Category : culturale

urlo carte, doi regizori si niste inimi cicatrizate
filme simpa
11 years ago

o carte, doi regizori si niste inimi cicatrizate

cum Radu Jude a anuntat astazi via mediafax ca viitorul lui proiect (banuiesc ca dupa Aferim, filmul la care lucreaza acum) va fi dupa cartea lui Max Blecher, “Inimi Cicatrizate”, imi face placere sa va anunt in exclusivitate (:) ) ca, de fapt, stirea nu e asta.

nu doar Radu Jude vrea sa faca film dupa “Inimi Cicatrizate”, ci si Emanuel Parvu (pe care-l stiti dupa scurt metrajele “Retur” – din Omnibus Anonimul 10, “Doi” si “Pui, cartofi prajiti si o Cola” – cistigator la Anonimul in 2012, dar si din colaborarile cu Antena 1 pentru Teatru TV sau In puii mei)

se intimpla sa fi aflat asta in perioada Anonimul cind domn Parvu (cu care m-am conversat mult diminetile la festival, intrucit era foarte matinal, plus ca lucrarea sa de doctorat -n-am inteles de ce vrea atita scoala – e pe structuri narative in cinematografie:) ) a pus pe pagina lui de facebook un citat din carte anuntind ca e din scenariul la care lucreaza, a zis ca e autor interbelic, iar eu m-am prins cine era autorul:)

mi se pare foarte simpatic ca vom fi si noi ca la hollywood: in acelasi sezon, doi regizori talentati vor face doua filme cu teme asemanatoare (zic asemanatoare pt ca, din cite am inteles de la domn Parvu, modifica cite ceva in structura povestii si in personaje, de domn Jude nu stiu ce si cum)

adica o sa avem si noi un fel de dante’s peak vs vulcano (amindoua lansate in 1997, amindoua cu vulcani) sau Twister si Tornado (amindoua in 96, amindoua cu tornade)

***
intimplator am o sensibilitate aparte pentru aceasta nuvela a lui Max Blecher si sunt dintre cei care au fost pina la Constanta ca sa vada dramatizarea lui Radu Afrim de acum citiva ani, inspirata de acelasi text. am chiar o parte mica din decorul acelei piese, cadou de la Lana Moscalciuc, actrita cu un rol cheie in acea montare.

1
2226
imagesoamenii, instrumente muzicale
culturale
11 years ago

oamenii, instrumente muzicale

pe drumul catre casa, dupa concertul la doua piane cu nr 10 semnat de dl Mozart si cintat de domnii Daniel Barenboim si Radu Lupu din cadrul festivalului Enescu, m-am gindit ca oamenii chiar seamana cu instrumentele muzicale.

sunt fauriti de niste mesteri (unii au cutii de rezonanta mai bune, au anduranta mai mare, la unii valoarea creste odata cu anii, la altii nu etc), ajung pe mina unor acordori care scot din ei desavirsirea si cunosc dumnezeirea, in concert, cu un maestru.

sigur, pot ajunge pe mina unor acordori nashpa care-i distrug, pot sa nu fie niciodata pe mina unui maestru si nu sa cunoasca dumnezeirea si aplauzele CONCERTULUI.

dar orice vioara isi doreste sa fie solista. si orice pian sa cinte divin.

***

La Anonimul, invitatul special Istvan Szabo a povestit ca nu le da indicatii actorilor din distributiile filmelor lui si ca tot ceea ce e important pentru el e sa faca un casting cu actorii care sa se potriveasca in chip si energie cu ceea ce a proiectat pe personaje. Singura pregatire sunt discutiile pe text in care, cel mai adesea, el intreaba si actorii raspund ce au inteles dincolo de cuvintele scrise.

Explicatia? Oamenii sunt ca instrumentele muzicale: chiar daca le pui in fata aceeasi partitura, in trupurile lor muzica va suna diferit.

(photo/painting Man Ray)

0
1686
repetitie enescuo repetitie cu Daniel Barenboim si Radu Lupu
culturale
11 years ago

o repetitie cu Daniel Barenboim si Radu Lupu

Sala Palatului. ora 13.00. 2 septembrie.

Pe scaune, in public, putin peste 30 de oameni. Le-ai spune spectatori daca, la unii idntre ei, n-ar fi niste indicii de diferentiere.

Un asiatic imbracat la costum negru si camasa alba, fara cravata, filmeaza cu un IPhone. Sta in al treilea rind din spatele salii si ar trebui sa aiba un zoom impresionant ca sa obtina o imagine buna, dar pe el nu-l intereseaza imaginea, ci sunetul.

La marginea rindului 11 e o geanta de pinza, crem, din care ies colturile unei geci portocalii. E indesata pe lateral cit sa ramina nederanjate niste partituri care stau drepte intr-un plic de plastic. Nu e nimeni pe rindul 11 si pare ca geanta a fost abandonata in graba.

La pe culoarul orizontal, de dupa primele 5 rinduri de scaune, cele mai privilegiate, stau doi barbati. Sunt trecuti de 60 de ani, sunt aplecati putin de spate si, desi sunt atit de multe locuri libere, stau in picioare sprijiniti de spatarele scaunelor. Se uita cu atentie la ce e pe scena.

Pe scena, cam tot atitia oameni cit cei din sala. Mult mai informal imbracati. Camasa verde cu mineca scurta, hanorac alb cu gluga ciufulita, camasa bej si bretele maro, tricou bleumarin etc.

In mijlocul lor, imbracat in alb complet – camasa larga si pantaloni de in – un domn pe care-l urmaresc toti.

