Category : culturale

cinemabarbati si filme

barbati si filme

– asta e ultima mea zi de concediu si sunt disperata.
o prietena asa si-a inceput conversatia la telefon.

– pai mai ai liber si miine si duminica, tot vacanta e.

– nu. nu e vorba de asta. trebuie sa -mi ocup timpul cu ceva. m-am indragostit de un barbat insurat si nu vreau sa ma mai gindesc la el.

– bun, deci e ceva ratiune pe aici. o sa-ti treaca, lasa omul cu familia lui.

– pai il las, ca nu am facut nimic rau, doar ca nu-mi pot lua mintea de la el. (urmeaza detalii unde l-a intilnit prin vacanta, cum arata, cum arata nevasta omului etc etc etc)

– pune mina si citeste ceva ca sa nu te mai gindesti.

– nu pot, citesc trei rinduri si imi zboara gindul la el.

– du-te la cumparaturi.

– am incercat, sunt in mall chiar acum, dar tot ce probez tot cu gindul la el sunt.

– probezi lenjerie?

– nu mai ride de mine, eu te-am sunat de fapt sa-mi zici un film bun la care sa ma duc. dar sa fie asa de bun incit sa nu ma mai gindesc la nimic altceva. un film in care sa fie un actor misto misto.

***
am purtat aceasta conversatie acum citeva minute. inca mai rid. actorii nu se gindesc ce latura terapeutica are meseria lor.

2772
toma caragiuaseara, la Undercloud…

aseara, la Undercloud…

aseara la piesa XXL din festivalul de teatru independent Undercloud, m-am asezat linga o tinara foarte simpatica.

avea in brate cartea asta cu Toma Caragiu .

– de unde aveti cartea? cum ati facut rost de ea pentru ca eu cind am citit-o am alergat prin trei biblioteci.
– ati scris pe blog despre ea si eu am cautat-o la anticariate, am luat-o de la universitate…

n-am mai apucat sa ne conversam ca a inceput piesa, dar …

stiu ca in cele din urma vei citi asta, te rog lasa-mi un mesaj sa te localizez:)

multumesc

1641
roxana cioriiaIf you’re going to try, go all the way.

If you’re going to try, go all the way.

text de Roxana Cioriia

***

Otherwise don’t even start. Bukowski zicea asta la un moment dat. Extremismul ala adorabil, pe care-ti place sa-l accepti in teorie si sa-l privesti de la departare, imaginadu-ti scenarii vitejesti in care chiar iti iei inima-n dinti si devii personajul principal in scenariul pe care chiar tu ti l-ai scrijelit direct pe piele. Scenarii in care nici macar faptul ca personajul principal nu e de fiecare data pozitiv nu te poate opri.

Despre genul acesta de exacerbare e vorba si in “Do the right thing (1989), de Spike Lee. Dupa o vara in care mai-mai ca taiam cu cutitul aerul greu ca pelteaua de gutui, sa regasesc aceeasi atmosfera sufocanta din toate punctele de vedere, in timp ce-n camera mea deja mirosea a toamna si a frig si a tremurat, mi-a provocat un deja-vu pe cat de vinovat, pe atat de placut.

I’ve never met a Spike Lee movie I didn’t liked. “Do the right thing” se baga in mintea ta cu bocancii, te face sa te simti inconfortabil, iti scuipa in fata cu metafore urbane si-ti face pielea sa se stranga a incertitudine chiar si la a zecea vizionare. Dar asta e si ideea, zic. 50% pasiune, 50% impact. Lee nu-ti spune ce sa crezi despre ceea ce vezi, te forteaza sa te hotarasti singur unde stai si spre ce ai de gand sa arati cu degetul.

“Do the right thing” e al treilea film al lui Spike Lee, filmul cu care a simtit ca gata, e regizor cu acte in regula. Se simte chestia asta din gradul de stilizare cinematografica. Scena de la inceput, cu Rosie Perez dancing on some good hard hitting hip hop and I mean good, paleta de culori, unghiurile de filmare alese parca pe spranceana (Godard, De Palma, anyone?), soundtrack-ul marca Public Enemy. Plus ca I love John Turturro. ‘nuff said.

