Category : culturale

lista mea de PasteLista de Paste
culturale
11 years ago

Lista de Paste

text de Noemi Meilman

Am avut norocul sa cresc intr-o familie multi etnica, in care parintii si bunicii mi-au “predat” religia prin povesti frumoase insotite toate de insemnatatea culinara. Pentru mine Craciunul inseamna cozonac si sarmale, Hanukkah, gogosi, Pesach-ul inseamna “matzot” iar Pastele, pasca aceea minunata cu multa branza si ouale tari, la fel cum si de Pesach se mananca oua tari.

De cativa ani am inceput sa imi fac o lista si de Paste. Numai ca aceasta difera de cea de Craciun, pentru ca aici nu sunt cadouri ci doar liniste si timp mai mult pentru mine si pentru familia mea.

De acest Paste mi-am propus sa fac un tricou personalizat impreuna cu fiul meu (cu ajutorul culorilor permanente primite in dar de la Marina Moldovan de la 109), sa vad multe filme cu partenerul meu, sa ma vad cu cativa preteni foarte apropiati si bineinteles, sa ii plimb mai mult pe cateii mei dragi, Clint & Shlomo. Pe lista mai sunt niste reviste “calde” si neaparat o carte.

Va doresc Paste fericit si sa va bucurati ca sunteti sanatosi, este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le avem.

Pe curand!

*

Noemi Meilman este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazzar Romania si o puteti citi si pe Placerile lui Noe

0
2241
retro-tvHugh Laurie, Celine Dion si un concurs tv de ghicit cintece
culturale
11 years ago

Hugh Laurie, Celine Dion si un concurs tv de ghicit cintece

noi nu mai avem divertisment din care sa invatam lucruri (ne mai salveaa Vrei sa fii miliardar si FamiliaDA, dar dupa cum arata audientele suntem in terapie intensiva pe aparate).

ei au emisiuni din care inveti lucruri minunate. Money Drops e super star la BBC care n-a avut deloc succes in RO, iar in america aproape orice show de dupa amiaza sau seara , nu foarte tirziu, are si joculete la care participa starurile cu super super relaxare.

acum nu stiu cite vedete de la noi ar avea relaxarea si umor lui Hugh Laurie si al lui Celine Dion dar uitati-va 12 minute la aceasta emisiune.

fiecare are un coleg de echipa si trebuie sa-i cinte un cuvint parola ca sa poata fi identificat un titlu de cintec, format tot dintr-un cuvint.

enjoy. e mai tare decit orice am avea in seara asta la tv. si e si super condensat si cu umor de calitate. plus ca nici nu e nevoie de mari resurse, 2 mese, un pupitru si niste oameni. cu oamenii avem noi problema.

0
1612
1CD_0120romani care lucreaza la Disneyland
culturale
11 years ago

romani care lucreaza la Disneyland

saptamina viitoare, la invitatia Air France ma voi muta pentru citeva zile in Disneyland Paris.
la propriu, adica voi locui acolo.

gratie colaborarii dintre Air France si Disneyland Paris, voi avea acces la informatii despre cum a fost conceput noul show de primavara – Swing into spring – din celebrul parc de distractii, ii voi cunoaste pe cei care au conceput aceste costume minunate si pe cei care au transformat gradinile in personaje vii.

 

dincolo de toate aceste intilniri minunate pe care le voi descrie desigur pe blog, as vrea sa scriu ceva si despre romanii care lucreaza la Disneyland si nu ma refer aici la cei din functii de conducere cum e domnul Vasile Sirli (cel care compune coloana sonora pentru toate paradele Disneyland Paris), ci la oameni care au job-uri mai mici – de la vinzatori la chioscuri la animatori in spatele unui costum magic.

daca stiti pe cineva care lucreaza la Disneyland Paris, va rog tare tare tare, anuntati-ma. (cristina.bazavan la gmail.com)

multumesc frumos

1
2319
filme simpa
11 years ago

25 mai: The Normal Heart

pentru ca se schimba comportamentul consumatorului, pentru ca la cinematograf mai merg oamenii doar pentru filme de super actiune, televiziunile incep sa preia controlul in materie de ceea ce eram noi obisnuiti in dreptul cuvintului film.

hbo lanseaza in 25 mai un film cu Julia Roberts si Mark Rufallo care are mari sanse sa aiba si o proiectie la Festivalul de film de la Cannes.

filmul e inspirat dupa o poveste reala din anii 80 din NEW YORK, in perioada in care se credea ca HIV/SIDA e o boala contagioasa.

0
1713
love in your mindfree ebook: 50 de opinii despre dragoste si iubire, vol 2, BARBATII
carti simpa
11 years ago

free ebook: 50 de opinii despre dragoste si iubire, vol 2, BARBATII

cind m-am gindit la proiectul “50 de opinii despre dragoste si iubire” am privit lucrurile din punct de vedere antropologic: sa ai in acelasi spatiu opinii de la 5 la 54 de ani, sa poti vedea cum se schimba semnificatia unor cuvinte in functie de nevoile si asteptarile fiecarei virste mi s-a parut a fi un context mult mai simpatic decit opiniile in sine.

apoi mi-am dat seama ca nevoile si asteptarile femeilor sunt diferite de cele ale barbatilor, asa ca am impartit proiectul in doua volume.

ce-au spus femeile puteti citi aici. ce-am remarcat adunind opiniile barbatilor mi se pare insa a fi ca o lumina care se aprinde pe drumul pe care-l am de facut mai departe in viata.

femeile esentializeaza si idealizeaza prin opiniile lor, se gindesc la cea mai buna dintre variantele posibile, pe care poate nici n-au trait-o inca, dar viseaza sa li se intimple.

barbatii relateaza despre experienta lor, definitia iubirii lor e din ceva ce au trait deja, exemplifica mai practic, mai tangibil si, de asta, poate mai onest.

va invit deci sa va luati o jumatate de ora de lectura si sa parcurgeti opiniile barbatilor, gindindu-va ce ati fi raspuns voi la aceleasi intrebari: ce e dragostea?/ce e iubirea?

Ebook-ul de fata mi se pare a fi un drum emotionant intins pe o jumatate de secol prin mintea (poate chiar sufletul) unor barbati.

1
2436
bricusifemeile din viata lui Brincusi
culturalediverse
11 years ago

femeile din viata lui Brincusi

un text pe care l-am gasit intr-o nota pe facebook la doamna Silvia Ghiata si am rugat-o sa-l postez aici.

 

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI:

I.”Materialul didactic”

Constantin Brâncuşi a fost o personalitate a cărui consistenţă umană a fost înghiţită pur şi simplu de legendă. Omul Brâncuşi a fost, practic, strivit de cioburile propriei statui, precum Zamolxe din piesa cu acelaşi titlu a lui Lucian Blaga. Este inexplicabil cum de s-a putut întâmpla acest lucru într-un interval de timp atât de scurt, dar în orice caz e bine că s-a întâmplat, chiar dacă pentru asta a trebuit să sacrifice oameni apropiaţi, prieteni, femei. Să-i sacrifice sau pur şi simplu să se folosească de ei pentru a-şi atinge ţelul.

