Tag : carte

cover inarittu carver birdmanBirdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Birdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Unul dintre filmele cu cele mai multe nominalizari la Oscar din acest an, Birdman (9 nominalizari, printre ele cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun actor in rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine) , are ca punct de plecare o nuvela scrisa de Raymond Carver in 1979 si publicata in 1981 pe nume “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.

In film un actor ajuns la 50 de ani, care a fost cindva faimos pentru ca a interpretat rolul unui super eroi pe nume Birdman (jucat de Michael Keaton, primul Batman in creatiile cinematografice ale lui Tim Burton – 1989 ), vrea sa monteze pe Broadway piesa lui Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”, un proiect in care e si regizor si actor.

Cum cartea care contine si nuvela “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire” nu se mai gaseste in librarii, iar biografia lui Carver nu a fost publicata in Ro ( a aparut in 2009, poate acum cu cistigarea multor premii pentru film, Carver devine mai interesant si se traduce si biografia), am sa transcriu mai jos citeva fragmente din A writer’s life – biografia lui Carver, fragmente care fac referire la momentele in care a scris nuvela care e cheia filmului.

Pentru cei care au indragit filmul aceste informatii (completate cu italice in romaneste, cu trimitere la film) ar putea fi o perspectiva noua de a aprecia munca scenaristilor si a regizorului filmului BIRDMAN, si, poate, isi vor dori sa-l revada.

***

ideea nuvelei Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire, al carei titlu intial era Beginners, i-a venit lui Carver in timpul conversatiilor pe care le purta cu cea de-a doua sotie a sa, scriitoarea Tess Gallagher, in compania prietenilor pe care si-i facusera in El Paso – Herb si Sherry. Ray si Tess s-au mutat in El Paso pentru ca Ray a primit job de profesor la Universitatea din oras. Tess era deja o scriitoare foarte apreciata, detinatoarea unei burse Guggenheim (se cunoscusera la un congres literar cu 2 ani inainte de a incepe o relatie, la momentul respectiv Ray era separat de prima sa sotie Maryann cu care avea o fata, Christine) .

noii lor prieteni, Herb si Sherry aveau sa marturiseasca mai tirziu despre serile lor de conversatii

“On these occasions, many noticed that Ray and Tess were devoted to each other, and she was protective of him. Gallagher appear to be so nurturing of Ray that some feminists on the faculty wondered aloud why a writer of her stature would set her own work and career aside to “nurse” him.”

(in filmul Birdman, actorul care vrea sa puna in scena piesa lui Carver este separat de sotie, are o noua iubita care e colega lui de scena care sta in umbra succesului lui) 

“…there are conversations from which Carver built his signature short story ” what we talk out when we talk about love”. While no one claims that the story is an exact portrait of particular people, fellow travelers from those days agree that Herb was certainly the model for the story’s Mel McGinnis. In June 1980, about the time Ray was finishing the story, the original Herb gave up alcohol. After the story appear in book form, Herb wrote to Ray to thank him for his encouragement to become sober.”

(…)

On May 26, the day after Ray’s forty first birthday, twenty years old unmarried Christine Carver gave birth to a baby girl and named her Windy Michelle. ” I am a granddad now”, Ray wrote to Ford ( nota mea. Ford e unul intre prietenii sai, Christine e fiica din prima casatorie, care nu locuieste cu el)

(in film personajul principal, actorul care regizeaza piesa,  are o fiica – Sam, de 20 si ceva ani – care ii e asistenta personala  pentru ca actorul simte nevoia sa recupereze o relatie incompleta tata -fiica)

(…)

in toamna lui 1980, Carver trimite o colectie de povestiri catre prietenul sau Gordon Lish ca sa i le editeze intrucit vrea sa vorbeasca cu o editura sa i  le publice. unele sunt scrise inainte de 1977, in perioada in care era alcoolic si vorbesc despre ratare, despre iubiri pierdute, despre cupluri de toate felurile.

manuscrisul pe care i-l inmineaza direct lui Lish (si el scriitor, colaborator la Esquire SUA,  erau prieteni de mai bine de 13 ani) poarta titlul ” So Much Water So Close to Home”, iar Ray ii explica ” everyone is drowning, not only in faraway rivers but near to home.” la aceasta versiune de  manuscris cei doi se vor referi cu numele Versiunea A

citeva luni mai tirziu, pe 10 mai 1981, in timp ce Lish munceste la editarea povestirilor lui, Ray ii scrie:

“I want them to be the best possible stories… Not to worry about money… be enough, you know to have Knopf do a book of mine and have you as my editor. So open the throttle. Ramming speed”.

pe 23 iunie 1981, Raymond Carver primeste manuscrisul “version B” – “comprised Ray’s typescript (A) with Lish’s editing in felt – tip marker running though and above type lines. Lish hs already arranged to have I retyped.”

“The collection looks terrific,” Carver wrote Lish, “though I haven’t been able to read much more than the title page – which title is fine, I think, YES”.

The new title supplied by Lish was “What We Talk About When We Talk About Love” a line Lish tweaked from dialogue spoken by the cardiologist in the story Ray called Beginners. -...it ought to make us all feel ashamed when we talk like we know what we were talink about, when we talk about love

(…)

dupa ce Carver a facut corecturile recomandate de Lish si i-a trimis o noua copie a manuscrisului, s-a intimplat ceva straniu. Pe 7 iulie, Lish i-a trimis o noua versiune, numita  C , a manuscrisului care avea editari dincolo de orice discutasera. In arhivele corespondentei dintre ei nu exista nimic care sa explice aceasta versiune C care sare din tipare, iar biografa lui Carver, Carol Sklenicka face tot felul de presupuneri: fie Lish a pierdut manuscrisul primit de la Carver si a continuat sa editeze peste B-ul pe care i-l trimisese, fie a muncit si dupa ce i-a dat manuscrisul si n-a mai asteptat un raspuns de la el.

in corespondenta dintre ei apare insa pe 14 iulie, dupa ce Carver  a studiat toata noaptea noul edit pe care il primise, o scrisoare catre Lish

“You are a wonder, a genius…and there’s no doubt of that, better than any two of Max Perkins, etc. etc. And I’m not unmindful of the fact of my immense debt to you, a debt I can simply never, never repay. This whole new life I have, so many of the friends I now have, this job up here [teaching creative writing at Syracuse University], everything, I owe to you… even though they may be closer to works of art than originals and people will be reading them 50 years from now… This whole new life  I have… everuthing, I owe to you for WILL YOU PLEASE”.

