Category : culturale

nuri blige ceylanNuri Bilge Ceylan cistigator la Cannes, fost special guest star la Anonimul
filme simpa
11 years ago

Nuri Bilge Ceylan cistigator la Cannes, fost special guest star la Anonimul

pina acum trei ani habar nu aveam cine e Nuri Bilge Ceylan, un super regizor turc, foarte talentat si cu o perspectiva foarte originala asupra cinema-ului.

in 2011 Miruna Berescu l-a invitat la Festivalul International de Film Independent Anonimul si stiam ca facuse mult lobby ca sa-l convinga sa vina in tara noastra (in calitate oficiala, sa-i vada lumea filmele, pentru ca el altfel mai fusese la Dakino si se plimbase prin tara cu masina fiind foarte surprins de ritualurile noastre de inmormintare.)

pentru o zi am avut informatia ca s-ar putea sa ajung la Sfintul Gheorghe in acelasi timp cu el, iar asta insemna o plimbare cu barca impreuna si am intrat in panica: am pus mina si am citit tot ce am gasit despre el, gindindu-ma ca trebuie sa ma conversez cu omul, macar de politete, si stiam ca e o persoana retrasa si foarte discreta.

spre linistea mea, s-a schimbat modificarea, nu am mai ajuns simultan la Anonimul, dar lecturile din ziua respectiva m-au marcat foarte tare; am descoperit atunci un Ceylan foarte foarte emotional si cu radacini adinci si sensibile in familie.

mi-a placut filmul lui din festival si la masterclass-ul pe care l-a sustinut, m-am trezit sa-l intreb despre expozitia foto pe care i-a dedicat-o tatalui lui.

(tatal lui e in aceasta fotografie)

a ascultat intrebarea dupa care s-a pornit pe un raspuns lung, amplu, din care intelegeai ca nu are o relatie buna cu tatal lui, ca tata e o persoana foarte retrasa pe care a incercat sa o inteleaga si sa o pastreze memoriei prin proiectul fotografic la care facusem referire.

a raspuns mai bine de 5 min la o intrebare de 5 cuvinte.

foarte personal, foarte cu garda jos.

(despre singuratatea tatalul, despre interviul pe care i l-a luat mamei si cum ea plingea la raspunsuri, iar tatal ridea… puteti citi aici povestea din 2011)

de atunci, de la marturisirea aceea, il iubesc foarte tare pe Nuri Bilge Ceylan si ma bucur imens ca anul asta el e marele cistigator la Cannes.

aseara am aflat vestea ca a luat Palme D’Or chiar de la Miruna Berescu, care s-a bucurat ca si cum ar fi facut parte din echipa lui.

filmul cu care Nuri Bilge Ceylan este marele cistigator la Cannes se numeste Winter Sleep si este povestea unui actor, a sotiei sale cu care nu are o relatie foarte linistita si a surorii lui care tocmai a divortat.

sper din tot sufletul sa-i vedem filmul la Anonimul

0
2039
cristina fluturCristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor
filme simpa
11 years ago

Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

de ieri ruleaza la TF1 , mini seria Resistence, in care Cristina Flutur interpreteaza rolul rolul Cristinei Boico, o studenta de origine evreica,parte din gasca de tineri care au intiat Rezistenta Franceza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

aseara filmul a fost urmarit de 5.182.000 de francezi , fiind lider de audienta la nivel national, asta in contextul in care anul acesta Franta aniverseaza 70 de ani de la aparitia Rezistentei Franceze. mini seria, inspirata de fapte reale, e regizata de Alain Goldman, un producator si actor foarte faimos in Franta.

peste 5 milioane de francezi s-au uitat asadar la Resistence aseara si au descoperit-o si pe romanca, noastra anul trecut cistigatoare a unui premiu de interpretare feminina la Festivalul de film de la Cannes, pentru rolul din Dupa dealuri.

m-am intilnit cu Cristina Flutur mai devreme, astazi, si imi spunea ca nu a avut cum sa se uite la primul episod dar ca va vedea munca ei si a colegilor pe dvd cind ii va fi trimis de catre studioul producator.

cind ne-am intilnit nu stiam ca fusese lider de audienta filmul ei pentru ca as fi vrut sa-i fac o bucurie si sa-i spun asta, mai ales ca-mi spunea ca la ora la care filmul incepea la TF1, ea avea emotii mari la Bucuresti.

*

Cristina Flutur, dupa ce a fost multi ani vedeta teatrului Radu Stanca din Sibiu a ales sa se mute la Bucuresti ca sa faca un pas in cariera, sa treaca la film. pentru cei care nu o cunosc, Cristina e un fel de kamikze: a dat la actorie cind nimeni din familia ei nu-i dadea vreo sansa, a muncit cu perseverenta si discretie in Teatrul Radu Stanca din Sibiu (acolo au remarcat-o Andrei Serban si Andriy Zholdak si i-au creat spatiul sa faca niste roluri minunate), iar acum in Bucuresti pregateste proiecte dar inca nu joaca in teatrele de aici.

Ea isi urmeaza visul cu aceeasi perseverenta si discretie si, imi povestea mai devreme, merge la TIFF unde va sta toata perioada festivalului.

sper din tot sufletul sa o intrebe jurnalistii si despre aceasta experienta internationala cind o vor vedea in festival.

 

 

0
1997
filme promenada24 mai, carePEcare, filmele mele
filme simpa
11 years ago

24 mai, carePEcare, filmele mele

am ales filmele pentru duelul cu Cristi Manafu pe terasa Promenada.

pe 24 mai de la ora 21.00 vedem sau revedem un film cu una dintre cele mai elegante si mai rafinate femei din lume: Audrey Hepburn

luati-va perlele sau manusile lungi, sau veniti in jeans si cu cel mai larg tricou. pe terasa de la Promenada o sa avem un mic dejun ca la NY, la Tiffany’s, pentru ca intram din nou in lumea lui Holly Golightly cea care vrea o viata libera, dar sa fie iubita, cea care crede ca oamenii nu-si apartin unii altora si simte ca intr-o casatorie ar fi ca intr-o cusca.

(inca ma mai gindesc ce surpriza speciala sa va fac legat de acest film, dar… imaginati-va minunatia de terasa cu citeva zeci, daca nu sute de femei care se uita la Breakfast at Tiffany’s… o sa fie MAGIE!)

cel de-al doilea filme pe care l-am ales pentru 24 mai e Intouchables, un film pe care eu l-am considerant printre cele mai bune productii din 2012.

o sa ridem si o sa avem lacrimi in colturile ochilor. o sa intram in povestea prieteniei dintre doi oameni care nu-si propun sa fie prieteni la inceput, ba din contra, dar care descopera ca au multe lucruri in comun.

