acesta e un cadou de duminica pentru doamne si domnisoare.
habar nu am cum mi-am amintit de secventa asta, dar…
altfel va reamintesc ca va pot aduce cele mai tari filme din cinema la voi acasa, cu cinema anidor , iar distractia e valabila pina la miezul noptii. adica pina atunci va dau un cod cu care puteti vedea filmele oricind. va distrati aici pentru cod
acasa la mine? sau la tine? (nu, nu e intrebarea pentru un one night stand)
stiti ca ma pricep la filme (n-aveti cum sa comentati asta, poate nu ne plac aceleasi filme, dar….)
stiti ca-mi plac filmele
stiti ca pot fi o companie dragutza (hai ca si asta stiti, sa nu indrazniti sa spuneti ca nu e asa, ca va rup picioarele)
nu vreti cu mine la film?
*
partea dragutza e vedem filmul acasa la mine si la voi…
adica fiecare de acasa, dar e un film de cinema care nu a ajuns inca pe tv, un film premium… ni-l face cadou Cinema Anidor.
mai exact mai multe filme premium, uitati-va la link sa vedeti ce filme simpa sunt:)
cum procedam?
voi imi spuneti un film care poate fi asemanat cu o ciocolata… imi dati si explicatii de ce seamana cu ciocolata si cu ce fel de ciocolata… eu va dau pe mail, in mare secret, un cod, cu care va uitati la minunatiile de filme din Cinema Anidor.
daca vreti, va spun si ce filme am sa vad eu in week end ca sa ne uitam la aceleasi lucruri:)
deci, incepeti de acum: comentati, gasiti un film care seamana cu o ciocolata, spuneti-mi-l, primiti cod-ul si aveti Cinema-ul Anidor la voi acasa.
e valabil tot week end-ul asta. adica pina miine la ora 24.00
succes!
suntem multi, suntem diferiti, suntem peste tot in tara asta.
multi nu ne mai uitam la televizor.
si mai multi ne vaitam ca nu se mai promoveaza lucrurile de calitate.
*
eu zic mereu ca si de noi depinde sa promovam valoarea. am demonstrat-o cu totii in urma cu citeva saptamini cind, in 24 de ore, am dus o stire din on line in presa scrisa si la jurnalele de stiri. si era o stire culturala.
ce ziceti incercam acum sa trimitem oamenii la un spectacol? pentru o fapta buna?
*
iata cum stau lucrurile:
Razvan Mazilu, unul dintre cei mai importanti coregrafi si dansatori romani, pregateste un spectacol eveniment alaturi de una dintre cele mai celebre coregrafe si dansatoare japoneze, Motoko Hirayama. Reqviem – nu stii nimic despre mine.
spectacolul (un emotionant experiment coregrafic care-si propune sa uneasca 2 culturi – romana si japoneza) este dedicat stringerii de fonduri pentru victimele cutremurului din Japonia.
un detaliu cu adevarat spectaculos din acest spectacol este ca fiecare dintre coregrafi si-a pregatit partea lui de show si afla ce a lucrat celalalt cu doar o saptamina inainte de prima reprezentatie. de aici si titlul: nu stii nimic despre mine.
va fi un spectacol al descoperirii , nu doar la nivel cultural , ci si personal intre doi mari dansatori si coregrafi.
*
acum intervenim noi:
spectacolul are reprezentatii in Bucuresti, Cluj, Sibiu, Craiova si Timisoara. iar eu va invit sa va alaturati mie in promovarea lui, in a arata ca aceasta comunitate 2.0 poate sa faca lucruri frumoase pe care televiziunile sau presa scrisa nu le mai fac.
caut deci bloggeri din orasele mai sus mentionate care sa ma ajute in promovarea acestui spectacol minunat. ce primesc? bilete la spectacol, desigur, interviuri cu protagonistii (pe care si le fac singurei, pe mail sau la telefon) si… citeva jocuri dragutze via internet pe care le vor descoperi pe parcurs si care, sunt sigura, le vor placea si cititorilor lor.
dar dincolo de toate astea vor primi ceva care nu e masurabil; mi s-a intimplat si mie cind am insistat sa mearga lumea la spectacolul Raoul si, la iesirea din sala, veneau oameni necunoscuti la mine, cu un zimbet larg pe fatza, si-mi multumeau. asta e nepretuit.
