Iata un trend pe care l-au lansat intre ei bloggerii de food din Japonia : mozaic food.
Se desfasoara pe instagram sub acest hashtag (e cu literele lor de aceea nu-l pot scrie) si e un exemplu minunat care vorbeste despre meticulozitatea japonezilor si despre cum functioneaza bloggingul la ei pentru ca e un fel de leapsa prin care promoveaza acest hashtag.
Iata cateva dintre creatiile blogerilor de food din Japonia
V-am spus ca zilele acestea cu participarea exceptionala a prietenilor mei de la Raiffeisen am o multime de surprize la spectacolele de la Undercloud.
*
Pana la surpriza vreau sa scriu ceva despre Raiffeisen pentru ca merita sa aiba un spatiu important aici, nu doar pentru ca face acest dar generos ci pentru ca e important ca lumea sa stie cat de mult au investit ei in teatru, in film si in muzica.
Raiffeisen e de 4 ani partener la Undercloud – festivalul de teatru independent de orice . Oamenii care fac festivalul n-ar fi putut fi “independenti de orice” fara ajutorul sponsorilor si fara sustinerea unor branduri mari. Pentru ca aceste branduri mari dau foarte multa credibilitate – pentru alti sponsori – unei manifestari care nu tine de un teatru- ca institutie de stat.
Tot Raiffeisen e partener al Teatrului ACT si a ajutat la “facerea” multor piese de acolo. Printre ele, celebra si emotionanta montare dupa scrierile lui Marin Preda, “Pai… Despre ce vorbim noi aici, Domnule?”, cu Marcel Iures si George Mihaita in rolurile principale.
Cum a ajutat si la spectacolul inspirat de Gellu Naum – “N (aum)” al Oanei Pellea (cu Cristina Casian, alaturi) sau “Idolul si Ion Anapoda”, tot cu Oana Pellea (alaturi de Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian si Istvan Teglas).
Productiile acestea n-ar fi existat fara intelegerea celor de la Raiffeisen de a investi in cultura, cum n-ar fi existat nici niste momente importante la TIFF (ca de ex, sosirea Sofiei Loren, anul acesta) sau la Festivalul George Enescu.
Ce vreau sa spun cu aceasta parte despre care multi o sa ziceti ca e reclama?
Oamenii astia – ca multi altii care decid sa bage o parte importanta din bugetele lor in zona culturala – trebuie mentionanti si salutati de fiecare data. Pentru ca merita sa le multumim pentru momentele speciale de care am beneficiat gratie lor si pentru ca asa vor fi incurajati si altii sa investeasca in cultura.
Asa ca eu va multumesc frumos dragi simpatici de la Reiffeisen, am facut-o si fata in fata de multe ori, pentru ca investiti resurse financiare si de timp ca sa ajutati la buna dezvoltare a unor importante evenimente culturale din Romania.
*
Si acum concurs.
Spuneti-mi cine joaca in piesa Copilul Divin regizata Chris Simion si primiti carte omonima, cu autograful lui Pascal Bruckner.
Pana maine dimineata la ora 10 iau raspunsuri in considerare.
Avem 9 carti de dat premiu. (am avut 10 dar una am daruit-o Mariei Dragota care a fost invitata mea in culisele festivalului saptamana trecuta, pentru ca asa cum tot zic mergem #impreunalateatru.
(ca sa nu va inspirati din raspunsurile precedente, toate comentariile vor fi publice la finalul concursului)
Povestea de mai jos este scrisa de Mihai – tatal lui David, un baietel autist, care face pasi uriasi in lupta cu recuperarea. L-am invitat pe Mihai sa scrie aici cu doua obiective – sa existe un spatiu in plus in care el sa poata multumi tuturor celor care i-au ajutat si, cel mai important, sa fie o incurajare pentru parintii cu copii cu autism.
Il stiu pe David care acum nu mai e ca in povestea de mai jos; vorbeste mult, intreaba foarte foarte multe lucruri, scrie si citeste foarte corect, ba chiar socializeaza pe Facebook si Instagram (sa-l urmariti), a fost singur cu colegii in excursie cu scoala, a fost chiar si in tabara. Face niste fotografii geniale si ii place foarte tare muzica electronica. Iar eu il invidiez sincer pentru curajul cu care face escalada.
E departe de baietelul din povestea de mai jos, dar mai are inca de muncit el cu el ca sa fie bine. Dar e un exemplu care poate motiva orice parinte sa lupte pentru copilul lui autist. Cum zice tatal lui mai jos “urmati-va instinctul ca sa alegeti orice terapie simtiti ca e buna”.
(aici il puteti gasi pe Mihai care, sunt sigura, ca va va ajuta cu informatii si cum sa ajungeti la terapia cu delfini, dar si alte detalii ale calatoriei lor pe drumul recuperarii lui David.) (cb)
Guest Post de Mihai Stescu
Am aflat de diagnosticul lui David când avea doi ani. Cineva din familie, un psiholog, ne-a spus să consultăm un medic, pentru că David nu e OK. Am găsit un psihiatru de copii, care a pus un diagnostic sec, notat pe un post-it: autism înalt funcțional. Dureros, de necrezut pentru noi și primit ca un fel de pedeapsă, nici noi nu știam pentru ce.
Am orbecăit doi ani printre diagnostice pozitive, dar mai ales negative, pe care ne doream atât de mult să le auzim: ADHD, ”e puțin agitat”, ”cred că l-ați cam neglijat” și eternul ”băieții sunt mai puturoși”.
Atunci nu știam multe despre autism, acum privind în urmă remarc o mulțime de semne în amintirile pierdute din ultimii opt ani.
Șocul cel mai mare pentru părinții care nu acceptă diagnosticul apare cu siguranță la înscrierea copilului în orice formă de colectivitate. Atunci diferențele sunt nu numai evidente, dar încep să apară problemele.
