Vestea ca New York Times a pus in functiune o aplicatie prin care imi recomanda ce sa citesc ,in functie de lecturile mele din ultima luna, mi-a adus ingrijorarea.

Nu pentru ca NY Times ma monitorizeaza la fiecare intrare pe site-ul lor; odata ce intru logata cu o parola e clar ca undeva se inregistreaza intrarile mele pe articole si mi se poate face un profil in functie de interesele pe care le am.

Pagina asta cu recomandari e insa ingrozitor de inselatoare. Aparent imi salveaza timpul: vad numai acele lucruri care sunt de interes pentru mine; ma plimb pe culoarul meu de interes.

Dar, de fapt, imi taie accesul la nou. Pentru ca eu, om grabit, o sa apelez la recomandari ca sa merg la sigur. Dar cum o sa mai vad ceva cu totul nou? Cum o sa imi largesc orizontul? Cum o sa explorez noi teritorii?

E ca si cum, in loc sa-mi cumpar tot ziarul, imi fac abonament la 2 pagini pe care stiu sigur ca le citesc mereu; dar asta inseamna ca ratez toate stirile de prima pagina din orice domeniu ar fi ele.

*
stiu ca serviciul asta cu recomandari e optional si ca nu-mi ingradeste nimeni accesul in oricare alta pagina a site-ului, dar el arata o tendinta: nisharea pe culoare cit mai inguste de informatii.
o tendinta care mi se pare periculoasa si trista.

*
acum citiva ani mi-am dat seama ca tot ceea ce citeam/ vedeam/ ascultam venea din recomandarea cuiva. sigur ca era o recomandare la prima mina (de cele mai multe ori a unui critic prieten) , sigur ca vestea venea la mine cu mult inainte de a fi la altii dar… in avalansa de recomandari pierdeam bucuria descoperirii aleatorii.

atunci am decis ca voi merge, o data pe luna, in librarii si voi cumpara la nimereala albume / carti / filme ale unor autori de care n-am auzit niciodata; pe care nu mi i-a recomandat nimeni.

Ca sa pastrez surpriza descoperirii, cu toate riscurile pe care le aduce.

*
Mai alegem noi ceva singuri, neinfluetati de altii? Mai descoperim?

foto by Alex Axon