Category : personal

mintea femeilor vs mintea barbatilor

azi, la Cupa Davis, cind Romania cistigase setul 1 si conducea generos in setul 2.

Razvan Penescu: e bine, poate se termina repede.
Eu: Da, e f bine daca se termina repede ca vreau sa ma duc sa-mi iau o rochita. si sa am timp pina incepe meciul cu Oltchimul.
Rzvan: Nu. Eu ma gindeam ca daca se termina repede nu oboseste mult Hanescu. Ca joaca si miine.

979

Singuratatea…

Am citit in acest week end cartea Singuratatea matematicianului aparuta la liternet.ro.
Cartea e formata din discursul rostit la intrarea, ca membru, in Academia Romana a domnului Solomon Marcus si din reactiile la discurs ale mai multor personalitati.

Singuratatea matematicianului e un omagiu adus matematicii.  Dupa ce citesti rindurile domnului Solomon, matematica nu mai e “o stiinta exacta”, e parte din cultura, e bucuria de a-ti intrece limitele mintii. Si daca n-ai avut norocul sa te imprietenesti cu ea in scoala, regreti ca n-au fost acolo profesorii care iti trebuiau.

*

Cu tot respectul pentru ceea ce scrie domnul Solomon in discursul sau, cred ca trebuie sa largim multimea la care se face demonstratia, pastrind matematica drept “submultime”:)

Singuratatile despre care vorbeste domnia sa (una de limbaj, alta sociala) sunt valabile pentru oricare om care face performanta.

De la un nivel incolo si limbajul cercetatorului chimist e inaccesibil novicelui, dar si limbajul actorului sau al regizorului care face din munca sa o performanta.

Singuratatea sociala (cu ambele sale sensuri – distanta pe care o pun altii in fata celui pe care nu-l inteleg, dar si retragerea cu/in sine) e si mai vizibila la performerii de virf.

Primul pas catre orice performanta il faci luptindu-te cu tine, cu mintea si trupul tau, si asta nu poti face daca nu stai cu tine o vreme buna.

Recunosc singuratatea asta in marii actori, in marii sportivi, in muzicienii de geniu sau in scriitorii care ma inhiba cu talentul lor.
O stiu in toti acei pentru care perfomanta e mai intii in mintea lor, cu mintea lor, depasindu-si propriile limite, cu victorii mici care aduc bucurii incredibile.
O stiu in toti acei care, obsedati de perfectiunea muncii lor, stiu ca exista o lume infinita de posibilitati acolo unde ceilalti vad o camera ingusta si intunecata.

E ceea ce eu numesc “singuratatea performerului”

*

Cartea domnului Solomon are atit de multe nuante fine ale trairilor legate de matematica, incit m-am gindit ca domnia sa e si mai singur decit ceilalti. A ajuns in cercetarea si in rafinarea propriei minti pe o culme atit de inalta, incit poate vorbi despre lumea pe care a descoperit-o cu doar 2-3 oameni care sunt, geografic vorbind, la mare distanta de dinsul.

Deocamdată însă, toate aceste comori rămân ascunse, chiar inexistente, în educaţie, în percepţia publică, în cultură, în orizontul celor mai mulţi intelectuali. Nici măcar cei care, prin profesie, au contact cu partea instrumentală a matematicii (fizicieni, ingineri, economişti etc.), de cele mai multe ori, nu ajung la aerul tare al marilor spectacole pe care le oferă matematica.

E unul dintre fragmentele mele preferate din aceasta carte. Vorbeste cumva despre singuratatea domnului Marcus Solomon.

***
Mie matematica mi-a schimbat viata. Mi-a ordonat mintea si m-a invatat sa dezvolt o voluptate a gasirii perfectiunii in spatii inguste, a slefuirii lucrurilor pina la cea mai buna solutie.

Ii datorez asta profesorului meu de matematica din scoala generala, Dl Negreanu care a avut o metoda unica de a-mi preda matematica. Aveam de rezolvat saptaminal o singura problema. Doar ca la sfirsitul saptaminii, solutia problemei mele trebuia sa fie cel putin la fel de simpla si de rafinata ca a domniei sale.

Pastrez in minte un dialog pe care l-am avut cu dinsul cind eram in clasa a VI-a.
– Stii diferenta intre muzicieni si muzicanti?
– Unii au scoala, ceilalti cinta dupa ureche.
– Sa te gindesti mereu ca exista matematicieni si matematicanti.

Peste ani am ajuns la Facultatea de Matematica dar, cum am simtit ca nu pot fi matematician, n-am profesat niciodata.

Pastrez insa exercitiul de a transforma intimplarile in limbaj matematic si am nevoie de mult timp pe care sa-l petrec cu mine, ca sa filtrez, analizez, proiectez evenimentele din jurul meu in limbajul care sa-mi aseze lucrurile in ordine.

