e povestea unui star rock din anii 70, care a vindut 6 milioane de albume doar in america si a disparut dupa doar 2 albume.
Rodriguez era mai celebru decit Elvis in Africa de sud si dintr-o data nimeni n-a mai stiut nimic de el.
Filmul va veni la festivalul international de film de la Bucuresti care e in aprilie.
cind am auzit ca mai apare o ceremonie care da premii in industria muzicala m-am incruntat. “iar facem o shusta romaneasca in care stim cine ia premiile si vin la gala doar aia care ies cistigatori?”
dupa care m-am vazut cu Zoli Toth – cel care organizeaza On Air Music Awards – si am inceput sa cred ca mai e o speranta. oricit de greu ar fi sa vii sa construiesti ceva corect pe un background creat de ratarile celor care au tratat superficial aceeasi chestiune.
***
Zoli Toth e domnul acela simpatic, nascut si crescut in Timisoara (adica educat nemteste), care este liderul trupei Sistem. il mai stiti din emisiunile lui de la radio pe teme de ecologie si din campaniile lui eco.
ce nu stiti e ca, oricit de prieten ai fi cu Zoli, nu te poti vedea cu el dimineata. n-are legatura cu somnul ( se trezeste dimineata pentru ca fetitele lui pleaca la gradinita), are legatura cu perfectionismul lui.
in fiecare dimineata Zoli exerseaza la pian si percutie (nu stiu sa spun in ce “bate”) si face asta chiar si atunci cind nu are concerte.
“e ca la sportul de performanta, daca nu te antrenezi se simte” – e justificarea lui pentru care de ani de zile repeta constiincios in fiecare dimineata. iar asta spune multe despre disciplina si caracterul lui. despre cum face el lucrurile.
***
translatati perfectionismul acesta si disciplina in dorinta de a face o gala care sa premieze, PE BUNE, reusitele din muzica romaneasca. cu nominalizari facute de specialisti din atit de multe ramuri ale industriei incit sa nu mai existe sistemul de relatii si pile, cu un vot pentru premii facut individual de 30 de oameni de meserie, vot centralizat de Deloitte astfel incit nimeni nu va sti pina la momentul galei cine sunt cistigatorii.
cu un premiu de ARTIST AL ANULUI acordat dupa un mecanism genial : prin vot live prin sms dintre toti cistigatorii pe sectiuni in timpul galei. industria isi va vota premiantii.
o sa-i reuseasca? probabil, pentru ca e un nebun frumos care crede cu tarie in ideile lui. si care stie ca pentru orice lucru pe care-l primeste trebuie sa dea ceva in schimb.
On Music Awards va avea o sectiune sociala – vor fi puse la vinzare 100 de bilete cu valoare in euro , in scop umanitar. cu banii incasati Star Management – compania pe care o conduce Zoli impreuna cu Anca Lupes – va cumpara instrumente muzicale pentru copiii din liceele de muzica. O metafora pentru faptul ca industria trebuie sa se sprijine din interior ca sa creasca si sa reusesca.
***
mi-ar placea foarte mult ca artistii din Romania sa treaca peste orgoliile lor si sa se aseze cu inima curata in fata acestui eveniment; sa participe fara sa se comporte mioritic conditionindu-si aparitia de un premiu, sa participe pentru a celebra impreuna cu colegii lor un an de eforturi sustinute ale tuturor. Asta e cel mai mare pericol pe care-l vad ca aceasta gala sa nu arate ca de Grammy.
stiu ca organizatorii vor fi atenti la fiecare detaliu – de la covorul roshu pina la spectacol – ca sa arate totul ca la o mare sarbatoare internationala. mai trebuie insa si artistii sa se comporte “ca afara”.
***
daca ar avea suficient timp, Zoli ar trebui sa inceapa un turneu – ca la politicieni – sa stea de vorba cu fiecare dintre artisti in parte ca sa le explice de ce e momentul sa se schimbe ceva in felul in care le este validata munca. de ce e momentul sa lase orgoliile la o parte si sa se bucure impreuna.
pe mine care eram ingrozitor de circumspecta – pentru ca cele mai multe dintre manifestarile de premiere mi se par ceva ingrozitor de kitschos si o dezorganizare totala, fara lipsa de respect pentru artisti – Zoli m-a convins cu o singura fraza. “vreau o gala la care sa ma simt eu ca artist respectat si sa fiu mindru ca sunt acolo”
cind rostea asta raspicat, ma gindeam la perfectionismul lui si la exercitiile zilnice la pian.
text de Sorana Savu
E o piesă pe care trebuie să o vezi minimum de două ori. E și sugestia pe care ți-o servește, discret, producția de la Harold Pinter Theatre, cu Kristin Scott-Thomas, Lia Williams și Rufus Sewell. În teatrul recent redenumit Harold Pinter, piesa pe care Harold Pinter a scris-o în 1971 se joacă cu distribuție alternativă – actrițele schimbând seară de seară partiturile între ele Anna/Kate, Kate/Anna.
Rufus Sewell rămâne “constanta” și ajung să folosesc termenul ăsta într-un sens apropiat de cel din “Lost”, o să vedeți de ce, dacă mergeți la piesă.
