Author : Cristina Bazavan

catalin 2Sanatos e sa taci

Sanatos e sa taci

text de Catalin Anchidin

Postul meu de astăzi e unul din acela comun. Nu aduce nimic nou, nu are nimic senzațional și nu te face decât să zici, poate pentru a zecea oară pe ziua de astăzi, “nu mă mai miră nimic”. De fapt, ai putea să treci liniștit peste el. Ai putea să îți consumi trei minute în care să nu te mai enervezi, trei minute în care să stai tu cu tine și să nu te mai consumi cu mizeriile din jurul tău. E mai sănătos așa. Și crede-mă, nu ai vrea să te îmbolnăvești.


În ultimul an am interacționat, de mai multe ori, cu sistemul sanitar. Nu că mi-aș fi dorit dar s-a întâmplat.
Înainte să zic ce mă doare, o să precizez că în alte ocazii am avut parte și de tratamente umane mai fericite, dar tind să cred că sunt din ce în ce mai izolate.

De fiecare dată când aud de spital nu știu de ce să îmi fie mai întâi frică: de boală, intervenție, tratament sau de maladia unor personaje din sistemul medical.

Am să fac referire, astăzi, doar la comportamentul asistentelor medicale cu care inevitabil te întâlnești prima oară pe holul de la Urgențe. Ele sunt responsabile cu welcoming-ul, în primă fază.

În cel mai recent caz, întâmplat de curând, au început să urle isteric și să intrebe “de ce nu ai venit cu pacientul la miezul nopții?!”. Încerci să le explici frumos că de fapt salvarea a întârziat. Greșit. De fapt trebuie să taci. Să taci dracului din gură și să te lași pedepsit de doamnele pe care tu de altfel le respecți. Dacă ai făcut imprudența să deschizi gura, ai să descoperi că nu numai că ești nesimțit dar și că ai nimerit fix când se făcea schimb de tură și poate te trezești cu bolnavul în brațe. Începi să tremuri, nu crezi că ți se întâmpla asta, tremuri așa cum o făceai în copilărie. Atunci îți era frică să nu fii certat pentru cine știe ce boacănă stupidă. Acum îți este frică să nu-l pierzi pe cel drag ție doar pentru că ți-ai permis să deschizi gura. Și taci. Taci, tremuri și asculți lecția de viață pe care ți-o dau cele sau cei care ar trebui să aibă grijă de sănătatea ta. Poate că nu ai nevoie de asta atunci dar, lecția vine la pachet cu asigurările de sănătate.

Acum câteva luni am avut un incident cu niște câini comunitari. După ce am fost refuzat de un taximetrist să mă ducă la urgențe, pe motiv că respectiva cursă era prea scurtă, la spital sunt întâmpinat de una din asistente care îmi spune pe un ton total neprietenos că sigur le-am făcut eu ceva câinilor că nu mă atacau ei, așa din senin. Și încă ceva, să nu încerc eu să o conving că știa ea mai bine.
Tot în cadrul acestui episod o altă doamnă asistentă mă întreabă unde s-a întâmplat incidentul. Îi explic unde. Ea mă întreabă în ce sector se află respectiva stradă. În momentul în care îi spun că nu știu exact dacă e sectorul 3 sau 1 stârnesc o nouă rafală împotriva mea. Mi-am plecat capul și m-am gândit că am făcut rău că înainte să vin la spital nu m-am interesat să aflu în ce sector s-a întâmplat evenimentul.

Cum spuneam, la începutul textului, am cunoscut și asistente foarte amabile și atente (ex: spitalul ORL), care pariez că și ele erau la fel de frustrate din cauza salariului mic, din cauza sistemului în care lucrează sau din cauza problemelor personale cu care se confruntă. Încep să cred că sunt tot mai puține.

Am însă o singură rugăminte adresată personalului care aplică abordări de genul celor exemplificate: dacă simțiți că nu mai faceți față, că sunteți nedreptățiți, frustrați, necăjiți, chinuiți, gândiți-vă că și noi, muritorii de rând din spitale, am putea fi la fel. Mai bine vă pierdeți voi job-ul decât să ne pierdem noi mințile sau, mai rău, viața.

Catalin Anchidin este Special Events Coordonator Parada Film, Corporate Relations Manager NexT FILM FESTIVAL

1925
sunshine boysSunshine Boys la Savoy Theatre

Sunshine Boys la Savoy Theatre

text de Sorana Savu

Voiam sa va trimit cu mare caldura la teatru, la Londra, la Savoy, sa vedeti “Sunshine Boys”, dar saptamana asta stagiunea se incheie… Pentru ce va mai fi, gasiti sugestii si bilete aici

Pentru ce a fost… ei bine a fost prima oara dupa 40 de ani cand domnul Danny de Vito a urcat pe scena unui teatru. Motiv suficient sa dau navala pe net si sa-mi cumpar bilete la Savoy. Acum vreo patru luni. Piesa, “Sunshine Boys”, ii apartine lui Neil Simon si a mai avut o versiune “de aur” cu Walter Matthau in rolul principal. DeVito nu are amaraciunea sau sarcasmul intunecat al lui Matthau, dar poate fi morocanos la modul acela simpatic, de hobbit.

Partenerul lui este Richard Griffiths, un englez sadea, fortat de scenariu sa vorbeasca americana. Il stiti din rolul parintelui adoptiv al lui Harry Potter – bietul om are lipici la rolurile negative, si asta de multa vreme. In tandem cu Danny DeVito, arata fix cum imi imaginam eu cand eram copil ca trebuie sa fie Pat si Patachon. Cam aceleasi proportii, dar cu o diferenta uluitoare de inaltime.

In ciuda ei, DeVito e cel care umple scena, invariabil, cu o energie si un dinamism molipsitor, cu un umor care, desi se doreste caustic, sfarseste inevitabil prin a fi adorabil si exasperant. E ca un pisoi care are senzatia ca, daca si-a zbirlit blana pe spinare si a inceput sa te scuipe, are impresia ca n-o sa-l mai iei in brate si o sa te temi de el. Cum ziceam, adorabil.

Am tot avut ocazia in ultima vreme sa vad actori de film revenind pe scena si am descoperit in ei o naturalete si o verva lipsita de stridente si de manierisme declamative care mi-au reconstituit placerea de a merge la teatru, de a descoperi emotia creatiei live. De cele mai multe ori, ai revelatia asta prin comparatie – vezi personaje care iti capteaza atentia si interesul cumva firesc, si altele care nu par sa iasa din paginile scenariului, care isi numara inca pasii pe scena pana la punctul marcat din care trebuie sa rosteasca monologul – sau replica.

