Author : Cristina Bazavan

Wilhelmina ArzActivitati de weekend

Activitati de weekend

recomandari de Noemi Revnic

Va propun sa incepem weekendul cu un drum la Pavilion, unul dintre spatiile culturale preferate din Bucuresti, in Strada C.A. Rosetti nr.36. Programul de weekend este: sambata & duminica, 15:00 – 19:00. Iar aici gasiti detalii despre expozitiile din display: http://pavilioncenter.ro

Apoi, cele care au in plan sa se casatoreasca anul acesta, Wilhelmina Arz si Madalina Mocanu Design va asteapta la Expomariage de la Marriott, vineri, intre 13:00 – 20, sambata intre 10:00 – 20:00 si duminica, intre 10:00 – 18:00. Cu un pop up store interesant.

Dupa atata arta si plimbari prin oras, un shopping online este bine venit. Iar prietenele de la Molecule-F m-au anuntat ca au un nou entry, bijuteriile Kogayon, cu o poveste incitanta cu radacini transilvanene: 9 amulete norocoase prinse pe snur de matase, pe care le puteti asorta la orice tinuta. Mai multe detalii gasiti aici: KOGAYON ,  Molecule F.

Si in caz ca nu stiati inca, fascinanta Kristina Dragomir a devenit furnizor oficial al Casei Regale a Romaniei, si pot sa va mai spun ca cea mai recenta colectie de palarii creata de Kristina, inspirata de super eroi, este minunata. Preferata mea este palaria Batman.

Va doresc un weekend minunat, pe curand!

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

 

1790
vogue_logoputerea stylingului – noua coperta vogue

puterea stylingului – noua coperta vogue

acum niste ani, Brindusa Niro – o romanica desteapta care a fost consiliera pentru Vanity fair si New Yorker – mi-a spus uitindu-se pe revista pe care o conduceam: “o sa mai treaca 20 de ani pina o sa ai fotografii ca de vanity fair sau vogue. nu pentru ca fotografii nu ar fi talentati, dar nu au inca scoala shootingurilor, cum nu aveti inca make-up si coafura la nivelul de afara. sansa ta e pe fotografie de reportaj si-a aratat spre fografiile din dosar, care erau cu real people, oameni care nu apar la tv sau in ziare de obicei.

m-am incruntat, mi s-a parut nedrept pentru ca erau citeva shootinguri bune acolo, dar viata m-a invatat ca un shooting de studio, pt fashion, cu un fotograf de afara si unul de la noi, cu aceleasi haine si aceleasi dotari tehnice, ba chiar si cu acelasi model, nu vor arata la fel. cel “strain” va fi intotdeauna mai dinamic, mai vesel, iar hainele vor fi mai bine puse in valoare.

iar cind vine vorba de styling, de cite ori vad cite o coperta cu o fata care pe strada n-ar trece nici macarde frumusica, iar ea arata senzational pe coperta, respir adinc si … astept sa mai treaca dintre anii de care vorbea Brindusa. primul sfert s-a dus:)

*

iata coperta vogue de luna viitoare care e cu interpreta principala din serialul Girls, Lena Dunham

 

iar fata arata cam asa

2273
Facebook_like_thumbo carte despre facebook pe care trebuie sa o cititi

o carte despre facebook pe care trebuie sa o cititi

in citiva ani, Facebook-ul a schimbat mintea oamenilor intr-un mod incredibil.

stiu ca sunt printre voi unii care sunt preocupati de cite like-uri primeste o postare.

stiu situatii aberante in care a fost rostit “iti dau un like daca imi dai un like la o postare” (!!!!)  si ofer aproape zilnic consultatii despre cum sa sune cite un status ca sa ia cit mai multe like-uri. rareori ma intreaba cineva cum sa sune ca sa fie mai util pentru cei care citesc, sa ofere de fapt o informatie utila si sa nu fie un urlet virtual despre propriul eu.

sunt studii care te socheaza despre cum oamenii asteapta validarea pe facebook si cit de important e pentru unele persoane sa fie bagate in seama acolo.

ei bine, e momentul pentru next level: eficienta pe FB

*

Alexandru Negrea a scos o carte despre Marketing si Comunicare pe Facebook in 2014. e foarte utila companiilor si celor care sunt persoane publice si folosesc Facebook-ul ca pe un canal de comunicare, dar e foarte utila si pentru cei care vor audienta – cele 15 min de celebritate virtuala pe Facebook – si nu stiu cum sa o obtina. cartea poate fi descarcata gratuit de aici

*

De fiecare data cind am o problema legata de Facebook il intreb pe Alexandru. Cind am vrut sa facem ordine pe pagina de Facebook a trupei VUNK, tot Alexandru a venit si ne-a dat consultatii. Cred ca daca e cineva in Romania care sa stie sa foloseasca cel mai bine Facebook la potentialul sau, dar cu etica, structura si strategie, acela este Alex Negrea.