 

Preţul acestui comportament a fost, pe de o parte, magnitudinea operei, care mai produce şi astăzi seisme, iar pe de altă parte singurătatea tristă a omului, în ultimii ani de viaţă. Spuneam într-un articol anterior despre Brâncuşi că aproape toate femeile care i-au trecut pragul, atrase ca fluturii de lampă, au trecut în mod fatal și prin patul lui primitiv din locuința-șantier. S-a bucurat de ele fără să le dea nimic în schimb, furându-le chipul și esența, pe care le-a transformat în statui. Nu s-a fălit niciodată cu „cuceririle” lui, tot ceea ce ştim s-a aflat de la „victime” sau de la martori indirecţi. Voi face, pentru început, o trecere în revistă a câtorva nume de femei mai mult sau mai puţin celebre, care au avut curiozitatea fatală de a-l cunoaşte de aproape…

 

Margit Pogany

Brâncuşi a cunoscut-o pe pictoriţa unguroaică Margit Pogany prin 1909 şi i-a cerut să-i pozeze pentru un bust. „Am pozat pentru el de mai multe ori, îşi amintea Margit Pogany. De fiecare dată, începea şi termina un nou bust (in lut). Fiecare era frumos, minunat de real. Eu îl rugam să-l păstreze ca variantă finală, dar el izbucnea mereu în râs şi arunca bustul înapoi, în lada cu lut din colţul atelierului – spre marea mea dezamăgire“. Margit Pogany a consemnat şi impresia pe care i-a produs-o contemplarea unui cap de marmură aflat în atelier: „Am realizat că eram chiar eu, deşi capul nu avea niciuna din trăsăturile mele. Era tot numai ochi. Însă, privind înspre Brâncuşi, am observat că mă privea pe furiş, în timp ce vorbea cu prietenii mei. I-a făcut o enormă plăcere să constate că am reuşit să mă recunosc“. 19 lucrări intitulate „Domnişoara Pogany” a realizat Brâncuşi, într-un interval de 20 de ani. În 1913 a expus-o în Statele Unite, unde a trezit un interes uriaş. Cât priveşte prototipul, Margit Pogany, după primul război mondial aceasta s-a stabilit în Australia. Până în 1937 cei doi au întreţinut o corespondenţă intensă.

 

Margit Pogany 

Prințesa Marie Bonaparte

A fost fiica Prințului Roland Bonaparte (1858-1924) și a Mariei Félix Blanc. Bunicul patern a fost Pierre Napoleon Bonaparte, fiu al lui Lucien Bonaparte, care era unul dintre frații mai mici ai lui Napoleon I. Bunicul matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. De la această parte a familiei sale, Marie a moștenit o marea avere. În 1907 s-a căsătorit cu Prințul George al Greciei și Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei. I-a pozat lui Brâncuşi pentru controversata „Prinţesă X”, care a provocat un scandal imens în 1919, când artistul a expus-o la Grand Palais. A fost considerată o lucrare pornografică pentru asemănarea ei cu un falus, Brâncuşi fiind obligat să o retragă din expoziţie. Este adevărat că prinţesa Maria Bonaparte a fost obsedată toată viaţa de penis şi de obţinerea orgasmului (ea fiind frigidă), dar sensul lucrării e cu totul altul. Iată ce-i declara, în ianuarie 1920, Constantin Brâncuşi ziaristului Roger Devigne de la revista „L’ère nouvelle”: „Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esenţă (…) Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a degaja această entitate, pentru a aduce în domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Şi cred că, biruind în cele din urmă, am depăşit materia. De fapt e chiar păcat să strici frumuseţea unei materii sfredelind mici găuri pentru ochi, (sculptând) părul, urechile. Şi materia mea e atât de frumoasă prin liniile acestea sinuoase, strălucind ca aurul curat şi care rezumă într-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pământ“.

 

 Prinţesa Marie Bonaparte a Greciei

 

Eileen Lane

O relaţie „interzisă” a avut Brâncuşi cu o frumoasă americancă de origine irlandeză, pe nume Eileen Lane, venită ân Europa pentru a-şi vindeca rănile provocate de o logodnă eşuată. Era fascinată de Brâncuşi dar, în acelaşi timp, rigidă în gândire şi plină de prejudecăţi, ceea ce l-a determinat pe Brâncuşi să-i spună: „De ce nu vii cu mine în România? Asta îţi va schimba ideile. Nu trebuie să-ţi faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”. Eileen a acceptat invitaţia şi, împreună cu Brâncuşi, a vizitat România, între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922. Diferenţa de vârstă dintre cei doi (peste 20 de ani) a făcut imposibilă finalizare relaţiei printr-o căsătorie, lucru la care, oricum, Brâncuşi nici nu se gândea. Eileen, care era foarte îndrăgostită de Brâncuşi, a rupt în cele din urmă relaţia şi s-a întors în America unde s-a căsătorit. “Doresc să-ţi mulţumesc pentru zilele petrecute împreună – îi scria ea mai târziu. M-a durut însă să te văd suferind, la fel cum m-a întristat teama de a nu-ţi putea arăta o afecţiune pe care nu mai am dreptul să ţi-o împărtăşesc”. Eileen Lane i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea cu numele său (“Eileen Lane”).

II.

Dacă facem imprudenţa să-l scoatem pe Brâncuşi din legendă, s-ar putea să avem surpriza unor dezamăgiri. Omul nu este întotdeauna la înălţimea faptelor sale cele mai înalte, faptele fiind, în acest caz, opera artistică. Poate că, în numele imaginii pe care el ne-a indus-o iar noi am construit-o, raportată la morala comună, unele dintre relaţiile lui Brâncuşi cu femeile sunt imorale sau chiar incalificabile. Dar, pe lângă faptul că un «monstru» de talia lui Brâncuşi are circumstanţa genialităţii, e bine să luăm în considerare şi cuvintele lui Alfred de Musset, care spunea că “cele mai frumoase ciuperci cresc în bălegar. Dar noi mâncăm ciupercile, nu bălegarul”. «Ciupercile» sunt, evident, inegalabilele sale statui. Majoritatea dintre acestea au fost, însă, mai întâi femei.

Léonie Ricou

L-a cunoscut pe Brancuşi în salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, în perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogată din înalta societate pariziană, o cunoscută protectoare a artelor şi a artiştilor. Nu există dovezi certe asupra caracterului intim al relaţiei lor, în orice caz Leonie i-a inspirat lui Brâncuşi lucrarea „Madame L.R.” (vândută, în urmă cu doi ani, la Londra, la o licitaţie Christie’s, cu 20 de milioane de euro). Sculptura n-a aparţinut niciodată „inspiratoarei”. Ea a stat în atelierul din cartierul Montparnasse până spre anul 1920, când Brâncuşi a dat-o, în schimbul unei picturi, lui Fernand Léger. Acesta a fost primul proprietar al lucrării, până la moartea sa, în 1955. A fost lăsată moştenitre văduvei sale, Nadia, pentru ca, ulterior şi în final să intre în colecţia Yves Saint-Laurent, care a vândut-o la licitaţia Christie’s. Lucrarea nu fusese nicodată expusă.

