Il stiu pe Constantin (Tzica) Cojocaru din piesele lui Radu Afrim;
am chiar o amintire speciala de la festivalul de teatru de la Sf gheorghe, cind pe holul hotelului in care locuiam amindoi, am povestit o ora, sprijiniti de usi. despre cum munceste actorul, despre frica pe care o simte un actor (sau fricile), despre cum cu magie, ca la michelangelo, dintr-un bloc de marmura iese un trup armonios cu o viata, dincolo de stinca.

acum citeva saptamini la lansarea cartii despre Stefan Mihailescu Braila, i-am spus ca mi-a placut mult in Avalansa si ca banuiesc ca l-a chinuit mult Afrim (regizorul piesei). a zimbit si-a raspuns: “Nu, eu m-am chinuit. ca sa iasa ceva bun, nu se poate fara chin”

*
aztazi am primit in mail aceasta fotografie cu dinsul.

e din filmul Ultimele zile ale lui Ceausescu (in rolul Elenei Ceausescu e Victoria Cocias) care e propus pentru premiul „Prix de Soleure”, în cadrul Festivalului de film din Solothurn, Elvetia.

mi se pare incredibila transformarea lui. cum mi se pare incredibil ca la virsta domniei sale a atit de viu si are atit de multa putere de munca.

chapeau!