Asa ca va invit sa cititi cartea lui. Stiu ca bloggerii sau cei care lucreaza in Social Media pentru diverse companii/agentii o vor face pentru ca il cunosc pe Alex, i-au ascultat prezentarile si stiu ca el este expertul din RO pe aceasta tema. nu pentru ei scriu asta, ci pentru voi cei care petreceti mai mult timp pe facebook decit cu prietenii.

pentru ca mai devreme sau mai tirziu o sa rivniti si voi dupa o validare cit mai mare in acest spatiu virtual.

4333

Bellezza

am o noua teorie: spune daca ti-a placut La Grande Bellezza si o sa stiu daca ai vazut vreun film de Fellini sau Antonioni. daca mai si stii de unde a copiat Sorrentino, am putea deveni prieteni.

1458
nickknight1in the mood for… Nick Knight

in the mood for… Nick Knight

Nick Knight este un fotograf londonez care a influentat mult lumea modei. a lucrat pentru toate marile reviste de moda din lume, este autorul canalului ShowStudio – un fel de scoala de imagine pentru moda, un canal in care se intilnesc arta si moda si din care poti vedea/simti tendintele visuale.

iata citeva dintre creatiile lui din anii 80. uitati-va cit sunt de puternice si de actuale si acum:)

si o creatie de anul trecut

1620
Theodor_Aman_-_Feast_with_Gipsy_Musicianssa intelegi arta cu celelalte simturi

sa intelegi arta cu celelalte simturi

MNAR are un proiect minunat de experimentare a artei contemporane folosind alte simturi decit vazul.

auzul, gustul, simtul tactil, olfactiv.

ce fac prin acest proiect destinat adolescentilor care au 13 – 19 ani?

aduc artisti din zone conexe care au cite un happening cu trimitere la perioada, povestea lucrarii care este tema. banuiesc ca vor merge pe bucatarie, pe parfumuri; nu ma prind cum vor face la simtul tactil – poate merg pe tesaturi, pe moda…

cert este ca simbata au prima intilnire de acest fel

Prima intalnire de sambata, 18 ianuarie 2014, ora 15:00, il are ca invitat pe Bogdan Mihai Simion, cobzar si masterand al Universitatii din Bucuresti, Facultatea de Litere. Prin intermediul muzicii de cobza si al povestilor sale, Bogdan ne va introduce in atmosfera petrecerilor din spatiul romanesc de la inceputul secolului al XIX-lea, inspirat de tabloul Petrecere cu lautrari (1884) de Theodor Aman, expus in Galeria de Arta Romaneasca Moderna.

Participarea la aceste evenimente se face doar pe baza de inscriere, in limita locurilor disponibile, prin e-mail la [email protected] sau prin telefon la 021.314.81.19.
Pret: 10 lei/intalnire (include biletul de acces in muzeu si taxa de participare la eveniment).

1726

cel mai simpatic concurs

cel mai simpatic concurs n-are premiu. e doar pentru distractia noastra.
cine stie cine este actorul care-l joaca pe soldatul NATO nabadaios din acest videoclip?

(nici eu nu am stiut pina acum citeva zile:) )

un clip regizat de Radu Muntean, filmat de Tudor Lucaciu, care a facut parte din campania Pro Tv pentru sensibilizarea opiniei publice intr-un vot Pro Nato. pe vremea aia influentarea opiniei publice se facea mai cu clasa:)

2146

1 minut de poezie vizuala

e o reclama pentru condimente dar vinde de fapt o atmosfera si un fel de poezie care pune la un loc gindul aromei cu muzica si cu efectul visual.

1 minut. atit tine. dar e minunat.

sounds of taste se numeste si ii apartine unui artist pe nume Chris Cairn care a lucrat cu DJ-ul MJ Cole si cu und omn specialist in efecte pirotehnice pe nume Paul Man

aici puteti vedea si un filmulet de making of

1837
OnteachingJournalism1despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

nimeni, pina joia trecuta, nu m-a intrebat intr-un interviu despre sex sau despre moarte. nimeni nu m-a intrebat despre iubire.

de asta cind i-am vazut intrebarile lui Alex Gavriliu, pe care nu-l cunosc, nu l-am intilnit niciodata, am acceptat pe loc sa raspund.

si cum stiu ca nu ma voi mai intoarce curind la asemenea subiecte, m-am aseazat la scris si am raspuns sincer, riguros, cu garda jos.

va invit sa cititi 3 dintre poate cele mai intime raspunsuri pe care le-am dat vreodata in spatiul public.

