Category : culturale

carti simpa
14 years ago

insemnarile din blogul lui Saramago

Cind aprindem lumina intr-o camera cufundata in intuneric cu totul, intunericul dispare. Asa ca nu e anormal sa ne intrebam: “Unde s-a dus?”
Iar raspunsul poate fi doar unul: “Nu s-a dus nicaieri, intunericul este pur si simplu cealalta parte a luminii, fata ei secreta.”
Pacat ca nu mi s-a spus asta mai demult, pe cind eram copil. Azi as fi stiut totul despre intuneric si lumina, lumina si intuneric.

*
Daca m-ar pune cineva sa clasific caritatea, dreptatea si bunatatea as pune pe primul loc bunatatea, pe al doilea dreptatea si pe al treilea caritatea. Pentru ca bunatatea, prin ea insasi, nu are nevoie de dreptate si caritate, pentru ca dreptatea cea dreapta contine deja destula caritate. Caritatea e ce ramine atunci cind nu exista nici bunatate, nici dreptate.

*
Vorbim din acelasi motiv din care transpiram? Asa, pur si simplu? Sudoarea se evapora, se spala, dispare, mai devreme sau mai tirziu va ajunge la nori. Dar cuvintele? Incotro se duc? Cite ramin? Pentru cit timp? Si, pina la urma, pentru ce? Sunt intrebari inutile, stiu, specifice unui om care implineste 86 de ani. Sau poate nu chiar asa de inutile, daca ma gindesc ca bunicul meu Jeronimo, in ultimele lui ceasuri, s-a dus sa-si ia ramas bun de la copacii pe care ii plantase, imbratisindu-I si plingind pentru ca stia ca nu avea sa-I mai vada. E o lectie buna. Imbratisez cuvintele pe care le-am scris, le doresc viata lunga si reiau scrisul din punctul in care ma oprisem. Nu exista alt raspuns.

Jose Saramago

Tocmai am terminat de citit “CAIETUL – Texte scrise pentru blog, septembrie 2008 – martie 2009” (apare in curind la Polirom); o lectura de 2 ore mai tare decit cafeaua care a insotit-o care mi-a amintit de momentele in care citeam blogul lui Saramago cu google translate.

Minunata carte, fatza informala a lui Saramago, cu o directete si o inocenta a scrierii pe care i-o datoreaza formatului online, blogului, si pe care o controla/bloca adesea in scrierile “oficiale”- cartile.

1
1529
In-deriva-1la avanpremiera “In deriva” m-am enervat cumplit
filme simpa
14 years ago

la avanpremiera “In deriva” m-am enervat cumplit

Am vazut astazi primele 5 episoade ale serialului HBO In deriva, produs 100% in Romania si am sfirsit prin a fi cumplit de nervoasa / rusinata / revoltata.

*

Filmul (nu vreau sa-i spun serial pt ca e mai sus decit ce am avut ca seriale produse in Romania) e bun. Stiam varianta americana cu Gabriel Byrne in ipostaza psihologului a carui viata e la fel de vraiste ca si a pacientilor lui, dar si domnul Marcel Iures face toti banii si toate secundele investite de spectator.

Scenariul e foarte smart construit. In fiecare seara -de luni pina vineri – vom vedea cite o sedinta de terapie a psihoterapeutului interpretat de Marcel Iures, exact in ordinea programarilor: luni pacienta programata in film in ziua de luni, marti (la Tv) pacientul psihologului consultat martea in film… si tot asa pentru toata saptamina.
Iar senzatia va fi una de “real”.

Actorii sunt f f buni (preferatii mei cuplul Tudor – Ruxandra care dezbat daca sa faca sau nu un avort – cuplu interpretat de Bogdan Dumitrache si Andreea Bibiri), imaginea e brici, regia e facuta de Adrian Sitaru si Titus Muntean (ambii cu experienta in cinema)

(foto HBO Romania)

*
la conferinta de presa de dupa proiectia primelor 5 episoade, m-am enervat cumplit, dar mi-a fost si rusine.

