Author : Cristina Bazavan

carmen avramdespre Carmen Avram si In premiera

despre Carmen Avram si In premiera

in ultimele doua duminici am plins cu suspine uitindu-ma la televizor. Cum sezonul 3 “In premiera cu Carmen Avram” a inceput cu reportaje care nu te lasa indiferent, m-am gindit sa pun aici pe blog interviul pe care l-am facut cu Carmen anul trecut pe vremea asta.

e lung pentru ceea ce inseamna text pentru internet, dar va rog sa-l cititi pina la capat pentru ca veti descoperi o parte din bunul simt, modestia si emotiile lui Carmen. daca puneti astea linga profesionalismul care e eticheta numelui ei, o sa intelegeti de ce eu (si alte citeva zeci de mii de oameni) o iubesc asa de tare.

fotografia este realizata de Marius Vilau pentru Adevarul si am ales-o pentru ca mi se pare ca o surprinde cel mai bine pe Carmen.

***
text aparut in Tabu, aprilie 2011

**

In diminea a zilei de 2 martie, Carmen Avram a plâns de bucurie. A sunat-o Mihai Gâdea i i-a spus ca prima editie a emisiunii „În premieră” a avut un rating imens. Imediat dupa asta, a intrat in panica.

La inceput Carmen Avram a refuzat oferta de a veni la Antena 3. Dar Mihai Gâdea credea cu putere in talentul ei de a descoperi povesti si, cum voia o emisiune care sa ofere publicului un alt tip de informatie si emotie, a perseverat. „A fost singura mea optiune pentru aceasta emisiune”, spune cu bucuria ca intuitia i-a fost confirmata de audientele primei emisiuni. Atunci, Carmen se uita neincrezătoare la el când ii spunea: „O sa fie cea mai frumoasa perioada profesionala din viata ta daca accepti acest proiect”.

Pentru ea, cele mai frumoase momente fusesera cele de la începutul Pro TV-ului, invatase cot la cot cu toata echipa cum se face televiziune, traise emotiile primului live, plecase in prima deplasare, fusese atacata cu pietre in Teritorii si, pentru ca scapase nevatamata, simtise iluzia invincibilitatii.

Vara trecută i-a dat seama ca dupa atâtia ani de munca in televiziune e momentul sa dea mai departe ceea ce stie, sa-i invete si pe ceilalti. „Astazi nu învata nimeni pe nimeni, toti copiii din tv fura meserie de pe unde pot, dar neghidati, necizelati. Si eu am învatat la fel, dar eram intr-o institutie in care toti invatam pentru ca era începutul.” Asa a acceptat oferta lui Mihai Gâdea.

La sfârsitul lui septembrie 2010 era numita sefa departamentului corespondenti speciali de la Antena 1 si Antena3, stia ca trebuie sa aiba in grija campaniile speciale ale celor doua posturi si sa-si faca echipa pentru emisiunea de reportaje si anchete „In premiera”. Când, cinci luni mai târziu, Gâdea anunta sec oamenii că, de la 1 martie, Carmen e director editorial al stirilor celor 2 posturi, echipa pe care abia si-o formase a izbucnit:
– Am venit aici sa invatam meserie si tu pleci.
-7 ani am fost autodidact si-am sperat ca acum voi invata de la tine, iar tu pleci si n-o sa mai ai timp de mine.

S-a suparat pentru ca i se reprosa ceva ce nu tinea de ea, a iesit din birou, dar s-a intors sa o ia de la capat in câteva clipe.

„Sunt niste oameni care depind foarte tare de mine. Eu n-am mai trait asta niciodata. La Pro TV esti parte dintr-o masinarie foarte mare si responsabilitatea a ceea ce faci tu e în alta parte. Acum, dintr-o data, responsabilitatea e cu totul a mea. A emisiunii, a oamenilor, a ratingului. Desi nu eu fac emisiunea, ceilalti o fac.”

Asa ca a mai străns putin butonul oalei sub presiune în care s-a bagat de buna voie si-a mers mai departe. La foc mare.

*

In duminica în care se difuza cea de-a doua editie a emisiunii „În premieră”, Carmen Avram a venit in redactia noastra. Îmbracata in pantaloni cu bretele si turul larg, cu un hanorac gri si o vesta de fâs bleumarin, parea o pustoaica pasionata de hip hop, departe de omul serios si, cumva, rigid pe care-l stiam din transmisiile in direct de la tv.

„Eu sunt o fire foarte emotiva. Chiar si dupa atâtia ani, pentru mine e un stres maxim să fac un live. Poate daca as fi avut in fiecare seara un live m-as mai fi obisnuit, dar asa… Îmi imaginez cum se uita la mine oamenii de acasa, imi spun ca ma fac de rusine daca ma încurc si-mi impun sa fie perfect. Mi-a povestit un prieten care lucra la radio ca, într-o zi când citea
jurnalul de stiri, a avut un blanc si nu a mai fost in stare sa rosteasca nimic.
Eu imi scriu pe un clipboard un text pentru situatiile astea. Problema mea e ca uit sa ma uit in clipboard-ul ăla. Un alt prieten german, care face la Pro 7 ce făceam eu la Pro Tv, mi-a spus «nu imi mai e frica din momentul în care am înteles ca cei din fata televizorului nu stiu ce am eu de zis si nu se prind daca am uitat ceva». Cu asta m-am mai relaxat, dar chiar si asa in 80% din live-uri sunt foarte stresata.”

Ne vorbea cu un usor accent ardelenesc, extrem de deschis, cu o voce mai „inalta” decât cea de la tv si, desi era îngrozitor de obosita (se culcase la 4 dimineata, iar la 1 era la noi proaspat machiata, pregatita pentru interviu si fotografii), simtul umorului si autoironia erau prezente in raspunsurile ei.

În ultimele doua luni, Carmen Avram n-a avut zile libere („dar nici nu ma gândesc la asta, n-am nevoie acum”), a muncit cu noua ei echipa pentru emisiuni („avem deja materiale pentru patru emisiuni”) i-a fost la un pas de a fi linsata in Egipt, intr-una dintre cele mai dificile deplasari din cariera.

*

Când a anuntat ca pleaca din Pro TV si ca va incepe o emisiune de reportaje si anchete la Antena 3, au aparut primii voluntari in echipa.

„Daca tu pleci, eu vin cu tine”, i-a spus Mihai Dină, operator la Pro Tv. A încercat să-i explice ca ea se baga într-o aventura, dar Mihai – cu care facuse multe reportaje – n-a cedat.

Apoi a sunat-o Andrei Captarenco, moldovean de peste Prut, pe care l-a placut atât de mult când au filmat în 2004 celebrul reportaj de la Cernobâl, încât l-a adus la Bucuresti.