Temele pe care le abordează sunt multe, complexe și subtile – ai la dispoziție un bufet întreg de subiecte de discuție și meditație o dată ce ai ieșit din sală. Cum ar fi memoria afectivă și subiectivă, cea care rearanjează trecutul după bunul nostru plac, sau care transformă irealitatea, post factum, în realitate. Sau substratul de thriller care te face să te întrebi cine pe cine a omorât, când și din ce motive. Sau cel senzual, transformă personajele într-un triunghi amoros. Isoscel, după părerea mea, dar voi puteți avea cu totul alte păreri.
Criticii vorbesc despre o adevărată artă a pauzelor în piesa lui Harold Pinter – sunt lungi și dese și trebuie să te asiguri cumva că ele comunică exact acel tip de emoție, de tensiune, de contrapunct sau de subliniere pe care și l-a dorit dramaturgul. Cu Kristin Scott-Thomas, contemplativa Kate e așa cum trebuie – echilibrată și calmă în aparență, apoi viscerală și vulcanică, îndrăgostită în felul ei, periculoasă până la extrem. Credibilă și incredibilă în același timp.
Între două fumuri de țigară, puține actrițe pot să-ți spună atâtea lucruri fără să-ți spună nimic.
Rufus Sewell e o revedere plăcută (de fapt, de-a dreptul enervantă, omul NU îmbătrânește, deși au trecut fix 15 ani de la “Dark City” și “Frumoasa Venețiană”) și o prezență solidă, dar și enigmatică, provocatoare, cu multe fațete, care contribuie la ambiguitatea pe alocuri intelectuală, pe alte locuri de-a dreptul fioroasă a piesei. În personajul său strident, Lia Williams e și ea un pic stridentă, dar nu pentru mult timp. Echilibrul dinamic al piesei o pune la punct imediat.
Mergeți, vedeți comentați – aici găsiți în continuare bilete și câteva imagini din producție. http://www.atgtickets.com/
***
Sorana Savu este specialist in comunicare, senior partner Premium Communication
desigur vreau sa vad filmul asta.
Keanu Reeves in Generation Um. premiera americana e pe 3 mai, la noi… mai incolo:)
acum citeva zile in timpul unui seminar vorbeam despre cum, cu aceleasi informatii, poti face o stire tabloid sau una quality. am exemplificat cu doua stiri despre VUNK pentru ca stiam tot mecanismul din spatele lor . eu le scrisesem. ( aici stirea tabloid si stirea quality)
dupa ce au trecut de informatia propriu zisa si de surprinderea ca poti schimba tonul unei stiri extrem de usor, fetele de la seminar au zimbit la auzul numelui lui Cornel Ilie care era citat in stiri. cineva m-a intrebat daca-l cunosc, am raspuns ca da si toate fetele au facut ochi de caprioara. am auzit si oftaturi suave.
daca asta s-ar fi intimplat anul trecut, fie as fi trecut relaxata peste reactia lor, fie am fi comentat “ca fetele” cit de simpatic e liderul trupei VUNK. de data asta, am simtit cum mintea mea incepe sa mearga pe un pattern cunoscut, puneam intrebari dupa o schema pe care am vazut-o scanata in citeva secunde in cap si check-uiam fiecare etapa: faceam un profil analiza.
diferenta intre anul trecut si momentul de acum e una simpla: lucrez cu simpaticii de la VUNK la brandingul lor, la imaginea si promovarea lor.
iar cind am plecat de la studenti aveam o dilema: cum sa fac sa nu pierd “my magic”, sa ramin fan al trupei sa ma pot bucura cu mintea si inima curata de parerile celor care au aceleasi pasiuni ca si mine, in ciuda faptului ca incep sa stiu mult din “bucatarie” si ca, pe termen lung, sper sa provoc eu unele lucruri care sa genereze simpatie pentru fani.
***
sa lucrez cu VUNK e mai mult decit o onoare, ador momentele in care vad lucruri “din spate”, in care pot anticipa directii si… ador multe. orice moment in care ma gindesc la ce le-ar fi bine e ca un “payback time” pentru momentele de bucurie pe care mi le-au adus.
sper ca intr-un an sa fac o prezentare – la Zilele Biz sau la un alt eveniment care are in atentie si brandingul – despre lucrurile minunate pe care le-am facut cu trupa VUNK (pentru ca stiu ca le vom face).
dar i-am avertizat ca dupa un an voi scrie un story despre Cornel – fetelor pregatiti-va!!! – pentru ca vreau de multa vreme sa scriu un profil despre el si nu ne-am coordonat programele. ce reporting mai bun decit un an om la om pe tot terenul as putea face?!:)
***
am spus de multe ori ca sunt un mare fan VUNK. am scris multe articole pe muzica lor; am iubit si m-am despartit pe muzica lor; le-am chinuit cintecele intr-un fel in care s-au plins pina si vecinele (batrine si cam surde); ba chiar am un amic care ride de mine si de trasnaile pe care le-am facut in viata spunind ca sigur sunt in targetul trupei pentru ca am parcurs traseul complet de la “o minune” (aka Balada pentru o minune) pina “sa speram ca mai am inca o sansa” (aka Fiecare) fiind stresat de cite ori a ascultat aceste cintecele.