 

“I’m afraid, mortally afraid, I feel it, that if the book were to be published as it is in its present edited form, I may never write another story, that’s how closely, God Forbid, some of those stories are to my sense of regaining my health and mental well-being.”

Ce facuse Lish? scurtase cu 50% tot manuscrisul, schimbase titluri de la  10 dintre cele 17 povestiri, iar finalul de la 3 dintre ele fusese rescris integral. Multe dintre povestiri in varianta lor lunga fusesera publicate in diverse reviste de specialitate, iar Carver a inceput sa se intrebe cam citi ani de pauza sunt necesari intre cele doua versiuni pentru ca viitorii cititori sa nu fie deranjati de diferente.

(in Birdman, actorul regizor are o relatie similara cu agentul managerul lui care incearca sa-l tina pe linia de plutire si sa-i impinga limitele/ uneori sa-l manipuleze, ca sa-si duca proiectul la bun sfirsit)

Pentru o vreme insa, prietenia lui Carver cu Lish a intrat in impas pentru ca nevoia de validare si de continua confirmare a lui Carver (accentuata dupa perioada de alcoolism) n-a fost pe deplin satisfacuta cu un asemenea edit drastic.

Lish si-a justificat decizia pentru acest edit foarte dur pe seama protectiei pe care si-o dorea pentru prietenul lui, Carver cistigase National Book Award cu “will you please”, iar Lish stia ca acum scriitorul trebuie sa vina cu ceva mult mai puternic si mai mare. pe citeva saptamini a fost o corespondenta foarte dura intre cei doi, Carver dorind sa fie reintroduse citeva fragmente din povestirile draftului B, Lish n-a cedat, iar Carver, ca sa fie impacat cu sine, a publicat aceste povestiri in versiuni mai lungi in revistele glossy americane, la citiva ani de la aparitia cartii.

(in filmul BIRDMAN, personajul principal are o disputa serioasa cu colegul de scena care ii modifica versiunea sa asupra spectacolului si , in cele din urma, se lasa purtat de val si dezvolta chiar mai mult decit sugerase respectivul)

***

cartea “What We Talk About When We Talk About Love” a aparut la mijlocul lui decembrie 1981 si, imediat, New York Times l-a rugat sa scrie un eseu despre cum se scriu nuvelele, prozele scurte.  pina in Mai 1082 cartea s-a vindut in 15.000 de exemplare, imens pentru o colectie de proza scurta si peste 20.000 de dolari in drepturi de autor. (fee-ul initial pentru care acceptase sa publice cartea a fost 5000 de dolari)

Christine Carver, fiica lui, i-a scris urmatoarea scrisoare dupa ce a citit cartea:

” I read the first story and the next and was so emotionally charged that I read every story and literally could not put it down until it was finised. That colection charges you with anxiousness. Every story is so tense, yet there is something to it. It’s love for the characters in some way – there’s not one character that you can downright despise. They are all human. You know what I’m saying? That’s another thing about my dad. He stayed true to his characters.”

*

dupa ce vedeti filmul ginditi-va si la povestea aceasta din culisele scrierii nuvelei care e “rama” – “scheletul” actiunii filmului. ginditi-va ca Inarritu a marturisit ca s-a gindit adesea la sinucidere in ultimii ani si la ce inseamna de fapt succes; la faptul ca filmul pe care l-ati vazut e despre ego si ambitia artistului de a ramine in istorie, dar si despre echipa din spatele artistului, precum si despre echipa din spatele acestui film… dar si despre lupta cu propria mediocritate.

si mai ginditi-va ca,  intr-un fel magic, Michael Keaton care e cel care-l joaca pe Birdman/actorul ratat care vrea sa obtina o noua validare si e gata sa-si dea viata pe scena pentru asta,se joaca si pe sine, il joaca si pe Carver, si pe Inarritu.

si probabil multi alti artisti din lumea asta.

*

Raymond Carver s-a nascut pe 25 mai 1938 si a murit pe 2 august 1988, dupa o lunga suferinta cauzata de cancer, boala pe care a tinut-o in mare secret. Ultima carte pe care a citit-o pe patul de moarte a fost “O confesiune” – o lucrare filosofica a lui Lev Tolstoi, in care acesta vorbeste despre moarte, sinucidere, sensul vietii. Carte pe care Tolstoi a scris-o la 50 de ani, virsta la care a murit Carver (si la care Inarritu a facut filmul Birdman care pune aceleasi probleme)

Pe 1 august, in noaptea de dinaintea mortii, Raymond Carver a rugat-o pe Tess sa-i puna filmul Dark Eyes, al lui Nikita Michalkov, dupa o nuvela de Cehov – preferatul lui pe care l-a studiat toata viata -; filmul /nuvela e povestea unui italian (un Mastroiani trecut de 50 de ani il joaca) care, aflat in vacanta cu sotia,  se indragosteste de o tinara care se afla intr-un mariaj dificil.

Editorul si prietenul lui, Gordon Lish implineste 81 de ani in februarie, locuieste in  Hewlett (New York). Dupa moartea lui Carver a inceput sa publice propriile sale scrieri, fiind considerat un scriitor de un mare rafinament. Pe vremea cind era la Esquire i-a publicat pe Nabokov sau Kundera, fiind recunoscut pentru flerul sau la descoperirea talentelor literare.

fragmentele transcrise mai sus sunt din cartea Raymond Carver – A Writer’s Life, scrisa de Carol Sklenicka. nu a fost tradusa la noi, dar o puteti cumpara de aici.

 

2330
163vorbeScrisoarea catre Mos Craciun a lui Corneliu Coposu

Scrisoarea catre Mos Craciun a lui Corneliu Coposu

Scrisoare catre Mos Craciun,

Dar cine ma asteapta darurile de la tine, hoinar ceresc si fara putere? eu nu vreau sa te vad, de-acum incolo nici macar in vis. Mi-oi fauri, din asteptarile inselate, un Mos Craciun mai tare, mai crincen, mai vrednic de infringerile mele. Il voi imodob cu spada. In dreapta lui voi implinta secure, si-l voi unge cu drapelul romanesc.

*
fragment din cartea Corneliu Coposu 163 de vorbe memorabile (aparut la editura Vremea), mai jos alte 5 citate din carte.

*
Sufletele mici nu se pot ridica niciodata la gindurile mari.

Oamenii care nu au avut niciodata curajul unei atitudini se imbulzez sa vorbeasca despre virtutile lor.