Si aici a fost la fel – si ma mira asta foarte tare, pentru ca, in mod normal, regizorul sau producatorul ar trebui sa fie atenti tocmai la asta – la compatibilitatea celor de pe scena, la modul in care isi comunica, la modul in care inteleg ca trebuie sa defineasca pentru noi, cei din sala, spatiul dramatic. In speta, Adam Levy, care are unul dintre rolurile importante ale piesei, Ben Silverman, e cel care a facut praf magia pentru mine. Si e destul de complicat sa apreciezi jocul a doi actori minunati, incercand permanent sa faci abstractie de al treilea personaj care canta fals.

Stagiunea s-a terminat – din pacate. Dar intalnirea live cu DeVito, neasteptata pentru toata lumea dupa o asa pauza de patru decenii, a fost din nou unul dintre acele evenimente pe care le pui in clasorul tau virtual si pe care le vizitezi cand ti-e dor sau ti-e rau sau ti-e lehamite.

***

Sorana Savu este specialist in Comunicare, senior partner Premium Communication.

1789
IMG_8623cena di Amici

cena di Amici

la sfirsitul saptaminii trecute, s-au intilnit pentru prima data cei care – cu ingaduinta – au acceptat sa scrie pe blogul meu ca invitati speciali.

cena di Amici di Peroni- o cina italieneasca al fresco.

ce discuti cu prietenii, ramine intre prieteni, asa ca n-am sa povestesc ce s-a intimplat acolo, va las doar citeva fotografii cu protagonistii, ca sa-i stiti mai bine pe cei care scriu pe aici. (inca o data le multumesc ca scriu constiinciosi pe blogul meu, povestindu-si experientele)

adrian telespan – el nu scrie inca pe blog, dar va scrie in curind 🙂

Sorana Savu

Noemi Revnic

Catalin Anchidin

Diana Marasoiu

Ioana Blaj & Paul Ipate. (nici Paul nu scrie, inca, pe blogul meu, dar… nu se stie niciodata:) )

2743
teasera new Experience

a new Experience

daca ne-ar fi spus cineva acum 10 ani ca vom folosi telefonul ca sa facem fotografii, ne-am fi uitat urit si-am fi zis ca e putin nebun.

daca v-as spune ca poti picta cu telefonul sau ca poti deveni DJ si poti mixa muzici la tableta, ce-ati spune?

fiti cu mintea deschisa, tehnologia e pe cale sa devina arta:)

***

tehnologia e inainte de orice o experienta… incerci ceva ce nu stiai ca exista, te cucereste senzatia si te intrebi “cum naiba am putut trai fara asta pina acum?”

***
joi, 26 iulie, se deschide in AFI Cotroceni Vodafone Experience store, un loc in care tehnologia comunicatiilor trece la next level, devine arta.

in ziua deschiderii, un DJ va sustine un recital special, mixand la tablete, un artist ilustrator va inlocui panza cu o tableta si creionul cu o aplicatie speciala de desenat pentru telefonul mobil si va face portrete digitale tuturor celor care vor pasi pe portile magazinului, un actor „va mima” aplicatii pentru telefonul mobil iar trupa Sensor va sustine un concert inedit pe tablete.

daca ajungeti in magazin, joi de la ora 14.00 puteti participa la un concurs Treasure Hunt, cu premii terminale (Samsung Galaxy S3, Samsung Galaxy Tab, Vodafone Smart II) si bilete la film.

***
peste citiva ani, copiii vostri vor cinta cu telefonul, vor picta pe tableta si vor crea in citeva clipe filme experimentale montate si cu coloana sonora suprapusa.
nu v-ar placea sa stiti ca si voi ati experiementat asta printre primii?

tehnologia devine arta , v-am spus:)

p.s. in perioada 26 – 29 iulie, in Vodafone Experience Store va fi disponibila o oferta promotionala, valabila atat pentru clientii noi cat si pentru cei existenti. Clientii care vor achizitiona un abonament incepand cu Mega 11 + optiunea de internet pe mobil 1 GB vor beneficia de un discount de 100 Euro (TVA inclus) pentru smartphone-uri de top, precum si beneficii duble (minute/SMS in retea, minute/SMS nationale, trafic internet), pe o perioada de 6 luni, pentru pachetele Smartphone incepand cu Mega 11 + 1 GB trafic internet.

1458
tennisdoar tenis si-o poveste de demult

doar tenis si-o poveste de demult

ieri am dialogat pe twitter cu doartenis:

Iti multumesc ca-mi urmaresti blogul. Sunt onorat, mai ales ca datorita tie am asistat la primul turneu de tenis ca ziarist, in 95 🙂 Andrei

*
pe bune? nu ma confunzi? imi zici te rog cum te cheama cu totul? ca nu am gasit pe blog

*
Andrei Constantinescu, eram la inceput pe la Radio XXI. Nu am cum sa te confund 🙂 M-ai trimis la ultima editie organizata de Muresan la BNR

***

asa e. mi-l aduc aminte pe Andrei, eram redactorul sef de la stiri la r21 pe vremea aia si ii cam chinuiam ca sa avem content propriu. el era student la sport, dar nu era pasionat de fotbal, sau nu-mi aduc eu aminte sa fi fost vreun microbist. dar ii placeau celelalte sporturi.

acum Andrei e redactorul sef adj la sectia sport la Adevarul dar, desi stiam ca e acolo, habar nu aveam ca el e in spatele blogului doartenis.ro .

pe blogul asta ma duc mereu cind vreau sa vad ce mai fac jucatorii nostri pentru ca e foarte updatat, iar informatiile sunt direct de la sursa, nu prin agentii de presa. banuiam ca e al unui jurnalist, dar nu stiam ca e al lui Andrei. imi place f mult coincidenta asta, despre cum – via bloguri – ne-am mai urmarit/ auzit.

sa-i vizitati blogul, stie totul despre tenismenii nostri, chiar acum – despre ce fac ei la Olimpiada. puteti citi aici.

***

intimplarea asta mi-a amintit de ceva drag de demult: cel mai pretios lucru al adolescentei mele a fost o revista TENNIS MAGAZINE cu Agassi pe coperta. costa mult pentru bugetul surorii mele care era studenta la bucuresti si-am asteptat vreo 3 luni ca sa o am, dar a fost chiar unul dintre cele mai pretioase lucruri pe care le-am avut.

imi permitea acesul la o alta lume. a cistigatorilor.

asta era revista, doar ca a mea nu avea autograf. peste ani am citit biografia lui agassi si i-am trimsi un mesaj celui care a scris-o, facindu-i o bucurie. dar despre asta poate povestesc alta data.

