o carte frumoasa despre emotiile noastre: de la arta pina la neurostiinta. cu cazuri practice si experimente/teste 🙂
o puteti descarca gratis de aici
festivalul de teatru de la sibiu incepe in 3 zile
festivalul de teatru de la sibiu incepe in 3 zile
asa ca in piata mare se construieste scena.
trecatorii se opresc sa se uite cu curiozitate pentru ce va sa vina si zimbesc la amintirile anilor trecuti.
acum in piata mare din sibiu e o lumina minunata
si nu, nu sunt la sibiu. nu inca. dar am spionii mei acolo
de neratat la TIFF: Pina by Wim Wenders
Primul lungmetraj 3D semnat Wim Wenders, Pina, care a facut senzatie la editia 2011 a Festivalului de Film de la Berlin, este prezentat in premiera pe ecranele din Romania sambata, 4 iunie, 20:30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.
asta e un film pentru care mi-am invidiat toti prietenii care erau la Berlin in timpul festivalului si care l-au vazut.
e un film pentru care, in toamna cind ajunge pe ecranele noastre, sunt gata sa cumpar bilete ca sa le dau oamenilor numai pentru a fi sigura ca traiesc o asemenea experienta.
eu il vad simbata la TIFF si, cu tot respectul pentru filmele minunate din festival, pentru mine acesta este THE MOVIE!
daca sunteti din cluj sau daca ajungeti in ultimul week end al festivalului in Cluj, va rog nu ratati acest film: e experienta senzoriala incredibila; dans 3D.
Cannes 2011 in foto
diseara se anunta cistigatorii editiei 2011 a festivalului de film de la Cannes.
pina atunci iata citeva fotografiile mele preferate din aceasta editie:
george pistereanu, ada condeescu, catalin mitulescu – Lover Boy
eva ionescu, ana maria vartolomei, isabelle huppert – My little princess
mel gibson, jodie foster – The Beaver
juriul de la Cinefondation, cu Michel Gondry si Corneliu Porumboiu
gus van sant
sean penn
kim ki duk
radu mihaileanu si echipa La source des femmes
bernardo bertolucci
Kim ki Duk cistiga la Cannes 2011
Kim Ki DUK a cistigat marele premiu la sectiunea Un Certain Regard la cannes 2011.
abia astept sa vad filmul. ma bucur tare pentru Kim Ki Duk pentru ca vine dupa o perioada foarte grea la nivel personal, iar acest film este – confprm declaratiilor sale – pelicula care-l reprezinta cel mai mult. de altfel, e scris scenariul de el, e regizat de el, e montat de el, ba chiar si sunetul ii apartine.
e un film facut de Kim Ki Duk, despre Kim Ki Duk – Arirang
mai jos palmarestul sectiunii:
PRIZE OF UN CERTAIN REGARD Ex-æquo
ARIRANG by KIM Ki-Duk
HALT AUF FREIER STRECKE (Stopped on Track) by Andreas DRESEN
SPECIAL JURY PRIZE
ELENA by Andrey ZVYAGINTSEV
DIRECTING PRIZE
BÉ OMID É DIDAR (Au revoir) by Mohammad RASOULOF
2 locuri la recitalul lui Alex Tomescu
am un deosebit respect pentru Alexandru Tomescu.
Ceea ce cinta el nu-mi este accesibil in toata profunzimea, dar – chiar si pentru o novice asemeni mie- muzica interpretata de el inseamna CEVA.
dincolo de asta, am un mare respect pentru efortul lui Alexandru Tomescu de a aduce mai aproape de publicul larg, muzica clasica.
a facut turnee in tara in locuri in care nici macar nu exista o sala de concerte, ii sustine cu deosebita atentie si dedicatie pe multi copii violonisti, face o multime de concerte caritabile, iar disciplina sa de lucru e incredibila.
in plus, e atit de modest si are atit de mult bun simt, incit te uimeste cum poate sa supravietuiasca in lumea asta ca o jungla.
*
de la inceputul lui mai, Alexandru Tomescu merge prin tara cu vioara Stradivarius ca sa-l prezinte lumii pe Paganini intr-o forma care arata deschiderea si modernismul lui: un concert care contine proiectii video si dans.
pe 19 mai spectacolul poate fi vazut la Sala Radio si va invit din toata inima sa mergeti sa-l vedeti.
nu va ginditi ca nu aveti pregatirea muzicala pentru a intelege, Alexandru Tomescu stie sa transmita emotiile dincolo de muzica pe care o exprima.
