imi plac vedetele care-si duc familiile la ceremoniile importante.
gestul asta ascunde multa tandretze (cind e vorba de mama si tata aduci la ceremonie) si poate spune multe despre cuplu (cind e vorba despre sot/sotie) doar din mici gesturi pe care le au intre ei.
iata citeva dintre familiile de la Globul de aur 2011
claire danes cu sotul
colin firth cu sotia
domnul si doamna douglas
domnul si doamna Pitt (sau Jolie?)
natalie portman & mama si tata
robert downey jr si sotia
“Pentru mine viata de familie este scandaloasa si amuzanta” zice Julianne Moore intr-un interviu pe care-l puteti citi in februarie in Tabu.
vorbeste mult despre filmul The kids are all right, iar filmul il veti vedea in avanpremiera cu Tabu la inceputul lui februarie:)
n-am vazut nimik din ceremonie pentru ca nu m-am prins pe ce canal se transmite si desi am chinuit telecomanda televizorului din hotelul in care ma aflu, n-am reusit sa-i dau de cap.
ma bucur insa pentru Colin Firth, minunata Natalie Portman si pentru toate premiile pe care le-a luat The Kids Are All Right, un film pe care-l vom promova si noi foarte mult la revista.
si-mi pare rau ca nu a luat Concertul ui Radu Mihaileanu, dar chiar si faptul de a fi fost acolo, e o mare performanta.
iata toti cistigatorii
Best Motion Picture, Drama
The Social Network
Best Actor in a Motion Picture, Drama
Colin Firth The King’s Speech
Best Motion Picture, Comedy or Musical
The Kids Are All Right
Best Actress in a Motion Picture, Drama
Natalie Portman Black Swan
Best Actor in a Motion Picture, Comedy
Paul Giamatti Barney’s Version
Best Televison Series, Comedy or Musical
Glee
Best Director – Motion Picture
David Fincher The Social Network
Best Supporting Actress in a Motion Picture
Melissa Leo The Fighter
Best Actor in a Television Series, Comedy or Musical
Jim Parsons Big Bang Theory
Best Actress in a Television Series, Comedy or Musical
Laura Linney The Big C
Best Foreign Language Film
In a Better World
Best Supporting Actress in a Series, Miniseries or Motion Picture Made for Television
Jane Lynch Glee
Best Screenplay – Motion Picture
The Social Network
Best Actress in a Miniseries or Motion Picture Made for Television
Claire Danes Temple Grandin
Best Actor in a Miniseries or Motion Picture Made for Television
Al Pacino You Don’t Know Jack
Best Actress in a Motion Picture, Comedy
Annette Bening The Kids Are All Right
Best Animated Feature Film
Toy Story 3
Best Original Score – Motion Picture
Trent Reznor, “Atticus Ross” The Social Network
Best Original Song – Motion Picture
“You Haven’t Seen the Last of Me” Burlesque
Best Television Series, Drama
Boardwalk Empire
Best Actor in a Television Series, Drama
Steve Buscemi Boardwalk Empire
Best Supporting Actor in a Series, Miniseries or Motion Picture Made for Television
Chris Colfer Glee
Best Miniseries or Motion Picture Made for Television
Carlos
Best Actress in a Television Series, Drama
Katey Sagal Sons of Anarchy
Best Supporting Actor in a Motion Picture
Christian Bale The Fighter
ca jumatate din femeile acestei planete, imi place Tom Ford.
(stati fara grija, sunt si in grupul celor care-l plac teribil pe Robert Downey Jr.)
ma rog…
*
iata o frumoasa poveste de dragoste, din perspectiva lui Tom Ford (care, da, nu joaca in echipa noastra, dar asta e, n-o sa murim noi din asta…plus ca e mai provocator:) )
I was directed to the roof where they were being photographed, and as the elevator opened, there was the man with the eyes the color of water. He rushed over and introduced himself as Richard Buckley and told me that the clothes were actually downstairs and offered to take me down to what was then called “the fashion closet.” He was adorable, and he was a complete fool. He was sort of dancing around, flashing his eyes at me, and trying so hard to be charming. I decided in that elevator ride that I was going to marry him.
Tom Ford in Out Magazine
I’ll work for free, 2-3 hours a day, for one year, for the company who’ll bring AKRAM KAHN (COMPANY) to dance in Bucharest.
