centenar_logocentenar_logo

A trecut aniversarea centenarului, ok. CE FAC EU…? –

La 100 de ani de la Unirea cea mare prea putini dintre noi stiu faptele din istorie. Poate putin mai multi, dar doar foarte putini, s-au informat via google sau din vreun reportaj tv.

aici jurnalele Reginei Maria aparute la Polirom,

mai jos cateva dintre copertele cartilor care se gasesc in librarii despre Regele Ferdinand (corespondenta sa emotionanta cu familia, in vremuri grele) si despre Regina Maria

scrisorile-regelui-Ferdinand-vol-I-2-BT733 regina_maria_-_insemnari_01rgb jurnal de razboi regina maria

 

La 100 de ani de la Unire

– traim intr-o tara care are o populatie numeric aproximativ egala cu cea de la 1918 (intre granite) si cu inca o tara – demna de-o alta Unire (morala, mai degraba) – in afara granitelor.

– Bratianu e un nume de strada prin mai toate orasele mari ale tarii, iar in spatiul public sunt niste rapandule avide, inculte pe post de politicieni.

(daca vreti sa cititi corespondenta lui IC Bratianu cu familia sa, o carte ca o fereastra in mintea unui om cu alte valori decat cele pe care le avem cei mai multi dintre noi, o puteti face prin cartea care a aparut la editura Vremea

– ne facem cultura pe facebook sau, daca suntem mai intelectuali, din vreun documentar de la tv, dar ne vaitam cu totii ca nimeni nu mai pune pret pe cultura astazi.

– ne bucuram ca alte tari ne celebreaza aniversarea punand tricolorul pe cladirile lor (dar -plin de ego si cu convingerea ca ni se cuvine orice – uitam sa ne intrebam: cand a fost ultima data o cladire de-a noastra luminata in culorile altei tari la aniversarea ei?!)

De la cel mai mic pana la cel mai mare asteptam sa faca altul – oricare altul – ceea ce credem ca ar trebui facut ca sa ne fie mai bine ca natie – sa citeasca, sa fie corect, sa fie punctual, sa-si respecte cuvantul, sa promoveze cultura, sa se implice in viata comunitatii, sa voteze, sa militeze.

Urla in noi un patriotism de suprafata la o zi aniversara, istorica (100!!! de ani de la Unirea cea mare), ne lovesc emotiile faptelor unor oameni mari care au avut curaj, determinare si putere sa lupte pentru ceilalti, dar uitam (sau nu vrem sa ne gandim) ca si de noi  (fiecare dintre noi, punctual, de tine cel care citesti acum) depind anii care vin. Nu o suta, urmatorii 10, urmatorii 5 ani.

E ziua de dupa aniversarea centenara si mi-ar placea sa ne intrebam toti:

Ce fac eu ca sa fiu un om mai bun, mai corect, care-si respecta cuvantul?

Ce fac eu ca sa rezist tentatiei de a incalca o lege sau o regula – orice lege – oricat de mica…

Ce fac eu ca sa nu ma mai insel pe mine si pe altii, cautand forma fara fond, ca sa dau un ”tun” profesional?

Cum gasesc in mine resurse sa incep sa muncesc pe bune pentru educatia mea, pentru drumul meu?

Cum imi setez mintea ca sa nu mai gandesc la orice lucru pe care-l am de facut ca ”las ca merge si asa”?

Cum ii ajut pe ceilalti inainte sa astept sa fiu ajutat – de stat, de prieteni, de neamuri sau de vreun duh sfant?

Fiecare dintre noi a trait niste ani din suta asta aniversara, cu ce a contribuit fiecare e doar o mica parte dintr-o evaluare de ”a doua zi” dupa aniversare. Ar fi frumos sa fie sincera si fara gandul ”las, ca face altul”. 

Leave a Comment


× 6 = thirty


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!