Dar eu de fapt nu doar de film vreau sa vorbesc, ci si despre carte. Spike Lee: Do the right thing e mi-nu-na-ta. Are de toate: un soi de istorie orala a filmului, sute de poze care altfel nu ar fi vazut lumina tiparului si, poate sectiunea mea preferata, o copie xerox a primului draft al scenariului scris de Spike Lee in doar doua saptamani (!). Nu stiu daca Spike Lee l-o fi citit Bukowski, dar clar este ca i-a urmat crezul intocmai. S-a intins pana la limita, a riscat si i-a iesit. A facut un film pe care l-ai vedea si cu ochii inchisi, pentru ca, de fapt, you dwell in its energy. Restul e irelevant. Sau nu e. Dar poate fi. Isi permite.

***
Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan Romania, iar acum este PR la DRAFTFCB

2301

Undercloud – ce sa vedeti

editia de anul acesta ( a V-a) a festivalului de teatru independent de orice este una f f buna.

am vazut citeva dintre piese si vreau sa fiu sigura ca nu ratati niste creatii minunate, intr-o ordine aleatorie

(desi incep cu ce am vazut)

“Dumnezeul de a doua zi” – cu o minunata Mirela Oprisor si un surprinzator Vlad Zamfirescu. si cu un text care te surprinde pina in ultima clipa. f frumos si emotionant . joi de la ora 21.00

“Chutney” – cu Valentina Popa si Istvan Teglas; bucatarie si teatru. si iar un final surprinzator. vineri ora 19.00

Fata din curcubeu – cu TANIA POPA (nu intimplator i-am scris cu majuscule numele) . o sa rideti si o sa plingeti. e ceva ce e dincolo de teatru, o femeie singura pe scena care va duce in multe lumi si va plimba prin multe povesti. am mai scris despre piesa asta aici. (desi am vazut-o si sper sa fie buluc de lume, voi fi in sala sa o mai vad o data, chit ca stau pe jos intr-un colt) simbata ora 21.00

ce vreau sa vad
“XXL” – cu Raluca Vermesan si Andi Vasluianu (adica sper sa joace Vasluianu, ca dubleaza cu Istodor, dar eu vreau sa-l vad pe Andi:) ), plus Vlad Zamfirescu si Irina Velcescu miercuri ora 21.00

O piesa desantata – cu Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache Radu Iacoban si Alexandru Hutuleac/ Istvan Teglas (si-aici mi-ar placea sa-l vad pe Istvan:) ) duminica ora 21.00

Noi 4 cu Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache, Andreea Bibiri luni 10 sept , ora 21.30

7 blesteme… facute cerute si legate – un spectacol de teatru cu dans, cu Magda Catone, Andrei Rucareanu, Carla Maria Teaha, joi 13 sept ora 21.00

aici e tot programul, credeti-ma e o super editie cu multe multe piese bune. toate piesele sunt la MTR, bilete la fata locului dar si rezervari la 0727.100.856 // [email protected]

P.S. de anul acesta presedintele festivalului este regizorul Andrei Serban, dar despre asta va povestesc zilele viitoare

3001
winona-ryder-69th-venice-film-festival-01Venetia – 69

Venetia – 69

citeva imagini de la festivalul de film de la venetia, aflat in plina desfasurare.

e editia 69, de aici titlu

Spike Lee cu familia (are un documentar- Bad 25 – in festival)

Willem Dafoe, in afara orelor de program

Naomi Watts, Liev Schreiber la premiera filmului The Reluctant Fundamentalist

Laetitia Casta , Michael Mann

Daniel Lupi, Paul Thomas Anderson, Joaquin Phoenix, Philip Seymour Hoffman, JoAnne Sellar la sedinta foto de dupa conf de presa a celui mai asteptat film din festival The Master

Winona Ryder intoarsa pe ecrane, dupa o pauza tumultuos-frauduloasa (are un rol in The Iceman)

1664
to-rome-with-love04dear mr woody allen

dear mr woody allen

dear mr woody allen, I love you!

from romania with love
cristina

*
for all Romanians please go to the cinema to see To Rome with love and think twice about what television presents to you as stars. and fall again in love with Rome, and mr Allen.

also, watch this interview and focus on the hands of the man who doesn’t speak. it will be a nice exercise about truth

2118
scooter brauncel care schimba divertismentul: Scooter Braun

cel care schimba divertismentul: Scooter Braun

the newyorker are saptamina aceasta un profil despre omul din spatele succesului lui Justin Bieber si al altor citiva adolescenti americani care au urcat in topuri fulgerator – Scooter Braun care are 31 de ani!!