7. Care este părerea ta față de moarte și cum te raportezi la acest fenomen ?

M-am intilnit direct, frontal, cu ideea de moarte. Acum ceva ani mi s-a spus “intr-un an ai sa mori”. Eu insistasem cu multa forta si putere de convingere sa mi se spuna care-s pasii urmatori si medicul se conformase. Stiu ca am inspirat adinc si ca primul gind pe care l-am avut, si pe care l-am rostit cu cea mai clara si mai rece dintre vocile pe care mi l-am auzit vreodata, a fost “ok, si cum facem ca anul acesta sa fie frumos?!”.

Urmatorul gind a fost sa fac “curat” in viata mea ca sa fie suferinta mai usoara pentru ceilalti, daca e sa nu mai fiu. Astazi stiu ca asta e o prostie, pentru ca vor fi intotdeauna oameni care vor suferi daca pleci, oricare ar fi plecarea. Uneori vor suferi si se vor chinui mai mult decit tine, tocmai pentru ca te iubesc.

Nu stii cum te raportezi la moarte pina nu esti fata in fata cu ea. Nu stiu cum m-as raporta miine pentru ca miine o sa fiu diferita de cea care eram acum citiva ani. Ma preocupa mai mult prezentul si experienta pe care o am pe drum catre destinatia aceea, care s-ar putea sa nici nu fie finala. Stiu insa ca nu ma sperie, deloc. E parte din ceea ce suntem.

Cred insa ca ne consuma mai mult suferinta si moartea celor dragi noua si asta mi se pare frumos si altruist – pentru ca le dorim sa nu sufere. Ne sperie ceea ce nu tine de noi, mai ales cind repercursiunile sunt asupra celor pe care-i iubim si nu cind suferinta e in dreptul nostru. E frumos ca am ajuns la forma asta de, sa o numim, umanitate.

***

11. Intimitate, sex, amor, dragoste – o arie care intereseaza dar si sperie uneori pe multi oameni. Cat de important este pentru tine acest aspect si cum crezi ca ar trebui abordat, manifestat in general?

E una dintre formele prin care vorbesti cu cel/cea pe care-l(o) iubesti (sau nu… dar sa raminem la iubire :) ) intr-un context care implica placere imediata. E cu efect instant si asta e extrem atractiv si de tentant si poate da o oarecare dependenta de celalalt.

Dar pentru ca e o forma de comunicare –uneori mai sincera decit orice cuvint – e util sa fii atent la celalalt, sa-l asculti si sa te asculti, sa-l simti si sa te simti, sa fii preocupat de placerea si confortul celuilalt si sa ai libertatea sa experimentezi. E frumos sa poti sa comunici cu celalalt fara cuvinte. Imi place sa comunic cu celalalt fara cuvinte, sexual sau nu.

Sub influenta culturii pop (filme muzici carti) oamenii pun tot mai multa presiune pe ei insisi cind e vorba de relatii si de “performanta sexuala”, cred ca de aici vine “speriatul” de care vorbesti. Dar sintagma “performanta sexuala” are in conceptul ei, la capatul liniei, o evaluare care inseamna o validare. Si daca te sperie validarea respectiva inseamna ca ti-a fost activata o frica. Daca partenerul stie sa te incurajeze si nu mai simti nevoia acestei validari continue, e perfect. E valabil nu doar sexual, ci pentru intregul context al unei relatii.

Magia e cind se intimpla in dublu sens, adica validarea vine din partea ambilor parteneri, unul catre celalalt. Unul e sprijin si-i da aripi celuilalt, dar si viceversa. Si stiu ca exista magia asta pentru ca mi s-a intimplat. Si sper sa mi se mai intimple. :)

Daca nu se intimpla, desi stii ca tu ai fost acolo, onest(a), atent(a), daruind constant si strunindu-ti ego-ul, e usor sa-ti pui intrebarea “as vrea sa fiu alaturi de cineva care-mi activeaza fricile, in loc sa ma ajute sa le depasesc?!” Mai greu e sa gasesti forta sa actionezi dupa ce ti-ai raspuns. :)

***

13. Spune-mi primele 3 ingredinte pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Iubire, putere de a darui, intelepciune. Mai adaug rabdare, smerenie si exercitiul continuu de a invata sa fii liber, sa faci fata libertatii.

Cind un om incepe/incearca sa fie liber – in sensul definitiei lui Noica “neatirnarea de oameni si lucruri” – i se activeaza spaime si nesigurante.