*
pentru ca n-am sa fiu in bucuresti joi 19 mai, cele 2 locuri pe care le detin, le scot la concurs.
asadar, daca vreti sa-l vedeti pe Alex Tomescu si sa-l aplaudati idn inima si pentru mine, lasati-mi aici un link cu un exemplu de muzica clasica pe care o indragiti.
miercuri seara anunt cistigatorul celor 2 locuri. succes.
Viata incepe vineri – Ioana Parvulescu
Daca n-ati citit inca romanul Ioanei Parvulescu “Viata incepe vineri” (a aparut la Humanitas in 2009) trebuie sa-l cautati.
Nu stiu de ce l-am ratat la vremea lui, dar daca trebuie sa te intilnesti cu o carte, in cele din urma ajunge ea la tine cumva.
Am citit cartea simbata, pe nerasuflate, cu un zimbet cald pe dinauntru. Am stat blocata in anii 1900 – dar nu intre hainele si casele acelor vremuri, ca in cartile anterioare, aproape istorice ale doamnei Parvulescu. Acum am fost blocata intre emotiile personajelor imaginate de dinsa.
As putea zice ca e o minunata carte de vacanta, pentru un prim nivel de citire, pentru ca are o frumoasa poveste de dragoste, suspence, o constructie cinematografica si un ritm foarte modern, care o face foarte usor de citit.
Dar la alte nivele de citire e o carte despre tandretea unor alte vremuri cind “zilele erau incapatoare”, despre curajul de a scrie accesibil pentru un public larg si despre bucuria de a trai acele vremuri fie si inventind personaje care duc viata pe care ti-o doresti.
E frumoasa si calda cartea si eu, care o iubesc pe doamna Parvulescu pentru tandretea scrierii domniei sale si pentru rafinamentul alegerilor scriitorilor contemporani (a fost editorul colectie meie preferate de la Humanitas Cartea de pe noptiera), cred ca e dinsa prin carte, prin multe personaje.
Abia acum, odata cu coperta 2 a cartii, am descoperit oalta fata a perfectionismului doamnei Parvulescu. Am aflat ca a mai scris 2 romane pe care a refuzat sa le publice.
Intilnirea de la Timisoara
La Timisoara ar fi trebuit sa ajung pe 12 mai, in ziua conferintei PR Beta. Dintr-o neintelegere pe mailuri, organizatoarele ( Oltea si Cristina) mi-au cumparat bilet pentru 11 mai.
Daca n-ar fi fost mini incurcatura asta, n-as fi cunoscut-o pe Diana.
*
Miercuri cind am ajuns la Hotel Timisoara, la lift pe drumul catre camerele noastre rideam cu Ana Bulgar si Victor Kapra nici nu mai stiu de ce…
O tinara blonda a venit in spatele lui Victor ca sa astepte si ea liftul.
Dupa doua clipe, i-a ocolit pe prietenii mei si s-a indreptat catre mine
– Sunteti Cristina?
– Da, am zis rusinata.
– Ce bine in pare ca v-am intilnit. Ati venit pentru festival?, a continuat tinara emotionata.
– Nu, am venit pentru o conferinta de PR, am raspuns in timp ce ma uitam la ea si incercam sa ma prind daca o stiu de undeva si mai ales cam ce meserie ar avea ea ca sa inteleg despre ce festival era vorba.
Era foarte fragila si tare frumoasa, gratioasa si cu gleznele fine. Primul meu gind a fost: e balerina, dansatoare..
– Sa facem cunostinta, a zis ea si mi-a intins mina.
– Cristina Bazavan am zis eu, iar ea emotionata nu si-a spus numele, doar mi-a strins mina cu caldura.
Din lift a iesit un critic de teatru si m-am prins ca e festival de teatru, deci tinara e probabil actrita.
– Joc in seara asta as fi onorata daca ati veni la spectacol.
– Vin cu drag.
– Va trimit invitatie. Joc in Jack Lunetistul, piesa care a fost premiata pentru cel mai bun text la UNITER in 2009.
– Multumesc, hai sa ne schimbam numerele de telefon.
Cind i-am trecut numele in agenda, am intrebat-o din ochi cum o cheama – a zis Diana…
– Va citesc si va urmaresc. Pot sa va imbratisez?, mi-a zis si eu am murit de rusine.
