imi place mult mult ideea acestui clip. mai ca as provoca si eu un lantz din asta…
Philip Roth despre batrinete
Nu ma simt mai destept decit la 20 de ani
Philip Roth, pe simtite, adica video
Despre cum se fac bani din blogging
Chinezu a scris de dimineata despre experienta sa de blogger cu o agentie de PR care ii propunea un proiect pt blog, dar pentru care nu avea bani: sa testeze un meniu de la o firma de catering.
De aici, Cristi (chinezu) a desfacut pas cu pas nemultumirile bloggerilor in relatia cu agentiile de publicitate sau de PR. Ruxa, reactionind ca PR, a facut o diferenta de nuanta – “scrii despre produsul meu fara sa-l intelegi? Nu-i nimic, asta ma ajuta sa –ti explic si tie, dar si altora mai multe despre mine”, implicind CONTINUTUL scrierii de pe blog
S-au vehiculat sume pentru o postare pe blog – 30 -100 de euro- si s-au inflacarat comentariile.
Imi permit sa spun un punct de vedere, care mi-as dori foarte tare sa nu fie luat ca obraznicie or superioritate. E o reteta verificata in 15 ani de munca in media. Poate va e de folos.
*
Sa dezvoltam cazul de la care s-a pornit analiza, presupunind ca eu sunt in locul lui Chinezu.
O firma de catering vrea sa si faca reclama pe bloguri si vine sa-mi ceara sa-I testez produsele.
Care sunt primele mele ginduri?
– produsul e relevant pentru ceea ce vreau eu sa comunic oamenilor cu blogul meu? (asta are legatura cu pozitionarea blogului meu, cum vreau eu sa fie perceput de audienta)
daca trec de intrebarea asta cu un raspuns decent, merg mai departe:
– citi dintre oamenii care ma citesc ar “inghiti” un post despre asa ceva consinderindu-l relevant pentru viata lor ( aici e diferenta intre ce obtin cu blogul fata de ce mi-am propus)
daca trec si de intrebarea aceasta pe plus, mai fac un pas:
– ce cistig din asta?
Abia aici intervin banii sau… altceva. Care poate sa fie cum zicea Ruxa beneficiu pentru cititori (amuzament, informatie utila etc)
Eu n-as fi acceptat sa scriu un post despre o firma de catering; oricare ar fi fost ea. Dar, chiar si stiind ca nu au niciun ban de platit bloggerilor, le-as fi propus altceva.
Un pijama party cu citeva bloggerite pentru care sa-i dau firmei de catering citeva cuvinte cheie, iar ei sa pregateasca gustarile pentru seara aceea. Cuvintele cheie ar fi fost in ton cu experienta pe care o anticipez la un asemenea party:amuzant- provocator- confident.
Ce cistig din asta?
– Ma pozitionez DIFERIT de oricare alt blogger.
– Vind o experienta – pentru ca bloggingul e despre ce fac eu/ ce mi se intimpla mie/cum vad eu – subiectiv- lucrurile. jurnalismul e despre ce se intimpla in general, in lume, relatat obiectiv, din mai multe perspective.
– Construiesc niste relatii in industria aceasta care e foarte la inceput (o pijama party intre bloggerite poate crea prietenii, ajuta sa se cunoasca oamenii intr-un context din off line care e o platforma pentru proiecte viitoare)
– Ii ofer agentiei/ clientului un proiect care e mai relevant pentru audienta mea (scriu despre experienta in sine, intr-un context feminin, elegant, cu umor) dar care-l ajuta mult mai mult decit daca ma trimite pe mine la o masa pe care nu mi-o doresc. Oricit ar fi mincarea de buna.
– Dezvolt o relatie cu agentia pentru ca nu o las cind ii e greu, dar imi si asez platforma de lucru pe viitor (ma pozitionez in relatia cu ea) pentru ca agentia va tine minte ca, la o data viitoare, poate sa ma intrebe direct daca n-am o idee pentru clientul lor. sau o sa tina minte ca-s …altfel.
*
Ce vreau sa spun cu aceast exemplu e ca, asa cum se intimpla de obicei, adevarul e cumva la mijloc. Sunt preturi mici in industrie si sunt multe gratuitati, pentru ca totul e foarte la inceput, dar…
Vrei contexte publicitare relevante pentru blogul tau? -> inventeaza-le pentru ca tu iti stii cel mai bine produsul pe care l-ai creat. Prezinta-le cind ti se ofera ocazia, ai in minte ca nu doar banii sunt importanti, dezvolta-ti relatiile si …diferentiaza-te.
Dupa o vreme, daca perseverezi si esti foarte creativ in solutiile pe care le propui agentiilor, 30 sau 100 de euro o sa fie maruntis.
Plus ca ati construit si ati crescut impreuna – si tu, si agentia- cautind cele mai bune solutii. Iar asta inseamna prietenie.
aliens
cea mai buna dovada ca domnii, doamnele si copiii care faceau musicaluri in anii 30 erau aliens.
muzici si taceri
nu ma pricep deloc la muzici, desi mi s-a dat sansa sa invat in copilarie, dar eu – nu si nu.
doamne doamne ma pedepseste din cind in cind – sau ma pune la incercare – si trebuie sa scriu despre cite un domn/doamna care face muzica. mi s-a intimplat la inceputul anului cu Angela Gheorghiu, acum am de scris despre un domn dintr-o alta zona a muzicii.
am citit in vacanta asta (ba chiar si in noaptea asta) despre arta spectacolului, psihologia muzicii, despre swing despre… tot ce m-am gindit ca ar putea avea o mica legatura cu subiectul meu.
“acumulez”, ar zice personajul despre care scriu.
de dimineata am vrut sa scriu despre dl Marin Constantin, ca un omagiu fie si pentru o clipa de zimbet sau de amintire. dl Constantin, dirijorul si fondatorul Madrigalului, a murit ieri la 85 de ani.
dupa aceea, in flashback mi-am adus aminte de toate lecturile/auditiile la tema din zilele astea.
iata ceva minunat.