Am auzit unele dintre cele mai cretine intrebari pe care le poate gindi cineva, pretzios-fals-intelectuale pe genul “ce destept sunt eu asta care intreb si ce chestie sub nivelul meu ati facut voi”

Imi venea sa ma ridic si sa strig la garda veche de critici “Oameni buni, in ultimii 10 ani ati protestat ca se fac in Romania numai seriale si telenovele de proasta factura. Aveti in fata unul facut ca la carte, cu ACTORI si voi nu va bucurati?!”

(din pacate, n-am avut suficient curaj)

Daca ar fi fost o vizionare ca avanpremierele pe care le facem cu Tabu, pun pariu ca tinerii i-ar fi intimpinat cu aplauze pe actorii din distributie.

(Nu mai merg de foarte multa vreme la conferintele de presa la lansarea filmelor romanesti pentru ca le vad in avans si, daca vreau informatii despre productie, le cer direct, asa ca am fost profund dezamagita de intilnirea echipei cu “presa” pentru ca nu imi aduceam aminte ca asa arata asemenea intilniri)

Am plecat de la conferinta de presa empatizind cu actorii romani care refuza interviuri: nici eu sa fiu in locul lor nu as fi acordat vreun interviu domnilor si doamnelor de astazi.

*
In deriva e de vazut. pentru actori – in primul rind. pentru povesti – in al doilea rind. si pentru ca sigur o sa va recunoasteti in problemele personajelor – in al treilea rind.
la urma urmei, mai mult ca niciodata, in vremurile astea, cei mai multi dintre noi sunt “In deriva”🙂

Din 6 decembrie, in fiecare zi de luni pina vineri la HBO.

later edit: si, nu in ultimul rind, uitati-va ca sa va bucurati ca se fac si la noi lucruri de calitate; ne-ar ajuta mult – pe toti- daca am sti sa ne bucuram de realizarile celor din jur.

5
2856
Music-music-1123011_1024_768your song
muzici simpa
14 years ago

your song

iubesc cintecul asta… in special pt versuri. iar interpretarea asta atit de minimalista mi se pare minunata.

(via mimo)

0
1394
greys_anatomy1De ce se uita lumea la Grey’s Anatomy?
filme simpa
14 years ago

De ce se uita lumea la Grey’s Anatomy?

Am o teorie despre filmele cu medici. Am expus-o luni dimineata la TVR (pentru ca s-a lansat sezonul 6 din Grey’s Anatomy si m-au trezit cu noaptea-n cap sa povestim), dar am promis ca o pun si pe blog pentru lumea care doarme la 7 jumatate.

*
In viata noastra de cetateni respectabili avem o reatie de iubire si ura cu medicii.

Cind suntem bolnavi, ii iubim. Ei sunt Dumnezeii nostri pentru o zi sau doua, sau o saptamina pina ne pun pe picioare. Ii urim insa daca se intimpla sa ne greseasca diagnosticul (“cum sa greseasca ei, medicii – dumnezeii-fara-de- greseala?”, strigam revoltati invocind ca au facut scoala si nu se pot juca cu vietile oamenilor. uitam insa ca si ei sunt oameni)

Cind ne facem bine, daca nu-i mai urim, ii ignoram. ne aduc aminte de momentele in care ne-a fost greu, de ce am vrea sa pastram asta cu noi?
Dar undeva in mintea noastra stim ca ei ne-au vazut in cele mai vulnerabile momente ale noastre, cind am tinjit dupa atentia lor totala (doar eram bolnavi, prin urmare noi eram importanti) si ne deranjeaza ca ne-am expus slabiciunile in fata lor.
Asa ca ducem reminiscentele intilnirii noastre cu medicii peste ani si ani.

Nu ne gindim decit rareori (poate mai des daca avem in familie pe cineva care practica medicina) ca si ei sunt oameni. Ca sub halatele alea albe sau albastre se afla o rochie eleganta sau niste pantaloni sport, iar dincolo de ele un trup la fel de chinuit ca al nostru.