Pentru cei din jurul meu e o forma de “anti social”, pentru mine e…aer.

Asa ca, uneori, lumea ma (de)numeste singuratica:)

1387

Domnul Radu Cosasu

Sighisoara

Sighisoara are un cer inventat de Mozart,
Case cu flaute, intr-o zi am auzit un clavecin dintr-o
casa, sus, linga un cimitir, pe o rina, intins pe iarba,
am citit intr-o dimineata Moby Dick si un copil mulgea
o vaca, laptele si nu mortii imi dadeau pacea lumii, apoi
am coborit la o cofetarie si am cerut cafea cu lapte, sa
bei cu iubita cafea cu lapte la Sighisoara, cine-i iubita ta?
m-a intrebat mama, la 46 de ani ai mei, am sarit pe ringul
de dans
si-am valsat pina-n zori cu un paharel gol pe nas, pe cap,
pina mama mi-a spus ca va muri cu aceasta imagine a
mea,
in fata ochilor: niciodata nu te-am vazut mai vesel, asa
sa ramii – si asa voi ramine, pentru a-i asigura ultima imagine.

Radu Cosasu, Opere I

*
Saptamina trecuta Dragos Bucurenci scria pe blogul lui despre Domnul Cosasu. Citindu-i punctul de vedere despre “arta compromisului” mi s-a facut dor de dl Cosasu.

Vineri, Ana Onisei mi-a dat un interviu minunat facut de Ovidiu Ioanitoaia cu dl Cosasu si iar mi s- a facut dor.

– Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
– Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.

– De ce?
– Pentru că televiziunea a modificat totul şi rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu şi numai pe el.

– Ce creion?!
– Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.

Ovidiu Ioanitoaia in dialog cu Radu Cosasu*
*

Asa ca astazi, in ziua mea libera m-am intors un pic la domnul Cosasu. La cartile domniei sale. Mai sus e o scriere pe care, parca, am trait-o eu:)
Intr-un fel straniu, cind scrie Dl Cosasu parca scrie despre mine. Culmea e ca la fel simt probabil alte citeva sute de oameni care nu se stiu intre ei.
Dar asta e darul oamenilor alesi, sa scrie despre sine si sa se recunoasca altii in textele lor.

1180

27 aprilie – what a day, today

De dimine am intilnit cel mai ciudat (taxime)trist din lume. Aproape ca m-a injurat ca ma plimb cu masina lui la ora 10 (in loc sa muncesc); a urlat la mine ca sunt multe masini de provincie pe strada; a urlat si cind i-am atras atentia ca face o ilegalitate si as prefera sa mearga 2 min mai mult, dar sa nu incalcam regulile. Brrr

O fata din concursul “cite priviri ai vrea sa atraga pielea ta” a decis ca nu mai vrea sa participe la finala. Conform regulamentului, am luat-o pe urmatoarea in clasamentul votului publicului (dar despre asta scriu pe larg miine)

Ioana ne-a adus cei mai simpatici ochelari de vedere. Ai lui Kinky Boot, pisica ei:)

Am intrat in comunitatea Bilbor si ma gindesc sa plec o tura la liniste cit mai muuuuuulta.

Am editat un super interviu pt tabu de iunie. “scoala vietii” facuta de cei mai misto filosofi

Am venit pe jos acasa – de linga gara de nord pina linga british council.

m-am dus sa-mi iau de mincare si am plecat doar cu smochine, fistic si, pentru ca tot am editat un text despre efectele unei anume marci de cereale, o punga mare de cereale. (vreau sa testez pe bune daca livreaza ce zice in textul pe care l-am editat pt tabu de mai. va anunt peste 2 sapt, cu riscul de a se supara clientu’ :) )

pe strada mea am gasit o pisica super simpa.

Si cind am ajuns acasa am descoperit ca a inceput sa infloreasca minunea de copac din dreptul balconului meu. Pawlonia, copacul printesei.

1203

Elena Mihaila – jurnal de intern la Tabu – AMR 3 sapt

saptaminile acestea sunt foarte grele si aglomerate pentru echipa Tabu. pe linga noua revista – numarul de iunie – la care am inceput sa lucram, avem un mega eveniment vineri in piata universitatii , organizat tot de noi.
e iures in redactie, n-ati vrea sa fiti aici cind se incing spiritele.

Elena Mihaila, interna noastra, s-a obisnuit cu atmosfera asta, dar eu abia astept sa o aud ce mai spune simbata cind incheiem saptamina de foc.

iata jurnalul ei de saptamina trecuta

Vedem coperta, apreciem articolele bine scrise, facem ochii mari la pictorialele glam şi rar ne gândim la echipa din spate şi la munca depusă într-o lună. Furnicuţele se agită, caută ineditul pentru noi, iar azi se ia totul de la capăt. Şedinţa pentru numărul de iunie începe…

Aud un “a început şedinţa de 13 minute”, asta ca un *nudge nudge* că se întârzie. Oamenii râd, vorbesc la telefon, un “nu pot să cred, am vărsat cafeaua” rupe şirul gândurilor. Se aud tocuri, îşi face loc şi un gossip mic în legătură cu ce s-a întâmplat la Recesionista Club Event, clătite şi continuăm…

“Hai să facem şedinţa afarăă! Uite ce frumos şi cald este.”