– Carmen tu ai făcut mereu curbe în viata mea si acum eu vreau sa vin cu tine, într-o noua curba.
– Vorbeste cu sotia ta, s-ar putea sa nu fie la fel de fericita cu curbele astea, a râs Carmen.
– Am vorbit cu Maria, e bucuroasa sa merg cu tine, i-a replicat Andrei.

O parte din echipa s-a format asa: oameni care au aflat de proiect si s-au oferit cu entuziasm sa i se alature. Pe altii i-a rugat ea sa vina.

„Eu le spun «oamenii ultimei sanse». Sunt oameni din trei televiziuni: Pro TV, Realitatea si Antena. Cei mai multi dintre ei făceau stiri si erau pe punctul de a renunta la televiziune sau de a face orice altceva: prezentatori tv, promo. I-a unit entuziasmul pentru proiectul acesta.”

Astăzi sunt 22 de oameni în echipa dintre care 10 reporteri, 4 operatori, 2 editori de montaj. Muncesc intr-o mansarda unde si-au luat o canapea rosie de la Ikea – locul unde-si beau cu totii cafeaua si tin sedintele, iar entuziasmul inceputului a adus in ei un spirit autentic de familie. La prima difuzare „În premiera”, o parte din echipa a mers la Mihai Gâdea in emisiune,
iar cei care n-au fost în direct s-au întâlnit ca sa celebreze împreuna primul episod la care au muncit luni de zile, desfacând fiecare reportaj in zeci de bucătisi declaratii, asamblându-le si reasamblându-le ca pe un lego în căutarea formei care să aibă cel mai mare impact.

„Sunt foarte misto oamenii astia. Îi iubesc de nu mai pot. Mie nu mi-a zis nimeni de atâtea ori intr-un timp asa de scurt ca ma iubeste.” Când spune asta, Carmen are un ton cald, tandru si se uita undeva, in dreapta, in cautarea amintirii momentelor pe care le traiesc impreuna. Momente care, din afara, sunt incredibile: au vazut primul reportaj gata montat tinându-se de mâna; se imbratisează pentru fiecare reusita; când oboseala depăseste granitele imaginate, dupa ore în sir de montaj, se încurajează: „sunt îndârjit, nu renunt”.

*
La masa rotunda din sala de conferinte a redactiei noastre, Carmen Avram vorbeste aparent relaxat, dar cu ambitia ascunsa în inclestarea maxilarelor, despre cea mai recenta deplasare în Egipt. Când a aflat de conflicte, i-a spus lui Mihai Gâdea ca vrea sa relateze de la fata locului. „Du-te, dar sa stii ca eu nu sunt de acord”, i-a raspuns Gâdea precum un rabin care vrea sa dea dreptate tuturor.

A ajuns în Cairo în mijlocul a 20.000 de oameni care au avut ordin să –i prinda pe jurnalisti, sa-i bata, sa-i sperie, orice, numai sa-i alunge din tara. A fost prima zona de conflict în care jurnalistii au fugit, nu pentru ca era dificil, ci pentru ca ei erau cei vânati.

Televiziunea cu ajutorul careia facea transmisiile pentru Antena era într-un bloc pe malul Nilului, vis a vis de piata în care se afla masa de huligani. Înainte de direct, seful statiei i-a anuntat:

-Nu intrati în panica, dar avem informatii ca vom fi atacati. Sediul Associated Press a fost atacat, sediul Cairo Tv la fel.

Carmen transmitea cu spatele la piata, in fata unui geam si stia ca poate sa fie o tinta vie. L-a rugat pe director s-o lase sa relateze din partea celalalta a camerei, dar acesta a refuzat. N-a avut ce face si s-a asezat in dreptul geamului cu doua reflectoare îndreptate spre ea.

„Când am auzit «acum intrăm în direct», erau – fizic – două persoane în mine. De la brâu în jos era o persoană: picioarele îmi tremurau îngrozitor. Peste drum erau unii care se puteau juca, apăruseră luneti tii, tiam că sunt carne de tun.
Dar de la brâu în sus eram foarte bine, altă persoană. Am relatat fără probleme.
La sfâr it mi-am spus că dacă eu am putut să mă stăpânesc în seara aceea i să fac un live, înseamnă că n-am stat degeaba în televiziune atâ ia ani.”

În Egipt a sim it pentru prima dată bucuria că România e o ară în care nu se întâmplă asemenea conflicte. „Nu eram în siguran ă nicăieri; nici în hotel, nici în ma ină, nici pe stradă, nici măcar în ambasada noastră care era într- un bloc fără armată, fără pază. Am avut tot timpul un nod în gât i o stare de tensiune cum n-am mai avut în nicio altă deplasare”, recunoa te Carmen.

Dar asta n-a împiedicat-o ca atunci când era la un pas de a fi lin ată de 30 de huligani care îi văzuseră că filmau, să aibă o incredibilă prezen ă de spirit. Si-a adus aminte că arabii au o problemă cu femeile care plâng, s-a prefăcut bolnavă i -a început să plângă până când, ea i operatorul Cristi Tama , au fost lăsa i să treacă mai departe.

A plecat din Egipt cu convingerea că noua genera ie de tineri arabi va schimba lumea într-un mod dramatic în câ iva ani. A fost profund impresionată de câ iva adolescen i cu care a vorbit la o baricadă. „Când trăie ti într-o casă în care părin ii s-au temut toată via a să vorbească, să treacă la ac iune, să nu rămână fără mâncare, fără bruma de liberate, tu devii mai puternic i încerci să faci ceva pentru ei”, i-a spus un pu ti a cărui privire încă o mai urmăre te.

De fapt, asta o fascinează la deplasările în zonele de conflict: întâlne te oameni cu pove ti extraordinare, iar ei îi plac pove tile. Nu crede că e curajoasă, ci mai degrabă curioasă; e atât de fascinată să în eleagă ce se petrece, încât nu mai are timp să se gândeasca cât de periculos e. Dacă ar sta să con tientizeze asta, probabil că i-ar face
griji pentru îngrijorarea familiei ei.

*
Dupa aproape 15 ani de deplasari in zone de conflict, familia lui Carmen Avram a învatat sa faca pace cu emotiile. Glumeste si spune ca tatal ei a devenit atât de religios din cauza grijilor la care l-a supus cu deplasarile ei, dar apreciaza discretia lui: nu o suna niciodata sa o întrebe cum îi e într-o deplasare, prefera sa –i sune prietenii sau sotul (jurnalistul Adrian Ursu) si
îi trimite mesaje de încurajare. La fel fac si socrii care-i scriu în sms-uri ca o iubesc, iar când se întoarce acasa îi trimit flori sau mici daruri. Stie ca sunt mândri de ea, cum stie ca nu-si arată îngrijorarea pentru ca sa nu o faca sa se simta vinovata ca pleaca. Cel mai mândru e fratele mai mic care e inginer la Bosch în Viena. În seara difuzarii primului episod „În premieră”, i-a dat un sms: „esti mare, nu esti doar sora cea mai mare”.