Asa ca seriale ca Grey’s Anatomy (sau ER sau Dr House) ne arata dintr-o data ca oamenii astia, medicii, au si ei viata. Pling pentru problemele de la serviciu (cum facem si noi. Doar ca noua nu ne mor oameni la serviciu, asa ca plinsul nostru pare moft pe linga al lor); iubesc , se despart, traiesc cu bucurie sau mor speriati or impacati cu viata pe care au dus-o.

*
Grey’s vorbeste mai mult despre relatia pe care o are medicul vis-a vis de pacientul sau si e ceva mai orientat catre femei ( de aici si multele povesti de dragoste); Dr House e construit pe competitie, pe lupta cu timpul, pe performanta de a descoperi ceva ce n-au deslusit ceilalti – de aici si publicul masculin.

Eu nu pot vedea niciun episod din Grey’s fara sa pling, dar ador, pur si simplu iubesc episoadele Dr House. Oare ce spune asta despre mine?:)

5
10013
greys_anatomy1grey’s anatomy sezonul 6 de miine la tvr
filme simpa
14 years ago

grey’s anatomy sezonul 6 de miine la tvr

miine dimineata merg la TVR sa va povestesc de ce trebuie sa va uitati la Grey’s Anatomy.

aici trisez, pun un cintecel minunat

va fi o zi cumplit de obositoare pt mine, miine, dar…
7 juma – tvr de ce sa vedeti grey’s anatomy
9-17 office stuff (multe, suntem in predare)
18- gala BCR Sperante

si…mai trebuia sa fiu la ora 21 la Internetics sa jurizez niste filme de scurt metraj… m-am sustras, ca sa nu mor in glorie:)

o saptamina (mai) usoara sa aveti

2
1708
muzici simpa
14 years ago

Cistigatori concurs Jazz in The city

Am rugat cititorii blogului sa motiveze de ce ar vrea sa mearga diseara la Sala Palatului la concertul lui Damian Draghici cu prietenii sai, Jazz in the city.

Am ales, subiectiv desigur, acesti trei cistigatori a cite 2 locuri.

Nev- pentru ca stiu la ce concert te referi si pentru ca am fost acolo si-am plecat pe la jumatate, trebuie sa-ti spun ca ai facut o meeega gafa. Asa ca hai sa o reparam☺

nev:

As vrea sa repar – daca se mai poate – o gafa cumplita, fata de un prieten, mare cunoscator si colectionar de jazz (John Surman, Garbarek, Molvaer etc.), caruia, insuficient initiata si neindraznind sa-i ofer tot jazz, i-am daruit, de 8 Noiembrie, un compozitor pe care-l credeam de muzica contemporana, dar care, in realitate, compune muzica de film. Ma simt ca si cum i-as fi daruit unui Dan Dediu putin Richard Clayderman… (Vreau doar sa subliniez diferenta enorma intre genuri, nu altceva.)
Damian Draghici si naiul lui electric ar fi un dar superb pentru prietenul meu si, poate, o probabilitate mai mica de a gresi in viitor – pentru mine, o treapta de initiere, daca vreti.
Multumesc mult de tot (stiu, e o gafa de neiertat)

Gabriela, fiul tau e minunat. ai 2 locuri la concertul care sper sa va bucure in seara asta
Gabriela:

Le-as fi vrut, ca sa-i fac o bucurie fiului meu.
Si argumentele le am in articolul acesta:

http://www.gabrielaneagu.info/2010/11/04/cum-am-ajuns-sa-iubesc-jazzul


Ella & Louis, daca a fost pusa la bataie Motzi pentru aceste bilete, e clar ca vi le doriti. Iar eu vreau sa ma joc cu Motzi.

ella & louis: 


de drag. de clipe fara stresuri inutile.
ca pun la inaintare o joaca cu Motzi

pentru restul, faceti cunostinta cu Motzi:)


Foto by Vlad Eftenie (am furat-o de pe FB)

va rog sa-mi scrieti un mail la cristina.bazavan la tabu.ro ca sa va explic cum intrati in posesia biletelor. multzumesc

9
4102
filme simpa
14 years ago

Actorii mari vorbesc (si) cind tac

E o secventa in filmul Medalia de Onoare, in care personajul principal Ion Ion se intoarce acasa cu autobuzul la sfirsitul unei zile grele, dupa ce si-a pierdut medalia pe care o primise oricum din greseala.
Sta pe scaun, se uita in gol si vezi in privirea lui toata dezamagirea, dezarmarea, oboseala batrinetii.