Ne mutăm afară, cu scaune, pernuţe, gustări, cafea şi alte mici dependenţe cotidiene. Atmosfera se încălzeşte, se stabilesc subiectele pentru numărul următor al revistei, coperta, interviurile şi shootingurile. După o perioadă, vremea nu mai ţine cu noi, auzindu-se un “a trecut norul de la vulcan pe deasupra”, urmat de câteva zâmbete. La finalul şedinţei de redacţie, bătrână natură ne dă un brânci -“hai fiecare la treaba lui, ajunge cu lăfăiala”. Numai lăfăială nu este, acum începe partea grea: research, telefoane, draft-uri, deadline-uri…

De obicei lumea se vaită când este prea cald în redacţie, dar venind de afară tremurând, acum este “mai mult ca perfect”, cum învăţam când eram mici la lecţia despre verb. La biroul lui, fiecare îşi vede de deadline şi uite aşa se mai termină o zi. Furnicuţele mai harnice pleacă fiecare spre furnicarul ei, cu gândul la ce trebuie făcut pentru data viitoare.

Familia Tabu este una unită, au trecut prin multe împreună şi deşi mai sunt divergenţe asta se întâmplă pentru că vor ca totul să iasă bine, să evolueze. De data asta am ales să povestesc o singură zi din redacţie, dar asta nu înseamnă că săptămâna s-a terminat fără ca eu să primesc una din cele mai complexe sarcini de până acum. Un mic proiect despre care o să povestesc săptămâna viitoare. Abia aştept! Albumul de familie se mai completează cu o amintire.

Elena Mihaila, 25 aprilie

aici restul jurnalului de intern

945

nu stim sa ne verbalizam sentimentele

de ieri seara citesc Patrimony – cartea lui Philip Roth despre moartea tatalui sau. pindesc cartea de ceva vreme si, cum am gasit-o ieri la libraria Anthony Frost, m-am inchis in casa, la citit.

*
azi noapte aveam o durere crunta in stomac de la cele pe care le citeam, dar si un gind: desi suntem singura specie care vorbeste, nu stim sa ne verbalizam sentimentele (oricare ar fi ele) intr-o forma cit mai exacta, cit mai fina, pentru ca -astfel – sa ne fie mai bine in relatiile cu ceilalti.
sunt citiva care pot pune in cuvinte nuantele din lumea noastra interna, dar chiar si ei reusesc sa surprinda doar o parte din ea.

il iubesc pe Roth, e unul dintre cei citiva. Patrimony e un exemplu magistral despre cum un caz foarte particular – moartea parintelui autorului – poate sa se transforme intr-o analiza a familiei, societatii si sentimentelor noastre. fara sa aiba pretentia ca analizeaza ceva.

*
draga Oana Boca, daca Polirom traduce cartea asta, ai o pag de reclama pt ea, gratis, in Tabu.

*
mai am citeva pagini din carte, dar nu vreau sa o termin inca.

1042

Un Vis de 10 ani: Cel mai curajos concurs al verii

Vinerea viitoare mi se implineste un vis de acum 10 ani☺

Pe 30 aprilie, la Universitate o tinara va face proba curajului ei. Se va spala intr-o cabina de dus suspendata deasupra Bucurestiului. La ora 9 dimineata.

E un concurs Tabu, sustinut de Radio Zu si realizat cu participarea exceptionala Dove, dar istoria din spatele lui e una foarte foarte personala.

*
Acum 10 ani, chiar pe vremea asta, la sfirsitul lui aprilie ne pregateam sa lansam Europa FM.

Am facut multe propuneri atunci despre cum sa atragem atentia asupra statiei si, cum la radio morning show-ul e cheia, am propus sa facem un matinal inedit cu o gazda speciala: o tinara care face dus in mijlocul bucurestiului.

Din mai multe motive, interne si externe, nu ne-a iesit. Am suferit foarte mult atunci, pentru ca imi placea ideea si credeam tare in ea.

La fix 10 ani distanta am luat-o de la capat cu proiectul asta si totul pentru mine e incarcat simboluri.

*
pentru noi, Tabu, e momentul in care aratam tuturor inca o data ce putem sa facem. lucruri la care nici nu v-ati fi gindit. care sa va bine dispuna.

Buzdugan si Morar vor vorbi despre concurs, morningul facut de ei la Zu va gazdui tot concursul. Amindoi imi erau colegi in urma cu 10 ani.