*
so, daca vreti sa va alaturati mie in acest proiect si sunteti din orasele mentionate, lasati-mi un mesaj… astazi si miine, incerc sa aflu cine vor fi tovarasi mei de calatorie in promovarea acestui spectacol unic.
detalii despre spectacol pe pagina de FB a evenimentului sau pe dance for japan.
multumesc frumos
imi place f f mult noul clip Vama, Copilul care alearga catre mare
m-am cam emotionat…
si ma bucur f f f f f mult ca Tudor l-a ales pe dl Rebengiuc pentru acest clip si ca Dl Rebengiuc a acceptat…
de dimineata baietii de la guerrilla spuneau ca aceasta melodie e despre cum imbatrinim si ca e teama lui Tudor de imbatrinire; poate ca e despre imbatrinire (nu stiu insa daca Tudor se teme de ea), dar pentru ca se intimpla sa stiu si cine e copilul din clip si sa fac un racord cu ce e in imagini vs ce a fost/ este in viata reala, cred ca e si o melodie despre “tata”/ “a fi tata” si despre mostenirile emotionale pe care le caram dupa noi…
si sunt f curioasa cum va fi perceput cintecul care e foarte conceptual si filosofic in versuri, pe mai multe straturi… adica un pic greutz pentru publicul Vama… dar sunt copiii destepti si vor intelege, iar daca nu inteleg totul, muzica o sa-si faca treaba si o sa-i impresioneze…
anyway, bravo tudor, am cam plins in dimineata asta
intr-o era in care vor fi numai ebook-uri, autorii- scriitorii- cum (pe ce) vor mai da autografe?
Pentru acest weekend va recomand in primul rand sa mergeti sa vedeti expozitia de fotografie a Andreei Macri, fashion director-ul de la The One. Andreea a adunat fotografii surprinse in timpul prezentarilor de la Fashion Week si le expune in decorul chic de la Cantine de Nicolai. Numele expozitiei este ,,What is she thinking?’’. Este o expozitie cu termen foarte limitat, numai pana in 6 noiembrie, asa ca grabiti-va, o sa va placa mult. Preferata mea este cea cu modelul care iese din ,,scena’’ si are acel aer de ,,gata, am terminat, acum ma dau jos de pe tocuri, imi pun balerinii si ma duc sa beau un cocktail cu prietenii mei’’:/ Andreea are si un blog foarte inspirant, http://andreeamacri.com/.
Flair Angel este unul dintre cele mai noi baruri deschise in Bucuresti. Este chiar la parterul Palatului Bragadiru iar decorul decorul foarte ,,homy’’. Atmosfera cool este intretinuta de barmanii prieteni ( Marius Gogoasa, Ionut Ivanov, Luca Valentin,
premiantul de la Romanii au talent si inca un grup compact de barmani minunati). Veti descoperi aici cocktailuri inedite. Sa cereti un Bellini, preparat cu pulpa de piersica fresh si cu Cinzano Asti. Si musai sa incercati whiskey-ul, servit ,,on the rocks’’ asa cum il beau scotienii pe la inceputul secolului 17, pe pietre de rau, reci, in cani de metal. Flair Angel era numele de scena al lui Bogdan Costiniu, unul dintre cei mai buni barmani din Romania si prieten & coleg cu baietii. Bogdan a plecat dintre noi la inceputul acestui an iar acum prietenii ii aduc un omagiu cu Flair Angel.
Altfel, pentru ca deja nu mai este un secret tema Calendarului Campari 2012 ( It’s the end of the world, baby!), ii trimit Cristinei, (care a fost acolo si v-a relatat live) cu dedicatie o fotografie cu Milla Jovovich, surprinsa intr-un moment foarte relaxant, chiar la petrecerea Campari din seara de 27 octombrie. Este preferata mea. Milla, fotografiata in fata unei imagini Campari vintage, imagine care a fost expusa si in cadrul expozitiei retrospective Campari de anul trecut de la Carturesti.
Un weekend minunat va doresc si pe curand!
Noemi
*
Noemi revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania
buna dimineata.
astazi, la 2 pasi de mine, in fata magazinului Cocorul, Draga Olteanu Matei si Mircea Albulescu au fost onorati cu cite o stea pe bulevardul vedetelor.
lucru laudabil; e o forma de omagiere pentru actorii/artistii nostri.
numai ca daca ne uitam putin la mecanismul american pentru ceremoniile similare (de unde de altfel ne-am inspirat), vom vedea putin altfel lucrurile.