*
pe 24 mai la Promenada in competitia carePEcare e seara filmelor de dragoste si-am ales doua filme care vorbesc despre iubire altfel decit “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”, am ales doua filme care vorbesc despre iubire si independenta, despre a te regasi in celalalt ca sa poti sa ai aripi sa zbori frumos – fie ca esti cea mai frumoasa femeie din lume, sau un domn respectabil intr-un scaun cu rotile.

pe 24 mai, la Promenada, in seara filmelor de dragoste va fi vorba despre eleganta lucrurilor facute din inima si despre iubirea pe care o dai – cind te astepti mai putin, dar fara sa te astepti la ceva in schimb.

ne vedem la Promenada, simbata 24 mai, PE terasa de la ora 21.00, intrarea e libera.

cistigatorul competitiei dintre mine si Cristi Manafu este stabiliit ca urmare a numarului de spectatori care vin la proiectie, asa ca daca va plac filmele si idea unei seri despre iubire, pe o terasa deasupra Bucurestiului, alaturi de oameni pe care nu-i stii dar care iti pot deveni prieteni pentru ca au ceva in comun cu tine (aceleasi gusturi la filme), va rog dati mai departe vestea.

multumesc

partenerii media ai intrecerii noastre sunt RegieLive, Filme Tari, Blog de Cinema, Anzhela Movies, Edge and Back.

P.S. Cristi a ales pentru seara lui  “Now you  see me” si “We’re the Miller’s”; le puteti vedea deci pe 23 mai tot de la ora 21.00

 

3
3576
blanchettin the mood for Cate Blanchett
filme simpa
11 years ago

in the mood for Cate Blanchett

astazi am vorbit mult despre Cate Blanchett cu cineva care a avut placerea si onoarea sa o cunoasca.
imi spunea ca e o femeie foarte practica si ca a fost foarte implicata in administrarea si managementul Teatrului National din Sydney (unde a fost director artistic pina in 2012) si ca ar merita genul de publicitate pe care o are Kevin Spacey cu teatrul Old Vic.

Spacey are insa avantajul ca are o companie de teatru, de fapt managementul ei inca un an, intr-un oras care e cunoscut pentru istoria lui in teatru si care e foarte accesibil turistilor , pe cind Blanchett locuieste in Australia si turistii nu ajung la fel de usor acolo. si nici actorii americani sau europeni pentru a juca in productii speciale.

vineri la Cannes, Blanchett a vorbit despre cum guvernul australian a ratat ocazia sa inteleaga semnificatia culturii in diplomatie si in relatiile internationale, tinind un speech foarte puternic in timpul conferintei de presa a filmului How To Train Your Dragon 2.

cum tot am povestit despre ea si despre sotul ei, Andrew Upton (regizor si dramaturg) m-am gindit sa pun aici citeva fotografii cu Blanchett.

1
5303
kidman roth cannesFOTO: Tim Roth si Nicole Kidman au deschis aseara Festivalul de film de la Cannes
filme simpa
11 years ago

FOTO: Tim Roth si Nicole Kidman au deschis aseara Festivalul de film de la Cannes

aseara, in deschiderea Festivalului de film de la Cannes, a rulat in afara competitiei filmul Grace de Monaco, cu Nicole Kidman pe post de Grace si cu Tim Roth pe post de printul de Monaco.

evident ca au fost atractia festivalului inca de cind au ajuns, evident ca au facut  foto call. ce e simpatic, si puteti vedea in fotografiile de mai jos, este ca cine se ocupa de comunicare la Cannes a avut o viata grea: Kidman e cu trei capete mai inalta decit oricine din distributie si trebuia sa apara in fotografii alaturi de Tim Roth care ii ajunge pina la umar.

cum au rezolvat situatia, vedeti mai sus.

filmul vine pe 13 iunie si RO si puteti atunci sa vedeti cum rezolva regizorul filmului si operatorul situatia, caci nu vor fi nicio clipa disproportionati in inaltime:)

2
2542
promenada terasaCare PE Care: razboiul filmelor de dragoste contra filmele de actiune
culturale
11 years ago

Care PE Care: razboiul filmelor de dragoste contra filmele de actiune

prima data cind am vazut terasa de la Promenada, m-am dus cu gindul la filmul Serendipity

(cind EA crede in intimplarile sortii si nu vrea sa-i LUI dea numarul de telefon, il scrie pe o carte pe care o lasa intr-un anticariat, iar numarul lui il pune pe o bacnota de 5 dolari. se intilnesc, in scena finala,  pe un patinoar linga un zgiriie nori si mie locul ala magic de intilnire mi se pare identic cu terasa Promenada, pentru ca e alaturi cea mai inalta cladire din Romania, pentru ca arata foarte occidental si pentru ca… acolo e un patinoar iarna )

tot terasa asta, dimineata pe la 10 cind e soare caldut seamana cu o piazza , o piatzeta italiana , un fel de Piata Navona care are aceeasi forma alungita si ma gindesc adesea la Vacanta la Roma cind sunt acolo.

locul ala e facut pentru a te indragosti sau pentru a-ti arata iubirea, asa ca… cred ca eu am dreptate cind spun ca la cinematograful de acolo trebuie sa ruleze filme de dragoste, povesti calde si frumoase despre oameni buni, povesti care sa te motiveze sa poti sa o iei de la capat in fiecare zi.

amicul Cristian Manafu crede, desigur, altceva. el spune ca locul minunat, cinematograful de acolo, de pe terasa, trebuie sa fie pentru filmele de actiune, pentru vijiieli de masini si scrisnete de roti, ma rog si ceva decoltee si picioare lungi (ca pina si James Bond avea nevoie de ceva iubire ca sa faca fatza provocarilor vietii:) )

asa ca The Double C se afla in razboi. eu militez pentru filmele de dragoste, de arta, filme pe care nu le poti vedea in orice cinematograf (pentru ca ACOLO nu e ORICE cinematograf) el vrea filme de actiune (cu cafteala, ca sa fiu ironica!:P )

incepem in curind competitia, o seara va alege el filmele care vor rula in cinematograful de PE Promenada, o alta seara aleg eu filmele.

ne luam la intrecere care reuseste sa adune mai multa lume la proiectiile lui.

desigur, dau din gene pentru ca as vrea sustinatori si daca vreti sa ma ajutati sa-l inving pe Manafu, lasati un comentariu si va spun ce strategie am:)

deviza mea in viata e ca fara dragoste nu se poate. de ce ar fi diferit in cinema? asa ca filmele mele trebuie sa cistige,

va multumesc pentru suport. ne vom distra foarte frumos si promit sa alegem impreuna cele mai frumoase filme.

 

P.S. asta iarna cind era patinoar la Promenada am stat o data pe terasa pina noaptea tirziu ca-n Serendipity 🙂

shutterstock_145512322Am fost in puscarie si mi-ar placea sa cititi ceva.
carti simpa
11 years ago

Am fost in puscarie si mi-ar placea sa cititi ceva.

Am fost in puscarie. De 7 ori, cite o zi. In 5 ani.

