echilibrul poate sa fie ceva inselator.
ca in aceasta fotografie surprinsa intr-o secunda. clipa care te face sa-ti tii respiratia.
foto Balance by Howard Schatz
*
aseara am fost la Pescarusul, in versiunea masteranzilor la actorie, UNATC ’12, si – uitindu-ma la prestatia lor de pe scena – m-am gindit ca pentru ei de abia de acum incolo incepe greul.
nu pentru ca vor trebui sa mearga la castinguri si sa obtina roluri; nici pentru ca meseria lor e una care implica sacrificii mari; nici pentru ca nu avem o industrie mare pentru ei (film, teatru).
le va fi greu pentru ca vor trebui sa gaseasca un echilibru intre “a-si da drumul pe scena” (a trai cu intensitate maxima, a se darui cu totul pentru satisfactia publicului) si a nu “trage la public” – a avea umilinta de a nu se bucura de senzatiile pe care le provoaca in audienta decit la aplauze.
cu balanta asta, care trebuie sa ramina in echilibru, se vor lupta toata viata. iar asta implica multa vointa. si rabdare.
asa mi-am adus aminte de fotografia lui Alex Axon cu pisica lui. e reala fotografia, nu e photoshop -ata:)
Ce ma ingrijoreaza pe mine cel mai mult la noii actori sunt defectele acumulate in timpul facultatii. Actorii buni reusesc sa se descotoroseasca de stereotipiile invatate in facultate. Incep sa cred ca UNATC-ul reuseste sa ii invete pe actori/regizori ce este mediocritatea pentru a putea avansa.
Nu stiu si nici nu ma intereseaza sa aflu care sunt motivele pentru care aceasta problema a aparut si exista dar riscam ca pe viitor sa compromitem calitatea actorilor si regizorilor, la actori deja se vede acest lucru.