John Cage despre tacere…
zice undeva “astazi tacerea inseamna trafic, asta e ce auzim cind tacem” si-l citeaza pe kant “sunt doua lucruri pentru care nu trebuie sa existe vreo semnificatie: unul e muzica, celalalt risul.” nu trebuie sa aiba vreo semnificatie pentru ca ne aduc o placere profunda.
o poveste cu Marin Constantin (dirijorul Madrigalului)
L-am intilnit in casa unchiului meu, compozitor. Se stiau de multi ani, ba chiar ii dirijase citeva dintre creatiile lui, asa ca aveau un gen de prietenie din aia care aduna si ceva ironie/ autoironie/ orgolii de artisti.
I se dusese vestea ca e aspru. Ca gaseste intr-o secunda cele mai potrivite cuvinte ca sa te tintuiasca in greseala ta si sa te simti ingrozitor pentru ca n-ai fost perfect. Iar cuvintele acelea sa fie potrivite doar pentru tine.
I se mai dusese vorba ca stia sa puna in cuvinte, ca nimeni altul, traseul pe care ar fi trebuit sa-l aiba sunetul prin trupul tau, astfel incit sa poata obtine emisia perfecta cea generatoare de emotie pura.
Sa scoata din tine ne-scosul.
Cind l-am intilnit eram o pustoaica pe care n-o interesa foarte tare muzica si singurul lucru care m-a impresionat au fost ochii lui de sub sprincenele stufoase si privirea cu care m-a dominat din prima clipa.
Era si forta si curiozitate si amuzament in privirea aia, care m-a speriat si am facut repede calea intoarsa din sufrageria unchiului in dormitorul rezervat mie.
Dar imi aduc foarte bine aminte ca vorbeau ceva despre Madrigal si un cintec de-al unchiului meu.
“Lasa-I si tu mai moale, mai usor, nu-i mai chinui”, zicea unchiul
“O sa uite biciuiala si-o sa ramina cu fiorii”, a raspuns Marin Constantin.
*
Ieri Marin Constantin a murit. Avea 85 de ani. Si daca -i intrebam pe toti fostii membrii ai corului Madrigal ce amintiri au, or sa rida de “biciuielile” de demult, dar o sa-ti vorbeasca ore in sir despre ce psiholog incredibil era si cum lucra cu mintea, trupul si vocea lor pentru sunetele emotiilor pure.
*
“sunetul trebuie emis si sustinut ca si cum ar fi o mingiiere” – e doar una dintre explicatiile spuse pe un ton aspru catre unul din membrii corului Madrigal.
ingerasul – fetita
cu o zi inainte de Craciun am gasit-o in geanta. sunt absolut sigura ca nu am cumparat-o din vreun magazin de jucarii (desi in zilele alea am tot colindat magazinele dupa cadouri)
m-am gindit: poate a fost printre darurile de la birou? poate a fost pe birou si am luat-o cu agenda si alte hirtii… poate…. poate…
dupa care mi-am zis ca, daca tot e ingeras, de ce sa-mi bat capul care e motivul pentru care a venit la mine?!
are ceva straniu-singuratic-enigmatic- distins in ea. am decis ca e fetita, nu stiu de ce.
*
in seara asta m-am gindit ce mi-ar placea cel mai mult sa vad in 2011. si raspunsul a venit rapid: akram khan – vertical road. am gasit reprezentatii multe in europa, de luni ma ocup sa vad daca prind vreunul dintre spectacolele de la Paris.
dar cind ma uitam la fotografiile din show am vazut asta…
si-am aflat ca show-ul lui cel nou e despre ingeri.
*
akram khan e coregraf si balerin britanic. unul dintre oamenii aceia pe care-i am pe lista foarte scurta “de luat acasa, oricind, oricum”
Decalogul lui Malaele
in locul traditionalelor urari de an nou, pentru 2011 va fac un cadou (rima involuntara)
Decalogul lui Malaele
1.Nu iti crea o imagine falsa. Este incomoda, greu de intretinut, usor de depistat.
2. Fii prietenul dusmanilor tai. Un proverb islamic spune ca “numai iubindu-i poti sa-i distrugi”
3. Ramii modest. Dar fa in asa fel incit lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale.
4. Daca pierzi teren lasa impresia ca ai facut-o intentionat. Impune un principiu: am dat doi pasi inapoi, ca sa-mi pot lua avint.
5. Nu fura pe nimeni. Daca o faci totusi, schimba obiectul intr-o alta podoaba.
6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a ramine sus iti trebuie unanimitate.
7. Nu-ti explica greselile. Invaluie-le in mister si abstractiune. Nu schimba mare lucru, dar deruteaza.
8. Nu te intinde prea tare. Risti sa-ti pierzi controlul granitelor.
9. Nu lupta impotriva cabalelor intemeiate pe ambitie si frustrare. Iti pierzi vremea, iar lor le creezi un scop.
10. Daca nu reusesti, modeleaza-ti existenta dupa principiul “Nu se intimpla decit ceea ce trebuie sa se intimple”. Este o dura, dar relaxanta fatalitate.
Horatiu Malaele in cartea Horatiu despre Malaele
topurile mele 2010 – muzici
Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.
Mi-au placut mult in 2010
Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).
Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ
Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.
Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.
Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.
O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)
Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.
Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …
Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.
Ce astept de la 2011?
Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.
Topurile mele 2010 – carte
La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde)
Ce mi-a placut cel mai mult:
Al Pacino, o biografie prin interviurile lui Lawrence Grobel. A fost o dubla revelatie cartea aceasta (Multumesc frumos doamnei Rodica Mandache care m-a pus sa o citesc, pe genul ” nu, nu, o citesti acum”)
Mai intii am citit-o pentru poveste si-am recunoscut in temerile, gesturile, intrebarile si faptele lui Pacino ginduri-temeri-intrebari ale unor oameni pe care i-am intervievat si pe care-i iubesc. Actori sau regizori. Artisti.
Mai apoi am citit-o pentru tehnica interviului (e genial Grobel).
Intre timp mi-am cumparat un ebook cu cursul de tehnica interviului al lui Grobel.