zilele trecute mi-am dat seama ca as putea pierde magia asta, proiectia experientei mele de viata pe versurile unui cintec VUNK si m-am necajit.
pe drumul de la facultate catre casa, dupa intilnirea cu studentii, mi-am promis ca o sa ma duc, la 2-3 luni, la un concert VUNK ca si cum nu as fi aflat nimic despre ei, ca un fan. to keep my magic.
am profitat in seara asta ca au cintat in Centru Vechi, la doi pasi de casa mea. le-am spus ca ma duc la concert dar ca nu ma duc sa vorbesc cu ei. ca ma bucur de spectacol in felul meu, egoist.
m-am bucurat si m-am uitat la oameni. desigur, m-am si gindit – in functie de reactia celor de linga mine – ce lucruri simpatice sa facem, dar de asta stiu ca nu o ma sa dezvat.
still working to keep my magic.
toata lumea stie ca imi plac cartile. cei mai multi dintre cei care au vorbit vreodata cu mine, au aflat ca de la 25 de ani, cu disciplina si perseverenta, citesc o carte pe saptamina. uneori, in vacante, o carte pe zi.
anul acesta am onoarea de a face parte din juriul Galei Bun de Tipar care premiaza cartile, scriitorii si editurile care au facut ceva memorabil in anul care s-a incheiat in industria de carte.
din juriul fac parte Simona Kessler (agent literar, Simona Kessler Copyright International Agency), Ion Bogdan Lefter (poet, critic şi istoric literar, eseist), Laura Grunberg (scriitoare, sociolog, autoare de cărţi pentru copii), Radu Dimitriu ( directorul editurii CH Beck), Cristian Teodorescu (scriitor, jurnalist), Cristian Ghinea ( politolog, jurnalist), Nicu Ilfoveanu ( artist vizual), Sabina Stirb ( Head of CSR & Public Sector Division at GMP Public Relations, coordonatoarea campaniei de promovare a proiectului „Căutătorii de poveşti”), Daniel Nazare (directorul Bibliotecii Judeţene Braşov).
voi participa la jurizarea tuturor sectiunilor dar in “grija mea” – insemind recomandari pertinente si prezentari serioase – sunt sectiunile – ebook si platforme online, campanii de marketing.
2012 a fost un an cu multe carti frumoase si ca aspect, dar si in continut, asa ca banuiesc ca vor fi dezbateri aprinse.
o sa-mi placa la nebunie polemicile pe carti, iar la sfirsit am sa va povestesc din interiorul jurizarii.
detalii despre Gala care are loc pe 25 aprilie, dar si despre premiile care vor fi acordate puteti citi aici.
filmul acesta arata doar o parte din el, si e doar o mica parte din raspunsul la intrebarea “de ce il iubesc asa de mult pe Kevin Spacey”
text de Noemi Revnic
De aceasta data voi scrie aici si despre lucruri interesante care se intampla in afara granitelor Romaniei.
De exemplu, cea mai recenta campanie umanitara sustinuta de GUCCI: CHIME FOR CHANGE, o campanie globala initiata de Salma Hayek Pinault, Frida Giannini si Beyoncé Knowles-Carter. Acest proiect are ca scop strangerea de fonduri pentru pentru femeile defavorizate. Mi-a placut mult ideea, iar Frida Giannini este un excelent om de marketing, mi-ar fi placut sa lucrez cu ea, macar o luna.
David Lynch ne surprinde din nou, cu o serie de litografii care pot fi admirate si achizitionate de pe acest link: http://www.itemeditions.com/catalogue/lynch/index13.html
Iar aici la noi, in 15 si 16 martie, un maestru artizan florentin va personaliza accesorii din piele in buticul Gucci de la parterul hotelului Hilton. Poate fi o experienta interesanta. Humanitas a lansat o noua carte de retete culinare asezonate cu povestile lui Margaret Yardley Potter, prezentata de Elizabeth Gilbert, stranepoata autoarei.
Amicii Eugen Radescu si Razvan Ion ma anunta ca vineri, 22 martie se va lansa la Cluj La Gazette (in Strada Calarasilor 1, Parc Cetatuia). Aici gasiti detaliile evenimentului.
www.facebook.com/events/130692280443677
Va doresc un weekend linistit, cu ganduri bune.
*
text de Noemi Revnic
Acum vreun an scriam tot pe blogul tau, draga Cristina, despre prietena mea Orly Yanay, care picteaza atat de frumos. Ei bine, la inceputul acestui an am avut o intalnire cu amicele Anca Mitu si Cristina Nicolaescu de la Readers Café si am pus la cale o expozitie cu lucrarile lui Orly.