*
Walk of Fame – bulevardul stelutelor americane – se afla sub grija Hollywood Chamber of Commerce o institutie care, pe linga activitatile sale comerciale (dupa cum ii spune si numele), are o serie de activitati importante pentru protejarea artistilor si sustinerea lor.
pentru a avea o stea pe bulevardul in cauza, la americani, e nevoie de o nominalizare (care poate sa fie facuta de oricine – studio, producatori, actori sau fani), de acceptul persoanei nominalizate (inclusiv de acceptul pentru participarea la ceremonia dezvelirii stelutei), dar si de un fee de 30.000! de dolari pe care-i plateste cel care face nominalizarea.
banii merg in Hollywood Historic Trust, o fundatie care are grija sa faca viata mai usoara a artisilor care s-au retras si, in acelasi timp, se preocupa de pastrarea activa a memoriei celor care nu mai sunt.
tot in acest fond merg o parte importanta din incasarile pe care le fac zecile de magazine de pe marginea bulevardului cu stelute, magazine care vind tricouri cu numele multor actori sau care iti fac o fotografie cu o steluta pe care tocmai au scris numele tau.
adica, din acest proiect – laudabil, onorabil – au facut o afacere ca sa faca si o fapta buna.
*
noi am luat forma si, cu tot respectul pentru actiune care e onorabila, am pierdut fondul. sigur ca -i onoram pe artisti dar ideea de walk of fame a fost, in america, la baza unui proiect sustenabil pentru ajutorarea actorilor/artistilor care s-au retras.
mecanismul nostru de decernare a stelutelor se opreste la ceremonie, adica, ma iertati, la suprafata problemei.
si e doar inca un exemplu in care copiem un lucru dupa forma, fara sa-i cautam fondul.
Da, Roy Lichtenstein s-a nascut in data de 27 octombrie 1923 ( a murit in 29 septembrie 1997). Cand spui Pop Art te gandesti automat la Lichtenstein si la Andy Warhol. Ambii s-au nascut pe pamant american, in familii de emigranti.
La fel ca si Warhol, Lichtenstein a scos arta din zona de plictiseala si a folosit din plin culorile si benzile desenate. Umorul din desenele sale, tehnica noua abordata de acesta i-au adus faima atat in timpul vietii, cat si ulterior. In ultimii ani lucrarile sale s-au vandut de la 5 milioane de dolari, atingand cote de 50 de milioane la licitatiile de arta.
Inainte de a fi recunoscut ca artist, Lichtenstein a lucrat ca profesor si decorator de vitrine. O mare parte din viata si-a petrecut-o in Cleveland, dar cand a ajuns la maturitatea financiara de rigoare s-a mutat la New York, petrecandu-si vacantele la casa de pe plaja din Southampton.
Poate stiati deja ca fiii lui Lichtenstein nu i-au mostenit talentul la desen. Unul dintre ei, David Hoyt Lichtenstein este compozitor. Mitchell Wilson Lichtenstein, gay declarat si militant pentru drepturile comunitatii LGBT este actor, regizor, scriitor si producator. A jucat in filmul The wedding banquet al lui Ang Lee si in alte productii independente.
Revenind la Roy Lichtenstein, ii puteti admira lucrarile la Tate Museum din Londra, la Museum of Modern Art din New York sau la Muzeul din Pasadena.
Cand aveti timp, urmariti interviurile lui Roy Lichtenstein & Andy Warhol de pe link-ul de mai jos.
http://boingboing.net/2008/11/03/interview-with-roy-l.html
Pe curand,
papapapa,
noemi
*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania
Acum ca a trecut episodul in cauza, pot spune ca am fost acolo cind se filma Judge House la Paula Seling. De fapt, puteam spune de atunci pentru ca, juram cu mina pe inima, habar nu aveam cine erau cei selectati. Alesesem sa plec inainte tocmai pentru a putea raspunde senina la avalansele de intrebari “cine a trecut?” – NU STIU.
Sunt insa citeva secvente pe care vreau sa le povestesc si pe care nu le-ati vazut la TV.
*
Inainte de a-i asculta pe concurenti Paula era trista. Se intimpla sa stiu si varianta ei happy si plina de umor, dar acum nu era asa;
– Esti obosita?, am intrebat-o dupa ce l-am ciufulit pe Sami, catelul ei pufos pe care l-ati vazut si in emisiune.
– Nu, dar e o zi grea. Unii dintre ei vor trebui sa plece acasa…
Asa am pornit discutia despre care am scris cu citeva zile in urma, despre responsabilitatea cu care a spus DA sau NU fiecarui concurent si grijile pe care si le-a facut de fiecare data “l-am demoralizat?/ cum va fi cind va ajunge acasa?”
Sami ne-a scos din tristete pentru ca a venit si-a facut tumbe cu un bat si-a fost un bun prilej pentru Paula sa-mi povesteasca ca iese in fiecare dimineata cu el citeva ore bune in parc si alearga amindoi.
Catelul Sami a fost insa si protagonistul unei intimplari care mi-a fost foarte foarte draga.