Iubiri 13 – o carticica cu 13 povesti de dragoste scrisa de 13 autori romani, coordonata de Marius Chivu. Fina. Usor de citit, dar greu de iesit din ea. Cred ca asta e viitorul pentru lectura tinerilor, acest format de culegeri de proze scurte. Acum ma gindesc ca din credinta asta a aparut, instinctual, cartea cu Povesti de Craciun.
Emotionantul proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father
Ce nu mi-a placut:
Cum au primit-o intelectualii romani pe Herta Muller. Orgoliul lor de a arata ca sunt egali cu ea, ba chiar mai sus, pt ca ea n-a ramas aici sa sufere ori “sa manince salam cu soia”.
Nu era vorba despre asta in revenirea Hertei Muller cu o lectura publica la Ateneu. Ar fi trebuit sa o celebram si sa ne bucuram de succesul ei, dar nu – noi ne-am aratat muschii. Fie ei si muschi intelectuali. De fapt, ne-am evidentiat invidiile si frustrarile.
Jonathan Franzen – Freedom – ii iubesc primul roman, Corectii. Eseul despre moartea tatalui lui m-a facut sa pling cu suspine, dar Freedom – noua carte pentru care a scris 7 ani – nu m-a prins. Si-am regretat teribil, pentru ca aveam mega asteptari. Mi-a placut insa foarte mult cover story-ul din Time. Inca ma mai urmareste imaginea cu laptopul lui lipit cu banda adeziva in dreptul conexiunii la internet, ca sa evite orice tentativa care l-ar indeparta de la munca. Mi-as dori sa am aceasta vointa si disciplina.
Ce astept pentru 2011
Sa-mi reiau disciplina de a citi o carte pe saptamina. Carti nerecomandate de cineva, luate la intimplare de pe net sau din librarii. Carti care sa ma surprinda.
Sa traduca cineva biografia lui Raymond Carver si pentru romani, promit sa o promovez intensiv si agresiv. E o carte din care au de invatat toti cei pasionati de tehnicile de scris.
Sa citesc biografia lui Robert Altman iesita acum 2 saptamini pe piata, dar si The New Yorker Stories, o colectie de 48 de povesti scrise de Ann Beattie in 30 de ani de jurnalism.
faceti cunostinta cu Doamna T
una dintre cele mai frumoase persoane pe care le-am intilnit anul acesta este o doamna care vine din alte vremuri, dar traieste foarte ancorata in prezent, cu cochetarie, eleganta si umor.
Doamna T are 80 si ceva de ani, sau poate mai mult. Nu conteaza insa asta pentru ca are numai prieteni tineri, e foarte volubila, foarte lucida si nu poti sa nu o iubesti de la prima intilnire.
*
Prima noastra intilnire a fost la coafor. Undeva in Rosetti, un coafor banal, Igiena. Doamna T merge la acest coafor de cind s-a mutat in cartier. Si eu la fel. Doar ca asta s-a intimplat la o distanta de mai mult de un sfert de secol.
in ziua primei intilniri, asteptam sa-mi vina rindul la spalat, iar ea tocmai ce era spalata pe cap. Mi-am deschis calculatorul si-a prostestat:
“Nuuu, cu ala iti strici sanatatea. Lasa-l macar acum”.
“Daca va spun ca mai am unul mic, o sa va suparati si mai tare”, am ris eu desi nu stiam cine e si nici ea nu imi mai adresase alte vorbe.
Am scos Galaxy tab-ul din geanta si i l-am aratat.
“Ooo, dar pe asta poti sa-l folosesti si ca oglinda”, a replicat ea amuzata in timp ce i se facea masaj cu prosopul. Cind i-am povestit ca la Sibiu, in culisele de la TEDx, m-am rujat in geamul Tab-ul s-a intors catre doamna Ani, coafeza:
“Io v-am spus ca eram cocheta!” cu tonul acela demonstrativ care vroia sa arate ca si astazi poate fi competitiva.
Asa au inceput conversatiile noastre. In dimineata aia de simbata, mi-a spus ca sufera ca se darima cazinoul din Constanta pentru ca s-a nascut in orasul ala si-l iubeste. Mi-a povestit despre originea ei greceasca si-a incheiat cald, dar ferm: “Important e cum esti, nu din ce neam esti.”
Dupa care au venit zeci de alte povesti.
*
Doamna T iubeste dansul. In tinerete nu ar fi iesit cu niciun baiat care nu stia sa danseze. A ramas celebra rochia ei maro cu trei rinduri de pliseuri, strinsa pe talie, cu decolteu in V si un fronseu a la Marie Antoinette. Avea cordon auriu, o asorta cu pantofi maro cu floricele mici portocalii si cu o geanta mica maro. A dansat in ea o vara intreaga. Si-a facut si palarie din acelasi material, la casa de moda, si le pastreaza si astazi. Pantofii ii mai si incalta. Rar.
*
Doamna T iubeste jocurile. La aniversarea celui mai mic dintre nepoti, in noiembrie, a organizat acasa pentru el si alti pitici de 7-8 ani, o licitatie.
A adunat fotografii ale tablourilor celebre si a scris pe spatele lor mici istorii despre cum au fost create. Apoi i-a pus pe copii sa liciteze, ea fiind maestrul de ceremonii. S-au distrat atit de tare incit copiii s-au cautat la sfirsit prin buzunare ca sa plateasca ce au licitat. Vor vedea curind si tablourile originale, la muzeu.
*
Doamna T are prieteni mult mai tineri decit ea. “Nu ma vait pentru ce ma doare, pentru ce am si ce n-am, si vorbesc mult. De asta ma place lumea”. Anul trecut la revelion a mers la o prietena care lucreaza la radio. “Prima zi a fost cum a fost, dar a doua zi… a fost petrecerea adevarata… cu jocuri”
Au facut concurs de palarii, fiecare si-a adus de acasa cea mai eleganta palarie si-a purtat-o cu demnitate, au ascultat schetchuri recitate de invitati talentati si au ris in hohote de 3 fete plinute care au dansat Can Can. Profesioniste. Cu pantalonasi in volanase.
***
Doamna T ar putea fi personaj de roman, nu neaparat intr-o scriere de Camil Petrescu.