Intr-o alta secventa, putin mai devreme, acelasi personaj fusese decorat de Ion Iliescu si dupa ce-i strinsese mina presedintelui si-i vorbise despre o mica spaga pe care i-o lasase la poarta, din partea comitetului de bloc, il privise cu o bucurie rece, un zimbet rinjet care-i desfigurase fata, dar prin care-si recupera increderea in sine.

Acelasi Ion Ion, un pic mai incolo, se va uita la fiul intors din Canada dupa 7 ani, cu o privire in care e amestecata vina (pentru ca l-a turnat la politie ca vrea sa fuga din tara), dragostea de tata, stinjeneala lipsei unei baze de conversatie.

*
In toate aceste secvente Victor Rebengiuc (Ion Ion in Medalia de onoare) nu rosteste niciun cuvint, dar intelegi totul din privirea sa. Si culmea, simti totul tot din privirea sa.

Sunt citeva lucruri care ma fascineaza si ma emotioneaza teribil la filmul Medalia de onoare:
– cit de multe lucruri spun momentele in care de fapt nu se rosteste nimic
– tandretea care trece dintr-o secventa in alta si de pe ecran in sala, ca un val de energie, pe care nu ai idee de unde sa o iei, dar iti da o stare de bine si te face sa te gindesti la acasa. (si sa-ti doresti sa-l iei in brate pe Ion Ion – sau pe Domnul Rebengiuc)
– cum, cind pleci de la film, tot ceea ce tii minte e Domnul Rebengiuc. Stii/simti ca dinsul E filmul.
*
Aseara la vizionarea in avanpremiera, 100 de tineri s-au ridicat in picioare ca sa-l aplaude pe domnul Rebengiuc. Daca l–ar fi aplaudat spectatorii blazati de la TNB, nu as fi fost emotionata, pentru ca ei o fac din reflex, dar in fata timiditatii cu care se ridicau tinerii rind pe rind din colturile salii Elvira Popescu, continuind sa aplaude cu respect (fara ovatii ostentative) m-au trecut fiori pe sira spinarii.

Iar cind, in semn de respect pentru ceea ce primea din partea publicului, domnul Rebengiuc si-a scos palaria cu o reverenta discreta, m-am gindit: actorii mari vorbesc (si) cind tac.
Si mi-au dat lacrimile.

*
La sfirsit, cind domnul Rebengiuc se pregatea sa plece dupa ce acordase autografe zecilor de tineri care se asezasera in sir indian, l-am invidiat si l-am iubit pe Alex Cilibianu pentru curajul lui.

– Vreau doar sa va felicit. Si… sa va string in brate, i-a spus Alex domnului Rebengiuc.
Pentru o secunda, in pauza dintre “si” si “sa va string in brate”, maestrul s-a retras cu trupul citiva cm in spate, avind o privire curioasa. Apoi a aparut zimbetul de bunic, i-a strins mina lui Alex si l-a imbratisat barbateste.

Medalia de onoare e de vineri in cinematografe

6
2474
muzici simpa
14 years ago

concurs: jazz in the city – 3 invitatii duble

am trei invitatii duble, 6 locuri, la concertul de miine seara Jazz in the city.

as vrea sa le dau celor care s-ar bucura cu adevarat de ele, care isi doresc foarte mult sa mearga la concert nu pentru ca e trendy, ci pentru MUZICA.

le vreti? de ce?