N-am fost condamnata, dar am stat cite 10 ore in fiecare dintre zilele respective, inchisa intre portile mari de fier ale penitenciarului de maxima siguranta de la Tirgsor. Un penitenciar pentru femei.

Prima data, in 2005, in septembrie. Motivul? Cel mai frivol dintre orice v-ati imagina: un pictorial pentru rubrica de moda a revistei Tabu, al carei redactor sef eram, pictorial in care vorbeam despre expunerea feminitatii in spatii care minimalizau esenta unei femei; protagonista – o tinara de 25 de ani condamnata pe viata.

Pastrez in minte o secventa foarte colorata, la propriu. In curtea destinata celor care erau la regim “inchis”, adica ieseau la plimbare doar o ora pe zi, era un perete pictat cu umbrele si flori mari in culori foarte aprinse. Genul de desen pe care l-ai gasi in curtea unei gradinite. Fotografului (Cosmin Bumbutz) i-a placut locul si l-a ales pentru unul dintre cadre. Fata care poza fusese machiata si coafata, asa ca a fost imbracata de stilista in haine scumpe – camasa, fusta plisata, pantofi , toate intr-un violet pruna– si s-a trecut la munca.

Pentru ca nu era un model obisnuit, fetei nu i s-au cerut posturi speciale, miscari ale capului sau ale trunchiului pe care le fac, de obicei, modelele profesioniste in fotografiile de moda pentru ca hainele sa fie puse in evidenta.
Trebuia sa se uite la fotograf si sa zimbeasca. Fata a refuzat sa zimbeasca, avea probleme mari cu dantura, dar s-a uitat fix in cadru cu ochii ei albastri, senini, care nu lasau nimic de banuit din crima la care fusese partasa.
Locul de fotografie era foarte aproape de geamurile unui dormitor, asa ca detinutele de acolo au inceput sa se afiseze la ferestrele cu gratii si sa comenteze ironic. Una dintre ele si-a schimbat look-ul de trei ori cit in curte s-a realizat fotografia. Si-a pus peruci diferite, blonda cu par lung, blonda tuns bob si roscata cu par lung, si-a scos o oglinda pe geam si a inceput sa strige:

“Doamna, doamna, eu sunt mai frumoasa decit ea, pe mine nu ma fotografiati?” Si ea avea niste dinti lipsa.

*
Cea de-a doua imagine pe care o pastrez din acelasi penitenciar e o intimplare din 2010, 5 ani mai tirziu de la prima mea vizita.

In clubul penitenciarului (un fel de sala de clasa cu tabla, catedra, scaune rabatabile si o mica scena) o tinara statea intr-un colt, cu fata aproape lipita de un perete, si cinta “I will always love you”. Era imbracata in haine de strada potrivite cu o cafenea luxoasa din mijlocul Bucurestiului, parul blond il prinsese cu o cordeluta lata pe care o intuiai doar pentru ca printre buclele vesele se facuse un spatiu mare ca un sant.

Notele de sus de la refren le atingea ca si cum ar fi fost acolo linga ea pe zidul de care aproape ca-si lipea fata. Cinta impecabil iar intre spatiile dintre note , sau dintre cuvinte, era mult mai multa tensiune si jale decit era in cintecul original.

Tinara care cinta era inchisa pentru trafic de droguri, reteaua din care facea parte plimbase pe teritoriul Romaniei citeva sute de kilograme de heroina. Cintecul era cadoul colegelor ei pentru mine la incheierea unui curs special pe care-l facusem prin revista: invatasera sa faca fotografii.

Fetei ii fusese rusine sa cinte uitindu-se la noi, asa ca se auto pedepsise si se dusese in coltul scenei, ca sa cinte cu fata la perete.

Cind a terminat si s-a intors catre public, i-am vazut lacrimile siroaie pe obraji cum si ea a vazut lacrimile celor care erau in sala.

Toata lumea plingea. Fara exceptie.

*
Cea de-a treia amintire e despre mine si inceputul unui atac de panica.

Dupa 10 ore de stat in penitenciar, cu toate simturile alerte pentru ca e un loc in care ti se pare poti fi atacat de oriunde chiar daca e un gardian aproape, cu femei care vin la tine si-ti cer tigari, mai intii politicos, apoi mai ferm iar cind le refuzi trec pe linga tine injurind, cu alte femei care-ti spun povesti pe care le-au auzit de la tine cu citeva clipe inainte, doar ca-si imagineaza ca sunt ale lor intr-un transfer bizar de identitate in lipsa unei vieti reale si a unui contact cu realitatea asa cum o stiau cu multi ani in urma cind erau in libertate, cu dispute care se petrec in fata ta, plecate aparent de la nimic dar care vorbesc despre dorinta de superioritate demonstrate in fata cuiva “ de afara” care se poate revarsa in putere si autoritate asupra celor “dinauntru”, dupa 10 ore din astea aerul de dupa gardurile mari ti se pare mai curat si vrei foarte mult sa fii afara.

In prima zi in penitenciar, aproape de ora la care ar fi trebuit sa parasim locul pentru ca dupa ora 18.00 nu mai aveau voie barbatii in zona (si aveam in echipa doi barbati), am ramas fara aer. Eram in curte, a inceput sa ma stringa cutia craniana, inima sa-mi iasa prin ochi si sa mi se para ca nu mai e nicaieri oxigen.

Am avut nevoie de citeva minute bune in care mi-am spus in gind “curind am sa fiu afara, curind am sa fiu afara” ca sa plece inima catre locul ei, iar respiratia sa revina la un tempo normal.

***

Ce ne imaginam noi despre penitenciare nu e chiar ceea ce vedem daca ajungem acolo.

In Romania in penitenciare nu se mai poarta uniforme, ci haine de strada, detinutii care sunt la regim deschis – care merg la munca in timpul zilei si doar noaptea ajung in dormitoarele cu 6 sau 10 paturi – se pot plimba linistiti prin curtea mare care are si-un chiosc de unde isi pot cumpara lucruri de igiena sau suplimente la mincare.

Dar presiunea pe care o simti acolo nu vine din ceea ce stiai, ci din ceea ce nu credeai ca o sa simti.

Ai in jurul tau femei care rivnesc dupa atentie, care n-au notiunea de incredere in sine pentru ca nu prea au experimentat-o, care sunt tatuate din cap pina in picioare sau care poarta tocuri fine si machiaj sofisticat.
Si tu trebuie sa traiesti printre ele, sa-ti gasesti un loc fie si pentru o zi sau, in cazul celor care sunt condamnate, pentru citiva ani. Intr-un mod straniu, iti dai seama ca si dincolo de zidurile alea mari, in libertate, e aceeasi situatie.

Te lupti pentru ce-i al tau, incerci sa-ti faci loc si sa captezi atentia, ti-e incredibil de rusine cind esti in varianta ta cea mai sincera si mai curata, iar in mintea ta se creeaza tornade cind simti ca te ingradeste cineva si nu te lasa sa faci ceea ce-ti doresti.