Când e în zonele de conflict, cu el vorbeste cel mai mult; îi trimite sms-uri si bancuri („are cel mai misto umor pe care l-am întâlnit la un om”) si-l simte aproape chiar dacă îi despart multe mii de kilometri.

Poate ca asta e una dintre supapele de descarcare a emotiilor pe care le traieste în zonele de conflict. Multa vreme si-a spus ca nu se acumuleaza emotional nimic din stres-ul pe care-l traieste acolo. Pâna în iarna aceasta.

A fost în Cambogia si Venezuela într-o vacanta alaturi de sot, câtiva prieteni si de familia fratelui ei. La o plimbare printr-un sat lacustru, pe un canal îngust a început să simtă disconfort. Erau pe o barca, toti se simteau bine, beau sampanie; ea purta vesta de salvare si nu se distra foarte tare.

Când au ajuns în larg, fara niciun punct de sprijin la orizont, respiratia i s-a îngreunat, asa ca a cerut sa întoarca barca i sa se opreasca cât mai repede la mal. Dupa o exotica întâlnire cu un copil cu un sarpe atârnat de gât, o trecere pe lânga o crescatorie de pesti care se zbateau în apa si o groapa cu crocodili pe marginea careia prietenii faceau poze, a clacat: nu
mai putea respira, se sufoca, pierduse controlul. A avut nevoie de câteva minute bune ca sa-si revina din atacul de panica.

Mai târziu a derulat filmul evenimentelor si –a realizat ca declansatorul a fost gândul ca fratele ei ar fi putut cadea în groapa crocodililor pentru ca pasise pe o scândura fragila, dar în adâncul sufletului a stiut ca totul a fost o revarsare a emotiilor acumulate. Un pret pe care l-a platit pentru efortul pe care –l face mintea ca sa tina ritmul cu evenimentele.

*

Si-n ultimele trei luni a facut eforturi mari, chiar daca nu recunoaste. Pentru fiecare reportaj din „În premiera” a petrecut zeci de ore alaturi de reporteri si de editorii de montaj. Doar ca ei s-au rotit, pentru ca fiecare a avut în grija alt subiect, iar ea a ramas acolo, pentru fiecare, ca sa-i învete si sa-i cizeleze.

Cum a promis.

„Într-o buna zi eu nu o sa mai am ce sa caut acolo. O sa fie atât de buni singuri singurei; de fapt, o să fie perfecti, acum sunt foarte buni. Eu o sa vin, o sa prezint emisiunea si o sa ma duc la cafea. Scopul meu e să-i învat sa fie autonomi”, spune cu acelasi amestec bizar de îndârjire si umor pe care îl au toti din echipa. Când erau obositi si le era greu le- a explicat cât de important e sa lucreze la un proiect mare.

„Daca noi stabilim un reper cu emisiunea asta, daca o sa înceapa sa se vorbeasca despre noi «ati vazut ce au facut aia la „În premieră” aseara?», asta o sa fie foarte bine pentru echipa, dar extraodinar pentru fiecare în parte. Pentru ca daca
faci un produs foarte bun, te urmăreste. E important sa-ti legi numele de ceva care e puternic si pe care tu-l construiesti.” Asa i-a motivat si n-au mai simtit oboseala.

Cu emisiunea asta si-a propus mai mult decât o scoala în priza directa pentru o echipa de reporteri senzationali. Ai crede ca e mai degraba interesata de puterea informatiei, dar ea vrea sa expuna stari si sa transmita emotii. Carmen Avram vrea ca „În premiera” sa te socheze, emotioneze, distreze.

Spera ca oamenii, daca întâlnesc un produs jurnalistic bun, sa-l recunoasca si sa se bucure de el. Traieste un amestec de
bucurie si uimire pentru ca a început sa primeasca telefoane sau scrisori cu propuneri de subiecte, iar oameni pe care i-a intervievat în urmă cu multi ani o suna sa o felicite pentru noua emisiune.

A început chiar sa primeasca flori de la telespectatori, dar cu toate acestea e panicata. Stie ca odata cu prima emisiune a stabilit un standard pe care e nevoita sa-l depaseasca cu fiecare noua emisiune. De asta, pe 2 martie când a sunat-o Mihai Gâdea sa o felicite pentru audienta record, dupa lacrimile de bucurie a venit panica.

Când s-a dus în redactie în ziua aceea a vrut sa sarbatoreasca, sa bea sampanie. S-a luat însa cu treaba: „Avem materiale suficient de puternice pentru a ne bate propriul record?”

*
Emisiunea „În premiera” poate fi urmărita în fiecare duminica de la ora 21.00 la Antena 3.

6472
JENNIFER-LOPEZ-VOGUE-COVERLopez (si) in Vogue

Lopez (si) in Vogue

Nu stiu ce planuri are Jennifer Lopez, dar iar e pe o coperta grea, asta dupa ce acum citeva saptamini era fotografiata de Testino super kinky in ipostaza de boxeur.

De data asta e pe coperta Vogue america (editia de aprilie)

E clar ca Jennifera conifera are ea ceva strategie de promovare (de revenire) ca prea apare pe coperte ( daca nu o fi vorba de criza femeii de nush citi peste 40 de ani care vrea sa arate ca e competitiva in continuare) , dar coperta asta la Vogue america unde nu se ajunge foarte usor ( e a doua ei coperta in Vogue, in toata cariera) mai arata ceva.

in ultimele luni Vogue a avut pe coperta pe Meryl Streep ( 62 ani), Sarah Jessica Parker (46 ani), acum caprioara de Lopez (pe care, ma iertati, eu nu o plac – dar asta e viata, cred ca supravietuieste bine mercic si fara simpatia mea).

vedetele care nu mai sunt chiar tinere sperante dar apar pe coperta Vogue arata trend-ul pietei: revista e cumparata de doamnele care erau si ele tinere sperante pe vremea tineretii lui Parker si Lopez.
iar in contextul in care tinerii de astazi consuma mai mult online, copertele Vogue ar putea fi o lectie si pentru piata noastra.

doar zic.