*
Damian Draghici se reintoarce la jazz ( cu tot cu naiul sau fermecat) intr-un concert la care participa unii dintre cei mai mari cintareti de jazz din lume. miine seara, la sala palatului.

carti simpa
14 years ago

lucruri simpatice de citit

scriitoarea zadie smith, studenta la Harvard pe vremea cind aparea facebook in campus, face o analiza minunata asupra generatiei Facebook.
dar si un portret al realului Zuckerberg vs cel din film: “he wants to be like everybody else”.
generation why

*
(am vazut filmul the social network in acest week end si cred – cum o spune si zadie – ca din dorinta de dramatism l-au cam pocnit pe zuckerberg, au lasat sa se inteleaga ca face toate astea pentru a se razbuna pe iubita erika, daaaaaaaaaaar in viata reala, mark a avut aceeasi iubita de la inceputul facultatii. ntz ntz ntz)

*
“The truth often has a sordid side, but that can harbor its own pleasures.” o analiza a muncii celebrului documentarist, regizorul Errol Morris.
errol morris, boy detective

*
But the operation – a brand-new source of multimedia journalism, not a conventional newspaper – has few of print’s hang-ups. Politico isn’t a newspaper. But it might be the future of print

2
1866
Warlikowski_Teleramao existenta in spate
teatru
14 years ago

o existenta in spate

Intr-o zi a trebuit s-o inlocuiesc pe Magda Cielecka in Dibuk. Era f greu de acceptat o fata tinara ambitioasa care vroia sa joace pt ca vroia sa existe. Caut oameni care sa aiba deja o existenta in spate. Atunci nimeni nu mai are nimic de dovedit nimanui.

Krzysztof Warlikowski, regizor

L-am intilnit pe Warlikowski la inceputul acestei saptamini si –am plecat de la intilnire cu senzatia ca e ingrozitor de destept, dar ca emotia lui interioara nu trece catre audienta. Cind vorbea despre posibilitatea de a lucra cu alti actori decit cei din trupa lui (cu care nu se simtea confortabil pentru ca nu ar fi putut construi in timp scurt o baza emotionala comuna) desena pereti in jurul ochilor cu mina dreapta, miscind-o de sus in jos cu viteza.
Se apara, se baricada.

Acum, dupa ce am citit o carte despre opera sa scrisa de Piotr Gruszczyriski, imi dau seama ca el e fix ca actorii pe care-i cauta. Are o existenta in spate si nu mai are nimic de dovedit nimanui.

*
Mi-as dori sa intilnesc cit mai multi oameni care sa “nu mai aiba nimik de dovedit nimanui in meseria lor”, care sa aiba deja o existenta in spate.

Uite de exemplu textele scrise despre Adrian Paunescu, in ultimele zile.
Sunt doua absolut minunate, dar care se diferentiaza prin tonul care spune “vreau sa exist” sau “am o existenta in spate”.

De ce Adrian Paunescu nu are nevoie de lacrimile noastre

Testamentul lui Adrian Păunescu

Abia acum la sfirsitul saptaminii in care l-am intilnit pe Warlikowski am inteles un pic din ce zicea si mi-as dori tare sa ajung la performanta de a nu mai vrea sa dovedesc nimanui nimic.
Teoretic, am o existenta in spate… practic, e cam greu:)

2
2061
muzici simpa
14 years ago

jazz in the city – 12 nov

nu va faceti program pentru 12 nov, trebuie sa mergeti la Sala Palatului la Jazz in the city.

printre invitati aceasta doamna cu o voce incredibila, diane schuur

daca stati pe aproape si dovediti ca sunteti iubitori de jazz, am ceva bilete de facut cadou:)

3
2334
filme simpa
14 years ago

autobiografia lui nicolae ceausescu

in seria avanpremierelor tabu, am vazut luni Autobiografia lui Nicolae Ceausescu impreuna cu bloggeri, consultanti de politica interna/externa.

mi-era teama de reactia publicului la Q&A pentru va filmul are 3 ore si ma gindeam ca toata lumea rivneste dupa aer curat sau tigari.
ei bine, s-a stat in sala inca o ora si 40 de minute, cu toata lumea fascinata de dl Andrei Ujica.
a doua zi aveam mesaje care mai de care mai simpatice

“cel mai tare dintre regizorii care au fost la vizionari”

“ii invidiez pe elevii lui, mi-as dori sa-mi fie si mie profesor”

“as fi stat toata noaptea sa-l ascult”

si tot asa… fiecare mesaj, un motiv de bucurie pentru mine

*

eu am vazut prima data Autobiografia, la Mobra film pe un computer cu ecran mare… am stat nemiscata in scaun si, de la partea contemporana mie, am suferit intens. realizam pas cu pas cit de tare ne-a schimbat la cap comunismul si cit de mult vom mai avea de suferit.