Dove, partenerul care ne sustine, e prieten cu Tabu de 4 ani si ne-a fost alaturi de foarte multe ori.

*
acum suntem pe ultima suta de metri a concursului si oricare dintre voi poate alege fata care sa fie sub dus.

Exista trei finaliste (f frumoase), care merg saptamina viitoare la Radio Zu si se supun arogantelor baietilor. Iar voi, dupa ce le cunoasteti, va votati preferata.

Mi-ar placea sa ne vedem vineri dimineata, la ora 9, la Universitate.
Voi veti fi amuzati, incitati de curajul unei tinere domnisoare care face dus in public, intr-o cabina suspendata deasupra Bucurestiului. Eu voi fi emotionata pentru ca mi se indeplineste un vis.

Se indeplineste la 10 ani distanta, ca o confirmare a faptului ca daca ai incredere in ideile tale, gasesti o cale sa le duci la capat.

Si ca o maaare uimire pentru toti cei care in urma cu citeva luni credeau ca nu vom mai exista.

*

Partenerul nostru, Dove, lanseaza cu aceasta ocazie un gel de dus – Dove Visible Care cu Nutrium Moisture si n-o sa va vina sa credeti, dar tineam asa de mult la ideea mea, incit n-am vrut sa le propun proiectul pina cind nu am testat produsul lor sa vad daca livreaza ceea ce promite :) (piele vizibil mai catifeleta dupa 7 zile de utilizare)

Noroc ca e chiar misto, plus ca suntem prieteni vechi si-mi stiu felul de a fi, asa ca nu s-au suparat pe impertinenta mea.:)

*
Imi doresc f tare sa fiti vineri acolo sa va bucurati impreuna cu mine.

cal alb

pe la mijlocul saptaminii trecute am visat un cal alb. zbura si a venit la mine, l-am atins pe bot.

m-am trezit ca si cum as fi fost intr-un basm si in zilele urmatoare, oricit de multa treaba as fi avut, oricit de multa presiune ar fi fost pe mine si in jurul meu, am fost extrem de senina si de linistita.

aseara am primit filmuletul asta.
vi-l dau si voua: Sa aveti o saptamina senina.

934

am plins la “Scirba” de Florin Serban

uite o minunata dovada de prietenie barbateasca.
trece prin toate rindurile astea, ti se opreste mai intii in git, apoi in stomac.

*
transcriu aici tot textul lui Florin, ca sa fiu sigura ca nu va impiedica un click pe un link sa cititi pina la capat. textul a aparut pe gindul.info

Scirba

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula “Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul “Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: “Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. ”

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut “ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici “rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă “Poate să joace şi un tigan în film?” “Da”. Chilibar insistă: “Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: “Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. “Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune “Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” “Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: “Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” “Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… “Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: “Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” “Hai Papan…”sşi gata. “Motor!”. “Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. “Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: “Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. “Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui un buletin. Au apărut promisiuni de ajutor, de înscriere la şcoală, etc. Promisiuni peste promisiuni. Din când în când şi ajutoare.

În timpul ăsta Papan căra apă pentru o florărie galeată după găleată, dădea zăpăda la o parte de pe maşinile parcate sau din faţa caselor bogaţilor. Apoi a mers la Berlin. A primit nişte bani şi în prima zi şi-a cumpărat dulciuri de 30 de euro. Şi două zile a mâncat doar ciocolată şi a băut doar Pepsi. “Ăsta a fost visul meu de mic, să mănânc ciocolată toata ziua.” S-a întors în Bucureşti şi când a văzut că nu mai e zăpadă a înjurat “…. mă-sii. Eu ce mai muncesc acuma?”. Lucrurile s-au schimbat… Promisiuni şi mai multe, interviuri peste interviuri, iar promisiuni. În timpul ăsta Papan trăia, se îmbrăca frumos pentru interviu apoi se întorcea la copil şi la nevastă şi căra apă, descarca lemne… În sfărşit, o slujbă. “Peste 5 zile te angajezi.” Sună telefonul. “Cum comentaţi faptul că Papan a fost arestat azi-noapte? A spart un apartament în Ianuarie, înainte să meargă la Berlin.”

Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să ma bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.

M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU.

Ce i-am promis atunci rămâne promis indiferent ce s-ar întâmpla. O să facem un film, iar pe afiş o să scrie “CHILIBAR PAPAN în ….” cu litere de-o şchioapă, mai mari decât toate titlurile astea de-acum la un loc. Şi abia atunci nu o să îmi mai fie scârbă.