Ce pot sa va spun este ca Orly si-a facut singura layout-ul afisului (a invatat photoshop de pe Google si youtube) si tot ea, constransa prieteneste de mine, a scris randurile de mai jos:
“Ideea mea a fost sa ma exprim cumva ca femeie, cu toate atributele unei femei (delicata ca un copil, iubareata, care iubeste culoarea, frumosul, sexul, uneori luxul intr-un sens bun) intr-o lume in care o femeie singura trebuie sa se comporte ca un soldat, unde slabiciunea si romantismul nu prea au loc daca vrei sa nu te arzi la aripioarele de fluturas pe care toate femeile si-ar dori sa le aiba…”Doruri si dorinte” ….cred ca s-ar potrivi cu ce am simtit de fiecare data cand am pictat cate ceva…dor de tata, dor de copilarie , dor de Paris, dorinta de sex…de iubire, de frumos si de toate lucrurile care ne fac sa ne simtim bine.”
Expozitia de la Readers Café este vernisata incepand de astazi, de la ora 7 seara si pana in data de 7 aprilie. Va invit sa intrati in universul unei femei puternice si minunate, una dintre cele mai de nadejde prietene ale mele.
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
Marti 5 martie, aproape de miezul noptii pe scena Teatrului de Comedie se aflau Mihai Bendeac si Emanuel Pirvu, imbracati in haine de strada. In sala, 15 de masinisti si tehnicieni, plus citiva prieteni ai celor de pe scena.
Se pregateau sa repete o secventa din actul 3 al piesei Doctor de femei si toate decorurile (atelierul unui croitor) si atmosfera de lucru te duceau cu gindul la o repetitie obisnuita de teatru.
Totul s-a schimbat cind au inceput efectiv sa vorbeasca.
Bendeac (peltic) : Domnule doctor, cind m-a lovit asta am suferit o puternica emotie…
Pirvu (autoritar) : Comotie!
Bendeac (uimit) : Comotie?!
Pirvu: Da.
Bendeac: Mamaaa.
Pirvu (cu o voce clara, ca si cum ar vorbi unui prieten): stai asa. (apoi uitindu-se in dreapta jos) 4 plan american, nu da-i 2-ul american, asa. si 4? bun, asta e.. (ii face semn din cap lui Bendeac sa continue.)
Bendeac(pletic): cind m-a lovit asta in cap
Pirvu (absent): da…
Bendeac: am avut asa o premonitie
Pirvu (din nou voce clara, seaca): da-o cu 4, deschide cu 4.
Bendeac: am avut o previziune premonitorie de vis de se facea ca eram la Amsterdam si ma plimbam pe o bicicleta….
Pirvu (catre Bendeac, sec): stai asa
uitindu-se in dreapta jos: doiul.. 6? si vezi ca aici o sa plec eu si tu te duci in urmarire. Si…(catre Bendeac) zi:
Bendeac: aaa. pe o bicicleta… bicicleta dubla, nu stiu de ce, ca eram singur….
Bendeac a continuat, iar masinistii au inceput sa rida cind personajul lui a ajuns in cartierul roshu si si-a cautat nevasta la un bordel… Pirvu s-a uitat tot timpul in dreapta jos, concentrat.
***
Locul din dreapta scenei era, in seara aia, punctul maxim de interes. Era tot ceea ce facea diferenta fata de orice alta repetitie de teatru pe care am vazut-o. Tot ceea ce facea diferenta si pentru actorii de pe scena care jucasera piesa asta de citeva zeci de ori.
Acolo, in dreapta scenei erai TU, spectatorul care te vei uita diseara la televizor sa vezi prima piesa de teatru tv transmisa de Antena 1. Erai reprezentat de o plasma mare in care se vedeau decupajele de pe scena si toata lumea se concentra pe tine.
7 operatori, ascunsi in intunericul salii, munceau cot la cot cu actorii: invatasera textul, stiau miscarile scenice si erau identificati cu numerele camerelor lor – 2, 3, 6 -, iar in carul de emisie, un regizor artistic isi nota fiecare observatie pe care regizorul piesei, Emanuel Pirvu (care e si actor), o transmitea cu fiecare iesire din personaj, cind vocea ii devenea seaca si ferma.
***
de cele mai multe ori nu suntem constienti cind istoria se scrie in fata noastra; evenimentele trec pe linga noi si le aflam importanta abia dupa ce s-au incheiat.
acum stiu sigur ca miercuri seara s-ar putea scrie istorie in teatru pentru ca daca sunt multi telespectatori care se uita la piesa televizata, vor mai fi si alte spectacole de teatru tv dincolo de cele 4 piese contractate pentru sezonul 1. iar asta inseamna revigorarea unei industrii cu toate meseriile ei – de la tehnicieni la costumieri, de la actori la regizori.
ba chiar, cu putina perseverenta si unitate, poate duce la asezarea teatrului bulevardier in zona in care este peste tot in tarile cu mari traditii culturale ( la Londra, turistii merg la teatru bulevardier ca sa vada unii dintre cei mai mari actori ai lumii).
si sunt singura ca, in timp, vor fi copii care, uitindu-se la televizor la niste actori pe care-i vad si-n reviste si alaturi de care rid si se simt bine, vor dori sa se faca si ei actori.
stiu asta pentru ca si in copilaria mea exista teatru tv.
si mai stiu ca vor fi multi care vor critica faptul ca sunt alese piese bulevardiere, teatru de comedie, relaxant, nu genul de teatru greu – piesa catharsis la sfirsitul careia sa fii zguduit. dar, daca suntem onesti, recunoastem ca ne uitam la televizor ca sa ne relaxam, ne uitam la televizor ca sa ne bucuram.