Cind a venit razboiul (al doilea mondial), tatal -grec stabilit in Constanta – si-a mutat toata familia in Capitala “Acolo o sa fie resurse; o sa aiba interes sa fie tot timpul lumina si energie. E guvernul tarii acolo”, le- a explicat copiilor.
Toata viata lui a investit in bijuterii si lucruri de arta (toate mici ca dimenisuni). I-a fost usor sa le ascunda in vreme de razboi si multi ani dupa aceea au trait din vinzarea lor.
Doamna T n-a ajuns balerina ( visul sau dincopilariei) pentru ca tata a stiut cum sa-i explice dezavantajele meseriei.
uite imagineaza-ti ca tu ai dansat, ai facut cel mai frumos dans posibil; lumea te-a aplaudat in urale, iar acum totul s- a terminat. a fost frumos. tu esti in mijlocul scenei si baiatul de la cortina, care e un om important pentru ca te poate ridica sau dobori si trebuie sa ai grija cum te porti cu el, nu vrea sa mai lase cortina jos.
si tu stai stinghera in scena si lumea incepe sa rida
…. (pauza mare)
si sa-ti mai spun ca o sa-ti strici foarte tare picioarele?
***
La prima noastra intilnire Doamna T mi-a spus:
“Tu trebuie sa te imbraci numai in negru. Acum cit esti tinara.”
“Stiti, mie imi place sa ma imbrac foarte mult in gri, e culoarea mea”, m-am aparat eu
“Foarte bine, e o culoare distinsa, dar imbraca-te in gri cit mai inchis. Ai o piele atit de alba incit culorile inchise te pun in valoare. Cind o sa ai virsta mea, te vei imbraca in pasteluri ca sa atragi atentia asupra hainelor, nu chipului.”
Astazi cind am vazut-o pentru a doua oara in viata mea, i-am spus ca mi-am luat o rochie neagra cu gindul la ea. Apoi cind i-am explicat cum m-am imbracat unisex pentru party-ul de Craciun de la revista, a zimbit si-a spus: “Minunat. Asta trebuie. Sa fii diferita.”
Peste vreo 10 minute, a iesit de sub casca unde isi usca parul de pe bigudiuri ca “sa arat omeneste de Revelion, nu?”.
“e prea fierbinte?” a sarit doamna Ani, coafeza, in ajutor.
“nu, vreau doar sa-i spun ceva domnisoarei”, a venit croita catre mine care stateam cuminte sa mi se aplice vopseaua pe par.
m-a intrebat unde fac revelionul, i-am spus, a ris si-a zis: “Imbraca-te in frac. N-o sa mai fie nimeni ca tine. Si puneti manusi…”
“albe” am zis amindoua in sincron…rizind.
*
i-am propus ca la anul sa o scot la ceai cu prietenele mele.
“O sa fiu cea mai in virsta, crezi ca e bine?”
“O sa ne spuneti povesti frumoase si noi o sa va ascultam.”
“Dar sa stii ca si eu stiu sa ascult”
Asa ca la anul, am sa va fac cunostinta cu Doamna T. sa va spuna si voua povestea cu dl Ciulei cu care a mers cu trenul de la Sinaia la Predeal si s-a suparat ca a fost prea scurta excursia. Sau cind l-a cunoscut pe primul sot. Sau cum a decis sa revina la numele de fata inainte de al doilea sot (un istoric celebru); sau cum s-a dus in Grecia si s-a intilnit cu o colega de scoala; sau cum isi facea 2 rochii pe sezon – cele din sezonul trecut erau trecute in garderoba de mers la munca, cele noi una pentru vizite, alta pentru dans.
Sau sa jucam un joc. Doamnei T ii plac jocurile, la ceai.
topurile mele 2010 – teatru
Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.
Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.
Ce mi-a placut foarte mult:
Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.
Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.
Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.
Ce nu mi-a placut:
Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.
UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).
Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.
Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.
Ce astept in 2011?
Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.
black swan – perfection is not just about control
e o secventa in filmul Black Swan, r. Darren Aronofsky (da, acela in care Natalie Portman danseaza cu domnul cu care tocmai a facut un copil. in viata reala e copilul nu in film) in care o balerina se confrunta cu directorul trupei.
el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”
iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself!”.
Replica asta mi-a adus aminte de un interviu pe care l-am facut cu dl Gigi Caciuleanu acum ceva ani in care spunea ca emotia in dans vine dintr-o miscare diferita, „câş“, care se abate de la linia obisnuita. o cadere surprinzatoare si energia pe care o pui ca sa sustii miscarea impotriva gravitatiei. ca cele mai frumoase lucruri vin din imperfectiuni, nu din lucrurile perfecte.
“Nu suntem născuţi ca să fim perfecţi, dar suntem născuţi – toţi oamenii, nu doar artiştii – să fim geniali. Imperfecţiunea ne ajută să ne recuperăm şi să ne echilibrăm.” spunea atunci dl gigi caciuleanu (cititi interviul la link, e un domn minunat)
frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte.
Just Kids – Patti Smith & Robert Mapplethorpe
citesc autobiografia lui Patti Smith axata mult pe relatia ei cu fotograful Robert Mapplethorpe.
pina la comentarii, citeva fragmente :
*
We used to laugh at our small selves, saying that I was a bad girl trying to be good and that he was a good boy trying to be bad. Though the years these roles would reverse, then reverse again, until we came to accept our dual natures. We contained opposing principles, light and dark.
*
Robert loved to hear of my childhood adventures, but when I asked about his, he would have little to say. he said that his family never talked much, read or shared intimate feelings. they had no communal mythology; no tales of treason, treasure and snow forts. it was a safe existence but not a fairy tale one.
“You are my family” he would say.
*
It was exciting just to stand in front of the hallowed ground of Brirdland that had been blessed by John Coltrane, or the Five Spot on St. Mark’s Place where Billie Holiday used to sing, where Eric Dolphy and Ornette Coleman opened the field of jazz like human can openers.
We couldn’t afford to go inside. On other days, we would visit art museums. There was only enough money for one ticket, so one of us would go in, look at the exhibits, and report back to the other.