Florin Serban, regizor

*
azi il iubesc pe Florin Serban, din tot sufletul meu

cum imi fac playlist nou:)

in zilele/noptile in care am de stat mult la computer si am nevoie de un fundal muzical care sa ma surprinda, dau anunt pe twitter/facebook ca primesc cintecele de la cine are de dat.

citeva ore bune am playlist nou si descopar incintata cintece de care nu stiam sau imi reamintesc melodii care-s asociate cu senzatii personale.

e un joc tare frumos, pentru ca nu stiu ce gasesc la capatul link-ului pe care-l primesc.

azi am facut citeva descoperiri tres simpa.

iata 2, enjoy its

1266

Optimism 2010, vazut din partea cealalta

n-am mai vorbit in public la o conferinta de 6 ani. si niciodata n-am vorbit despre un lucru atit de personal. a fost deci f consuming si le multumesc prietenilor si colegilor care s-au aflat in sala pentru ca m-am sprijinit adesea in privirile lor.

aici e articolul lui manafu care – pentru ca a insemnat mult pentru mine in perioada grea a revistei tabu – m-a fct sa accept rugamintea lui de a face marturisirea publica despre cum mi-a fost in zilele alea..

aici e editorialul care anunta iesirea din trustul Catavencu a revistei tabu si facea trimitere la saltul cu parasuta.

Pentru cei care au fost la Optimism 2010 restul nu mai e un mister; pentru ceilalti… cind apare inregistrarea povestirii mele o sa o pun pe blog.

Acum 3 lucruri “altfel” de la Optimism 2010.

1. unul dintre mai misto oameni din sala aia a fost Mircea Cristat. Nu l-ati vazut la fata, dar v-a distrat tare. A fost prezent suta la suta – cu trup si minte – la fiecare dintre prezentari. A dansat, a participat la jocurile speakerilor si-a amuzat lumea. Si-a depasit cu mult sarcina zilei respective. S-a facut iubit si-a dat viata unui spirit, doar pentru ca si-a facut bine datoria, cu constiinciozitate. E un exemplu f bun despre cum un om bun sfinteste orice loc si orice job.
E tinarul care a transpirat intens intre buretii lui Gus, mascota Gusto. A mai fost o singura data “mascota” – a fost Cocosul Nationalei de fotbal – dar stiu ca e un Gus minunat si o sa mai distreze lumea in aceasta ipostaza.

2. din spatele lui Johannes magiile se vad diferit. As fi vrut sa nu inteleg care e smekeria cu masa plutitoare. Magia trebuie sa ramina magie.

3. din fata publicului lucrurile sunt la fel ca si din sala. Aceeasi timiditate si rusine la o intilnire noua. So, relax. Daca va place, sau nu va place, o prezentare si vreti sa vorbiti cu speakerul, nu ezitati. O sa vrea sa va simta mai aproape, dupa ce s-a expus cu totul sub lupa privirilor voastre.

P.S. draga Manafu, acum ca suntem chit, vreau sa iau avans si sa-ti fiu din nou datoare: vreau sa vorbesc si la optimismul viitor. Promit sa fac lumea sa rida… o sa vorbesc despre…sex:)

P.P.S multumesc mult pentru zecile de mesaje & mailuri de dupa. mi-a luat o jumatate de noapte sa raspund la toate, dar am raspuns cu f f mare drag.

*

Optimism – este un eveniment care urmareste conceptia asupra vietii dominata de incredere in viitor si in oameni. Tendinta de a vedea partile pozitive ale oamenilor si ale realitatii – un eveniment organizat de Evensys si alimentat de Gusto.

Zgomote – Povestirea pe care n-am sa o scriu vreodata…

…sau cum puteti sa stati in casa mea o saptamina

Daca as avea un milligram din talentul lui Raymond Carver as scrie o povestire care s-ar numi Zgomote.

*

Ar fi despre o tinara care incepe sa auda zgomote ciudate in garsoniera de deasupra ei.
As descrie zgomotele crescind tensiunea… mai intii sunete de pahare care cad si se sparg, peste citeva zile zgomote mai puternice, ca de mobile rasturnate.

Din cind in cind, de sus, s-ar auzi televizorul. Pe un post de stiri. Semn ca evenimentele din casa de deasupra s-au mai linistit.

Dar cind linistea ar parea solida, s-ar auzi din nou zgomote dure; bara de fier care se loveste de dusumea cu toate vibratiile pe care le da ecoul din tavan si din structura materialului din care e facuta bara.

Tinara s-ar enerva si-ar gindi lucruri rele (linistea ei pretioasa e tulburata acum de zgomote dubioase), dar curiozitatea ei ar creste: “deasupra statea o pensionara… n-am mai vazut-o de ceva vreme… cine oare s-a mutat de face asa de multa galagie?”

Intr-o dimineata ar auzi rostogolindu-se pe scari ceva metalic, provocind un zgomot asurzitor. Nervoasa ar parcurge holul in viteza si – ar deschide usa cu un arsenal de vorbe cetatenesti pregatite.

Pe scari ar vedea-o pe doamna A. adunind cu grija gunoaiele rasturnate odata cu galeata pe care vroia sa o coboare in pasi mici si mult prea lenti, catre tomberonul din curte.