Cinta la pian ceva divin ca si cum ar avea mai mult de doua miini si, din cind in cind, mai gesticuleaza catre ei, explicindu-le lucruri. De fapt are mai mult de doua miini, pentru ca fata in fata cu el e un alt pian si un domn imbracat la costum negru, cu camasa alba, fara cravata, care aproape ca nu priveste claviatura: e ochi in ochi cu domnul in alb.

– Ce cinta?, o intreb pe Catalina, care sta in penultimul rind din sala.

– Mozart. In alb e Daniel Barenboim, iar in fata lui e Radu Lupu. A plecat de 20 de ani din tara si nu mai vrea sa dea interviuri, vine raspunsul in soapta.

Si in timp ce ii ascult -eu, cel mai needucat om in ale muzicii clasice – ma emotionez teribil. Doar ca in urmatoarea secunda imi dau seama ca ceea ce ma emotioneaza nu e doar muzica, ci si energia care e intre privirile celor doi de la pian. Unul e relaxat, amuza(n)t, celalalt e atent, fara sa fie incordat, dar ceea ce-si spun ei acolo, prin priviri, e cu asa o incarcatura incit o simti chiar si din fundul salii.

N-are cum sa fie surprinsa incarcatura asta intr-o inregistrare, e vorba de energia pe care o transmit, asa ca asiaticul se pacaleste putin. E ca un turist care vrea sa vada si acasa ceea ce a descoperit in calatorie chiar daca nu va fi nici acelasi soare, nici aceleasi mirosuri, nici… mai nimic din ce a simtit atunci.

*

Domnul Sergiu Celibidache spunea ca muzica are o a treia dimensiune, pe verticala, pe care nicio inregistrare nu o poate capta, motiv pentru care refuza sa-i fie inregistrate concertele. Azi la prinz, la repetitia pentru reprezentatia de diseara de la Festivalul Enescu cu STAATSKAPELLE BERLIN Orchestra si Concertul nr. 10 pentru doua piane in Mi bemol Major al simpaticului domn Mozart, am inteles mai bine ca niciodata vorbele sale.

Daca as fi ascultat inregistrarea acestui concert n-as fi fost atit de atenta ca la repetitia din sala pentru ca as fi pierdut distanta aia de 5-6 metri de energie electrica dintre Daniel Barenboim si Radu Lupu.

Pe drum catre casa mi s-a parut am gasit raspunsul la dilema “de ce domnul Radu Lupu nu mai acorda interviuri”: a realizat pe parcursul vietii ca nu exista jurnalisti care sa poata reda (la fel ca inregistrarile muzicale la care se referea Celibidache) energia din vorbele sale. Pentru ca unii oameni sunt facuti din alt aluat si au niste detalii in chip, in gesturi si in vorbe pe care chiar daca le simti, nu le poti pune in cuvinte.

Daca aveti bilete in seara asta la concertul de la ora 19.30 de la sala mare a Salii Palatului veti fi binecuvintati.

(N-are legatura daca stiti sau nu cine sunt Daniel Barenboim si Radu Lupu, nici daca ati studiat in detaliu concertul lui Mozart.)

*
Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om. Sergiu Celibidache

4
2515
tilda2sunt androginii mai creativi decit restul?
culturale
11 years ago

sunt androginii mai creativi decit restul?

asta e o veste care o sa-i fericeasca pe prietenii mei care “joaca in echipa cealalta”, cum imi place mie sa zic. adica pe prietenii mei gay.

scientific american publica un articol in care arata ca androginitatea psihologica – nu cea in look promovata in moda sau in muzica – e un semn al creativitatii.

The famous creativity researcher Ellis Paul Torrance published a paper in 1963 showing that creative boys possess more feminine characteristics than their peers, and creative girls are perceived as more masculine than other girls. Torrance said “creativity, by its very nature, requires both sensitivity and independence.”

Helson (1967) found that the more creative the female mathematician, the more she displayed a combination of the following traits: “individualism, originality, concentration, artistry, complexity, courage, emotion, fascination, and self-orientation.” Clearly a mix of both traditionally “masculine” and traditionally “feminine” traits.

(…)

More recently, Jonsson and Carlsson (2001) found that participants high in both feminity and masculinity (androgynous) and low on both scales (undifferentiated) scored higher on a measure of creativity than stereotypically female and stereotypically male participants. Interestingly, and similar to the Harrington and Anderson study, they found that men alone accounted for this interaction. In other words, increased masculinity in creative women was weaker than increased femininity in men.

e foarte interesant articolul si cind nu faci parte din echipa asta, pentru ca te ajuta sa se mai faca putina curatenie printre prejudecati. il puteti gasi aici

***
Virginia Woolf despre cum ar trebui sa fie un scriitor:)

“woman-manly or man-womanly… Some collaboration has to take place in the mind between the woman and the man before the art of creation can be accomplished. Some marriage of opposites has to be consummated.”

2
2029
GrockGrock – Un actor e un spectacol
teatru
11 years ago

Grock – Un actor e un spectacol

“Tatal meu a inceput sa faca teatru in 1915. Mi-a povestit … niste lucruri, dar el toata viata mi-a povestit de Grock.

Grock a fost un clown elvetian absolut celebru in Europa pina in 1950 si era un clown care cinta la toate instrumentele, un artist muzical extraordinar. Dar nu vorbea. In fiecare limba in functie de tara in care juca avea un singur cuvint.

Adica dupa ce incerca el sa faca o tumba si prima data nu-i iesea, avea un cuvintel. In germana era “unmöglich” adica “imposibil”, in franceza era “peut-etre” – adica “poate”.

“poate alta data o sa reusesc”… Dupa aia facea toate tumbele pentru ca era acrobat mare de tot.