*
Robert was not especially drawn to film. his favorite movie was Splendor in the Glass. The only other movie we saw that year was Bonnie and Clyde. he linked the tagline on the poster: They’re young. They’re in love. They rob banks” he didn’t fall asleep during that movie. Instead, he wept. and when we went home he was unnaturally quiet and looked at me as if he wanted to convey all he was feeling without words.
*
Our mutual sense of code manifested in many little games. the most unshakable was called One day – two day. the premise was simply that one of us always had to be vigilant, the designated protector. if robert took a drug, I needed to be present and conscious. If I was down, he needed to stay up. If one was sick, the other healthy. It was important that we were never self indulgent on the same day.
***
Robert Mapplethorpe
Patti Smith
si citeva dintre lucrarile lui Mapplethorpe (ceea ce imi aduce aminte de un post pe yahoo360 care mi-a fost interzis pe motiv ca era pornoshag desi erau foto de Robert Mapplethorpe:) )
Benjamin Millepied, tatal copilului lui Natalie Portman
am zis mereu ca Natalie Portman e super femeie… si desteapta si frumoasa si devreme acasa…
acum zic ca are si super gusturi la barbati pentru ca astazi omul ei de presa a anuntat ca Natalie e insarcinata si logodita cu Benjamin Millepied.
domnul Benjamin e francez si un super tare dansator/ coregraf…
iata cum arata:)
si iata ce stie sa faca:)
sa-mi imaginez cum danseaza impreuna?:)
5 din 2010 :)
Mi-a dat Andreea Pietricel leapsa cu 5 din 2010 si, desi nu-mi plac jocurile gen leapsa, pentru ca ii sunt datoare ( a scris o minunata poveste pentru Cartea cu povesti de Craciun), iata-ma scriind.
ca sa-mi platesc datoria bine, iata 5 lucruri f personale din 2010, pe alea profesionale le pun intr-un alt bilant
*
5 din 2010
nimic
Am vorbit in public, in fata a peste 100 de femei, despre un subiect pe care mi-ar placea sa-l adincesc: “ce faci cind nu faci nimic” (cind nu faci lucruri pentru care te-ar valida societatea). E un exercitiu pe care am tot incercat sa-l rezolv anul asta: sa fii impacat cu mintea ta, bine asezat in ea, atunci cind “teoretic” nu faci nimic.
Inca nu pot sta mai mult de 10 minute cu mintea “goala”.
Mutarea
Anul asta m-am mutat din casa in care am stat 10 ani. Mi-a fost greu sa plec dintr-un loc in care am stat atit de multa vreme si sa-mi dau seama ca, de fapt, nu apartin niciunui loc. Sigur ca, in teorie, (ba chiar si in practica, pentru ca sunt dintre cei care care nu vor sa-si cumpere o casa a lor) stiam ca nu casa in sine iti da “radacinile”, dar cind stai intr-o casa noua in primele zile si simti ca ea nu poarta inca “amprenta ta”, e un sentiment foarte straniu. N-ai emotii de care sa se agate privirea sau mintea.
reset.
In iulie am avut o problema de sanatate si …m-am resetat. E straniu sa vezi cum mintea ta vrea sa depaseasca problema, iar corpul tau se opune. Pentru ca nu mai poate duce. In ultima zi in care m-am dus la spital pentru perfuzii, poate si cea mai grea de suportat fizic din punct de vedere al tratamentului, mi-am promis ca o sa fiu “human being not human doing”. Inca mai lucrez la asta.
Maraton-ul
Prin august am invatat ca, oricit de intelegator/ supportive ai fi cu oamenii, camasa lor e mai aproape de ei decit camasa ta. Si o sa o sfisie pe a ta cind ai mai mare nevoie de caldura.
Tot pe atunci mi-am dat seama (stiu ca tirziu, dar asta e) ca nu poti sa obligi oamenii sa alerge cu tine la maraton, daca ei vor doar 1 km. Sau nu pot decit atit.
Multumesc
Anul asta am inceput sa invat limbajul mimico -gestual. A fost un exercitiu pe care mi l-am impus: imi cistig banii din vorbe (scrise sau rostite) cum ar fi sa incerc sa ma exprim fara ele?! La prima lectie am invatat ceva care ma urmareste de atunci. In “vorbirea” surdomutilor Multumesc se spune astfel: cu aratatorul si degetul mijlociu de la mina dreapta ( celelalte degete strinse) se atinge barbia.
Iar cu placere se spune desenind o inima cu ambele aratatoare in partea stinga a corpului in dreptul inimii.
Eram obisnuita sa pun mai mult pret pe “multumesc”, dar limbajul “surdomut” m-a invatat ca e mai important sa faci cu credinta, din inima, ceea ce faci… ca e mai important “cu placere” decit “multumesc”
Anul viitor o sa perseverez cu lectiile de limbaj mimico gestual.
Later edit: si-as vrea sa vorbesc la o viitoare conferinta despre “multumesc”
*
Later (later) edit: ca sa fiu onesta pina la capat si sa nu nedreptatesc pe nimeni- sunt oameni care au ales sa alearge cu mine la maraton; suficienti cit sa terminam, cindva, cursa.
si da, acum sunt bine, sanatoasa. 🙂
*
andreea si-a supra solicitat norocul si a cerut 10 lucruri… dar eu zic ca 5 ajung:) sa ia leapsa cine vrea, nu vreau sa nominalizez pe nimeni, ca sa am credit sa va taguiesc pentru o alta carte de povesti… info in curind:)
cartea cu Povesti de Craciun e aici
am asteptat-o aseara o vreme, dupa care – exact ca in copilarie, cind asteptam darurile lui Mos Craciun – m-am luat cu altele, am uitat, apoi am adormit.
dimineata cind m-am trezit am gasit-o in mail: de aici puteti descarca primul ebook cu Povesti de Craciun
*
cum scriam si in prefata cartii, nu exista nicio explicatie logica pentru care lucrurile au mers in felul acesta. in 11 zile am avut textele, iar in 14 zile de la idee a fost gata cartea; e poate cea mai rapida carte scrisa/facuta vreodata si-i multumesc mult Sorinei Daescu Topceanu si celor de la Prestigio ca au zis “da” la o idee nebuneasca venita la o petrecere de Craciun. Multumecs mult mult Sorina ca ai facut totul posibil in seara de Ajun.
