am descoperit la un studio de design din australia bonnie and neil, o idee foarte simpatica de a avea o mini gradina in casa.
6 sticlute si putin lemn.
Numere si suflete
Probabil ca e un cliseu, dar e cliseul meu. Si al generatiilor care au primit la nastere niste numere. Copilul numarul 1, numarul 3, numarul 6, numarul 25. Da, am aflat anul trecut de ziua mea de la mama ca numarul meu de la nastere a fost 25.
Ulterior, odata cu numerotarea de la nastere au inceput sa fie date si note – pentru greutate si alte coordonate neonatologice. Un subiect excelent de fala sau rusine, de la caz la caz, pentru proaspetele mame. Ma intreb cum facea fata situatiei mama, cu un copil chel, caruia i-au crescut primele fire de par la varsta de un an si ceva, hahah!
Mai apoi, notele si numerele ne urmaresc toata viata. La gradinita, la scoala, oh, la scoala; numerele din catalog; numerele batailor primite de la parinti, de la profesori sau de la colegi; numerele iubitilor sau ale despartirilor; la facultate sau in armata ( pentru cine a facut serviciul militar).
Si acum, daca ma trezeste cineva din somn si ma intreaba numarul de pe placuta mea din armata, il recit instantaneu. Un numar format din 7 cifre.
Ah, si apoi urmeaza viata de adult, cu atatea numere si note, incat la un moment dat nu mai putem tine sirul. Primim note la job ( celebrele intalniri lunare cu superiorii); in viata personala – ,,Ai gatit de nota 10’’; ,,Arati de nota 9 plus’’. ,,Te-ai imbracat de nota 8’’… ,,A avut o nunta de nota 10 cu coronita’’. ,,A avut un divort de nota 5’’. ,,A facut sex de nota 6’’. Pentru cele care fac fertilizari in vitro ( FIV), embrionii fecundati primesc note ( mai American style, A, B+, etc). Prietenii iti dau note dupa cum te comporti, de multe ori nu cu ei, ci cu alte persoane, dar aflat in compania lor, iar mustrarile vin cand
nici nu te astepti. De fapt, de cele mai multe ori notele proaste vin atunci cand nici macar nu ti se pare ca ai gresit, din contra, stii materia la perfectie.
Notele curg in catalogul tau aniversar si te trezesti la un moment dat sa-ti dai singur/a note, din ce in ce mai neincrezator in tine, pentru ca realizezi ca de fapt toata viata ta s-a scurs pentru a tine piept cu brio unei intregi cancelarii de profesori care si-au adus la scoala toate frustrarile si au vrut sa te transforme cumva in cine isi doreau ei sa fie.
Si in acel moment ai doua solutii: sa stergi cu buretele toata existenta ta de pana atunci ( ceea ce este mai greu) sau sa razi, sa razi din toata inima ta de nota 10. Pentru ca din acel moment unic tu esti singura persoana care tine catalogul.
Pe curand si nu uitati cine sunteti.
Foto: Guy Bourdin, unul dintre preferatii mei
**
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania
![victory[1]](http://bazavan.ro/wp-content/uploads/2012/01/victory1.jpg)
gresesti? bravo!
dragii mei,
pe 24 ianuarie, special pentru asociatia incubator 107 voi tine un atelier. tema e una pe care nu o prea intilniti la seminarii:
Lăsați perfecțiunea deoparte, greșiți. O întâlnire despre importanța eșecului.
vom vorbi despre greselile noastre de toate felurile si veti primi cadouri daca gresiti:)
de ce tin acest atelier? cred ca cel mai mult pierdem in viata pentru ca ne pedepsim pentru greselile pe care le-am facut, pentru ca nu am progresat la nivelul celorlalti, pentru ca nu am luat intodeauna “premiul intii”.
as vrea sa vi se intimple in viata sa va spuna un mentor sau un profesor “gresesti? bravo!”
atelierul are loc la sediul asociatiei incubator 107, 24 ianuarie 2012 de la 19:0 la 21:00 ; va puteti inscrie prin email la adresa [email protected]. mai multe detalii aici.
e primul atelier/seminar pe care-l tin in 2012, mi-ar placea sa veniti, sunt sigura ca ne vom distra.
pe tinerii de la incubator107 ii puteti gasi si pe FB
***
incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți.
incubator107 este un proiect al asociației Macaz Cultural, în care echipa se implică voluntar. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim jumi-juma între meșteri și facturi și materialele pentru ateliere. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag.
Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală.
incubator107 îşi cheamă mentorii – acei oameni simpli şi extraordinari care au avut curajul să-şi transforme pasiunea într-un mod de viaţă. În fiecare lună punem la cale o întâlnire eroică, când invităm pe acela care ne va inspira, ne va da aripi şi bobârnace.
Gheorghe Iancu Sticks
astazi l-am vazut dansind pe domnul acesta. Gheorghe Iancu se numeste. am sa va povestesc curind despre el.
vis
de fiecare data cind vad in super marketuri copii care pling dupa cite ceva din rafturi, imi doresc mult mult mult ca, intr-o zi, supermarketurile sa faca o zi speciala doar pt copii: “intri singur, fara parinti, si pleci cu un ceva de pe raft care e doar pt tine.”
orice vrea copilul.
***
ma gindesc ca daca scriu visul asta aici, una dintre companiile mari care au supermarketuri se va gindi sa faca o zi cu o asemenea promotie.
fotografia este de pe baby fotokolor, un blog al unei companii care face fotografii cu bebelusi pe care l-am descoperit recent si pe care va invit sa-l vizitati.
fotografii cu copii
am descoperit un blog cu fotografii cu copii f mici.
sunt foarte putini fotografii care se incumeta sa faca poze la copiii de pina in 3 luni.
dar sunt foarte dragute fotografiile realizate de baby fotokolor si au si scenografie, sunt atenti la context.
pt ca mi-e drag de munca lor toata saptamina va arat cite o fotografie facuta de baby fotokolor
o poveste despre credinta
cind am fost la NY am aflat de la un minunat ghid, Allan (despre care am scris aici), o poveste despre credinta.
***
linga turnurile gemene doborite de avioane la 11 septembrie 2001 se afla o mica biserica, St Paul.
cind turnurile s-au prabusit, inexplicabil pentru toata lumea, bisericuta a ramas neclintita. nici macar un geam nu i s-a spart, desi in jur geamurile multor cladiri s-au facut praf.
Biserica St Paul s-a transformat in zilele imediat urmatoare in cartier general pentru ranitii recuperati, pentru acordarea primului ajutor. iar in saptamina urmatoare, pentru ca era un simbol al supravietuirii, mii de oameni au trimis pe adresa bisericii ajutoare, ilustrate de incurajare, mincare etc.
si astazi biserica este functionala, am vizitat-o si pastreaza urmele credintei in speranta de atunci.
la intrare in stinga e un altar cu fotografii ale celor disparuti ca sa fie vazuti de cei care vin din toate colturile lumii. si sa nu fie uitati.
in lateralul acestui altar, pe o hirtie xeroxata dintr-un ziar e un insemn cu un marker negru, care m-a emotionat foarte tare “found in 6th march 2002”. cineva a vrut sa se stie ca o ramasita a acestei persoane a fost gasita si trimisa familiei.
amestecul de lucruri aceasta capela te duc de la lacrimi la zimbete. intr-un alt colt, unde e reconstituit cum aratau paturile de campanie pe care li se acorda primul ajutor ranitilor, e o tigaie si in ea e reteta preferata a voluntarilor care au lucrat zi si noapte in saptaminile dupa atentat.
mi-am cumparat o carticica din capela aceasta cu ilustrate trimise de copii catre pompieri si am gasit acolo o marturisire care-mi place mult.
“am citit toate cartile postale trimise de copiii din toata america, ne-au ajutat enorm, ele si imbratisarile oamenilor care veneau sa ne ajute, ne-au dat o putere pe care n-am mai intilnit-o de atunci.” John, un pompier
***
Allan, ghidul nostru la World Trade Center, a insistat mult ca acestei bisericute, desi era foarte aproape de turnuri, nu i s-a clintit nici macar un cui sau un vitraliu in momentele acelea odioase.