 

Baronesa Renée Irana Frachon

În perioada 1909-1910, i-a pozat lui Brâncuşi, în celebrul lui atelier-şantier-sanctuar din cartierul Montparnasse, misterioasa baroană Renée Irana Frachon, al cărei portret, conform interpretărilor, a devenit, prin distilări succesive, „Muza adormită”. Ca şi în cazul lucrărilor „Domnişoara Pogany” sau „Prinţesa X”, Brâncuşi a insistat obsendant în exprimarea totală a trăirii declanşate de modelele sale feminine. De aceea a încercat să „extragă” ideea din mai multe materiale (bronz, marmură, lemn). Discreţia cu care sunt învăluite anumite relaţii ne împiedică să ştim până la ce grad de intimitate au ajuns. Este şi cazul acestei baronese cu nostalgii (sau, poate, cu ascendenţe) persane. Ea chiar a vizitat Iranul şi i-a trimis, din Teheran, o carte poştală lui Brâncuşi, în 1923. Iar ceva mai târziu a publicat şi o carte despre călătoria ei prin lumea islamică: „Quand j’etais au Kurdistan”.

 

Agnes Ernst Meyer şi “La Reine Pas Dédaigneuse”

Mamă şi fiică: Agnes şi Florence Meyer

Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe Brâncuşi, în 1910, prin intermediul soţului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului “The Washington Post”. Relaţia dintre ei s-a materializat artistic în lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse”, sculptată în marmură neagră. Agnes Meyer e aceea care îi asigura lui Brâncuşi, in 1914, transportul la New York al lucrarilor pentru expozitia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz şi Steichen, după cum tot ea acoperea cheltuielile procesului câştigat de sculptor în 1929, contra vămii americane. În acelaşi an, Florence, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, a venit la Paris pentru a încerca să-şi construiască o carieră de dansatoare. A ajuns, evident, şi în atelierul lui Brâncuşi, adusă acolo chiar de mama ei. În mod fatal, între artist şi fiica jurnalistei a început o relaţie care s-a prelungit, prin corespondenţă, până în 1947. Se pare că lucrarea„Miracle” a fost inspirată de Florence Meyer. Iată câteva fragmente din scrisorile trimise de Brâncuşi, din care reiese destul de clar natura relaţiilor dintre ei (Unele dintre scrisori sunt semnate cu numele „conspirative” Morice I, Morice II şi Morice III):

„Nu demult am dejunat cu Favorita. M-a întrebat daca am ştiri de la dumneavoastră şi i-am spus că v-am scris o scrisoare aproape de dragoste şi că n-am primit răspuns, la care ea a afirmat că aţi fi fost indignată dacă v-aş fi scris altfel…“ (23 februarie 1933)

„Îţi mulţumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfectă dreptate să spui că dansatorii sunt fenomene şi nu rezultatul unei evoluţii, în toate artele este exact la fel. Şcoala nu ne învaţă decât ceea ce ştim. Drumul înainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, împinşi de o nevoie inerentă tuturor lucrurilor: iată la ce mă gândeam când spuneam că facem ceea ce trebuie să facem şi nu ceea ce bunul plac ne poate conduce să vrem să facem. Şi această nevoie profundă, care ne macină în permanenţă, e ca o piatră preţioasă, brută, pe care trebuie s-o lucrăm cu răbdare şi metodă. Nu te omorî cu dansul… Caută să nu te oboseşti, căci oboseala excesivă descurajează iar descurajarea repetată ucide încrederea în noi înşine. Or n-avem decât credinţa spre a ne ghida, draga mea Florence“ (31 iulie 1933)

„În seara premierei voi fi printre aceste flori, pentru a sărbători triumful tău. Floarea pe care ţi-o trimit e miraculoasă. Priveşte-o când eşti în dificultate şi ea te va salva“ (21 decembrie 1936)

„M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Te îmbraţişez mult, mult, mult, mult, mult… Am găsit cercelul tău printre pietrele mele şi mă bucur că e în siguranţă. M-am gândit şi mă gândesc mult la tine, tot timpul… Te îmbrăţişez din adâncul inimii şi te aştept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Foarte, foarte dragă Florence, mă gândesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint. Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste“. (21 decembrie 1938).

Relaţia lor epistolară continua chiar şi în 1947. De data asta, Florence, care era măritată, îl iubea mai mult ca o fiică, trimiţându-i de la distanţă, iubitului ei de 69 de ani, pachete cu haine şi bunătăţi. Şi iată răspunsul lui Brâncuşi:

„Multumesc, Darling, acestea sunt lucrurile care-mi lipsesc cel mai mult. Morice III începe să te coste destul de scump. Ai să te ruinezi pentru un ingrat“. (1947)

 

III.

Aproape niciuna dintre femeile care s-au apropiat, mai mult sau mai puţin, de Brâncuşi, nu s-a situat la distanţa corectă de el, pentru a înţelege ceva din această apropiere. Unele l-au părăsit repede, după ce şi-au astâmpărat curiozitatea, altele au zăbovit mai mult, pe altele le-a gonit el. În orice caz au fost multe. Noi trecem în revistă doar câteva, cele mai importante…

„Fetişcana sofisticată”

Nancy Cunnard a fost o femeie şi o scriitoare nonconformistă, care a militat împotriva rasismului şi fascismului. Deşi s-a născut într-o familie britanică aristocratică, ea a respins ferm valorile clasei din care provenea. Afost muza inspiratoare a multor scriitori şi artişti ai secolului XX: Lewis Wyndham, Aldous Huxley,Tristan Tzara, Ezra Pound, Henry Crowder, Louis Aragon, Ernest Hemingway, James Joyce, Constantin Brâncuşi , Langston Hughes, Man Ray, şi William Carlos Williams. Cu cel puţin jumătate dintre ei a împărţit şi patul, unul dintre ei fiind, evident, Brâncuşi. În perioada în care frecventa atelierul acestuia din Montparnasse, Nancy Cunnard umbla însoţită de un pianist negru cu care, de fapt, trăia, aceasta neîmpiedicând-o să aibă multiple relaţii paralele. Brâncuşi i-a dedicat două lucrări: „Jeune Fille Sophistiquée” („O fetişcană sofisticată”) şi „Negresa blondă”. Viaţa promiscuă şi dezordonată i-a ruinat sănătatea fizică şi psihică, ceea ce a dus la internări repetate în spitale şi centre de boli mintale. Nancy Cunnard a murit la vârsta de 69 de ani, cântărind doar 26 de kilograme, în Cochin Hôpital, Paris.