TEEN TITAN
The man who made Justin Bieber.
BY LIZZIE WIDDICOMBE

(***)

Braun studied the careers of influential behind-the-scenes guys, especially David Geffen, who moved from the William Morris mailroom to the music business and eventually co-founded DreamWorks. “David Geffen was a Bruce Wayne to me,” Braun said. “He was extraordinary, but at the same time his talents were something that I could dream of and could fathom. I’m a normal Joe. But, with a lot of effort, I’ve got a shot at being Bruce Wayne.”

(***)

In the beleaguered music industry, few managers can afford to focus on just selling music anymore. When Braun met David Geffen, at a party a couple of years ago, he said that Geffen had one bit of advice for him: “Get out of the music business.” So Braun has been converting his twelve-person company, SB Projects, into a many-faceted organization: it now has film and TV arms (Braun recently sold a scripted show, and has reality shows in development), a publishing division, and a technology-investment unit, in addition to a label and a management company.
Universal Music Group, one of the “big four” record companies, recently signed a distribution deal with Braun’s label and named him its first technology “entrepreneur in residence.”

(***)

At 10 A.M., he got into the passenger seat of a black BMW that belonged to his assistant, a twenty-four-year-old named Teddy Riley, and reviewed his schedule. As often happens, he was supposed to be several places at once: a rehearsal with the Wanted for the NBC show “The Voice”; an interview that Spike Lee was conducting with Bieber for a documentary about Michael Jackson; and a video shoot with Cody Simpson, a fifteen-year-old Australian singer. Braun said that he wanted to go to all three events. Riley stepped on the gas: “It’s gonna be tough, but we can make it happen.”

(***)
On a Wednesday in June, Bieber was scheduled to perform on the “Tonight Show” with Jay Leno. Braun arrived early, wearing a “Star Trek” T-shirt and his Army cap, and sat watching backup dancers run through “Boyfriend.” Bieber, who now lives with a friend, in a ninety-four-hundred-square-foot house, was supposed to get himself to the rehearsal, but he was already an hour late. “Where is my client?” Braun said, sounding testy. He called Bieber’s cell phone and yelled, “Where are you?” When he hung up, he said, cheerfully, “I said, ‘O.K., you asked to be trusted and you blew it.’ Now he goes on what I call probation. He has to have somebody come to his house every workday.”

The star eventually arrived, and Braun watched the “Boyfriend” taping from the wings. Afterward, he passed Bieber in the hall. “You went the wrong way,” Braun said.
“What?”
“When you first did this thing”—Braun executed a dance step—“on the breakdown? You went the opposite of everyone else for the first step.”
Bieber seemed to find the criticism nitpicky. He asked softly, “Who cares, though?”
Braun had been consulting with the film editors. “I’m just gonna take it out,” he said. “It was a great performance. I’m just going to take that one thing out.”

***
cititi-l, mai ales daca sunteti implicati in industria divertismentului in oricare forma ar fi implicarea. articolul integral e aici

2169
via lui coppolaVinul lui Coppola

Vinul lui Coppola

text de Noemi Revnic

Ieri am facut o incursiune in Sonoma County si in Napa Valley. Iar in Napa m-am oprit pe domeniul intins al lui Francis Ford Coppola, un mansion superb, cu vii intinse de jur imprejur. Superba vila este dotata cu piscina exterioara, unde vizitatorii pot petrece o zi intreaga la plaja. Aici exista si cabine elegante, dupa modelul Coronado Island sau al celor de la Deauville.

Mai exista si un restaurant, un magazin cu suveniruri – carti de retete, sorturi de bucatarie, pahare, fete de masa, o multime de sticle de vin imbuteliate acolo, printre care si rose-ul Sofia (Coppola) si un prosecco excelent care poarta numele talentatei regizoare.

Atat la parter cat si la etaj se afla galeria filmelor lui Coppola, incepand cu “Dracula”, “Tinerete fara tinerete” si pana la “Nasul” sau “Scarface”: costume, afise de film, mobilierul folosit in filme, globurile de aur si statuetele Oscar primite de regizor de-a lungul timpului. A fost o experienta interesanta si va recomand sa veniti aici, in cazul in care ajungeti in California la un moment dat.