*
Razvan si Dani aveau de introdus concurentii catre juriu pentru ca, dupa ce acestia isi faceau treaba, sa ii mai ia o tura la intrebari. Sami facea tumbe prin curte, in timp ce Paula ii asculta pe concurenti alaturi de invitatul ei special, un frumusel care a cistigat Eurovisionul, Alexander Rybak, si care arata cam de 18-19 ani, desi dupa cum mi-a aratat pe tableta lui, Sergio Lazarov, era ceva mai maricel (25 ani).
Dupa ce au introdus catre juriu 6 din cele 8 grupuri, Razvan a venit in viteza catre Sergio si i-a povestit ceva… Aproape la fiecare intrare a unui grup inventasera ceva funny , ca atunci cind se descaltasera pentru ca domnisoarele din Xtreme aveau tocuri de 12 cm:), si mi-am dat seama ca e ceva legat de o noua intrare.
Sergio a ris, cum risesera toti membrii echipei la secventa cu descaltatul (“Ce naiba fac? Cum au ajuns desculti?”) si Razvan a plecat amuzat catre Radu, sotul Paulei.
In citeva clipe Razvan avea o discutie foarte serioasa cu Sami, de la egal la egal, sub privirile lui tehnicus de la sonorizare.
(fotografia am facut-o cu telefonul, clandestin:) )
Dupa care lui Sami i s-a pus lesa si Razvan l-a luat sa-l dea urmatorului grup sa-l introduca in scena.
Concurentii au fost putin surprinsi de noul task pe care-l aveau, dar secventa a fost f funny si ati vazut-o in emisiune.
*
Mie mi-a placut mult toata intimplarea din spate pentru ca arata cit de spontani si de creativi erau Razvan si Dani si cum, in citeva secunde, le veneau noi idei folosindu-se de tot ce era in jur.
*
Si mi-a mai placut un moment legat de Razvan si Dani care nu are “racord” in emisiunea trecuta, dar va poate da un indiciu despre cum sa va uitati si la alte lucruri la ei in emisiunile live ( cu asta stiu ca mi-o fur tare, dar ma bazez ca uita ei pina cind ma vor mai intilni sau ca nu mai tin minte cum arat:) )
Intr-una din pauzele de filmare am purtat o conversatie pe tema emotiilor pe care le transmit concurentii…
“Te-ai cam emotionat la unii concurenti din auditii”, i-am spus lui Dani in timp ce el se uita incruntat la mine pentru ca nu stia unde vreau sa ajung…
“M-am amuzat ca purtai ochelari de soare in citeva cadre, desi erai in sala”, am continuat alunecind pe un teritoriu periculos.
“Da si ce e de amuzat in asta?!”, mi-a replicat scurt Razvan, aparindu-si colegul, ca un frate.
“Pai era un semn pentru mine ca, atunci cind erau ochelarii de soare la ochi, ascundeai ceva emotii care nu se doreau a fi vazute.”
Razvan a zimbit impaciutor, nu mai intentiona sa ma “atace”, Dani a pufait si-a trecut mai departe, catre Sergio Lazarov.
Dar in mai putin de un minut, cit a durat conversatia asta, am avut confirmarea ca oricit ar fi ei de (auto)ironici, se emotioneaza pe bune la unele faze, chiar daca vor sa arate sau nu. Si cum sunt plasa de siguranta unul pentru celalalt, din instinct, nu pentru ca ar solicita celalalt.
*
Asa ca de simbata de cind incep Galele live X Factor, fiti cu ochii pe Razvan si Dani. Incep sa aiba un rol mai mare in emisiune, asta inseamna ca vor face multe jumbuslucuri simpatice, dar – pentru ca e live – o sa-i vedem si cum se emotioneaza, pe bune.
Pentru Galele live ma aflu intr-o mare dilema: juratul meu preferat nu detine in echipa lui pe concurentul meu preferat. Dar despre asta mai povestesc:)
*
aaa, si pentru ca vorbeam intr-una din povestirile de la auditii de spiritul de echipa si de atmosfera din spate , ei bine si de data asta am vazut ceva foarte simpatic. Adi Sina nu avea de filmat in ziua respectiva dar a trecut sa salute echipa, sa-i ureze succes Paulei si sa faca cunostinta cu invitatul ei, Alexander Rybak.
Ruxandra Predescu a fost unul dintre bloggerii oficiali, membru intr-un juriu special, la Festivalul International al Filmului de Comedie de la Cluj care s-a incheiat simbata seara.