Asta e prima tempo. DOI.

Ma duc acum 10 ani la Malmo, la suedezi la cea mai buna scoala de teatru pe care o au si, cind intru in scoala, vad un bust mare si o intreb pe decanita:

– Cine e asta?

Si ea raspunde

– Grock.

Adica la scoala valorizau SPECTACOLUL. Pentru ca astia au facut spectacol.

Un actor e un spectacol, ii dai o prostie de text si poate sa -l faca o arta, ii dai Romeo si Julieta si strica piesa.

***

Doamna Sanda Manu, vineri noaptea pe terasa de la MTR, spunindu-ne (juratilor, dar mai ales mie caci eram cea mai tinara si mai nescolita in ale teatrului) o poveste ca sa intelegem de ce e important cum se exprima mesajul si efectul asupra spectatorilor si ca teatrul inseamna mult mai mult decit ceea ce vedem noi. ca teatrul e mai degraba spectacolul pe care-l simti.

Sunt multe foarte multe de scris despre experienta mea (de jurat, dar si de spectator) de la editia din acest an a festivalului de teatru independent de orice Undercloud. Am sa revin sa scriu si alte lucruri, dar daca e sa ramina un lucru, un singur lucru pentru spectatori si pentru actorii de pe scenele festivalului din acest an, povestea aceasta a lui Crock, spusa de doamna Sanda Manu, dincolo de ochii publicului – uitindu-se in ochii mei – cred ca e ACEL LUCRU.

1
3077
barNe duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti
carti simpa
11 years ago

Ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo pentru orice ne trebuia. Ne duceam acolo cind ne era sete, bineinteles si cind ne era foame, si cind eram morti de oboseala. mergeam acolo cind eram fericiti, sa sarbatorim, si cind eram tristi, sa rabufnim.

Ne duceam acolo dupa nunti si inmormintari, sa luam ceva ca sa ne calmam si mereu pentru o doza de curaj inainte. Ne duceam acolo cind nu stiam ce ne trebuie, in speranta ca cineva ne va spune.

Nu duceam acolo in cautare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau dupa cineva care disparuse, pentru ca mai devreme sau mai tirziu toata lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti.

(…)

Ma tem ca suntem atrasi catre ceea ce ne paraseste si catre ceea ce e cel mai probabil sa ne paraseasca, insa, in cele din urma, cred ca suntem definiti de ceea ce ne imbratiseaza. Fireste, am imbratisat la rindul meu barul, pina intr-o seara cind barul m-a respins si, in acea parasire finala, mi-a salvat viata.

JR Moehringer – Dulcele Bar

***

sa cititi cartea lui JR Moehringer – autobiografica. Tocmai a fost lansata in librariile din toata tara.

***
cind simpaticii de la editura Publica mi-au spus ca au luat drepturile cartii lui Moehringer am fost foarte bucuroasa.

Moehringer e un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer care a trait fara tata, linga un bar (asta din carte), care a avut super probleme cu alcoolul si a trecut prin momente de crunta singuratate.

si-a pus toata povestea in aceasta carte Dulcele Bar (tender bar, in engleza) si literlamente a ravasit lumea literara si jurnalistica in america. cartea a stat in primele locuri in topurile de specialitate de la toate publicatiile mari pentru foarte multe saptamini.

e o carte despre lumea barbatilor, dar e o carte scrisa cu garda jos, cu foarte multa emotie si – pentru cei care stiu sa citeasca si altfel – o carte cu o structura foarte frumoasa.
cartea l-a impresionat atit de tare pe Andre Agassi incit acesta s-a gindit pentru prima data ca, daca e sa-si scrie biografia, doar Moehringer o poate face asa cum isi imagineaza Agassi ca ar trebui sa arate. l-a sunat, au muncit 4 ani impreuna si “Open, o biografie” a fost una dintre cele mai vindute carti ale anului trecut.

diferenta intre Open si Dulcele bar e ca in cea de- a doua Morieringer are informatia direct de la sursa, din sufletul lui si n-are nici cea mai mica ezitare sa taie in carne vie.

2
2705
Metabolism 01_captura pelicula_webnoul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe
filme simpa
12 years ago

noul film al lui Corneliu Porumboiu din 20 sept in cinematografe

Scriam deja la scenariu, când a fost propus un proiect de lege care ar fi schimbat modul de finanţare a filmelor în România: ca să obţin fonduri, ar fi trebuit să prezint nu doar scenariul, ci şi un storyboard detaliat.

Nu am fost de acord cu această lege, dar mi-a amintit de perioada mea de pregătire ca cineast. Limitările presupuse de pelicula de 35mm, nevoia de a planifica fiecare cadru au făcut parte din formarea mea. Ca urmare a acestor restricţii s-a dezvoltat şi aplecarea mea faţă de repetiţii şi cadre lungi. Deci am vrut să vorbesc despre naşterea unui film şi constrângerile aferente ei.

…

M-a inspirat povestea unui prieten cineast, care şi-a investit toţi banii în producţia unui film de-al său, începută acum zece ani şi apoi sistată în toiul filmărilor. Am fost inspirat de ideea unei filmări fără sfârşit… Până la urmă, am vrut mai ales să întorc camera spre meseria regizorală, să arăt cum lucrăm, metodele pe care le folosim, cum se realizează un proiect; să arunc o privire în spatele cortinei.

Corneliu Porumboiu despre filmul Cind se lasa seara peste Bucuresti sau metabolism, care va avea premiera in Ro pe 20 septembrie.

o sa fie un film care va aduna greu spectatori si nu doar pentru ca are un titlu f bizar, dar Porumboiu continua sa faca filme asa cum simte, filme in care, inainte de oricine, sa creada el.

