Daca te uiti la meciurile Mariei Sharapova o urasti. Face tot felul de mici mizerii ca sa-si intimideze adversarele, e la limita fair playului, dar totul cu o mare ambitie si o determinare ca sa castige.
Nu abandoneaza niciodata, ceea ce e foarte frumos.
Daca-i citesti biografia ( e tradusa si la noi) descoperi un copil caruia i-a fost greu sa se adapteze la sosirea in America si care si-a gasit refugiul si singurul scop in viata in a castiga meciuri.
Personal nu cred partea cu meldoniu si dopajul, si scuzele ei, dar si-a platit pedeapsa si ambitia cu care a revenit e impresionanta.
Ce e insa cel mai simpatic la ea este… instagramul. Daca o urmaresti pe instagram, descoperi brusc o fashionista cu prietene foarte cool, cu gusturi foarte bune la restaurante si cu o viata – dincolo de competitii – foarte misto. E alt om cu totul. Are si simtul umorului, si spirit de echipa… ii plac muzeele si spectacolele de balet:)
Astazi tocmai a anuntat ca a lasat fotografii de la Architectural Digest sa-i fotografieze casa. Care e foarte cool si, stiindu-i povestea care pleaca din mare saracie cu eforturi uriase ale tatalui ei, mi se pare un premiu minunat pe care si l-a facut pentru tot efortul ei.