Pana atunci puteti face o vizita virtuala pe site-ul domeniului lui Coppola

Pe curand, cu povesti din California!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1434
draa olteanu matei gina patrichio comoara emotionanta

o comoara emotionanta

am descoperit via pagina de facebook a lui Andi Vasluianu o comoara emotionanta

ii apartine doamnei Liliana Jinca : aproape 250 fotografii din istoria teatrului, adunate cu grija.

am vrut sa aleg citeva (max 5) fotografii si sa va trimit la album , dar nu ma mai puteam opri. asa ca n-am ajuns pina la sfirsitul albumului la momentul la care scriu, voi continua dupa ce postez

minunati-va, emotionati-va; sigur o sa vi se faca dor de mers la teatru.

margareta pislaru, stefan iordache

dorina lazar, stefan mihailescu braila

mariana buruiana

draga olteanu matei, gina patrichi

leopoldina balanuta

valeria seciu, stefan sileanu

victor rebengiuc, toma caragiu, florian pittis

lucia sturza bulandra

GASITI INTREGUL ALBUM AICI. MULTUMIM FRUMOS DOAMNA JINCA PENTRU CA FACETI PUBLICA ARHIVA DVS

3386
roxana cioriiaLove is speaking in code, it’s an inside joke

Love is speaking in code, it’s an inside joke

text de Roxana Cioriia

Nu mai stiu exact cand am citit asta, eram foarte mica si ma furisam in sufrageria alor mei, unde tineau cartile “de oameni mari”, si furam cate-o pagina, doua, pe sarite. Ma bulversam cat sa-mi ajunga pana data viitoare si scrijeleam prin toate caietele aliniate frumos cu rigla ce credeam eu ca inseamna ceea ce tocmai citisem. Si simteam. Simteam lucruri pe care in naivitatea mea de copil in uniforma nu stiam sa mi le explic. Si nici nu cautam pe cineva care sa faca lumina in toate aceste franturi pe care le ingurgitam regulat, dar fara regula. Intr-un fel, banuiam de pe atunci ca daca nu ti le explici tu, cu vocabularul tau intim, n-are rost.

In facultate, am avut un “Aha! moment”, cum spune Oprah, cand intr-o autobiografie a lui Yeats am dat peste urmatoarea chestie: “It is so many years before one can believe enough in what one feels even to know what the feeling is”. Tin minte si acum. Eram in fata la universitate, imprumutasem o traista intreaga de Yeats de la biblioteca, aveam un examen de poezie comparata or something, si ma hotarasem sa incep cu irlandezul asta fain, pentru ca-l ghicisem eu ca-n toate poeziile, no matter the theme at hand, se ajungea pana la urma la iubire, la simtire. Simplu, apasat si firesc. Imi placea Yeats. M-am asezat pe o bancuta si am citit si recitit fraza asta pana mi s-a impregnat in carne, nu doar in minte.

Pentru ca asa e. Iti ia uneori o pustie de timp sa te crezi, sa-ti definesti simtirile si sa ti le accepti ca atare. Matematic, ecuatia ar suna cam asa: sentimentele sunt reactii. Ergo, irationale. Ergo, not to be trusted. Mai ales daca stai cu chirie mai mult in cap, decat in inima. Ignori ca te doare stomacul pentru ca nu stii de el. Cum se misca in camera, ce blugi ia pe el, pe ce parte adoarme. E ca atunci cand se taie brusc cablul si ramai cateva minute bune urmarind puricii de pe ecran, nerecunoscandu-ti ca ar fi cazul sa apesi butonul ala mare si rosu de la telecomanda. Banda se taie peste tot cand se taie.

E un sport imprecis asta cu invatatul sa-ti crezi pe cuvant propriile sentimente. Sa le iei ca atare. Cere rafinament. Cere joaca. Cere flexibilitate. Cere puterea de a vedea in spatele puricilor si de a accepta momentele in care nu poti distinge mare lucru, ci doar simti. Si cere si practica. Cere sa-ti lucrezi muschiul interpretativ, dandu-i indeajuns de multa libertate astfel incat sa se deschida el in fata ta. Sa vina el cu cheia de gat.

