pentru fiecare dintre noi a fost CINEVA; un parinte, un profesor, un prieten care a VAZUT lucrurile care ne-au adus fericirea cind le-am facut. asa am invatat sa dansam, cintam, desenam, am invatat geografie, chimie sau matematici.
sunt lucrurile care – pentru ca ne-au adus un fel de rasplata – ne-au ajutat sa ne integram in grupuri. la scoala, la munca, in viata.
e cheia cu care faci orice copil (si implicit orice om) sa functioneze: il lasi sa performeze in ceea ce-i aduce bucurie si negociezi cu el ca, pentru a avea timp pentru bucuriile lui, e nevoie sa faca si lucrurile mai putin placute.
nu am realizat lucrul asta pina azi noapte (desi mi s-a intimplat si mie, si prietenilor mei, si chiar il folosesc uneori in grupurile de oameni cu care lucrez)
*
am citit azi noapte o carte minunata, un non fiction, povestea lui Kristine Barnett – mama unui pusti pe nume Jakob, autist, caruia profesorii nu i-au dat nicio sansa in viata si care la 12 ani a rezolvat o problema de matematica pentru care cercetatorii munceau de zeci de ani.
*
Cartea se numeste Scinteia pentru ca mama lui Jake si-a scos fiul din lumea in care se inchisese gasind scinteia care sa aprinda focul atentiei lui. intregul ei “tratament” s-a bazat pe a urmari ce-i place cel mai mult copilului, ce-l tine cu adevarat concentrat si a negociat cu el explicindu-i ca trebuie sa faca si activitatile sociale, ca sa se integreze, dar ca daca le face repede va avea mai mult timp pentru placerile lui.
la 1 an si jumatate, Jake a intrat in regresie autista, dupa tratamente complicate la 3 ani era pierdut de tot. la 4 ani a inceput sa vorbeasca din nou chiar daca nu a conversat, ci doar a numit obiecte sau lucruri, doar pentru ca mama l-a dus la Observatorul astronomic, lui placindu-i foarte mult planetele si lumina/umbrele.
la 10 ani asista la cursuri de astrofizica la universitate (unde punea intrebari la care profesorii nu stiau sa raspunda) pentru ca asta era bucuria lui, iar – la schimb – statea cuminte in banca in scoala primara.
la 12 ani l-au acceptat la colegiu si a primit o slujba platita de cercetator in matematica.
*
mama lui a realizat inca de pe cind copilul avea 4 ani si lega obiectele din casa cu sfori in linii care formau obiecte / harti spectaculoase ca fiul ei e un cercetator.
Are o curiozitate atotcuprinzatoare sa stie cum functioneaza lumea. In timp ce tu si cu mine acceptam de la sine ca sunt lucruri pe care nu le vom intelege niciodata, Jake nu a putut niciodata de bunavoie sa accepte asa ceva, iar cind nu gaseste explicatia, innebuneste.
pe parcus mama lui Jake a descoperit ca are o dorinta foarte mare de a-i ajuta pe ceilalti sa invete matematica sau stiintele naturii si ca “are un talent unic sa creeze comunitati de oameni care se sprijina intre ei. Nimeni nu stie mai bine decit el ca singur nu te poti descurca” si le preda copiilor de la colegiu cind avea 11 ani.
Copiii pe care-i indruma fac de obicei o gluma despre virsta lui si apoi trec la amanuntele pe care nu le-au inteles .Acel talent pentru predare pe care l-am observat prima data in camera noastra de zi a inflorit, lucru pe care-l poti vedea de fiecare data cind ajuta pe cineva sa desluseasca un nou concept si lumina intelegerii se iveste. (…) Cind una dintre studentele de la laborator de care s-a ocupat cel mai mult (un caz aproape disperat, dupa propriile ei marturisiri) a trecut al doilea examen de metode de calcul, ea si Jake au plins de usurare.
si vorbim de un baietel de 11 ani care nu stia sa se lege la sireturi si nici nu va sti vreodata, dar mama lui a inteles asta si, asa cum l-a retras de la scoala pentru ca se plictisea si se retragea in sine, tot asa a inceput sa-i cumpere incaltaminte care nu avea sireturi. un baietel care nu intelegea de ce trebuie sa mearga la o pijama party cind pijamaua e pentru somn, nu pentru petrecere, prin urmare refuza violent sa faca asa ceva. un baietel care nu avea reper de umor pentru ca glumele lui erau la un alt nivel, asa ca a inceput sa rida doar cind profesorii universitari faceau analogii ironice pe diverse cercetari. un copil care traieste in lumea lui, dupa regulile lui.
desi are datele necesare pentru a fi un om bun de afaceri, Jake pare sa fi mostenit din familie lipsa de interes pentru bani ca factor de motivatie. Nu-l intereseaza deloc, de pilda, cind primeste telefoane de la oamenii din Silicon Valley. Se simte mai degraba dator sa explice oamenilor cum functioneaza lumea. In fond, Jake vrea sa-i ajute pe oameni sa gaseasca solutiile unor probleme practice, din viata de zi cu zi.
*
mi-ar placea foarte foarte tare sa cititi cartea asta. daca aveti un copil autist in familie o sa va dea o cheie despre lumea lui; daca sunteti parinti o sa va dea o noua directie despre cum ar trebui sa va preocupe educatia copiilor vostri; daca sunteti manageri o sa va invete subtil cum sa va motivati angajatii; daca aveti prieteni (si sigur aveti) o sa va arate cum sa-i ajutati cind le e greu.
Am scris aceasta carte deoarece sunt de parere ca povestea lui Jake e reprezentativa pentru toti copiii…. Desi darurile lui sunt unice, povestea lui pune in evidenta posibilitatea pe care o avem cu totii de a realiza ce este extraodinar in noi insine si poate chiar de a demonstra ca “geniul” se poate sa nu fie o insusire chiar atit de rara. Nu vreau sa spun ca fiecare copil autist – sau fiecare copil normal – este un geniu. Dar daca aprinzi scinteia innascuta a unui copil, iti va arata intotdeauna drumul spre inaltimi mai mari decit ti-ai putut imagina vreodata.
Kristine Barnett
puteti cumpara cartea de pe site-ul Editurii Publica, de aici
multumesc frumos Angela Naghi (Editura Publica) pentru ca te-ai gindit sa-mi trimiti in avansul aparitiei pe piata aceasta carte, stiind ca o sa ma bucure. si felicitari inca o data pentru colectia Narator (nonfiction) care e o mare mare bucurie pentru cititori.
P.S. si daca va imaginati ca asta e totul din carte, va foarte inselati; povestea lui Kristine e si ea uimitoare; face un atac cerebral, declanseaza o boala autoimuna si mai are inca 2 baieti.
P.P.S. de cind am terminat cartea nu fac altceva decit sa le spun tuturor prietenilor mei ca de saptamina viitoare au ceva de citit, pentru ca le trimit o carte. acum imi fac lista sa stiu cite am de cumparat de facut cadou. ceea ce va doresc si voua.