“aveam nevoie de un semn de credinta. 9/11 ne-a socat, dar ne-a si facut mai buni”
si da, e adevarat i-a facut pe new yorkezi mai buni si mai prietenosi. mie pe strada – de doua ori in 5 zile – mi s-a intimplat sa ma vada cineva cu harta in mina, uitindu-ma dupa strazi, si sa-mi zica “unde mergi? hai ca mergem impreuna, ca e in drumul meu”
ultima fotografie a fost facuta imediat dupa atentate si e realizata de Gulnara Somoilova.
cel mai frumos magazin din lume
zilele trecute la NY am fost in cel mai frumos magazin din lume. magazinul care stie sa-ti exploateze dorintele tale de Peter Pan, de joaca si de relaxare, dar care – in acelasi timp – te face sa te simti cel mai important om din lume… FAO Schwarz – cel mai mare magazin de jucarii din lume.
daca esti printre primii care intri in magazin la ora 10 cind se deschide magazinul, ai parte de un ritual special: toti vinzatorii formeaza un culoar de-alungul unui covor roshu si te aplauda. tu intri ca la marile ceremonii, pe covorul roshu, si zeci de oameni te aplauda. e semnul lor de multumire ca le calci pragul.
e un raion in magazin care-ti permite sa -ti faci singur papusa pe care ti-o doresti: e un papushar care te ajuta, dupa ce tu alegi nasul, ochii, parul, hainutele, accesoriile. la sfirsit pleci acasa cu papusa ta, diferita de a oricarui altcuiva.
sunt raioane de jucarii pe trei etaje (sau doua? – nu mai stiu pentru ca era urias magazinul) , cu colturi de lectura unde vin actori care citesc pt copii, cu colturi de magie unde magicieni te invata trucuri…. in general, in orice loc din magazin ai voie sa pui mina pe orice si sa experimentezi cum e sa te joci cu orice jucarie. sunt copii (banuiesc ca si adulti) care stau cite o zi intreaga in magazin…
dar cel mai tare si mai tare mi-a placut oferta lor speciala de Craciun: cind magazinul nu s-a deschis inca, pe la 8 dimineata, poti sa iei micul dejun in raiul jucariilor (alaturi de Mos Craciun), iar soldateii de plumb – acum cu glas uman – sa te invete jocuri si sa-ti faca un tur complet al magazinului.
distractia suprema: un pian urias pe care poti cinta cu picioarele. si soldateii au facut o demonstratie de cintecel, dar si copiii din proiectul Hotpoint Family Portraits au avut concertul lor care sfida orice regula a muzicii, dar era un exemplu de limbaj al bucuriei.
in fata pianului urias, cu 11 familii din toate colturile europei alaturi mi-am dat seama ca limbajul copiiilor e acelasi oriunde ai fi. nu conteaza cum se spune “te rog” in limba in care s-a nascut, copilul de 2-3 ani va spune cu aceeasi tonalitate muzicala si va “scinci” la fel. si intr-un fel unic in lume se va intelege cu un alt copil care traieste intr-o alta tara si are o alta limba. se va intelege, imprieteni si se va juca foarte frumos.
si-am mai avut certitudinea inca o data ca nu conteaza citi ani ai: oricind faci ochii mari in fata lui Mos Craciun si vrei sa-l atingi. oricind te-ai distra cu toate jucariile pe care le descoperi.
cind am plecat de la FAO Schwarz, Liliana – fetita de 3 ani a familiei din Italia – a spus usor in soapta “Ciao Padre Natale” si-a facut cu mina catre Mos Craciun. iar mosul care zimbea si facea cu mina la revedere, i-a raspuns in limba lui “bye bye”.
***
daca aveam nevoie de o demonstratie pentru universalitatea valorilor si limbajului familiei, Indesit via proiectului sau Hotpoint Family Portraits mi-a oferit-o: sigur ca erau familii mai traditionale sau mai moderne, cu mai multi sau mai putini copii (sau fara copii – precum familia din Portugalia), ca erau pensionari (ca familia din Spania) sau activi si la inceputul carierelor (majoritatea familiilor), dar la baza, in esenta sentimentelor lor, toti erau la fel: niste copii mari cu sau fara copii mici.
mi-a placut in cel mai frumos magazin din lume.
cum progreseaza oamenii?
sau cum ar trebui sa progreseze? sau care ar putea fi motorul care ne face sa mergem mai departe?