***
stiti de ce cred ca o sa va placa piesa din miercurea asta? repetitia de la miezul noptii era una tehnica (actorii erau mai atenti la a-si lua repere pentru camerele de luat vederi si pentru lumini, nu se punea accentul pe interpretare), toata lumea era obosita pentru ca se repetase toata ziua, dar chiar si asa masinistii se distrau la fiecare poanta pe care o lansa Bendeac.
sa va uitati de la inceput: totul e conceput in asa fel incit sa va dezvaluie si putin din magia culiselor. 🙂
am un obicei foarte prost de a asculta la nesfirsit cite un cintec in timp ce lucrez. il ascult de atit de multe ori incit ii denaturez sensul, capata in mintea mea semnificatia pe care i-o dau eu – de victorie, chiar daca e un cintec trist; dramatic – chiar daca are versuri vesele. de obicei are legatura cu ceva din orchestratia cintecului si cu momentul in care am ratat ceva sau am realizat ceva in textul la care scriu.
***
nu m-a preocupat ce spune despre mine ascultarea aceasta repetitiva (masiv de repetitiva – 2 luni am ascultat un singur cintec cind am scris carticica despre X Factor, cite 8-10 ore pe zi), dar m-a facut sa ma gindesc la artisti si la cum reusesc ei sa fie proaspeti si sa cinte cu aceeasi placere la zeci de concerte cite un hit de-al lor.
acum 13 ani la concertul de lansare Europa FM l-am avut invitat pe Chris de Burgh si 3 zile cit a stat in Bucuresti, l-am tot plimbat sa-i arat locuri. Mi-a zis atunci ca la fiecare 4 minute, undeva in lume, se cinta Lady in Red.
a adaugat ca a obosit sa-l puna toata lumea sa cinte piesa asta si ca el crede ca are altele care-s mai reusite din punct de vedere al compozitiei, dar ca asta a fost soarta.
tin minte insa vorbele cu care a incheiat “e bine sa traiesti experienta de a avea un cintec pe care ai obosit sa-l mai cinti, ba chiar te-ai plictist, dar intelegi cit de important e el si iti recapeti bucuria de a-l cinta abia dupa ce nu mai poti sa o faci.”
n-am inteles atunci ce voia sa spuna, dar ieri, vazind un filmulet pe internet cu reintoarcerea trupei Holograf si cu primul lor concert de dupa recuperarea lui Dan Bittman, mi-am amintit de asta.
cred ca Bittman a cintat “ochii tai” sau “sa nu-mi iei niciodata dragostea” de citeva sute, daca nu mii de ori pina acum, dar saptamina asta a cintat aceste piese mai cu drag ca niciodata.
de unde se vede treaba ca si in cazul asta, chiar si dupa milioane de repetitii ale aceluiasi lucru, inveti sa-l pretuiesti mai tare dupa ce nu-l mai ai o vreme.
din week end-ul acesta avem in cinematografe un film tare dragalas.
nu e o capodopera a cinematografiei, e doar un film de duminica dupa amiaza , insa are trei mari actori in distributie: Al Pacino, Christopher Walken si Alan Arkin.
e o poveste despre 3 baieti rai ajunsi la batrinete care vor sa recupereze anii de nebunii pierduti prin puscarie.
dar nu pentru subiect va rog sa mergeti la film. o fac pentru ca as vrea sa vedeti licaririle din ochii celor 3 mari actori care se bucura ca joaca fara sa mai aiba nimic de demonstrat in actorie. se bucura de experienta si de intilnire, pur si simplu. desigur isi fac treaba foarte bine.
uitati-va la trailer si o sa va convinga sa mergeti sa vedeti filmul.
uitati-va la acest clip delicios si, dupa ce va amuzati de cit de simpatic este copilul, ginditi-va de cite ori spune “multumesc” cu sinceritate
text de Noemi Revnic
Acum vreun an scriam tot pe blogul tau, draga Cristina, despre prietena mea Orly Yanay, care picteaza atat de frumos. Ei bine, la inceputul acestui an am avut o intalnire cu amicele Anca Mitu si Cristina Nicolaescu de la Readers Café si am pus la cale o expozitie cu lucrarile lui Orly.
Ce pot sa va spun este ca Orly si-a facut singura layout-ul afisului (a invatat photoshop de pe Google si youtube) si tot ea, constransa prieteneste de mine, a scris randurile de mai jos:
“Ideea mea a fost sa ma exprim cumva ca femeie, cu toate atributele unei femei (delicata ca un copil, iubareata, care iubeste culoarea, frumosul, sexul, uneori luxul intr-un sens bun) intr-o lume in care o femeie singura trebuie sa se comporte ca un soldat, unde slabiciunea si romantismul nu prea au loc daca vrei sa nu te arzi la aripioarele de fluturas pe care toate femeile si-ar dori sa le aiba…”Doruri si dorinte” ….cred ca s-ar potrivi cu ce am simtit de fiecare data cand am pictat cate ceva…dor de tata, dor de copilarie , dor de Paris, dorinta de sex…de iubire, de frumos si de toate lucrurile care ne fac sa ne simtim bine.”