2398
Leontina VaduvaPozitia Copilului

Pozitia Copilului

in seara asta am fost la filmarile de la “Pozitia copilului”, pelicula pe care o are in lucru acum Calin Peter Netzer, cu Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache in rolurile principale.

secventa pe care am vazut-o s-a filmat la Teatrul Odeon in sala studio (acolo unde se joaca Micul Print) si a facut parte din proiectul Teatrul pe scena – in public nu erau doar figuranti, ci si invitati care asistau la un master class tinut de Leontina Vaduva.

sa tii in  friu 100 de figuranti  nu e treaba usoara. cind printre ei se afla si oameni care nu sunt obisnuiti cu filmarile si sunt tentati sa se uite in camera, lucrurile devin si mai delicate.

fermitatea si diplomatia cu care tinea in mina zecile de oameni asistenta regizorului, Cristina Iliescu, m-a facut sa ma gindesc la Sergiu Nicolaescu. nu stiu daca Cristina e happy de comparatie, dar – in timp ce o vedeam cum ii aseaza meticulos pe fiecare dintre invitati in locuri “safe” (sa si vada ceva, dar – in cazul in care vor sa plece – sa nu incurce racordul pe secvente) – eu ma gindeam: “cit de tipicar a fost Sergiu Nicolaescu cind filma cu sute de soldati?!”

***

mi-a placut mult ca Leontina Vaduva si elevii sai cu care tinea masterclass-ul repetau si discutau pe chestiuni tehnice de interpretare (Tosca era in studiu) chiar si cind era pauza de filmare. pur si simplu voia sa foloseasca orice secunda  ca sa ii mai invete ceva pe elevi.

apoi se dedublau si intrau in rolurile de cinema, studiau in continuare pe Tosca in fata camerelor cind se auzea “Motor!”, in regim de cinema, adica repetind secventa care tocmai fusese filmata.

***
“Pozitia Copilului” este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora.

Alaturi de Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, in “Pozitia copilului” mai joaca Natasa Raab, Ilinca Goia, Florin Zamfirescu, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si Vlad Ivanov.

Din cum am vazut ca filmau operatorii (cu camerele pe umar, nu fixe) cred ca va merge intr-o zona experimentala…

***

P.S.  ca si la Medalia de onoare, muzica e foarte atent aleasa in acest film. asa ca nu e intimplator ca se cinta Tosca, intr-o mica secventa.

2501
fintinibarcelonokia for 4, part 3

barcelonokia for 4, part 3

cea mai frumoasa amintire de ieri din Barcelona a fost spectacolul de la fintinile muzicale.

adica apa unor fintini arteziene care danseaza in ritmuri clasice, dar in forme de valatuci, nori de apa sau sageti zimbitoare; cind am fost noi – am stat la doua runde de spectacol – am ascultat Vivaldi si Monserrat Cabale cu Freddy Mercury – Barcelona.

am vazut si fintinile in actiune fara sa mai fie muzica, dar nu era aceeasi senzatie. cum nici muzica singura n-ar fi avut acelasi impact.

combinatia apa -muzica pur si simplu, iti dadea fiori pe ceafa si – cind intervenea ratiunea – te gindeai “ce spectacol frumos si pur”

m-au emotionat si spectatorii, cu zecile asezati pe scari, pe linga fintini: cind se termina cite un cintec, aplaudau, desi era evident ca nu e nimeni care sa recepteze drept multumire aplauzele respective.

***

din aceeasi categorie de emotie curata, am uitat sa va povestesc o intimplare de vineri.

eram la Sagrada Familia, vizitasem biserica, fetele voiau “sa-si pudreze nasul” si au cautat o toaleta. eu am ramas in biserica, a venit si Cristina mica si ne-am asezat pe scaunele de rugaciune. in clipa in care ne asezam, a inceput ca de niciunde sa se auda muzica de orga. 3 minute a durat magia. dupa care muzica a disparut.

***

traiesc aventura barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina ChipuriciDenisa BargauMiruna Siminel, mesajele si fotografiile ajung “acasa” via Vodafone.

2474
jurnalismce texte ajung virale?

ce texte ajung virale?

Zelist.ro a facut o analiza a “viralelor” anul 2011 si la capitolul texte, in top 3 cele mai sharuite articole din romania, pe locul 2 se afla un text de aici. Majestate, imi cer scuze pentru domnul presedinte.

textul a avut 580 de FB Share, 409 FB Comments, 1318 FB Likes, 87 RT …

sunt mindra ca un text de-al meu a fost in top 3 al articolelor din Romania anul trecut, dintre milioanele de texte scrise.

***
analiza Ze list ar trebui insa consultata de publisherii ziarelor on line pentru a intelege ca nu “click aici” e solutia pentru a face trafic.

problogger.com a clasificat criteriile dupa care un articol ajunge viral

Redistribuirea unui articol reprezinta angajamentul si empatia cititorului fata de continut. Conform infograficului, cititorii/utilizatorii redistribuie un anumit continut care respecta urmatoarele conditii:

1. Este absolut ilar
2. Este incredibil
3. Are o puternica incarcatura emotionala
4. Se incadreaza in viziunea cititorului/utilizatorului despre viata
5. Iti ofera posibilitatea de a reflecta la anumite chestiuni din viata ta
6. Nu apare in media “mainstream” (de masa)
7. Va face pe cineva sa zambeasca
8. Este dramatic
9. Este jenant
10. Este provocator

mai multe detalii in articolul de la insignifiat la viral

2532
lion fishbarcelonokia for 4, part 2

barcelonokia for 4, part 2

aventura Barceloneza cu Nokia N9 si simpaticele Cristina ChipuriciDenisa BargauMiruna Siminel a continuat ieri cu jambon, pesti, ciocolata si… sex.

hopaaa. acum sigur v-am facut sa cititi pina la sfirsit:)

*
am inceput cu La Boqueria unde ne-am plimbat printre rafturi cu jambonul de la vacile lumii. plus carnurile, brinzeturile pamintului. plus scoicile si racii din adincurile marilor.
am mai fost in piata asta si mereu imi vine sa intreb: cum naiba au reusit oamenii astia sa faca punct turistic dintr-o piata? adica vii si te uiti (ma rog, si cumperi) la mincare ca intr-un muzeu, ca si cum in tara ta ar fi foamete si n-ai mai vazut asa ceva.

ma rog, si ma mai gindesc ca suntem singura capitala europeana care nu avem o piata de peste. (dar asta e un detaliu)

***
(am foto din piata cu pasiunile vinzatorilor, cum isi umanizeaza ei locul de munca, in functie de educatia si personalitatea lor. le postez cind ajungem acasa)

***

eu si cu cealalalta Cristina am bifat si Acvariul, unde m-am distrat foarte tare remarcind ca marii designeri de fashion copiaza grandios din … natura.

ca sa intelegeti iata un exemplu.

lionfish vs Chanel vintage

pestele asta era plin de dantele si f f gonfrat. ma rog, era si f rau, era un peste veninos, dar cind il vedeai plutind printre ailaltii ziceai ca e un peste Couture.

***

printre obiectivele zilei de ieri am bifat si muzeul ciocolatei… desigur aveau un magazinas cu suveniruri la iesire si am plecat cu… marmelada de ciocolata cu portocale.