Si mai cere puterea de a digera absurdul. Nu sa te dai peste cap sa-ti explicit de ce simti ceea ce simti, asta-i un graal pe care oricum nu vrei sa-l detii. Ci doar sa-i accepti prezenta. Sa accepti ca uneori simti lucruri pentru ca asta e, le simti. Ceva din tine le-a chemat acolo. Era o participa din anatomia ta emotionala care le-a cerut, le-a pandit, le-a haituit. Si degeaba indesi tu explicatii in spatiul, si-asa mic, unde o dorinta se termina si alta incepe. Degeaba faci semne disperate, dai din maini si iti faci si trei cruci de siguranta. Degeaba te ghemuiesti pe foaia de observatie.

Cine a spus ca atunci cand simti iti ies bine cuvintele, nu putea sa se insele mai amarnic. Cand simti nu-ti iese bine decat asta, simtitul. Si e bine ca e asa.

***
Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan Romania, iar acum este PR la DRAFTFCB

5638
winter journalwinter journal – paul auster

winter journal – paul auster

Paul Auster a publicat in urma cu 2 saptamini o auto biografie intitulata Winter Journal, in care face consideratii minunate despre moarte si batrinete, despre transformarile pe care le suporta mai degraba corpul decit mintea, odata cu virsta.

sper sa se traduca f curind si la noi aceasta carte si ma bucur ca plec curind pina la Londra ca sa o cumpar inainte:)

*

That is where the story begins, in your body, and everything will end in the body as well.

*

You think it will never happen to you, that it cannot happen to you, that you are the only person in the world to whom none of these things will ever happen, and then, one by one, they all begin to happen to you, in the same way they happen to everyone else.

Your bare feet on the cold floor as you climb out of bed and walk to the window. You are six years old. Outside, snow is falling, and the branches of the trees in the backyard are turning white.

Speak now before it is too late, and then hope to go on speaking until there is nothing more to be said. Time is running out, after all. Perhaps it is just as well to put aside your stories for now and try to examine what it has felt like to live inside this body from the first day you can remember being alive until this one. A catalogue of sensory data. What one might call aphenomenology of breathing.

You are ten years old, and the midsummer air is warm, oppressively warm, so humid and uncomfortable that even as you sit in the shade of the trees in the backyard, sweat is gathering on your forehead.

It is an incontestable fact that you are no longer young. One month from today, you will be turning sixty-four, and although that is not excessively old, not what anyone would consider to be an advanced old age, you cannot stop yourself from thinking about all the others who never managed to get as far as you have. This is one example of the various things that could never happen, but which, in fact, have happened.

The wind in your face during last week’s blizzard. The awful sting of the cold, and you out there in the empty streets wondering what possessed you to leave the house in such a pounding storm, and yet, even as you struggled to keep your balance, there was the exhilaration of that wind, the joy of seeing the familiar streets turned into a blur of white, whirling snow.

Physical pleasures and physical pains. Sexual pleasures first and foremost, but also the pleasures of food and drink, of lying naked in a hot bath, of scratching an itch, of sneezing and farting, of spending an extra hour in bed, of turning your face toward the sun on a mild afternoon in late spring or early summer and feeling the warmth settle upon your skin. Innumerable instances, not a day gone by without some moment or moments of physical pleasure, and yet pains are no doubt more persistent and intractable, and at one time or another nearly every part of your body has been subjected to assault. Eyes and ears, head and neck, shoulders and back, arms and legs, throat and stomach, ankles and feet, not to mention the enormous boil that once sprouted on the left cheek of your ass, referred to by the doctor as a wen, which to your ears sounded like some medieval affliction and prevented you from sitting in chairs for a week.

un fragment mai generos din carte, puteti citi aici

1815
teatrumai facem o fapta buna?

mai facem o fapta buna?

hai, stiu ca va plac faptele bune cel putin la fel cit mie.

mai facem o fapta buna?

e un gest mic pentru noi, cit doua limonade, dar facem de-o bucurie pentru niste oameni simpatici.