N-am nicio consideratie fata de oamenii care se cred mai presus de Dumnezeu.

As fi putut sa ma asez pe o adunare de bani, am avut conditii, dar nu m-au interesat. Cred ca sunt cel mai sarac om din Romania, neavind niciun metru patrat de pamint, neavind nicio actiune, neavind nicio casa proprie si nciun fel de proprietate. Asa ca nu o sa am probleme testamentare pentru ca nu am ce testa.

In puscarie, obsesia foamei transforma oamenii in animale. Dar am intilnit si spirite alese care au renuntat la propria hrana pentru a salva vietile semenilor in suferinta.

2891
toamnadimineata de dupa: suntem ceea ce sunt amintirile noastre

dimineata de dupa: suntem ceea ce sunt amintirile noastre

E dimineata de dupa. Dupa incrincenari, dispute, dupa ura generata de nedreptate si de umilita (pentru unii) si aroganta puterii pentru ceilalti.

E dimineata de dupa victoria bunul simt. Victoria emotionalului si a sperantei ca ar putea exista un model cu care sa fii mindru, cu adevarat.

Astazi o sa mergem la munca la fel ca in oricare alta zi; o sa vorbim cu colegii cu care nu impartim aceleasi opinii politice.

Si oricit de mare ne-ar fi bucuria – si ego-ul care spune “am avut dreptate”/ “i-am invins” – ar trebui sa ne aducem aminte ca am votat pentru decenta, bun simt, eleganta. Si ca odata cu votul nostru, ne-am facut si o promisiune ca si noi vom respecta asta, pentru ca ne-am ales un asemenea model.

Am votat pentru lucrul bine facut, care nu se face singur asa ca si de la noi, cei care am votat, trebuie sa vina lucrurile bine facute.

Am votat pentru bun simt si vom avea amintiri frumoase – poate cele mai frumoase – de la aceste alegeri.

*
Ieri in nebunia comentariilor legate de voturi am luat o pauza ca sa citesc o bucurie de carte “Suntem ceea ce sunt amintirile noastre” _ Marin Moraru. O biografie atipica a marelui actor Marin Moraru. ( a aparut la Editura ALL, anul trecut, e realizata cu participarea jurnalistei Maria Capelos)

Coincidenta, in aceasta carte, am gasit fragmentele de mai jos pe care mi-ar placea sa le cititi.

Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt. Dupa 1989 insa, libertatea mea trebuia sa aiba un halou mai mare decit a ceilulalt, asa s-a inteles. Dintotdeauna, omul a considerat ca libertatea lui este mai mare decit a celuilalt. A fost ingradit vreme 50 de ani, timp in care haloul lui era la doar doua degete de el. Acum vrea un halou mai mare, de 10 metri, cu o libertate gestuala nemaipomenita si nu mai permite nimanui sa nu-l deranjeze.

Libertatea mea e libertatea mea, totul e in zona libertatii mele si nu mai permit nimanui nimic. Toleranta nu mai exista.
Am fost uimit cind am vazut in Germania un neamt care statea la stop la ora trei noaptea, desi nu trecea nicio masina. Eu nu as fi facut asa in vecii vecilor. Era rosu, nu trecea nicio masina, dar el statea la stop! La noi se trece cind e rosu ziua-n amiaza mare si strada este in plina forfota de masini.

*

Romanii din diaspora sunt dornici sa auda vorbindu-se romaneste, mai ales de catre cei care vin din tara, ca altfel ii aud si pe romanii de acolo. Dornici sa-si arate rezultatele ca pe o justificare a gestului de a-si parasi tara facut cindva, dornici sa-si prezinte infaptuirile. (…) Dar oricit ar incerca sa se justifice, nu rezolva problema, pentru ca in strafundul sufletului lor nu se simt bine, nu se simt impliniti.
Sufletul lor nu este acolo. Desi zimbesc, rid, ne arata cit de bine le e, nu le este deloc bine. Toti duc dorul tarii si in sufletul lor regreta ca nu sunt aici. Desi copiii lor sunt bine, au casa, piscina, masina, frigidere pline, nu este de ajuns. Sufletul lor e gol.

*

Ce m-a uimit cel mai tare cind am fost in America au fost ochii oamenilor. Aveau in ei o liniste fantastica si se vedea ca reflecta exact ce erau acei oameni. Nu aveau teama, nu aveau atitudinea aceea ascunsa, n-aveau dureri, micsorari, nu mergeam pe dupa ziduri, nu aveau de la stomac, erau ei. Asta m-a distrus. (…) Asa se face ca m-am inchis in mine si vreme de doua luni nu am mai scos niciun sunet.

(n. mea. era vorba de un turneu la Washington in 1978)
*

Avem nevoie de iubire la orice virsta. De fapt iubirea reprezinta bagarea in seama. daca cineva nu te baga in seama inseamna ca nu tine la tine, ca nu esti important pentru el. Si-atunci te retragi, stai singur in coltul tau, oamenii ti se par uriti si totul devine foarte complicat. Doar un suflet deschis poate sa treaca linistit prin lumea asta. Un suflet deschis si curat. Daca nu ai nimic de ascuns fata de ceilalti e bine.

5169
locuriLocuri – Stefan Caltia, de luni in librarii

Locuri – Stefan Caltia, de luni in librarii

in aceasta seara am fost la lansarea albumului de arta Locuri- Stefan Caltia la Muzeul de Arta din Timisoara, acolo unde pina pe 5 decembrie se afla si lucrarile maestrului.

a trebuit sa vorbesc la lansare si m-am chinuit mult pina sa gasesc o structura, o forma care sa poata contine referinte la mai multe laturi ale personalitatii maestrului Stefan Caltia.

inainte de ceremonie mi-a daruit albumul cu autograf si o mapa cu desene. nu stia despre ce o sa vorbesc dar unul dintre desene se numeste “Seminte” si-are multe plante, un altul e cu o coroana regala construita din flori. dupa ce le inramez, poate vi le arat:)

*
cu acest album mi se pare ca editura Curtea Veche deschide o noua nisa pe piata cartilor de arta si e parte din comunicarea smart si eficienta, foarte multa in online, pentru aceasta ezpozitie datorata tinerilor entuziasti de la Galeria Posibila si prietenei mele, Noemi Meilman. maestrul Caltia ridea si spunea ca a fost “material didactic” la acest eveniment pentru ca restul au facut tinerii.

albumul Locuri – Stefan Caltia este scos in conditii grafice exceptionale dar, printr-o magie (care include si sustinerea Muzeului de Arta din Timisoara), Curtea Veche a reusit sa scoata albumul la costul unei carti de beletristica, 45 ron.