Sunt foarte putini oameni care au privilegiul sa experimenteze ceea ce am trait eu, dar puteti citi cartea Portocaliul este noul negru (care a inspirat si serialul de acum celebru) ca sa va uitati la lumea dinauntrul penitenciarelor si sa nu mai judecati. Sa va ginditi ca nu exista om fundamental rau sau fundamental bun.

Si intelegeti ca libertatea e in realitate pe dinauntru, cind suntem stapin pe noi si mintea noastra si cind ne gasim un loc potrivit in puzzle-ul care reprezinta imaginea lumii in care, pentru o vreme, traim.

Cartea a aparut la editura Publica, e o experienta extrem de interesanta si vi-o recomand din inima. E deja in librarii, dar o puteti cumpara si de aici, online.

foto cover: shutterstock

0
2556
culturale
11 years ago

Editura Polirom reactioneaza la atacurile premierului Romaniei

Ceea ce face zilele astea premierul Ponta e semn ca nu-si mai vede, ma iertati, lungul nasului. Desi nasul e destul de lung la cite minciuni spune in fiecare zi.

dar dincolo de asta, orice autoritate – din guvern sau presedintie – n-ar trebui sa infiereze gratuit si fara vreun argument solid, pe putinii oameni cu carte pe care ii avem.

imi imaginez ca dlui Ponta i se pare frustrant cind isi da seama ca a pierdut startul cu lecturile (de specialitate sau nu) pentru a putea fi considerat un intelectual, la fel cum s-a intimplat si cu dl Basescu (care nici nu s-a asezat la blockstart-uri ca nu avea sens, a citit spre deloc), la fel cum se intimpla cu mai mult de jumatate din Guvern sau Parlamentul Ro, dar de aici si pina reactiile sale recente si vorbele fara de temei nu mai e decit un pas spre dictatura.

domnul Putin a interzis recent, prin lege, folosirea unor cuvinte care i se pareau urite. e foarte posibil ca in RO sa ne intoarcem curind la a interzice tiparirea unor autori pentru ca autoritatilor li se par nepotriviti.

ma bucur ca editura Polirom reactioneaza ferm la balivernele dlui premier si mi-ar placea foarte tare ca domnia sa sa-si ceara scuze.

stiu ca n-o s-o faca pentru ca deja se simte un mic Dumnezeu care poate face orice vrea, oricind vrea.

Reactia Editurii Polirom la atacurile premierului Romaniei

Recentele atacuri ale premierului Romaniei indreptate impotriva unor intelectuali de frunte ai tarii nu pot decit sa consterneze si sa ne ingrijoreze in acelasi timp.

 

Calomniile, acuzatiile inchipuite, etichetarile rudimentare amintind de vremuri pe care le credeam apuse, propaganda de partid cu pretentie de judecati de valoare, toate acestea (si nu numai) au reinceput sa infesteze viata noastra culturala si sa-i aduca serioase prejudicii.

Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, echipa Institutului Cultural Roman a obtinut rezultate deosebite si evidente in ce priveste promovarea culturii scrise in lume. In doar citiva ani, ICR devenise principala institutie culturala a tarii, cu o recunoastere internationala de necontestat. Urmarile asa-zisei reorganizari sunt cunoscute, fiind lesne de evaluat fie si prin reducerea drastica a numarului de traduceri ale operelor autorilor romani publicate in strainatate.

Revoltatoare sunt si jignirile aduse unuia dintre intelectualii de frunte ai tarii, profesorul Mircea Mihaies, autor si colaborator de prestigiu al editurii noastre. Opera lui este astazi larg recunoscuta atit in Romania, cit si in strainatate. A-l califica drept anti-roman, nazist, fascist batrin etc. constituie nu doar o lipsa de bun-simt, ci o deviere de la un discurs rational, un derapaj greu de imaginat la un politician responsabil.
Solicitam – impreuna cu toti cei care si-au manifestat indignarea fata de astfel de practici – ca premierul Romaniei sa renunte la calomnieri ce nu ii fac cinste. Solicitam ca preocuparile sale sa aiba in vedere starea grava in care se afla cultura nationala ca urmare a subfinantarii, si nu rafuielile politice personale sau de partid. Cultura scrisa a fost desfigurata vreme de prea multe decenii de indicatii, cenzura, etichetari ideologice si procese de intentii ca sa mai dorim sa ne intoarcem la acel trecut.

0
1447
culturale
11 years ago

putin erotism: ploaie, trupuri goale, dans

pentru ca tot a plouat mult zilele astea m-am gindit sa va ofer o perspectiva mai frumoasa asupra trupurilor ude.

doi dintre cei mai mari balerini ai momentului Roberto Bolle si Polina Semionova, dintr-un exercitiu care se numeste Passage si pe care il puteti vedea integral (6 min) aici

mai sus insa momentul cu o rafinata incarcatura erotica din exercitiu,  pe muzica lui Berlioz din Romeo & Juliet , actul final.

mi-am adus aminte de dansul asta ieri, cind ma aflam la Filarmonica din Craiova pentru un proiect; in culise, am gasit o partitura: Romeo & Juliet , Berlioz , iar pe drumul de la Bucuresti pina acolo plouase mult…

 

doamnelor, un bonus track, Roberto Bolle a fost acum citeva saptamini pe coperta Vanity Fair Italia fotografiat de Bruce Weber

 

 

 

 

0
1739
sundance 2014guest post: Am fost critic la Sundance London
filme simpa
11 years ago

guest post: Am fost critic la Sundance London

text de Claudia Ciolacu, cistigatoarea unui concurs organizat de Romtelecom si Sundance Channel, al carui jurat am fost

Festivalul de Film si Muzica Sundance este unul dintre cele mai importante festivaluri de film si poate cel mai mare festival de filme independente. Acesta are loc anual in Utah, S.U.A., dar mai trece si prin alte orase.

Pentru mine, Sundance era festivalul la care nu puteam sa ajung desi imi doream mult pentru ca il tot vedeam mentionat la finalul trailerelor multor filme bune.

Romtelecom si Sundance Channel mi-au indeplinit aceasta dorinta si m-au trimis la a treia editie a festivalului, ce a avut loc intre 25-27.04.2014, in Londra.

Pe lângă faptul că am avut șansa de a urmări în premieră mondială filme precum Obvious Child, They Came Together și Frank, am avut ocazia de a cunoaște oamenii datorită cărora festivalul Sundance London există.

John Cooper, directorul evenimentului, Patrick Connolly și Trevor Groth, directorii de programe, regizorul Ed Quintrell dar și Geraud Alazard, vicepreședintele departamentului de marketing al Sundance Channel au făcut tot posibilul pentru a ne înlesni accesul la programele festivalului și pentru a ne asigura o ședere plăcută.

Seria vizionarilor a inceput cu 3 scurtmetraje castigatoare ale concursurilor de scurtmetraje organizate de Sundance Institute in Spania, Belgia si Franta, apoi a continuat cu pelicula „Obvious Child” a tinerei regizorite Gillian Robespierre.