2172
akramkhan_verticalroadAkram Khan Dance Company in deschiderea JO 2012

Akram Khan Dance Company in deschiderea JO 2012

unul dintre cei mai minunati dansatori ai lumii, Akram Khan, a postat pe twitter asta. “Akram Khan Company : The first Opening Ceremony dress rehearsal is about to start… Are you ready to catch the completed show on TV in just 4 days?” asta inseamna ca va fi in show-ul ceremoniei de deschidere cu compania lui de dans.

uraaaaaaaaa.

iata-l, ca sa stiti cine e, desi am scris despre el de zeci de ori. sunt sigura ca va face un spectacol super emotionant.

1391
palariiBloggers Inc – bagajele

Bloggers Inc – bagajele

miine plecam in aventura Bloggers Inc, 19 domni si doamne in drumetie pe linga Portile de Fier.

in mod normal, pentru orice deplasare, am nevoie intre 7 si 10 minute ca sa-mi fac bagajele. urasc sa car multe lucruri si ma organizez sa am un bagaj cit mai mic; am capatat asa o dexteritate dupa atitea deplasari incit ma uit pe program si imediat stiu care sunt tinutele cele mai potrivite (care fac si mix intre ele pt momente diferite ale zilei).

acum, in program avem navigare cu caiacul(?!), biciclit montan (!!!!), drumetii si mi-am consumat toate minutele standard pentru impachetat rizind in fata posibilelor palarii intru protectie solara pe care le-as putea lua cu mine…

numai imaginati-va cum ar fi sa ma duc eu printre golanii aia cu caiacele lor si nu mai stiu ce nebunii, cu palaria de paie care are boruri cu diametru mai mare de 60 cm :)))

***

Bloggers Inc e un team building intru descoperirea frumusetilor patriei din zona Drobeta Turnu Severin. Partenerii distractiei noastre sunt Continental Hotels, Aventuria.ro, Renault.

Doamnele care merg sunt Roxana Paun, Loredana Lungu, Adriana Cocic, Dana Ilie, Cristina Putan, Oltea Zambori, Ruxandra Predescu, iar domnii Chinezu , Marius Matache, Vlad Dulea,  Augustin Radu, Lucian Prejbeanu, Razvan Pascu, Bogdan Antohe, Andrei Zdetovetchi, Vlad Petreanu, Alex Dumbrava

***

acum ca am stat si am pus link-uri la toti participantii (iar ei vor copia de la mine, stiu eu, uf uf), iau pauza de la bagaje sa maninc inghetata. pina miine la 7 juma cind tre sa ma revendice Make, mai e timp.

3237
neam saturat bogdan ghiuNEAM SATURAT

NEAM SATURAT

In mintea lui s-a petrecut ceva amuzant. A inteles repede ca unii oameni nu vor trece de aparente, dar ceilalti… Daca ar fi priceput ce zice el, ar fi fost posibil sa vrea sa i se alature.

Era o dimineata de miercuri, 4 iulie, si Robert, care abia se trezise, a stiut cum poate sintetiza starea de revolta pe care o simtea si care se regasea si printre prietenii de pe facebook – doar patru cuvinte: ”NEAM SATURAT DE VOI”. Stia ca unii nu vor vedea mai departe de lipsa cratimei, dar ceilalti – care dupa prima secunda de ezitare, vor fi inteles sensul – erau de-ai lui. Neam/popor – saturat de voi/politicieni care faceti lucruri de care ne e rusine.

Cind a ajuns la birou a pus un status pe facebook cu cele patru cuvinte, dar a continuat sa caute o varianta cit mai eficienta a mesajului lui. Voia sa-si transforme ideea in viral, ar fi fost semnul ca o intreaga generatie simte ca si el. I-a luat 5 minute sa gaseasca pe google o fotografie de la un meeting, cu un barbat cu o pancarta in mina, si-a scris peste ea mesajul lui – in photoshop, fara sa-l preocupe prea mult partea artistica. Apoi a trimis fotografia catre Vlad Craioveanu si Liviu Mihaiu. In citeva ore avea zeci de like-uri, dar si comentarii care l-au suparat: “e fake, e in photoshop”.

Oamenii nu mai vedeau padurea de copaci, pierdeau mesajul din cauza executiei, asa ca s-a gindit sa faca totul natural, ca la carte, cu fotografii. Pina seara cu ajutorul colegilor din cladirea in care lucreaza avea o bucata alba de PVC de aproape un metru lungime, un marker negru si asa a construit PANCARTA. Apoi a sunat-o pe Cosmina: “Te bagi sa vorbesti cu oamenii sa se fotografieze?”

De joi 5 iulie au inceput sa faca fotografii, iar in doua saptamini au surprins cu pancarta in brate citeva sute de oameni. Si bulgarele se rostogoleste.

***

Robert Soparlache are 32 de ani, a terminat Automatica si e art director la agentia de publicitate Gavrila & asociatii. A trecut prin citeva agentii, a lucrat si ca freelancer, asa ca experienta l-a facut sa simta care este forma pe care trebuie sa o dai lucrurilor ca sa atraga atentia. E genul “think big” si si-a surprins de multe ori colegii cu idei care pareau nebunesti si pe care, peste citeva luni sau ani, le-au vazut puse in practica de agentii din alte tari. Si mai e genul “coios” – face lucruri cu curaj, dar si cu cap, care sa lase urme.

Vrea sa faca un scurt metraj cu o idee surprinzatoare de filmare, dar are in cap si o idee de lung metraj. Dincolo de job se exprima prin grafica pe mirrorstoutopia, unde desenele lui pastreaza mesaje sociale. A fost implicat (voluntar) in campania pentru Nicusor Dan si a fost unul dintre cei care s-a luptat cu toata lumea in campania electorala pentru primarie ca sa impuna idei virale, sa faca lucrurile “big”.

Cosmina Ivanov (28 ani) a terminat ASE si studiaza fotografia la Facultatea de Arta. A lucrat pentru o vreme pentru una dintre companiile care fac sondaje care studiaza comportamentul consumatorilor, iar acum e freelancer. In vara aceasta isi planificase sa locuiasca intr-o comunitate de rromi ca sa studieze dansurile tiganesti si sa faca citeva fotografii prin care spera sa surprinda o parte mai putin stiuta a vietii lor, dar – pentru ca proiectul NEAM SATURAT a luat amploare – si-a aminat orice alta activitate.

***

Primul hop a fost dupa 3 zile. ”Noi nu suntem persoane sociabile, nu iesim la mondenitati, nu cunoastem multa lume. Cind am atins aproape 300 de oameni, intrasem in panica, nu mai stiam pe cine sa fotografiem”, isi aminteste Robert.

L-au intilnit insa pe Mimi Branescu pe o terasa si l-au intrebat daca ar vrea sa-si faca o fotografie, iar actorul – care e un bun minuitor al cuvintelor si-a scris multe piese de teatru – a acceptat fara sa ezite.