– Sigur, dar mi-ar placea sa ne vorbim la per tu.
M-a luat in brate si m-a strins cald.
Cind am ajuns in camera, am cautat-o pe google dupa numele piesei si “Diana” – asa am aflat ca o cheama Diana Turtureanu si joaca la Teatru de Nord din Satu Mare.
Mai tirziu mi-a dat sms ca are biletul pentru mine, am rugat-o sa-l lase la receptie la numarul camerei mele, iar seara m-am dus la spectacol.
Era diafana, translucida, o nimfa in piesa, o frumusese pe scena. Foarte delicata. Si foarte frumoasa.
Cred ca mi-a cumparat bilet din banii ei ca sa vad piesa (iar asta m-a emotionat la fel de tare ca imbratisarea de la lift), desi mi-as fi cumparat si singura pentru ca ii promisesem ca ma duc.
Asta a fost INTILNIREA de la Timisoara.
A doua zi, cu o jumatate de ora inainte ca ea sa plece catre Satu Mare, ne-am intilnit din intimplare din nou la lift. Ne-am mai imbratisat o data.
O intimplare cu o carte magica
Vineri seara, pe la 7, abia sosita de la Timisoara m-am dus la Carturesti sa-mi cumpar o carte pe care imi doream tare sa o am.
Se lansase cu o zi in urma, stiam protagonista despre care vorbea cartea din alte scrieri si ceva inregistrari si eram extrem de nerabdatoare sa o simt si prin cartea asta.
Am cumparat cartea si, pentru ca n-am mai avut rabdare pina cind as fi ajuns acasa (urma sa iau cina cu Ana), am inceput sa citesc pe strada.
Am luat-o pe stradute catre vreun parc sa stau acolo pina sosea Ana de la munca, dar mergeam citind.
Era foarte emotionant ce citeam in deschiderea cartii.
La stop, la Rosetti, un domn se uita lung la mine cum citesc mergind. Cind am ajuns linga el, ii simteam privirea cum e fixata pe mine.
– Ce cititi?, a intrebat respectos.
– O carte despre o doamna minunata.
– Si e asa de emotionanta cartea? a continuat zimbind vazindu-mi ochii impaienjeniti de lacrimi (nu plingeam, eram doar emotionata de ce citeam)
– Da, citesc acum un fragment despre o intilnire dupa 3 ani de cautari si stiu genul asta de emotie, mi s-a intimplat si mie. Stiu bucuria asta.
– Cum se numeste cartea?
– Ioana Celibidache, o matusa de poveste, i-am zis aratindu-i coperta.
– Bine, ma duc sa o cumpar si eu.
Semaforul s-a facut verde, am traversat, domnul a luat-o spre dreapta, eu inainte.
N-am nici cea mai mica amintire despre cum arata la chip. Stiu doar ca era mai inalt mult decit mine (nici nu-i greu sa fie cineva mai inalt decit mine).
Am continuat sa citesc, mergind usor pe strada. La citeva minute dupa ce m-am asezat pe o banca in parcul de la gradina Icoanei am ajuns la ceva care m-a facut sa zimbesc si sa ma uit imprejur ca sa-mi imaginez personajul din carte:
In bucuresti Gradina Icoanei si Gradina Ioanid erau locurile noastre de zburdalnicii. Iar in parcul nostru de la Cimpulung, sora mea era mereu Regina, iar eu…santinela!
la cina i-am citit Anei fragmente pentru ca nu mai aveam rabdare pina ar fi citit-o si ea (i-am luat si ei un exemplar pentru ca stiam ca o sa o bucure tare), iar pina la miezul noptii, cind am adormit am terminat-o.
Ioana Celibidache, o matusa de poveste – scrisa de Monica Pillat (Ed Humanitas) e o bucurie de carte cu care trebuie sa va intilniti. Ioana Celibidache, sotia celebrului dirijor si matematician Sergiu Celibidache, e o femeie dintr-un aluat cu totul si cu totul special.
Kim Ki Duk la Cannes 2011
Kim Ki Duk s-a intors la viata publica dupa 3 ani. dupa o perioada foarte grea pt el.
si citi fani (mai ales, fane) ar fi sarit in ajutorul lui, daca s-ar fi lasat pe mina lor:)
Arirang is a very popular traditional Korean song. It describes the exertions of travellers crossing a mountain pass, and symbolises the profound personal crisis from which Kim Ki-duk has just emerged.