***
pe drumul catre casa noastra temporara, dupa o escala unde ne-am intilnit cu niste tapas si (eu) cu un vin rosu, am inceput sa vorbim despre diferentele intre generatii. de aici si pina la povesti in care sa apara cuvintul “sex” n-a mai fost decit un pas. dar povestile-s pentru noi patru.

Ce se intimpla (vorbeste) la Barcelona, ramine la Barcelona.

***
suntem la Barcelona la invitatia Nokia N9, iar postarile noastre in spatiul virtual sunt realizate cu sprijinul Vodafone.

2798
dans2danseaza tot ce iubesti

danseaza tot ce iubesti

daca n-ai mai putea vorbi, ai putea sa – exprimi emotiile doar din gesturi? ai putea sa te descrii doar din miscare?
ai mai putea sa -ti povestesti iubirile?
sau fricile?

***
Danseaza tot ce iubesti e un atelier de dans dedicat amatorilor de toate vârstele. Aici particpiantii reusesc sa isi analizeze cele mai adinci trairi, ginduri, senzatii si sa le transmita prin miscare. Dance Yourself nu dicteaza stiluri si genuri de miscare, ci un mod original de a te descoperi si exprima prin dans.

Dance Yourself – Danseaza tot ce iubesti from Control N on Vimeo.

***
atelierul Dance Yourself – danseaza tot ce iubesti – e facut de prietena mea Oana Rasuceanu, asa ca garantez ca va fi o experienta emotionanta pentru oricine se va inscrie.

veti pleca “modificati” emotional, sunt sigura. detalii despre inscriere aici

1305
barcelona1Barcelonokia for 4

Barcelonokia for 4

aventura Barceloneza cu Nokia N9 si alte 3 distinse doamne (Cristina Chipurici, Denisa Bargau si Miruna Siminel) continua.

ieri in prima noastra zi, ne-am plimbat si am mincat… aaa, am facut si ceva shopping (dar asta nu se pune)… si-am inceput sa ne cunoastem mai bine pentru ca atunci cind stai cu cineva mai mult timp, din vorbele pe care le spui si le spune, incepi “dezbracarea” ca o ceapa – foaie cu foaie, cuvint cu cuvint.

cind ne-a invitat Nokia la acest experiment (sa facem fotografii cu N9 prin Barcelona) nu ma gindeam ca, de fapt, isi verifica si sloganul Connecting People.

ca sa lamurim situatia: e vorba de mici conversatii pentru ca oriunde ne-am opri, toate scoatem telefoanele si da-i si butoneaza. pentru cineva care nu ne stie, nu cred ca dam prea bine “in cadru”:)
*

[caption id="attachment_15803" align="alignnone" width="300" caption="Placa Catalunya, aseara. "][/caption]

e cald si un soare frumos si m-am gindit sa fac o serie de fotografii care sa se numeasca Barcelona’s men.

iata part 1

***
si pentru ca e dimineata si poate va ginditi ce sa mincati la micul dejun, uite aici raiul prajiturelelor

magazinasele acestea mici, cochete si cu o caldura aparte, m-au facut sa-mi dau seama ca noi nu avem bucuria comertului, ci doar partea lui practica. am vazut aseara un magazinas ca o tutungerie veche in care erau doar briceaguri. mii de briceaguri din toata lumea, de toate marimile.

pentru noi, ar fi o inutilitate, pentru ei – e o bucurie.

***

Fotografiile facute cu Nokia N9 le transmit pe Facebook sau chiar aici, pe blog, cu suportul Vodafone.
Numele Barcelonokia l-a creat Cristina Chipurici pe strazile intortocheate care aveau agatate la ferestre rufele la uscat. (da, si lenjeria intima).

3108
Silvaorase cu traditie

orase cu traditie

am crescut in Alexandria si, cind eram pustoaica, Bucurestiul era un fel de Mecca; as fi facut orice ca sa vin intr-o excursie pina aici.

prin clasele primare veneam cu scoala la circ si stiu ca trepidam toata saptamina de bucurie, desi nu vedeam mare lucru: o escala pe la vreun muzeu de istorie, unde erau cadourile din strainatate ale lui Tovarasu’ si spectacolul de circ. dar distractia suprema erau cele 10 minute de libertate din fata circului cind ne cumparam nimicuri de la vinzatorii ambulanti. acolo am descoperit magicul cuvint “lipscani”, dintr-o conversatie intre doi vinzatori. era un teritoriu nou care parea mai spectaculos decit orice vazusem pina atunci.

***
cind m-am facut mai mare, am stat o vreme la unchiul meu, undeva pe Fainari. era compozitor, iar sotia lui fosta balerina si-aveau o perspectiva asupra bucurestiului pe care eu nici nu o banuiam. in primul an de facultate am ascultat zeci de povesti despre lipscani si bucurestiul vechi, despre magazinele de pe linga hanul lui manuc.
unchiul meu stia toate magazinele unde se vindeau instrumente muzicale si-avea un vinzator preferat pe linga Hanul lui Manuc.

“vioara facuta la reghin e divina”, zicea el si ridea ca orasul ala a dat doua mari si importante lucruri: o bere blonda f fina si viorile care arata ca niste blonde divine.

***

astazi stau la 5 minute de Lipscani si m-am mutat aici pentru ca imi place sa locuiesc in zone care au povesti care ies prin pereti. dar pentru ca mi se pare ceva firesc, trec adesea incarcata de griji si ginduri si nu mai ridic privirea sa vad ce scrie pe cladiri, desi ele poarta inscriptii despre oameni care ne-au schimbat vietile si care au locuit pe aici.

imi mai aduc aminte de povestile unchiul meu din cind in cind si de fiecare data cind aud povesti despre viori si Reghin, ma gindesc la berea Silva (berea care se face din anii ’70 la Reghin si care era preferata unchiului meu la petrecerile lui cu tot felul de oameni pe care eu ii vedeam doar la televizor).

anul trecut cind Silva ne-a oferit un moment memorabil cu Alexandru Tomescu mi-a fost rusine sa-i spun lui Alex ca, uneori, vioara lui poate fi o blonda divina.

*

mi-am adus aminte de toate acestea pentru ca m-a invitat Silva sa-mi amintesc de lucrurile bine facute si de orasele cu traditie. si mi s-a facut dor sa ma duc la Reghin

asa au aratat etichetele Silva de-alungul timpului.

2110
barcelona-1Barcelona, here we come!