*
da, si-acum mai cred ca ideea mi-a fost soptita-n ureche de vreun spiridus al lui Mos Craciun, altfel de ce m-as fi bagat eu intr-o asemenea nebunie; eu care mi-e frica sa scriu orice altceva cu exceptia textelor jurnalistice?!
daca n-ar fi fost ceva magie la mijloc cum credeti ca ar fi reusit sa-si faca timp 26 de oameni sa scrie o poveste? pe unii nu i-am intilnit niciodata!
*
povestile din aceasta carte sunt extrem de emotionante si au o valoare incredibila: sunt ca un caleidoscop – ocheanul ala cu pietricele – cum mai dai o pagina, cum se aseaza cuvintele altfel si vezi ceva din sufletul autorului.
inca o data va multumesc tare mult tuturor celor care ati scris cite o poveste pentru aceasta carte; cele mai emotionante lucruri pentru mine din aceste 2 saptamini au fost raspunsurile “da, scriu”; au fost 26 de Cadouri de Craciun pe care le-am primit astfel.
va doresc un Craciun frumos si o lectura plina de zimbete calde.
Poveste de Craciun: Cristina Stanciulescu- Doua diamante
Pe Cristina o stiu de… multi ani. Ea are amintiri despre perioada in care am lucrat impreuna pe care eu nu le-am pastrat:( mai are si alte amintiri si povesti cu care ma uimeste, cum m-a uimit odata la o masa intr-un restaurant italian cu o poveste care mi-as fi dorit sa mi se intimple mie.
de atunci o bat la cap sa-si faca blog. o sa-si faca foarte curind:)
nu credeam ca mai scrie poveste; i-am spus tirziu, ea a avut programul foarte incarcat, dar mi-a facut cadou in seara asta povestea de mai jos. in public, ea da foarte rar “din casa”, asa ca povestea asta e foarte foarte valoroasa.
multumesc Cristina:)
*
Doua dimante
Cristina Stanciulescu, redactor sef Viva
Anul a inceput cu Sarbatoarea Sfintului Ion. Primisem de la o prietena un borcan cu apa sfintita de la Boboteaza, in care se afla si o bucatica de busuioc ofilit. Il lasasem undeva pe un raft, in asteptarea unei decizii: unde il voi pune, ce sa fac cu el… Era oricum vacanta si aveam timp, credeam eu, sa ma gindesc si la asta. Dar dulcea lene a acelor zile a trecut, m-am intors la birou si am uitat complet de cadoul sfintit.
La scurt timp am aflat ca sunt insarcinata! Bucuria acelui moment indelung asteptat a fost ca o explozie care mi-a cuprins corpul, a fost ca o veste minunata din povesti. Am fugit acasa. I-am spus sotului meu, care m-a privit lung si mi-a dat un raspuns pe care nu l-am inteles. „Aaa, acum imi explic“ „Ce?“ am intrebat eu. “Asta!” Si mi-a aratat borcanul in care acel busuioc inverzise in mii de frunzulite care napadisera banala incinta.
O minune!
Cele 9 luni de sarcina au fost, poate, cele mai fericite din viata mea. Mai vie, mai vesela, mai puternica si mai frumoasa ca atunci nu m-am simtit niciodata. Vara a fost mai colorata si mai parfumata decit orice alta vara, iar toamna calda si plina de flori mi-a ramas si acum in minte. Am nascut la sfirsitul lui septembrie un baiat, o minune de copil pe care-l tineam in brate ca pe un dar scump pentru care eram recunoscatoare pina la lacrimi. Asa a trecut acel septembrie, asa a trecut acea toamna: cu bebelusul in brate.
I-am asteptat si pregatit primul lui Craciun cu emotie. I-am multumit Domnului inca o data si tin minte ca am cumparat cele mai frumoase ornamente, luminari si cadouri. Desi el avea doar 3 luni, privea totul cu ochii lui de margele, mai frumoase decit orice luminita din pom.
Si ne-am adunat cu totii in Ajun, iar eu, cu copilul in brate, l-am asteptat pe Mos Craciun mai mult pentru a-i multumi pentru cadoul de la sinul meu, decit pentru a astepta un altul. Si totusi el a venit. Sotul meu s-a apropiat, mi-a luat mina, a sarutat-o si mi-a pus pe inelar un mic dimanat multumindu-mi pentru copilul nostru. I-am zimbit si am privit piatra stralucitoare de pe degetul meu, fixata intr-o montura de peste 100 de ani. Era frumos. Era unic, special, aparte. Impodobita cu aceste doua bijuterii, fiecare unica si perfecta, daruite de Dumnezeu una pintecului femeii, cealalta pintecului Pamintului, m-am simtit atunci ca o Zeita a Fertilitatii si am avut, pentru prima oara, certitudinea ca sunt fericita.
poveste de Craciun- Alecu China Birta – Craciun in Familie
aceasta poveste (care face parte din proiectul primul ebook din Romania cu Povesti de Craciun) este scrisa de Alex (Alecu) China Birta (11 ani si jumatate) si e una dintre vedetele cartii.
Alecu va fi viitorul erou principal din montarea Micul Print de la Teatrul Odeon ( regia Carmen Vidu), iar Cristi China Birta (chinezu pt cei mai multi dintre voi) e tatal lui.
(initial am vrut sa scriu ca e fiul lui chinezu dar, in cazul de fata vedeta e alecu, asa ca – domn chinezu e tatal lui)
multumesc mult Alecu (stiu ca ai avut program greu zilele astea si apreciez tare mult ca ai scris)
*
pentru acest proiect am invitat sa scrie doar 2 copii. Alecu China Birta si Marc Solomon.
tineti-le bine minte numele pentru ca veti auzi muuulte lucruri frumoase despre ei; sunt f f talentati.
*
Un Craciun in familie
Alexandru China Birta
Bunica si mama stau in bucatarie, pregatind masa de Craciun.