Please make popular my offer. It’s real and if it happens it will be a joy for all of you.
am mai scris despre asta zilele trecute, dar …
stirile de la tv cu pasarile care mor suspect in multe colturi ale lumii ma duc cu gindul la povestea din …
flash forward
pentru cadavrul gasit bucatele la groapa de gunoi exista in cinema…
dexter
ca sa se prinda odata si odata anchetatorii care e adevarul si care e minciuna in crimele de la cernavoda, ar fi nevoie de echipa din…
lie to me
iar toate astea imi aduc aminte de un film in care un scenarist traieste cosmarul vietii lui: tot ceea ce pune pe hirtie prinde viata in realitatea apropiata.
stranger than fiction
mai vreti la cinema?
intr-o vreme mi se parea ca o parte din lucrurile din jurul meu seamana cu Blindness
astazi, m-am trezit cu stirea de la tv ca oamenii se bat pentru mincare in nu stiu ce tara, urmata de stirea cum ca nici ai nostri nu stau prea bine la provizii.
si mi-am dat seama ca, de o vreme, mi se pare ca o parte din lucrurile din jurul meu merg catre Children of men.
am realizat ca, de sarbatori, ii explicam unui prieten care e viziunea mea pentru omul viitorului, pentru supravietuirea lui si ca de fapt, ma gindeam la personajul lui Michael Caine din filmul asta.
imi place mult mult ideea acestui clip. mai ca as provoca si eu un lantz din asta…
cea mai buna dovada ca domnii, doamnele si copiii care faceau musicaluri in anii 30 erau aliens.
nu ma pricep deloc la muzici, desi mi s-a dat sansa sa invat in copilarie, dar eu – nu si nu.
doamne doamne ma pedepseste din cind in cind – sau ma pune la incercare – si trebuie sa scriu despre cite un domn/doamna care face muzica. mi s-a intimplat la inceputul anului cu Angela Gheorghiu, acum am de scris despre un domn dintr-o alta zona a muzicii.
am citit in vacanta asta (ba chiar si in noaptea asta) despre arta spectacolului, psihologia muzicii, despre swing despre… tot ce m-am gindit ca ar putea avea o mica legatura cu subiectul meu.
“acumulez”, ar zice personajul despre care scriu.
de dimineata am vrut sa scriu despre dl Marin Constantin, ca un omagiu fie si pentru o clipa de zimbet sau de amintire. dl Constantin, dirijorul si fondatorul Madrigalului, a murit ieri la 85 de ani.
dupa aceea, in flashback mi-am adus aminte de toate lecturile/auditiile la tema din zilele astea.
iata ceva minunat.
John Cage despre tacere…
zice undeva “astazi tacerea inseamna trafic, asta e ce auzim cind tacem” si-l citeaza pe kant “sunt doua lucruri pentru care nu trebuie sa existe vreo semnificatie: unul e muzica, celalalt risul.” nu trebuie sa aiba vreo semnificatie pentru ca ne aduc o placere profunda.
L-am intilnit in casa unchiului meu, compozitor. Se stiau de multi ani, ba chiar ii dirijase citeva dintre creatiile lui, asa ca aveau un gen de prietenie din aia care aduna si ceva ironie/ autoironie/ orgolii de artisti.
I se dusese vestea ca e aspru. Ca gaseste intr-o secunda cele mai potrivite cuvinte ca sa te tintuiasca in greseala ta si sa te simti ingrozitor pentru ca n-ai fost perfect. Iar cuvintele acelea sa fie potrivite doar pentru tine.
I se mai dusese vorba ca stia sa puna in cuvinte, ca nimeni altul, traseul pe care ar fi trebuit sa-l aiba sunetul prin trupul tau, astfel incit sa poata obtine emisia perfecta cea generatoare de emotie pura.
Sa scoata din tine ne-scosul.
Cind l-am intilnit eram o pustoaica pe care n-o interesa foarte tare muzica si singurul lucru care m-a impresionat au fost ochii lui de sub sprincenele stufoase si privirea cu care m-a dominat din prima clipa.
Era si forta si curiozitate si amuzament in privirea aia, care m-a speriat si am facut repede calea intoarsa din sufrageria unchiului in dormitorul rezervat mie.
Dar imi aduc foarte bine aminte ca vorbeau ceva despre Madrigal si un cintec de-al unchiului meu.
“Lasa-I si tu mai moale, mai usor, nu-i mai chinui”, zicea unchiul
“O sa uite biciuiala si-o sa ramina cu fiorii”, a raspuns Marin Constantin.