1
2187
balet2Concurs: Rachmaninoff, o balerina, Philip Glass si 10 invitatii la Festivalul Enescu
culturale
12 years ago

Concurs: Rachmaninoff, o balerina, Philip Glass si 10 invitatii la Festivalul Enescu

acum citeva luni, un prieten mi-a recomandat sa ascult concertul pentru pian nr 3 , as spune nu compus, ci creat de Rachmaninoff.

stiam sa spun multe despre concertul ala, unde si de ce a fost scris, cit de dificil e de cintat, stiam chiar si – sau “mai ales si” – detalii despre viata amoroasa a lui Rachmaninoff, dar cu muzica in sine nu eram prietena.

ca sa ascult concertul, ca sa fiu 100% atenta pe toata durata lui, mi-am imaginat o balerina care danseaza in racord cu muzica pe care o aud.

a fost felul meu in care am tradus muzica intr-un limbaj – mai aproape de vizual, de corporalitate – pe care-l inteleg.

atunci m-am gindit serios de ce nu mi se intimpla la fel cu muzica de film, de ce sunt gata sa merg citeva mii de km ca sa vad un concert al unui compozitor care a scris muzica de film si sa ma bucur in fiecare secunda de concert.

***

in mai putin de 2 saptamini incepe festivalul Enescu, cea mai prestigioasa adunare de muzici si de spirite clasice pe cmp de scena bucuresteana. voi merge la citeva dintre spectacole – sunt 2 spectacole de dans minunate ale trupei Vortice (detalii aici) – dar voi merge si la citeva spectacole cu muzica aflata la granita intre ce inteleg si ce nu… si-o sa ma bazez pe simtire si pe decodarea proprie a intimplarii:)

anul acesta in mod exceptional, in premiera absoluta, puteti vedea o selectie importanta de concerte si in sala de cinematograf, la Grand Cinema Digiplex.

am mai vorbit despre genul asta de experienta – o sa iubiti sunetul impecabil si detaliile prim planului pe care nu le-ati fi vazut in sala mare de concerte.

ca sa va arat ca am dreptate scot la bataie 10 invitatii (duble) la unul dintre concertele care stiu sigur ca vor fi minunate si cu care eu fac racord emotional intrucit  unul dintre compozitori, philip glass, e cel pt care m-am dus pina la londra ca sa-l vad live.

e vorba despre  un concert la care veti putea asculta

G. Enescu – Suita nr. 1 in Do Major op. 9
Philip Glass – Concertul nr. 1 pentru vioara si orchestra (1987)

M. Ravel – Tzigane, rapsodie pentru vioara si orchestra op.76 (1924)

I. Stravinski – Suita pentru orchestra “Ritualul primaverii”

toate in interpretarea Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai. puteti vedea spectacolul in GrandCinema Digiplex, marti 9 septembrie de a ora 19.30.

ce trebuie sa faceti ca sa obtineti o invitatie?

Sa spuneti o secventa dintr-un film in care apare muzica lui Philip Glass. 🙂

deadline: vineri, 30 august, ora 12.00

***

cind a aflat cum ascult eu muzica clasica pe care nu sunt antrenata sa o inteleg, un alt prieten mi-a spus: “indrazneste sa incerci sa nu mai fii cuminte. gindeste-te ca balerina are o boala grava si, daca se opreste din dans, moare”.

indrazniti sa experimentati. cu concert de muzica clasica vizionat in sala de cinematograf.

DSC_4256Undercloud in secvente
diverseteatru
12 years ago

Undercloud in secvente

pentru ca anul acesta la Undercloud sunt in juriu, nu pot scrie (nu e etic) despre ce piese mi-au placut. tocmai de aceea descriu citeva secvente din zilele astea. si-atit.

bun simt. Doamnei Sanda Manu, membru al juriului si una dintre cele mai importante profesoare din istoria teatrului romanesc, i se indica locul unde va sta ca jurat la un spectacol. Vede ca e primul rind, ca e la mai putin de un metru de scena si se muta cu un rind mai in spate. “Si-asa se sperie copiii astia ca sunt in sala, macar sa nu ma vada atit de aproape de ei.”

atmosfera. in afara competitiei a fost prezentat Omul Pescarus – drumul catre frumos, un spectacol text & acrobatie care s-a desfasurat in curtea interioara a MTR. ( a fost in afara competitiei pentru ca e regizat de initiatoarea festivalului, Chris Simion). Sa vezi niste campioni mondiali plutind intre doua cladiri ale Muzeului taranului, sa ai cerul senin deasupra capului, un vint usor pe linga tine, iar textul sa vorbeasca despre a invata sa zbori ca metafora despre a te desavirsi e o senzatie incredibila.  arata foarte foarte occidental, ca si cum ai fi fost intr-o piazzeta italiana la un mega festival de dans sau de teatru.

cind realitatea bate textul. Ioana Pavelescu pe scena, la aplauze, dupa Zelda – o poveste greu de dus si o piesa one woman show. Fragila, incurcata, emotionata, epuizata desi citeva minute mai devreme era vulcan. Si senzatia, organica, fizica, despre cum o parte din text a fost despre ea, in aceeasi masura in care a fost despre Zelda si ca nu era un moment mai potrivit al vietii  pentru a o juca pe Zelda.

atmosfera. in afara competitiei un spectacol al absolventilor UNATC – Clasa Noastra – vorbeste despre evreii polonezi omoriti chiar de catre colegii lor de scoala. pe parcurs ce moare cite un personaj, actorii aduc cite o piatra la marginea delimitarii pentru scena. (joaca desculti, in curtea interioara, si-au delimitat spatiu cu faclii care ard si cu o dira de nisip care a format un dreptunghi). cind spectacolul se termina, dupa ce pe scena sunt atit de multe pietre incit e un mic cimitir, spectatorii pleaca prin lateralele curtii, pe linga crucile din curtea muzeului. un alt fel de cimitir, foarte real.