„Vrăjitoarea”

În ultimii ani de viaţa ai lui Brâncuşi, una din cele mai apropiate persoane (de fapt, singura) i-a fost pictoriţa Sonia Terk-Delaunay, cea care l-a convins să-şi facă un testament prin care să clarifice cine va trebui să aibă grijă de operele sale de artă şi de atelier. Deşi ţinuse unele jurnale şi caiete de notiţe, Sonia şi le-a distrus înainte de a muri. Totuşi, în hârtiile rătăcite printre acte şi fotografii, s-a găsit o însemnare ciudată, care se referea la o întâlnire de câteva ore a lui Brâncuşi, în atelierul său, cu o femeie pe care el o numea „Vrăjitoarea”: pianista Vera Moore. Brâncuşi îi spunea Soniei că puterea Verei asupra lui a fost atât de mare încât, după încetarea legăturii lor, nu a mai fost atras de nimeni altcineva, nici fizic şi nici psihic: “La o întâlnire de câteva ore din studioul lui Brâncuşi, el mi-a povestit că după Vera nu a mai existat nimeni în viaţa lui, nu a mai atins nici o femeie. De bună voie şi nesilit de nimeni a devenit un ascet. Această transformare a fost remarcată de toţi, însă nimeni nu a pus-o în legătură cu Vera”. Se pare însă că, dacă Sonia spune adevărul, Brâncuşi o minţise. Aşa cum se ştie, după Vera Moore au mai existat cel puţin două femei în viaţa artistului: Maria Tănase (în 1938) şi Peggy Guggenheim (1939). Brâncuşi o cunoscuse pe Vera Moore în 1930, au avut o relaţie care a durat până în 1935, din care ar fi rezultat un copil. Cercetătoarea Siena Miller susţine că acest rod al iubirii dintre artistul român şi Vera Moore, ar fi John Moore, fost fotograf la cabaretul Crazy Horse. Acesta are astăzi 77 de ani şi trăieşte la Jouy en Josas, o localitate din vecinătatea Parisului. John Moore ( pe care-l cheamă, de fapt, John Constantin Brâncuşi Moore) nu a fost recunoscut de tatăl său.

 

1
5608
copilaria-lui-isus-coetzeeCopilaria lui Isus – J.M.Coetzee – cea mai controversata carte pe care am citit-o
carti simpa
11 years ago

Copilaria lui Isus – J.M.Coetzee – cea mai controversata carte pe care am citit-o

Miercuri la Libraria Humanitas Cismigiu am participat la lansarea cartii lui J.M. Coetzee, Copilaria lui Isus si nimic din ce-a fost acolo n-a semanat cu multele lansari la care am fost invitatul care sa -si spuna parerea despre carte.

*
mi-a fost frica de cartea asta de la inceput.

m-a incurcat titlul, faptul ca autorul e cistigator de Nobel pentru literatura, absolvent de matematici, stiam ca scrie complicat si , bonus track, pe spatele cartii erau niste referinte care ma ingropau – de la Beckett la Borges – cu descrierea: “alegorie, utopie, distopie, bildungsroman, roman postapocaliptic, roman filosofic”. tot ce aveam in minte era “ok, o citesc dar mai trebuie sa si vorbesc in public despre ea?!”

si mi-am promis ca o citesc cu mintea curata, ca si cum nu stiu nimic despre autor si premiile lui si nici titlul ala cu miza foarte mare nu-l cunosc. (pe coperta 4 mai era un citat in care autorul zicea ca s-ar fi dorit sa nu fie ceva pe coperta 1, iar cititorul sa afle titlul cartii la sfirsit)

dar, pentru ca suntem ceea ce citim, dupa primele 2 capitole mi s-a parut ca ma duc undeva in lumea lui Saramago; mai intii in Eseu despre orbire, cu o proiecte mai mare pe emotional/ empatie (pentru ca actiunea are loc intr-un oras care se numeste Noville – si in mintea mea a fost “Nu/Niciun Oras”, pentru ca personajele nu au amintiri, li se dau nume la intrarea in Oras si pe acelea le folosesc, n-au interese materiale, n-au nici mari interese erotice/sexuale), mai apoi in Cain (mai ales influentata de titlu).
si mai aveam o trimitere pe care mi-a fost rusine si frica sa o mentionez, sa vedeti de ce…

***
cartea e povestea unui copil de 5 ani si a unui barbat de 45 care ajung cu vaporul, dintr-un lagar, intr-un loc nou in cautarea unei femeii care e mama copilului. niciunul dintre ei nu-si mai aminteste cum arata femeia (copilul a vut o scrisoare la git dar a pierdut-o pe vapor), insa amindoi stiu ca o sa o gaseasca in acest oras. copilul e foarte inteligent, are ceva probleme cu regulile (nu face decit ce vrea el, nu vrea sa citeasca sau sa scrie, desi stie) si are o perspectiva diferita de a interpreta lucrurile din jurul lui (vede numerele ca pe niste insule plutitoare cu crapaturi intre ele, de exemplu)

***
la lansare, doamna Elisabeta Lasconi -care a vorbit prima – a facut citeva paralele care m-au blocat teribil. Doamna Lasconi crede ca Coetzee a vrut sa arate ca poate mai mult dincolo de premiul Nobel (asta e prima lui carte de dupa Nobel) si ca facut o trimitere la Faulkner (care dupa ce a cistigat Nobelul in 47, cu urmatoarea carte a vrut sa arate ca poate mult mai mult si-a scris o fabula cu trimiteri religioase, o reinterpretare biblica, dar in acelasi timp si-a dorit pe coperta doar o cruce mare).

tot doamna Lasconi spunea ca nu e intimplator ca pustiul invata sa citeasca folosindu-se de o carte ilustrata cu Don Quixote pentru ca este una dintre primele scrieri europene majore.

au mai fost multe trimiteri pe care le-a facut doamna Lasconi, printre nume: Kafka.

***
pentru un alt vorbitor, scriitorul Teo Bobe (sper sa-l ascultati vreodata la o conferinta pentru ca este foarte foarte simpatic si cu umor), cartea dlui Coetzee era despre o lume dintre doua stele (orasul din care vin se numeste Belstar si pleaca in orasul Estrella) si-ar putea sa fie spatiul intre doua lumi pentru cei care nu mai sunt in viata.

Lui Teo i-a placut mult ca personajele descopera lumea in care au ajuns – orasul Noville – odata cu cititorii, iar pentru el Noville era “nuvela” si tot el a dat o interpretare speciala prezentei povestii cu Don Quixote in carte (sper sa o publice el undeva pentru ca era foarte interesanta perspectiva)

***

Silvia Dumitrache de la Observatorul cultural a facut trimiteri la Orson Wells, la domnul cu Imparatul Mustelor – William Golding si-a vorbit despre cum cartea poate sa fie o reinterpretare a sistemelor totalitare pentru ca forma de ierarhie si viata din Noville te duc cu gindul acolo.