Pentru noi momentul decisiv a fost când doi oameni minunați, care-l primiseră pe David la grădinița lor, ne-au spus că nu facem suficient pentru David și că în condițiile date nu-l mai putem aduce pe David acolo, deoarece nici ei nu-l pot ajuta de unii singuri. Nu pot să vă spun ce am simțit atunci. Doar că acum acești oameni ne sunt și mai buni prieteni.
Atunci am început o luptă inegală cu tot ce ne înconjura, dar mai ales cu timpul. Pentru că după am acceptat că David era autist, am vrut să facem pentru el tot ce puteam, să fie bine, să fie copilul atât de mult visat de doi părinți tineri, și ei încă niște copii. Și nu aveam timp suficient. Ca și acum, de altfel.
Am început să facem terapie ABA, logopedie, terapie ocupațională.
În două luni, nu mai aveam niciun ban în casă. De altfel partea financiară este una dureroasă, care poate destabiliza total o familie. Disperarea cea mai mare venea nu atât de la faptul că nu mai aveam bani pentru terapie, ci pentru că terapia începea să-și facă efectul. David devenise mai atent, executa comenzi simple și repeta silabe și sunete. Era luna decembrie 2010.
Mai mulți prieteni ne-au spus că pentru a-l ajuta pe David, trebuie să cerem ajutorul altora. Firme, oameni de afaceri, fundații, etc. Ceea ce am și făcut. Ajutorul nu venea încă. Unele lucruri se mișcă mai greu, mai ales dacă nu știam exact cui să ne adresăm.
Familiile noastre, prietenii și colegii de servici au fost primii care ne-au susținut.
În vremea aceea, noi încercam să ducem o viață normală. Să ne plătim facturi și credite. După ce David se născuse, cumpărasem, cu credit de la bancă, un teren la Predeluț, de unde visam să privim cândva Piatra Craiului și Bucegii, munți dragi nouă. Nu a fost să fie așa.
Cu un noroc fantastic, în ianuarie am vândut terenul, cu puțin sub suma pe care o plătisem. Cu banii aceștia am plătit terapia pentru David din 2011. Am făcut așa cum vă spuneam terapie ABA, logopedie, art terapie, aikido și urmam tratament homeopat.
În aprilie 2011, Mike mi-a spus că a citit despre terapia cu delfini și că vrea să-l ducem pe David în Turcia. Știu că povestea asta am mai spus-o, dar pentru mine e fantastică și nu ezit să v-o spun din nou.
Am plătit totul în avans, terapie și sejurul în Antalya. Nu știam ce va fi, nu ne-am gândit prea mult înainte.
În mai 2011, David se exprima deja în propoziții de 2 cuvinte, în general pentru necesitățile lui. Vreau apa. Dă asta.
Eram în Antalya. Făcusem deja 2 ședințe de terapie, David reacționase bine, nu se speriase, dar cam atât. Deja vorbeam cu Mikișor că ar trebui să considerăm că sejurul în Turcia și terapia cu delfini au fost recompense pentru David, deoarece muncise enorm la terapie în ultimele luni.
La hotel, în sala restaurantului exista o nișă tehnică, unde David mă tragea de mână și mă ducea spunându-mi : ”Vorbește cabluri!”. Și eu începeam să-i povestesc: cablul alb e pentru becuri, cablul roșu pentru senzorul de fum, cel gri pentru rețeaua de calculatoare. Și David îmi sorbea fiecare cuvânt.
În ziua aceea ploua în Antalya. Și de la delfinariu venisem cu un autobuz cu geamurile aburite, care se strecura pe străzile din centru ca un vapor printr-o ploaie torențială. Destul de înghesuit, îl ținusem pe David în brațe tot drumul. Am mers direct la restaurant și acolo l-am dat jos din brațe. David m-a luat de mână și mi-a zis : ”Tati vorbește de cabluri mai mult”. În acel moment am încremenit. Mă uitam la Miki, ea la mine și eram amândoi blocați.
Voiajul acela, jocul vesel al delfinilor, ploaia de vară, ceva învârtise o rotiță în capul lui David.
Atunci am înțeles că încăpățânarea noastră de a face orice pentru David – orice nu îl afectează fizic sau psihic – poate fi cheia pentru a trece dincolo de zidul autismului.
Și de atunci spun asta mereu tuturor părinților aflați în situația noastră. Încercați orice simțiți voi că e bine pentru copilul vostru.
Iată de ce, am încercat de atunci să mergem în fiecare an la delfini. De fiecare dată, reacția lui David a fost fantastică, el primind o forță incredibilă care l-a ajutat în fiecare an la școală și la terapia pe care o face acasă.
Anul trecut nu am reușit și probabil că nici anul acesta dacă nu ar fi existat niște oameni extraordinari care să creadă în noi și să ne acorde atât de multă încredere, acoperind costurile deplasării în Antalya, a șederii acolo și a terapiei propriu zise.
Agenția Paralela 45 ne este alături în această călătorie, precum și prietenii de la Kooperativa 2.0 și F64. În același timp, mulți prieteni, rude dar și necunoscuți au contribuit la bucuria noastră.
Oamenii aceștia, ne-au produs atât de multă bucurie! Pentru toți, știm că niciun mulțumesc nu este de ajuns. Pe 3 septembrie plecăm în Antalya.
Antalya este un loc fantastic, în care munții se înalță din mare și apa rece a izvoarelor se luptă neîncetat cu solul arid, lăsând în urmă frumuseți incredibile. Orașul în sine este un amestec de tradiție și nou, cu un aer cosmopolit datorat influențelor vizitatorilor și comercianților care au folosit sute de ani portul pentru comerț sau turism.
Cascade care cad direct în apa mării, peșteri submarine săpate în rocă, o faună marină extrem de diversă, toate alături de oamenii din Antalya, te fac să revii, dorind de fiecare dată să explorezi ceva nou.