sper din toata inima sa se vinda bine ca sa se dezvolte aceasta nisa de carti si la noi.

altfel, va intilniti cu magia Maestrului Caltia la tirgul de carte curind. o sa raspunda si la intrebari si o sa aflati si o parte din povesti. (a promis in seara asta:) )

mai jos cam ce am spus in seara asta, poate va convinge sa cumparati cartea:) povestea cu plantele care vorbesc intre ele o voi scrie zilele acestea pe blog:)

*

In urma cu citeva saptamini am fost in atelierul maestrului Caltia pentru o fotografie care urma sa fie in campania de promovare online a acestei expozitii. Ma imbracasem cu o rochie gri ca sa ma pierd printre obiecte pentru a fi puse in valoare tabloul cu care pozam. Cind am ajuns in atelier am vazut ca tabloul ales de maestru e cu un personaj androgin, imbracat in gri, cu parul roscat. Lucrarea se afla in expozitie, o gasiti in sala din spate se numeste Iarna zburatorului.

“Artistii au inspiratie”, a zis maestrul cind m-a vazut asezata linga tablou, atit de asortata cu pictura.
Eu am vrut sa ma apar si sa spun ratiunea pentru care ma imbracasem asa, dar maestrul mi-a taiat propozitia ferm, desi ridea “artistii au inspiratie, eu stiu mai bine”.

Pe drumul catre casa m-am gindit la perspectivele diferite asupra acestui mic detaliu si mi-am zis ca asta e diferenta intre noi, muritorii de rind, si artistii care se exprima si prin alte mijloace ca sa -si spuna povestile si sa-si sustina un punct de vedere: ei cred mai mult si mai profund decit noi intr-o lume fantastica, intr-o lume de basm.

Si asta pentru ca ei stiu intr-un fel in care noi mai uitam din cind in cind – sau nu ne mai aducem deloc aminte -, ei stiu sa acceseze zona aceea a copilului din fiecare.

Cind eram mica pentru a reusi sa ma apropie de muzica clasica, unchiul meu care era compozitor imi povestea vietile marilor muzicieni. Imi spunea povesti despre ei.
Mi s-a creat reflexul asta si, mai tirziu, m-am imprietenit cu pictura prin detaliile din vietile pictorilor.

Pt mine maestrul Caltia e domnul care stie ca plantele vorbesc intre ele, se protejeaza sau isi revendica teritoriul, dar e si pictorul care, desi profund interesat de radacini si de origini, isi picteaza multe dintre personaje plutind, calatorind prin aer, fara nici o radacina vizibila care sa le tina legate de pamint. Iar eu- rationala- ma gindesc ca asta e felul domniei sale de a spune – mie si altora ca mine – ca trebuie sa visez mai mult, ca sa fiu in basm.

Eu sunt aici, la aceasta expozitie si lansare de carte, in calitate de… ceea ce se cheama in termeni de marketing end user. Consumatorul. Care are sau nu are pregatire pentru a intelege ceea ce are in fata, dar care intr-un fel, pe limba lui, pricepe ceva din aceste picturi, din povestile spuse prin stari, si pleaca acasa mai linistit. Mai luminos pe dinauntru. Cu un gind de libertate interioara.

Si cum expozitia nu e accesibila tuturor pentru ca e greu de deplasat la nivel national intreaga instalatie de lucrari, le multumesc celor de la Muzeul de Arta din Timisoara, celor de la Galeria Posibila si celor de la Editura Curtea Veche ca au publicat si o carte cu toate lucrarile din expozitie.

Ca sa ne luam fiecare acasa doza de poveste si sa o putemm accesa in orice moment am avea nevoie, miine sau peste zece ani, cind ne cautam linistea intre o multime de lucruri care ni se pare ca ne tin legati, cind de fapt ne dezradacineaza.

Multumesc frumos.

timisoara 31 oct 2014

3560
Facebook_like_thumbo carte despre facebook pe care trebuie sa o cititi

o carte despre facebook pe care trebuie sa o cititi

in citiva ani, Facebook-ul a schimbat mintea oamenilor intr-un mod incredibil.

stiu ca sunt printre voi unii care sunt preocupati de cite like-uri primeste o postare.

stiu situatii aberante in care a fost rostit “iti dau un like daca imi dai un like la o postare” (!!!!)  si ofer aproape zilnic consultatii despre cum sa sune cite un status ca sa ia cit mai multe like-uri. rareori ma intreaba cineva cum sa sune ca sa fie mai util pentru cei care citesc, sa ofere de fapt o informatie utila si sa nu fie un urlet virtual despre propriul eu.

sunt studii care te socheaza despre cum oamenii asteapta validarea pe facebook si cit de important e pentru unele persoane sa fie bagate in seama acolo.

ei bine, e momentul pentru next level: eficienta pe FB

*

Alexandru Negrea a scos o carte despre Marketing si Comunicare pe Facebook in 2014. e foarte utila companiilor si celor care sunt persoane publice si folosesc Facebook-ul ca pe un canal de comunicare, dar e foarte utila si pentru cei care vor audienta – cele 15 min de celebritate virtuala pe Facebook – si nu stiu cum sa o obtina. cartea poate fi descarcata gratuit de aici

*

De fiecare data cind am o problema legata de Facebook il intreb pe Alexandru. Cind am vrut sa facem ordine pe pagina de Facebook a trupei VUNK, tot Alexandru a venit si ne-a dat consultatii. Cred ca daca e cineva in Romania care sa stie sa foloseasca cel mai bine Facebook la potentialul sau, dar cu etica, structura si strategie, acela este Alex Negrea.

Asa ca va invit sa cititi cartea lui. Stiu ca bloggerii sau cei care lucreaza in Social Media pentru diverse companii/agentii o vor face pentru ca il cunosc pe Alex, i-au ascultat prezentarile si stiu ca el este expertul din RO pe aceasta tema. nu pentru ei scriu asta, ci pentru voi cei care petreceti mai mult timp pe facebook decit cu prietenii.

pentru ca mai devreme sau mai tirziu o sa rivniti si voi dupa o validare cit mai mare in acest spatiu virtual.

4323
heavenly-9Moartea – in concept glamour

Moartea – in concept glamour

Stiu ca pentru multi dintre cei care vor privi fotografiile de mai jos, le va fi greu; unora li se vor parea grotesti, altora vulgare, altora doar socante. Vor fi si unii, sunt sigura, carora li se vor parea cel putin interesante.