***

ii ascultam pe toti si ma gindeam ca fiecare are dreptate in felul lui, dar ca mi se pare cartea mai simpla si mai onesta de atit. mi se pare mai lipsita de ego-ul de a arata ca sunt mare pina la capat, ego pe care l-ar fi avut Coetzee (pentru ca nu mai are nimic de demonstrat nimanui, doar lui insusi) si ca maiestria lui e ca, pastrind o structura narativa simpla, un stil extrem de auster al scrierii, alegind inteligent actiunile pentru personaje, ne lasa pe noi cititorii sa proiectam pe oricare dintre nevoile noastre intelectual-emotionale. si mi s-a parut brusc cea mai stranie-interesanta-controversata carte pe care am citit-o.

stiu ca la sfirsit i-am spus gazdei noastre, Raluca Popescu – care a fost chiar editorul cartii la Humanitas – ca mi-ar placea sa faca o dezbatere pe pagina de facebook a editurii ca sa vedem cu ce e asociata cartea aceasta de fiecare dintre cititori.

eu, pentru ca David – copilul care e eroul principal – pare la inceput ca are o forma de dislexie sau de autism, ca se dovedeste pe parcurs un pusti care vede lumea putin altfel si-si doreste sa se faca magician, dar si pentru ca venea dintr-un oras cu nume de stea si se ducea intr-un alt oras cu nume de stea, l-am asociat cu Micul Print.

dar n-am avut curaj sa mai spun si asta, printre atitea referinte culturare care mai de care mai religioase-literare-filosofice-istorice.

***
unul dintre reprezentatii lumii care se opune gindirii copilului spune asa

“Exista infinitati bune si infinitati rele. O infinitate rea este ca atunci cind te pomenesti intr-un vis care e la rindul sau intr-un vis si tot asa la nesfirsit. Sau te pomenesti intr-o viata care e doar preludiul la o alta viata care nu e altceva decit un preludiu et cetera.
Dar numerele nu sunt asa. Numerele constituie o infinitate buna. De ce? Pentru ca, fiind infinite ca numar, ele umplu toate spatiile universului, inghesuite unele in altelle precum caramizile. prin urmare suntem in siguranta, nu avem unde cadea. Spune-i asta baiatului. O sa-l linisteasca”

Desigur, copilul nu s-a linistit cu asta:)

Copilaria lui Isus – J.M. Coetzee a aparut in colectia HUmanitas Fiction la inceputul lunii aprilie.

sunt onorata ca poarta si insemnele S!MPA pentru editia din Ro.

3
6467
culturale
11 years ago

MI-NU-NAT: Dans de la A la Z- cite o miscare pt fiecare litera

iata o reclama absolut minunata realizata special pentru revista ID de Diesel. un filmulet de 3 min si jumatate cu cite o miscare de dans pentru fiecare litera a alfabetului.

e indirect o istorie contemporana a dansului si a influentei street in dans si e o trecere de la clasic la latino la step sau street.

dincolo de valoarea de documentar a filmului, mai e ceva f f smart de remarcat: cititorii ID sunt niste oameni foarte educati cu un simt artistic si visual foarte dezvoltat si sunt greu de prins cu o reclama, dar cind le dai CONTINUT se uita.

reclama a fost postata azi noapte, vom vedea in citeva zile ce trafic face.

dupa campania cu real people, a venit aceasta cu dansul si eu incep sa devin fan Diesel:)

0
1379
retro-tvvine concurenta pt House of Cards, Microsoft trece la productie de filme :)
filme simpa
11 years ago

vine concurenta pt House of Cards, Microsoft trece la productie de filme :)

Dupa Netflix (house of cards) a venit Yahoo care a zis ca incepe si el productia de filme. Acum apare si Microsoft in cadru anuntind ca achizitia de acum aproape doi ani a unei doamne de la CBS, Nancy Tellem, incepe sa dea roade intrucit citeva seriale se afla in faza de productie.

primul proiect anuntat se numeste Humans si e povestea unor roboti humanoizi care fac tot felul de joburi pe care intr-o alta viata, alta lume, le faceau oamenii.

Orlando Nicoara zicea chiar astazi pe blog-ul lui ceva ce a spus saptamina trecuta intr-o conferinta si anume ‘companiile de media ar trebui sa se transforme in companii de tehnologie”.

uite ca in sens invers e evident ca functioneaza mai usor. poate ca sunt mai multi bani si mai multe resurse, pentru ca e absolut evident ca Microsoft nu are nici cea mai mica experienta in productia de filme.

Doamna Tellem e cea care a facut parte din echipele care au dezvoltat seriale precum Friends si ER, iar acum vrea sa faca si un reality show in perioada Campionatului Mondial de Fotbal, ajutata de sotul ei care e un foarte important agent de sport.

Microsoft care tineste barbatii pina in 35 de ani, adica utilizatorii de X Box, a anuntat si o colaborare cu Spielberg prin casa lui de productie Halo Tv.

traim vremuri istorice in industria filmului si industria media. si un calcul simplu arata ca daca fiecare dintre companiile de tehnologie se va indrepta catre film, primul pas pe care-l vor face va fi sa se joace cu publicul deja cistigat – cei pasionati de gamming, deci barbati.

si vom avea deci tot mai multe filme la limita dintre joc si cinema, de actiune, orientate catre un public masculin.

sunt foarte curioasa cine va face prima miscare ca sa cistige si piata pt femei

e un articol mare in bloomberg pe tema asta.

 

1
2509
bucuresti te iubescBucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea
filme simpa
11 years ago

Bucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

ea e o pustoaica intr-o situatie delicata: dupa ce tatal s-a mutat la paris pentru ca are o noua iubita, mama a anuntat-o ca are si ea un iubit care vine la pachet cu 2 copii in casa in care se vor muta impreuna.

el e un tinar caruia ii place sa se plimbe cu bicicleta.

se intilnesc si pe parcursul unei simbete isi arata unul altuia locurile preferate.

in mai putin de 24 de ore se naste si-o iubire.

Bucuresti, te iubesc e un mediu metraj (30 de min) tocmai potrivit pentru o dupa amiaza de duminica. E un fel de Midnight in Paris cu adolescenti si actiune in Micul Paris, adica Bucuresti.

si e cu doi tineri foarte simpatici Kira Hagi (despre care cred ca va fi o mare actrita, am mai scris despre asta aici) si Rares Andrici, un frumusel dupa care vor ofta toate adolescentele si care cred ca va avea si el o frumoasa cariera ca actor.

un film cu care o sa vi se faca dor de Bucurestiul cel frumos (intr-un week end cu soare poate faceti si voi jocul asta cu aratatul locurilor preferate, in doi), un film cu un scenariu tres tres simpa si niste replici foarte dragalase, scenariu scris de Ileana Raducanu (pe care cei mai multi o stiu drept red sef Elle Deco, dar ea e absolventa de scenaristica UNATC.) pliz pliz pliz sa mai scrii scenarii Ileana.

un film cit un episod dintr-un posibil serial. poate ia cineva in calcul sa faca un serial din genul asta de povesti

 

 

3
3705
the invisible womanThe Invisible Woman – Low to No Expectations
filme simpa
11 years ago