Barcelona, here we come!

de astazi si pina duminica sunt la barcelona cu o treaba foarte importanta.

am un Nokia N9 si trebuie sa surprind cu el frumusetile orasului. e greu nu? asa mi-am zis si eu.

nu sunt singura, ca sa nu ma ratacesc (ca de plictisit nu ai cum sa te plictisesti la barcelona), imi tin companie Cristina Chipurici, Denisa Birgau si Miruna Siminel. si uite asa, brusc excursia s-a transformat in scenariul cu 4 fete care merg intr-un oras cosmopolit sa se distreze.

***
prima data cind am fost la Barcelona,vedeam de la fereastra camerei un manej si 2 cai albi minunati. m-am uitat intr-o dimineata citeva ore bune la ei, dar nu mi-am facut curaj sa ma duc pentru ca parea departe.
a fost anul in care am avut onoarea si placerea sa fac cunostinta cu unul dintre cei mai faimosi si mai rafinati bucatari ai lumii, Ferran Arria.

***
a doua oara cind am fost la Barcelona am vizitat toate cladirile de vizitat si am facut o excursie lunga la acvariu,

***
a treia oara cind am fost la Barcelona, m-am jucat cu delfinii intr-o rezervatie …

***

acum nu avem niciun obiectiv setat: cel mult zoo. asa ca daca aveti obiective de vizitat in barcelona si vreti sa va trimit o fotografie cu noi in cadru, pe linga obiectivul vostru turistic, spuneti-mi.

3892
afis_MUZEUL COPILARIEI SALA Iun play list de 8 martie si alte bunatati de sezon

un play list de 8 martie si alte bunatati de sezon

Sunt sigura ca au spus-o si altii /altele, dar toata povestea asta cu 8 martie, cu Ziua femeii, a luat o amploare atat de mare in ultimii ani, incat de cele mai multe ori ne pierdem in marea de promotii si de reclame si obosim atat de tare, incat
uitam sa o sarbatorim exact asa cum ne place.

Ce imi place mie sa fac de 8 martie ? Exact ce imi place sa fac in fiecare zi : sa ma trezesc mai tarziu, sa imi plimb catelul, sa fac un dus lung si apoi sa-mi aleg un outfit in care sa ma simt bine toata ziua ; sa imi beau cafeaua si apoi sa lucrez
relaxata; sa nu ma enervez si sa intalnesc numai oameni speciali. Imi mai place sa ascult muzica. Iar astazi o sa impart cu voi un playlist drag mie :

Joy Division Atmosphere

Depeche Mode Enjoy the silence

Pure Morning Placebo

The Doors – Riders on the storm

Kate Bush & Peter Gabriel – Another Day

Daca sunteti amatori de mucenici ( ca mine), intre 8 si 11 martie aveti Targul mucenicilor, la care vor veni cu mucenici facuti in casa tarani din toate colturile Romaniei, din Moldova, Muntenia, Dobrogea. Se anunta si bunatati de camara,
zacusca, pastrama si carnati, placinte si dulceturi si alte minuni. Unde? La intersectia dintre Calea Rahovei si Trafic Greu, vizavi de Liberty Mall. Intre orele 10:00 si 19:00, iar intrarea este libera ( am aflat de la Ionut Pavel, de la Fast
Forward).

MTR pregateste o noua expozitie, Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh, in cadrul ,,Muzeului copilariei’’, un proiect foarte simpatic pentru parinti si copii. Pe langa obiecte vechi traditionale de botez si accesorii ,,bebelusesti’’ (cum ar fi biberonul) si pana la un atelier pentru copii, expozitia se anunta o oaza fresh pentru familiile cool din Bucuresti. Se intampla intre 14 martie
si 15 aprilie iar intrarea este libera. Mai multe detalii gasiti aici.

Eu va doresc un final de saptamana minunat, numai cu intamplari frumoase alaturi de oameni dragi voua!

Pe curand!

* Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania

1514
tema firstprima mea secventa dintr-un scenariu

prima mea secventa dintr-un scenariu

de doua saptamini merg la cursurile de scenaristica tinute de Ana Agopian, Iulia Rugina si Oana Rasuceanu, pentru saptamina aceasta am avut tema de scris prima noastra secventa de scenariu.

aveam o fotografie, cadrul cu care putea incepe sau sa se termine secventa; de explicat din actiune cine e personajul pe care-l inventam, tinind cont de haine, obiecte, actiuni si de folosit elementele care apareau in foto…

am muncit 6 ore pentru prima mea tema (mi-e frica pentru cind o sa trebuiasca sa scriem scenariu de scurt metraj, ca sa-mi iasa pina terminam cursurile ar trebui sa incep de ieri); mi-am creat povesti pentru fiecare obiect din casa, pentru fiecare personaj care apare tangential si pentru… orice lucru care e numit.

cum am muncit atit de tare pentru aceasta tema, doresc sa o fac publica.

1. INT/ ACASA LA CARMEN/ ZI.

Carmen (19)- bruneta, par lung, trecut de umeri- doarme intr-un pat mare, de mijloc, pe una dintre margini, facuta covrig. In partea celalalta a patului – o gramada cu haine colorate (pulovar portocaliu, jeans, o geaca de fis verde neon, maieuri in multe culori, o esarfa etc). Se trezeste,cse da jos din pat, rastoarna o sticla de votca aflata la marginea patului. Lichidul se imprastiecpe parchet si pe citeva coli A4 cu desene in carbune. Se indreapta lipaind votca cu talpile pe parchet catre o masa mare din lemn vechi pe care sunt carti si coli A2, un laptop, elastice de par, o pereche de ochelari de soare cu rama roshie, o sticla de un litru cu apa. E imbracata cu un maieu roz si o pereche de boxeri negri care au inscriptionat pe fund cu alb, cu majuscule, ca scris de mina, “MISTO”. Ia de pe masa o sticla de apa din care bea cu sete aproape jumatate.
Merge impleticindu-se catre o comoda pe care sunt 2 fotografii: intr-una e ea, imbracata intr- o bluza alba si un sarafan – cu o cocarda in piept pe care scrie “promotia 2010”, in cealalta e un barbat trecut de 40 de ani, cu palarie de cowboy. Acelasi barbat e intr-o alta fotografie, inramata pe un perete, alaturi de un cal negru. Linga fotografie e agatata cu guta o minge de plaja. Sub ele, 9 cutii de pantofi multicolori, fara capac, aliniate intr-o etajera, cite 3 pe raft.
Carmen ia dintre ramele fotografiilor de pe comoda un ceas cu bratara metalica, se strimba cind vede ora si-l prinde pe mina dreapta. Se intoarce la masa, deschide laptopul, intra pe facebook.
Pe wall are scris: “A fost minunat aseara. Esti incredibila!”, iar fotografia de la profil e a unui barbat bronzat, in chiloti de plaja, cu o maimuta in brate si cu un lantz gros auriu la git.