Pentru prima categorie de cititori – celor care le va fi greu – am ales sa le postez. Pentru ca moartea si trupul uman – cu ceea ce ramine din el dupa ani – fac parte din drumul nostru prin lume.

***

Paul Koudounaris , un fotograf specializat in schelete, mumii, relicve si alte aspecte ale mortii, a avut ideea de a fotografia ramasitele umane gasite in catacombele din Roma, despre care se spune ca ar apartine unor sfinti, intr-un context baroc. Daca treceti de primul soc (cel al confruntarii vizuale cu ceva legat de moarte) si va bucurati de efectul vizual al compozitiilor, veti intelege mesajul lui Koudounaris despre viata de dupa moarte si despre rai.

Fotografiile lui au fost strinse intr-o carte Heavenly Bodies care a fost lansata in urma cu citeva zile la celebra editura Thames & Hudson.

1614
barNe duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo pentru orice ne trebuia. Ne duceam acolo cind ne era sete, bineinteles si cind ne era foame, si cind eram morti de oboseala. mergeam acolo cind eram fericiti, sa sarbatorim, si cind eram tristi, sa rabufnim.

Ne duceam acolo dupa nunti si inmormintari, sa luam ceva ca sa ne calmam si mereu pentru o doza de curaj inainte. Ne duceam acolo cind nu stiam ce ne trebuie, in speranta ca cineva ne va spune.

Nu duceam acolo in cautare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau dupa cineva care disparuse, pentru ca mai devreme sau mai tirziu toata lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti.

(…)

Ma tem ca suntem atrasi catre ceea ce ne paraseste si catre ceea ce e cel mai probabil sa ne paraseasca, insa, in cele din urma, cred ca suntem definiti de ceea ce ne imbratiseaza. Fireste, am imbratisat la rindul meu barul, pina intr-o seara cind barul m-a respins si, in acea parasire finala, mi-a salvat viata.

JR Moehringer – Dulcele Bar

***

sa cititi cartea lui JR Moehringer – autobiografica. Tocmai a fost lansata in librariile din toata tara.

***
cind simpaticii de la editura Publica mi-au spus ca au luat drepturile cartii lui Moehringer am fost foarte bucuroasa.

Moehringer e un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer care a trait fara tata, linga un bar (asta din carte), care a avut super probleme cu alcoolul si a trecut prin momente de crunta singuratate.

si-a pus toata povestea in aceasta carte Dulcele Bar (tender bar, in engleza) si literlamente a ravasit lumea literara si jurnalistica in america. cartea a stat in primele locuri in topurile de specialitate de la toate publicatiile mari pentru foarte multe saptamini.

e o carte despre lumea barbatilor, dar e o carte scrisa cu garda jos, cu foarte multa emotie si – pentru cei care stiu sa citeasca si altfel – o carte cu o structura foarte frumoasa.
cartea l-a impresionat atit de tare pe Andre Agassi incit acesta s-a gindit pentru prima data ca, daca e sa-si scrie biografia, doar Moehringer o poate face asa cum isi imagineaza Agassi ca ar trebui sa arate. l-a sunat, au muncit 4 ani impreuna si “Open, o biografie” a fost una dintre cele mai vindute carti ale anului trecut.

diferenta intre Open si Dulcele bar e ca in cea de- a doua Morieringer are informatia direct de la sursa, din sufletul lui si n-are nici cea mai mica ezitare sa taie in carne vie.

2705
pianoo dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

o dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

cind eram mica, unchiul cel mai educat din familie  a crezut ca e bine sa invat muzica. am primit o chitara si un profesor. n-au stat multa vreme cu mine pentru ca tot ce ma interesa era matematica.

dar unchiul – care era compozitor – si detinea un pian cu coada, de concert, in apartamentul lui de pe Fainari (habar nu am cum il suisera la etaj) incerca sa -mi explice, in discutii scurte, lucruri despre muzica pe limba mea.

“sunt 8 note muzicale. 8. si un numar infinit de posibilitati de a le combina pentru a face muzica. 8 note si posibilitati infinite de melodii.”, mi-a spus odata si mi s-a parut straniu pentru ca un numar finit de numere combinate in oricare variante ar fi dat un numar finit de posibilitati. i-am zis asta.

“ai sa vezi in toata viata ta ca ai sa intilnesti cintece pe care nu le-ai auzit niciodata, toate la baza cu aceleasi note muzicale”

am protestat ca sunt mai mult de 8 note pentru ca se schimba gamele si tonalitatile.

“chiar si asa, sunt un numar finit de note muzicale. iar posibilitatile de a face muzica sunt infinite.”

***

ma urmareste discutia asta din copilarie. mi-am adus aminte de ea, acum cind am citit rindurile de mai jos in Novecento a lui Alessandro Baricco.

Gindeste-te putin: un pian. Clapele incep. Clapele sfirsesc. Stii ca sunt 88, nimeni nu te poate pacali. Nu sunt nesfirsite, ele. TU, esti nesfirsit, si inauntru clapelor alea, muzica pe care o poti face e nesfirsita. Ele sunt 88, TU esti nesfirsit. ASTA imi place mie. Asta merita sa fie trait.

2577
radu beligannenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

nenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

…avem cu totii destula putere pentru a suporta nenorocirile altora, dar ne lipseste forta de a suporta bucuriile lor…

… omul de teatru traieste pentru a fi vazut, pentru a fi aplaudat, pentru a se recunoaste ca – pe scena – el e cel dintii si cel mai bun.

…Eugen Ionesco stia sa-si ascunda printre ceilalti oameni adinca si iremediabila anxietate, furtunile care, undeva in adinc il cutremurau, lasind sa apara la suprafata numai accesele de veselie, de bucurie neastimparata, de investitie jucausa. (…) Spontan, mobil, neprevazut, se afla intr-o continua febra intelectuala, oscilind intre un umor care isi cauta si isi gasea pretutindeni obiectul si o tristete care urca in valuri bruste, din cele mai tainice zone ale fiintei sale.
(…)
Mi-a povestit de pilda, ca atunci cind si-a facut armata in Romania a fost trimis intr-o misiune in alt oras, o data ajuns in respectiva urbe, la gara, primul lucru pe care l-a facut, a fost sa-si depuna la bagajele de mina…pusca!

A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber.
Intr-un animit sens, esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin.Viata se scurge ca o permanenta si progresiva delestare de prejudecati si de constringeri.
Avea dreptate Picasso cind spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tinar.