The Korean director had not been heard from since Dream, in 2008. During the making of this film, his lead actress almost died by hanging while playing a scene. This accident led Kim Ki-duk to reflect on his life. A life dedicated to film: “this imaginary world, at once cruel, heartbreaking, fervent, sad and sweet,” which had made him “the saddest man on earth.”
In Arirang, Kim Ki-duk films and directs this personal trajectory that took him out of the world of cinema for three years. A film in the format of a personal journal, which he wrote, acted in, directed, edited and produced alone, even creating the poster and the sound.
Arirang is
about Kim Ki-duk
playing 3 roles in 1.
Through Arirang I climb over one hill in life.
Through Arirang I understand human beings, thank the nature, and accept my life as it is now.We are now…
in the terrestrial world lurking with desires,
in the ghostly world lurking with sorrow
in the imaginary world lurking with dreams,
with no beginning nor end,
slowly going crazy.What is affection that it still remains all around me decaying?
It’s still stuck to the crown of my head, testing my emotions.
It’s still hiding deep within my heart, testing my sense of compassion.
If I didn’t give my heart, they would be bad people erased from memories but if I gave my heart, I couldn’t let them go till the day that I die as despicable people.
Ah…
Arirang
Alright
Let’s mercilessly kill each other in our hearts till we die.Even today
I hold back as I get angry
I laugh as I get jealous
I love as I despise
And forgive as I quiver with the urge to kill.
Wait
I will kill
Myself, who remembers you.
Kim Ki Duk
cannes 2011 – sa vorbim despre kevin
ieri la cannes echipa filmului “Sa vorbim despre Kevin” a luat ovatii.
iata-o in foto
in tabu de acum 2 luni am publicat un interviu tare misto cu autoarea romanului Sa vorbim despre Kevin, facut de Andreea Vasile. il puteti citi aici, iar cartea o gasiti la editura Vellant.
iata si doua declaratii de la Cannes ale actorilor
Tilda Swinton talked about the solitude of her character Eva::
“For a mother,the feeling of loneliness is sometimes very real. Being a mother can be very violent, very bloody. The idea of giving birth to a human being who incarnates that same violence is terrifying. This film is a voyage where we study the emotions of a mother and the breakdown of family relationships.”
Ezra Miller spoke about the personality of Kevin:
“I’m 18 years old and I fear I might be linked to Kevin in some way. The idea horrifies me. I think evil lives in each of us. And I delved deep inside myself to find that evil, to play Kevin.”
in seara asta la Timisoara…
acum ca PR Beta s-a terminat (a fost una dintre cele mai bune conferinte la care am participat), sa ne intoarcem la altfel de bucurii.
in seara asta vad spectacolul Twins in coregrafia lui Pal Frenak, parte din festivalul european al spectacolului
aceeasi companie va fi la festivalul de la sibiu cu show-ul InTimE
cannes 2011 – foto ziua 1
anul acesta presedintele juriului festivalului de la cannes este robert de niro. pentru cine stie cit de (non)prietenos este de niro in fata oricarei iesiri in public, mai ales a celor care implica intilniri cu presa, faptul ca a acceptat job-ul de presedinte al juriului e mai mult decit o performanta din partea lui thierry fremaux (tatal festivalului).
ca sa intelegeti cit de nashpa se simte Robert de Niro in relatia cu fotografii si cu presa, va rog uitati-va cu atentie la 2 dintre fotografiile oficiale de astazi de la cannes
iata insa si un rasfatat al presei, adrien brody – un pic cam slab fata de cum il vazusem in precedentele aparitii.
de azi, Cannes- 2011
de astazi ne uitam cu atentie catre Cannes
avem prezenta romaneasca ( nu doar in filmul lui Catalin Mitulescu – Lover Boy si al lui Radu Mihaileanu – La source des femmes, ci si pe Maia Morgenstern in filmul La fin du silence – care e in Quinzaine des Realizateurs si e o coproductie Austria Franta, dar si pe Corneliu Porumboiu in juriu la Cinefondation)-> avem motive de zimbete si emotii.
dar dincolo de asta avem mega mondentitati pentru ca daca stie cu maiestrie ceva selectionerul Thierry Fremaux este sa imbine cinematografia de calitate cu mondenul, ca sa fie Cannes-ul extrem de prezent la stirile din lumea intreaga.