In „Obvious Child” Jenny Slate joaca rolul Donnei Stern, o tanara comediana din Brooklyn, care este parasita de iubit, isi pierde slujba si ramane insarcinata, toate in apropierea Valentine’s day.  Completat cu improvizatii extrem de istete din partea actorilor, scenariul foarte bine scris de Gillian si Karen Maine aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste interesanta, precum si o serie de personaje extrem de hazlii.

Filmul vazut in a doua seara la Sundance a fost „They came together”, in care vesnic tanarul Paul Rudd si adorabila Amy Poehler fac echipa cu regizorul si scenaristul David Wain, pentru a crea un rom-com ce include cliseele tuturor comediilor romantice. Inceputul Woody Allen-esc, umorul lui Bill Hader si personajele episodice complet ridicole va vor captiva instant.

Ultimul film vazut de mine, in cea de-a treia si ultima zi la Sundance a fost „Frank”.

Acest film este greu de criticat pentru cineva ce nu a crescut la televizor cu Frank Sidebottom, un personaj caracterizat de masca uriasa din fibra de sticla, creat de Chris Sievey, multe dintre referintele la cariera muzicala a lui Sievey trecand neobservate de catre mine.

In „Frank” il urmarim pe Jon, un tanar muzician ce nu reuseste sa produca decat melodii banale,  in incercarea sa de a se alatura unei trupe excentrice conduse de enigmaticul Frank. Prestatiile actorilor in frunte cu Michael Fassbender si Maggie Gyllenhaall sunt bune, iar tweet-urile personajului lui Domhnall Gleeson sunt folosite ca dispozitiv narativ intr-un mod antrenant.

In concluzie, Sundance Festival London 2014 a fost extraordinar si nu ramane decat sa speram ca nu va dura o vesnicie pana cand festivalul va ajunge si in Romania.

 

0
2145
bach in showbizBach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri
culturale
11 years ago

Bach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri

Am vazut ieri la Filarmonica din Craiova, Bach in showbiz, un spectacol cu variatiuni pe teme din Bach la percutie, spectacol creat de Zoli Toth si Adrian Enescu, si realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.

Sunt doua momente pe care le pastrez in minte.

Dupa prima piesa, spectatorii ar fi vrut sa aplaude dar nu stiau daca se cade sau nu. Se aflau in mijlocul unui recital dupa un repertoriu clasic, in Filarmonica, erau vioara, violoncel, marimba si vibrafon pe scena, plus muzicieni cu multa carte (si premii) in muzica clasica, dar ceea ce ascultasera nu era chiar muzica clasica.

Au aplaudat dupa citeva secunde de ezitare, iar mai tirziu cind Zoli Toth le-a spus ca aplauzele publicului le fac bine, si-au intensificat sonor aprecierea. De la o piesa la alta aplauzele au devenit mai puternice si mai cu pofta, semn ca spectatorii incepeau sa decodifice ceea ce vedeau pe scena si care nu semana cu nimic din ce mai ascultasera in Filarmonica.

Cind publicul a inceput sa aplaude cu putere, au aparut zimbetele pe fetele celor 4 muzicieni – Zoli Toth, Bogdan Pop, Flaminia Nasai, Amalia Gisca (sunt foarte tineri, dar au ani de studiat muzica, pe note:),  mai multi decit anii de cariera ai oricarui artist dance din topuri de la noi).

A fost insa si un moment in oglinda, cind pe fetele spectatorilor erau zimbete largi.

Catre finalul concertului, Bogdan Pop – celalalt percutionist de linga Zoli Toth, fost elev al lui ZoliJ – a inceput sa-si foloseasca trupul drept cutie de rezonanta pentru un moment special de percutie. Spectatorii au fost invitati sa tina ritmul cu aplauzele si, cind si-au dat seama ca si ei fac parte din show, au inceput sa se distreze foarte tare… pe Bach!

*

Bach in showbiz – variatiuni pe teme din Bach – e un show care poate fi receptat din doua directii. Pentru needucatii in muzica clasica – cum sunt eu –  receptia poate sa fie foarte cinematografica, pentru ca Adrian Enescu a creat , inspirat de Bach, o poveste foarte cinematografica. Mi se parea uneori ca sunt intr-un film despre viitor, ca Minority Report, de ex, dar si in povesti gen Amelie 🙂

Celor care stiu bine lucrarile lui Bach cred ca spectacolul le ofera un alt fel de drum care vorbeste, mai ales, despre cit de talentat si de special este Adrian Enescu, compozitorul lucrarilor din program. Probabil unul dintre cei mai vizionari compozitori romani, cintecele scrise de domnia sa in anii 80 “stau in picioare” ca sound si acum, intr-o epoca a muzicii electronice cu ritmuri alerte.

*

Altfel,  mi se pare greu ce vor sa faca Zoli Toth si Adrian Enescu cu proiectul asta si cred ca e o munca de citiva ani buni. Reinterpretind intr-o forma accesibila teme din muzica clasica, traducind pentru un public neobisnuit cu muzica clasica, ei spera ca tinerii sa revina in salile de concerte.

E ceva care se va face pas cu pas, intilnind om cu om, experimentind direct in contact cu muzica si, ca la toti cei care inoveaza si vor sa schimbe lumea, care vor sa sparga ziduri,  e foarte mult de munca.

Cei care vor veni dupa ei, pe drumul pe care-l “asfalteaza” acum, vor merge mult mai relaxati si vor avea un parcurs mult mai comod in a traduce limbajul classic catre un public tinar.

Trebuie ca e insa si o bucurie a vizionarului, indiferent de cit de greu e drumul parcurs.

***

Desi nu sunt o cunoscatoare a muzicii lui Bach, ca o experienta personala pot sa spun ca la una dintre piesele din concert o variatiune dupa Corala Cantata 147 mi-au dat lacrimile. Dupa concert am cautat tema originala si nu m-a impresionat la fel de mult. Asa ca, pentru mine, a functionat “traducerea”.

Spectacolul poate fi vazut dupa cum urmeaza: 5 mai Timisoara, 9 mai Oradea, Satu Mare 10 mai,  Cluj Napoca11 mai, Pitesti 16 mai, Brasov 23 mai, Tirgu Mures 24 mai, Sibiu 25 mai, Deva 26 mai, Bucuresti 5 iunie

 

0
2301
ROBERT-REDFORDnotele de plata ale lui Robert Redford
culturale
11 years ago

notele de plata ale lui Robert Redford

in noua editie Time 100 most influential people e un portret al lui Robert Redford care uimeste prin sinceritate si prin caracterul celui care l-a scris: Harvey Weinstein

Weinstein e directorul studiourilor Miramax si prietenul lui Redford si scrie un text despre cum Redford a schimbat piata filmelor dindu-le o platforma – Festivalul de la Sundance – celor care faceau filme independente.

dupa ce-si justifica alegerea, mentionind si talentul actoricesc, influenta ca producator si viziunea ca regizor ale lui Redford, Weinstein scrie:

“He has one fault. Over the past 20 years, we’ve been going out to lunch. Bob always gets away without paying the bill. I saw him a couple a months ago and reminded him of that, and he said, “you pick the place and the expensive wine and I’m in”

We dined for 3 hours, drank expensive wine and told some whoppers of stories. As we walked out of Graydon Carter’s Monkey Bar, the woman came for the check. Bob Patted his pants and sport jacket and said he didn’t have his wallet. It was as good a performance as I’ve seen, and make me laugh so hard that I put it on my account.

