marian ilie pensiunea valea fagilormarian ilie pensiunea valea fagilor

(interviu) Bine nu e suficient- Marian Ilie – un om atat de bun, cu viziune si putere de munca incat misca apele si drumurile, la propriu, dintr-un scaun cu rotile –

Intr-o lume in care ne cautam scuze pentru lucrurile care nu ne ies in viata, intr-o comuna din Dobrogea, Luncavita, exista un tanar domn de 37 de ani pentru care conceptul de ”Bine nu e suficient” e parte din ADN-ul sau.

Are o poveste care e demna de un film. E omul care dintr-un scaun cu rotile a alergat prin mintile a mii de oameni si i-a ajutat sa se transforme. A schimbat viata unei comune si destinele locuitorilor ei.

Marian Ilie se numeste tanarul care locuieste in Luncavita, o comuna aproape de Tulcea.

In 2002, pe cand era student in anul II la Teologie a avut un accident dintr-o joaca la mare cu prietenii. A ramas paralizat si-a invatat sa-si duca viata in scaunul cu rotile. A terminat scoala si-a mai facut inca una care sa se potriveasca mai bine cu situatia lui, managementul afacerilor, specializandu-se in scrierea/dezvoltarea de proiecte pentru fondurile/finantarile europene.

”Sunt o persoana care munceste, isi traieste viata, nu fac NIMIC deosebit, doar traiesc ca si dvs si incerc – poate in plus – sa-mi depasesc conditia. Dar nu e ceva deosebit. Poate as fi putut sa fac mai multe pentru mine ca sa-mi depasesc conditia. Sa merg mai mult intr-un spital de recuperare, dar in ultmii ani n-am mai ajuns”, spune Marian cu modestie.

El e parte din campania Retelei de sanatate Regina Maria ”Bine nu e suficient”, in care sunt adusi in atentia opiniei publice oameni care nu se multumesc doar cu binele pentru ei, ci schimba lumea din jurul lor. Oameni care ne dau sperante ca Romania are modele de urmat pentru a (re)invata bucuria de viata, perseverenta, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti, efortul de a construi pentru binele comunitatii care, indirect, devine si binele individual. Oameni care ii motiveaza si pe altii sa faca lucrurile si mai bine.

Marian Ilie e mai mult decat atat. Daca n-as fi vorbit cu el la telefon, daca nu as fi vazut filmari cu el, as fi zis ca nu exista. Nu are cum sa fie un om atat de bun, cu viziune si putere de munca incat sa miste apele si drumurile, la propriu, dintr-un scaun cu rotile.

marian ilie si daniela

Luncavita e o comuna la 54 de km distanta de Tulcea si 29 km de Galati, are 4421 de locuitori,  Observator astronomic, Liceu cu profil agro-turism, scoli si gradinite, sala de sport cu dotari super moderne, parcuri cu locuri de joaca moderne, pensiuni in care vin turisti din toata Europa.

Arata ca o localitate mica din Germania sau din Olanda. Totul a fost facut cu fonduri europene, uneori in parteneriat public-privat, de cand Marian s-a apucat sa invete cum pot aplica pentru proiecte si pot lua bani din fondurile europene.

”Majoritatea proiectelor pe fonduri europene sunt facute de mine. Pentru partea de administratie publica oamenii vin la serviciul pe care-l desfasor in cadrul comunei, la primarie. Dar si pentru afacerile private vin la mine pentru ca sunt consultant pentru accesarea de fonduri europene si ofer sprijin cui imi solicita ajutorul.”, povesteste Marian. Ce nu spune el pentru ca nu vrea sa se laude, dar spun vecinii lui de pe strada, este ca ii aduna pe pescari si le explica in sedinte cum pot beneficia de fonduri europene pentru meseria lor, cum isi pot schimba viata in mai bine.

”In turism, totul se leaga pe baza unei strategii de dezvoltare si daca nu o urmaresti cu atentie pot sa-ti lipseasca niste lucruri care ar fi putut sa aduca plus valoare. Acel observator astronomic era o oportunitate pentru zona noastra pentru ca s-a dovedit in urma unor studii ca avem niste campuri care au curenti care alunga norii, iar acest lucru favorizeaza cercetarea astrelor pe timp de noapte.