A. ar purta o basma portocalie ca sa-si ascunda calvitia de la chimioterapie, ar avea cu 15 kg mai putin si gesturile ei ar fi stingace si tremurinde.

*
n-am niciun pic din talentul lui Carver si n-am sa pot scrie niciodata povestirea asta, dar daca va simtiti mai talentati decit mine si promiteti sa scrieti ceva care sa RAMINA, va pot lasa sa locuiti in garsoniera mea o saptamina.

1464

De Pasti – Doamne Doamne nu da cu parul, dar…

mi-am promis ca in primele doua zile ale acestei vacante de Pasti ( noi avem liber de vineri pina luni, inclusiv) voi sta in hamac la soare, nu voi rosti niciun cuvint, nu voi deschide calculatorul, nu voi raspunde la telefon si voi lenevi ca o pisica alintata.

Zis si facut. Am impachetat bagajele pentru plecat la loc linistit cu soare si hamac si, pe ultima suta de metri, am facut o escala la Egoist Wellness pentru o ora de masaj si inca una de gimnastica medicala. Sa mai rezolvam un pic din tensiunea dintre omoplati obtinuta din multele ore de stat pe scaun la computer.

*
Si-am intrat pe miinile Ralucai. Pe cuvint ca avea niste miini f fine si f delicate si mi-a plct f mult la masaj chiar daca imi apasa pe niste puncte care pareau ca-s pietricele printre omoplatii mei, asa se auzeau cum plezneau.

Toate bune si frumoase, numai ca la 5 ore dupa gimnastica mea, nu ma mai puteam misca deloc.
Tricoul parea ca lasa o tona pe umerii mei, hamacul era precum cutitele fachirilor.

*

Prima noapte a fost un cosmar. Am dormit in pozitie aproape verticala, intre multe perne care – obligatoriu!!! – nu aveau voie sa-mi atinga omoplatii.

Dimineata totul a devenit o cursa cu obstacole. Ma durea (ma mai doare inca) fiecare muschiulet care are o cit de mica legatura/conexiune cu spatele.

Spalatul pe dinti? – mai greu decit decatlonul la olimpiada.

Imbracatul? – 1000 de metri garduri cu tzepi. (stiu, nu s-a inventat proba asta, dar o cunosc eu pe pielea mea. Habar nu aveti citi muschi se pun in folosinta cind se incheie un sutien!)

Mincatul? – maraton curat ( supa la cana, ca sa nu fac un traseu prea lung – dus intors – cu lingura )

Legatul sireturilor? – “Ce vrei ca sa ma legi? Dau orice! Hai te rog. Te rog foarte mult”

Acum cind miscarea degetelor nu mai pare ca-mi zdruncina ceva din creieras, ma gindesc ca aceasta suferinta in vacanta de Pasti e un semn de la Doamne Doamne pentru cine stie ce nefacuta am facut :)

*
Aaa, o parte din pietricelele dintre omoplati au plecat de acolo, dar pe bune daca nu as fi putut dezvolta o relatie de prietenie cu ele… puteau sa fie si ele mai prietenoase si mai politicoase la plecare.

Vestea nashpa e ca tre ma mai duc la Raluca, sa mai executam o tura de masaj si gimnastica medicala :(

P.S. Scriu asta din hamac. nu mai e soare si e racoare, dar… mai am o zi de vacanta.

1684

Draga Marius Manole…

Dupa cum stii te-am vzt in seara asta in Oscar si Tanti Roz. A fost un pic cam lunga piesa, dar…

In primele 10 minute imi venea sa ma urc pe scena si sa bag mina in parul tau, cu gestul ala timpit pe care-l fac adultii ca sa-si arate dragostea pentru copii: ciufulindu-le bretonul.

Mai tirziu, imi venea sa ma urc iara pe scena si sa-ti spun ca daca e nevoie te apar eu de fantome, te iau la mine acasa.

Si, si mai tirziu, cind stiam ca vine sfirsitul mi-am spus mie: “Las ca vin aplauzele si se termina totul. N-are cum sa moara ca o sa iesim noi la bere… si o sa ne distram …”
Ca acu’ vreo 2 ani cind interpretai cu Afrim intr-o circiuma rolurile voastre din Luna Verde…

Am plecat pe jos catre casa si-am oftat tare si des. M-am gindit ce as fi facut eu cu textul asta. In toate variantele din mintea mea, tu erai Oscar si Dna Pellea era Tanti Roz.

Aaa, si m-am mai gindit ca n-am mai scris de multa vreme de tine la revista. Mi-am promis ca o sa recuperez.