***
transcriu interviul cu Steve McCurry si gindindu-ma la tehnica lui de a convinge oamenii sa -i pozeze (le spune ce calitate extraordinara a descoperit la ei si pe care vrea sa o surprinda, si apoi… “e o informatie pe care vor sa o onoreze acceptind”) m-am gindit la un posibil motor care face oamenii sa progreseze.
un motor care se hraneste cu energia data de incredere si compliment.
cind primim o lauda, un calificativ “esti bun, esti destept” de la cineva in care avem incredere vrem sa nu dezamagim. si ne straduim sa ne asezam in forma flatanta in care am fost pusi.
de cite ori n-ati auzit din partea cuiva la care tineti: “vreau sa reusesc ca sa nu te dezamagesc” ?!
***
din perspectiva asta ma gindesc ca sistemul de invatare (invatamint) ar putea sa-si schimbe putin abordarea pentru cei mici lucrind mai mult la increderea si la ego-ul lor.
peste ani, cind se vor fi asezat in mintea si-n corpul lor, vor descoperi ca motorul corect e propria evaluare; pentru asta insa trebuie sa faca fatza glorios razboaielor din mintea lor.
***
ginduri aiurea, in timp de munca
best of 2011
De vreo trei ani obisnuiesc sa fac un top al celor mai bune lucruri din anul de care ma despart. Nu stiu cat de interesati sunteti de best of-urile mele, dar vi le impartasesc, cu incapatanarea unei nostalgice careia i-ar fi placut sa aiba varsta si infatisarea unui Highlander.
Locuri cu cafea buna ( da, cafeaua este bautura mea preferata): Reader’s Cafe. Cafe Late este insotit aici de niste biscuiti fantastici, home made. Van Gogh Cafe ( illy, cu gustul sau inconfundabil).
Cel mai bun tort de biscuiti – la Cafepedia.
Cea mai buna prajitura cu branza: aici am doua locuri, Gargantua si French Bakery.
Cei mai buni creveti: la Belle Epoque.
Cel mai gustos mic dejun: la Rue du Pain si la Gargantua
Cele mai bune salate: la Uptown
Cele mai bune cocktailuri: cele pregatite de Ionut Ivanov si de Bogan Costiniu ( care din pacate nu se mai afla printre noi).
Cea mai frumoasa expozitie vazuta in 2011: André Kertész, L’intime plaisir de lire, la MNAC.
Cel mai frumos apus de soare : plaja Gordon din Tel Aviv
Cea mai frumoasa luna ( de pe cer) : la Akko, in septembrie.
Cea mai frumoasa plimbare : la Berlin, in toate locurile vizitate
Cea mai frumoasa dimineata: la Sibiu, in timpul Festivalului de teatru
Cea mai frumoasa seara: la Brasov, in luna mai; si la Uri Buri ( un restaurant divi), la Akko.
Cea mai frumoasa carte: Consolarile filozofiei, a minunatului Alain de Botton
Cel mai frumos album: Romanian Cultural resolution
Cel mai frumos film: Sunt doua, de fapt: Never let me go si PINA.
Cea mai frumoasa zi: de ziua mea:)
Cea mai noua pasiune: Sa citesc despre copiii celebritatilor. Unii dintre ei sunt foarte speciali, dar faima parintilor le umbreste personalitatile.
Pe foarte curand si sper sa impartasesc cu voi intamplari frumoase.
* Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania
Vlad Ivanov in Esquire
dupa mai bine de 8 luni, azi am cumparat prima revista romaneasca. pentru Vlad Ivanov. Esquire.
ma bucur foarte foarte mult ca cel mai important brand de reviste pentru barbati din Ro a decis sa faca o coperta cu Vlad Ivanov. pentru ca merita. mult.
aceasta e fotografia mea preferata. nu doar pentru metafora din ea, ci pentru ca arata incredibila mobilitate a expresiilor lui Vlad Ivanov.
e o secventa in text care mi-a amintit cit de mult il iubesc pe Vlad Ivanov:
Odata, dupa o controversa la un curs, Ivanov povesteste ca Sanda Manu a incheiat repetitia spunindu-i ca a suparat-o “definitiv”. N-a putut sa indure gindul asta si seara tirziu a asteptat-o in fata casei sa vina de la teatru si a rugat-o sa-l ierte. “M-a impresionat profund”, spune Sanda Manu, “mai ales ca supararea mea era in vorbe, nu si in fapta. Aveam in fata mea un om cu totul special. Un om bun. (…) “
***
pentru cei care nu au avut norocul sa-l intilneasca macar o data in viata pe Vlad Ivanov, certific: e unul dintre cei mai buni si mai frumosi oameni din lume.