 

Acum 10 ani se spunea despre teatrul independent ca e un loc unde se manifesta cei care n-au suficient talent ca sa-si gaseasca loc intr-un teatru de stat. Astazi lumea stie ca teatru independent e o alta cale de exprimare in arta asta, o cale mai curajoasa, mai anevoioasa si care-ti necesita nu doar talent la actorie, ci si aptitudini antreprenoriale. Daca esti cit de cit conectat la industria asta, te astepti ca un actor ca Marius Manole sa faca teatru independent pe linga job-ul lui de la teatrul de stat (pentru ca stii doza lui de neliniste artistica si dorinta de a face mai mult si mai bine), dar sa vezi un actor ca Ioana Pavelescu (care nu mai are nici virsta riscului, nici aceea a schimbarii unei mentalitati – chiar daca vbm de una dintre actritele cele mai cosmopolite) ca decide sa se exprime in teatru independent, luind soarta unui spectacol in propriile miini, mi se pare un pas foarte mare in ceea ce inseamna recunoasterea teatrului independent.

(mai scriu despre asta cind se incheie festivalul)

 

0
2565
main605animale din case parasite
culturale
12 years ago

animale din case parasite

orice casa parasita are viata ei, dincolo de ochii intimplatorilor vizitatori.
un fotograf finlandez pe nume Kai Fagerstrom a inceput sa urmareasca activitatea din casutele care pareau abandonate in padurea de linga el. asa a rezultat proiectul The House in the Woods, o poezie despre animalute care isi creaza lumea lor oriunde ar fi…

dincolo de foto e si o poveste despre rabdare si atentie pe care o spune fotograful. tre sa fie un om foarte intr-un fel daca s-a gindit la un asemenea proiect si a avut rabdare sa-l duca pina la capat.

mai multe fotografii aici

1
3015
festival-undercloud-2013-afis-mareincepe festivalul de teatru independent de orice UnderCloud
teatru
12 years ago

incepe festivalul de teatru independent de orice UnderCloud

de miine incepe festivalul de teatru independent de orice Undercloud, iar asta ar trebui sa insemne ca puteti experimenta mult legat de teatru.

(pentru mine va fi diferit anul acesta dar revin imediat la asta)

festivalurile – de teatru sau de film sau de muzica – sunt facute ca sa experimentezi. ca sa vezi ceva ce n-ai mai vazut, ceva ce n-ai mai gustat, ceva ce n-ai mai incercat.

cind merg la festivaluri caut sa vad tocmai lucrurile pe care n-as putea sa le vad in alta parte, fug de filmele/muzicile/ spectacolele de teatru care sunt la 2 pasi de mine in mod normal. pentru ca bucuria e sa simti ceva nou. n-ai de unde sa stii daca o sa-ti placa ce vei simti, dar mergi pe un drum nou care te=ar putea inspira si ti-ar putea spune ceva despre tine.

de asta imi plac mie festivalurile. invat foarte multe din ele.

de asta va recomand din inima ca la Undercloud sa nu incercati aleile deja batatorite (adica spectacolele cu actorii mari si super cunoscuti); mergeti la ceva ce doar in festival puteti vedea. cu inima deschisa ca sa fie bucuria descoperirii si mai mare.

eu compar activitatea asta cu ratacitul pe strazi prin orasele pe care le vizitez (imi iau reper cite un cetatean si-l urmaresc cite 2 intersectii/colturi de strada, apoi imi iau reper alt cetatean si tot asa… experimentez si orasul devine brusc altceva decit orice as fi citit despre el)

***

anul asta la Undercloud sunt in juriu (alaturi de George Ivascu, Sanda Manu si Anca Sigartau) iar asta e o treaba foarte complicata pentru mine. mai intii pentru ca arta nu prea poate fi comparata cu ceva din aceeasi zona pentru ca sunt zeci de nuante si de repere.
mai apoi pentru ca am prieteni care joaca in festival, care au regizat piese in festival.

m-am gindit mult cam care sa fie criteriile dupa care sa jurizez ca sa fiu sincera pina la capat.
am sa ramin fidela replicii din Purificare a lui Sarah Kane care mi-e cumva deviza prin viata “daca nu simti, n-are niciun rost”.

ne vedem de miine la MTR la festivalul de teatru independent de orice. programul e aici. cind va ginditi la ce sa va luati bilete, incercati sa va rataciti putin prin calendar si sa alegeti random. o sa va placa experienta asta, sunt sigura.

0
2431
jl designmiscarea corpului digitalizata
culturale
12 years ago

miscarea corpului digitalizata

in film veti vedea 4 ID-uri de post tv care folosesc o tehnica minunat asi digitalizeaza miscarea corpului. e o forma frumoasa pentru a arata ce minunatii deseneaza corpul nostru.

0
1508
anonimul camping ecran 2013regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur
filme simpa
12 years ago

regizorul Istvan Szabo – despre copilarie, imigrare si cind nu mai intelegi limba celor din jur

o poveste cadou de la  regizorul Istvan Szabo pentru audienta de la masterclass-ul pe care l-a tinut ieri in cadrul festivalului International de film Independent Anonimul…

Imi amintesc ca eram invitat la Cannes cu unul dintre filmele mele si intr-o zi cineva m-a sunat si mi-a zis ca Tony Curtis vrea sa se vada cu mine a doua zi, la ora 5. Am stabilit intilnirea pentru terasa de la Carlton. Am ajuns acolo, l-am vazut pe Tony Curtis, singur, cu o cafea in fata. M-am dus la el , am zis ca sunt Szabo…

“Ooo, Szabo!”, a exclamat si m-a imbratisat, apoi m-a sarutat pe ambii obraji.