– “Doamne ajuta”, ne-a spus la despartire si ne-a emotionant. Am fi putut sa punem si noi asta undeva linga fotografie. Oamenii nu au de unde sa stie cum a fost.

Robert realizeaza cum sa imbunatateasca proiectul in timp ce se intimpla. N-au avut un plan asezat pe hirtie, de fapt n-au avut nimic. Abia dupa doua zile de la primele fotografii au facut pagina de facebook si un tumblr, dar tot din experienta directa si-au dat seama ca trebuie sa fie mai exacti. “Le ziceam oamenilor sa ne caute in doua locuri ca sa-si vada fotografiile, era gresit. Asa ca am pastrat doar pagina de facebook.”

Dupa Mimi Branescu l-au fotografiat pe Sorin Tranca, managing partner la Friends Advertising. “Am vazut cum Sorin preluase o initiativa a Bogdanei Butnar de a -si pune un “sad face” in locul fotografiei de profil de pe facebook, ca semn de nemultumire la toata avalansa de minciuni politice. De la ei, de acolo, a plecat gindul meu.” isi aminteste Robert.

Notorietatea lui Sorin care isi exprimase recent mihnirea fata de evenimentele politice actuale intr-o scrisoare deschisa care a devenit un viral in doar citeva ore (aproape 10.000 de vizualizari intr-o zi), a impulsionat proiectul.

Au urmat Andi Vasluianu, Liviu Mihaiu, Bogdana Butnar, Adrian Oianu, Iulian Comanescu, Cosmin Alexandru, Bogdan Ghiu, dar si oameni pe care nu-i vezi la tv sau in reviste: vinzatori la chioscuri stradale, angajati ai unor corporatii, studenti, profesori, tineri sau pensionari. Toate categoriile sociale, toate virstele.

“Mi-a placut pentru ca mesajul ma reprezinta si am apreciat modul in care a fost scris,” spune Vlad Craioveanu care n-a stiut ca el a fost printre primii promotori ai ideii. In doua saptamini de la prima postare peste 400 de oameni s-au fotografiat cu pancarta, unii ajungind la Robert si Cosmina pentru ca au fost recomandati de cei care fusesera deja fotografiati. Un alt fel de viral.

***

Robert si Cosmina se cunosc de “2-3 ani” si se necajesc unul pe celalalt cu o perseverenta de frati lasati singuri acasa multa vreme.

“Eu o ard mai palmat asa, nu m-as fi dus sa le cer oamenilor sa se fotografieze, dar stiam ca merg la sigur cu Cosmina, stiam ca o sa-i placa ideea si va zice da”.

La ce nu s-a asteptat nici el, dar nici Cosmina, au fost reactiile oamenilor fata in fata cu pancarta.
“Reacțiile imediate prin centru vechi au fost “De cine, de noi?!”, “Cratima, unde e cratima” sau “Liniutaaa!”. Cind vedem ca-i amuza cit de cit, ne oprim sa stam de vorba, le spunem de ce facem asta, si multi accepta sa faca si ei poza. Deseori aud “Ah, si eu! De TOTI!” Apoi ne tot întâlnim cu oameni pe care i-am fotografiat. Ne salutam sau ne zimbim prieteneste”, povesteste Cosmina.

Sunt si dintre cei care-i intreaba “pe cine aveti in spate?” si cind spun ca sunt doi tineri care vor sa vada citi din generatia lor simt ce simt si ei – lehamitea pentru politicienii care nu-i reprezinta – ii sfatuiesc sa faca lucrurile cu un statut juridic.
“A fost un domn care ne-a intrebat daca avem ONG si era gata sa se alipeasca cu ONG-ul sau la actiunea noastra”, isi aminteste Cosmina.

Dar fata in fata cu pancarta, reactiile celor de pe strada sunt si ca o radiografie a unei societatii care n-are exercitiul civic de a se exprima public sau care simte nevoia unui conducator suprem ca sa poata sa traiasca linistit: “Si daca te-ai saturat pe cine vrei sa pui in loc?”, “Ai vreo solutie?”, “Vreti anarhie?” sunt doar citeva dintre intrebarile cele mai vehemente.

Gratie internetului, mesajul a iesit insa din Bucuresti. Pe 8 iulie la un meeting din Oradea, un domn purta o hirtie cu “NEAM SATURAT DE VOI”, iar acelasi mesaj era afisat pe 11 iulie de cei care protestau la Bruxelles in fata Comisiei Europene in timpul vizitei lui Victor Ponta.

Cind ii intrebi de reprezentativitatea celor care au raspuns la ideea lor, acceptind sa se fotografieze, Cosmina, cu backgroundul ei in cercetare, spune ferm. “Criteriile sociodemografice îmi sunt necunoscute (venit, educație etc). Ce știu sigur e că sunt peste 400 oameni în fotografii, și peste 2000 în online. Cei mai mulți tineri de 20-30 ani. Toți sătui.”

***

M-am fotografiat si eu cu pancarta “NEAM SATURAT DE VOI”. Miercuri 19 iulie, la exact doua saptamini de la lansarea proiectului.

Discutam cu Cosmina si Robert in Van Gogh Cafe, iar chelnerii cind au vazut pancarta au venit la noi.

– Am vazut pe net proiectul. Putem sa ne fotografiem si noi?

Cind am iesit din cafenea, am intilnit-o pe terasa pe Flavia Giurgiu (din echipa de organizare a Festivalului International de Film Transilvania) care era cu o prietena. Au vrut si ele sa se fotografieze. Dupa ce ne-am despartit de noii protagonisti ai pozelor, le-am zis:

– Stii, desi imi placea proiectul vostru, si va impartasesc ideile, nu m-am gindit ca pot si eu sa ma fotografiez, pina sa-mi zici tu, Robert. Credeam ca e in circuit inchis.

Cu pancarta in brate, cu mesajul NEAM SATURAT DE VOI catre exterior, Robert mergea pe strada Smirdan catre fosta cladire a Bibliotecii Nationale, avind-o pe Cosmina alaturi. Linga Cosmina eram eu. Paream un trio care vine la un meeting sau tocmai protesteaza. Oamenii se uitau: unii zimbeau, altii se incruntau. Dupa ce mi-a auzit remarca, Robert, continuind sa-si cizeleze proiectul aflat in desfasurare, i-a spus scurt Cosminei.

– Trebuie sa le spunem oamenilor ca daca vor sa se pozeze sa ne lase un mesaj pe Facebook…

Pagina de Facebook NEAM SATURAT are 2800 de fani la doua saptamini de la crearea sa si un reach de peste 100.000 de oameni. Robert nu le-a spus parintilor despre idee pentru ca oricum, dupa atitia ani de publicitate, nu li se mai pare nimic special sa creezi lucruri de genul asta; mama Cosminei are facebook si urmareste indeaproape proiectul.