lovitura de gratie de anul acesta e filmul de deschidere, regizat de Woody Allen, Midnight in Paris in care apare si prima doamna a frantei, Carla Bruni.
ok, competitia e f f tare, iar regizorii din ambele sectiuni sunt minunati si abia asteptam cu totii sa vedem noile lor filme, dar puneti pariu ca rochia doamnei Sarcozy din aceasta seara va fi cea mai discutata?
my own love song
nici nu stiam ca exista un film cu titlul My own love song.
plus ca, si daca as fi stiut, nu cred ca as fi dorit sa-l vad – are un titlu mult prea siropos…
numai ca vineri seara, cind faceam ordine in harddisk, am dat de filmul asta. habar n-am cine mi l-a pus acolo (hard-ul meu merge des pe la prieteni sau colegi ca sa ia sau sa “puna” chestii).
l-am vazut, m-a impresionat renee zellweger (si forest whitaker) si mi-am dorit tare sa o stie lumea si pentru altceva decit Bridget Jones.
uitati-va un pic la secventa asta
multumesc frumos celui/celei care s-a gindit ca ar trebui sa vad filmul asta si l-a lasat in hard disk-ul meu pentru cind il voi fi descoperit.
Tudor Chirila fata in fata cu Iarina Demian
text aparut in Tabu, martie 2010.
Prolog.
În care se explică de ce se înțeleg atât de bine pe scenă (și în afara ei) Tudor Chirilă și Iarina Demian.
Iarina Demian: Între doi oameni care au și relație de sânge, dar și profesională, pot fi N situații limită, dar nu există trădare. Si în profesia asta a noastra, în special, sunt foarte mulți trădători. Ai nevoie să știi că cineva lângă tine trage alături de tine chiar dacă te cerți la disperare. Oamenii inteligenți ajung la concluzia că un lucru e mai bun decât altul și disputa se încheie, dar nu se trădează. Între noi nu mai e vorba de mamă, tată, fiu, văr. E vorba de o echipă care are o bază ca asta.
Actul 1
În care Tudor Chirilă își construiește rolul dirijorului din “Preludiu și Liebestod”, prima din cele 3 piese. Pe muzica lui Wagner pentru Tristan și Isolda.
Tudor Chirilă: Foarte mult m-am chinuit cu rolul ăsta. În primul rând emoțional, pentru că am simțit niște lucruri în comun din viata mea cu personajul ăsta. Åži te sperie când e vorba să te joci pe tine.
Apoi tehnic. E vorba de un dirijor. N-am putut să mă urc pe scenă și să fac pantomimă. Am studiat un dirijor care mi-a placut foarte mult, Mariss Jansons, care a venit in festivalul Enescu chiar cu Wagner – Tristan și Isolda.
A fost un semn. Bun. Noi repetam, eram la lectura textului în care se vorbea de Wagner și în festival a venit exact asta.
Iarina: Am avut niște emoții imense când am mers la concert.
Tudor: Am luat înregistrarea de la TVR de la camera care a stat chiar pe dirijor. L-am studiat seri la rind. Calculatorul meu e plin de însemnări despre gestică (“desface brațele”, “arcuiește mâna”), dar și de metafore care să dea substanță gesturilor (“învăluiește o femeie pe după gât”). O parte din ele se află și în caietul program. Åži când l-am învățat destul de bine, am putut să aduc gesturi din mine sau din personaj. Nu mai era o corporalitate mimetică, era una filtrată. Dar a fost foarte greu să ajung la asta. La un moment dat nu mă mai ocupam decât de “dirijat”.
Iarina: Aici a fost conflictul dintre noi.
Tudor: Un conflict mare. Da.
Iarina: Făcea prea mult. Mult prea mult.
Tudor: Dar eu știam asta. Åži explicam: “Fac mult acum ca să am de unde topi mai târziu.” Cu rolul eram destul de înainte la un moment dat, după aia am rămas în urmă și am devenit “dirijor”. Au fost două chestii până s-au unit: dirijorul ca și corporalitate, și dirijorul ca și minte. Åži a mai fost ceva foarte greu: să nu cânți vorbele când vorbești pe muzică.
Cu asta s-a luptat foarte mult regizorul din mama: “Tu trebuie să te lupti cu Wagner. Să fii un contrapunct la muzica lui.” S-a luptat cu toată lumea pe chestia asta.