Am inceput sa povestim lucruri marunte, nimicuri. Dupa o ora s-a uitat la ceas si a zis “Szabo, am o intilnire in curind si trebuie sa plec. Hai sa ne vedem miine la ora 17, tot aici pe terasa, sa vorbim”.

Am plecat si ma gindeam “Doamne, dar ce vrea Tony Curtis de la mine?! Vrea sa faca un film pe care sa-l regizez eu sau vrea joace in vreun film de-al meu?! Si nu stie cum sa ma abordeze?!”

A doua zi, la ora 5, am fost inapoi pe terasa. M-a vazut Curtis, m-a sarutat pe amindoi obrajii si am inceput sa vorbim. Din nou mici conversatii si dupa 40 de minute, Curtis s-a uitat la ceas si a zis:

“Am o intilnire, dar as vrea sa ne vedem din nou si miine. La 5? Aici pe terasa?”

Si dintr-o data am inteles despre ce e vorba. Curtis era dintr-o familie de imigranti maghiari si in copilarie locuise in Brooklyn pe o strada in care de la bacan pina la frizer toti erau imigranti unguri. Tatal lui era croitor, iar pe usa lui la intrare scria SZABO pentru ca asa se spune “croitor” in limba noastra. Mi-am dat seama ca in intilnirile acestea el incerca sa recupereze o parte din copilarie. Se uitase pe lista de invitati, vazuse pe cineva care se numea Szabo – nu-l interesase cine era, daca era producator, daca vindea filme, daca era costumier sau regizor-, el voia sa-si aduca aminte de copilarie.

Si la a treia intilnire am auzit una dintre cele mai frumoase povesti despre imigranti si viata lor.

La putin timp dupa ce se stabilise in America, cind era mic, Tony Curtis a vazut vis a vis de blocul lui citiva copii care se jucau fussball. A incercat sa le explice ca vrea sa se joace cu ei si, pentru ca nu stia limba, nu l-au inteles. L-au gonit si s-a dus acasa plingind.

 Dupa ce i-a aflat povestea, mama lui i-a spus:

“Bob – caci asta e de fapt numele lui -, pe partea cealalta a strazii nu mai e Ungaria.”

Morala: Trebuie sa fiti foarte atenti, in special in business pentru ca munciti, munciti, munciti si dintr-o data, ajunsi acasa, constatati ca de partea cealalta a drumului nu mai e tara voastra. E o alta tara in care se vorbeste alta limba.

***

august 2013, Anonimul, Sfantu Gheorghe

despre culisele sosirii lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit un premiu pt intreaga activitate la Anonimul, am scris aici. miine dimineata, un altfel de portret al regizorului care a impresionat teribil audienta din Sfintu Gheorghe.

0
1937
footer anonimulAno 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea
filme simpa
12 years ago

Ano 10 – jurnal de bord, part 1 – tensiunea

e o intreaga lume in spatele unui festival de film si cind spun o intreaga lume nu ma refer doar la oamenii care muncesc pentru un festival , ci si la operatiunile care se afla in culise si la care, ca spectator, nu te gindesti deloc.

am marea onoare ca la editia nr 10 a festivalului international de film independent Anonimul sa ma aflu in echipa (am in grija comunicarea catre online & presa ) si lumea care mi s-a deschis, de dincolo de ecranul de proiectie, e una foarte spectaculoasa pentru mine.

tensiunea

ca spectator nu simti niciodata tensiunea respectarii unei ore aici in campusul din Sf Gheorghe. esti venit sa te distrezi, e cel mai boem festival din tara, timpul se scurge lent si, in general, tu faci legea nu o face timpul, macar pentru 10 zile.

in partea organizatorilor orele se impart nu doar in minute si secunde,  ci si in distanta pe care o parcurgi cu barca pentru a ajunge inaintea unui invitat care vine cu elicopterul.

ieri m-am simtit ca-n Top Gear la rubrica de intreceri surprinzatoare intre mijloace de transport.

dimineata, am plecat din Bucuresti in masina oficiala a festivalului  unde se afla directorul festivalului, Miruna Berescu, colaboratoarea sa, coordonator de programe – Madalina Dima (care dormise 2 ore in noaptea precedenta pentru ca rezolvase ultimele mici detalii organizatorice) si Emanuel Parvu, regizorul care are 2 filme in festival (un scurt metraj si unul din cele trei filme din Omnibus Ano 10), iar la Murighiol ne-am suit intr-o barca.

obiectivul a fost sa ajungem la Sfintul Gheorghe inaintea lui Istvan Szabo, regizorul de Oscar care a primit aseara premiul pentru intreaga activitate, care la prinz se urca intr-un elicopter de la Bucuresti. pe ultima suta de metri cu masina, tensiunea crescuse; Miruna se uita la ceas din sfert in sfert de ora pentru ca daca se rata ora de plecare cu barca, se incurca tot timingul.

la 15.13 cind Istvan Szabo a aterizat (cu elicopterul copilotat de Irina Margareta Nistor) in camping chiar in spatele ecranului cel mare, toata lumea zimbea si l-a intimpinat ca si cum si Miruna, si Ludmila Cvikova (selectionerul sectiunii de lung metraj) se aflau in Sfantul Gheorghe de cel putin o zi: fresh, zimbitoare, gazde perfecte. de fapt, ajunsesera de mai putin de 30 de min.