Unul dintre comentariile de pe pagina NEAM SATURAT suna asa: “E o pandemie lehamitea pentru aparatul politic, un virus al resentimentului pentru comedia de moravuri din Parlament și de la TV. Dacă sfidăm astăzi starea de fapt, putea-vom oare dobândi acel elan fundamental al reorganizării de drept? Voința există.” Andrei Nicolescu.

[gallery columns="4"]

Pagina de Facebook NEAM SATURAT poate fi gasita aici.

Robert Soparlache a acordat un interviu in Fishington Post despre activitatea lui in industria de publicitate, il puteti citi aici.

Multumesc Sorin Tranca pentru ca mi-ai facilitat accesul la aceasta poveste.

4599
journalismorgoliul jurnalistului

orgoliul jurnalistului

am in Ipod multe ore cu interviuri la care am lucrat. ieri un prieten incerca sa gaseasca un cintecel in el si s-a enervat:

– de ce naiba tii toate interviurile astea in Ipod? iti place asa de mult sa le asculti?

– de lene. uit sa le sterg dupa ce termin treaba cu ele.

***

a fost uimit sa afle ca in timp ce scriu la cite un reportaj sau profil, ascult inregistrarile ore in sir.

– e o chestiune de orgoliu? iti place sa te auzi?

– e o chestiune de orgoliu, dar nu asa cum te-ai astepta, ci in sens invers. la inceput ascult inregistrarea si remarc ce am ratat sa intreb, unde “m-a facut” subiectul mutind discutia… si orgoliul meu profesional incepe sa urle. dar dupa 2-3 -4 auditii nu ma mai gindesc la asta, incep sa merg printre cuvinte- sa vad dincolo de ele, sa-mi aduc aminte gesturile subiectului in timp ce raspundea, sa caut semnificatii pentru pauze sau sa simt zimbetele. abia dupa ce stiu toate astea incep sa transcriu interviul.

***

unul dintre cele mai importante lucruri cu care ne luptam ca jurnalisti (si ca oameni ) e orgoliul nostru. uitati-va cu atentie la textele pe care le cititi, la emisiunile de la tv sau ascultati dintr-o noua perspectiva radioul: citi dintre jurnalisti rezista sa nu-si scoata orgoliul in fata, sa nu dea replica doar de dragul de a parea mai destepti decit subiectul sau sa nu povesteasca intr-un interviu mai mult despre ei decit despre subiect?!

orgolii.

si eu mai am de muncit  la asta:)

P. S. azi am facut curat in Ipod.

1643
gimnastica romaniacosmetica & gimnastica

cosmetica & gimnastica

acum citiva ani, pe cind Catalina Ponor voia sa se retraga din activitate, am facut pentru tabu o sedinta foto mai apropiata de fashion decit de profil de sportiva, iar una dintre colegele mele a facut un interviu cu ea.

desi nu aveam treaba directa cu materialul, am vrut sa merg la locul de antrenament al gimnastelor pentru ca fetele astea au si pentru mine ceva magic.

cit asteptam sa se pregateasca luminile pentru cadru  (una dintre fotografii era pe birna, cu Catalina intr-o rochie vaporoasa) ne conversam ca fetele.

– dar pentru competitii si, in general, federatia v-a facut si voua un contract cu un salon de cosmetica, pentru epilat si alte cosmeticale feminine?

– nu. ne descurcam noi cum putem, mi-a raspuns senina Catalina.

***

mi-a ramas asta in minte si stiu ca de multe ori am vrut sa le organizam – noi cei de la acea vreme in echipa tabu – o dupa amiaza de relaxare cu masaje si alte rasfaturi la un salon de cosmetica. vorbisem chiar cu Andreea Raducanu sa-i convinga pe dl Belu si dna Bitang sa le lase pe fete.

nu ne-a iesit pentru ca ba aveau competitii, ba erau plecate nu stiu unde la cantonamente… in cele din urma am plecat noi cu totii de la revista.

***

peste 10 zile toata tara o sa urle de fericire ca fetele astea mici au pus in fund toata lumea cu exercitiile lor care sfideaza gravitatia. de asta scriu acum, in avans:

sunteti zeci de saloane cochete si cu minuni de rasfat in bucuresti, cu tratamente super luxoase. nu vreti sa le faceti o surpriza fetelor?

***

dar oferiti-va acum, cind nu sunt premiante; oferiti-va in semn de respect si admiratie pentru munca lor. si tineti minte gindul ca sa-l duceti la capat

stiti ca de exemplu, englezii trimit flori la cabina inainte de inceperea spectacolului si nu le dau la sfirsitul lui? e un semn de apreciere, de “am incredere in ceea ce vei face in spectacol”

asa ar trebui sa se intimple si la noi, acum cu gimnastica.

1720
turneul vedetelorSENZATIONAL – vedete altfel

SENZATIONAL – vedete altfel

suntem obisnuiti cind citim despre vedetele noastre sa avem titluri cu SENZATIONAL, SOC etc si ne uitam la niste doamne si domni in chiloti care spun niste stupiditati ridicate la rang de panseu.

ieri la Arenele BNR erau niste vedete in pantaloni scurti care ar fi fost frumos de pus in ziare. nu doar pentru ca aratau bine intr-o tinuta care le scotea trupurile la vedere, ci pentru ca la aproape 40 de grade jucau tenis pentru spectacol, pur si simplu.

promisesera ca vin sa joace in turneul vedetelor de la BCR Open Ladies.

sigur ca in cazul lor nu era miza competitiei de pe terenul principal, unde se jucau semifinalele si finala de dublu, sigur ca ei nu erau la fel de bine antrenati fizic pentru efort in soare (cred ca s-au deshidratat cumplit) , dar si-au facut datoria cum promisesera.

eu am stat 10 minute in tribuna de la terenurile unde jucau ei (am ajuns mai tirziu, tocmai ca sa fie mai racoare si m-am dus la finala de dublu) si am transpirat cumplit, era o caldura care facea imposibila respiratia.

ei erau in teren, jucau serios si competitiv.

Giulia Andreescu Anghelescu (de fapt, Huidu, acum in acte)  si Diana Munteanu isi lasasera copiii acasa cu sotii si se bateau voiniceste pe puncte, dar se gindeau ca daca vor cistiga, pentru duminica (azi) nu au cu cine sa lase copiii acasa, deci li se complica viata foarte tare.