Expozitia de la Readers Café este vernisata incepand de astazi, de la ora 7 seara si pana in data de 7 aprilie. Va invit sa intrati in universul unei femei puternice si minunate, una dintre cele mai de nadejde prietene ale mele.
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.
e in new yorker o stire despre un proiect fotografic foarte frumos. Charoltte Dumas, o fotografa apropiata de animale, a realizat o serie de portrete cu caii de la cimitirul militar Arlington National din Virginia, dupa o zi de munca, dupa ce au prestat onoruri la inmormintarile militare.
fotografiile sunt minunate. alte lucrari (toate cu animale – ciini, tigri, lupi) semnate de Charlotte Dumas puteti gasi pe site-ul ei.
daca aveti doua minute, distrati-va pe seama Salmei Hayek… habar nu aveam ca e atit de pasionata de animale…
Astazi Senatul UNITER a anuntat nominalizarile pentru Gala 2013. Sunt bucuroasa ca unele dintre spectacolele pe care le iubesc se afla intre nominalizari, dar si ca actori si regizori pe care-i admir pentru talentul lor sunt nominalizati si se vor regasi in aceeasi sala.
Gala din acest an nu va fi la Bucuresti, ci intr-un cadru foarte foarte special, in proaspata sala renovata a teatrului din Iasi. pe 13 mai.
iata nominalizarile
Debut
Vlad Bîrzanu pentru rolul Flaut, cârpaci de foale din spectacolul Visul unei nopţi de vară la Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea
Rareş Florin Stoica pentru rolul Claudio din spectacolul Băiatul din ultima bancă la Teatrul Naţional Bucureşti
Silvia Török pentru rolul Iris din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara
Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
Cei din urmă vor fi cei din urmă, scenariul şi regia artistică Gavriil Pinte, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
D’ale carnavalului, adaptarea radiofonică şi regia artistică Alexandru Darie, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Suzana, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Cea mai bună scenografie
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Viaţa e vis la Teatrul Naţional Timişoara
Helmut Stürmer pentru scenografia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti
Cel mai bun actor în rol secundar
Bányai Kelemen Barna pentru rolul Florin din spectacolul Beznă de mină la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”
András Hatházi pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Marius Manole pentru rolul Povestitorul din spectacolul Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Enikő Györgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Ofelia Popii pentru rolul Sofia Egorovna din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Olga Török pentru rolul Sylvia din spectacolul Fetiţa din bolul peştelui auriu la Teatrul German de Stat Timişoara
Cel mai bun actor în rol principal
George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul Familia Tót la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
Lari Giorgescu pentru rolurile din spectacolul D’ale noastre la Teatrul Naţional Bucureşti
Nicu Mihoc pentru rolul titular din spectacolul Platonov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Cea mai bună actriţă în rol principal
Emilia Dobrin pentru rolul Capra din spectacolul Capra cu trei iezi la Teatrul ACT Bucureşti
Imola Kézdi pentru rolul titular din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Tania Popa pentru rolul Fata din spectacolul Fata din curcubeu la Teatrul Naţional Bucureşti
Cea mai bună regie
Radu Afrim pentru regia spectacolului Năpasta la Teatrul Naţional Bucureşti
Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Două loturi la Teatrul Naţional Bucureşti
Silviu Purcărete pentru regia spectacolului Călătoriile lui Gulliver la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Cel mai bun spectacol
Călătoriile lui Gulliver, exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
D’ale noastre de Gigi Căciuleanu la Teatrul Naţional Bucureşti
Platonov de A.P. Cehov la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Premiul pentru critică teatrală
Oltiţa Cîntec
Cristina Rusiecki
Octavian Saiu
****
am inceput a treia noastra zi in Israel, ziua destinata Kabbalah, cu povesti despre sincronicitati, religie si credinta.
poate ca a fost influenta profunda (si grea) a vizitei la Ierusalim, poate altceva, dar la micul dejun ne-am impartasit povesti despre intimplari care par stranii cind le spui necunoscutilor, cu relaxarea ca vorbim despre ceva normal, unor prieteni pe care-i stim de ani de zile
(pe unii dintre jurnalistii cu care ma aflu in aceasta deplasare, la invitatia Ministerului Turismului din Israel, acum i-am intilnit prima data)
nu pot sa va spun povestile lor, dar povestea pe care am spus-o eu o pot impartasi ca sa aveti o imagine despre ceea ce discutam.