O fotografie de familie, part 5
si-a fost sedinta foto romaneasca cu Steve McCurry pentru proiectul Hotpoint Family Portraits.
pe 31 decembrie, ora 13.30, ora NY, a venit o frumoasa limuzina in fata hotelului Carlton din Manhattan cu care familia Babos a mers la locul in care urma sa-l intilneasca pe Steve McCurry.
destinatia? un loft spectaculos: prin tavanul de sticla se vedea Empire State Building!
la 10 minute de la sosire a venit si Steve McCurry impreuna cu echipa sa ( 4 barbati si o femeie). Cum veneau de la o alta sedinta foto pentru acelasi proiect, primul lucru pe care l-au facut dupa ce si-au carat bagajele a fost sa-si scoata sandwich-urile din geanta si sa manince in fata primei mese pe care au gasit-o.
intre timp Robert a adormit si, cum spaima principala a familiei Babos era ca micutul nu va zimbi, s-a luat decizia ca familia din Romania va face fotografii dupa ce se va trezi copilul; asa ca s-a schimbat planul si au inceput pregatirile cu familia din Polonia (care repeta sedinta foto pentru ca cel mai mic din cei patru copii ai lor plinsese la prima intilnire cu aparatul lui Steve McCurry).
o ora mai tirziu, Laura a intrat la make-up, in timp ce familia din Polonia era pe terasa loft-ului si zimbea frumos la fotografii.
ca la un facut, cind polonezii au terminat si Steve a revenit in loft pentru a aseza aparatele pentru noul cadru, Robert s-a trezit plin de energie si de zimbete.
s-a asezat cadrul: un amestec de magie si concentrare – McCurry s-a plimbat in jur, parind un profesor care inspecteaza dupa fituici, a spus “aici”, unul dintre baieti a adus aparatul, a tras citeva cadre ca sa stabileasca incadrarea dupa care McCurry a inceput cu solicitarile “un fotoliu aici, mutati masa, ferestrele sa fie libere, fara perdele, indepartati oglinda”
dupa alte 20 de min, in care s-au facut probe cu asistentii lui McCurry in loc de dubluri pentru Laura si Andrei, familia Babos a trecut la munca.
s-au asezat la cadru, li s-a explicat ce trebuie sa faca si toata lumea si-a concentrat privirea pe Robert care, dupa citeva minute de stat cuminte, a vrut si altceva. asa ca toti cei patru asistenti ai lui McCurry (plus subsemnata) au inceput sa faca tumbe in spatele camerei foto cu toate jucariile din dotarea familiei Babos. dar Robert nu voia sa stea atit de mult timp intr-un singur loc (dormise, avea energie).
Andrei a venit cu ideea salvatoare de a se juca de-a calutul prin loft, adica il tinea in brate si-l alerga in sarituri prin jurul locului unde faceau fotografia si cind Robert ridea mai tare, Andrei il aseza rapid in locul stabilit pentru foto. in urmatoarele fractiuni de secunda parintii se coordonau: miini, zimbete, barbie etc, iar McCurry declansa in viteza.
Cred ca Andrei a facut cel putin 10 ture cu Robert prin loft, dar ambitia lui de a avea o fotografie frumoasa l-a facut pe McCurry sa exclame “smart boy”.
la sfirsitul sedintei foto, Laura i-a facut un cadou lui McCurry, un album cu fotografii din cele mai importante momente ale familiei ei, iar Steve a fost atit de impresionat de gest, incit i-a intrebat ” nu vreti sa facem toti trei o fotografie?”
cu o seara inainte McCurry imi povestise ca nu ii place sa apara in fotografii, asa ca intrebarea lui catre familia Babos (si fotografia care a urmat) a fost un minunat cadou pentru ei, in semn de apreciere pentru efortul pe care l-au depus in timpul sedintei foto.
acea fotografia e darul pentru ei si nu va fi facuta publica, insa fotografia pe care McCurry le-a facut-o in sedinta foto va fi publica in mai putin de o luna si va fi parte dintr-o frumoasa campanie in care se vorbeste despre valorile familiei.