***
ce vreau sa spun cu asta?

daca te uiti cu atentie la oamenii care-si respecta promisiunile, indiferent de cit de chinuitor ar fi pentru ei, iti dai seama de caracterul lor frumos. de multe ori, oamenii astia sunt vedete si am putea avea stiri mai frumoase in ziare.

chapeaux Giulia, Diana Munteanu Niculescu (Antena 2), Sanziana Negru, Adi Nartea, Oli Brezoianu (Radio 21), Tatiana Marinescu, Valentin Butnaru (Realitatea TV), Mihai Constantin (TVR).

2443
rasarit-de-soaredimineata de dupa

dimineata de dupa

cum va arata dimineata de 30 iulie?
luni – o zi in care unii vor merge fericiti la munca, altii plini de nervi.

dar conducatorii astia ai nostri mareti care se injura si sa porcaiesc inclusiv de la tribuna prezidentiala, care ne arata noua ca o disputa – politica, sau de alta natura – se rezolva cu jigniri grave (pentru care, pe vremea mea – o tempora – la scoala erai pedepsit grav), conducatorii astia cum se vor mai privi in fata, unii pe ceilalti, luni, 30 iulie?

viata va merge mai departe, dar cind tu – politician, care ar trebui sa fii diplomat si elegant, pentru ca politica adevarata inseamna a rezolva lucruri cu rasa si clasa – tu esti simbolul invectivelor si al jignirilor fata de adversarul tau ( e valabil pentru ambele tabere), cum ai sa-i mai poti privi in ochi a doua zi? cum veti mai face echipa sa construiti lucruri pentru tara in lunile care urmeaza?

astazi nimeni nu se gindeste la dimineata de dupa. daca lucrurile au eleganta pina acolo, dimineata aceea poate fi altfel. si viata de dupa ea.

1932
dunareBloggers Inc – sau cum nu am stiut ce m-am bagat

Bloggers Inc – sau cum nu am stiut ce m-am bagat

acum vreo doua saptamini ma intreaba Chinezu daca nu vreau sa merg intr-o excusie cu oameni simpatici la Drobeta Turnu Severin, intr-o pensiune cu vedere la Dunare.

mie asta mi-a sunat a RACOAREEEE, LENEVEALA IN IARBA LA UMBRA, UNDE O SA SCRIU CE RESTANTE MAI AM, asa ca am zis: ok, merg.

ieri au inceput sa vina detaliile despre excursie si cu fiecare mail primit mi se invirt tot mai tare ochii in cap.

primul mail

– excursia se dovedeste a fi un teambuilding , iar in program avem sport extrem cu caiacul, ciclism prin padure si drumetii pe munte.

zic dupa ce am citit : nu ma sui in caiac ca ma rastorn sigur sigur, n-am mai biciclit din copilarie, nici nu cred ca imi mai tin echilibru pe drum drept, prin padure n-am nicio sansa. la drumetii, daca mergem usor si povestim mult, m-as descurca

mailul 2

Roxana Paun, Continental Hotels

aveti internet dar nu o sa aveti timp de el, pentru ca o sa stam foarte mult timp in natura la activitati.

bun, deci s-a dus munca mea, dar macar stau si lenevesc in iarba cit se agita lumea la activitati si, unde e mai usor, execut si eu

mailul 3

alex dumbrava de la aventuria.ro

– plimbarea cu caiacul va duce inevitabil la haine (cel putin) ude; va recomand sa aveti schimburi, in caiac se poate sta in short/ slip si tricou, descult; daca e soare mult recomand maneca lunga, crema de soare, ochelari si sapca/ palarie;
– vom avea veste de salvare atat pentru cei care nu stiu sa inoate cat si pentru cei care stiu; grupul va beneficia de un training legat de cum sa te urci in caiac, cum sa vaslesti, ce sa faci daca… cei curiosi pot arunca aici un ochi pentru partea teoretica;
– plimbarea cu bicicleta: vom avea biciclete MTB in stare buna si foarte buna.
– veti avea casti de protectie, va recomand sa aveti ochelari de protectie (praf, muste, crengi…) si manusi;

wtf????? imi trebuie  valiza mare pt  bagaje? stam doua zile; speram la un troller mic mic mic, dar unde sa pun si echipament, si hainele mele de relaxare. ochelari de protectie??? da’ ochelarii mei de soare, rotunzi, chic, ce au?! manusi? am albe si negre din satin, pina la cot; am de piele crem si verzi. pun pariu ca nu la genul asta de manusi se refera. brrr

mailul 4

make (marius matache care are baza de cercetare in zona si stie cite -n frunza si-n iarba despre pietrele si animalele din imprejurimi. si care, apropo, e doctor in chimie… d’ala cu doctorat, scris din greu, nu ca domn Ponta)

1. daca nu ati ajuns niciodata in zona, puteti vedea un film documentar la mine pe blog
2. este o zona cu climat cu influente SubMediteraneene, astfel ca in zona exista cateva specii mai speciale: Testoasa lui Hermann (specie de testoasa de uscat), vipera cu corn, o specie de scorpion (aproape inofensiva, nu se compara cu fratii lui periculosi din alte zone). O caracterizare completa (flora, fauna, specii protejate, istoricul zonei etc.) a zonei gasiti pe www.portiledefier.ro
3. Ne gasim intr-o arie protejata si anume Parcul Natural Portile de Fier, declarata pentru mentinerea resurselor de biodiversitate, dar si a diversitatii culturale (zona e un cocktail etnic, cu romani, sarbi, cehi, maghiari, germani, rromi).
4. Ne gasim intr-o zona de frontiera, astfel ca e obligatoriu sa aveti asura voastra in permanenta un act de identitate, fiind frecvente intanirile cu politia de frontiera care ne pot legitima.

scorpioni si vipere. s-a dus dracului si lenevitul in iarba!

si cind credeam ca nimic nu se mai poate intimpla vine mailul 5

loredana de la travelgirls.ro si ea in echipa de drumetie.

Celor ce v-ați gândit să-mi faceți viața grea zilele ce urmează pentru că eu nu știu să mă dau cu țoacla… Dar bocancii mei pot să urce pe stâncile alea cu vipere din zonă fără probleme. Și noi pe la Galați nu ne-am dat așa mult cu kaiacul da’ știm să vâslim bărci pescărești. Se pune?

si tu brutus? nici tu nu esti de-a mea?! aoleooo. bocanci. n-am bocaaaaaanci!

****

deci, ce caut eu in viata lor si ei in viata mea?
pina luni nu mai deschid niciun mail legat de excursia Bloggers Inc.

oricum am decis sa ma duc ca o printesa, sa lenevesc intr-un balansoar or hamac si… sa le zimbesc frumos cind se intorc de la probele sportive, informindu-i politicos ce preparate din peste au fost pregatite la bucatarie.

ma rog, daca ma mai iau dupa ce citesc asta. n-am stiut eu in ce m-am bagat, dar nici ei nu isi imagineaza cum pot fi eu in excursii de genul asta :))

**

partenerii aventurii la Drobeta sunt Continental Hotels, Aventuria.ro, Renault.