Ar fi trebuit sa fiu si eu acolo, dar am ramas in Bucuresti cu alte proiecte. Ruxa care e tres tres s!mpa s-a gindit sa imparta cu miine din povestile ei de la Cluj si mi-a scris o scrisoare, pe care o gasiti mai jos:)
**
Dragă Cristina,
Îţi scriu rândurile asta în avionul ce mă aduce acasă de la Cluj (deci sunt în aer!), răgaz şi prilej pentru a-ţi povesti cum a fost, fiindcă ştiu că ar fi trebuit să fii şi tu la Festivalul Internaţional al Filmului de Comedie.
În primul rând, ţi-ar fi plăcut Clujul, fiindcă e un oraş mai aerisit decât Capitala noastră, cu multe clădiri vechi pe care transilvănenii au ştiu să le pună în valoare. Drept e, cele trei cinematografe în care a avut loc Festivalul erau toate în centru, şi tot aşa şi cafeneaua oficială, Klausenburger. Ţi-ar fi plăcut teribil muzica şi atmosfera de acolo fiindcă era… ei bine, în lipsa altui cuvânt mai bun, boemă.
Apoi ţi-ar mai fi plăcut Camino, restaurantul în care îl găseşti pe Hădean. Adi Hădean, şi unde, dincolo de „salăţi”, ai fi adorat humusul cu seminţe de pin (ştiu că eşti fan!) dar şi bruschetele sau muşchiul fraged de porc, tavalit prin tot soiul de mirodenii înainte şi în tipul coacerii.
Desigur, nu pot să nu-ţi spun de degustarea de deserturi, taman ţie, o împătimită a ciocolatei! Ciocolata n-am putut aduce, dar am pentru tine nişte crizanteme vesele. Vezi poza 🙂
Dincolo de toate aceste alinturi, au fost filmele din cadrul Festivlului care, apropo, a avut ca temă, anul acesta, comedy-drama, un amestec de râsu’-plânsu’ cum place la români. Ţi-ar fi plăcut teribil Gobbel, scurt metrajul pe care noi, juriul, l-am declarat câştigător la unison, şi tinerii regizori prezenţi acolo, ba chiar ai fi putut să-l revezi şi pe Manole în Grand Hotel Italia, film pe care eu nu apucasem să-l văd la Anonimul, astă vară. Săracul Manole cu păturica trasă până sub bărbie! M-a amuzat tare!
Totuşi, cel mai mult, la acest Festival, m-a bucurat şi îmbogăţit prezenţa doamnei Draga Olteanu Matei, despre care sigur nu ştiai că a scris scenariul de la Cucoana Chiriţa, nu? Şi că nu e doar o fabuloasă actriţă dar e şi un om foarte frumos – îţi mai povestesc eu când vin acasă, fiindcă acum (deja!) ne pregătim de aterizare. Vezi, e scurt drumul de la Cluj la Bucureşti, ar trebui să mergem mai des acolo!
Cu drag,
Ruxandra
PS Pentru că ştiu că ai o afinitate cu MasterCard, îţi trimit alăturat o fotografie făcută chiar acum, în avion. Mi-a plăcut la nebunie ideea!
*
comentariul meu: Draga Ruxa, stii ca te invidiez pentru ciocolata pe care ai mincat-o de la Hadean si pentru intilnirea cu doamna Draga Olteanu Matei. Dar iti multumesc tare pentru rinduri si ii urez cu tot dragul La Multi Ani, doamnei Draga Olteanu Matei; urare pe care stiu ca ai rostit-o si tu astazi cu toate gindurile bune catre dinsa.
cind Spielberg a facut Minority Report, revista Time a facut o coperta cu el si un reportaj despre inovatiile pe care le arata in film si care ar putea fi peste 25 de ani de actualitate. au trecut mai putin de 10 ani si aproape toate tehnologiile de acolo ne sunt la indemina.
editia din aceasta saptamina a revistei Time il are pe coperta pe Tintin, pentru ca Spieleberg l-a adus pe marele ecran in 3D. povestea imprietenirii dintre regizor si jurnalistul cu parul roscat din benzile desenate e delicioasa.
*
The Boy from Brussels Tintin didn’t start out as pan-European, let alone global. He started out as Belgian. Hergé was the pen name of one Georges Remi, who was born in 1907, the son of a worker in a candy factory in Brussels. He grew up a Catholic and an ardent Boy Scout.
He began publishing Tintin’s adventures in a Brussels newspaper, and they were an instant hit: at the end of Tintin’s first adventure, a trip to the Soviet Union, the newspaper threw a welcome-back party at the train station. Thousands of fans showed up and mobbed the hapless Tintin stand-in, a local Boy Scout with his hair gelled up into Tintin’s trademark ginger quiff. It rapidly became clear that Tintin was destined to escape from his humble beginnings as easily as he shed handcuffs in the comic books.