*
Ieri Marin Constantin a murit. Avea 85 de ani. Si daca -i intrebam pe toti fostii membrii ai corului Madrigal ce amintiri au, or sa rida de “biciuielile” de demult, dar o sa-ti vorbeasca ore in sir despre ce psiholog incredibil era si cum lucra cu mintea, trupul si vocea lor pentru sunetele emotiilor pure.
*
“sunetul trebuie emis si sustinut ca si cum ar fi o mingiiere” – e doar una dintre explicatiile spuse pe un ton aspru catre unul din membrii corului Madrigal.
in locul traditionalelor urari de an nou, pentru 2011 va fac un cadou (rima involuntara)
Decalogul lui Malaele
1.Nu iti crea o imagine falsa. Este incomoda, greu de intretinut, usor de depistat.
2. Fii prietenul dusmanilor tai. Un proverb islamic spune ca “numai iubindu-i poti sa-i distrugi”
3. Ramii modest. Dar fa in asa fel incit lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale.
4. Daca pierzi teren lasa impresia ca ai facut-o intentionat. Impune un principiu: am dat doi pasi inapoi, ca sa-mi pot lua avint.
5. Nu fura pe nimeni. Daca o faci totusi, schimba obiectul intr-o alta podoaba.
6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a ramine sus iti trebuie unanimitate.
7. Nu-ti explica greselile. Invaluie-le in mister si abstractiune. Nu schimba mare lucru, dar deruteaza.
8. Nu te intinde prea tare. Risti sa-ti pierzi controlul granitelor.
9. Nu lupta impotriva cabalelor intemeiate pe ambitie si frustrare. Iti pierzi vremea, iar lor le creezi un scop.
10. Daca nu reusesti, modeleaza-ti existenta dupa principiul “Nu se intimpla decit ceea ce trebuie sa se intimple”. Este o dura, dar relaxanta fatalitate.
Horatiu Malaele in cartea Horatiu despre Malaele
Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.
Mi-au placut mult in 2010
Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).
Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ
Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.
Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.
Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.
O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)
Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.
Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …
Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.
Ce astept de la 2011?
Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.
La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde)
Ce mi-a placut cel mai mult:
Al Pacino, o biografie prin interviurile lui Lawrence Grobel. A fost o dubla revelatie cartea aceasta (Multumesc frumos doamnei Rodica Mandache care m-a pus sa o citesc, pe genul ” nu, nu, o citesti acum”)
Mai intii am citit-o pentru poveste si-am recunoscut in temerile, gesturile, intrebarile si faptele lui Pacino ginduri-temeri-intrebari ale unor oameni pe care i-am intervievat si pe care-i iubesc. Actori sau regizori. Artisti.
Mai apoi am citit-o pentru tehnica interviului (e genial Grobel).
Intre timp mi-am cumparat un ebook cu cursul de tehnica interviului al lui Grobel.
Iubiri 13 – o carticica cu 13 povesti de dragoste scrisa de 13 autori romani, coordonata de Marius Chivu. Fina. Usor de citit, dar greu de iesit din ea. Cred ca asta e viitorul pentru lectura tinerilor, acest format de culegeri de proze scurte. Acum ma gindesc ca din credinta asta a aparut, instinctual, cartea cu Povesti de Craciun.
Emotionantul proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father
Ce nu mi-a placut:
Cum au primit-o intelectualii romani pe Herta Muller. Orgoliul lor de a arata ca sunt egali cu ea, ba chiar mai sus, pt ca ea n-a ramas aici sa sufere ori “sa manince salam cu soia”.
Nu era vorba despre asta in revenirea Hertei Muller cu o lectura publica la Ateneu. Ar fi trebuit sa o celebram si sa ne bucuram de succesul ei, dar nu – noi ne-am aratat muschii. Fie ei si muschi intelectuali. De fapt, ne-am evidentiat invidiile si frustrarile.
Jonathan Franzen – Freedom – ii iubesc primul roman, Corectii. Eseul despre moartea tatalui lui m-a facut sa pling cu suspine, dar Freedom – noua carte pentru care a scris 7 ani – nu m-a prins. Si-am regretat teribil, pentru ca aveam mega asteptari. Mi-a placut insa foarte mult cover story-ul din Time. Inca ma mai urmareste imaginea cu laptopul lui lipit cu banda adeziva in dreptul conexiunii la internet, ca sa evite orice tentativa care l-ar indeparta de la munca. Mi-as dori sa am aceasta vointa si disciplina.