***
s-a intimplat acum 2 saptamini cind, ca de niciunde, m-am trezit ca imi doresc sa vizitez una din bisericile de linga casa mea. n-am intrat niciodata in ea de cind stau in cartier si, in general, intru in biserici rar. era intr-o duminica si, dupa amiaza, am trecut prin fata bisericii. cum preotul iesea pe poarta mi-am zis ca biserica s-a inchis si am sa vin alta data.joi dimineata m-am trezit cu gindul ca de data asta chiar ma duc sa vad biserica. am plecat mai devreme catre o intilnire tocmai ca sa am timp sa trec sa vad si Biserica.
am intrat ca turistul, ma uitam pe pereti (e o biserica mare, apare in toate ghidurile bucurestilor) si, cind am ajuns in fata, aproape de altar, am auzit:
“baza?”
asa ma strigau in copilarie prietenii mei – o prescurtare a numelui meu de familie, care capatase alt sens. era un prieten de-al meu din copilarie, pe care nu-l mai vazusem de 20 de ani si care nu mai locuieste in tara de foarte multi ani.
“ce cauti aici?”
“am venit cu un proiect de restaurare”
“cind ai venit?”
“duminica. m-am si gindit la tine, ca nu mai stiam cum sa te gasesc”a plecat a doua zi. daca n-as fi mers joi la Biserica, nu l-as fi intilnit. in seara aia am luat masa impreuna si ne-am recuperat o parte din povestile din vietile noastre paralele din ultimii 20 de ani.
***
povestile noastre de la micul dejun au fost, involuntar, un preludiu minunat pentru ziua cu lectii despre Kabbalah.
am ajuns sceptici, am facut presupuneri ironice in prima parte a zilei, ne-am bucurat de peisaj si ne-am relaxat.
apoi am inceput sa punem intrebari, am vazut o demonstratie despre puterea numelui si ce spune el despre personalitatea noastra (o demonstratie facuta pe unul dintre noi; fiecare cuvint se potrivea perfect cu caracterul si viata lui); am ascultat alte povesti despre sincronicitati (de data asta de la cei care practica Kabbalah), ne-am relaxat si mai mult, am vizitat doua locuri care par Raiul pe pamint, Rabbi ne-a prezentat-o pe sotia lui, make-up artist, am petrecut cu ei o seara ca-n familie.
si, pentru prima data de cind suntem aici, am plecat cu totii pe strazi noaptea – intr-un spirit relaxat de gasca – ca sa mai simtim locurile si sa ne bucuram de imprejurimi.
***
Kabbalah e o filosofie care pune in armonie partea materiala cu cea spirituala si se invata de-a lungul a multor ani. noi, intr-o zi, in locul unde s-a scris cartea care sta la baza Kabbalah, in oraselul Tzfat, n-am invatat prea mult, dar – intr-un fel care are legatura cu conexiunea cu natura – am simtit, dincolo de orice ni s-a spus, ca Kabbalah e o stare de spirit.
si-am ris cel mai mult din excursia asta. ne-am relaxat cel mai mult. cumva, dincolo de vorbe, ne-am si imprietenit mai mult.
P.S. asociem Kabbalah cu un fir rosu , dar in orasul in care Rabbi Shimon Bar Yohai a trait si a scris Zohar – cartea kabbalah, culoarea dominanta e albastru. inseamna Rai, cer, aer. aceasta e de fapt culoarea Kabbalah
alcoolul a fost din totdeauna prieten bun cu artistii si, mai ales, cu scriitorii.
un site simpatic (port magazine) s-a gindit sa -i ajute pe aspirantii la o cariera in scris, aratindu-le cum se prepara cocktailurile preferate ale unora dintre cei mai mari scriitori ai lumii
am ales 2, restul le gasiti aici
“An intelligent man is sometimes forced to be drunk to spend time with his fools” – zicea Hemingway
Daiquiri
3 uncii rom alb
suc de la doua fructe lime
suc de la o jumatate de grapefruit
6 picaturi de lichior cirese
se amesteca totul cu gheata si se serveste cu o felie de grapefruit.
**
“Don’t drink to get drunk, drink to enjoy life” _ Jack Kerouac
si cocktailul preferat al lui Kerouac: Margarita
50 ml Mezcal tequila
25 ml Triple sec
25ml suc de lime
Se toarna romul pe marginea paharului, rasucind constant paharul.
Se amesteca ingredientele intr-un shaker cu gheata (nu foarte mult pentru ca gheata trebuie sa se simta in gura)
Se serveste cu o felie de lime
Nu stiu daca v-ati gindit vreodata ca ati putea gasi in mijlocul Bucurestiului, casute ca acelea pentru pasari, pline insa cu carti pentru cine si-ar dori sa le imprumute, sa le citeasca si sa le aduca inapoi pentru alti cititori.
De astazi, undeva in Bucuresti, e instalata prima asemenea casuta. E initiativa Ionelei Nicolau, un om bun ca de poveste.
Iata ce povesteste despre proiectul “minibibliotecile publice”
***
de unde ideea?
Ideea a pornit de la o fotografie de pe Fb, ca multele pe care le postam zi de zi, dintre cele care ne plac, ne ating, ne inspira…
de cind ai o pasiune pentru carti?
Nu am o pasiune pt carti pur si simplu. Am cred pasiunea de a darui, de a crede ca viata e facuta din acele mici momente in care te opresti pe strada pt un zambet. Citesc. Dar nu la fel de mult poate ca alti prieteni / oameni.
cu ce te ocupi?