Iarina: La un moment dat nici nu mai juca. Dar eu am înțeles foarte bine că întâi trebuie să învețe să dirijeze ca să se liniștească. Pe de altă parte, trecea timpul și era tot cu gestica amplă de dirijor. Åži treceam prin toate stările posibile. Dar până la urma totul a fost foarte bine.
Tudor: Rolul s-a salvat în ultimele 5 -6 repetiții.
Iarina: A fost un moment foarte greu pentru mine, nu ți l-am spus niciodată. Totul a ieșit foarte bine până la secvența în care rememorează dirijorul o partidă de sex, la Milano.
Tudor: Da, îmi tot venea să cânt vorbele.
Iarina: Era ceva în-gro-zi-tor. Åži mă gândeam “Doamne, ce să fac?”
Tudor: Mi-a ieșit într-un final, dar cred că am mai lucrat pe rol și după primele spectacole, după ce am văzut și reacția publicului.
Iarina: Tudor e încăpăținat, dar are inteligența scenică de a pricepe că e mai bine ceva decât altceva. După o dispută, vorbește inteligența scenică din el. Nu mă întâlnesc foarte des cu actori inteligenți pe scenă.
Tudor: Zic NU din prima, după care e un proces foarte lung până la DA, desi știu că e posibil să fie bine, că nimeni nu-ți vrea răul. Nici mama ta, nici un regizor. Dar, la mine, NU vine și din faptul că merg foarte mult pe instinct, în prima fază a formării unui rol. Åžtiu că instinctul nu e tot timpul corect, dar tind să-l cred. Iar acasă mă mai gândesc “Hmm…Bine, hai”. Dar acum sunt un instrument mult mai bun decât în urmă cu câțiva ani. N-am mai negat chiar așa de mult. Cred că vine odată cu vârsta.
Actul 2
În care Iarina Demian se reîntoarce la actorie, ca o datorie de onoare față de sine. Si în care fiul, Tudor Chirilă, e oglinda în care își construiește rolul.
Iarina: Foarte greu am luat decizia de a mă întoarce ca actriță. Mereu îmi spuneam “O să joc eu sau cine va fi. Sau poate o să găsim o dublură”. Mă ascundeam. E foarte greu pentru că, dacă tu montezi un spectacol, trebuie să ai o oglindă și ca să joci. Dar, am reusit.
Tudor: E greu să te regizezi pe tine.
Iarina: Da. Nu te poți vedea. Am mai avut experiența asta cu prima mea piesă din 2000. Un Kopit. Îi mai trimiteam în sală, pe Dorina Chiriac, pe Tudor, care jucau. A fost greu, dar până la urmă criticii au spus că e incredibil ce a ieșit.
Aici nu am foarte mult text, sunt doar în ultima piesă, dar și-așa mi-e foarte greu pentru că nu pot să îmi mai văd spectacolul. Stau în spate acolo și tremur, ascultându-i .
Tudor: Pot să vorbesc eu mai mult despre lucrul ei cu sine, pentru personaj.
Iarina: Tudor a trecut printr-o experiență foarte ciudată și drăguță în același timp, alături de mine, cu piesa asta. El juca, dar nu mai putea să fie atent la avea de făcut. Era atât de speriat că eu sunt acolo și că trebuie să revin la teatru. Åži ce-o să fac eu.
Tudor: Eram spectator. Mă uitam la rolul ei.
Iarina: Da, era Tudor Chirilă, nu un personaj îmbrăcat în travesti. E într-un moment al celei de-a treia piese, când poartă hainele soției lui. Din când în când oprea repetiția și zicea: “Haide domnule, mai fă o dată.” Se ducea în sală și se uita. A stat acolo și a făcut pe regizorul o vreme. Si ne certam.
“Tudor, eu nu pot să fiu așa vulgară cum crezi tu că trebuie să fie personajul. Vulgaritatea mea ține de altă zonă.”
“Da, poate că ai dreptate, dar aici ți-am spus să faci așa”, zicea încăpățânat și eu îl lăsam până se liniștea.
Tudor: Orice rol când se naște are niște momente când actorul merge bine în direcțiile alea. Momentele respective sunt fixate ca la alpinism; sunt piloane care te ajută să urci mai departe. Si nu toate nuanțele sunt fixate bine într-un rol de la început. Iar ea ce prindea, nu mai făcea câteodată și eu mă enervam. “Dar ai făcut bine aici, fă așa și fă așa.”