Cunoscând acești oameni, merg acolo cu sufletul împăcat, dorindu-mi sa revin in fiecare an. De fiecare dată ne-au înconjurat cu multă dragoste, indiferent că erau medici psihiatri, profesori de educație fizică, îngrijitori de delfini sau vânzători de scoici de pe plajă.
Mulțumim Cristina, pentru că ne-ai găzduit aceste ganduri, dorind in acelasi timp să le mulțumim celor care ne-au suținut în aventura noastră. Promitem că vom trimite de acolo vești și că la întoarcere David va scrie și el câteva cuvinte pentru toți cei care sunt alături de el.
Si anul acesta suntem #impreunalateatru la Undercloud, festivalul de teatru independent.
Prietenii mei de la Raiffeisen, care sunt pentru al 4-lea an consecutiv sustinatori ai festivalului Undercloud, ma ajuta sa va fac cateva surprize. Una dintre ele e legata de atractia suprema a acestei editii de festival – spectacolul lectura al primei piese de teatru scrisa de Pascal Bruckner.
Lectura se intampla la ora 19.00, la Sala Mare ARCUB – Hanul Gabroveni, intr-o distributie de exceptie (Marian Râlea – Președintele, Răzvan Vasilescu – Frizerul, Dana Dogaru – Soția frizerului, George Ivașcu – miniștrii, Vlad Logigan – doctoral și…Pascal Bruckner – majordomul Președintelui) iar eu am doua invitatii duble la eveniment.
Ce trebuie sa faceti ca sa fiti norocosii care-l vad pe Pascal Bruckner facand pe actorul intr-un spectacol lectura la Undercloud, pe prima piesa de teatru pe care a scris-o?
Sa-mi spuneti o carte a lui Bruckner care v-a placut si, mai ales, sa spuneti de ce v-a placut.
Spectacolul e la ora 19.00, stabilim castigatorii la ora 17.00, succes.
*
Sa stiti ca gratie Raiffeisen vom mai avea cateva concursuri spectaculoase cu premii nu doar in invitatii la spectacole, dar… si maine e o zi.
Pana atunci inca o precizare – Sa incercati sa vedeti astazi unul din cele 2 spectacole din program – Era ok si la 60, un oneman show cu Razvan Vasilescu si The Sunset Limited cu Șerban Pavlu si Richard Bovnoczki, amandoua sunt minunate.
Oricum ne vedem in sala pentru ca mergem #impreunalateatru.
P.S. daca va cumparati bilete la Undercloud cu un card Raiffesen primiti pe loc inca un bilet gratuit. Asta pentru ca, la Raiffeisen, viata fara cash e mult mai simpla, e simpatica si cu muuuulte avantaje.
GUEST POST BY CRISTINA POPA – fifistie.ro
Portugalia e țara vieții. Oamenii sunt relaxați, au pe chipuri o liniște a celor care le-au văzut pe toate și nimic nu îi mai miră. Adevărul e că atunci când trăiești într-un loc în care oceanul îți e mereu aproape parcă iei lucrurile altfel. Vorba aceea: nu e nimic ce “apa” nu poate vindeca.
Sunt multe locuri absolut senzaționale. Unul dintre ele este Cabo Sao Vincente. Cel mai sud vestic punct al Portugaliei. Este poate cel mai cunoscut loc din Algarve, desi e greu de decis asta avand in vedere ca in regiune sunt cele mai spectaculoase si premiate plaje din Europa.
Cabo Sao Vincente e la 6 kilometri de orășelul Sagres. Multi vin pe jos din statiune, dar majoritatea turistilor ajung aici cu autocarul, unii vin de la sute de kilometri.
Merită efortul, când descoperi priveliștea. Am coborat din autocar și am simtit vantul. Bate tare. Dar asta e un lucru bun, nu-i nevoie de muzica la terasa din interior. Valurile care se izbesc de stanci contribuie si ele la un fond sonor care reduce la tacere vizitatorii.
E o emotie frumoasa la Cabo Sao Vicente. Simti spiritul marilor navigator portughezi. E un loc unde creierul și sufletul fac pace. Oamenii vorbesc in soapta. Nimeni nu vrea sa strice echilibrul locului.
Stancile sunt la o inaltime de 75 m deasupra oceanului si cei mai curajosi se strecoara pe colturile periculoase. Totul pentru fotografia perfecta.
Portugalia devine din ce în ce mai atractivă pentru turiștii de pretutindeni. Este o destinație exotică, dar sigură. În contextul în care mulți călători se gândesc la valul de atentate întâmplate, fâșia de pământ din vestul Europei pare cea mai bună alegere pentru o vacanță fără pericole.
Față de acum 10 ani 9 ani cand am vizitat-o intâia dată, Portugalia a devenit populară si pentru români. Este primul an in care exista un charter Bucuresti-Faro pus la cale de Cocktail Holidays. Ajungi cu usurinta in Algarve dupa un zbor direct de 4 ore. Preturile pachetelor incep in luna septembrie de la 770 de euro/persoană.
Milla Kunis este actrita de orgine ucrainianca pe care lumea intreaga a cunoscut-o via Black Swan (rolul negativ care i-a si adus o nominalizare la Globurile de Aur).
Mila a jucat de atunci in comedioare romantice, s-a casatorit cu Ashton Kutcher, dupa ce a fost pentru mult timp iubita lui Macaulay Culkin (pustiul din Singur Acasa, devenit si el adult, ce sa facem) si a fost mai prezenta in presa prin viata privata si problemele de sanatate. A avut o problema complicata la un ochi – a orbit temporar, apoi s-a operat si si-a rezolvat problema -, este dintre cei rari cu un ochi de o culoare si celalalt de alta culoare.
In lumea nebuna de la Hollywood, Kunis e o femeie discreta, cu opinii politice ferme ( e fana Obama) si foarte familista. Foarte rar publicul a putut sa-i vada fetita pentru ca, spune ea, e o mare greseala sa-ti exploatezi copilul pentru adoratia publica.