***
povestea e asa: regizoarea Vera Ion si actorul Sorin Poama sunt invitati cu proiectul lor “scrie despre tine” la un festival de teatru la Dublin. mai au nevoie de mai putin de 2000 de euro ca sa poata sa mearga la festival si au demarat o campanie de stringere de fonduri.

va invitam sa contribuiti cu o donatie la evolutia acestui proiect, oferind nu mai mult de 15 lei pentru ca noi (Vera si Sorin) sa putem ajunge si reprezenta acest proiect la Dublin Fringe. Pentru fiecare donatie de 15 lei vom oferi un bilet la la oricare dintre productiile SDT desfasurate in stagiunea 2012-2013.
Asteptam un mail prin care ne puteti anunta ca ati trimis/vreti sa donati banii, insotit de numele vostru complet, la [email protected]. Suma se poate transfera in contul aflat aici: (http://scriescrie.wordpress.com/doneaza/). Pentru donatii mai mari de 15 lei, va rugam sa ne contactati pe mail. De asemenea, organizam pe 5 septembrie ora 18:30 un eveniment de fundraising la care puteti dona suma dorita daca nu ati reusit pe calea internetului.

***

am fost in iarna in casa superba de la Independent 84 si-am vazut-o pe Vera jucind intr-un spectacol emotionant inspirat de propria-i viata, Ich clown, spectacol care a dat nastere proiectului “scrie despre tine” – cursuri de scenaristica de teatru in care povestile dramatizate sunt ale autorilor.

mi-am propus de citeva ori sa merg la cursurile lor, dar n-am apucat. acum, va rog tare sa donati 15 ron pentru ei. e cit doua limonade si mai putin decit un bilet la cinema.

pentru fiecare dintre noi suma asta e mica, poate nesemnificativa – desi orice ban are o semnificatie si poate fi utilizat cu un scop bun – , dar pentru ei fiecare dintre sumele pe care noi le donam inseamna indeplinirea unui vis.

mi se pare frumos sa donam banii, fara sa vrem biletul la spectacol in schimb. sa-i donam pentru amintirea bucuriei pe care ne-au adus-o noua actorii de-alungul timpului. ar fi o poveste f frumoasa de scris: spectatori anonimi care au ajutat o piesa sa mearga la Dublin Fringe, cel mai mare festival multidisciplinar de arta din Irlanda.

din dragoste pt arta. intr-o tara in care nu se da nici doi bani pe arta.

haideti, facem o fapta buna? detalii despre cum puteti dona gasiti aici

1640
cn_image.size.pollock-painting-ruth-kligman-headerthe wife or mistress of a genius

the wife or mistress of a genius

e in Vanity fair un story despre o pictura controversata, Red, Black & Silver, al carui autor inca se mai discuta daca este sau nu Jackson Pollock.
pictura s-a aflat pina acum 2 ani in posesia amantei lui Pollock, Ruth Kligman (care amurit in 2010) si urmeaza sa fie scoasa la licitatie in septembrie.
cum ultimul Pollock licitat s-a vindut cu 140 milioane de dolari, e de inteles de ce acest tablou si controversa din spatele lui suscita mare interes.

mai jos e un fragment genial din articol, in care autoarea, Lesley M. M. Blume, incearca sa o caracterizeze pe Ruth fara sa numeasca direct ce fel de om se spunea ca este. e minunata tehnica doamnei Blume de a descrie ceva, prin fapte, nu prin vorbe, iar tot articolul reuseste o performanta rara: vorbeste despre evaluari de picturi, despre critici de arta, despre context in istoria artei, pe foarte multe pagini, dar are suspence si e minunat- accesibil- placut de citit.

intregul articol aici

inainte de a citi fragmentul de mai jos, va rog sa nu o condamnati pe Ruth pentru alegerile ei; nu stiu cite dintre femeile pe care le cunosc ar fi rezistat tentatiei de a fi nevasta unui geniu. sau amanta.

In 1956, Kligman was a 26-year-old art student, working at a minor Midtown Manhattan gallery. A voluptuous former Seventh Avenue model, she was said to strongly resemble screen sirens Elizabeth Taylor and Rita Hayworth. Pollock biographers Steven Naifeh and Gregory White Smith state in Jackson Pollock: An American Saga that Kligman, as a child, had fantasized about becoming a great artist—and, just as frequently, about being “the wife or mistress of a genius.” Artist Audrey Flack recalls that in early 1956 Kligman befriended her and asked her to explain the nuances of the New York art scene.