Incercati sa oferiti libertate iubitilor, iubitelor voastre; daca nu se sperie ca nu-i sunati sa-i verificati ( gelozia e o forma de confirmare a iubirii pentru foarte multi), daca nu intra in panica pentru ca nu depindeti de ei, si daca si reversul in dreptul vostru e valabil (nu va geloziti, va simtiti in siguranta in relatie cind celalalt nu depinde de voi) inseamna ca iubiti pentru cum ESTE celalalt, nu pentru ceea ce ofera (emotional sau material).

Cu genul asta de relatie-legatura-conexiune cred ca poti sa construiesti pe termen lung pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Pentru ca viata asta, cum o descrii tu, la capatul liniei nu poate fi decit in doi – sau in mai multi membri ai familiei (copii, nepoti).

 

***

mai spun in raspunsurile pentri Alex ca nu stim sa recunoastem fericirea desi ea e prezenta non stop, povestesc despre cum e sa te lupti cu mintea si trupul tau ca sa-ti depasesti niste limite si multe altele legate de linistea pe care poti sa ti-o gasesti pe dinauntru. Cum ziceam, nu cred ca ma voi mai intoarce vreodata la subiectele astea, dar mi-ar placea sa cititi si sa va ginditi o clipa la ce am scris, la ce cred.

cu siguranta nu sunt cea mai desteapta, cea mai inteleapta, cea mai cu experienta in/de viata, dar pentru mine lucrurile astea functioneaza si e o sansa (oricit ar fi de mica) sa va spuna si voua ceva.

il puteti citi aici.

multumesc

3397

fotografia de la Globurile de aur care m-a socat

stiu ca am pus un titlul tabloid, dar e realitatea pentru mine.

de azi noapte de cind am vazut fotografia asta numai asa ma gindesc la DiCaprio si imi imaginez ce chiselita, ce ciment e in parul lui.

da, stiu ca sunt o multime de artificii ca ei sa arate impecabili si ca la ceremonii din astea chiar sunt impaiati, pentru ca trebuie sa arate bine citeva ore bune, in care au de stat in picioare, intre multa lume etc.

dar tot nu pot sa-mi imaginez, fara sa mi se stringa stomacul, cam cum era parul lui DiCaprio cind se atingea la imbratisari sarutari cu vecinii de meserie. fotografia a fost facuta pe covorul roshu, e un cadru “de culise” pe care l-au postat organizatorii globurilor de aur pe contul lor de instagram.

1513
Her-Movie-siri-operating-system-ftrdoua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

doua lucruri f destepte din campania de promovare a filmul HER

HER e un film al lui Spike Jonze despre un scriitor care se indragosteste de vocea operatorului de sistem din telefon, un fel de Siri de la iPhone.

scenariul este unul foarte foarte inteligent si exploateaza multe dintre nevoile generatiei 20-30, foloseste simboluri si reinterpreteaza lucruri in background – cind sa influenteze spectatorul, fara sa stie de la ce i se trage atractia.

si are marea calitate – rara, de exemplu, la scenariile romanesti – ca replicile sa spuna mai mult decit ceea ce se rosteste prin cuvinte, iar impactul asupra spectatorilor e pe mai multe layere/nivele.

*

evident ca si campania de promovare a filmului e una foarte desteapta care ii atinge pe spectatorii din target, din nou fara sa stie de la ce li se trage.

mai intii a fost parteneriatul cu Apple si raspunsurile pe care Siri le da celor care o intreaba despre filmul HER. in doua etape, ambele mentionate pe cele mai importante site-uri de tehnologie, de trend-uri si pe blogurile influente la nivel global.

aici primul pas cu raspunsuri cu tenta negativa ca sa genereze controversa, aici cel de-al doilea cu mai impaciuitoarea  SIRI.

mai nou, pe unul dintre cele mai influente site-uri la nivel global pentru ceea ce tehnic e denumit “the new optimism” (un trend pe care-l exploateaza si filmul din plin), brain picking, au aparut scrierile unui filosof britanic (raposat in 1973) despre care nu s-a mai scris de foarte multa vreme, desi domnul propovaduieste valorile pe care le cauta acum generatia 20-30 – increderea in sine, inteleciunea, fericirea.

toate bune si frumoase si in identitatea site-ului, doar ca filosoful in cauza Allan Watts e personaj in HER, e ilustrarea sentimentului ca Samantha (inteligenta artificiala de care se indragostete eroul principal) si-a putea gasi un echivalent in lumea ei pe care sa-l iubeasca. Watts e si el o forma de inteligenta artificiala, intrucit toata creatia lui a fost atasata, in film, unui robot.

si uite cum publicul tinta al filmului il descopera  pe Watts exact in perioada de promovare pentru HER.

“ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta” ar zice un personaj de roman daca nu ar fi una dintre cele mai destepte si mai subtile campanii de promovare.

probabil asta va fi cheia pentru campaniile de promovare ale viitorului pentru ca generatiile care vin acum accepta din ce in ce mai putina publicitate/promovare “in your face”: promovarea prin content.

aici textul despre Watts din brainpicking

 

1753
books3Biblioteca Bloggerului Roman – sau ce am citit in 2013

Biblioteca Bloggerului Roman – sau ce am citit in 2013

Cristi China (chinezu) m-a rugat sa scriu care sunt cartile pe care le-am citit in 2013. e parte dintr-un proiect al lui care se numeste Biblioteca Bloggerului Roman in care vrea sa centralizeze cartile pe care le mai citesc oamenii din online.

Scriu din ce in ce mai rar despre ce carti citesc pentru ca sunt putine care pot fi gasite pe piata noastra si pt ca mi-a zis cineva odata ca e mai bine sa nu stie lumea ca citesc mult. Ceea ce e foarte adevarat. Dar pentru Cristi fac o exceptie pentru ca oricum ii sunt datoare vinduta si m-a luat la sentiment ca “sa apara in centralizatorul final si carti mai rare”, plus ca doar enumar cartile, nu fac cronici pt ele 🙂

iata lecturile mele din 2013; unde exista si postari pe blog despre ele, avem si link la opinia mea, pe titlu avem link de unde o puteti cumpara, daca va suna in vreun fel titlul

Paul Cronin – Roman Polanski – Interviews

the best american magazine writing 2012

Best European Fiction – 2012

Stephen King – On Writing: 10th Anniversary Edition: A Memoir of the Craft

Christopher Booker – The Seven Basic Plots: Why We Tell Stories

Alfred Adler – Intelegerea vietii, introducere in psihologia individuala, editura trei

David Kusek, Gerd Leonhard – The future of music, manifesto for the digital music revolution

Elmore Leonard – 10 Rules of Writing

Daniel Tammet – Thinking In Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

Paul Scott – Robbie Williams: Facing the Ghosts

Daniel J Levitin – creierul nostru muzical, Humanitas

Mozart – Scrisori, Humanitas

Celibidache – Intilniri cu un om de exceptie, editura Spandugino

Chopin – letters 1810-1849

Dalai Lama – Emotii distructive, Curtea Veche

Roland Barthes, Fragmente dintr-un discurs indragostit, Editura Cartier , am scris despre ea aici

dr Elisabeth Kubler Ross – Despre moarte si a muri, EF PUblising

About love: Reinventing Romance for Our Times, am scris despre ea aici

Whitney Chadwick & Isabelle de Courtivron – Cealalta jumatate – creativitate si relatii intime, Vellant

Alain de Botton – Religia pentru atei. Vellant

Diane Ducret – Femeile dictatorilor, Curtea veche, am scris despre ea aici

Emir Kusturica – Unde sunt eu in povestea asta?, Polirom

Filip Florian – Toate bufnitele, Polirom, am scris despre ea aici

Alessandro Baricco – Novecento, Humanitas

Ambroise Vollard – Amintirile unui negustor de tablouri, editura meridiane (mai poate fi gasita doar in anticariate),am scris despre ea aici

Denis Diderot – Bijuteriile indiscrete – Paralela 45 (asta e proza erotica, aparuta cu mult mult inainde de fiftty shades:) ).

Dino Buzzati – O dragoste, Polirom

J.R. Moehringer – Dulcele bar, editura Publica, am scris despre ea aici

Pete Sampras, in mintea unui campion, editura publica – am scris despre ea aici

Phillipe Starck – impresii de aiurea, editura publica, am scris despre ea aici

Rene Stauffer – Roger Federer: Quest for Perfection

Mircea Morariu – carte cu Gina Patrichi, am scris despre ea aici

N.N. Tonitza – Corespondenta, editura Meridiane (mai poate fi gasita doar in anticariate)

Kazuo Ishiguro – Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg, Polirom, am scris despre ea aici

Rebecca Miller – Ritmuri Interioare, editura trei , mai poate fi gasita doar in anticariate. am scris despre ea aici

Kurt Vonnegut: Letters

Radu Beligan. Intre acte, editura allfa, am scris despre ea aici

Adrian Telespan – Cimitirul, editura Herg Benet. am scris despre carte aici

Donna Tartt – THE GOLDFINCH

Tom Wolfe – Hooking Up

Ioana Parvulescu – În intimitatea secolului 19. Humanitas

Carlos Ruiz Zafon – Umbra Vintului, Polirom

Hilton Als – White Girls

Kate Atkinson Life After Life

*

Dacavreti sa contribuiti la proiectul lui Chinezu, scrieti-va lecturile pe blog si tag-uiti ca sa stie sa ia in calcul si postarea voastra. Abia astept sa centralizeze citeva mii de carti ca sa munceasca mult (mult mai mult decit am stat eu sa pun link-uri la aceste titluri:))

Va multumesc.