Frumoasa mi-a fost mirarea cand am avut niste astro turisti din Romania: o familie din Bucuresti care era pasionata la maximum. Sotul lucra la Filarmonica, sotia era biolog… Aveau aceasta pasiune si si-au facut credit de zeci de mii de euro pentru a-si lua aparatura de specialitate pentru a observa astrele … Am vazut explozii solare in fata pensiunii la noi si am vazut pe timp de noapte astrele ceresti”, spune Marian, care a construit si prima pensiune cu toate facilitatile necesare persoanelor cu dizabilitati.

Urmarind tot ce ar fi putut tine de experienta turistului in zona, Marian a contribuit – prin accesari de fonduri europene – la crearea unui ansamblu folcloric infiintat pe baza traditiilor povestite de batranii din zona (oferindu-le astfel copiilor din comuna posibilitatea unor activitati extra scolare, dar si oportunitatea de a calatori la festivaluri si concursuri), a ajutat ca mestesugurile din zona sa fie revitalizate.

„Am depus proiecte de parteneriate ale mediilor public-privat cu Universitatea Ovidiu din Constanta si am infiintat PFA-uri pentru mestesugarit. Practic, acum avem niste mestesugari care participa la targuri atat in tara cat si in strainatate, specializati in impletituri din papura si stuf, in olarit…”

*

Luncavita are 700 de copii – elevi. Pentru o comuna din Dobrogea, din Romania anului 2018 (cand exodul spre oras sau spre alte tari e foarte mare) asta este imens. Dar e semn de prosperitate, de siguranta, e semn ca oamenii au revenit acasa si au avut curaj sa-si mareasca familia pentru ca traiesc intr-un mediu unde sunt locuri de munca, unde – culmea!!!!!!! – sunt scoli si liceu moderne.

Lui Marian si echipei de la primarie li s-a parut inadmisibil ca la nivelul administrativ national nu a avut nimeni in vedere ca exista, in Delta, un loc unic care ar putea aduce foloase extraordinare, cu oameni simpli, care nu au niciun alt venit decat din pescuit si care trebuie invatati cum sa traiasca mai bine exploatand corect ceea ce au.

Asa ca s-au gandit sa le ofere o alternativa.

„Am vazut ca nu exista cadrul institutional pentru a crea cadre calificate pentru serviciile din turism – ospatar, chelner, bucatar… Am infiintat un liceu cu specializarea agroturism in localitate, practic este singurul liceu din Dobrogea cu specializarea aceasta. Copiii care invata la noi sunt si din zonele adiacente comunei noastre pentru ca nu mai sunt acum multi parinti care sa-si permita sa-si duca copiii la scoala la oras. Noi le asiguram transportul cu microbuzele liceului, iar ei invata o meserie si obtin o diploma…”

Anul acesta au semnat contracte de finanțare pentru renovarea liceului și pentru un after school.

De fapt, in 2018 au semnat proiecte de 12 milioane de euro si mai au inca 6 proiecte depuse. Pentru o comuna cu 4421 locuitori!

marian ilie si sotia

Desi nu vrea sa fie tratat diferit, mai scriu inca o data, Marian traieste de 16 ani intr-un carucior cu rotile.

Cand il intrebi de unde are forta sa mearga mai departe, rade usor ”De la Doamne, Doamne”; crede ca educatia lui teologica i-a dat puterea sa stie ca totul are un sens pe lume si a gasit in el o forta pentru a se depasi in fiecare zi si-l citeaza pe Voltaire: ”universul ma incurca rau, dar nu pot gandi macar ca poate exista ceasul fara un ceasornicar. ”

”Marea problema a persoanelor cu dizabilitati ca mine este sa gaseasca undeva resurse de sprijin social, psihologic, emotional, atunci cand statul nu ofera suport. In momentele mele de cadere psihica dupa accident, fratele meu a fost cel care m-a provocat si care m-a impins de la spate. N-am cum sa nu-i multumesc pentru ca ceea ce sunt astazi sunt foarte, foarte mult datorita lui.