Zilele trecute a acordat un interviu pentru site-ul The Talks, in care a vorbit despre objectificarea femeii, despre operatii estetice si despre presiunile meseriei ei. Iata mai jos doua raspunsuri.
So what is the greatest lesson you learned from someone else’s mistake?
One? There is a whole list. Everything and anything. In this industry you have to be constantly aware of your surroundings and be aware that they build you up just to knock you down. I really do believe that, because it creates better stories. It’s not enough talking about how great somebody is – it doesn’t sell. What sells is talking about somebody’s downfall. I think the greatest lesson I learned is to keep my private life private. And I will fight for that forever and ever. That is my lesson.
It must be difficult for you because you are exactly the target group the outlets are aiming at.
Yeah, but I will never talk about things. There are certain things that I will never discuss. I don’t care if that makes me not the nicest person. I will discuss any film I have done, I will discuss anybody I have worked with, I will discuss politics if you need me to – I will discuss anything and everything under the sun, but I will not discuss my personal life.
Mila Kunis in The Talks
celeber.ru[/caption]
Sunt fotografiate de milioane de ori pe an, sunt parte din istoria lumii, dar daca ar fi fost persoane, cum s-ar fi simtit obiectivele turistice?
Cum se vede lumea din perspectiva lor ?
Fotograful Oliver Curtis a realizat un proiect care sa raspunda la aceasta intrebare, dar care sa si dea o noua perspectiva asupra unor monumente istorice.
Timp de 4 ani s-a plimbat prin toata lumea si a realizat 24 de fotografii din perspectiva unor monumente faimoase.
De la Statuia Libertatii din New York si pana la Mona Lisa sau statuia lui Iisus din Rio d Janeiro.
Iata mai jos cateva dintre ele, restul pot fi vazute pe site-ul lui Oliver, aici
Angel of Independence, Mexico City, Mexico
Iisus, Rio de Janeiro
Lincoln memorial, Washington
Mona Lisa, louvre, Paris
Panteon, Atena
Taj Mahal, India
In lumea aceasta exista un restaurant care ofera o cina care costa 2 milioane de dolari si, culmea, are clienti.
Suficient de multi incat sa si faca o selectie a lor.
Restaurantul se numeste Ce La Vi, este amplasat pe terasa hotelului Marina Bay Sands din Singapore si ofera ceea ce e incadrat deja la categoria “cea mai scumpa cina din lume”
Cina – care este de fapt o experienta intinsa pe 8 ore – este realizata in parteneriat cu o companie de diamante din Rusia, World of Diamonds. (probabil ca de acolo sunt si cei mai multi clienti)
Experienta incepe cu o plimbare de 45 de minute cu elicopterul prin Singapore, apoi o plimbare cu un Rolls -Royce.
Cina include 10.000 de trandafiri daruiti cuplului, dar si 18 feluri de mancare. Mancarea este servita cu tacamuri cu diamante care au gravate numele celor care cineaza, si este insotita de unele dintre cele mai rare vinuri din lume.
La finalul experientei, doamna din cuplul care cineaza primeste un diamant 2.08 blue montat intr-un inel din platina roz, inel care a fost numit The Jane Seymour. Este singura bijuterie de acest calibru care poarta numele unei celebritati. Compania care produce aceste bijuterii World Of Diamonds Group sustine ca valoarea acestei bijuterii este aproximativ de 2 mil dolari, dar prin asocierea de imagine valoarea bijuteriei este si mai mare.
Practic, cina este o experienta pentru a fi facut cadou un asemenea inel.
Cum spuneam, toata distractia costa 2 milioane de euro si sunt oameni care stau la coada pentru o asemenea experienta:)
Un iubitor de pisici din Lituania s-a gandit cum sa imbunatateasca viata felinelor astfel incat “casa” lor sa se si potriveasca in locuinte cu design sofisticat.
A creat paturi cu design foarte special, din fetru, foarte colorate si, desigur, care pun in valoare frumusetea pisicilor.
Pe langa faptul ca se rasfata foarte tare in ele
paturile pot fi cumparate de pe Etsy si costa, in medie, 70 de euro
exclusive interview by Sorana Savu
I got caught up in the Game of Thrones in the 4th season – binged it all up and then followed it week after week religiously. One of the details you notice as a fan is the rich texture of the costumes – clear indication that the production team is as much in love with the books as any of us. Yet finding the artists to create the wonderful clothes and armours, to imagine and deliver the fabulous embroidery on Cersei’s leather dress or Daenerys’s blue dragonscale tunic is quite a feat in this day and age.
The eyes, brains and hands behind the magical embroidery on the GoT costumes belong to Michele Carragher, a young and very talented British artist, with an impressive portfolio of costume design for period and fantasy movies. Here are her thoughts on embroidery, creativity and the World of Costume in an exclusive interview.
You seem to have drawn inspiration for your wonderful embroidery work from many sources – from architecture to painting and jewellery. What is the one most important thing that you learned from each of these three?
Because I often want to create sculptural and 3 dimensional elements to my embroidery I find it really useful to look at architectural decoration, or jewellery as a starting point as it will be easier for me to visualise the embroidery for the particular piece I am working on, for example a lion, from an already sculpted shape.
I do however look to nature too, particularly if I want to capture movement within a piece. Within paintings I may be looking to the historical textiles and decoration within them, or it may be to look at how colours, mood and light have been captured by a particular artist.
You have worked both for Elizabeth I, where the need for historical accuracy was a bit stricter, and for Game of Thrones, which allows for more creativity?
Which setup worked better for you – the one that provided more guidelines for your work or the one that left everything to your imagination?