 

5180
bdsmviitorul pornografiei: 42.000 $ pentru o ora de webcam

viitorul pornografiei: 42.000 $ pentru o ora de webcam

o tinara doamna specializata in BDSM a licitat o ora de servicii speciale via web cam.
suma pe care o primeste pentru aceste servicii 42.000 – probabil cea mai mare suma ever obtinuta de un performer sexual pentru o ora de web cam.

aici doamna care povesteste intimplarea

e insa interesant e ce spune aceasta licitatie si de ce cineva ar plati atit de multi bani.

in epoca narcisismului cind atentia personalizata e cea mai cautata, cind “eu”-ul e directia care ii ghideaza pe cei mai multi, site-ul care o gazduieste pe tinara dominatoare (caci imi imaginez ca e o campanie de promovare a site-ului) a identificat nisa absoluta.

probabil acesta va fi viitorul pornografiei – fantezii sexuale sub anonimat, personalizate, de la distanta, via internet.

Peter Acworth, the company’s founder and CEO, says that live and interactive porn is a growth area. “Customers’ connections to the Internet are improving and many want a closer connection to the performer,” he tells me. “One-to-one shows are very expensive, but some are willing to pay surprisingly large sums of money to get exactly what they want.” For those who can’t afford a one-on-one show, webcam portals offer customizable broadcasts to a chat room full of viewers. Kink also broadcasts many of its porn shoots, meaning viewers can pay to watch their porn sausage being made, or simply buy the end product.
None of this is to say that Kink is giving up on recorded content. “While it’s becoming progressively more challenging, we are building a new content distribution platform that will give personalized recommendations, like Netflix does,” says Acworth. “We think this service will be worth paying for even when there is so much free content available.”

via salon.com

later edit (pentru cei care ajung pentru prima data pe acest blog, atrasi de subiectul cu trimitere sexuala): nu va osteniti sa comentati despre ce si cum ar face diverse romance; comentariile sunt moderate si nu vor vedea spatiul public. nu despre asta e vorba in aceasta postare. la revedere.

1790
nyphomaniacNymphomaniac – cite ceva despre penisul lui Shia LaBeouf

Nymphomaniac – cite ceva despre penisul lui Shia LaBeouf

cum mai sunt citeva zile pina la premiera filmului Nymphomaniac, au inceput sa apara stirile picante care sa ajute si mai mult la promovare.

Shia LaBeouf a anuntat ca in toate secventele “cu penetrare” au fost folosite dubluri, dar chiar si asa, inainte de a incepe filmarile a trimis producatorilor o fotografie cu partile sale genitale.

Acesta a fost testul pe care l-au facut producatorii pentru a vedea cit de motivat este. La momentul respectiv nici agentul lui si nimeni din echipa nu stiau care este subiectul filmului, cunosteau doar ca e un film pe care-l face Lars Von Trier. I-au cerut o fotografie a organelor sale genitale pe care a livrat-o intr-un plic echipei regizorului si pe care acesta nici macar nu a vazut-o vreodata.

Abia dupa ce a trecut acest test au inceput sa vorbeasca despre rol, despre bani si toate anexele legate de expunerea sa in acest film cu sexualitate explicita.

LaBeouf mai zice ca s-a inspirat pentru rolul din Nymphomaniac din ce a facut Christian Bale in American Psycho. Saptamina viitoare vad filmul in avanpremiera, asa ca revin curind cu detalii:)

1394
Watch-Toronto-Zoos-polar-bear-cub-take-his-first-stepsprimii pasi ai unui ursulet polar

primii pasi ai unui ursulet polar

n-are nume. are 3 luni si abia acum face primii pasi. adica invata sa mearga pe cele patru picioare din dotare.
locuieste la gradina zoologica din Toronto…

… si eu m-as sui acum in avion sa ma duc sa am grija de el:)

*
prietenul unui prieten s-a inscris acum citiva ani intr-un program de voluntariat in China sa aiba grija de ursuletii Panda. a stat cu un pui de Panda 3 luni, il hranea la fiecare 3 ore, dormea cu el pe o saltea intr-o sala in care era ca o morga – multa faianta pe jos (ca sa fie usor la curatenie) si un cuier in care-si punea haina.

apa potabila era rara, mincarea era ingrozitoare.

ca sa mearga acolo nu doar ca-si platise transportul si cazarea, dar mai si cotizase pentru o asociatie care are in grija ursuletii panda.

a muncit de n-a mai stiut de el, a dormit cit si-a adus aminte. s-a intors acasa mai obosit decit fusese vreodata.
dar imbratisarile si recunostinta ursuletului pe care l-a avut in grija sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri ale lui.