atunci, la prima vizionare, tot ceea ce am remarcat din punct de vedere stilistic a fost “ce misto e construit, am stat trei ore atenta si nu m-am plictisit”

l-am revazut luni, odata cu invitatii mei bloggeri, si-am constatat ca iar nu m-am plictisit, desi mie nu-mi plac filmele lungi si sunt – de obicei – fara astimpar in scaunul de cinematograf.

de data asta, m-a fascinat constructia, iar cind domnul Ujica a venit si ne-a povestit – cu sufletul pe tava – cum si-a construit filmul, care au fost reperele emotionale si unde si-a propus sa impinga limitele cinematografiei … s-au aprins felinarele pe strada mea…

stiam de ce-mi placuse intuitiv si de ce ma captase in ciuda duratei sale.

*
zic sa mergeti sa-l vedeti:

e dur – pentru ca e o parte din istoria pe care am trait-o… si nu ne putem detasa de ea…

e socant – pentru ca la sfirsit va e mila de Ceausescu

si

e pe long term – pentru ca va mai trece o vreme pina cind, detasati de intimplari, veti degustra partea stilistica; rafinamentul constructiei, limitele artisticului unite cu ale documentarului pe un fir subtire care – din fericire – are sens.

dar… e unul dintre cele mai bune filme pe care le-a dat romania vreodata. iar copiii nostri, care vor avea norocul si abilitatile pentru a studia cinematografia, vor invata – cu siguranta – la scoala despre acest film.

1
1532
filme simpa
14 years ago

citeva momente cu gaspar noe

Gaspar Noe e la Bucuresti pina joi dimineata, invitat de Cristian Mungiu la festivalul Filme de Cannes la Bucuresti.

astazi m-am intilnit cu el, pt 10 min. ramase inregistrate in reportofonul meu. alte citeva clipe, pe care nu le pastreaza banda, le descriu aici:
*
la 12, la Cinema Studio era coada la bilete si o multime de lume afara. in holul mic, pina la taxatoarea biletelor, uitindu-se la cei care stateau la coada – Gaspar Noe. doar ca studentii care venisera sa-i vada filmul, nu stiau ca domnul in camasa cu carouri albastre e chiar regizorul.

*
10 minute mai tirziu, intr-un amuzant sir indian – cristian mungiu in fata, gaspar noe dupa el, eu in spatele lor, urcam scarile care duc la birourile din cinematograf.

“o cafea?” intreaba Mungiu pe cineva dintr-un birou lateral in timp ce deschide usa catre o sala in care ne asezam.

“e cald aici”, zice Noe care se duce si deschide fereastra. in timp ce-si lasa geaca de fis bleumarin pe un fotoliu.

*
vorbim si vorbim si vorbim (asta o sa cititi in revista de decembrie)
intra Domn Mungiu si-mi zice “mai ai 2 min pentru ca trebuie sa mearga jos sa introduca filmul”
noi mai vorbim un pic, vine cafeaua, el bea o gura, eu scanez sa nu fi uitat o intrebare importanta…

si-apoi il intreb de “living is a selfish act” un carton care apare in filmul lui de debut Stand alone.
zimbeste, isi ia obrajii in palma, fix pe linga mustata lunga, si-mi povesteste cum, de fapt, traim singuri, oricind ne-am inconjura de rude si prieteni, oricit ne-am ajuta unii pe altii. pentru ca la sfirsit, dincolo de toate astea, e vorba de supravietuire si – in lupta noastra pentru supravietuire -suntem egoisti.

*
trebuie sa plece, mai intra o doamna si spune ca acum chiar trebuie sa plece… mai pun o intrebare personala, ride, raspunde si ii spun: gata, multumesc du-te, te asteapta oamenii.
da sa inchida fereastra pe care a deschis-o si-i spun “lasa, o inchid eu, te asteapta. ”

“o, nu, eu am deschis-o. eu trebuie sa o inchid.”