For a historical drama like Elizabeth 1 there are usually documented references for you to draw on, in books, on the Net and in Museums, and you use all these to influence your designs but you don’t have to recreate pin point accurate embroideries, as there wouldn’t be time to do this. You are trying to create an impression of the style of work that is believable to the audience as belonging to the period you are portraying on screen and is suitable for the particular character’s status or narrative story. With a Fantasy like Game of Thrones you have more freedom to create designs as you are not restricted to a specific period in time.
Whatever genre of film you are working towards conveying a visual narrative to the audience to create a believable and understandable world, be it contemporary, fictional, factual or fantasy.
Out of the two productions I would say I prefer working on Game of Thrones as it has allowed me to present my own authorship within the designs I have created, this doesn’t take away any importance from my work on Elizabeth 1, I loved the challenge it presented me with the designs I had to conceive, and I really did enjoy working on this project due the Elizabethan era being such a great period of history to work on, with lots of rich encrusted decoration.
How do you work with Michele Clapton? How much artistic freedom are you allowed in designing and creating the embroidery for the costumes?
Working with Michele Clapton on Game of Thrones is a great pleasure for me, as well as working with the rest of the other members of the Costume Department. I admire Michele’s spirit and her direction as a Costume Designer, it’s a great collaborative relationship that we share.
Regarding her input into my work she inspires me and gives me the freedom to experiment with my designs, and together we decide on the direction of a particular piece in order to try and make sure that I am creating embroidery that gives an insight within the detail that expresses the character’s personality. Creating embroidery that isn’t just a beautiful image embellishing her costume designs, we wish to use it as a narrative tool that will express much more to the viewer of the show about each character.
Which is the character you love most in Game of Thrones – obviously, from an embroidery design perspective?
I can’t just pick one, Cersei is a great character where I have been able to push the boundaries with the 3 dimensional stumpwork and rich encrustation that I have created for her costumes.
Daenerys, I really enjoyed the opportunity to be experimental when I devised her Dragonscale textured decoration for her costumes. Then there was Lysa Arryn and Catelyn Stark, for whom I created symbolistic embroidered collars, referring to their heritage, I really enjoyed creating them and was pleased with the end result.
Has anything changed for you since you started working for Game of Thrones? Are people more interested in you? Are people more interested in embroidery?
From the point of me doing my job, no nothing has changed, but I do realise that I have been very lucky to work on and be part of a production such as Game of Thrones, particularly with Michele Clapton as the designer. Because of the show’s success, we have been able to experiment and evolve within our work from season to season.
As the show has had worldwide exposure, my work as an embroiderer on the show has been highlighted and had more interest than would otherwise be the case on a smaller project. I think it has been great for shining a spotlight on the work done within each department and the attention to detail that all involved strive towards on a Film or TV production.
And yes I do think it has sparked more interest in embroidery and in pursuing these details on costumes, not just on Game of Thrones, as the audience become more aware of them, they start to look at the work on other productions too. I think it also inspires students towards their future career choices, just being able to see different avenues that it is possible to work within the World of Costume.
Personally I have had many Embroiderer’s Guilds contact me to come and visit their groups and chat about my work. These groups are full of people with a passion for all things stitched and have been dedicated to keeping the Art of Embroidery alive and thriving, so for them it is great to have such work highlighted to encourage and inspire more young people into the field.
In your expert opinion, which century was the one that accommodated embroidery best & which region of the world?
I can’t really look to one period, country, or region, and think that or this is the best, for me all decoration is of value or interest, be it the Boro textiles of Japan, as born out of poverty, as well as their fine kimono embroideries, or the fabulous array of embroidery from India and Pakistan, North American Indian beading and symbolistic decoration, South American pre-Columbian weavings and feather work, Mughal emperors of India, the Shahs of the Safavid Dynasty of Persia, and the Sultans of the Ottoman Empire all had amazing bejewelled textiles.
Across Europe fine and folk embroidery have always been present, the highly decorated Spanish Bull Fighters costumes, the Russian pearl embroideries, the English work of the 13th-14th centuries for ecclesiastical garments, in the Tudor and Elizabethan era there was definitely a flourishing of embroidery by amateurs at home as well as professionals, the flamboyant embroidery of the eighteenth century, Louis the 14th helping a resurgence in France that continues to this day. In the 19th Century William Morris with the Arts and Crafts movement led to the setting up of the Royal School of Needlework that is still thriving today, and there is the exquisite contemporary haute couture work, or even some simple darning in a thread bare garment, to me it is all equally beautiful.
As humans, we are all tribal and have always adorned ourselves, be it for warmth and protection, to show status, or which tribe we assimilate with, there is something out there for everyone and to pick one as the best would merely be a subjective opinion, there is no right or wrong, just a great variety and diversity of creativity.
What types of threads & materials do you use to create the wonderful 3d embroideries for Game of Thrones?
On Game of Thrones as it is a fantasy rather than a specific period piece I am free to use any materials, stitches or style to suit the particular characters being portrayed and the world they inhabit, which still has to be a believable one to the audience.
I will use many different threads and materials to suit each particular character.
I always look in haberdashery shops to source useful bits of fabric or trim that I can add to if time is tight, even if on first sight they are bright and shiny you have to look past that and think how you could tone it down and disguise with paint, thread and bead.
I love using silk threads as they have a delicate lustre and there are some fantastic threads companies out there, but I also use metallics, which can be more difficult to work with, and I will mix a metallic machine thread with a couple of different other viscose threads to create some faux more antique looking metal work embroidery.
The threads I regularly use: Kreinik who do some lovely silk threads and a huge range of metallics and braids, Au Ver a Soie D’Alger who have lovely fine silk threads which are easy to work with, Thread Gatherers range, lovely variegated silk and wool mixes, also silk ribbons, Carons Threads who have a great range of colours in silk and wool/silk mix, Kacoonda for lovely fine silk and silk twist in subtle variegated tones, Gumnut Yarns do lovely silk and wool/silk mixes in variegated colours , Weeks Dye Works hand over dyed threads and Threadworx for hand dyed cotton.