*
desigur, as voluntaria si eu. nu anul asta ca nu am timp de nimic, dar… in alta viata:)

1680
1555655_711353558883809_829452663_ncit de stranie e mintea omului

cit de stranie e mintea omului

incerc de aproape o saptamina sa-mi aduc aminte cine cinta un cintec, cum il cheama si/sau cine l-a scris.

tot ce aveam in minte era amintirea existentei lui, cindva, in playlistul din Ipod care se chema “teatru” (il folosise Radu Afrim intr-o piesa) si o adiere de melodie, idee despre starea lui.

google nu functioneaza cu asemenea criterii de selectie.

in dimineata asta, citind un text care nu are nicio legatura cu cintecul (sau nu ma prind eu acum care ar fi legatura) s-a facut lumina.

am identificat cintecul din prima. titlu. apoi mi-a fost usor – google stie cu asta – sa identific versiunea pe care o aveam in Ipod.

si in timp ce ascultam cintecelul mi-am adus aminte si titlul unui film norvegian pe care as fi vrut sa-l recomand unor prieteni in vacanta; care, din nou, n-are nici cea mai mica legatura cu cintecul sau textul de la care s-a facut lumina.
I’m Dina, povestea unei copile care-si omoara mama dintr-un accident, tatal o inlatura emotional din viata lui, devine o salbatica si e imblinzita de un profesor (care-i devine si mentor) prin muzica.
ma rog, asta e prima parte a provestii pt ca mai incolo lucrurile se complica.

cum ambele reamintiri sunt frumoase, le las aici.

2144
Robert Wilson erhaelt Hein-Heckroth-Buehnenbildpreisminunatul Robert Wilson monteaza Rinocerii la Craiova

minunatul Robert Wilson monteaza Rinocerii la Craiova

Robert Wilson este un artist america vizionar care se exprima prin teatru, muzica si instalatii de lumini, un artist care mergea in directia teatrului multimedia cind inca nici nu definiseram corect notiunea “multimedia”.

un regizor care iubeste minimalismul si care face din fiecare piesa de teatru o bijuterie visuala.

habar n-am cum l-au convins sa vina sa lucreze ceva in romania, dar … in citeva zile incepe sa lucreze la Craiova cu echipa de acolo Rinocerii lui Eugen Ionesco.

va fi probabil unul dintre cele mai importante evenimente din teatru in anul acesta si sunt sigura ca vom merge constiinciosi la Craiova, ca turisti, ca sa vedem aceasta piesa.

*

Wilson a mai fost in Romania cu un spectacol de-al sau “Femeia marii”, o bijuterie vizuala, acum citiva ani la Festivalul National de Teatru, a tinut si un seminar atunci pt studentii de la UNATC (il am inregistrat, daca isi doreste cineva), iar in America a lucrat cu unii dintre cei mai mari actori.

acum citiva ani, Vanity Fair facea o coperta pentru numarul dedicat artei cu o fotografie cu Brad Pitt in ploaie. intregul pictorial, si coperta, erau fotografii realizate de Robert Wilson.

4524
PHO3ed139c8-786d-11e3-b161-be2a4eac12af-805x453Darth Vader, Tarzan, Hitchcock in versiune erotica

Darth Vader, Tarzan, Hitchcock in versiune erotica

un festival de film erotic care a avut loc la varsovia luna trecuta a fost promovat foarte intelectual si foarte smart.

au fost luate filme de referinta din istoria cinematografiei, pe diferite categorii de public – Razboiul Stelelor, Tarzan, Psycho – si au fost refacute afisele cu trimiteri sexuale.

e o campanie realizata cu agentia de publicitate Lowe si baietii spun ca tot ceea ce au incercat sa faca a fost sa foloseasca substratul sexual prezent in majoritatea filmelor hollywoodiene si sa-l scoata la lumina intr-o forma eleganta.

pentru amatori festivalul are loc anual la mijlocul lui decembrie, la varsovia.

ma gindesc insa ca ar fi foarte frumos sa existe un asemenea festival si la noi.