pentru ca am asistat pentru prima data la o asemenea intimpinare a unui invitat atit de important pot sa va spun ca e o emotie aparte acolo.

pe de o parte pentru ca vezi un om care inseamna imens pentru cinematografie, ii stii filmele si intelegi mai multe decit spectatorii despre ce inseamna sa faci filme la nivelul respectiv, iar pe de alta parte pentru ca ai doar citeva minute, acolo in fata elicopterului, sa simti cum e invitatul. ca sa stii ce-i propui sa faca in timpul sau liber, ca sa stii cum sa-i faci sejurul cit mai placut si sa transformi totul intr-o amintire memorabila.

iar Miruna stie foarte bine sa faca asta: Krzysztof Zanussi, membru in juriu la editia din 2008, s-a simtit atit de bine la Anonimul incit atunci cind l-a intilnit pe Istvan Szabo i-a spus ca trebuie sa vina aici, ca e unul dintre locurile acelea magice si festivalurile cu adevarat speciale care trebuie vazute dintre miile de festivaluri de film din lume.

***

Pentru cei care nu stiu, Istvan Szabo este domnul care a facut printre altele Being Julia (cu Annette Benning si Jeremy Irons – povestea unei actrite a carei glorie si virsta apune, film pentru care Benning a primit un Glob de Aur) , The Door ( cu Hellen Miren – povestea prieteniei dintre o ingrijitoare si scriitoarea in casa careia face curat; Miren e ingrijitoarea). Szabo are un Oscar pentru cel mai bun film strain pentru filmul Mefisto (1982), o alta nominalizare la Oscar pentru film strain, si cam toate premiile europene de cinema in palmares.

Are 75 de ani, este foarte hitru si are o multime de glume si de povesti de impartasit. Dar in acelasi timp are o atentie pentru detaliu si o emotie pe care o tine sub control foarte bine… dar despre toate acestea va povestesc zilele viitoare:)

 

 

1
2189
tricotaje1tren tricotat – sau cum sa vezi lumea mai frumoasa
culturale
12 years ago

tren tricotat – sau cum sa vezi lumea mai frumoasa

uneori ai nevoie doar de nebunia frumoasa a cuiva ca sa ai un zimbet mare pe fatza.

cum ar fi sa intilniti pe strada un tren tricotat? tren tren, cu locomotiva si vagoane.

Olek – o artista care a transformat tricotajele intr-o exprimare originala despre cum sa te uiti la lucruri ca sa vezi lumea mai frumos – a realizat in Polonia (tara natala, acum locuieste la NY) cel mai mare proiect al ei: un tren cu patru vagoane pe care l-a imbracat in tricotaje. acum ceva vreme, in sao paolo, transformase un teren viran in loc de joaca.

toata creatia noua a fost realizata in 4 zile.:)

mai multe dintre lucrarile ei puteti gasi aici.

 

1
1555
pasare 1Uimitoare pasari de hirtie
culturale
12 years ago

Uimitoare pasari de hirtie

uitati-va la pasarile acestea. par reale dar sunt realizate din bucati colorate de hirtie.

ginditi-va cam cita rabdare si liniste interioara iti trebuie ca sa creezi asa ceva.

ii apartin unei artiste foarte simpatice, Diana Beltran Herrera, a carei lume interioara trebuie sa fie foarte speciala daca creeaza asemenea lucruri.

 

 

0
2021
pianoo dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici
carti simpa
12 years ago

o dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

cind eram mica, unchiul cel mai educat din familie  a crezut ca e bine sa invat muzica. am primit o chitara si un profesor. n-au stat multa vreme cu mine pentru ca tot ce ma interesa era matematica.

dar unchiul – care era compozitor – si detinea un pian cu coada, de concert, in apartamentul lui de pe Fainari (habar nu am cum il suisera la etaj) incerca sa -mi explice, in discutii scurte, lucruri despre muzica pe limba mea.

“sunt 8 note muzicale. 8. si un numar infinit de posibilitati de a le combina pentru a face muzica. 8 note si posibilitati infinite de melodii.”, mi-a spus odata si mi s-a parut straniu pentru ca un numar finit de numere combinate in oricare variante ar fi dat un numar finit de posibilitati. i-am zis asta.

“ai sa vezi in toata viata ta ca ai sa intilnesti cintece pe care nu le-ai auzit niciodata, toate la baza cu aceleasi note muzicale”

am protestat ca sunt mai mult de 8 note pentru ca se schimba gamele si tonalitatile.

“chiar si asa, sunt un numar finit de note muzicale. iar posibilitatile de a face muzica sunt infinite.”

***

ma urmareste discutia asta din copilarie. mi-am adus aminte de ea, acum cind am citit rindurile de mai jos in Novecento a lui Alessandro Baricco.

Gindeste-te putin: un pian. Clapele incep. Clapele sfirsesc. Stii ca sunt 88, nimeni nu te poate pacali. Nu sunt nesfirsite, ele. TU, esti nesfirsit, si inauntru clapelor alea, muzica pe care o poti face e nesfirsita. Ele sunt 88, TU esti nesfirsit. ASTA imi place mie. Asta merita sa fie trait.

0
2579
best offerGiuseppe Tornatore – despre The Best Offer
filme simpa
12 years ago

Giuseppe Tornatore – despre The Best Offer

e in cinematografe de saptamina trecuta un film pe care ar trebui sa-l vedeti: The Best Offer. daca ramineti in Bucuresti in week end-ul asta va rog duceti-va la cinematograf… ca sa va conving iata 3 dintre declaratiile regizorului filmului despre munca lui pentru acest film.