The Invisible Woman – Low to No Expectations

“Every human creature is a profound secret and mystery to every other.”

cu vorbele astea incepe filmul The invisible woman, povestea iubirii secrete a lui Charles Dickens cu o tinara domnita care i-a fost multi ani muza, cu voia si intelegerea sotiei lui.

e o secventa in film in care sotia – titulara de contract adica, mama a celor 10 copii ai lui Dickens – se duce acasa la tinara domnita cu un cadou de ziua ei; o trimisese sotul (care e jucat de Ralph Fiennes).

ca spectator te gindesti cit de crud era Dickens sa-i faca una ca asta sotiei, numai ca doua replici mai incolo femeia spune “He is very fond of you. But you will find that you must share him with his public. They will be the constant and, in truth, you will never absolutely know which one he loves the most — you or them” si-ti dai seama ca asa urita si grasa si mult mai batrina decit noua muza, sotia il cunoaste in profunzime si-i accepta felul de a fi. chiar daca o face stringind din dinti.

sa vedeti filmul; nu va avea succes in cinematografe, nu are dinamica pentru a vorbi unui public larg, nu e nici vreo capodopera a cinematografiei,  dar sunt citeva nuante fine acolo despre relatii si cupluri, si despre ego-ul artistilor.

Dickens se intoarce la nevasta dupa o vreme, iar tinara fata (Felicity Jones)- care-l poarta cu ea, in minte si in suflet pentru tot restul vietii – ramine cu amitirile din timpul creatiilor unor capodopere ca “Marile sperante” si cu o oarecare mindrie amara ca stie toate finalurile intermediare ale acestui text. “Pip n-ar fi trebuit sa ramina cu Estella”, zice tinara fata printre lacrimi unui prieten si continua cu “Charles understood that however painful it is, we’re alone. Whoever we’re with, we’re alone.”

*

nu e in film, dar apare in critica literara, initial titlul pentru Marile sperante (Great Espectations) a fost Low to No Expectations

0
1694
philip rothPhilip Roth – primul interviu de cind nu mai scrie
culturale
11 years ago

Philip Roth – primul interviu de cind nu mai scrie

In urma cu 2 ani scriitorul Philip Roth a anuntat ca nu va mai scrie nicio carte. Saptamina trecuta a acordat primul lui interviu dupa aceasta lunga perioada de pauza.

Nu, nu se va mai intoarce la scris, dar ce e frumos si emotionant in acelasi timp, Roth si-a recitit 31 dintre cartile pe care le-a scris ca sa vada daca lasa publicului, peste timp, ceva valoros si coerent.

Gestul mi se pare cu incarcatura unui testament si arata o responsabilitate pe care Roth a simtit-o de-a lungul timpului, dupa ce a fost etichetat drept “cel mai bun scriitor american contemporan”. Mai e si putina mindrie acolo, dar e mult perfectionism.

Sa-ti recitesti 31 de carti, cu ochi critic, sa te privesti prin ele, sa-ti reamintesti viata si sa intelegi cum ai progresat in anii astia ca scriitor. Ce bucurie de om trebuie sa fie Philip Roth, intre peretii inimii lui.

iata citeva fragmente din interviu:

I did, as you say, sit down to reread the 31 books I’d published between 1959 and 2010. I wanted to see whether I’d wasted my time. You never can be sure, you know.
My conclusion, after I’d finished, echoes the words spoken by an American boxing hero of mine, Joe Louis. He was world heavyweight champion from the time I was four until I was 16. He had been born in the Deep South, an impoverished black kid with no education to speak of, and even during the glory of the undefeated 12 years, when he defended his championship an astonishing 26 times, he stood aloof from language. So when he was asked upon his retirement about his long career, Joe sweetly summed it up in just 10 words. “I did the best I could with what I had.”

*
Everybody has a hard job. All real work is hard. My work happened also to be undoable. Morning after morning for 50 years, I faced the next page defenceless and unprepared. Writing for me was a feat of self-preservation. If I did not do it, I would die. So I did it. Obstinacy, not talent, saved my life. It was also my good luck that happiness didn’t matter to me and I had no compassion for myself. Though why such a task should have fallen to me I have no idea. Maybe writing protected me against even worse menace.
Now? Now I am a bird sprung from a cage instead of (to reverse Kafka’s famous conundrum) a bird in search of a cage. The horror of being caged has lost its thrill. It is now truly a great relief, something close to a sublime experience, to have nothing more to worry about than death.

*
Whoever looks for the writer’s thinking in the words and thoughts of his characters is looking in the wrong direction. Seeking out a writer’s “thoughts” violates the richness of the mixture that is the very hallmark of the novel. The thought of the novelist that matters most is the thought that makes him a novelist.
The thought of the novelist lies not in the remarks of his characters or even in their introspection but in the plight he has invented for his characters, in the juxtaposition of those characters and in the lifelike ramifications of the ensemble they make — their density, their substantiality, their lived existence actualized in all its nuanced particulars, is in fact his thought metabolized.
The thought of the writer lies in his choice of an aspect of reality previously unexamined in the way that he conducts an examination. The thought of the writer is embedded everywhere in the course of the novel’s action. The thought of the writer is figured invisibly in the elaborate pattern — in the newly emerging constellation of imagined things — that is the architecture of the book: what Aristotle called simply “the arrangement of the parts,” the “matter of size and order.” The thought of the novel is embodied in the moral focus of the novel. The tool with which the novelist thinks is the scrupulosity of his style. Here, in all this, lies whatever magnitude his thought may have.
The novel, then, is in itself his mental world. A novelist is not a tiny cog in the great wheel of human thought. He is a tiny cog in the great wheel of imaginative literature.

intregul interviu aici

0
1761
plateste cu poezie15.356 de oameni frumosi si de cafele bune
culturale
11 years ago

15.356 de oameni frumosi si de cafele bune

ei spun:

De Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl a vândut 15.356 de cafele în schimbul… versurilor.

De Ziua Internațională a Poeziei, Julius Meinl a primit 15.356 poezii în schimbul tot atâtor cafele

 eu spun: pe 21 martie 2014 am avut certitudinea ca sunt cel putin 15.356 oameni faini.