Cursurile de scenaristica First Draft sunt organizate de asociatia ControlN si au deja rezultate notabile (un scenariu a fost pe short listul HBO, iar un cursant – care nu facea asta inainte – e acum scenarist la media pro). Eu nu vrea sa ma apuc de scris scenarii, am alte obiective cu cursul asta.

3397
lopez vtransformari

transformari

mie nu-mi place jennifer lopez. nici ce cinta, nici cum arata.

dar uite un exemplu minunat despre cum o idee smart de transformare si un fotograf genial (Mario Testino) pot face si o femeie care ti se pare rece si nesuferita (mie mi se pare asa, ma iertati) sa devina brusc kinky, interesanta, ba chiar frumoasa.

si pentru ca tot vorbim de transformari, iata coperta Vogue Turcia…. cu Angelina Jolie

cam frumos, nu?

1980
arcubUn secret prea bine pastrat

Un secret prea bine pastrat

Am ajuns la teatru la Sala ArCub de vreo patru ori in ultima vreme, si de fiecare data am ramas cu parere de rau pentru locurile goale pe care le-am vazut in jurul meu si pentru toti prietenii si toate cunostintele pe care n-am putut sa le aduc in
timp util sa le umple.

“Am crezut ca e doar un proiect de teatru” – mi-au spus unii. Nu, nu e un simplu proiect, e o stagiune intreaga, echilibrata, agreabila, cu actori buni, care joaca cu placere si inspiratie. “Da’ sala e praf” – mi-au spus altii. Sala nu e praf, dimpotriva, e recent renovata, fara fasoane stangaci incropite, functionala, confortabila, cu acustica si vedere bune inclusiv din ultimul rand de la balcon. “Dar n-am gasit bilete pe net” – ba da, rezervarile se fac chiar la ei pe site, biletele se iau de la fata locului, nu e nimic mai simplu. “Dar nu stiu ce joaca” – afli, din nou, de pe site-ul lor, si despre piesele proprii, si despre cele pe care le gazduiesc, cum e cazul spectacolului cu “O noapte furtunoasa”.

Daca invocam logistica, n-avem nici o scuza sa nu ajungem acolo de cate ori se intampla un spectacol de teatru ca un mic miracol. Biletele costa cat cele de la Multiplex si da, exista micul inconvenient ca la teatru chiar trebuie sa ajungi la timp si chiar trebuie sa tii telefonul inchis sau pe silent pe toata durata spectacolului. Dar cu asta ne-am obisnuit deja.

Stagiunea, cum spuneam (pentru ca nu te duci la o sala de teatru doar fiindca ajungi usor acolo) e bogata si pe toate gusturile – de la dramatizari sau piese clasice, la partituri moderne, toate sustinute de o echipa de actori din randul carora poti avea, seara de seara revelatii. Ale mele au fost Cerasela Iosifescu, in “Doua povesti de amor” si “Cina cu prieteni”, trei (sunt trei de fapt) roluri in care puteti sa-i apreciati range-ul greu de ghicit; Vlad Zamfirescu in “Cina cu prieteni “ si “O noapte furtunoasa” (personajul lui a fost declicul care pentru mine a schimbat o abordare clasica a piesei pe care oricum o stiu pe de rost intr- un dialog furtunos cu sala); Silviu Biris in “Doua povesti de amor” si in fracul lui Rica Venturiano.

Tot la ArCub i-am revazut pe scena cu mare bucurie pe Florin Busuioc (care nu este angajat INMH si nu s-a nascut prezentator meteo, ci actor ) si pe Ion Arcudeanu, savuros in textele cehoviene.

Ar fi ceva de spus si despre scenografie – care, desi apartine, evident, mai multor persoane – e cumva unitara: eleganta, sugestiva, economica, asa cum trebuie sa fie.

*

Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication

1464
tania popace am mai vazut…

ce am mai vazut…

saptamina trecuta am fost la repetitia finala a unui nou spectacol de la TNB: Fata din Curcubeu.

***
piesa asta n-are nimik din lucrurile cu care sunteti obisnuiti la TNB (ma bucur tare ca sefii TNB au acceptat sa se joace in sala 99 a “marii scene bla bla”). piesa asta e moderna. si fara decoruri complicate. ar putea foarte bine sa se joace la Godot.

desi e mai bine ca nu se joaca la Godot, pentru ca v-ati fi baut vinul in sughituri de plins.

***
am vazut piesa cu 10 spectatori in sala, majoritatea oameni de teatru – adica actori – si, desi in teorie sunt antrenati sa se apere de ce vad de pe scena, toti spectatorii, dar absolut toti, au plins din greu.
si-au ris zgomotos.

eu ma chinuiam sa nu sughit cind pling, macar sa pling in tacere ca sa nu deranjez – pentru ca sala e mica si se aude orice rasuflare.

***

Fata din curcubeu e o piesa scrisa si regizata de Lia Bugnar, cu Tania Popa in rolul principal (si singurul din piesa). e povestea unei femei spusa din scurte momente separate de cintecele emotionante (tot Tania cinta sustinuta la pian de Marian Hincu); fiecare moment incepe cu risete si sfirseste cu lacrimi (alte tale, spectatorule).

Fata – eroina – se dezbraca pas cu pas, si la propriu, dar si din povesti si descoperi de ce e astazi homeless si ce inseamna pentru ea iubirea si dorul. si e atita inocenta in ea, desi e curva in cinematograful Curcubeu, incit iti vine sa o iei acasa. sau macar sa o imbratisezi.

***

cel mai tare am plins la o secventa in care Fata nu rostea nimic. isi aseza mincarea – un cartof fiert – intr-o farfurie, isi pregatea tacimurile si-si punea un servet de pinza drept babetzica. ea, o fata homeless.

si-am mai plins mult la sfirsit, dupa aplauzele finale; fusese un moment lung in care lumina era oprita, cind s-a aprins din nou, Tania era pe scena cu miinile la ochi si plingea in hohote. nu se putea opri, desi piesa se terminase de citeva minute.

***

va rog tare sa va duceti sa vedeti Fata din Curcubeu la TNB. o sa vedeti ce inseamna teatru cind o actrita – singura, singura pe scena (fara trape care sa se ridice, fara rochii sclipitoare si coafuri sofisticate, fara “cioace” actoricesti) – tine publicul cu atentia la maximum aprinsa; si-l face sa rida si sa plinga.

minunat spectacol.

P.S. sa aveti bacnote de un leu cu voi. va rog.

3826
bestromanianactorsbest romanian actors

best romanian actors

in seara asta Dragos Bucur si Andrei Mateiu au lansat agentia de impresariat Best Romanian Actors.

