e un articol in Time editia americana despre decizia femeilor moderne, cu “tot ce isi doresc”, despre a nu face copii. (e in partea de abonament, dar, pina el va deveni public integral, puteti citi putin aici)
One evening when she was 14 years old, Laura Scott was washing dishes in the kitchen with her mother when she decided she didn’t want to have a child. At 26, Scott got married and waited for her mind to change. “It never happened,” she says. “And I realized I was going to be fine.” Now 50, Scott is more than fine: she’s fulfilled. And she’s not alone. The birthrate in the U.S. is the lowest in recorded American history. From 2007 to 2011, the most recent year for which there’s data, the fertility rate declined 9%. A 2010 Pew Research report showed that childlessness has risen across all racial and ethnic groups, adding up to about 1 in 5 American women who end their childbearing years maternity-free, compared with 1 in 10 in the 1970s.
Mi-e dor sa citesc asa ceva si in presa noastra, o analiza sociologica despre “mutatiile” din mintea oamenilor care sunt cu dublu sens: isi schimba functiile naturale si reusesc, cumva, sa fie acceptati de societate. Cel mai bun exemplu este “cind a avea totul inseamna a nu avea copii”.
Cum mi-ar placea sa citesc, aplicat pe romania, nu tradus de afara pe trei bloguri speriate (dintr-un articol aparut acum un an in presa britanica) despre generatia Peter Pan: generatia care refuza sa creasca, pe care n-o intereseaza planurile de viitor (pensie, casa), care nu vrea copii pentru ca inca se simte copil.
Se intimpla atit de multe schimbari in felul nostru de a fi si de a gindi, influentati de tehnologie, ritmul de viata si de felul in care asimilam astazi informatia, incit ar fi util ca niste oameni sa-si faca timp sa analizeze asta – pe bune, nu de suprafata – in presa.
***
De saptamina asta incep o serie personala de articole despre schimbarile pe care le-am asimilat fara sa mai constientizez ca au produs mici mutatii in mintea mea. Nu vor avea pretentia de analize sociologice, ci mai degraba de “sa facem haz de necaz” despre cum a ajuns viata noastra astazi, din perspectiva unei femei si a prietenelor ei.
Nu am inteles din cele spuse daca ar trebui sa-mi para bine sau sa-mi para rau ca s-a ajuns la aceasta concluzie…
Esta foarte clar ca s-au schimbat valorile societatii si ca este din ce in ce ,ai greu de gasit sufletul perche este din ce in ce mai clar ca se instaleaza martiarhatul si ca nici barbatii nu mai sunt ce erau odata…de mult ei nu mai pleaca la vanatoare sa aduca hrana, femeile o fac mult mai bine mult mai mult…
Ne casatorim pentru ca asa trebuie nu pentru ca iubim…facem copii pentru ca din nou cica asta ne e menirea ….
As concluziona ca e trist ca s-a ajuns aici ….si vorbesc din punctul de vedere al uneia care simte ca se casatoreste doar de dragul de-a o face ,sau pentru ca ”asa trebuie”…
Ce-i de facut? Sa cautam iubirea toata viata….dar sa ne asumam faptul ca s-ar putea sa n-o gasim….
De acord. Dar e cu bani si specialisti. Bani s-ar gasi, specialisti … mai greu. Scoala romaneasca produce pe banda rulanta fiinte foarte capabile sa mimeze cunoasterea stiintifica. Plus ca nu are viziune si e incremenita in proiect. In conditiile in care lumea anglo-saxona sudiaza de la Foucault incolo paradigme sociologice, noi inca cercetam in amanunt pozitivismul, pe Durkheim si Tocqueville. Stiinta se face cu oameni de stiinta. Si cam atat.