Ma ocup cu promovarea ideilor bune Lucrez in marketing. Cred ca sunt norocoasa si cu siguranta:recunoscatoare. Pt ca orice idee prinde mai usor aripi. Asadar, seara imi vin idei (sau primesc idei) iar dimineata le pun in practica.
ai experienta in bricolaj?
Nu. Nu am experienta in bricolaj. Insa cunosc oameni. Si oamenilor talenati si tineri cred ca le face placere sa lucreze pt astfel de proiecte… Casuta de pe FB, modelul dupa care m-am inspirat, nu e pictata, e pur si simplu o casuta. Casutele pictate arata insa cu mult mai bine si cred, vor fi mai greu de vandalizat, pt ca nu te lasa inima sa le strici…(daca ar fi sa ne luam dupa un studiu sociologic derulat la metroul din New York, unde s-a descoperit ca actele de vandalism/ grafitti au disparut in momentul in care metroul, intrarile, peretii au fost renovate)
ai luat legatura cu o autoritate (primaria mare, de sector) ca sa te ajute sa le amplasezi ?
Am luat legatura cu cateva facultati care au acceptat amplasarea catorva dintre casute: SNSPA, fac de Medicina veterinara, Politehnica, Constructii. Restul casutelor prefer sa le dau acelora care si le doresc. Pt ca stiu ca astfel vor avea grija de ele, se vor preocupa sa nu ramana goale etc. Cand un om isi doreste ceva (o astfel de mini-biblioteca) sunt mai mari sansele ca acel “ceva” sa aiba o viata mai indelungata…Si sunt foarte multi oameni care mi-au scris ca isi doresc sa aiba o astfel de mini-biblioteca…Si asta nu poate decat sa ma bucure…
Asadar, am evitat cu buna stiinta amplasarea acestor mini biblioteci in locurile publice, tocmai pt ca au mai existat proiecte asemanatoare (carti in tren, autobuz etc) care au esuat in 24h. Iar eu as vrea sa minimizez acest tip de intamplare nefericita..
***
Astazi va fi amplasata prima mini-biblioteca in fata casei Ionelei. prima casuta e si primul experiment; Ionela face research ca sa vada cum reactioneaza oamenii fata in fata cu acest proiect.
Si stiti ce e simpatic? Ca dupa ce am aflat de proiect, am cautat-o pe Ionela sa-mi povesteasca, mi-a si raspuns la intrebari, ea si-a dat seama ca noi ne-am intersectat de 2 ori pina acum in proiecte la care am participat sau am scris despre (Bookmark, un proiect in care 150 de oameni vorbeau despre cartile lor preferate, si Romani frumosi– expozitia minunata de la Metrou), chiar daca nu ne-am intilnit.
Asa mi-am dat seama ca actiunile in care s-a implicat cu brandurile pentru care lucreaza nu au fost intimplatoare, pentru ca o reprezinta si pe ea, nu doar compania: sunt despre cultura, despre lucruri pe care le faci ca sa-i bucuri pe ceilalti fie si pentru citeva clipe.
P.S. am sa donez niste carti pentru acest proiect.
e prima mea vizita in Israel; sunt invitata de Ministerul Turismului israelian sa descopar si sa testez pe pielea mea frumusetile locale.
m-am intrebat de ce israelienii sunt dornici sa le vizitam tara.
ieri, la intrarea principala de pe mare in oras (e acolo de pe vremea otomanilor) am aflat raspunsul: ghidul nostru AMIR (fost Vladimir Abramovici, din Iasi, plecat din tara in 1975) ne-a spus ca primii evrei care au venit aici erau de origine romana. iesisera din tara pe la Galati si au ajuns in Tel Aviv in 1870 – 1880.
anual vin in vizita in Israel in jur de 40.000 de romani, iar comunitatea romanilor de aici e foarte mare.
***
Tel Aviv-ul e un oras in care te simti ca acasa – desi nu seamana cu nimic din Romania. dar vremea era frumoasa astazi, era o energie buna in jur, iar mincarea…. o , mincarea… o splendoare
(chiar si mincarea din avion a fost geniala – am venit cu El- Al desigur: humus, salata de pui cu curry si un fel de salam de biscuiti cu nuci si miere)
cel mai tare m-au surprins rigorile la care se supun cei care sunt religiosi practicanti. n-am sa le scriu pentru ca mi se pare un subiect delicat care poate fi interpretat; e religia lor si o respect.
miine mergem la Ierusalim si, cind am descarcat fotografiile din prima zi de vizita, si-am gasit un cadru cu o biserica , mi-am dat seama ca in ultimele 3 saptamini am intrat de 2 ori in bisericile bucurestene, desi eu intru foarte foarte rar intr-o biserica; o data in biserica rusa de linga casa mea si a doua oara in bisericuta alba de vis a vis de Liceul Caragiale, in Piata Dorobanti.
poate ca trebuia sa fiu pregatita cumva pentru vizita de miine la Ierusalim:)
***
(tot astazi am aflat ca celebra fotografa Annie Leibovitz are stramosi de origine romana, evrei romani)