Ce astept pentru 2011
Sa-mi reiau disciplina de a citi o carte pe saptamina. Carti nerecomandate de cineva, luate la intimplare de pe net sau din librarii. Carti care sa ma surprinda.
Sa traduca cineva biografia lui Raymond Carver si pentru romani, promit sa o promovez intensiv si agresiv. E o carte din care au de invatat toti cei pasionati de tehnicile de scris.
Sa citesc biografia lui Robert Altman iesita acum 2 saptamini pe piata, dar si The New Yorker Stories, o colectie de 48 de povesti scrise de Ann Beattie in 30 de ani de jurnalism.
Am vazut putine spectacole de teatru anul acesta, nu stiu de ce mi-am pierdut bucuria de a merge la teatru. Sau am revenit la starea mea de acum vreo 3-4 ani, cind nu ma urneai la teatru nici cu promisiunea ca-mi oferi luna de pe cer.
Am avut sentimentul ca am vazut piesele deja, ca stiu ce vor face regizorii (pentru ca i-am mai vazut facind asta). Probabil ca am gindit superficial.
Ce mi-a placut foarte mult:
Strigate si Soapte (regia Andrei Serban, Teatrul Maghiar din Cluj). L-am vazut in Festivalul National de Teatru si-am fost lovita pe dinauntru, intim, de subiect. Mi s-a parut ca e cea mai personala dintre piesele pe care le-a montat Andrei Serban, am avut sentimentul ca stiu care sunt personajele din viata reala care seamana cu cele de pe scena (desi textul e inspirat de Ingmar Bergman). M-a chinuit emotional piesa, prin mesajul ei. Am fost atit de mult in poveste, incit am fost furioasa ca am vazut-o dupa piesa pe una dintre actrite, in civilie, vorbind la telefon intr-un colt de strada. “Trebuia sa stea in cabina pina ar fi plecat oricare spectator din zona teatrului”, mi-am zis suparata. Abia mai tirziu mi-am dat seama ca trecuse mai mult de o jumatate de ora de cind se terminase piesa si spectatorii ar fi trebuit sa fi fost departe.
Momentul de magie, irepetabil, de la lectura Marea Iubire a lui Mihail Sebastianl ( cu Marius Manole si Rodica Mandache) de pe terasa La Motoare. La 20 de m distanta era muzica rock, nimeni din public n-a auzit altceva decit replicile celor doi. Si vintul care le incurca paginile si parul.
Scenografia de la Avalansa facuta de Iuliana Vislan (regia Radu Afrim). Minunata in fiecare detaliu. Mi-as fi dorit sa locuiesc in casa aceea, sau sa o rog pe Iuliana sa vina acasa la mine.
Ce nu mi-a placut:
Warlikowski, tot in FNT. Poate ca nu-s suficient de pregatita pentru piese de genul acesta. Trebuie sa recunosc ca am iesit la jumatatea piesei, desi m-am dus cu mega asteptari, l-am si intilnit pe Warlikowski in cadru restrins ca sa-l “simt”. Dupa festival i-am citit cartea autobiografica. Mi-a placut mult.
UNITER a decis ca Festivalul national de teatru sa fie “administrat” cu unic selectioner pentru un an. Nu are importanta pe cine a numit drept selectioner, poate sa fie si Tutankamon, dar si mama Omida in locul selectionerului, daca are de facut treaba pentru un an NU VA CONSTRUI NIMIC. Trupele mari de afara au programele antamate cu cel putin un an inainte, nimeni nu poate face minuni in aceste conditii (fara bani, fara contacte, fara planning).
Daca festivaul de la Sibiu are succes este pentru ca s-a construit in timp; dl Constantin Chiriac a dezvoltat relatii personale cu multi directori de teatre din lume, cu regizori sau directori de companii de teatru importante si poate antama cu mult timp inainte productii importante.
Nu cred ca va fi posibil sa mai avem la Bucuresti piese care sa ne bucure, sa ne inspire, sau care sa ne provoace sa experimentam artistic.
Ce astept in 2011?
Ivanov cu Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc, Mirela Oprisor, Marius Manole, in regia lui Andrei Serban. Textul e super super ofertant, distributia e minunata si-i iubesc pe toti cei mentionati, asa ca va fi o experienta pe care n-o s-o ratez. Premiera undeva in februarie la teatrul Bulandra.
e o secventa in filmul Black Swan, r. Darren Aronofsky (da, acela in care Natalie Portman danseaza cu domnul cu care tocmai a facut un copil. in viata reala e copilul nu in film) in care o balerina se confrunta cu directorul trupei.
el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”
iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself!”.