The Miyuki beads are fantastic as there is a huge range of colours and finishes, I also use a lot of the tiny 2mm Swarovski round facetted crystals, although they have now discontinued many of the colours, very annoying! I use many tiny 2mm pearls which have minute holes that even fine beading needles are too big for, so I use a piece of metal purl wire pulled straight then folded in half as the needle, and I string the pearls onto a suitable thread and then couch the string down onto my design.
Labradorite gemstone beads, small garnets, pyrite beads, really any gemstones or beads I think suit the piece. There is a lady in America on Etsy who has some lovely French steel cut beads which I do love but they take at least a month to arrive, so I have to order early on to get them in time. The Vintaj company do various bits of filagree metal that is useful and I use some gold work purl wires, although to execute some proper gold work would take too long so I use it to add texture and frame some outlines.
I use some sequins but it can be difficult to find more subtle pearlised versions, or metallics unless you can source from India, and I have used actual fish scales too painted with pearlescent paint which you can cut to shape. Mesh wires have proven very useful the Italian tubular mesh wire is quite soft and malleable to work with, and the Scientific mesh wire is firmer. I also use many paints, also glues, leather, and I use silk crepeline or organza as a base fabric to start my embroidery designs on. Lots of Thread Heaven thread conditioner and more recently I find a magnifying glass useful for threading some of the tiny pearls along with stronger and stronger glasses.
How long does it take to complete embroidery work for a GoT costume – from design to finished costume?
I may get a couple of days to research, experiment and draw out a rough sketch of the design I want to create to show the Costume Designer, then I need to get started as for Game of Thrones there is a fast and furious filming schedule. Obviously the time each design takes depends on the complexity of stitches and bead work, how large the design is and how much of the costume is covered. Each workroom day is around 10 hours long, although sometimes a longer working day may be necessary to complete the design in time.
To give you an idea of how long I spend on some of the embroideries, for Catelyn’s double collar it took me around 3 days, Cersei’s lion emblems for Sansa’s wedding around 8 days, Cersei’s blue bird Kimono around 14 days, Sansa’s Wedding Dress band around 10 days, Danaerys’ Dragonscale costumes depending on the amount of embellishment between 3-10 days on each.
What happens to the costumes once they are used in the shootings? Having poured so much of your creativity, work, heart and soul into them, do you ever miss any of these costumes?
Mostly the production company that create the show will place them into storage, or they will be recycled to create new costumes to appear in the show. Some have been on display within Museums in the USA, or have been presented along with props from the show at the many exhibitions that HBO have done to promote the show across the Globe.
Do I miss them, I am not sure, where would I put them, I live in a very small flat with no spare room to accommodate them, I take photographs of them, so I am always able to look at them as well as watching the show to remember them, but my main focus is not looking backwards but always looking forwards at the possibilities of creating new and wonderful designs for the show.
You are preparing an exhibition of your works for 2016/2017 – where will this take place?
I am creating a very ambitious piece of work to display at the moment, I have been working on it for quite awhile now, but its creation has been constantly being paused due to my work commitments on Film and TV productions, I can’t complain I do have to make a living. The piece’s completion is drawing ever closer now and I have been approached to exhibit it within a space in the centre of London, so I am hoping it will be on show at the end of this year or the beginning of 2017.
After exhibiting this first piece I want to be able to create more of my own personal artwork that I can go on to exhibit within galleries, all ambitious work that can be viewed closely.
o artista foarte iubitoare de animale, Francesca Mosmea, a creat pernute cu chipul unor dragalasi pui de animal.
imaginile au devenit virale, le vedeti mai jos, dar doamna a mers cu un pas mai departe.
creeaza perne personalizate, ii trimiti fotografia animalutului si primesti pernuta.
o super simpatica idee de cadou.
pe Francesca Mosmea o puteti gasi aici
Cand eram mica era un serial SF, Arabella, cu o domnisoara printesa care avea un inel magic cu care implinea orice dorinta. In basmul asta mancarea se facea dintr-o gelatina care, cu ajutorul inelului, devenea mancarea de vis – cea mai gustoasa friptura sau cel mai rafinat aperitiv.
Realitatea bate deja filmul pentru ca niste baieti destepti au creat o imprimanta 3D cu care fac … mancare.
Iata cum arata un fel de mancare creat de Hod Lipson la Universitatea din Columbia.
Cercetatorii spun ca desi se afla la stadiul de prototip, aceasta imprimanta 3D va revolutiona modul in care preparam mancarea si va fi un obiect care se va gasi in bucatariile oamenilor langa cuptorul cu microunde sau prajitorul de paine.
Inventia domnilor de la universitatea din Columbia se afla in acest moment la stadiul in care cauta ingrediente care pot deveni flexibile la anumite temperaturi pentru a putea fi transformate in materia prima pentru imprimanta.
“Food printers are not meant to replace conventional cooking—they won’t solve all of our nutritional needs, nor cook everything we should eat,” says Lipson, a pioneering roboticist who works in the areas of artificial intelligence and digital manufacturing. “But they will produce an infinite variety of customized fresh, nutritional foods on demand, transforming digital recipes and basic ingredients supplied in frozen cartridges into healthy dishes that can supplement our daily intake. I think this is the missing link that will bring the benefits of personalized data-driven health to our kitchen tables—it’s the ‘killer app’ of 3D printing.”
astea sunt vorbele cercetatorului, Hod Lipson; puteti citi mai multe aici iar mai jos un filmulet despre cum functioneaza imprimanta care face mancare
Majestatea Sa Regina Ana a incetat astazi din viata. Avea 92 de ani.
Las aici, in spatiu public, cateva dintre amintirile sale din cartea Un razboi, un exil, o viata – Ana A Romaniei, aparuta la Editura Humanitas in 2000. E un fragment care arata, fara sa vorbeasca direct, grija acestei femei pentru barbatul ei, respectul, complicitatea si speranta care i-au tinut pe drumul lung si greu pe care l-au parcurs. Si intelepciunea unei femei incercate de viata.