Imi place sa cred ca cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu a fost familia si prietenii. Am o sotie extraordinara, asteptam un bebe in curand, o fetita… Alaturarea mea de clinica Regina Maria are o parte din mine, e alaturarea de familie, de grija pentru oameni si pentru copii. Cautam oameni care lupta pentru ei si pentru binele celui din jur.

Eu nu vreau sa devin un exemplu pentru cei ca dvs, in schimb vreau sa le arat ca se poate celor care – ca mine – au dizabilitati. Am avut o perioada maricica de descumpanire dupa accident, dar am constientizat ca aveam in balanta doar doua lucruri care tineau exclusiv de mine.

Adica sa fiu prabusit – si sa sufar atat eu, cat si cei din jur, sau sa nu vreau sa fiu prabusit si sa lupt si sa zambesc.

De cand am ales aceasta varianta nu prea am mai vazut lacrimi – pe care inainte le vedeam zilnic in ochii parintilor mei, poate o mai fac, dar nu-i vad…

Constientizez de multe ori ca asta e singura varianta care-mi face mie bine si daca imi face bine, inseamna ca pot face bine si celor din jur.

*

Pe Marian Ilie il puteti gasi si la pensiunea lui, Valea Fagilor, construita special cu toate dotarile pentru persoanele cu dizabilitati. Zona e foarte spectaculoasa din punct de vedere turistic, desi nu e foarte promovata din aceasta perspectiva.

”In apropiere este Parcul National Muntii Macinului, cu un fond faunistic si floristic iesit din comun. Avem cei mai mari fluturi din Europa, sunt 12 specii care traiesc doar aici, unii au aripi care depasesc 15 cm. Tot aici sunt ultimii soimi dunareni din lume…”, povesteste Marian.

In vara a fost ocupat cu 12 francezi pe care i-a dus la o ferma traditionala, le-a aratat mestesugurile din zona… Impreuna cu sotia lui se ocupa direct de primirea turistilor, le organizeaza programul avand in grija masa cu produse traditionale din gradina apropiata sau de la producatori locali autorizati, organizeaza plimbari prin rezervatia naturala sau cu barca la Dunare.

Daca nu v-am convins ca deviza ”Bine nu e suficient” e parte din ADN-ul lui Marian Ilie si ca e un fel de ‚alien’ al faptelor bune, iata inca un detaliu. In vara aceasta la pensiunea lui a avut invitati speciali.

”Am auzit de cativa adolescenti de la Manastirea de la Radauti, copii aflati in plasament acolo care canta pe instrumentele celor din Colectiv – donate de parintii celor care si-au pierdut viata in club. Copiii si-au facut o trupa, acolo in manastire. Noi i-am adus o saptamana in august la pensiune.”

*

Am mai scris ca mi se pare absolut minunat ca Reteaua de sanatate Regina Maria a ales sa promoveze nu doar medicii sai care fac interventii incredibile, ci si oameni care prin felul lor de a fi schimba in bine lumea din jurul lor. Cumva le sunt recunoscatoare celor de la Regina Maria pentru ca m-au pus in apropierea acestor oameni minunati care ma inspira. Pe o parte din ei ii descoperiti aici. Povestile mele despre unii dintre ei le adun aici.

Dupa ce am vorbit cu Marian, mi-am scos pe o foaie de hartie un citat pe care l-am lipit pe tabla de lucru.

”De multe ori suntem descumpaniti, tristi, suparati, fiecare dintre noi. Dar daca apucam sa gustam putin din constientizarea gandului ca nimeni nu sufera mai mult ca tine, cealalta varianta e sa-ti doresti cu adevarat sa-ti imbunatatesti conditia, si atunci ar fi mai bine pentru foarte multa lume din jurul nostru. Daca nu deschizi inima catre cel din jur, nici altul nu o va deschide catre tine.”

Leave a Comment


five × 9 =


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!