***

sunt citeva fragmente din cartea “intre acte” a lui Radu Beligan, un jurnal peste timp cu secvente despre oameni si artisti legenda pe care dl Beligan i-a intilnit de-a lungul timpului.

e frumoasa cartea, dar – cu tot respectul – autorul n-a aruncat peste bord toate prejudecatile. ii simti vanitatea in alegerea unora dintre intimplarile pe care le povesteste, in ordinea pentru care a optat sa le expuna publicului.
dar asa cum zice intr-unul din primele citate pe care le-am ales “omul de teatru traieste pentru a fi cel dintii si cel mai bun”.

sa o cititi, e o lectura placuta care pastreaza ceva din ritmul dlui Beligan si din sobrietatea lui. e inca una dintre cartile care va permite sa vedeti orgoliile si vanitatile artistilor, si va invata in acelasi timp sa-i pretuiti.

***
as vrea sa-l contrazic pe Dl Beligan, ma iertati…

… artistii adevarati – ca si oamenii adevarati – sunt cei care descopera placerea de a suporta bucuriile celorlalti.

2434
secretebook colectiv: ce nu stiai despre mine?

ebook colectiv: ce nu stiai despre mine?

imaginati-va o carte cu secretele altora. mici amanunte din viata unor oameni pe linga care treci pe strada si carora nu le mai dai atentie pentru ca esti prea ocupat(a).

secrete amuzante sau nu, in contradictie cu personalitatea sau meseria lor, un acces voyeuristic la niste intimplari.

un puzzle despre lucruri pe care le facem si nu ne place sa le stie lumea.

ar putea fi materie prima pentru un studiu antropologic, dar la fel de bine ar fi o lectura S!MPA din care ai avea de invatat.

***

va invit sa raspundeti printr-o poveste scurta, o intimplare, intr-un singur paragraf la intrebarea “ce nu stiai despre mine?”

semnati cu initiale, nu e importanta identitatea in acest proiect, dar lasati un mic indiciu despre profesia voastra (sau virsta) pentru ca viitorii cititori sa poata avea o imagine despre cine e protagonistul secretului.

***

ca sa va incurajez, doua secrete despre mine.

– Desi o parte importanta din meseria mea se bazeaza pe conversatie si am antrenamentul de a afla multe povesti  chiar si de la oamenii pe care-i intilnesc prima data, una dintre cele mai mari placeri ale mele este sa nu vorbesc. O zi in care nu trebuie sa vorbesc deloc mi se pare rasfatul suprem. Dar sa nu vorbesc deloc inseamna chiar deloc. Am studiat si limbajul mimico gestual sperind ca m-as putea exprima cit mai mult fara cuvinte, nu mi-a iesit.

(mi-a fost util insa o data la metrou cind m-am imprietenit cu un copil surdo mut)

– Nu dorm. Dorm 4 ore pe noapte, in noptile in care am noroc si pot sa adorm. Am incercat toate tratamentele din lume, de la plante la acupunctura, de la sport (de oricare fel) pina la masaje ( de toate felurile). Refuz sa iau somnifere si cindva ziceam ca – desi nu cred in ideea casatoriei, pentru ca oamenii trebuie sa fie liberi sa iasa oricind dintr-o relatie in care nu mai simt la fel – ma voi casatori cu barbatul in bratele caruia am sa dorm si eu, ca tot omul, 8 ore. Mi-a trecut si asta… Acum folosesc timpul in care ar trebui sa dorm ca sa citesc sau sa vad filme.

astept secretele voastre, aveti avantajul ca toate vor fi anonime:)

sunt sigura ca, adunate intr-o carte, vor fi foarte incitante si interesate de descoperit din perspectiva cititorului.

Later edit (inspirat de un mail de la un prieten): daca nu doriti sa postati secretul intr-un comentariu, aici, puteti sa o faceti via email cristina.bazavan la gmail.com (promit confidentialitatea absoluta)

nyThomas Pynchon, o carte despre 9/11

Thomas Pynchon, o carte despre 9/11

Thomas Pynchon are ritmul lui de a scrie: dupa primul roman si-a luat o pauza de 17 (!) ani, dupa al doilea o pauza de 9, apoi in 7 ani a publicat 3 romane.

tocmai a anuntat ca va publica un roman, iar  actiunea se petrece inainte de evenimentele de pe 9/11 din NY. cartea se numeste Bleeding Edge si urmeaza sa apara in septembrie in Statele Unite, dar publisherul englez spune ca Pynchon inca mai scrie si nu a predat manuscrisul editorului, asa ca nu poate spune despre ce e vorba in ea.

 

desigur, parte din misterul cu care ne-a obisnuit Pynchon, care e unul dintre cei mai mari scriitori americani.

1853

Munch dintr-o carte

“illness, insanity and death were the black angels that kept watch over my cradle, accompanied me all my life.”

Edward Munch, in deschiderea cartii pe care tocmai am primit-o de la Noemi, The late Hector Kipling – David Thewlis

motiv sa va arat scurt metrajul The Scream, al lui Sebastian Cosor, inspirat de celebrul tablou al lui Munch

Vezi mai multe din Desene animate pe 220.ro

1329
horia

cind veti fi citit miine seara sau poimiine dimineata de aceasta lansare de carte, o sa regretati ca n-ati fost acolo.

de asta postez informatia bruta:

Asociația Învingem Autismul și Editura Frontiera vă invită la lansare cărţii  „În zbor barba nu crește”, prima carte din România scrisă de fratele unei fetițe cu autism, despre viața alături de sora sa.

Cartea, publicată în format 15×17 cm  și având 32 de pagini, este un mic jurnal care povestește cu umor și optimism întâmplări adevărate trăite de Horia Rizea, un băiat de 13 ani, alături de Kiti, sora sa cu autism. Vârsta autorului conferă textului o prospețime aparte și transformă lectura într-o călătorie plăcută către o lume percepută îndeobște în tușe dramatice.