N-am avut niciodata un pian in casele noastre. Si atunci, cum Regele iubea asa de mult muzica, am inceput sa colectionam discuri si sa le ascultam la un pick-up care trecerea drept foarte modern la vremea aceea. Incet incet am adunat o enorma colectie, iar azi nu mai avem loc unde sa le punem. Regele, in spiritul lui de ordine absoluta, a inregistrat fiecare disc pe banda magnetica, pentru ca muzica noastra sa reziste mai bine scurgerii timpului.
Fiindca a venit vorba de inregistrari, trebuie sa mentionez aici ca toate mesajele Regelui de la Radio Europa Libera, de-a lungul anilor, erau imprimate de mine pe banda magnetica intr-o camera in care copiii nu aveau voie sa intre pe parcursul operatiunii. Aceasta le dadea o stare de curiozitate cu totul exceptionala. “mama inregistranu-l pe tata”.
Era ceva aproape misterios, cu totul de neatins.
(…)
Dupa 1990, mesajele pe care Regele le-a trimi sau adus in fiecare an in tara au avut varianta lor “radio”, inregistrata tot de mine. A, fi putut, dupa 1990, sa apelam la un serviciu profesionist, dar noi am pastrat traditia atator ani de complicitate si speranta. pe amandoua le-am impartit impreuna cu multa incredere, sprijinindu-ne unul pe celalalt.
(…)
De fiecare data cand ne mutam intr-o casa noua, prima piesa pe care o ascultam era Poema lui Enescu. Aveam acesta lucrare pe un disc de 33 de turatii si ea “binecuvanta” mereu noul nostru camin.
*
iata si prefata pentru aceasta carte, scrisa de Rege.
Dumnezeu o sa o ocroteasca si dincolo pentru ca a fost o femeie foarte foarte speciala.
Sunt dintre norocosii care au posibilitatea sa aleaga cartierul in care locuiesc.
Nu tin la proprietati, mi se pare mai importanta libertatea (neatarnarea de oameni si lucruri, descrisa de Noica) si, in vremurile de astazi, mobilitatea.
Asa ca mi-am ales mereu locurile in care am locuit in Bucuresti in functie de starea pe care mi-o transmit.
De cand am avut independenta financiara ca sa-mi permit sa platesc o chirie decenta (cam dupa 5 ani de la venirea Bucuresti), am locuit in cladiri cu poveste, in cartiere in care oamenii au apartinut unei lumi burgheze, am locuit in “Micul Paris”. Daca se poate langa un parc.
Candva am zis ca mi-as dori sa “cumpar” o bancuta in Cismigiu. Sa am eu grija de ea, sa o vopsesc, sa o curat de urmele vizitelor porumbeilor si sa fiu sigura ca si peste 50 de ani va bucura alti oameni de linistea burgheza a locului.
De o vreme, de cand m-am mutat in Floreasca, iubesc parcul Verdi. E salbatic, cel putin intr-o parte importanta n-are nici macar o taraba, chiosculet etc. E ca o padure urbana si, din cand in cand, sunt adusi caii de la Jandarmerie sa se odihneasca in drumul lor prin oras, la evenimente.
In cealalta jumatate a parcului sunt insa o discoteca galagioasa si o piscina acoperita, private desigur. Si locul are un iz de imbogatiti de carton, silicon si beat-uri cu multi decibeli. Nu merg acolo, desi fac 5 minute prin parc, de la mine de acasa.
La o alta margine de parc a aparut un bloc uratzel construit. Vecin cu un alt bloc care a luat din terenul de sport al unui liceu. Viitorii locatari vor fi convinsi cu privelistea minunata a parcului, cu spatiile generoase ale locuintei lor, dar nu le va spune nimeni cat au stricat constructorii in jur.
*
De astazi si pana pe 15 august, un ONG al studentilor si absolventilor de la Arhitectura si Design, MEDS Bucharest, are un proiect care se numeste “City Of Contrasts”: peste 200 de oameni care inteleg urbanismul si ce inseamna arhitectura se vor afla fata in fata cu aspectele contrastante ale Bucurestiului cu scopul de a gandi solutii pentru problemele urbane ale orasului nostru.
Se intampla in campusul din Agronomie si e o activitate care ne poate invata si pe noi, cei care nu avem studii de specialitate, sa valorificam spatiul urban nu doar in folosul nostru – sa-l exploatam adica – ci pentru a construi pe termen lung.
Proiectul MEDS Bucharest 2016 – City of Contrasts e sustinut de La Fântâna si cred ca e o initiativa care poate lasa urme frumoase pentru viitorul urbanistic al Bucurestiului.
*
Cu ocazia acestui eveniment, m-am gandit sa va las aici 3 locuri frumoase din Bucuresti din care puteti intelege cum, daca faci lucrurile cu cap, poti pastra Micul Paris intr-o lume moderna:
Cladirea THE ARK. – fosta cladire a Bursei de Marfuri, construita la 1898 cu participarea inginerului Anghel Saligny, a fost redata uzului urban pastrandu-i-se integral elemente definitorii ale vechii cladiri – fatada integrala pe al carui frontispiciu figureaza inca denumirea originala – si a reconvertit functionalitatile fostei burse inspre noile tendinte contemporane – o zona de birouri pentru companiile de creatie, un spatiu public dedicat expozitiilor si o piata pentru industriile creative.
Gradina Eden din spatele Palatului Stirbey, o cladire construita intre 1833 și 1835 cu finantarea lui Barbu Știrbei, domnitor al Tarii Romanesti, e fix cum ii spune numele – un colt de rai in mijlocul Bucurestiului (pe Calea Victoriei). O terasa cu hamace, mese din lemn si multa vegetatie care atrage un public care cauta linistea si nu-si doreste sa iasa in evidenta, o terasa care a reusit magia de a imbina atmosfera istorica a locului cu nevoile contemporane.
