sunt un om timid.

stiu ca multi nu au imaginea asta despre mine, dar… sunt un om timid.

ma consuma si ma termina nervos orice iesire in public (scriu asta inainte de a pleca la PR BOOT Camp unde trebuie sa tin un seminar… de fapt din cauza seminarului scriu asta).

ma panicheaza gindul ca trebuie sa intilnesc un om pe care nu-l cunosc. (si da e valabil, ba chiar e accentuat de alte emotii, si cind trebuie sa fac un interviu cu cineva pe care-l apreciez tare)

(si) de asta merg rar la evenimente sau in locuri in care stiu ca nu stiu pe nimeni.

dar stiti ce ma face totusi sa ies din casa si sa respect promisiunile de a merge in unele locuri?

toti oamenii mari (moralmente, nu fizic sau pe scala sociala) au un gen de timiditate care ma emotioneaza…
si ma gindesc ca daca si ei, dupa ce au facut niste lucruri importante in viata si dupa ce si-au confirmat lor si altora ca pot duce si victoriile si infringerile, tot mai au emotii -> inseamna ca se poate trai cu ele…

duminica trecuta Paul Ipate ne povestea pe drumul catre Xfactor despre cit de speciala si timida e Doina Levintza pe care o intilnise pe platourile de la cel mai recent film pe care-l regizeaza Nae Caranfil. Si avea asa o bucurie in glas Paul pentru ca descoperise ca un om de amplitudinea Doinei Levintza a ramas pur si emotiv, incit ne bucuram cu totii.

Mi-am adus aminte acum, cind ma pregatesc sa plec la seminar sa fiu fata in fata cu citeva zeci de persoane noi, si-am zis sa va povestesc si voua:)