If you’re lucky enough to hang out with Bob Redford, get ready for an opinionated, brilliant,insightful discussion of moviemaking from the point of view of a legendary actor and pioneering director-producer. Just prepare to pay the check.”

*

cind am citit aceasta minunatie de descriere a unui fapt de viata care e scrisa in asa fel incit arata personalitatile a doi oameni uriasi, m-am gindit cine in Romania ar fi putut descrie o asemenea intimplare fara sa para o birfa, fara sa fie tabloid, ci sa poata da un inteles dincolo de fapte si cuvinte pentru oricare cititor.

m-am gindit putin, dar  am gasit un nume: Radu Cosasu.

nu stiu insa despre cine ar putea scrie la nivelul asta.

1
1972
folia, shakespeare & co gigi caciuleanuFolia, Shakespeare & Co.
culturale
11 years ago

Folia, Shakespeare & Co.

text de Sorana Savu

Am vazut spectacolul intr-o seara speciala si scriu despre el intr-o alta seara speciala. Azi este Ziua Internationala a Dansului. Asa ca e normal sa vorbim despre cel mai recent spectacol al maestrului Gigi Caciuleanu, de la Teatrul Metropolis.

Reprezentatia pe care am urmarit-o eu s-a petrecut de Sf. Gheorghe, cand se sarbatoreau doi dintre creatorii ei – Gigi Caciuleanu avea onomastica, William Shakespeare, ziua de nastere (stabilita mai mult sau mai putin prin buna intelegere intre cercetatori).

Si, ca sa incep cu sfarsitul, dupa spectacol, Gigi Caciuleanu a ramas pentru cateva minute printre noi sa ne dezvaluie cate ceva din munca de conceptie care a dus la producerea “Foliei”. Ar fi trebuit sa fie un dialog cu sala, doar ca eram cu totii mult prea preocupati sa reanalizam tot ce abia vazusem, sa ne tragem sufletul dupa un spectacol frumos care imbina poezia, muzica si dansul ca pe vremea menestrelilor si care mersese in crescendo.

Asa ca l-am ascultat pe el povestindu-ne despre tema Foliei, care se pare ca a facut istorie in muzica, dominand memoria populara timp de vreo doua secole (altele, nu astea ale noastre J). Despre momentele de calcul si de aleatoriu inspirat ale spectacolului. Despre semnificatiile intentionate si cele neintentionate.

Exista, de exemplu, un moment in care dansatorii isi impart niste “felii” de lemn cu care interactioneaza acrobatic si elastic, in miscari care mie imi aminteau de patinajul artistic. Intentia autorului era de a celebra “meridianele iubirii”, universalitatea sentimentului. Eu am privit momentul ca pe o secventa in care cuplurile de indragostiti ajung literalmente “over the moon”. Truth is in the eye of the beholder…

Maestrul coregraf ne-a povestit insa ca acel moment, pe care eu il considerasem minutios planificat si repetat are o doza consistenta de improvizatie si de emotie a riscului, pentru ca numai punctul de pornire si cel de final sunt clar stabilite. Daca o sa vedeti spectacolul, o sa va ramana in memorie momentul, sunt sigura.

Toti cei de pe scena sunt plurivalenti – actori, dansatori, unii cantareti foarte talentati. E spectacolul potrivit sa-l puna in valoare pe Adrian Nour, pe care l-am remarcat la “Vocea Romaniei”, dar in mod cert nu l-am inteles, fapt pentru care imi cer scuze.

E un spectacol in limba engleza, alegere buna pentru ca ultimele experiente cu piesele lui Shakespeare in original, mai ales in situatia in care engleza “veche” (pentru ca engleza lui Shakespeare nu e Old English) era periata si adusa la zi, m-au izbit, realmente, prin modernitate. Traducerile noastre, chiar si cele mai bune si mai frumoase, s-au bazat mult pe arhaisme menite sa ne transporte in timp, or engleza lui Shakespeare pare sa-si doreasca fix contrariul, adica sa tina pasul cu ziua de azi, indiferent de timpul actiunii.

Nebunia si dragostea, nebunia din dragoste, adevarul din dragoste, nebunia adevarului, sunt toate teme punctate si subliniate prin miscare – printr-un registru de emotii si sentimente cu care rezonam inevitabil si asupra carora vom vrea sa revenim pentru ca, asa cum spunea maestrul Caciuleanu, spectacolul de la Teatrul Metropolis se creeaza in fiecare seara sub ochii nostri, un pic altfel, un pic riscat, un pic mai fluid si mai integrat. Nu mai e cazul sa va invit sa-l vedeti, trageti voi singuri concluziile ;-)​

*
Sorana Savu este specialist in comunicare, Senior Partner Premium Communication. O puteti citi si pe blogul ei,soranasavu.com

0
1749
alvin-ailey-american-dance-theaters-kirven-james-boyd-and-glenn-allen-sims-in-robert-battles-the-hunt-photo-by-andrew-ecclesce ne invata dansul
culturale
11 years ago

ce ne invata dansul

dansul ne invata ca exprimarea e pe mai multe niveluri – toti putem dansa, unii dintre noi – cei cu har, talent si disciplina – pot sa vorbeasca prin dans.

dansul ne invata ca nu exista performanta fara perseverenta si dedicatie.

dansul ne invata ca putem face cu corpul nostru cel putin la fel de mult cit putem face prin cuvinte, dar pentru ca nu suntem preocupati mai mult de ansamblul care e “interiorul” nostru, nu stim sa ne folosim trupul.

dansul ne invata ca eleganta, gratia si frumusetea nu tin de “haina”, ci de exercitiul de a lucra cu tine.

dansul ne invata ca perfectiunea e o treapta pe care vrei sa urci mereu, dar tensiunea si emotia vin din straduinta de a tine miscarea continua pe drumul catre treapta aia.

dansul ne invata ca durerea se ascunde printr-un zimbet si ca fragilitatea gleznelor sprijinite in poante inseamna o suferinta pe care fetitele care se viseaza balerine nu trebuie sa o stie. pentru ca magia e cu multa munca.