Lansarea cărții va avea loc joi, 20 septembrie, ora 18.30, la librăria Cărturești Verona din București. Lansarea va fi însoțită de o expoziție de fotografie-eseu despre Horia, realizată de talentatul fotograf Andrei Pungovschi (www.andreipungovschi.com)

Cartea costă 12 lei și poate fi achiziționată din librăriile Cărturești, de la sediul Asociației Învingem Autismul (Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1-3, Blocul Perla, parter, sector 1, București)  sau prin comenzi online pe site-ul Editurii Frontiera: http://editurafrontiera.ro. Evenimentele de lansare a  jurnalului În zbor barba nu crește fac parte din campania “Ajută un copil cu autism să meargă la școală”, inițiate de Știrile Kanal D și Asociația Învingem Autismul, prin care sunt strânse fonduri din donații prin SMS la numărul 8842. Aceste fonduri vor ajuta la pregătirea  specializată pentru școală a copiilor care beneficiază de serviciile Centrului Învingem Autismul, precum și la formarea a 100 de cadre didactice din grădinițe și școli de masă în metode de predare pentru copiii cu autism.

***

Miine il cunosc pe Horia si sper ca si pe Kiti, dar ar fi frumos sa mergeti la lansare si mai ales sa cumparati cartea.

2074
roxana cioriiaIf you’re going to try, go all the way.

If you’re going to try, go all the way.

text de Roxana Cioriia

***

Otherwise don’t even start. Bukowski zicea asta la un moment dat. Extremismul ala adorabil, pe care-ti place sa-l accepti in teorie si sa-l privesti de la departare, imaginadu-ti scenarii vitejesti in care chiar iti iei inima-n dinti si devii personajul principal in scenariul pe care chiar tu ti l-ai scrijelit direct pe piele. Scenarii in care nici macar faptul ca personajul principal nu e de fiecare data pozitiv nu te poate opri.

Despre genul acesta de exacerbare e vorba si in “Do the right thing (1989), de Spike Lee. Dupa o vara in care mai-mai ca taiam cu cutitul aerul greu ca pelteaua de gutui, sa regasesc aceeasi atmosfera sufocanta din toate punctele de vedere, in timp ce-n camera mea deja mirosea a toamna si a frig si a tremurat, mi-a provocat un deja-vu pe cat de vinovat, pe atat de placut.

I’ve never met a Spike Lee movie I didn’t liked. “Do the right thing” se baga in mintea ta cu bocancii, te face sa te simti inconfortabil, iti scuipa in fata cu metafore urbane si-ti face pielea sa se stranga a incertitudine chiar si la a zecea vizionare. Dar asta e si ideea, zic. 50% pasiune, 50% impact. Lee nu-ti spune ce sa crezi despre ceea ce vezi, te forteaza sa te hotarasti singur unde stai si spre ce ai de gand sa arati cu degetul.

“Do the right thing” e al treilea film al lui Spike Lee, filmul cu care a simtit ca gata, e regizor cu acte in regula. Se simte chestia asta din gradul de stilizare cinematografica. Scena de la inceput, cu Rosie Perez dancing on some good hard hitting hip hop and I mean good, paleta de culori, unghiurile de filmare alese parca pe spranceana (Godard, De Palma, anyone?), soundtrack-ul marca Public Enemy. Plus ca I love John Turturro. ‘nuff said.

Dar eu de fapt nu doar de film vreau sa vorbesc, ci si despre carte. Spike Lee: Do the right thing e mi-nu-na-ta. Are de toate: un soi de istorie orala a filmului, sute de poze care altfel nu ar fi vazut lumina tiparului si, poate sectiunea mea preferata, o copie xerox a primului draft al scenariului scris de Spike Lee in doar doua saptamani (!). Nu stiu daca Spike Lee l-o fi citit Bukowski, dar clar este ca i-a urmat crezul intocmai. S-a intins pana la limita, a riscat si i-a iesit. A facut un film pe care l-ai vedea si cu ochii inchisi, pentru ca, de fapt, you dwell in its energy. Restul e irelevant. Sau nu e. Dar poate fi. Isi permite.

***
Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan Romania, iar acum este PR la DRAFTFCB

2296
winter journalwinter journal – paul auster

winter journal – paul auster

Paul Auster a publicat in urma cu 2 saptamini o auto biografie intitulata Winter Journal, in care face consideratii minunate despre moarte si batrinete, despre transformarile pe care le suporta mai degraba corpul decit mintea, odata cu virsta.

sper sa se traduca f curind si la noi aceasta carte si ma bucur ca plec curind pina la Londra ca sa o cumpar inainte:)

*

That is where the story begins, in your body, and everything will end in the body as well.

*

You think it will never happen to you, that it cannot happen to you, that you are the only person in the world to whom none of these things will ever happen, and then, one by one, they all begin to happen to you, in the same way they happen to everyone else.

Your bare feet on the cold floor as you climb out of bed and walk to the window. You are six years old. Outside, snow is falling, and the branches of the trees in the backyard are turning white.

Speak now before it is too late, and then hope to go on speaking until there is nothing more to be said. Time is running out, after all. Perhaps it is just as well to put aside your stories for now and try to examine what it has felt like to live inside this body from the first day you can remember being alive until this one. A catalogue of sensory data. What one might call aphenomenology of breathing.

You are ten years old, and the midsummer air is warm, oppressively warm, so humid and uncomfortable that even as you sit in the shade of the trees in the backyard, sweat is gathering on your forehead.

It is an incontestable fact that you are no longer young. One month from today, you will be turning sixty-four, and although that is not excessively old, not what anyone would consider to be an advanced old age, you cannot stop yourself from thinking about all the others who never managed to get as far as you have. This is one example of the various things that could never happen, but which, in fact, have happened.

The wind in your face during last week’s blizzard. The awful sting of the cold, and you out there in the empty streets wondering what possessed you to leave the house in such a pounding storm, and yet, even as you struggled to keep your balance, there was the exhilaration of that wind, the joy of seeing the familiar streets turned into a blur of white, whirling snow.

Physical pleasures and physical pains. Sexual pleasures first and foremost, but also the pleasures of food and drink, of lying naked in a hot bath, of scratching an itch, of sneezing and farting, of spending an extra hour in bed, of turning your face toward the sun on a mild afternoon in late spring or early summer and feeling the warmth settle upon your skin. Innumerable instances, not a day gone by without some moment or moments of physical pleasure, and yet pains are no doubt more persistent and intractable, and at one time or another nearly every part of your body has been subjected to assault. Eyes and ears, head and neck, shoulders and back, arms and legs, throat and stomach, ankles and feet, not to mention the enormous boil that once sprouted on the left cheek of your ass, referred to by the doctor as a wen, which to your ears sounded like some medieval affliction and prevented you from sitting in chairs for a week.

un fragment mai generos din carte, puteti citi aici

1813
MILA 23 coperta 1sa ne transformam sportivii in eroi

sa ne transformam sportivii in eroi

zilele astea, cit sunt Jocurile Olimpice, ne loveste dragostea pentru sportivi pentru ca ne confruntam cu anduranta lor, puterea de concentrare, efortul imens pe care-l fac.

ne revoltam de ce nu sunt apreciati mai mult sportivii, de ce nu se scriu carti sau nu se fac filme despre ei. de ce nu-i transformam in eroi ca la americani.

ei bine, incepem sa recuperam la acest capitol.

