m-am gindit mult zilele astea de ce spre deosebire de acum citiva ani cind se ruga toata lumea de mine sa merg la Festivalul Enescu eu spuneam “nu nu nu, sa nu ocupam un loc degeaba”, iar anul acesta m-am cerut singura la unele dintre spectacole.

n-are legatura cu o eventuala evolutie culturala a mea.
chiar daca intre timp am capatat ceva mai multa liniste interioara ca sa pot sta cuminte si atenta la concerte, nu de asta am vrut sa merg la Sala Palatului sau la Ateneu.

pentru prima data, in cei foarte multi ani de cind exista festivalul, mi se pare ca atmosfera e mai relaxata.

da, mai vad in public oameni care la intrebarea “ce mai faci?” raspund ca si cum ar declama din Shakespeare “exceeeeptioooonal!”, de parca raspunsul intr-un singur cuvint e prea simplu pentru ei si-atunci trebuie transformat in spectacol.

da, mai vad in public doamne care au fost la coafor si si-au facut instalatii sofisticate in par sau si-au pus tot setul de gablonturi ca sa celebreze onorata adunare.

dar, pentru prima data in foarte multi ani, pentru ca anul acesta Festivalul Enescu e foarte bine conectat online si e foarte natural in comunicare, mi se pare “uman”.

imi place la nebunie site-ul. e in trend, e dinamic, e plin de culoare si ai din prima mai multe optiuni de a alege dintre stiri. imi plac transmisiile live pe site, la tv sau in sala de cinematograf, pentru ca poti sa asculti muzica si daca ai o cutie de popcorn in fata. imi place ca au facut aplicatie pentru telefon in care sa vezi stiri sau programul.

in felul asta subtil, Festivalul Enescu a ajuns la mine in jeans nu in frac si mi-a adus relaxarea unei experiente cu care eu sunt familiara; au tradus limbajul lor pe limba mea.

si toata relaxarea asta, ma face pe mine – novicele – sa ma simt comod cind merg la un concert; sa nu mi se mai para ca trebuie sa intru intr-un pat al lui Procust odata ce m-am asezat in scaunul de concert, un tipar care sa-mi cintareasca din prima cunoasterea. si-mi da voie sa experimentez, sa incerc sa descopar daca-mi place.

e o lectie buna despre cum poti umaniza o manifestare care e perceputa drept “scortzoasa” (da, ma iertati pentru termenul neprotocolar, dar asa e pentru cei ca mine) si-o poti face prin cel mai putin uman dintre mijloace: tehnologia.