*

dansul te invata sa te eliberezi pe tine de tine, sa fii constient de corpul tau, iti da o libertate in spatii inguste si, daca ai disciplina si perseverenta de a slefui miscarea, dansul te transforma nu doar la trup ci si la minte.

astazi e ziua internationala a dansului.

m-am gindit sa va spun ca nu e niciodata prea tirziu sa mergi la un curs de dans. si ca le puteti schimba in bine, in infinit mai bine, viata copiilor vostri daca-i duceti la cursuri de dans.

orice fel de dans.

*
iata unul dintre cele mai spectaculoase momente din istoria dansului. Two cu Sylvie Guillem. un exercitiu – eperiment de utilizare a miscarii, luminii si a sunetului pentru a exprima o emotie.
dureaza 7 minute, dar sunt sigura ca pe la jumatate nu mai puteti respira . de emotie si surpriza.

0
1831
filme simpa
11 years ago

Boyhood, o poveste filmata in 12 ani, un film cum n-a mai fost niciodata

intr-o epoca in care filmele se fac dupa retetar cu multi bani, in care timpul de la filmare pina la sala de cinematograf s-a redus la citeva luni, domnul care a facut seria Before Sunrise, Before Sunset, Before Midnight – Richard Linklater a realizat un film in 12 ani!

i-a convins cumva pe Ethan Hawke si pe Patricia Arquette sa filmeze an de an citeva saptamini in fiecare vara, la fel si pe un baietel care avea 6 ani la inceputul filmarilor, iar acum este adolescent.

filmul urmareste cresterea pustiului, trecerea lui de la baietel la baiat cu primii pasi catre barbat. si desi e fictiune, e absolut minunat sa vezi transformarile reale ale actorilor peste ani, la fel si cresterea pustiului care e in rolul principal,Ellar Coltrane.

e o miscare foarte foarte desteapta pentru ca dorinta cea mai mare a spectatorului e sa creada in personajele pe care le vede pe ecran, iar Linklater a dus filmul lui la limita dintre documentar si fictiune.

chiar e un film cum n-a mai fost facut niciodata.

filmul intra in cinematografele din toata lumea in Iulie.

 

0
1843
war_photographerA Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri
filme simpa
11 years ago

A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.

sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.

nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.

oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.

unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.

de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.

***

am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.

filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).

mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.

e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:

” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”

nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.

fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.

dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi 🙂

 

sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)

1
2233
Rossella-Brescia-and-the-company-of-Amarcord-on-the-Spanish-Steps-500x340flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma
filme simpa
11 years ago

flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma

imaginati-va ca sunteti turist prin Roma. va plimbati pe strazi si n-aveti cum sa nu ajungeti la Spanish Steps mai ales daca ati vazut Vacanta la Roma. sau, fie, daca sunteti interesati de shopping (in fata scarilor se deschide o strada cu luxury shopping)

bun, deci sunteti turist, urcati pe Spanish Steps ca sa faceti fotografii frumoase si, ca de nici unde, apare un grup de oameni costumati care incep sa danseze.

daca esti cinefil, ai o sansa sa te prinzi ca sunt imbracati ca in filmul lui Fellini Amarcord.

si daca esti fan Fellini, stii ca imediat dupa Spanish Steps catre Piata Poppolo se afla o intrare pe partea dreapta care ajunge in strada Via Margutta. pe la mijlocul strazii e placuta asta pe un perete pe partea stinga.

iar in piata in prima cafenea din dreapta, primul scaun de la geam, era locul preferat al lui Fellini.

***
la Roma se joaca zilele astea celebra montare a coregrafului Luciano Can­nito dupa Amarcord-ul lui Fellini in deschiderea Festivalului International de Dans; flashmob-ul, care a avut loc in urma cu 10 zile, a promovat deschiderea festivalului.

mi-ar fi placut sa fiu acolo. foarte foarte mult.

in italiana “amarcord” inseamna “imi aduc aminte”.
eu imi aduc aminte in detaliu si casa lui Fellini (pe care am avut privilegiul sa o vizitez) si privelistea de la masa lui preferata pentru mic dejun si desenele lui Fellini de pe peretii cafenelei, in spate la bucatarie. pe servetele de hirtie.

si, desi am fost norocoasa si am putut avea aceasta experienta nepretuita pentru un fan Fellini, tot mi-as fi dorit f f f f tare sa fiu acolo la acest flash mob.

1
2149
beyonce-and-her-dad11 sfaturi de la primul manager al lui Beyonce, tatal ei: Mathew Knowles,
muzici simpa
11 years ago

11 sfaturi de la primul manager al lui Beyonce, tatal ei: Mathew Knowles,

daca aveti treaba cu industria muzicala, dar si cu divertismentul in general, o sa va placa sa cititi cele 11 sfaturi pe care Mathew Knowles, tatal lui Beyonce – cel care a adus-o in business pina la intilnirea cu domnul sot, jay Z.

cele 11 remarci/recomandari se aplica inclusiv la business-urile mai mici care au legatura cu stringerea unei comunitati. imi place mult cea in care spune ca nu vinzi muzica (produsul tau), ci pe tine; cum imi place si remarca despre tendinta din viitor : comunici life style nu produsul pe care-l faci.

domnul Mathew Knowles a vorbit recent la Sync Summit, una dintre cele mai importante intilniri ale celor implicati in industria muzicala, conferinta care a avut loc la Paris.

1. Money in the music business are spent on an artist’s ego.

2. Less is more. While working in gospel for many years, Mathew learnt that artists don’t have to spend huge money to achieve success.

3. Artists have to educate themselves, developing both their craft and business skills.

4. Create a lot of content, not just music.

5. Mathew says that he figured that it usually takes 6 years of hard work before an artist achieves something big.

6. You sell yourself, not your music.

7. Only 1% of major albums are profitable.

8. Do what no one has done before. He said he was the first to release a remix on an album. Two versions of the same song, with vocals in a different tempo, were counted as one song which led it to a Number 1 spot in charts.

9. Get your stuff out there. You may chase the perfect sound, spending a lot of time and energy on polishing your songs, but in the end of the day you are the only one who will hear the difference.

10. Mathew thinks speaking about musical formats and trends, that the future is in subscriptions. Not only music, but lifestyle.

11. When asked if he discussed with Beyoncé her “secret” album before the launch, Mathew said that they started talking about it “years ago.”

0
1983
andrew solomonsa facem impreuna un interviu cu Andrew Solomon
carti simpa
11 years ago

sa facem impreuna un interviu cu Andrew Solomon

am deosebita onoare ca saptamina viitoare sa fac un interviu cu una dintre cele mai luminate minti ale momentului, Andrew Solomon. scrie despre psihologie, filosofie, politica, dar si literatura. il cititi in The New York Times, New Yorker.

e domnul care a avut curajul sa povesteasca despre depresia prin care a trecut si-a scris cartea care se numeste Demonul Amiezii – o anatomie a depresiei, o carte care e nu doar un spectaculos document clinic (cu zeci de povesti despre persoane aflate intr-un episod depresiv), ci si o literatura de foarte buna calitate.

cum stiu ca sunt foarte multi fani ai dlui Andrew Solomon in Ro, m-am gindit sa impart cu voi acest interviu. adica sa puteti pune si voi intrebari. le astept in comentariile acestei postari pina duminica seara.

aici il puteti asculta pe Andrew Solomon povestind despre depresia sa si a altora, despre cum a vrut sa se sinucida, despre bunica lui care s-a sinucis din cauza depresiei dar si despre faptul ca traim in timpul care ne e destinat si ne e potrivit, chiar daca uneori nu credem asta.

cartea Demonul amiezii – o anatomie a depresiei a aparut la editura Humanitas si poate fi gasita in librariile din toata tara.