Tintin’s story would eventually be translated into 60 languages (he is Dingding in Chinese and Tincjo in Esperanto). He has been adapted for the radio, the stage, TV and the movies, though never on a grand scale. There are Tintin stamps and a 10-euro Tintin coin. The first comic strip to enter the modern-art collection at the Centre Pompidou in Paris was Tintin. A bronze statue of Tintin and Snowy stands in a square in Brussels.
*
restul povestii, despre cum s-a imprietenit Speilberg cu Tintin in coverstory-ul Time.
Tintin-ul lui Speilberg intra pe ecrane in Romania de vineri:)
unul dintre cele mai populare personaje de benzi desenate ale secolului trecut, TIN TIN, vine pe ecrane intr-un film 3D.
s-ar putea ca personajul TinTin sa nu va spuna mare lucru daca aveti putin peste 20 de ani, dar el este un tinar reporter (cu o freza ciudata si-un prieten catel) care are foarte mult curaj… e un personaj din acela cu care te identifici si daca ai 10 ani si daca ai 30.
tocmai de aceea, sunt bucuroasa sa fac un concurs cu premiu 2 bilete pentru vineri 28 octombrie la premiera Aventurile lui Tintin (in regia lui Speilberg!!), in 3D!
spuneti-mi ce l-ati intreba pe Tintin daca l-ati intilni astazi. aleg cea mai simpa intrebare si o premiez cu biletele… la o proiectie in format IMAX, la Cinema City, care va avea loc in 26 octombrie, la ora 18.45:)
succes! puteti raspunde pina diseara la ora 24.00
Harvey Keitel (Pulp Fiction, The Piano, Reservoir Dogs, Taxi Driver) a fost aseara unul dintre invitatii speciali ai Galei de strigere de fonduri a Fundatiei Scheherazade pentru renovarea spitalului de copii “Sfanta Maria” din Iasi.
Keitel care filmeaza la Bucuresti cu Gerard Depardieu in Ipu – Convicted to live pina martea viitoare, dar si-a facut timp sa raspunda invitatiei ambasadorului Statelor Unite la Bucuresti, la resedinta caruia a avut loc evenimentul.
pentru mine, vestea asta e un pretext sa va mai spun o data ca daca dati un sms la 879, donati 2 euro pentru renovarea singurul spital de urgente copii din Moldova, Sfinta Maria din Iasi.
ma gindesc de citeva zile ce sa facem (ma bazez intotdeauna si pe voi) de ziua Majestatii Sale, Regele Mihai.
cum sa-i spunem “La multi ani, Majestate!” intr-o forma care sa marcheze respectul nostru, dar si intelegerea personalitatii Majestatii Sale.
in seara asta mi-am dat seama care ar putea fi o cale… sa vizitam o expozitie care e publica de miine la Pelisor (sinaia), o expozitie cu fotografii inedite cu Majestatea sa, unele niciodata facute publice pina acum.
stiti de ce? raspunsul o sa-l aflati pe larg miine de la Alteta sa Regala, Principesa Margareta, intr-un interviu pe care l-a acordat Anei Maria Onisei pentru Adevarul de week end. (e un interviu minunat si cu niste fotografii speciale si-l promovez in avans ca sa va cumparati ziarul, pentru ca trebuie pastrat in varianta tiparita).
dar un pic din raspuns il pun aici, in avanpremiera:
Care e un mesaj pe care ţineţi să-l transmiteţi mereu?
Cum trăim, cum suntem. Cred că asta e cel mai important. Nu vreau să ţin discursuri, să dau lecţii nimănui. Numai prin exemplul personal putem să mergem înainte. Şi oamenii vor înţelege.
de asta cred ca trebuie sa vedeti expozitia de la Pelisor, pentru ca e un exemplu personal.
si-ati putea lasa un mesaj in cartea de onoare a Pelisorului catre Majestatea Sa. sub forma de “la multi ani”
iata citeva fotografii de la vernisajul de astazi, in prezenta Altetei Sale Regale, Principele Nicolae
expozitia este deschisa de miine pina la sfirsitul lui ianuarie 2012. dar ca sa va conving sa mergeti cit mai curind, mai adaug o fotografie cu Sinaia, de astazi.
multumiri speciale pentru Ioana Enache de la Asociatia Redescopera Sinaia pentru fotografii si accesul privat la acest eveniment.
“I Was No Longer Afraid to Die. I Was Now Afraid Not to Die.”