Da’, ma rog, vorbim la telefon pentru asta:))

*
Marius Manole joaca la Teatrul Bulandra rolul copilului Oscar in virsta de 10 ani, in piesa Oscar si Tanti Roz (dupa cartea omonima a lui Eric Emmanuel Schmitt pe care va rog din suflet sa o cititi, a aparut la Humanistas)

Premiile Gopo 2010 – ce am votat.

ca in fiecare an, am prestat si acum pentru premiile Gopo cu votul meu. subiectiv desigur. ca toate voturile/verdictele cind e vorba de o forma de arta, oricare ar fi ea.

cum regulamentul imi permite sa fac publice alegerile mele, iata-le:

FILM – POLIŢIST, ADJECTIV

REGIZOR – CORNELIU PORUMBOIU
POLIŢIST, ADJECTIV

SCENARIU – CORNELIU PORUMBOIU
POLIŢIST, ADJECTIV

ACTOR PRINCIPAL – FLORIN PIERSIC JR.
-
CĂLĂTORIA LUI GRUBER

ACTRIŢĂ PRINCIPAL – HILDA PÉTER
-
KATALIN VARGA

ACTOR SECUNDAR – VLAD IVANOV
-
POLIŢIST, ADJECTIV

ACTRIŢĂ SECUNDAR – TANIA POPA
-
AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR

CEL MAI BUN DOCUMENTAR – Lumea vazuta de Ion B

TINARA SPERANTA – Diana Cavallioti

muzica, make-up, scenografie, montaj – Concertul
costume – Calatoria lui Gruber

miine e Gala de decernare a premiilor si vom afla cistigatorii Gopo 2010.

*

desigur, eu inca nu m-am hotarit cu ce ma imbrac:)

1595

I love your smile

am lenevit toata ziua. am stat in pat si mi-am imaginat lucruri dintr-o lume perfecta.
apoi am mincat fistic. mai incolo piersici si, spre seara, pepene galben.

cam pe atunci mi s-a facut dor de Amelie Poulain. si-am revazut filmul.

dupa care Adriana mi-a trimis via facebook clipul asta.

a venit primavara:)

1416

De ce-l votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine

later edit: Ha! ce ma bucur ca a trecut mai departe. si ca au votat si prietenii mei. la cit de strins a fost rezultatul, orice vot a contat.

*
Ok, il votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine, desi n-am votat niciodata pe nimeni si m-am uitat din 2 in 3 la emisiune pina la aceasta editie.

Iata de ce il votez pe Dragos Bucurenci.

1. Nu are legatura cu intilnirea magica de anul trecut de la ziua mea pe care i-o datorez 100%.
2. N-are legatura nici cu faptul ca de 4 ani incoace cind vine editia eco, tabu de aprilie, ne auzim (cel putin) la telefon ca sa imi mai dea vreo idée
3. N-are legatura nici cu faptul ca – e ciudata viata, stiu – am descoperit acum vreo 5 ani ca suntem un fel de rude prin alianta (unchiul meu e nashul lui)

Il votez pentru ceva mult mai delicat si mai nuantat.

Il stiu pe Dragos de 5 ani, l-am vazut in multe contexte ca sa stiu ca este mega perfectionist, freak control, cu o teama teribila de a nu fi ridicol.

Stiu ca are un stilist care se ocupa de hainele lui tocmai pt a fi mereu intr-un brief atent stabilit, intr-o imagine pe care sa stie ca o controleaza.

Stiu ca-si pregateste cu atentie orice aparitie publica.

Stiu ca a facut cursuri de dezoltare personala (are si licenta pentru a preda niste cursuri din astea sofisticate) pentru a sti cum sa comunice mai bine cu ceilalti. Dar si asta e o forma de control.

Mai stiu ca are si o dorinta foarte mare de expunere si ca o controleaza si pe asta foarte atent (mai bine acum, mai cu scapari acum citiva ani, dar si asta e un semn al perfectionismului lui)

Asa ca, participarea lui la emisiunea Dansez pentru tine mi se pare o bariera aproape imposibila pe care si-a impus sa o treaca: sa se lase in voia sortii si sa riste sa greseasca in ochii a milioane de oameni.
Pentru unul ca el, e un adevarat cosmar numai gindul ca ar putea gresi. Singur, fara spectatori.
Va dati seama ce presiune e in capul lui cind stie ca are milioane de ochi care-l privesc?!

Il votez pentru ca stiu ca daca trece de duelul asta, o sa depaseasca un pic de bariera aceasta a autocotrolului obsedant. O sa invete sa se relaxeze pe ringul de dans si o sa inceapa sa se distreze cu ceea ce face.

Si e o victorie mare. Pe care, uneori, o doresc si pentru mine.

Daca va recunoasteti cumva in povestea asta, ati putea trimite si voi un sms cu textul “Dragos” la 1276.

P.S. Nu, Dragos nu stie ca am scris asta. Descopera si el, ca toata lumea, direct pe blog textul. Mi-l si imaginez un pic panicat “vaaaai, scrie cineva despre cum sunt eu de fapt?!”
Haidi bafta!