“Ruth asked, Who are the best artists, who should I know, [and] in what order—one, two, and three?” Flack says. “I said, ‘Jackson Pollock, Bill de Kooning, and Franz Kline,’ and told her they all go to the Cedar Bar. She said, ‘I gotta meet Pollock.’ I took a piece of paper and drew a map. I told her, ‘This is where Pollock sits at the bar,’ and what he looked like. That night, she goes to the bar and meets him, all set for it. It was very, very pre-determined.” In her 1974 book, Love Affair: A Memoir of Jackson Pollock, Kligman would assert that her Cedar Bar meeting with Pollock had been coincidental, and that “he had meant so much to me for so long as a heroic figure.”

For Pollock, 1956 was a year of eclipse. To many in the art world, it appeared that the artist had passed the pinnacle of his career. The art critic Clement Greenberg—Pollock’s onetime champion—would later say that by this time “Jackson knew he’d lost the stuff” and was “never going to come back.” Pollock was drinking heavily and had fallen into an abyss of nonproductivity; he was in a “death trance,” according to another biographer friend, Jeffrey Potter.

Pollock’s marriage to Lee Krasner had dramatically unraveled. Krasner, enraged by her husband’s affair with Kligman, decamped to Europe that summer. Kligman promptly moved into the Pollock-Krasner home in the Springs, a hamlet in East Hampton—by some accounts, on the very day that Krasner boarded a transatlantic ocean liner. One source says that Kligman hung her clothes in Krasner’s closet and set up shop in her painting studio.

1988
teatrucasting la London National Theatre

casting la London National Theatre

mi s-a intimplat de 2 ori in viata sa fiu in comisia de casting pentru o piesa.

la sfirsit imi doream ca tinerii actori sa fi stiut cite ceva despre autor, despre piesa si – in general – despre rolul pentru care dadeau auditia. pentru ca nu prea stiau.

iata ce zice directoarea de casting de la London National Theatre

1877
agentl14sa nu alergi dupa ce fac altii

sa nu alergi dupa ce fac altii

Photography has evolved as well in a sense that there are more photographers now than ever.

Digital has been the great leveler. Anyone can afford a relatively decent camera these days and the number of images being uploaded to Facebook, Twitter, Pinterest and Instagram per second is mind blowing. We are living in an all-exposing age. We see and have access real time to anything and everything that we all do. This is one of the most significant changes in the world of photography.

When we first started we had no idea what other photographers were doing or what their portfolios might be like. Editorial line-ups were a total secret. Now they are splashed all over the place in a sneak peek behind the scenes kind of way. We need only click to see what the world is doing in real time. I think this makes people produce work faster and in a more disposable way.

I try to stay level headed in the face of all this imagery. I try to make pictures that come from my own vision and inspiration. It is not always easy, but I believe if you stay true to yourself and do not chase others you will be happier for it. You will find that you have an endless well of inspiration that comes from within.

*

e un raspuns dintr-un interviu dat de fotografa andrea gentl, specializata in fotografii despre mincare. l-am postat aici pentru ca e inspirational, mai ales in ultima lui parte. aceea cu a incerca sa fii constant si corect cu propria viziune, fara sa alergi dupa ce fac altii.

e greu de tinut echilibrul asta. vi-l doresc, cum mi-l doresc si mie.

si inca un raspuns pentru cei pasionati de fotografie: o ocazie buna pentru a descoperi / a va reaminti niste fotografi minunati

I adore Irving Penn for his brilliant simplicity and timeless photographs. His work informs many a photographer and art director. I love Sally Mann for her dark, cerebral, intimate portraits and landscapes. I look to Emmet Gowin’s early work for emotional inspiration and to Morandi the Italian painter for composition. I look more at fine art photographers than contemporary ones these days but from my many talented peers, if I had to pick a few I admire, I would say Frederic Legrange for his gorgeous travel,Henrik Knudsen for is stark Nordic light, Ditte Isager for her unwavering style, Marcus Nilsson for his gritty and real approach to food and Anna Williams for her impeccableVoracity project.