3
2801
folia-shakespeare-co-un-spectacol-de-gigi-caciuleanu-i98686Folia, Shakespeare & Co – “sa facem magie!”
culturale
11 years ago

Folia, Shakespeare & Co – “sa facem magie!”

Niciodata n-am avut mai prezenta senzatia despre cit de relativ e timpul cum mi s-a intimplat in timpul repetitiilor celui mai recent spectacol creat si coregrafiat de Gigi Caciuleanu, Folia, Shakespeare & Co.

Cind am intrat, in mijlocul salii de repetitii era Gigi Caciuleanu, in pantaloni de trening si tricou polo, ambele negre; in fata lui, pe covorul de dans, 12 tineri  cu haine de antrenament si caciuli colorate, de bufoni; in spatele lui, 7 persoane din staful tehnic al companiei de dans ce-i poarta numele in Romania.

Dl Caciuleanu statea pe linia in care covorul de dans se intilnea cu dusumeaua, linia care separa cele doua lumi, ale celor care dansau si ale celor care priveau, granita subtire dintre timpul lor si timpul nostru, cu coregraful translator unic sau … mecanic al masinii timpului.

Pe covorul de dans tinerii isi desfaceau miscarile numarind usor din buze pina la 8 ca sa fixeze pe muzica gindul pe care urmau sa-l spuna. Era spectaculos sa-i vezi cum prind miscarea intr-o clipa desi ea, pentru  spectator,  avea foarte multe componente. Cum era spectaculos cit de multa incredere aveau unii in ceilalti; se lasau pe spate stiind ca vor fi prinsi, aruncindu-se in gol fara nicio ezitare. Ca sa ramina in cei 8 timpi ai miscarii.

In staful tehnic timpul avea alta masura. Cind Gigi Caciuleanu a cerut schimbarea unei muzici, 4 miini s-au indreptat simultan catre CD Playerul dintre laptopurile de pe o masa, a durat mai putin de 10 de secunde sa fie gasita piesa noua, dar tehnicii pareau ca au dus cu ei incordarea cautarii de o ora. Era important sa-i salveze timpul de gindire, de repetitie si de confort al coregrafului. (o atitudine de profesionalism care m-a facut sa ma gindesc la marile companii de dans din lume)

“Haideti, haideti, concentrati-va, suntem la o secunda de la  inceputul spectacolului”, le-a zis Caciuleanu o ora mai tirziu tinerilor, iar ei au zimbit si s-au asezat in formatie: repetasera mult din show, dar si pentru maestru timpul are o alta scala.

***

 Cred ca mai mult ca la oricare alt spectacol al lui Gigi Caciuleanu, la Folia, Shakespeare & Co si spectatorii vor simti cit de relativ e timpul.

E o secventa in care tinerii danseaza pe meridiane – jumatati de cercuri – si in zona aia ingusta, intr-un echilibru magic, incep sa spuna povesti individuale: de forta, de ego, de iubire. Iar spectatorii isi vor tine respiratia, sunt sigura, si se vor uita uitind de timp.

O sa recunoasca Furtuna sau Richard al III-lea, desi nu vor fi foarte multe vorbe din Shakespeare, ci muzici -jazz, contemporan, muzica clasica-, dar o sa recunoasca tocmai pentru ca e pastrata esenta povestilor, adevarurile pe care le-a spus Shakespeare care s-au translatat peste timp, raminind universal valabile.

Pentru ca ceea ce face Gigi Caciuleanu cu spectacolul asta (la fel cum a facut si cu Caragiale in D’ale) e sa caute esenta povestii si sa o repuna in alt limbaj. Si e incredibil de emotionant sa vezi cum o poveste care e spusa pe zeci de pagini de text, poate fi redata cu aceeasi intensitate si, uneori, cu sensuri noi, din citeva miscari intr-un context muzical care scoate totul in universal.

E o demonstratie minunata despre cit de relativ e timpul in lumea artei si in lumea noastra, pentru ca unele povesti, daca merg la esenta caracterului uman, sunt valabile in orice epoca.

***

Cind ma uitam la repetitii mi-am adus aminte de o poveste din copilaria lui Gigi Caciuleanu, de lectiile pe care le-a facut cu Miriam Raducanu.

 

I-a dat odata o minge si l-a lasat sa improvizeze intr-un spatiu fix. Lui i s-a parut ca si-a descoperit lumea, pentru ca era liber, improviza, dar cind a mers sa filmeze dansul pentru televiziune si-a vazut inregistrarile sucesive a remarcat cu stupoare ca facea mereu aceleasi miscari, pentru ca erau esenta a ceea ce era el in relatie cu obiectul care i se daduse spre improvizatie.

La repetitiile de saptamina trecuta, tinerii au putut sa improvizeze in citeva momente. Li s-a dat liber sa faca miscari in ceea ce era esenta lor, sa fie liberi in spatiul fix al timpilor pe care ii aveau de acoperit pe muzica, in contextul povestii pe care o spuneau.

Habar n-am daca tinerii stiau povestea Mingii, sper ca da, dar mie mi s-a parut a fi inca o dovada de cit de relativ e timpul si cum, peste ani, ajungem in acelasi punct al existentei “orizontale”, doar ca putin mai sus pe scala timpului, ca intr-o spirala.

***

In secventa cu jumatatile de cerc, unul dintre bufoni ia un cerc dintr-o gramada aruncata in mijlocul scenei. Il ridica vertical, lasindu-i doar un punct de sprijin cu scena si-apoi ii da drumul usor. Gravitatia si forma obiectului fac caderea fluida, ca a unei frunze, insa forta cu care bufonul imprima miscarea da sensul scenei.

Indicatia Dlui Gigi Caciuleanu pentru gestul, forta si mesajul dansatorului actor care e bufonul (Lari Giorgescu) a fost: “sa facem magie!”

Pe 23 si 24 aprilie, la Metropolis, spectatorii vor trai totul ca intr-o secunda, dansatorii vor masura cu memoria musculara (pentru ca deja au miscarile in singe) totul in 8 timpi, iar pentru restul echipei tehnice orele vor fi cit anii.

Ce nu stiu, si as vrea foarte tare sa aflu dupa spectacol, e cum va fi masurat domnul Caciuleanu intimplarea, daca la scala lucrurilor minunate pe care le-a facut va fi fost mai mult de o secunda.

0
2675

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!