 

 I take inspiration from hundreds of things. Among these there was one idea that I had when I first began working in Rome. It was the story of an agoraphobic girl but I had never used it because it never seemed quite mature as an idea.

Seven or eight years ago, I wrote down a note for a character that was based on an auctioneer, but I could never find the right context for him and I wasn’t able to develop it further. One day when I was organising my notes and ideas, these two notes came together next to each other and I realised they had a kind of inherent attraction. That’s how the new narrative came about. It was different and went beyond either of the original stories, but they somehow fed off each other. I had it read and I soon got a ‘yes’ to produce the film. 

***

Well… the best offer, at an auction, is the highest price you are willing to pay to have an object. In the transaction, however, the lowest price is what the seller is prepared to accept to close the deal. In love, what are we willing to do? Apart from the protagonist’s actions, the point is that he learns to love totally and unconditionally. He comes to depend on that. 

***

Si face referire doar la o parte foarte mica din acest film:)

1
1940
Mallory Morrison2doar suflet … sub apa
culturale
12 years ago

doar suflet … sub apa

azi noapte am vazut o bucurie de film, the legend of 1900 al lui Giuseppe Tornatore, cu un domn care toata viata lui nu pleaca de pe un vapor. nu calca niciodata pe tarm. (am sa ma intorc curind la el ca sa va conving sa-l vedeti, dar inca-l mai rumeg si mai vreau sa-l mai vad macar o data).

m-am culcat si m-am trezit cu gindul la film, la mare si cu dorinta de a vedea filmul cu marea alaturi. dupa care am descoperit din intimplare aceasta fotografa din Los Angeles, Mallory Morrison, care arata – cu proiectul ei foto – cum corpul uman isi pierde din greutate cind e sub apa.

ca si cum acolo ar ramine doar sufletul.

 

 

 

Mai multe foto de mallory morrison 

3
2607
taorminaEnescu la Cinema. Grand Cinema Digiplex
culturale
12 years ago

Enescu la Cinema. Grand Cinema Digiplex

acum citeva zile am fost sa vad transmisia live a spectatolului Rigoletto din teatrul de vara de la Taormina. Erau in sala dirijori, sefi de orchestre, oameni pasionati de opera, dar si corporatisti simpatici proaspat iesiti de la program.

urma sa le vorbesc despre cum gust eu filmele dupa sonor (pt ca le aud pe geam de la cinemaul de la parter) si despre bucuria mea de a vedea spectacole de teatru sau de balet de pe marile scene ale lumii, in transmisii directe, fara sa mai fie nevoie sa ma dau peste cap pentru un bilet de avion, cazare hotel si bilet la spectacol. in orasul meu, la cinema.

imi pregatisem un speech despre prejudecatile noastre legate de transmisiile live  ale unor spectacole pe care obisnuiam sa le vedem la fata locului: despre cum emotia e la fel, despre cum te minunezi ca publicul din sala de cinematograf aplauda la final ca si cum ar avea artistii in fata.

numai ca s-a schimbat putin desfasuratorul si am vorbit dupa primul act. iar primul act din Rigoletto a schimbat total lucrurile

***

la finalul actului intii, personajul principal feminin, Gilda – fata bufonului regelui – indragostita de un duce cinta o arie minunata, dar incredibil de grea din punct de vedere tehnic.

in reprezentatia pe care am vazut-o noi, interpreta Gildei a fost incredibila, a cintat ca si cum despartirea de duce i-a rupt in bucati milimetrice fiecare parte din corp si in timp ce-si spunea partitura  cu “nume drag ce-ntiia data face inima sa-mi bata”, au inceput sa-i curga lacrimile.

habar n-am daca era de la efort, de la caldura (spectacolul era in aer liber) sau de la mesajul pe care-l avea de transmis, dar lacrima aceea care curgea aproape neagra – cu tot cu make-up- a dat un dramatism aparte intregului moment.

***

daca as fi fost la Taormina, in locul asta minunat, probabil ca as fi gustat spectacolul cu tot cu aroma de mare, caci linga e un port. dar nicaieri in alta parte, decit intr-o sala de cinematograf (care sa aiba sunet la calitate maxima) n-as fi putut vedea lacrima aceea.

puterea prim planului e de neinlocuit.

dupa lacrima aceea mi-am schimbat discursul. pentru ca despre asta este a vedea o transmisie live de la un mare spectacol: pe ecranul cinematografului, in conditii de confort maxim, dar si cu un sonor exceptional, vezi DETALIILE pe care altfel, ca spectator in sala, in rinduri indepartate, nu le-ai fi vazut.

***

Din septembrie, in perioada festivalului Enescu Grand Cinema Digiplex transmite unele dintre cele mai importante spectacole din festival, in salile de cinematograf. daca n-ati mai prins bilete la spectacolele mari si vreti sa va bucurati, luati-va acum bilete la Grand Cinema Digiplex.

Daca sunteti incurcati de atmosfera rigida de la Ateneu sau Sala Palatului, mergeti la cinematograf si vedeti live aceleasi spectacole.

***

in pauza primului act mi-am cumparat popcorn. da, stiu ca dupa unii opera + popcorn inseamna o asociere monstruoasa, dar pentru mine e mai important sa ma simt bine si sa vad un spectacol care sa ma emotioneze.

iar faptul ca de anul acesta, in premiera la Grand Cinema Digiplex poti vedea spectacolele de la Enescu (tot acolo puteti vedea Balshoi Theatre!!!) mi se pare una dintre cele mai minunate forme de melange cultural.

daca tinerii nu ajung la Ateneu, sa ducem muzica clasica in cinematografe. 🙂

1
2059

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!