1943
pictura 1actori in picturi celebre

actori in picturi celebre

nu m-am hotarit daca e simpatic sau daca e kitschos, merg usor spre a doua varianta, dar asta nu ma impiedica sa recunosc ca e un deranj mare sa stai sa prelucrezi picturi celebre si sa le pui chipul unor vedete, ba chiar sa incadrezi expresiile acestora in context.

e parte dintr-un concurs organizat de site-ul worth1000.com pe care vi-l recomand in cazul in care vreti sa simtiti pulsul unor creativi nebuni care se joaca prin efecte speciale si photoshop. printre ei sunt cu siguranta cei care vor da trend-urile pentru multe lucruri care tin de visual in anii urmatori. si cum lumea si exprimarea/comunicarea e tot mai visuala…

iata citeva dintre creatiile din acest concurs (fotografia de cover este cu Jack Nicholson)

nicole kidman

jude law

kate perry

hugh laurie

sylvester stallone

robin williams

penelope cruz

uma thurman

4045
Her-with-Theodore-Twombly-on-red-movie-poster-wideHER – un film manipulativ si foarte foarte destept

HER – un film manipulativ si foarte foarte destept

“The past is just a story we tell ourselves.” HER

e o secventa in filmul lui Spike Jonze, HER, in care la usa personajului principal (interpretat de Joaquin Pheonix) vine o domnisoara – o iubita surogat – angajata de inteligenta artificiala cu care are o relatie. fata e un intermediar al emotiilor virtuale pe care Samantha, intelingenta artificiala, nu le poate transpune in realitate pentru ca nu-l poate atinge, nu-l poate saruta, nu poate face dragoste cu EL.

fata care suna la usa e interpretata de Portia Doubleday, o actrita de care nu ati auzit, doar ca atunci cind veti vedea filmul uitati-va cu atentie la ea. pentru citeva secunde, acolo, cind e in usa si nu rosteste niciun cuvint, dar zimbeste timid seamana teribil de tare cu Sofia Coppola.

fosta sotie a lui Jonze.

*
mi-a placut mult trimiterea aceasta subtila la viata lui, poate inconstienta, poate foarte constienta, dar vizibila pentru un spectator ca mine. cind e sa ia “chip” iubirea virtuala, atunci acesta e unul familiar celui care a scris si regizat povestea.

🙂
*
HER e unul dintre cele mai manipulative, inteligente, intime filme pe care le-am vazut in ultima vreme. se joaca in fiecare moment cu nevoia de atentie a spectatorului, iti spune o poveste despre a avea pe cineva alaturi – chiar daca nu in forma fizica -, despre nevoia de a fi atasat emotional de cineva.

cineva care sa-ti urmareasca gindurile/ faptele si care sa descopere lumea prin ochii tai. cineva care nu aduce niciun fel de bagaj in relatie, care n-are nicio prejudecata, care e deschis(a) la minte si care-ti da un confort special pentru ca are o forma de puritate: nu poate face comparatii pentru ca n-a “trait” nimic similar pina la INTILNIRE.

cineva care n-are chip si poate fi proiectia a orice ti-ai putea imagina.

cineva care te asculta si rasfata mereu – sau aproape mereu (caci spre final incepe sa aiba mici “nevoi”) – fara sa ceara nimic in schimb.

ce nu face, si abia aici e manipularea, e sa aseze corect in “lantul trofic” relatia.

pentru ca daca toti spectatorii barbati isi vor dori sa fie ca Pheonix, cu siguranta multe dintre femei vor vrea sa-l ia acasa, uitind ca niciodata nu vor putea fi atit de altruiste.
🙂

*
altfel, dupa ce veti vedea acest film si va veti gindi, fie si pentru citeva secunde doar, ca lumea chiar s-ar putea sa ajunga asa (sa-si comunice integral emotiile prin device-uri) o sa va ingroziti putin. astazi avem aproape toate device-urile care au aparut in Minority Report, de exemplu:)

*
pentru mine, HER e ultimul film dintr-o trilogie pe care trebuie sa o vedeti la acest inceput de an;

intr-o ordine pe care am sa o explic curind – Saving Mr Banks, The Secret Life of Walter Mitty si, desigur, HER.
regizori diferiti, subiecte diferite, dar cu o frumoasa legatura intre ele, redusa la o simpla fraza a lui Anatole France: “TO KNOW IS NOTHING AT ALL… TO IMAGINE IS EVERYTHING”

P.S. eu as vrea sa-l iau acasa nu pe Pheonix, ci pe Spike Jonze:)

2402