(Si pentru ca vorbim de contraste in Bucuresti, langa acest palat se vrea a fi construit un Mall. Dar dosarul de constructie a ajuns la sfarsitul anului trecut in atentia DNA).
Cismigiul – oricand, pe ploaie, pe soare, pe zapada. Poate si cu o vizita la Capsa, macar la cofetarie, odata cu plimbarea prin parc, chiar daca pe drumul catre Capsa aveti parte de o priveliste cu multe chioscuri cu covrigi (contraste, deh), desi daca o luati pe langa Teatrul Mic si Control, se mai schimba putin – nu mult – atmosfera.
Ce vreau sa spun cu aceasta postare? Si noi suntem responsabili pentru cum evolueaza Bucurestiul, pentru ca, uneori, ne punem banii in locuri care distrug orasul in loc sa alegem locuri simple si frumoase care-i pastreaza aroma vremurilor Micului Paris.
Ne vedem la City of Contrasts – proiect initiat de MEDS Bucharest 2016 – City of Contrasts si sustinut de La Fântâna – ca sa invatam si sa ne inspiram de la studenti si absolventi de arhitectura cum putem valorifica, nu si exploata, spatiul urban. Noi, simpli cetateni.
Ne asteapta acolo instalatii de lumini si sunete, constructii ecologice, dar si respectul real pentru spatiul urban al unor oameni care stiu ca nu putem opri evolutia, dar ne putem respecta istoria.
Am scris de multe ori despre grija (spre obsesie) pe care o am pentru pielea mea. La propriu, nu la figurat.
Despre ritualul zilnic de hidratare, despre cum am facut pentru un prieten exercitiul cu pantoful lasat la soare ca sa inteleaga de ce e important ca pielea sa fie ingrijita.
E vara, si de cate ori trec pe strada si vad cate o domnisoara ca scoasa din cuptor, rumenita bine, mi se zbarleste sufletul.
Stiu ca e o cultura indusa de tot ce inseamna reviste glossy, life style ca e frumos sa fii aramiu, cum stiu ca exista si o industrie dezvoltata in aceasta directive – de la autobrozante pana la cuptoare de bronzat aka solare.
Personal, nu cred ca vreuna dintre aceste solutii de colorare a pielii e sanatoasa. Poate cea cu coloranti vegetali sa fie ceva mai putin daunatoare. Dar nu despre asta scriu acum.
*
Nu ma duc la plaja ca sa ma bronzez. Ajung la mare ca sa ma incarc, sa ma relaxes si sa benefciez de sinteza vitaminei D in perioade ale anului in care soarele e super usor si, chiar si atunci, folosesc crème de protectie.
Pielea mea este foarte alba, asa e natural tenul meu, si razele soarelui imi fac rau – ma inrosesc, mi se umfla pielea, imi apar multi pistrui si alunite etc
E motivul pentru care am citit mult despre cat de important e sa avem grija de pielea noastra – cel mai mare organ al nostru, unul dintre cele mai importante de altfel pentru ca ne reglam temperatura prin el.
*
Dar e si motivul pentru care m-am alaturat campaniei Fundatiei Leventer de informare si educare asupra riscului de cancer de piele. daca reusesc in zilele sa conving macar cateva persoane sa fie mai atente la ceea ce le spune pielea lor, misiunea mea e indeplinita.
Fundatia Leventer a facut un studiu la nivel national ale carui rezultate arata ca romanii au foarte mare nevoie de educatie in aceasta directie, mai ales ca…
Întrebați care sunt formele de cancer de piele pe care le cunosc, 9% din cei chestionați au menționat spontan cancerul „de la alunițe”, 5% melanomul, 4% cancerul de la expunerea prelungită la soare, doar 2% carcinomul, dar și alte afecțiuni dermatologice greşit asociate cu cancerul de piele. Majoritatea respondenților nu au putut oferi un răspuns.
Studiu Fundatia Dr Leventer
*
Va invit din inima sa studiati putin pe site-ul canceruldepiele.ro, ghidul in 7 pasi simpli prin care va puteti citi pielea. Si daca simtiti ca sunteti intr-o zona de risc, oricat de mica, va rog sa mergeti la medic.
Am sa revin zilele viitoare cu mai multe detalii despre cum poti preveni un cancer de piele si cum iti poti ingriji pielea cat mai bine, dar pentru moment las aici ceva despre alunite si carcinom, de la doamna doctor Leventer, ca sa vorbim stiintific.
Alunițele nu înseamnă cancer
Dar nu trebuie neglijate. Ce este important de urmărit?
Toate aceste semne sunt indicii ale unui posibil melanom malign, cancer potențial mortal.
7 semne de alarmă în detecția carcinomului – cel mai frecvent cancer de piele
Este o leziune persistentă?
Este o leziune care crește silențios – fără durere, fără mâncărime?
Se ulcerează? Se rănește ușor? Sângerează?
Se află pe o zonă expusă la soare, la lumină?
Arată ca un coș, un noduleț, o ulcerație sau
Este o pată negricioasă, care seamănă cu o aluniță, dar a crescut în câteva luni?
Persoana a petrecut mult timp în aer liber?
Dacă unul sau mai multe semne sunt pozitive, consultul este vital, la fel și urmărirea evoluției, care se face non-traumatic, cu ajutorul dermatoscopiei computerizate.
*
Fundația Dr. Leventer pentru Sănătatea Pielii alături de partenerii săi, Societatea Română de Dermatolgie, Blade&Light, Eau Thermale Avene și Banca Transilvania lansează ghidul Citește Pielea, download la www.canceruldepiele.ro/citestepielea, care prezintă informații utile pentru detecția timpurie a cancerului de piele.