*

intregul interviu aici

1629
RHCPcistiga 5 locuri la RHCP

cistiga 5 locuri la RHCP

zilele astea cind toata lumea cauta bilete sau invitatii la RHCP, puteti cistiga aici nu o invitatie ci 5 locuri!

tu si alti 4 prieteni puteti merge la concert daca:

Anunti pe blog, Twitter sau Facebook cu cine vrei sa mergi la concert. Trebuie doar sa ii nominalizezi cu nume si link pe blog, tag cu numele lor pe Facebook sau @username pe Twitter. Ii anunti intr-un singur loc dintre cele trei platforme.

Apoi, imi lasi in acest post, in comentarii, un link spre postarea ta.

atentie!  3 persoane sunt prietenii vostri, iar a patra… e o fapta buna. faceti o surpriza cuiva care isi doreste f tare sa mearga si taguiti -l, apoi spuneti-ne de ce ati ales persoana respectiva pt surpriza.

minunat ar fi sa nu cunoasteti direct respectiva persoana, sa fie o bucurie de genul “dar din dar se face rai”

concursul de incheie pe 29 august la ora 12.00. mult succes!

***

multumesc Vodafone pt bilete si pentru ca ma ajuti sa facem bucurii la oamenii mari care-s copii 🙂 daca nu cistigati aici sa stiti ca puteti participa la concursuri pe pagina Vodafone

sursa foto Emagic

ebookbiblioteca la metrou

biblioteca la metrou

n-am rabdare sa ajung acasa ca sa va povestesc asta.

de astazi in statia de metrou victoriei e cea mai tare biblioteca posibila. te uiti la cartile desenate pe pereti, iti alegi cartea preferata si – dupa ce scanezi un cod de pe cotor – iti poti descarca in telefon un fragment.

e parte dintr-un proiect dezvoltat de Vodafone impreuna cu Humanitas. vineri cind ajung acasa dau o tura pina la biblioteca de la metrou si va recomand niste carti.

acum va avea toata lumea de citit la metrou:)

2182
IMG_6684fotojurnal Ideo Ideis, part 3

fotojurnal Ideo Ideis, part 3

acest fotojurnal este tinut de Adi Bulboaca, fotograful oficial al editiei nr 7 a festivalului de teatru Ideo Ideis.

nu adaugam explicatii foto, e mai important sa simtiti atmosfera de acolo, decit sa va ginditi cine sunt oamenii din fotografii.

1644
tony scottTony Scott (Top Gun, True Romance) s-a sinucis

Tony Scott (Top Gun, True Romance) s-a sinucis

Regizorul Tony Scott (Top Gun, True Romance, Crimson Tide, Enemy of the State, Spy Game, Man on Fire, Deja Vu) s-a sinucis ieri aruncindu-se de pe un pod, in San pedro California.

Tony (68 ani) era fratele mai mic al regizorului Ridley Scott, alaturi de care avea compania Ridley Scott Associates care a produs multe dintre filmele mari ale ultimilor ani.

***

Vestea e una de tabloid, dar ginditi-va putin: ce-i lipsea / ce-l necajea pe un om care avea tot ce-i trebuia din punct de vedere material? ce drama traia de a facut pasul sinuciderii?

e o sinucidere asumata si premeditata, pentru ca a lasat si o scrisoare de adio care n-a fost facuta publica.

pe twitter, selectionerul oficial de la Cannes, THIERRY FREMAUX, a scris:

Tony Scott est mort. Il aura fait son métier avec conviction et brio. Dans une certaine solitude aussi, et sans reconnaissance officielle.

si tot pe twiiter, Mena Suvari ‏care a jucat in filmul Domino, regizat de Tony Scott:

I am grateful for the opportunity to have worked with him & cherish the beautiful memories I have of him buzzing around the set.

***
Ridley si Tony Scott au mai avut un frate mai mare, Frank, care a murit de cancer in 1980.

1789
IMG_5811ideo ideis 7, fotojurnal part2

ideo ideis 7, fotojurnal part2

acesta este un foto jurnal semnat de Adi Bulboaca al zilei de ieri de la festivalul de teatru ideo ideis, alexandria, editia 7.

uitindu-ma la fotografiile din spectacole (de ieri a inceput competitia intre licee), m-am gindit ca o parte din magia acestor copii vine din faptul ca ei nu si-au pus inca bariere; n-au construit inca ziduri de aparare in jurul lor, asa ca se duc pina la capat pe scena pentru ca inca nu stiu ce e frica.

multumesc frumos pentru fotografii Adi.


1606

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!