70 de actori mari (printre ei, Maia Morgenstern, Cosmin Selesi, Clara Voda, Rodica Lazar, Gabriel Spahiu ) au acum o grija mai putin: aceea a reprezentarii in contractele pentru cinematografie sau reclame.

nu mai negociaza ei pentru bani (uneori situatiile acestea sunt umilitoare si actorul ar trebui sa fie departe de orice asemenea intimplare); in plus, au – ca afara – un reel de prezentare, un book cu fotografii -> foarte util epentru castinguri.

ca sa nu mai spun ca site-ul agentiei e extrem de util si pentru jurnalisti:)

***
la Ca-n filme, duminica de la 20.20 va aratam cum a fost si avem ceva interviuri f f simpa. (asta a fost momentul de publicitate:) )

***

eu am profitat de lansare la care era prezenta si Dana Nalbaru, in calitate de gazda pentru ca era in “casa ei” – Cafeneaua UNA, ca sa ascult cea mai recenta creatie a sa – o minune de cintec care va fi public in citeva saptamini. dar o sa va placa tare tare tare.

2318
floareFlori si iubiri

Flori si iubiri

acum vreun an scriam ca “florile-s ca iubirile: investesti ce investesti si, daca doamne fereste obosesti si o lasi mai moale cu ingrijitul, gata – s-au dus. mor.”

de vreo 2 saptamini, m-am razgindit. florile sunt mai tari decit iubirile.

ea e violeta – cind e simpatica infloreste cu flori mici, violete – si mi-a demonstrat contrariul.

cind m-am mutat in casa noua, violetei nu i-a priit locul. oricita grija am avut de ea, a inceput sa se usuce. de la o zi la alta se mai usca un buchet de radacini. in cele din urma a ramas o singura radacina cu 2 frunzulite verzi.

am continuat sa o ud zi de zi, sa-i zimbesc si sa o rasucesc dupa soare. cit a fost frig am tinut-o linga calorifer si, usor, usor, cele doua frunzulite au facut copii, acum au si nepoti. ba chiar inca o familie vecina de radacini.

restul ghiveciului e gol. pastreaza aminitirea pentru partea care a murit.

deocamdata.

****

si-acum ma gindesc ca florile-s mai tari decit iubirile.
pentru ca o iubire cind moare, se duce pentru totdeauna. si chiar daca mai ramine o mica radacina in viata, uneori e mai bine sa o uzi cu amintiri ca sa ramii cu un gust frumos.

pe cind florile, cu vorbe bune si caldura & apa, renasc.

2676
Hurts’-Sunday-by-W.I.Z.-the-directors-cutHurts – cu scenografia unei romance

Hurts – cu scenografia unei romance

Cel mai bun videoclip la NME Award!
Band:Hurts
Film: “Sunday”
Regia: W.I.Z.
D.O.P: David Johnson
Scenografia: Mihaela Ularu

***
dada, Mihaela Ularu este mama Anei Ularu. cum ii spuneam si Anei, mistoaca mama are. asa mama, asa fiica.

Mihaela Ularu, profesor la UNATC, a semnat, printre altele, scenografia de la Buna, ce faci?

2202
Cehov-O-mica-glumaCe am mai citit…

Ce am mai citit…

din cauza (sau datorita, mai bine) de proiectul Ca-n filme de la Digi 24, am fost aglomerat-stresata saptaminile astea si n-am mai apucat sa va povestesc ce am mai citit. (aglomerare, aglomerare, dar lecturile ramin obligatorii:) )

de Dragobete, Editura All a lansat o colectie de povestiri de alta data, minunate povesti de dragoste. am fost la lansare sa povestesc despre carti si, pentru asta, evident, le-am citit.

Cehov – o mica gluma.

proza scurta, povestioare despre laturile iubirii, vazute cu raceala de medic a lui cehov, dar si cu umor. daca mai punem si profunzimea nostalgica ruseasca, rezulta o combinatie minunata.

un fragment simpatic din povestirea Iubirea

***

Acum sunt însurat. Acum e seară. Stau în cabinetul meu şi citesc. În spatele meu, pe sofa, stă Saşa şi ronţăie ceva cu zgomot. Vreau să beau nişte bere.

― Ia caută, Saşa, tirbuşonul… zic. E pe undeva pe aici.

Saşa sare în picioare, scormoneşte fără milă în două, trei teancuri de hârtii, dă jos chibriturile şi, fără să găsească tirbuşonul, se aşază în tăcere… Trec vreo cinci minute… zece… Începe să mă roadă un viermişor – mi‑e şi sete, şi necaz…

― Saşa, dar caută tirbuşonul ăla! zic.

Saşa sare din nou în picioare şi scormoneşte în hârtii lângă mine. Mestecatul ei şi foşnetul hârtiilor acţionează asupra mea ca zgomotul a două cuţite frecate unul de celălalt… Mă ridic şi încep chiar eu să caut tirbuşonul. În cele din urmă e găsit şi berea e desfăcută. Saşa rămâne lângă birou şi începe să‑mi povestească cu detalii despre nu ştiu ce…

― Mai bine ai citi ceva, Saşa, îi zic.

Ea ia cartea, se aşază în faţa mea şi începe să‑şi mişte buzele… Îi privesc fruntea micuţă, buzele ce se mişcă, şi cad pe gânduri.

„Are douăzeci de ani…“ îmi zic. „Dacă ai lua un băiat inteligent de aceeaşi vârstă şi i‑ai compara, ce diferenţă ar fi! Băiatul are şi cunoştinţe, şi convingeri, şi niţică minte.“

Dar eu iert această diferenţă, aşa cum iert şi fruntea cea mică şi îngustă, şi buzele care se mişcă… Uneori, îmi
21 aduc aminte, pe vremea când o făceam pe craiul, părăseam o femeie din cauza unei pete pe ciorap, din cauza unui cuvând stupid, din cauza unor dinţi nespălaţi, şi acum iert orice : mestecatul, agitaţia cu tirbuşonul, lipsa de îngrijire, discuţiile lungi despre oul pe care l‑a mâncat. Şi eu iert astea aproape inconştient, fără a‑mi silui voinţa, de parcă greşelile Saşei sunt ale mele, iar multe dintre cele care odinioară mă chinuiau, mă fac acum să mă înduioşez sau să cad în extaz. Motivele acestei iertări complete se află în iubirea mea pentru Saşa, dar unde sunt motivele iubirii înseşi, asta nu mai ştiu.

***

tot in colectia Povestiri de alta data de la Editura All mai sunt povestiri de dragoste scrise de Edmondo de Amicis ( dada, domnul cu Cuore, inima de copil ), de Alphonse Daudet si de Machado De Assis. dar va arat fragmente din ele, zilele viitoare.

***

sunt foarte foarte simpatice cartile si daca vreti sa va relaxati cu o lectura de calitate, in parc, acum ca a venit primavara, asta e o optiune buna.

o primavara de indragosteala sa aveti!

1709