Zilele acestea cand se scrie istoria feminismului in Romania, dar cand suntem pe cale sa avem prima femeie premier, bucuria noastra e taiata din multe motive.
Stim ca profesional viitoarea doamna premier e o loaza, ca n-a facut nimic important – n-a lasat nicio urma marcanta in bine – in niciunul dintre proiectele in care a fost implicata.
(In Parlamentul European in 9 ani a fost raportor doar intr-un proiect, pentru ca nimeni n-a vrut sa-i lase pe mana ceva stiindu-i pregatirea)
Momentul acesta istoric transmite atat de multe mesaje gresite despre cum poti sa urci pe scara sociala, despre cum intelegem noi romanii meritocratia incat e inspaimantator.
Pentru o copila saraca din… sa zicem Videle, dar alegeti orice localitate saraca din Romania … care viseaza astazi sa-si depaseasca conditia, povestea doamnei premier Viorica Dancila nu este despre munca, despre a aduce o contributie intectuala si umanitara la evolutia tarii, ci este despre a face bani si a-ti plati un loc intr-un partid, a fi servil pana la depersonalizare si a promova prin aroganta (sa nu ai bunul simt sa inveti in 9 ani de reprezentare in afara tarii limba engleza, asta spune foarte multe despre suficienta doamnei in cauza).
Pentru balansul lectiilor pe care ar trebui sa le dam fetelor mici care vor sa faca ceva important in viata, am sa pun aici cateva dintre femeile cu adevarat remarcabile din istoria romaniei. Femei extraordinari de inteligente, cu caracter, cu unicitate si cu disciplina si determinare in a face bine lumii din jurul lor. Dar si femei care ASTAZI ar fi un prim ministru exceptional.
Ana Aslan (1897 – 1988), femeia care a vazut medicina si ideea de a imbatrani ca o provocare din care poate face ca lumea sa fie mai buna, oamenii sa se simta mai bine cu propriile persoane. A fost membru al Academiei Romane din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie (1958 – 1988), a inventat Gerovital (in 1952), produsul anti ageing despre care se vorbeste si acum la 55 de ani distanta si ale carui principii de actiune sunt in continuare aplicate in cosmetica moderna. E cunoscuta in lumea intreaga pentru viziunea sa asupra ideii de imbatranire.
Eliza Leonida Zamfirescu (1887- 1973) a fost una dintre primele femei inginer din lume. A condus Institutul Geologic Roman. In Romania n-a fost acceptata la scoala la care se studiau stiintele pentru ca era… femeie. Dar a absolvut cu magna cum laude Royal Academy of Technology Berlin, devenind in 1912 a doua femeie inginer din lume, prima a fost o belgianca in 1906. Eliza era din Braila, tatal ei era ofiter iar mama fiica unui inginer de origine franceza. Atat ea, cat si fratele ei au fost ingineri si inventatori.
Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920 – 2008) a fost prima femeie neurochirurg din lume. Alaturi de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, cel care a pus bazele neurochirurgiei romanesti, si doctorii Constantin Arseni si Ionel Ionescu a facut parte din echipa de aur a neuro chirurgiei romanesti. Exista o poveste despre cum in anii 70 cea mai indragita dintre sotiile unui seic a fost grav bolnava si cum in harem nu avea voie sa intre niciun barbat, Sofia a fost adusa de la Bucuresti, a locuit o vreme in casa seicului si i-a salvat sotia.
Sarmiza Bilcescu (1867 – 1935) este prima femeie din Europa care a obținut licenta în drept la Universitatea din Paris si prima femeie din lume cu un doctorat in drept. N-a profesat foarte mult – licenta sa era cu tema Conditia juridica a mamei – pentru ca s-a casatorit cu un inginer celebru al vremii si a avut copii, dedicandu-se lor. A creat insa Societatea Domnisoarelor Romane care isi propunea sa lupte pentru cresterea gradului de educatie in randul femeilor.
Doamnele acestea s-au remarcat in lume in vremuri in care femeile nici nu erau bagate in seama cand venea vorba despre decizii sau capacitatea lor de a gandi stiintific. Dar si astazi, cand vremurile sunt mai relaxate din acest punct de vedere, avem femei remarcabile in pozitii de conducere in structuri ale lumii sau femei care a caror inteligenta si contributie la educatie si stiinta au fost recunoscute la nivel mondial.
Primul exemplu care imi vine in minte e Simona Miculescu, una dintre femeile diplomat de rang inalt din Romania a carei activitate si eruditie sunt recunoscute peste tot in lume.
Simona Miculescu a deținut pozitiile de vicepreședinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreședinte al Adunarii Statelor Parți la Curtea Penala Internationala, membru al Biroului Francofoniei si președinte al Comisiei Speciale pentru Politica si Decolonizare a Adunarii Generale a ONU, in cea de a 66-a sesiune a acesteia. Ambasadorul Miculescu a fost aleasa vicepresedinte al Adunarii Generale ONU pentru cea de-a 68-a sesiune a acesteia.
Apoi ma gandesc la Ana Maria Mihaescu, unul dintre cei mai experimentati finantisti romani – sef al biroului pentru Romania, Moldova Bulgara, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia si Tarile Baltice al International Finance Corporation, divizia de investitii a Bancii Mondiale. O persoana cu pregatirea financiara a doamnei Mihaescu ar fi fost de maxim ajutor pentru Romania in perioada grea care se anunta,
Un alt nume care imi vine in minte este doamna Mariana Gheorghe care a condus timp de 10 ani OMV Petrom, primul executiv din Europa de Sud-Est inclus pe lista celor mai puternice femei din business din lume, realizat de revista Fortune. O femeie a carei pregatire in management si in finante rivalizeaza cu oricare mare finantist al lumii.
E evident ca nu s-a vrut cu adevarat promovarea femeii ca mesaj pentru pozitia de premier. Ci ca s-a vrut sa fie pusa o femeie acolo pentru ca se opune mai putin decat un barbat, pentru ca e mai supusa si asculta mai mult de seful ei de la partid, Domnul Dragnea.
E atat de trist ca au pangarit pana si acest concept, aceasta oportunitate de a da un exemplu tinerelor generatii.
Dar eu tot mai sper ca nu vor rezista ei mult in aceasta ipostaza… pentru ca noi vom #insist (a)
De plans. Asta nu-i Romania mea.
Non valoare cu bani.Pana cand?
Acceptam pițiponcisme sau ne cerem tara inapoi?
Jos palaria pentru articol, sunt mai bun pentru ca am invatat ce nu stiam. Iti vine sa-ti para rau ca nu reusim sa schimbam ceva si sa dam tara pe mana unor astfel de oameni. As face insurectie armata si as alege personalitati din categoria a doua, in viata, cu siguranta exista exemple si la barbati. Noua ne trebuie un om, un OM. Indiferent de sex. Oare ar accepta sa conduca una din doamenle de mai sus? E retorica, ca si De ce tu Codrule? Caci nu va raspunde niciuna unei astfel de intrebari.