Joan Didion (doamna care a scris minunata The Year of Magical Thinking) isi va publica memoriile,Blue Nights, la inceputul lunii viitoare . de data aceasta cartea se axeaza foarte mult pe relatia cu fiica sa care a murit cu 6 saptamini inainte de publicarea cartii The year… (in care descria doliul de dupa moartea sotului).
stiu ca suna macabru, dar Didion scrie despre moarte cu gratie si emotie, fara niciun patetism… si cartile ei sunt lectii despre viata nu despre moarte
When I began writing these pages I believed their subject to be children, the ones we have and the ones we wish we had, the ways in which we depend on our children to depend on us, the ways in which we encourage them to remain children, the ways in which they remain more unknown to us than they do to their most casual acquaintances; the ways in which we remain equally opaque to them. The ways in which our investments in each other remain too freighted ever to see the other clear. The ways in which neither we nor they can bear to contemplate the death or the illness or even the aging of the other. As the pages progressed it occurred to me that their actual subject was not children after all, at least not children per se, at least not children qua children: their actual subject was this refusal even to engage in such contemplation, this failure to confront the certainties of aging, illness, death. This fear. Only as the pages progressed further did I understand that the two subjects were the same. When we talk about mortality we are talking about our children. Once she was born I was never not afraid. I was afraid of swimming pools, high-tension wires, lye under the sink, aspirin in the medicine cabinet, The Broken Man himself. I was afraid of rattlesnakes, riptides, landslides, strangers who appeared at the door, unexplained fevers, elevators without operators and empty hotel corridors. The source of the fear was obvious: it was the harm that could come to her. A question: if we and our children could in fact see the other clear would the fear go away? Would the fear go away for both of us, or would the fear go away only for me?
Reprinted from Blue Nights, by Joan Didion.
“Writers are always selling somebody out” spunea in urma cu niste ani, iar ea nu s-a sfiit niciodata sa vinda “din casa”…
e in new york times un profil de-al ei genial, il puteti citi aici
ma uit la Xfactor si la Vocea Romaniei cu aceeasi placere cu care m-am uitat la Megastar, dar si la (pe vremuri) Le Nouvelle Star (de la francezi). pentru mine, show-urile astea sunt despre niste oameni care isi testeaza abilitatile in conditii de maxima presiune psihica, sunt realityshow-uri despre evolutia unor oameni care sunt trainuiti intens intr-un timp scurt, dar si niste show-uri despre niste “sufletzele” puse pe tava (pentru ca oamenii aia care participa in concurs – fiind vorba despre despre ceva care tine de arta – isi pun sufletul pe tava ca sa exprime tot ce pot).
si ma uit cu multa atentie la ce fac juratii, cum ii protejeaza si-i motiveaza pe concurenti mai ales atunci cind gresesc. (pentru ca modul asta de critica poate sa fie o forma de educatie pentru romani; noi – ca natie- nu prea stim sa criticam constructiv)
pentru asta, ii iubesc pe Paula Seling si pe Horia Brenciu. ei fac cam acelasi lucru in emisiunile lor, chiar daca in modalitati diferite.
*
Brenciu face glume, tumbe, aparent duce infringerea intr-o zona frivola sau muta atentia asupra lui, dar tot ceea ce face acolo e sa-l protejeze pe cel care a fost invins. si e amuzant, dar si frumos, sa poti sa te vezi dincolo de masca pe care si-a pus-o Brenciu de smeker-care-face-tumbe.
m-am uitat aseara la Vocea Romaniei si mi-am adus aminte de o conversatie pe care am avut-o cind am scris un profil despre el; Brenciu nu asculta muzica pe CD, ci la radio “ca sa fiu surprins de ce urmeaza”. iar starea de surpriza, in formele ei foarte fine, e ceea ce-l defineste si-n show-ul asta. o sa fie un profesor f f fain la Vocea Romaniei, pentru ca – poate n-o sa o arate, desi mi-ar placea sa o faca – o sa se ataseze mult de echipa lui ( o sa-i si chinuie, pentru ca e tare perfectionist si nu are niciodata infringerea in minte) si o sa sufere tare cind o sa-i fie eliminati concurentii. cum sufera foarte mult si cind ii pleaca oameni din echipa lui de business sau din orchestra.
*
in Xfactor aceeasi atentie pentru protejarea concurentului o are Paula Seling. am vorbit cu ea dupa auditii si stiu cit de mult s-a consumat pentru fiecare NU pe care l-a spus, cum se ducea acasa si analiza “dar oare i-am spus intr-o forma care sa-l(o) motiveze? oare va continua sa faca ceea ce crede ca-l(o) face fericit?”. Ca si Brenciu, Paula este foarte foarte perfectionista (presiunea aceasta pe perfectiune o pune si pe ea, nu doar pe ceilalti) si de ficare data cind zice NU e o lupta intre “ce e corect” si “ce e bine pentru sufletul celui din fata”.
abia astept sa o vad in Judge’s House pentru ca si ea se va atasa de concurenti si va suferi cind va trebui sa elimine o parte din ei.
