ne petrecem o multime de timp ca sa invatam sa ne invingem fricile.

 

frica de X lucru/om/fapta e, la inceput, in mintea noastra un obstacol greu de trecut. ne motivam (sau ne motiveaza altii), invatam (sau ne invata altii) si progresam zilnic cite putin in pregatirea pentru competitia in care trebuie sa ne confruntam (pentru ca, nu e cale de scapare, ne vom confrunta in cele din urma); ca un antrenament de sportiv. cu perseverenta.

 

cind ajungem fata in fata cu EA, ca intr-un ring, incepe lupta: da si ea, dam si noi.  ne lovim, ne ranim, dar daca suntem bine pregatiti (daca ne-am motivat si antrenat suficient) o invingem.

 

adrenalina pe care o emite corpul nostru la stress-ul de a ne fi aflat fata in fata cu frica, plus bucuria victoriei, dau un cocktail periculos.

unii oameni devin dependenti de senzatia asta. sunt dintre cei care-si duc corpul si mintea dincolo de ce credem noi ca e omenesc.

altii pierd lupta usor, le e greu sa tina in echilibru balanta pe care se afla si frica si curajul. si se intorc la antrenamente ca sa fie mai bine pregatiti la urmatoarea confruntare.

dar mai sunt si dintre cei care , dupa multe exercitii, cu o rigoare matematica uluitoare aseaza balanta intr-un echilibru perfect. dupa legi pe care nici nu stiu sa le explice au invatat sa puna in talerele balantei cantitati egale de efort, perseverenta, motivatie ca sa compenseze frica.

oamenii astia misca lumea.

***

citesc despre box, despre adrenalina performance-ului live (muzical, teatral, public speaking  etc), de aici aceste ginduri.

“fight the fear” suna mai bine in engleza decit in romana: sa invingi frica:)