***
Dupa 6 zile alaturi de familii din toata Europa participante la campania Hotpoint Family Portraits stiu ca limbajul copiiilor e universal indiferent de limba pe care o vorbesc.
Am sa va povestesc miine despre asta, tot atunci si un emotionant interviu cu Steve McCurry.
***
Hotpoint este un brand Indesit Company
TMI
Pentru niste fiinte care au creat legi menite sa le protejeze viata privata, ultimii ani ne-au demonstrat ca ne comportam cel putin paradoxal. Lasa-ne cu un ecran de computer in fata, da-ne la inceput iluzia anonimatului, ia-ne usurel si in curand vom spune si prietenilor, si cunostintelor, si necunostintelor, tot ce ne trece prin cap. Cu nume si prenume. C-asa-i in FaceBook.
Nu zic ca e rau, am si eu cont de FaceBook si, voila, scriu pe mai mult de un blog, dar…
Toti avem prin listele de prieteni oameni pe care nu i-am recunoaste pe strada si cu care am avea dificultati sa initiem o conversatie offline.
Toti avem dificultati sa pastram o linie de demarcatie intre latura noastra profesionala si cea personala. Ceea ce initial era o binevenita “umanizare” a businessului, poate scapa de sub control cu usurinta ca sa se transforme intr- un comportament jenant la birou, pentru ca ne simtim liberi sa ne aducem acolo toate metehnele si problemele personale.
Cand auzim despre cineva pe care vrem sau trebuie sa-l cunoastem, primul impuls este sa-l cautam pe Google si sa ne formam o pre-impresie inainte de intalnirea propriu zisa. Pre-impresia afecteaza rau prima impresie pentru ca o incarca de… pre-judecati.
Pentru ca n-avem timp si pentru ca avem de cunoscut/intalnit/relationat cu (urasc termenul) tot mai multi oameni, ne bazam pe panseurile in 140 de caractere, pe pozele de profil, pe reteaua de prieteni (din care nu putem decela, de fapt, care sunt cei reali si cei “abstracti” sa le spunem asa). Eventual, doar pe ultimele panseuri, ultimele statusuri, ultimele posturi de blog. Context? Ce e aia? Istorie? Nu mai avem ragaz sa o parcurgem nici inainte, nici dupa intalnirile cu cunoscutii.
Ce nu acordam altora, nu ni se acorda nici noua – ne trezim noi insine pre-judecati de altii si nu intelegem de ce ne e asa de greu cateodata sa legam o relatie in lumea reala sau macar sa avem o conversatie telefonica rezonabila.
Cand ne raportam la noi insine, tindem sa ne auto-convingem ca nimic nu s-a schimbat. Ca lumea virtuala e doar o extensie a lumii reale. Ca prietenii cu care interactionam pe FB “ne inteleg”. Ca noile cunostinte care ne adauga pe lista de favoriti, urmariti etc o fac pentru ca ne iubesc. In timp ce, cand e vorba de altii, suntem tot mai sceptici, nerabdatori, cinici si pre-judecatori.
Sfarsim prin a avea TMI – too much information – despre cei din jur si culmea, asta nu ne ajuta sa-i cunoastem mai bine, ci dimpotriva. Cateodata ne impiedica sa-i cunoastem cu totul.
Printre deciziile pentru noul an am una care tine de administrarea mai buna a relatiilor virtuale si de reprimarea pre-judecatilor si pre-informatiilor. Nu pot sa neg ca lumea 2.0 mi-a adus multe amicitii frumoase si cateva prietenii scumpe, dar vreau ca asa sa fie in continuare si realizez ca e din ce in ce mai greu. Nu vi se pare?
***
Sorana Savu este Senior Partner Premium Communication
andrei leonte si vama
are sens sa va mai spun cit sunt de bucuroasa ca a cistigat Andrei prima editie de la X factor Romania?!
acum am vzt via youtube interpretarile lui, pentru ca site-ul xfactor nu merge din afara tarii si mi-a placut mult mult combinatia Vama & Leonte.
si generozitatea lui Tudor Chirila care i-a creat un moment special lui Andrei, din piesa lui
I think this is the beginning of a beautiful friendship:)
Rugaminte Finala X Factor
in seara asta in Romania e finala X factor. cam pe la mijlocul finalei eu ma urc in avion pentru un zbor de 9 ore catre Munich.
desi sunt la NY, e aproape 11 dimineata si e un soare minunat afara, mi-as dori sa pot fi in Bucuresti ca sa merg in studio la finala X Factor.