Replica asta mi-a adus aminte de un interviu pe care l-am facut cu dl Gigi Caciuleanu acum ceva ani in care spunea ca emotia in dans vine dintr-o miscare diferita, „câş“, care se abate de la linia obisnuita. o cadere surprinzatoare si energia pe care o pui ca sa sustii miscarea impotriva gravitatiei. ca cele mai frumoase lucruri vin din imperfectiuni, nu din lucrurile perfecte.
“Nu suntem născuţi ca să fim perfecţi, dar suntem născuţi – toţi oamenii, nu doar artiştii – să fim geniali. Imperfecţiunea ne ajută să ne recuperăm şi să ne echilibrăm.” spunea atunci dl gigi caciuleanu (cititi interviul la link, e un domn minunat)
frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte.
citesc autobiografia lui Patti Smith axata mult pe relatia ei cu fotograful Robert Mapplethorpe.
pina la comentarii, citeva fragmente :
*
We used to laugh at our small selves, saying that I was a bad girl trying to be good and that he was a good boy trying to be bad. Though the years these roles would reverse, then reverse again, until we came to accept our dual natures. We contained opposing principles, light and dark.
*
Robert loved to hear of my childhood adventures, but when I asked about his, he would have little to say. he said that his family never talked much, read or shared intimate feelings. they had no communal mythology; no tales of treason, treasure and snow forts. it was a safe existence but not a fairy tale one.
“You are my family” he would say.
*
It was exciting just to stand in front of the hallowed ground of Brirdland that had been blessed by John Coltrane, or the Five Spot on St. Mark’s Place where Billie Holiday used to sing, where Eric Dolphy and Ornette Coleman opened the field of jazz like human can openers.
We couldn’t afford to go inside. On other days, we would visit art museums. There was only enough money for one ticket, so one of us would go in, look at the exhibits, and report back to the other.
*
Robert was not especially drawn to film. his favorite movie was Splendor in the Glass. The only other movie we saw that year was Bonnie and Clyde. he linked the tagline on the poster: They’re young. They’re in love. They rob banks” he didn’t fall asleep during that movie. Instead, he wept. and when we went home he was unnaturally quiet and looked at me as if he wanted to convey all he was feeling without words.
*
Our mutual sense of code manifested in many little games. the most unshakable was called One day – two day. the premise was simply that one of us always had to be vigilant, the designated protector. if robert took a drug, I needed to be present and conscious. If I was down, he needed to stay up. If one was sick, the other healthy. It was important that we were never self indulgent on the same day.
***
Robert Mapplethorpe
Patti Smith
si citeva dintre lucrarile lui Mapplethorpe (ceea ce imi aduce aminte de un post pe yahoo360 care mi-a fost interzis pe motiv ca era pornoshag desi erau foto de Robert Mapplethorpe:) )
am zis mereu ca Natalie Portman e super femeie… si desteapta si frumoasa si devreme acasa…
acum zic ca are si super gusturi la barbati pentru ca astazi omul ei de presa a anuntat ca Natalie e insarcinata si logodita cu Benjamin Millepied.
domnul Benjamin e francez si un super tare dansator/ coregraf…
iata cum arata:)
si iata ce stie sa faca:)
sa-mi imaginez cum danseaza impreuna?:)
am asteptat-o aseara o vreme, dupa care – exact ca in copilarie, cind asteptam darurile lui Mos Craciun – m-am luat cu altele, am uitat, apoi am adormit.
dimineata cind m-am trezit am gasit-o in mail: de aici puteti descarca primul ebook cu Povesti de Craciun
*
cum scriam si in prefata cartii, nu exista nicio explicatie logica pentru care lucrurile au mers in felul acesta. in 11 zile am avut textele, iar in 14 zile de la idee a fost gata cartea; e poate cea mai rapida carte scrisa/facuta vreodata si-i multumesc mult Sorinei Daescu Topceanu si celor de la Prestigio ca au zis “da” la o idee nebuneasca venita la o petrecere de Craciun. Multumecs mult mult Sorina ca ai facut totul posibil in seara de Ajun.
*
da, si-acum mai cred ca ideea mi-a fost soptita-n ureche de vreun spiridus al lui Mos Craciun, altfel de ce m-as fi bagat eu intr-o asemenea nebunie; eu care mi-e frica sa scriu orice altceva cu exceptia textelor jurnalistice?!
daca n-ar fi fost ceva magie la mijloc cum credeti ca ar fi reusit sa-si faca timp 26 de oameni sa scrie o poveste? pe unii nu i-am intilnit niciodata!