1907

just my perfect day

Astazi a fost ziua mea libera dupa 20 de zile de munca non stop, inclusiv week endurile (cind veti vedea Tabu de aprilie veti intelege de ce:) )

Initial am vrut sa ma duc la mare si sa stau pe o plaja pustie sa nu aud si sa nu vad pe nimeni.
Mi-a zis un prieten ca va ploua, m-am incruntat la el crezind ca glumeste, dar ma bucur ca am ramas in Bucuresti.

asa a aratat ziua mea libera

ora 10. coafor. rasfat:)

Ora 11.30 prin ploaie, aiurea pe strazi.

Pe Lipscani, un domn rupe cozonaci dintr-o punga si-i arunca pe o tabla patrata.
-Buna dimineata, ii spun uitindu-ma curioasa la cozonaci.
– Buna dimineata, imi raspunde el si continua dupa ce vede privirea mea mirata “Expira astazi.” Si-apoi se uita in sus.
Citiva porumbei zboara spre noi si domnul imi zice.
“Pleaca, te rog. Sa nu se sperie.”

Arunca in graba si ultimele bucati de cozonac, apoi se indeparteaza. In citeva clipe, zeci de porumbei stau pe tabla patrata de aluminiu.

0ra 13.00 supa fierbinte si liniste deplina, la adapost de ploaie.

0ra 14.30 cafea peppermint si praji cu fructe de padure.

Ora 17.00 cartile lui Cristian Tudor Popescu in cautarea unui fragment despre cum cind moare cineva drag crezi ca lumea se prabuseste, dar de fapt a doua zi soarele straluceste la fel si nici macar apa din lacul din fata casei nu se zbirceste un pic. Nu l-am gasit inca, dar mai am doua carti (din 5 ) de parcurs.

Ora 19.00 Jocul Ielelor la Teatru National

Am mai vazut piesa, dar mi-era dor de Vlad Ivanov si cum s-a nimerit sa joace astazi, in singura mea zi libera dupa multa vreme, mi-am zis ca trebuie sa ma duc.

Vlad a fost minunat (mi-am adus aminte ca n-am votat inca pt Gopo, ceea ce voi face in seara asta), mi-am reamintit ce femeie frumoasa e Ilinca Goia si cit de actual e textul lui Camil Petrescu.

Altfel, in sala amuzament. Domnul din stinga mea a dat sms-uri non stop, batrinii din dreapta mea se credeau personaje in piesa si comentau “Asa, f bine. Spune-i ca stii ca te inseala”.

P. S. Da, stiu. N-am venit la vizionarea “Eu cind vreau sa fluier, fluier”. Am vrut sa-mi petrec ziua libera departe de toti si toate, pe limba mea.

982

eveniment- Capriciile lui Goya la MNAR

Faimoasele gravuri ale lui Francisco de Goya, Capriciile, ajung la Bucuresti pentru 2 luni.
Am vazut expozitia la Roma, e minunata. Nu trebuie sa o ratati.

Mai jos detaliile din comunicatul de presa.

Muzeul National de Arta al Romaniei, Ambasada Regatului Spaniei in Romania si Institutul Cervantes din Bucuresti va invita joi, 25 martie 2010, orele 18.00 la vernisajul expozitiei Fatete ale constiintei. Capriciile lui Goya.

Expozitia prezinta cele 80 de gravuri din celebra serie a Capriciilor, realizata de Francisco de Goya in perioada 1797-1799. De un mare impact vizual, aceste gravuri suscita interesul nu numai datorita valorii artistice, dar si datorita mesajului moral si titlurilor incitante – cel mai cunoscut fiind Somnul ratiunii naste monstri.

Capriciile lui Goya sunt in fapt o acida satira sociala. Primele 36 de imagini ating teme precum dragostea, casatoriile de convenienta, prostitutia, lacomia s.a. Gravurile de la 37 la 42 contin scene in care personajele principale sunt magarii, ca efigii ale imposturii in diverse domenii ale vietii publice si private. In ultimele 38 de planse, Capriciile dezvaluie o lume supranaturala, populata de spirite, vrajitori, calugari si creaturi monstruoase.

Continutul critic al Capriciilor a provocat nemultumirea Inchizitiei, fapt care a blocat raspandirea gravurilor. Plansele au fost retrase rapid din vanzare, iar Goya a daruit regelui placile gravate precum si exemplarele nevandute, salvandu-se astfel intreaga serie.

Expozitia ramane deschisa pana pe 30 mai 2010 si este insotita de manifestari conexe.

967

zero degrees – akram khan

cind gindurile nu vor sa plece din cap, le dai afara punind altceva in loc.

in seara asta eu pun “zero degrees” by akram khan, un show despre ce fac sufletele cind se afla pe drumul dinspre viata spre moarte.

in octombrie akram khan monteaza din nou la londra. gindul ca o sa ma duc sa-l vad, ma face sa zimbesc. putin.

1186
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!