**

uitati-va cit de frumos si de linistit arata Dunarea, de ce vor ei sa-mi strice zen-ul?

5009
220px-Mdna-standard-edition-coverWhat’s your story with Madonna?

What’s your story with Madonna?

text de Sorana Savu

Este una dintre cele mai hulite si comentate vedete de pe planeta. Si una dintre cele mai iubite, normal. Si mai longevive. Si mai controversate. Un monument de ambitie, vointa, o dovada vie ca poti intoarce lumea dupa cum doresti, daca iti doresti suficient de mult. Nu e nici cea mai buna cantareata, nici cea mai buna dansatoare. Cum zice ea “e cea mai buna dansatoare dintre cantarete si cea mai buna cantareata dintre dansatoare”.

Toata lumea are istorii cu Madonna. Mai jos sunt cateva momente din istoria mea.

Acum patru ani, cand am mers la primul ei (adica al meu) concert live, argumentul suprem pe care mi l-am dat ca sa ma urc in avion si sa platesc o gramada de bani pe bilete pe piata deschisa a fost ca s-ar putea sa fie ultimul ei turneu. La “Confessions on a dance floor”, Madonna avea 48 de ani. Ma gandeam ca se va retrage.

Inainte de acel concert am zambit toata ziua fara alt motiv. Se materializa unul dintre visele mele mari din copilarie – adica din vremea cand ne uitam la videoclipuri pe VHS-uri chinuite, inregistrate la a saptea mana. Cand invatasem pe de rost coregrafia concertului de la Detroit (primul) si transcrisesem textele cantecelor ca exercitiu de engleza. “Gonna dress you up in my love…”

Imi amintesc si acum ce m-am certat cu ai mei ca am calcat pragul ambasadei SUA, in 1987, pentru un asemenea motiv frivol, dar eu voiam sa vad Ciao Italia!, iar la Ambasada erau niste custi mititele de vizionare in care puteai urmari productiile decadente ale televiziunii capitaliste. Cum ar fi, de exemplu, concertele Madonnei. Nu mai spun ca pe vremea aceea, daca erai vazut ca treci pragul ambasadei, riscai sa ti se intample lucruri. Tentatia de a vedea un concert al ei, indecent pentru anii aceia, intr-o inregistrare decenta, era mult prea mare.

In 2008, cand baiatul de la concierge mi-a dat biletele care ajunsesera pe adresa hotelului din Londra si fusesera tinute in safe, mi-a zambit si el complice “hmmm, aveti bilete la Madonna in seara asta…” A ramas pana in ziua de azi cel mai tare show pe care l-am vazut.

Am prins-o si intr-o seara in care era in forma vocala buna (Madonna nu face playback, cu riscul de a se umple de Doamne’ajuta! din partea celor care tin sa sublinieze si acum cat de prost canta – de parca nu ne-am fi asumat asta cu totii, si ea, si fanii ei…). A fost ireal, obositor sa privesti show-ul, nu ma gandesc cat de obositor e sa-l pui in scena seara de seara. Am facut poze proaste, cu un aparat de unica folosinta (pe vremea aia n-aveai voie cu dslr-uri la concerte) si una dintre poze sta de atunci la mine pe birou.

_____

Marti seara, in Hyde Park, am stat sapte ore in picioare, printre zeci de mii de fani care aveau oriunde intre 10 si 60 de ani. Alaturi de mine, o mama si o fiica imbracate identic, in stilul anilor ’80, provocator (ca sa nu zicem vulgar) dar self confident, pe care Madonna l-a lansat. In spatele meu, o pustioaica de 10 ani, urcata in spinarea tatalui, canta cat o tinea gura “Open your heart”, un cantec de dinainte de nasterea ei. Discutiile dintre spectatori – pe parcursul a 7 ore ajungi deja la detalii – porneau invariabil de la “where’re you from? South Africa, Scotland, Romania, Poland” si ajungeau la “what’s your story with Madonna?”

Show-ul a avut fix doua ore – timp in care Madonna n-a schitat un zambet. Interactiunea cu sala – limitata. Momentul de strip tease pe care, dupa bere si cartofi prajiti cu ketchup il anticipau toti englezii, n-a fost sa fie. Cu fiul ei Rocco aparand de doua ori pe scena, o data alaturi de echipa de dansatori, la ce v-ati fi asteptat exact?

Dansatorii – uimitori, ca de fiecare data. Ei se schimba de la un turneu la altul – ea, nu. Scenariul intregului spectacol, surprinzator si grandios. Greu de urmarit, de-a dreptul. Tobosari suspendati, dansatori cu umeri dislocati, proiectii video spectaculoase, cadelnite imense, skyline-uri aiuritoare, costume complexe, machiaj perfect. Si o cadenta fantastica, precisa si molipsitoare, care te facea sa fredonezi si cele mai tampite refrene (cele de pe ultimul album, recunosc).

La 52 de ani, Madonna e de neoprit. Daca pragul de 50 de ani n-a insemnat mare lucru pentru ea, nu stiu care anume va insemna. Uitati-va doar la inregistrarile cu “Celebration”, piesa care incheie doua ore de spectacol, vedeti cum se misca o femeie care ar putea avea nepoti si o sa intelegeti ce vreau sa zic.

Astea fiind spuse, sunt multe, foarte multe resentimente in ultimul album al Madonnei. Si in penultimul, si in cel de dinainte. Pacat, pentru ca ea a demonstrat tot ce avea de demonstrat, si inca ceva pe deasupra.

Madonna e un comandant de osti. Nascuta fix fara obiectul muncii (voce) si-a urnit vointa de fier in a crea un context perfect in jurul unei deficiente, o poveste densa si aiuritoare in jurul unor cantece simplute, o masinarie de marketing si business solida si consecventa, o persona provocatoare dar la a carei libertate si incredere de sine aspira, probabil, in secret, multa lume. Madonna nu mai are, de multa vreme, nimic de demonstrat, si totusi demonstreaza.

So, what’s your story with Madonna?

Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication

2636
cartibun simt

bun simt

astazi la lansarea cartii Concert in memoria unui inger, Eric Emmanuel Schmitt ( ed Humanitas) a fost o secventa teribila.

la masa celor care vorbeau – Radu Paraschivescu – in fata, in primul rind – Antoaneta Ralian. amindoi geniali in ale anglisticii, amindoi cu carti minunate traduse sau/si scrise , amindoi cu un umor teribil…

si eu pe acolo, vorbitor la lansare mai degraba umil cititor decit orice altceva…

cind ne-am dus la masa prezidiului, dl Paraschivescu nu stia cum sa se aseze ca sa stea stavila soarelui care-mi batea in ochi si dupa citeva replici schimbate mi-a zis “putem sa te tutuim?”
dupa ce eu am raspuns, desigur, afirmativ (era o onoare pentru mine sa ma tutuiesc cu dinsul), a rasuflat usurat ca si cum il eliberez de chinul de a ma auzi cum ii vorbesc cu dvs… un gest de super modestie.

dna Ralian era surprinsa ca nu o sun, desi am nr dinsei de telefon.

“mi-e rusine, sa nu va deranjez”

“vai, dar de ce sa-ti fie rusine. nu va inteleg, uite zilele trecute am sunat-o pe o juranlista de la timisoara care a scris un text frumos despre mine, sa-i multumesc. si cind am auzit-o la telefon cit era de emotionata ca vorbeste cu mine, m-am emotionat si eu. dar sa stii ca eu sunt un om simplu, obisnuit, poti sa ma suni cind vrei”

“doamna, dvs credeti ca sunteti un om obisnuit pentru ca traiti in fiecare zi cu dvs, noi stim ca nu sunteti un om obisnuit si de asta ne emotionam”

***

jumatate din literatura internationala de limba engleza tradusa la noi a trecut prin mina doamnei Ralian, iar dinsa se minuneaza ca oamenii se emotioneaza cind o aud la telefon, sunindu-i sa le multumeasca pentru un text.

sa cititi cartea Toamna Decanei, convorbiri cu Antoaneta Ralian. poate ca nu e intimplator ca cel care o intervieveaza pe dna Ralian e dl Paraschivescu

1603
megane olympicamintiri de nepretuit de la Olimpiada 2012

amintiri de nepretuit de la Olimpiada 2012

inchipuiti-va ca locuiti in Vanju Mare, in judetul Mehedinti.
un orasel cu aproape 7000 de locuitori pe care, cu putina bunavointa, ii cunosti personal in mai putin de o luna.

cel mai important obiectiv din orasul tau e unitatea militara, remodernizata dupa ce localitatea a fost facuta oras in 1968.
din 1995 nu mai ai cinematograf, iar cea mai mare manifestare culturala din oras e festivalul viei si vinului, in octombrie.

sigur, ai alte avantaje, mincarea sanatoasa, o viata linistita, o comunitate in care traiesti ca intr-o familie… dar viata ta in orasul vanju mare nu e chiar ca intr-o metropola.

***
cum credeti ca se simte un domn din Vanju Mare care merge la Londra, la Olimpiada, ca spectator cistigator in Clubul Olimpicilor Renault (cistigatorii au fost anuntati aici) ?

satul olimpic are sportivi de citeva zeci de ori mai mult decit tot orasul lui, Londra e o metropola care vuieste de energia celor 8 milioane de locuitori si cind nu are olimpiada, darmite zilele astea; iar competitiile sportive…. competitii pe care tu le-ai vedea acasa la televizor si-ai comenta victoria cu vecinii…

***

imi place foarte tare campania Clubul Olimpicilor Renault ; mi se pare ca premiile sunt nepretuite si sunt niste amintiri incredibile pentru niste oameni care sunt rasplatiti pentru fair play-ul si excelenta lor. oamenii obisnuiti care poate n-au iesit niciodata din tara.

pe linga cei 3 cistigatori care merg la londra, toti cei care se inscriu in continuare in Clubul Olimpicilor Renault spunindu-si povestile despre fair play si excelenta pot cistiga o multime de alte premii – un city break la Londra, un album cu toti participantii la Olimpiada si, ceea ce e iarasi nepretuit – sansa de a merge la festivitatea de premiere la care Renault ii va rasplati pe medaliatii olimpici pentru efortul lor.

va puteti inscrie aici, pina in 12 august.

*
Renault este partener de traditie al Comitetului Olimpic Roman, iar fiecare sportiv care obtine o medalie olimpica primeste cadou o masina Twingo, Megane si Latitude pentru bronz, argint si, respectiv, aur. Daca un sportiv ia mai multe medalii, primeste mai multe masini:)

Renault a creat chiar o varianta in editie limitata pentru Megane- se numeste Megane Olympic si poate fi gasit in show room-uri. Adica ati putea avea o masina ca a campionilor, la propriu.

later edit: toti cei trei cistigatori sunt niste oameni minunati, cu povesti de viata inspirationale, adevarate modele de viata.

2269
moonlight-breakfast_(1)Shout – Moonlight Breakfast

Shout – Moonlight Breakfast

ascultati cintecelul asta. nu suna deloc deloc romanesc. stiam ca trupa asta a fost promovata guerrilla si ca a sustinut concert live la ei in studio, dar pina azi noapte nu am ascultat-o (ma iertati)

voiam sa scriu astazi despre Moonlight Breakfast, pentru ca isi lanseaza albumul (primul lor album) cu un concert special pentru care va puteti lua invitatii de pe pagina de facebook Orange, ca sa-mi arat sustinerea pentru o trupa noua care e diferita. am tot aminat pentru ca nu-i ascultasem si voiam sa scriu pe bune, nu povesti.

aseara insa, in timp ce scriam la un reportaj, am ascultat pe repeat aceasta melodie. mi se pare minunata si cred ca in seara asta va fi un concert foarte special.

zic sa mergem. ascultati cintecelui si dupa aceea sunt sigura ca veti dori sa va luati invitatii de aici

1953
10_lei_fatace faci intr-o luna cu 10 lei?

ce faci intr-o luna cu 10 lei?

mesajul acesta nu e pentru cei care 10 lei ar insemna mincarea pentru o zi sau doua. ma gindesc ca ei nu ajung aici decit printr-o mare intimplare.

*

deci tu – cel care citesti acum aceste rinduri – ai putea sa-mi raspunzi, la comentarii, ce faci cu 10 lei intr-o luna? cu ce te rasfeti din ei? sau in ce-i investesti?

primesc raspunsuri pina la 17.00, dupa care va dau o sugestie – ce sa faceti cu 10 lei intr-un mod unic, f f special.

multumesc pentru comentariile de aici, nu de pe facebook

3351
adelino alvesgeometrie

geometrie

cum inca nu  m-am urnit sa scriu/vorbesc, prefer sa va arat fotografii

2050
relatii - pasqualerelatii

relatii

sunt intr-o faza ca atunci cind m-am apucat sa invat limbajul mimico gestual. as vrea sa ma exprim prin orice altceva decit cuvinte, ca sa fie liniste.

relatii…

1840