*
am avut emotii de dimineata gindindu-ma la intilnirea asta (bine, am emotii la orice interviu pe care-l fac, pentru ca e nevoie de multe lucruri ca sa se creeze ceva propice marturisirilor). ii multumesc mult Adei Teslaru pentru ajutor si sprijin, si lui Cristian Mungiu. m-a emotionat cu grija lui post interviu; a venit la mine doar ca sa ma intrebe: “a fost ok? esti multumita?”
*
tocmai ce le sunt datoare pe viata:)

6
2804
filme simpa
14 years ago

vreti sa aflati ceva de la Gaspar Noe?

miine, daca nu intervine ceva cu totul si cu totul special, voi avea o intilnire privata cu Gaspar Noe, care se va concretiza cu un interviu.

e singurul interviu pe care regizorul il acorda in aceasta excursie in Romania, cu ocazia festivalului Filme de Cannes la Bucuresti.

daca nu puteti ajunge miine, in jur de 14.30 la Q&A-ul de la sfirsitul proiectiei Enter the void si vreti sa stiti ceva anume de la Gaspar Noe, e momentul sa lasati aici intrebarea.

voi alege o intrebare de aici pentru interviul meu:)

4
1996
filme simpa
14 years ago

Filmele de la Cannes la Bucuresti – culise

aseara, in holul cinematografului Studio, pe cind rula filmul domnului cu nume imposibil Apichatpong Weerasethakul (cistigatorul Palme D’or de anul acesta), in deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucharest, Cristian Mungiu rezolva mici chestiuni administrative.

Cum eu ma conversam pe hol cu Ada Teslaru pentru proiecte viitoare, n-am intersectat putin.

“Am primit pe messenger link cu programul de la oameni care ma stiau interesata de film, iti dai seama ce impact are festivalul?” i-am zis in loc de felicitari. “E foarte tare ce ai facut. Sa-l aduci pe Thierry Frémaux (delegatul general al festivalului de la Cannes, selectioner pentru filmele din festivalul de la Bucuresti) la Bucuresti e super tare, pentru tine a venit, pe tine te iubeste, tu esti vedeta lui.

“Nu , eu doar am cules niste roade. S-a construit inainte de mine prin colegii mei. Acum i-am aranjat intilniri cu toata industria, cu toti colegii”, mi- a raspuns Mungiu, dintre hainele lui negre, cu o voce domoala.

In secunda aia mi-am adus aminte cit de mult mi-a placut de el ca a ales ca la Cannes-ul de dupa cistigarea Palm D’or-ului sa se duca cu un film colectiv (amintiri din epoca de aur) stiind ca toti criticii vor fi cu ochii pe el. A fost o platforma de promovare incredibila pentru regizorii care semnau celelalte povesti din filmul omnibus ( e pretentious numele asta de omnibus, dar …)

As fi vrut sa-i zic asta, dar mi-am inghitit cuvintele pentru ca stiu ca s-ar fi incruntat la laude. Si era obo, preocupat de lucrurile noi aparute in program. Am zis ca povestesc aici secventa pt ca e mai important sa stiti voi cum e el, oricum el se stie pe sine:)

*
sunt super filme in festival, in premira absoluta in romania, unele cu participarea regizorilor si cu Q&A-uri la sfirsitul proiectiei, asa ca luati de aici programul si mergeti la cinema:)

1
1484
filme simpa
14 years ago

filmele de cannes la bucuresti

de vineri 15 oct si pina pe 21 octombrie, la cinema Studio vor fi proiectate, in premiera in România, mai multe pelicule selectionate în competitia festivalului de la Cannes.

Selectia a fost realizata chiar de Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului de la Cannes, care va fi prezent la eveniment si va introduce filmele din program. Thierry Frémaux va sustine si un masterclass pentru studentii facultatilor de film din Bucuresti.

regizorii Gaspar Noé (Enter the Void), Kornél Mundruczó (Tender Son. The Frankenstein Project), Sergei Loznitsa (My Joy) vor fi si ei la Bucuresti. La sfârsitul proiectiilor, publicul le va putea pune intrebari regizorilor, in sesiuni de Q&A.

1
1717

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!