10308088_620702778020007_3542612743400102418_nProiectul stradal Carti fara pret din Sibiu

Proiectul stradal Carti fara pret din Sibiu

Text de Raluca Antuca

Dacă ajungi prin Sibiu și te plimbi prin frumosul centru, ai ocazia să vezi un stand cu multe cărți și un nene zâmbitor care te face curios cu privire la cărțile mai vechi și mai noi care stau frumos ordonate pe raft.

Este vorba de proiectul nonprofit derulat de Asociația HTR, Cărți fără preț, care se adresează iubitorilor de literatură. Promovează lectura, dar are și o componentă umanitară. Traseul este următorul: colectează cărți de la donatori, le sortează și o parte ajunge în circuitul public, prin intermediul standului stradal. Oamenii vin la stand, aleg maxim trei cărți și donează cât vor pentru ele. Astfel proiectul este finanțat, iar donațiile sunt folosite special pentru a ajuta 20 de copii dintr-un cartier foarte sărac sibian, Gușterița. O altă parte din cărți sunt donate bibliotecilor publice, la cerere. Acest proiect susține financiar câteva proiecte socio- educaționale destinate copiilor, persoanelor adulte cu nevoi speciale, dar și vârstnicilor, colaborând cu Asociația Arapamesu.

Proiectul a demarat în iunie 2013 și nu are niciun fel de finanțare publică, plătind chirie la Primărie chiar și pentru standul de pe stradă. Cu toate astea, Cărți fără preț s-a dezvoltat rapid, datorită iubitorilor de lectură și cererii mare de carte. Nu ar fi reușit să se materializeze dacă nu era o întreagă echipă de voluntari în spate, care au vrut să salveze cărțile.

Ce frumos ar fi ca acest proiect să fie preluat de mai multe orașe din România. 🙂 Sunt sigură că ar stârni interesul pentru lectură, prin simpla idee că e un proiect independent, care nu urmărește interese politice sau de altă natură. Și cred că mulți tineri s-ar implica voluntar, pentru că promovează ideea de cultură și artă.

 

2383
dress-salvation-army-hed2-2015Impactul rochiei controversate in Social Media

Impactul rochiei controversate in Social Media

Text de Raluca Antuca

Zilele acestea, membrii mai mici și mai mari ai familiei numite Social Media s-au împărțit în două tabere. Nu din cauza concursurilor câștigate pe baza numărului de like-uri și nici din cauza replicilor acide dintre bloggeri. Surpinzător sau nu, o rochie (destul de kitschoasă, aș zice eu) a declanșat avalanșa de share-uri și comment-uri gen “Ce culoare are rochia asta pana la urmă?” .

Treaba stă în felul următor. Unii o văd albă cu dungi aurii, iar alții albastră cu dungi negre. Unii o văd în ambele feluri, altii o văd albă și, după două ore, albastră. Recunosc că nu am vazut negru nici prima dată când am văzut-o, nici a zecea oară, dar nu mi-am bătut prea mult capul cu dilema asta. Ce mi se pare mie interesant este felul în care un lucru banal reușește să cucerească “satul global” de care vorbea Marshal McLuhan. Felul în care depășește granițele spațiale și duce la un al nivel comunicarea online, apropiind oamenii pe baza unor opinii comune.

Aceasta idee a fost exploatată de o asociație care luptă împotriva violenței domestice. Este vorba de o imagine care transmite un mesaj cu dublu înțeles, “De ce îți este atât de greu să vezi albastru și negru?” și care face referire la vânătăile pe care le are femeia. Mesajul spune ” Singura iluzie este să crezi că a fost alegerea ei. Una din șase femei este victimă a acestui abuz. Stop violenței împotriva familiei.” Asociația se numește The Salvation Army și metoda prin care vrea să aducă în atenția oamenilor acest subiect delicat, dar crucial pentru fericirea familiei mi se pare genială. Iată că social media poate fi folosită pentru o cauză bună, aceea de educa publicul folosind un subiect cunoscut worldwide.

Făcând o analiză cu privire la impactul fotografiei cu rochia în lumea online, am observat cum diferite brand-uri au adaptat mesajul la propiul produs sau serviciu, într-o manieră amuzantă. Cei de la Ursus s-au mișcat destul de rapid și au venit cu o nouă imagine a cutiei de bere, cu mesajul “Alb cu auriu sau negru cu albastru?”, cu intenția de a stârni o conversație între fanii de pe Facebook.

 

4655

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!