Era o diferență de viziune. Eu o vedeam pe babă –personajul ei – puțin mai mitocancă. Iar ea a adus mult mai multe nuanțe. Ce e mișto acum la personaj e că nu mai ai unde să-l încadrezi. E un amestec între Vivienne Westwood cu o instalatoare, sunt mai mulți nebuni într-unul singur.
Iarina: Ceea ce e foarte frumos aici, și eu am înțeles foarte bine, e că Tudor a suferit în momentele alea ca totul să iasă perfect. Dar era atât de dur! Åži eu mă gândeam “Doamne Dumnezeule, dacă el ar repeta cu actorii n-ar putea să ducă piesa la capăt niciodată”.
Tudor: Eu încercam să ajut…Mă simțeam cumva vinovat pentru că am insistat destul de mult să se întoarcă pe scenă și nu cred că ea regretă acum. Cred că îmi mulțumește. A spus cândva un lucru foarte frumos care e o sinteză a meseriei noastre: “Actorul este iubit, regizorul este respectat.”
Iarina: Pentru că am simțit asta pe pielea mea. În momentul în care ai terminat spectacolul ca regizor, nu mai ai nicio participare. Eu în mod special, Tudor e martor aici, am fost la toate reprezentațiile spectacolelor pe care le-am montat.
Tudor: Nu uiți la Avatar cu gândul că l-a facut James Cameron. Åži nici după ce se termină filmul nu te gândești foarte mult la meritul lui, cât te gândești la meritul echipei. Dar până la urmă e meritul omului care adună toată lumea. Asta se neagă regizorilor cumva.
Iarina: E mai mult de atât. Regizorul a jucat pentru toată lumea, a gândit pentru toată lumea, a construit pentru toată lumea. El creează personaje. El vede persoajele înainte să le vadă actorul și începe să-i dea, să-i dăruiască de toate.
Tudor: Inspiră pe toată lumea. Dar, vorba dirijorului din piesă, “Acolo sus ești foarte singur”. Regizorul e foarte singur, nu e atât de iubit.
Epilog
În care se explică o altă față a succesului lor.
Iarina: Eu am mai spus-o: de când sunt liberă, sunt fericită. Am pus spectacole la Teatrul de comedie, dar și cu fundația mea și-am pus ce am vrut. Åži pentru asta mă simt liberă. chiar dacă ne-am chinuit groaznic.
Spectacolul “O lume pe dos” se joacă la Teatrul de Comedie din București
Ioana Celibidache, o matusa de poveste
“Ioana Celibidache, o matusa de poveste” este titlul unei carti pe care nu trebuie sa o ratati.
da, numele de familie va da un mic indiciu despre cine este – sotia lui Sergiu Celibidache. dar e un indiciu minuscul, pentru ca Ioana Celibidache este o pictorita foarte foarte buna ( din modestie si ca sa-si faca loc singura pe piata, nu cu numele sotului – semna tablourile Ioana) si o femeie dintr-un soi pe care-l intilnesti foarte rar.
n-am citit cartea (e scrisa de nepoata Monica Pillat) va fi lansata saptamina viitoare la HUmanitas, dar am citit scrisorile dlui Celibidache si stiu cit a insemnat Ioana in viata dumnealui si am vazut-o pe doamna Celibidache in citeva inregistrari.
ca aceasta:
cautati cartea in librarii, saptamina viitoare. o sa fie o intilnire memorabila.
ce trebuie sa vedeti la festivalul de teatru de la sibiu
azi am primit programul de la FITS 2011 si m-am gindit un pic: sa scriu ce spectacole trebuie vazute inainte de a-mi cumpara eu bilet sau nu?