Bunica: Maama, du-te te rog si ia cozonacul din cuptor. Dar ia un prosop ud, sa nu te arzi.
Mama: Hai mama ca si eu stiu asta!
Mama merge si ia cozonacul din cuptor.
Mama: Vai, ce frumos miroase! Este un cozonac foarte reusit!
Bunica: Multumesc. De data asta am pus coaja de lamaie, stafide si migdale, ca sa fie mai special.
Mama se uita pe geam si vede viscolul de afara.
Mama: Aoleu, nu stiu cum mai ajung cei din Franta la noi pe viscolul asta! Imi aminteste de primele mele Craciunuri. Cat de emotionata eram cand il asteptam pe Mosul! Mai tii minte cate scrisori ii trimiteam?
Bunica: Da, le-am pastrat cu sfintenie. Nu au nici o pata!
Mama: Dar cum erai tu de Craciun, mama?
Bunica: Si eu eram foarte fericita! Si acum imi amintesc primul meu cozonac. A sfarsit in aceelasi loc cu piftia: pe podea.
Intra tata in camera.
Tata: Ati vazut cumva beteala? A, gata, am gasit-o.
Dupa care incepe sa imbodobeasca bradul.
Bunicul intra in incapere.
Bunicul: Of, of, of. Integramele astea! Le-am terminat pe toate.
Fetita mica intra in camera, plangand in hohote.
Mama: Ce e, iubita mea? Ce ai patit?
Ioana: Mami! Nu mai vine Mosul! Stii, eu i-am cerut un unicorn invizibil roz cu aripi albe si coama curbubeu. Dar fara Mosul, eu cum il mai primesc? Hiiiii, vaai. Poate ca s-au impotmolit renii in zapada. Sau poate ca a gresit traseul. Sau au ramas renii fara combustibil. Vaaaaaaai, sau si mai rau: crede ca am fost obraznica!!!!!
Mama: Nu, mami. Dar trebuie sa impodobim casa, sa vina musafirii si dupa o sa vina Mosul.
Ioana: Bine, daca zici tu…
Tata: Ma ajuta si pe mine cineva sa impodobesc bradul?
Bunicul: Te ajut eu, fiule. Cine mi-a vazut mucosolvanul?
Ioana: Uite-l acolo, langa MP4-ul lui Lex si PSP-ul Jessicai.
Bunicul: Hai mai lasa-ma cu chineza asta!
Mama: Apropo, unde-i fata cea mare?
* * *
In camera ei, Jess se plange de cum arata.
Jess: Aoleu, e tarziu si eu sunt in pantaloni. Si parul e ars cu placa, pantofii sunt tociti! O sa ajung pe Luna daca nu am o fusta la petrcere!
Se aude o bataie le usa.
Mama: Draga mea, ti-au venit prietenele.
Jess: Bine, spune-le sa intre.
Intra fetele in camera.
Alexa: Hey, Jess! Happy Craciun! Ce faci?
Jess: Pai, nu prea bine. Jen, imi place gloss-ul tau!
Jen: E de la Sephora.
Ashley: E de la Meli Melo.
Jen: Ba e de la Sephora!
Ashley: Eu vorbeam de lantisorul meu, nu-i nevoie sa sari ca arsa.
Nicole: Apropo,ce credeti ca o sa primiti de Craciun?
Jess: De la ai mei, cu siguranta, carti.
Ashley: Eu m-am saturat de carti! De cand am intrat in clasa I am primit doar carti.
Alexa: Tu glumesti?! Eu vreau o carte de 3 ani si ai mei nu vor sa mi-o ia!
Jess: Cu ce e cartea?
Alexa: Cu vampiri.
Jess: Auzi, da’ cate carti cu vampiri mai ai?
Alexa: Pai….15.
Ashley: Uite si motivul!
Nicole: Jess, unde e Lex?
Jess: La el in camera, cu prietenii lui. Probabil ca a uitat de tot ce am vorbit si am planificat.
Jen: Sa mergem dupa ei.
Jess: Nu, sa ii lasam pe ei sa ne caute.
Toate fetele in cor: Cata rautate!
* * *
La Lex in camera, baietii stau in camera si se joaca la calculator.
Lex: Marfa Need for Speed.
Mihai: Care dintre ele.
Lex: Pai, cam toate…
Vlad: Fratilor, wake up! Metin2 e mult mai misto!!!
Lex: Apropo, ce vreti de Craciun?
Vlad: Eu vreau un Xbox 360.
Mihai: Eu vreau multe pungi de Kubeti.
Vlad: Lex, tu ce vrei?
Lex: O excursie in Islanda la vara.
Se aude un ,,cling,, din boxe pentru ca Lex primeste un e-mail.
Lex: Un e-mail:
,,Sarbatori fericite, cu familia in jurul mesei imbelusgate, un an nou mai bune si distractie la PETRECERI
Semnat: Anonim
Mihai: Am uitat sa zic, vreau si un Tamagochi.
Lex: Haide, man! E pentru fete!
Lex isi aminteste brusc de petrecerea fetelor si tipa.
Lex: Am uitat de petrecere! Jess o sa ma omoare.
Vlad: Atunci hai sa ne grabim! A vazut cineva gelul de par ?
Mihai: Da, e in dulap. Ati vazut p-undeva cravata cu globuri?
Lex: Dar fetelor ce le luam?
Vlad: Lui Jessica putem sa ii dam parfumul Hello Kitty pe care si-l doarea.
Mihai: Lui Ashley putem sa ii luam o pereche de cercei.
Lex: Au reduceri la Carrefour. Mergem si vedem ce este pe acolo. Poate le luam ceva jucarii de plus sau niste dulciuri.
Vlad: Ma duc eu sa iau gecile.
Lex: Iau eu banii. Mihai, tu poti sa inchizi calculatorul.
* * *
Mama: Oare unde-or fi Patricia si ceilalti?
Bunica: Sunt afara, vin imediat.
Intra frantuzoii in casa.
Patricia: Bonsoirrr, maman. Ah,cat de mult timp a trrrecut!
Bunica: Da, dar bine ca ati ajuns.