*
pentru mine, show-urile astea sunt – dupa cum vedeti – mai degraba despre schimbare, motivare si educatie , fie si printr-un concurs de muzica, iar puterea vocilor din fiecare emisiune e auxiliara.
pentru ca e mai importanta schimbarea care se petrece in fiecare dintre concurenti (si exemplu care vine odata cu prezentarea schimbarii lui), decit victoria unuia singur.
*
altfel, da, dintre toti – din ambele emisiuni – am un preferat pe care mi-l mentin de la primele auditii de la Xfactor: Andrei Leonte.
aseara s-au decernat premiile Booker, unele dintre cele mai prestigioase premii literare (au si un premiu material 50.000 lire sterline), iar cistigatorul este Julian Barnes.
era favorit, dar toata lumea se intreba ce va face daca va cistiga pentru ca pina acum a mai fost nominalizat de 3 ori si , dupa ce a pierdut, n-a fost foarte simpatic in declaratiile fata de criticii care desemneaza cistigatorul. anul acesta nici criticii n-au fost foarte prietenosi si au comentat ca nominalizarile vizeaza “populismul, nu calitatea”.
dar Barnes a cistigat si-a spus ceva foarte frumos in discursul de multumire:
“Those of you who have seen my book, whatever you think of its contents, will probably agree it is a beautiful object. And if the physical book, as we’ve come to call it, is to resist the challenge of the ebook, it has to look like something worth buying, worth keeping.”
cartea pentru care a cistigat este The Sense of an Ending (n-a fost tradusa inca la noi, dar cred ca va fi foarte curind pentru ca premiile Booker sunt peste tot in lume un impuls la vinzare)
*
altfel, daca n-ati citit niciodata o carte de Julian Barnes, le gasiti fie la RAO, fie la Nemira. va recomand Tristeti de lamiie, Iubire etc, sau Trei. cea mai recenta traducere in romaneste este Privind in soare (la Nemira), n-am citit-o inca, e pe noptiera si e in plan pentru saptamina asta.
*
am avut o perioada in viata (acum vreo 4 ani) cind imi placea foarte foarte mult Barnes, atit de mult incit le dadeam si colegilor/ prietenilor sa citeasca si ma cam suparam cind aflam ca nu citisera:)
imi pare rau ca a fost subiectul unei asemenea dispute legate de Booker Prize pentru ca eu nu cred in “populism” cind e vorba de carti.
cititul implica o disciplina si o liniste interioara, trebuie sa stai si sa parcuri cu privirea ceva care apoi trebuie interiorizat, si daca un scriitor reuseste sa faca asta cu o persoana are tot respectul meu. de asta nu cred ca autori precum Paul Coelho sau Mihaela Radulescu sunt “rai”. probabil ca nu vor cistiga Nobelul pentru literatura, dar daca ei reusesc sa vinda mii de exemplare (zeci de mii) din cartile lor inseamna ca niste persoane le citesc; si-nseamna ca ei au gasit limbajul prin care pot sa faca o disciplina si o liniste interioara necesara cititului in mintea unor zeci de mii de oameni. iar pentru asta au respectul meu.
restul, ce citim, cit de popular-populist-artistic-valoros este -> e doar o discutie de gusturi si de treapta pe care te afli.
din 13 noiembrie vedem si noi Familia Kennedy, miniseria de 8 episoade despre viata clanului Kennedy despre care se discuta aprins in America inca de la momentul distributiei lui Katie Holmes drept Jackie O.
am vazut zeci de fotografii furate de paparazzi de pe platourile de filmare si toata lumea e de acotd ca doamna Tom Cruise seamana cu Jackie O. acum ramine sa si vedem daca e si o actrita buna
in romania serialul va fi difuzat de TLC, duminica la ora 19.00
iata citeva fotografii oficiale ale filmului. in rolul lui Jack Kennedy este Greg Kinnear (As good as it gets)
*
*
astazi e ultima zi in care puteti vedea la studio (de la ora 18.00) the skin i live in – cel mai recent film al lui almodovar.
e o proiectie in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucharest.
ocazie cu care m-am gindit sa va reamintesc “niste” almodovar-i, prin foto
volver
*
talk to her
*
Bad Education
*
broken embraces
*
all about my mother
*
high heels
*
live flesh