(va avertizez ca daca nu mai gasesc bilele ca le luati voi pe toate o sa marsaluiesc prin fatza salilor cu pancarda in semn de protest)
*
preferata mea din festival e Claire Cunningham o dansatoare foarte speciala ( are show pe 5.06, la ora 18.00)
mai trebuie vazut In TimE al lui Pal Frenak – pe 2. 06, portretul lui Dorian Gray (la concurenta cu Claire – diceti-va voi la Gray ca sa gasesc eu bilete la dna Cunningham)
dar si genialii care fac Rushes Plus – spectacol care e pe 31.05 la ora 21.00)
mai am vreo 3 recomandari, dar le pastrez pentru zilele viitoare. pentru comunitatea online cele mai bune si mai sigure informatii vin de la ruxa (asa ca, intrebati-o)
poate nu mai gasesc bilete, sa vedeti necaz. nu mai scriu niciodata in avans nimik:P
Cary Grant vazut de fiica lui
“He didn’t have rote opinions. He would digest ideas. [If I asked a question], I knew there was no pedantic response, it would be a wise response, but something that was digested with current information. He was a great conversationalist in speaking about any issue, any problem, anything in life. He lived a very rich life, so he had a lot to bring to any question; he could see it from a lot of angles. I miss all of those perspectives on my tiny questions.”
Jennifer Grant in biografia pe care tocmai a scris-o despre tatal ei, celebrul Cary Grant
Singuratate(a …lui Raoul)
Singuratatea nu o explici, o traiesti. Nu o descrii, o simti.
Iti place sau te chinuie, o alegi sau esti obligat de soarta; daca o intilnesti, trebuie sa te confrunti cu ea.
Nu ai alta sansa; trebuie sa te uiti in oglinda si sa te lupti cu tine. Iti faci fatza? Rezisti la puterea mintii tale? Face trupul pact cu mintea sau i se opune naravas?
Iti cauti prieteni in orice sau te temi de ce-I in jur, pentru ca te temi de tine?
Perfectiunea e ca singuratatea. O alegi sau esti obligat de soarta, dar – daca o intilnesti – trebuie sa te confrunti cu ea. Nu o descrii, incerci sa-i faci fata. Incerci sa-ti supui mintea pentru ca trupul sa depaseasca limitele imaginate.
Orice artist obsedat de perfectiunea muncii lui e singur. Nu are importanta cit de multi prieteni are in jur. E singur cu mintea lui. Si trebuie sa-I faca fatza.
*
la repetitiile de la Raoul (un spectacol de James Thierree, adus la bucuresti de Institutul francez, cu sprijinul orange si Samsung) m-am gindit ca spectacolul asta despre singuratate e despre toti artistii mari pe care-i cunosc. E un omagiu pentru magiile pe care ei stiu sa le faca pentru ca noi sa iesim din lumea si din mintea noastra si sa ne uimim.
in timpul spectacolului pe care l-am vazut aseara la TNB, m-am gindit ca spectacolul asta e foarte mult si despre autorul lui, James Thierree. Despre perfectionismul lui de la repetitii (l-am vazut mingiind cu palma marginea scenei pe multi metri ca sa fie sigur ca acolo nu e nimik care sa-I strice magia, cum l-am mai vazut facind acrobatii incredibile in timp ce cu o voce calma explica detalii tehnice – coarda e prea rigida, lumina face o umbra dubioasa, aici e o intirziere de trei secunde.) dar si despre racordul pe care trebuie sa-l ai cu cei din jur, chiar si cind esti genial.si singur.
*
am doua imagini in minte din zilele astea care ma fac sa-mi fie bine pe dinauntru.
Prima e replica sinzianei (colega mea). Aseara, in holul teatrului, la sfirsitul spectacolului avea un zimbet urias pe fatza: “N-am mai vazut in viata mea asa ceva”.
Cea de-a doua e o imagine fara cuvinte de la repetitii. James, asezat la marginea scenei , cu piciorul sting sub el cu celalalt in V, in lateral, cu cotul miinii stingi infipt in podea ca sa fie sprijin pentru palma care tinea barbia. Isi citea mailurile de pe un Mac de ultima generatie.
Cum cadea lumina pe el, cum era imbracat (in tricou gri, pantaloni bej, largi – descultz) si in pozitia aceea care arata o incredibila mobilitate semana cu Charlie Chaplin.
Dar era prea modern pentru Chaplin.
m-am gindit atunci ca oricit ar incerca sa se fereasca de asocierea cu familia lui celebra (e nepotul lui Chaplin) A. D. N-ul o sa aiba ceva de spus. Dar pentru cei care ii vor vedea show-urile va fi o revelatie.
Pentru ca show-ul lui e ca singuratatea – nu poti sa-l descrii, trebuie sa-l traiesti. si sa-i faci fatza.
Raoul se mai joaca la TNB simbata si duminica de la ora 20.00. si da, mai sunt bilete;