*
povestile din aceasta carte sunt extrem de emotionante si au o valoare incredibila: sunt ca un caleidoscop – ocheanul ala cu pietricele – cum mai dai o pagina, cum se aseaza cuvintele altfel si vezi ceva din sufletul autorului.
inca o data va multumesc tare mult tuturor celor care ati scris cite o poveste pentru aceasta carte; cele mai emotionante lucruri pentru mine din aceste 2 saptamini au fost raspunsurile “da, scriu”; au fost 26 de Cadouri de Craciun pe care le-am primit astfel.
va doresc un Craciun frumos si o lectura plina de zimbete calde.
Pe Cristina o stiu de… multi ani. Ea are amintiri despre perioada in care am lucrat impreuna pe care eu nu le-am pastrat:( mai are si alte amintiri si povesti cu care ma uimeste, cum m-a uimit odata la o masa intr-un restaurant italian cu o poveste care mi-as fi dorit sa mi se intimple mie.
de atunci o bat la cap sa-si faca blog. o sa-si faca foarte curind:)
nu credeam ca mai scrie poveste; i-am spus tirziu, ea a avut programul foarte incarcat, dar mi-a facut cadou in seara asta povestea de mai jos. in public, ea da foarte rar “din casa”, asa ca povestea asta e foarte foarte valoroasa.
multumesc Cristina:)
*
Doua dimante
Cristina Stanciulescu, redactor sef Viva
Anul a inceput cu Sarbatoarea Sfintului Ion. Primisem de la o prietena un borcan cu apa sfintita de la Boboteaza, in care se afla si o bucatica de busuioc ofilit. Il lasasem undeva pe un raft, in asteptarea unei decizii: unde il voi pune, ce sa fac cu el… Era oricum vacanta si aveam timp, credeam eu, sa ma gindesc si la asta. Dar dulcea lene a acelor zile a trecut, m-am intors la birou si am uitat complet de cadoul sfintit.
La scurt timp am aflat ca sunt insarcinata! Bucuria acelui moment indelung asteptat a fost ca o explozie care mi-a cuprins corpul, a fost ca o veste minunata din povesti. Am fugit acasa. I-am spus sotului meu, care m-a privit lung si mi-a dat un raspuns pe care nu l-am inteles. „Aaa, acum imi explic“ „Ce?“ am intrebat eu. “Asta!” Si mi-a aratat borcanul in care acel busuioc inverzise in mii de frunzulite care napadisera banala incinta.
O minune!
Cele 9 luni de sarcina au fost, poate, cele mai fericite din viata mea. Mai vie, mai vesela, mai puternica si mai frumoasa ca atunci nu m-am simtit niciodata. Vara a fost mai colorata si mai parfumata decit orice alta vara, iar toamna calda si plina de flori mi-a ramas si acum in minte. Am nascut la sfirsitul lui septembrie un baiat, o minune de copil pe care-l tineam in brate ca pe un dar scump pentru care eram recunoscatoare pina la lacrimi. Asa a trecut acel septembrie, asa a trecut acea toamna: cu bebelusul in brate.
I-am asteptat si pregatit primul lui Craciun cu emotie. I-am multumit Domnului inca o data si tin minte ca am cumparat cele mai frumoase ornamente, luminari si cadouri. Desi el avea doar 3 luni, privea totul cu ochii lui de margele, mai frumoase decit orice luminita din pom.
Si ne-am adunat cu totii in Ajun, iar eu, cu copilul in brate, l-am asteptat pe Mos Craciun mai mult pentru a-i multumi pentru cadoul de la sinul meu, decit pentru a astepta un altul. Si totusi el a venit. Sotul meu s-a apropiat, mi-a luat mina, a sarutat-o si mi-a pus pe inelar un mic dimanat multumindu-mi pentru copilul nostru. I-am zimbit si am privit piatra stralucitoare de pe degetul meu, fixata intr-o montura de peste 100 de ani. Era frumos. Era unic, special, aparte. Impodobita cu aceste doua bijuterii, fiecare unica si perfecta, daruite de Dumnezeu una pintecului femeii, cealalta pintecului Pamintului, m-am simtit atunci ca o Zeita a Fertilitatii si am avut, pentru prima oara, certitudinea ca sunt fericita.