Adeline: Grrrand-mere, darrr ce mirrroase asa? V-a murrrit pisica?
Bunica: Nu, nepotica mea. Sunt cozonacii de-abia scosi din cuptor. Dar de ce ati intarziat?
Jacques: In Frrranta nu ninge mai deloc. Nici nu stiti ce bine e acolo! In zapada de aici din Rrromania ne-am impotmolit si ne-a murrrit motorrrul. Darrr am rrreusit sa ajungem, in sfarrrsit.
Adeline sta intr-un colt al camerei, suparata.
Mama: Adeline, draga, ce ai patit?
Adeline: Acum trrrebuia sa fiu cu prrrietenele mele la cumparrraturrrri in Parrris. Darrr sunt aici, blocata intrrrre un perrrete si un mirrros, Puh, cica de cozonaci.
Intra Lex in camera si se duce la Serge.
Lex: Hey, Serge. Vrei sa vii cu mine pana sus sa impachetam cadourile pentru fete?
Serge: Non! Dupa prrrogrrramul lui Serrrge, carrre sunt eu, la orrra asta trrrebuia sa fiu in camerrra mea si sa ma joc pe PSP. Darrr aici in nu am camerrra mea si nici PSP-ul.
Adelina: Brrravo Serrrge! I-ai dat peste nas!
Patricia: Maman, nu fi rrrea!
Adeline: De ce? Tu nu ai fost rrrea ca ne-ai adus aici?
Mama: Hai gata cu cearta. Va conduc in camerele voastre si dupa aranjam masa. Trebuie sa fiti lihniti de foame.
* * *
Seara, dupa masa, Ioana merge la brad, care avea un glob cu fata Mosului pe el.
Ioana: De ce nu mai vii? Cu ce te-am suparat? Ce ti-am facut?
Si da in plans.
Intra toti in camera, incercand sa o consoleze pe Ioana.
Mama: Iubita mea, ce ai patit?
Ioana: Ai spus ca dupa ce vom aranja bradul, vor veni invitatii si vom manca, va veni Mosul. Toate acestea s-au intamplat, dar Mosul tot nu a venit.
Bunica: Haide, poate Mosul intarzie putin. Ce-ar fi ca, pana vine Mosul, sa va citesc povestea nasterii Domnului?
Toti in cor: DAAAA!
Dupa aceasta istorisire, se aude o bataie in usa. Ioana fuge repede si deschide, face ochii mari si tipa de bucurie ,,MOSUUUUUUUL!!!!,,
Sfarsit
Poveste de Craciun – Mos Craciun, recuperatorul de date – Irina Dinu
e ultima poveste din ebook cu Povesti de Craciun. s-a intimplat astazi si e cea mai frumoasa dovada ca Mos Craciun exista. e scrisa, traita, de colega mea Irina (Dinu) Mihalcea
*
Mos Craciun, recuperatorul de date
Vine o vreme cand nu mai crezi in povesti cu Mos Craciun si spridusi pentru ca nu mai gasesti timp sa le asculti, cand Sarbatorile isi pierd magia si devin doar o perioada agitata si stresanta pe care nu o mai astepti cu nerabdare.
Acesta este motivul pentru care nu am gasit in memorie nicio poveste care sa merite sa fie spusa. Insa cu 3 zile inainte de Craciun, mi s-a intamplat ceva deosebit de frumos si cat se poate de real care m-a facut sa ma intreb daca totusi Mosul exista.
Povestea mea incepe, de fapt, cu Mos Nicolae. De dimineata, mi-a lasat bomboane in ghete. Am crezut ca am fost cuminte si m-am bucurat. La birou insa bucuria mi-a trecut repede pentru ca hardul meu extern plin cu informatii si cu fotografii disparuse fara urma. L-am tot cautat, am intors toate sertarele cu susul in jos, am intrebat pe toata lumea. Nimeni nu stia nimic si am ajuns la concluzia ca Mos Nicolae, hotul, il bagase in desaga lui.
Adi Telespan, colegul meu, facuse in urma cu cateva zile un sondaj despre ce voiam sa primim fiecare de Craciun. Mi-am dorit atunci o masina, bilete de avion…Mi-am schimbat repede dorinta, si m-am hotarat sa il rog pe Mos Craciun sa imi aduca inapoi ce mi-a furat Mos Nicolae.
In urmatoarea saptamana m-au chinuit tot felul de ganduri despre tehnicile de investigatie folosite de FBI pe care le-am aflat din emisiunile de pe Discovery. Am cercetat cine ne intrase in birou si la ce ora, m-am gandit chiar sa iau amprente de pe cablul hardului, am terorizat pe toata lumea care ne vizita cu intrebari. In final am pierdut orice speranta de a-mi recupera informatiile.
Astazi, cu trei zile inainte de Craciun primesc un telefon:
-Alo, domnisoara Irina Dinu?
– La telefon.
– Numele meu este Bogdan. M-am gandit sa va fac o bucurie de Sarbatori.
– Da…am zis incurcata si gandindu-ma ca vrea sa imi vanda vreo asigurare sau ca imi spune ca am castigat ceva la vreun concurs la care nici nu participasem.
Dar Bogdan zise:
– Acum cateva ore am cumparat din Piata Obor un hard extern. (A inceput sa imi bata inima si sa sar in sus pe loc cu telefonul la ureche) L-am conectat la calculator si am gasit pe el multe lucruri printre care si CV-ul dumneavoastra. M-am gandit sa va fac o bucurie de Craciun si sa va returnez hardul!
Minune! Mosul m-a auzit! Exista! Cinci minute am sarit prin casa si am ras. Nu m-am mai bucurat asa de cand am primit (tot de la Mosul) o masina de spalat pentru papusi si un set de ceai in miniatura.
Domnul Bogdan nu mi-a cerut nimic in schimb. A zis ca hardul imi apartine si mi-l returneaza cu placere pentru ca asa este corect.
Anul acesta, Bogdan mi-a aratat ca Mos Craciun exista. Numai ca el nu traieste in Laponia, ci in sufletul unor oameni deosebiti cu suflet mare.