***
am mai scris ca sunt fan al acestui gen de emisiuni, ca ma fascineaza transformarile emotionale care se petrec cu concurentii si ca, prin extenso, emisiunile de genul asta, iti dau niste frumoase lectii de viata.
dar de prima editie X Factor am fost mai atasata decit de orice alta emisiune de gen; am mers la multe gale, mi-am facut prieteni in echipa de productie si de promovare; am prieteni care lucreaza la acest proiect ( Sanzi sunt tare mindra de tine!), mi-am revazut prieteni vechi ( Gabi tre sa ne vedem mai des in 2012 si vreau sa ma joc cu minunile voastre de fetite), am fost surprinsa de cum sunt in realitate unii dintre oamenii din echipa ( Adi Sina m-a impresionat foarte mult cu intelepciunea lui si cum isi urmeaza drumul, incercind sa-si faca treaba cit poate el de bine, fara sa plece capul la comentarii… si cu diplomatie; cum m-a impresionat Mihai Morar intr-o seara in culise cind l-am vazut foarte foarte emotionat pentru copiii lui -> nu ma asteptam sa se ataseze atit de mult de “gradinita lui”).
sunt multe de povestit despre prima editie X Factor si am sa scriu curind un lung articol cu culisele acestui show (pentru ca desigur, am avut un interes mereu mergind la gale, sa am acces la informatii ca sa scriu o poveste despre primul X factor romanesc)
***
in seara asta e finala. si e frumos ca e pe 1 ianuarie, dupa noaptea anului nou cind fiecare dintre noi ne-am facut promisiuni si ne-am fixat obiective pentru urmatoarele luni.
e frumos ca oricare dintre voi il poate ajuta pe unul dintre cei trei finalisti sa-si implineasca visul: cu un simplu vot. n-am nici cea mai mica indoiala ca toti trei asta si-au dorit in noaptea anului nou:)
asa ca v-as ruga sa incepeti anul cu un vot pentru unul dintre copiii din finala X Factor. oricare va place voua.
***
mi-ar placea sa-l votati pe Andrei, el e preferatul meu si, dupa ce l-am cunoscut, m-am gindit ca daca ar fi fost ca la alegeri cu campanie in tara si lumea l-ar intilni si-ar vorbi doua clipe cu el, Andrei ar cistiga fara probleme: e un exemplu de bun simt, de modestie si-are o charisma aparte. in plus, a avut cea mai spectaculoasa evolutie dintre toti finalistii, transformarea de la intrarea in concurs si pina la finala e ca in povestea cu fluturele despre care scriam pe la mijlocul competitiei
dar votati pentru cine va place voua. e frumos sa incepeti anul cu o fapta buna, sa faceti fericit un copil, cu numai un sms.
si lasati-mi si mie mesaj cu numele cistigatorului, ca sa aflu dimineata cind aterizez la Munich daca (asa cum imi doresc) Andrei e primul X Factor romanesc!
bafta!
de anul nou
Anul asta dupa cum am mai spus intr-un post anterior, mi-a adus foarte multi prieteni si foarte multe emotii.
Unul din oamenii care au dat start unei liste scurte de prieteni este Andrei Leonte. Am avut ocazia sa-l intalnesc, ba mai mult sa-l cumosc si sa leg o prietenie foarte sincera si foarte frumoasa cu el.
In fiecare sambata seara am stat cu sufletul la gura fie in public, fie in fata televizorului. Am trait alaturi de el, i-am simtit fiecare emotie in parte, le-am adaugat si pe ale mele, i le-am transmis si iata-l in fata noastra, a unei tari intregi, in marea finala a unui show international.
E un copil cu foarte mult bun simt, e un barbat foarte sensibil, un artist talentat si un om extraordinar. Cred in el cu tot sufletul meu si stiu ca poate sa castige finala XFactor, daca asta s-ar baza doar pe talent si pe prezenta scenica, dar cum lucrurile nu sunt atat de usoare si victoria lui depinde si de sms-urile noastre, va sugerez sa-l votam. Merita tot ce e mai bun.