15.356 de oameni au ales sa scrie o poezie ca sa cumpere o cafea; si sunt sigura ca au scris poezia cu drag, la fel de drag cum cei din cafenele Julius Meinl au preparat bauturile aromate.

s-a intimplat pe 21 martie, de ziua internationala a poeziei, la initiativa Julius Meinl, si s-a depasit obiectivul initial care era de 15000 de poezii si care era mai mult decit dublul creatiilor scrise in urma cu un an in prima editie de “Plateste cu o poezie”

***

intr-o vreme si intr-o lume in care nu ne mai preocupam de detalii si nu mai sintetizam nimic, sa gasesti la nivel national peste 15.000 de oameni care sa se opreasca pentru o clipa ca sa fie cu gindul la o poezie ( a unui poet sau o creatie proprie) mi se pare o performanta incredibila.

a fost o campanie in care s-au implicat Adi Despot ( partea frumoasa a fost ca pe 21 martie a fost si ziua lui de nastere), Deliric si poetul Razvan Tupa.

a fost o placere pentru mine sa-i intilnesc si cred ca si ei sunt la fel de bucurosi ca mine ca au avut confirmarea ca sunt multi oameni frumosi in tara asta.

uneori e nevoie de un ingredient magic care sa-i aduca impreuna pe oamenii frumosi; de doi ani, sunt doua ingrediente care fac treaba asta incredibila: poezia si Julius Meihl.

si mi se pare minunat ca o companie alege sa-si promoveze produsele sustinind nu doar cultura, ci implicind publicul in mod direct in actul cultural, in creatie.

puteti vedea aici filmuletul cu lucrurile frumoase si oamenii minunati din initiativa “Plateste cu o poezie”. ne vedem la anul pw 21 martie intr-o cafenea Julius Meihl.

ginditi-va o clipa; intr-o singura zi, 15356 de oameni au scris o poezie. 15356! mi se pare magie

3
2582
nicole kidman 11in the mood for Nicole Kidman
filme simpa
11 years ago

in the mood for Nicole Kidman

Nicole Kidman e una dintre cele mai vulnerabile si mai timide actrite. e un cosmar la orice interviu live pentru ca e foarte speriata, e un cosmar la orice aparitie publica – de emotie ii apar pete pe piele si palmele i se inrosesc foarte tare ca si cum ar avea cine stie ce boala.

Nicole Kidman e in filme si in foto versatila, frumoasa, plina de incredere si de povesti nespuse in cuvinte.

Iata o colectie de fotografii cu Nicole Kidman

1
2102
rsz_01_toni_servillo_la_grande_bellezza_foto_di_gianni_fioritoDe ce nu-mi place La Grande Bellezza
filme simpa
11 years ago

De ce nu-mi place La Grande Bellezza

eu sunt fan foarte mare al lui Fellini. atit de mare incit intr-un an o vacanta intreaga la Roma mi-am dedicat-o ca sa merg pe urmele lui Fellini; am putut sa vizitez casa in care a locuit (gratie unui amic care scrisese biografia lui), am fost in restaurantul lui preferat, am mincat la micul dejun in cafeneaua in care se ducea in fiecare dimineata (chelnerii mi-au aratat in spate, la bucatarie, citeva dintre desenele lui facute pe servetele de hirtie) si chiar m-am intilnit cu un scenarist care a lucrat la unul dintre filmele lui.

ii stiu toate filmele, am citit tot  ce am intilnit despre el (si am cautat multicel, asa ca am citit destule) si am facut interviuri cu romani care i-au fost aproape. doamna Virginia Zeani e un exemplu.

***

Filmul La Grande Bellezza mi se pare o insulta din partea lui Paolo Sorrentino (regizorul) fata de toti cei care iubesc filmele lui Fellini. pentru ca a copiat secvente din filmele lui, a facut trimiteri clare la filmele lui si s-a bazat pe faptul ca lumea habar n-are, au trecut niste ani deci suntem bine si voiosi.

Ba chiar, pentru ca si la nivel international oamenii spun ca e prea mult Fellini acolo, PR-ii internationali incearca sa rezolve “cazul” cu niste declaratii care sunt la limita. Ca de exemplu, ceea ce e mai jos.

Uitati-va cum e formulata “acuzatia” – o maiestrie PRistica in limbaj pentru ca face referire la ea, dar o da foarte foarte cotit si diplomatic si uitati-va la ce raspunde distinsul “autor”.

(Faptul ca a cistigat oscarul pentru fim strain nu-mi arata decit ca americanii sunt , dupa cum stiam, niste inculti. scuze)

 

Altă întrebare a vizat referințele la filmele unor cineaşti celebri. “Pare că La Grande Bellezza face nişte conexiuni cu creaţiile altor regizori, fără însă a merge atât de departe şi de a-i cita în mod explicit”, i s-a spus lui Paolo Sorrentino.

“În opinia mea, La Grande Bellezza nu este un film care implică citarea cuiva, în sensul strict al cuvântului. Dar este un film îndatorat în întregime marelui cinematograf italian al lui Scola, Fellini, Ferreri, Monicelli etc.”, a spus regizorul.

1
6557
Grimus-EmergencePlanemo – povestea mea despre un cintec Grimus
muzici simpa
11 years ago

Planemo – povestea mea despre un cintec Grimus

Stii dimineata aia cind te trezesti si stii ca a trecut? Ca nu mai esti planeta-satelit, nu te mai invirti in jurul soarelui tau si dintr-o data privesti de la distanta totul?

Dimineata in care nu-ti pasa nici daca iubesti, nici daca urasti, pentru ca stii ca in primul caz soarele e-n inima, iar in cel de-al doilea e-n mintea ta, deci e cu tine tot timpul?!

Dimineata aia in care vezi plictiseala, nu-ti pasa nici de durerea ta, nici de a celuilalt si vrei sa-ti cauti alt drum.

Sigur. Stii dimineata asta.

O stiu si eu in detaliu.

Si stiu ca de fiecare data cind merg pe drumul meu, vii dupa mine.

***
Ii iubesc pe baietii de la Grimus pentru ca de fiecare data cu piesele lor imi pot construi povesti cu racord in ceea ce am trait. Planemo e un termen din astronomie (am studiat in facultate, culmea! dar baietii nu stiau asta cind mi-au dat spre ascultare acest cintec) si se refera planetele excluse din sistemul lor solar, planete singuratice. Si e un cintec mi-nu-nat, iar povestea de mai sus e… reala.

*

Baietii mi-au dat sa ascult noul lor album, Emergence, inainte de lansare si m-au invitat sa scriu ceva, orice ma inspira cintecul Planemo. Daca nu stiti piesa o puteti asculta aici.

 

0
2378
Dr House Tee, W'NK designCasting de talente si alte delicii de primavara
culturale
11 years ago

Casting de talente si alte delicii de primavara

text de Noemi Revnic

Am norocul sa activez intr-un domeniu in care cunosc oameni interesanti. Iar saptamana aceasta am tinut un mic speech in cadrul uneia dintre intalnirile “Succesful Me” organizate de Forbesc Romania. Dupa ce am plecat de la Impact Hub am primit un email de la Tudor Cucu, unul dintre participanti. Tudor, impreuna cu Vlad Sorescu sunt studenti in anul trei la  UAUIM, specializarea arhitectura si fac digital drawing. Impreuna au creat  www.weinkdesign.com / FB si am gasit deja vreo patru tricouri care imi plac mult, iar tie, draga mea Cristina, sigur iti va placea cel cu Hugh Laurie.

Apoi este colectia primavara-vara 2015 (da, 2015) a Ancai Miron, intitulata “The future maid”. Am ales una dintre piesele preferate. Mi-a placut mult si ideea.

Pentru pasionatii de design interior, s-a lansat o noua editie a revistei Igloo, in cadrul expozitiei  Igloo – 13 ani de arhitectură. Dosarul editiei este despre fenomenul budget hotels, atat de actual. Aici puteti citi un rezumat al revistei:  http://www.igloo.ro/habitat/147/.

Apoi l-am descoperit pe artistul Sibi Bogdan Teodorescu. Zilele trecute am fost la Eclectico Studio si m-am indragostit de doua lucrari ale lui Teodorescu expuse acolo, o combinatie de colaj si pictura. Atasez si o fotografie cu unul dinte colaje.

Va doresc un weekend asa cum vreti voi, cu soare si prieteni.

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

0
2096
centrul MORASpring is here: expozitii, carti, moda si o poezie scrisa de Noemi
culturale
11 years ago

Spring is here: expozitii, carti, moda si o poezie scrisa de Noemi

text de Noemi Revnic

De o saptamana a aparut si soarele si parca totul e mai frumos. Da, stiu ca suna ca o compunere de clasa a doua, dar cum pot sa descriu altfel senzatia de “fara haina de blana si fulare”?

Asa ca va propun sa incercati:

Slow food la Metuka, este foarte bun pentru ca altfel nu v-as fi recomandat aceasta experienta, un loc frumos pe Bulevardul Ana Ipatescu.

Apoi avem inaugurarea Centrului de arta MORA in B-dul Regina Elisabeta nr. 30, la parter, un spatiu de promovare pentru artisti si arta romaneasca contemporana. In deschidere va fi vernisata expozitia “De_păşire” a artistilor promovati la inceputurile galeriei MORA: Alexandra Turc, Aneli Munteanu, Judit Balko, Liliana Basarab, Mara Patriche, Ramon Sadic, Valeriu Schiau.

Sambata, 22 martie, prietenele de la 121.ro si Editura Polirom ne invita incepand cu ora 12:00 la targul de carte  Kilipirim la o discutie pe marginea cartii “Razbunarea se imbraca de la Prada” a lui Lauren Weisberger, continuarea celebrei “Diavolul se imbraca de la Prada”.

Iar daca nu ati reusit sa ajungeti la vernisajul Fashion Illustrations de saptamana trecuta, puteti admira ilustratiile lui Arthur Dinu in showroom-ul  Marie Ollie sau pe site-ul omonim. Le puteti vedea inainte si pe pagina de Facebook, https://www.facebook.com/marieollie

Si pentru ca maine este Ziua Internationala a Poeziei si cei de la Julius Meinl au avut o initiativa superba (felicit echipa de marketing & PR) – puteti plati cu versuri cafelele savurate in peste 150 de cafenele Julius Meinl in 55 de orase din tara – si aici este lista cafenelelor-, inchei cu o poezie scrisa de mine acum ceva ani buni (cred ca aveam vreo 17 ani).

(nota mea: cum mi-au placut toate poeziile pe care mi le-a trimis Noemi, le-am postat pe toate. cb)

O primavara vesela va doresc!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

0
3471
Plateste cu Poezie - 21 martievineri platesti o cafea cu o poezie
culturale
11 years ago

vineri platesti o cafea cu o poezie

pe 21 martie, de ziua internationala a poeziei, in cafenelele unde sunt insemnele Julius Meinl (un brand austriac al carui slogan este “inspira poetii inca din 1862”:) ) puteti sa platiti o cafea cu o poezie.

o scrieti pe loc pe un servetel sau pe un formular pe care vi-l da barista si primiti cafeaua.

miza e sa se stringa 15.000 de poezii, actiunea se desfasoara in 150 de cafenele din tara, gasiti lista cafenelelor in aceasta aplicatie de pe Facebook.

mi-ar placea ca din toate poeziile adunate sa se faca un ebook. 🙂

e deja al doilea an cind poti sa platesti o cafea cu o poezie si mi-ar placea ca, peste citiva ani, asta sa fie o frumoasa traditie.

in bucuresti sunt mai multe cafenele in proiect, dar Casa Poeziei e la Fratelli de linga Ateneu. ne vedem acolo; ma pregatesc sa scriu o poezie, desi habar nu am cum se face. (am scris o singura data una – ca parte dintr-un exercitiu pe tehnici de scris, culmea chiar la sfirsitul saptaminii trecute:) )

abia astept sa vad ce poezii o sa scrieti ca sa va platiti cafeaua:)

***

acum niste ani am petrecut o vreme importanta in viena. un prieten avea o bursa acolo si, pentru ca era generos, ne-a dat si noua, prietenilor lui, cheia casei pe care o inchiriase.

a fost prima mea vizita in viena si cum aveam mult timp liber la dispozitie, si mult timp de petrecut acolo, mi-am facut o lista cu cafenelele in care as vrea sa ajung ca sa simt atmosfera pe care o respirasera marii scriitori austrieci si nu numai (pentru ca, in secolul 19, au mers la studii la viena multi dintre luminatii literaturii si ai muzicii lumii)

doua dintre cafenelele de pe lista au fost foarte importante pentru mine

Demmel. prietena mea Alina, colega cu mine pe vremea aia la Europa FM, inca mai crede ca acolo a mincat cel mai scump strudel de mere din lume. eu n-am nici cea mai mica amintire despre cit a costat strudelul, dar stiu exact cum erau mesele, ce relaxati si linistiti erau simbata dimineata austriecii citind ziarul sau jucind carti la mesele invecinate.

Demel e linga palatul Hofburg si a fost furnizor al Casei Regale Austriece, iar locul – intr-o arhitectura baroca – respira regalitate, bun simt, distictie si rafinament prin fiecare servetel de pe masa si fiecare scaun de piele.

cea de-a doua cafenea de pe lista a fost Landtmann, locul preferat al lui Freud si al lui Gustav Mahler, o cafenea care astazi e foarte frecventata de jurnalisti si politicieni. si-asta era o cafenea scumpa pentru bugetul pe care-l aveam la vremea respectiva, dar… n-am regretat nicio secunda ca am platit mult pentru o cafea si o prajitura. era intr-o duminica si era un pian in dreapta noastra, unde un domn cinta dumnezeieste. in jur familii cu copii, care iesisera la o prajitura de dupa amiaza intr-o atmosfera  burghez linistita.

au mai fost pe lista si le-am marcat pe toate in liniste Diglas, Museum (locul preferat al lui Klimt) , Griechen ( unde mincau  Schubert,  Strauss si Brahms)… daca va duceti la viena si vreti sa mergeti pe urmele scriitorilor si muzicienilor prin cafenele, mai am pe lista inca alte citeva cafenele.

ce vreau sa spun cu asta?

viena are ceva ce noi n-am pastrat. cultura de a iesi la cafenea ca spatiu de relaxare, socializare si… creatie.

marii lor poeti, muzicieni, filosofi au creat in cafenele.

si dupa ce mergi intr-un loc ca asta, intelegi altfel linistea burgheza de a bea cafeaua in timp ce creezi ceva.

0
2305

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!