Din pacate eu nu o sa-l pot vedea in marea finala, dar o sa fiu alturi de el si o sa-i simt fiecare emotie in parte. Deja am lasat vorba in familie si cateva cartele reincarcabile pentru voturile catre Andrei Leonte.
Voi simtiti nevoia de oameni ca Andrei in preajma voastra? Daca da, atunci haideti sa facem ceva ca sa-i aducem mai in fata, sa devina modele ale unei intregi generatii si sa-i sustinem atat cat putem noi!
Va urez un An Nou plin de artificii cazate in suflet!
O fotografie de familie, part4
pentru Laura, Andrei si Robert Babos astazi e ziua cea mare. la ora 15 (la NY) incepe sedinta lor foto cu Steve McCurry pentru proiectul HOtpoint Family Portraits.
Au emotii, dar eu stiu ca o sa fie bine pentru ca am petrecut aseara o incintatoare ora cu Steve McCurry.
Am aflat ca celebrul fotograf a venit la Timisoara in decembrie 89 si a fotografiat Revolutia, dar mi-a promis ca mai vine si vom incerca sa-i aranjam o vizita anul care tocmai vine. cind l-am intrebat daca mai e cineva pe care si-ar dori sa-l (o) intilneasca, dar o intilnire care sa-l emotioneze, a inceput sa traga de timp. m-a pus sa repet intrebarea de citeva ori, spunind ca nu intelege, desi replicase din prima “adica cineva ca Dalai Lama?”… dupa o vreme a raspuns: cred ca Meryl Streep sau Sean Connery.
am multe povesti minunate despre el si o marturisire simpatica ” da, sunt timid”. marturisire de la cineva care a fotografiat toate marile situatii de conflict contemporane ale lumii si multe dintre cele mai mari vedete ale lumii.
in curind tot interviul. dar si detalii despre cum a fost la sedinta foto
altfel, avind in vedere ca sedinta foto este planificata sa dureze 3 ore, anul nou (dupa ora romaniei) il petrecem alaturi de Steve McCurry.
***
Hotpoint este un brand Indesit Company
Allan, NY
“pe 11 septembrie eram liber si aveam in plan sa merg la sala de sport. imi planificasem alarma sa se deschida pe o statie radio.
cind m-am trezit, erau discutii despre un avion care lovise o cladire.
somnoros, am zis “oh, iar vorbesc astia despre un nou film cu catastrofe” si am cautat sa schimb catre o alta statie radio cu muzica pentru a ma trezi mai lent. doar ca si la urmatorul radio erau discutii despre un avion intr-unul dintre turnuri.
asa mi-am dat seama ca s-a intimplat ceva.
am dat drumul la televizor si am vazut dezastrul. as fi putut fi acolo, aveam clienti in turnul din nord, as fi putut avea o intilnire acolo”
Allan a fost ieri ghidul nostru la World Trade Center si-avea o multime de povesti emotionante, iar cind vorbea despre cladiri i se luminau ochii.
– ce ati lucrat inainte de a fi ghid?
– am fost arhitect, am avut o firma de decoratiuni interioare. cind a venit recesiunea, business-urile legate de constructii au cazut primele si a trebuit sa ma reinventez. sunt ghid de un an si jumatate; cind am inceput eram ghidul 1798, astazi sunt in primii 10, iar asta ma ajuta sa am alt fel de clienti si sa nu fiu niciodata sus pe acoperisul autobuzelor de turisti. de unde esti?
– romania.
– aaa, zburat de-asupra carpatilor, dar n-am ajuns in romania.
– dar unde ati fost in europa?
– am stat in Polonia un an, am fost profesor asociat la o facultate de arhitectura de la ei.
***
Allan si o poveste despre a o lua de la capat cu demnitate si a-ti face oriunde treaba bine.
NY Shopping
noi achizitii pt prieteni: haine, obiective foto, computer
iar pentru mine… shoppingul la NY a insemnat
mai am ceva timp de shopping si miine:)
mesaje in tacere
un pusti din texas, Ben Breedlove, cu o boala cardiaca a murit de Craciun.
a inregistrat cu o saptamina inainte un mesaj care face ocolul televiziunilor din america; foarte emotionant si motivational.
un mesaj indirect despre demnitate si optimism