*

miine se lanseaza cartea de benzi desenate Mila 23, in care eroul este Ivan Patzaichin si e printre putinele incercari  romanesti de a transforma un sportiv intr-un erou.

cartea este ilustrata de Alex Talamba, apare la editura Mandragora si este sponsorizata de Vodafone.

***

ar fi frumos sa cumpere aceasta carte cit mai multi oameni pentru ca asta ar insemna un dublu beneficiu: am incuraja si alte edituri sa ne transforme sportivii in eroi, iar oamenii din Delta catre care pleaca toate incasarile cartii vor beneficia de o viata putin putin mai buna.

Cartea Mila 23 face parte din proiectul Rowmania, o miscare sociala prin care Ivan Patzaichin incearca sa dea inapoi Deltei, o parte din dragostea si succesul pe care el le-a primit.

Puteti participa la lansarea cartii miine la ora 12, la Vodafone Experience Store – in AFI Cotroceni, unde va puteti intilni si cu Ivan Patzaichin si cu ilustratorul Alex Talamba si, desigur, puteti cere autografe.

2328
Clubul de film. Lectii de viata pentru fiul meuCarte de vacanta

Carte de vacanta

Pentru cei care se pregatesc de vacanta, va recomand o carte minunata: “Clubul de film. Lectii de viata pentru fiul meu”, a canadianului David Gilmour. Este genul acela de carte pe care ar trebui sa o citeasca toti parintii cu copii adolescenti, care are un ton optimist de la primele pagini si pana la final. Totodata este un alt fel de de “glosar” al filmelor pe care trebuie sa le vizionam de-a lungul vietii.

Nu o sa va povestesc foarte mult, va las pe voi sa savurati fiecare pagina, subiectul este cat se poate de simplu: atunci cand fiul de 16 ani al lui Gilmour se hotaraste sa abandoneze scoala, tatal sau ii accepta decizia cu conditia de a viziona impreuna de trei ori pe saptamana filme cult. Interesant a fost cand m-am intalnit in carte cu filme pe care le-am vazut si mi-au adus aminte de diverse perioade din viata mea (cand au fost vizionate in copilarie, adolescenta sau in anii recenti). Cartea a aparut in Romania la Editura Humanitas si o gasiti in toate librariile. Lectura placuta si vacante frumoase!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1790
grace1Grace – remembering

Grace – remembering

astazi am primit de la Noemi cartea Remembering Grace – fotografiile realizate timp de 25 de ani de unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Grace Kelly, fotograful Howell Conant

cartea e minunata si vorbeste despre prietenia dintre fotograf si actrita/printesa.

m-am uitat pe repede inainte pe ea si am descoperit citeva ipostaze de maxima actualitate; hainele, atitudinea, chipul par atemporale, ar putea sta si astazi pe o coperta.

iata mai jos citeva dintre fotografiile pe care le-am descoperit pe net dintre cele care se gasesc in carte, ca un mic preview si pentru voi, care nu sunteti prieteni cu Noemi Revnic sa va bucure si pe voi la cafeaua de simbata dimineata.

Multumesc frumos, Noemi

Grace Kelly si fotograful Howell Conant

aceasta este fotografia despre care Howell spune ca o reprezinta pe Grace, actrita.

*
cartea se gaseste la The Place sau la libraria Anthony Frost.

3274
antoaneta raliano bucurie de carte

o bucurie de carte

am cumparat ieri de la tirg, m-am dus special pentru lansare, o carte minunata: Radu Paraschivescu in dialog cu doamna Antoaneta Ralian – Toamna decanei. (Ed Humanitas)

citesc si mi se umple inima de cald si de bine. si de frumos.

o invidiam pe doamna Ralian pentru prietenia cu o doamna pe care eu o iubesc mult – scriitoarea Iris Murdoch, dar acum citind aceasta carte imi doresc foarte tare ca, atunci cind voi fi mare, sa fiu ca domna Ralian.

cautati cartea in librarii. e mi-nu-na-ta. va arata un om de un rafinament rar, de un bun simt si de o frumusete care te emotioneaza. si de o autoironie care te umileste pentru ca tu, cititor – nu la fel de cult si nici la fel de rafinat – nu poti sau nu stii sa faci “misto” de tine.

*
“De ce oare nu exista si o spaga pentru putina inteligenta sau buna cuviinta? De ce sunt ata de atragatoare uritul, sordidul, meschinul? Nu astept raspuns.”

*
“Ce supape de supravietuire am? As putea raspunde automat si conventional.

Munca, adica inefabilul panaceu. Cartile, muzica, discutiile cu putinii prieteni inteligenti. Dar ar fi un raspuns partial, incomplet. Cred ca ma ajuta mult simtul umorului. Sesisez partea nostima, hilara a lucrurilor. Ma amuz, desi nu sunt un om vesel. Rid rar si nu sunt optimista. Dimpotriva, vad jumatatea goala a paharului si ma si justific: jumatatea goala e, totusi, transparenta. Ea iti ofera, deci, posibilitatea unei perspective, a unei asteptari. Jumatatea plina e un fapt implinit, nu te mai incita. (…)

In afara de virsta, eu trebuie sa lupt cu singuratatea totala, cu diverse dureri fizice. Si lupt, cit oi mai putea lupta. Probabil ca e ceva care tine de ingredientele din coca, nu stiu. Poate ca sunt mai puternica decit cred. Ah, dac-as putea cunoaste mingiierea religiei. Ma inconjor de oameni tineri – e un soi de vampirism, ma infrupt din tineretea si energia lor. E adevarat, uneori situatia ma depaseste, dar nu-mi dau voie sa obosesc.

Nu-mi dau voie sa ma plictisesc. Nici sa sper, nici sa fac proiecte. Stiu ca timpul mi se comprima vazind cu ochii. Il vad grafic cum se ingusteaza in fata mea. Dar refuz sa-mi pling de mila. Ma agat de orice placere.”

***
Antoaneta Ralian are 87 de ani, a semnat peste 120 de traduceri din autori imensi – Henry James, Virginia Woolf, J D Salinger, Saul Bellow, Iris Murdoch

2732
ebookCarte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

Carte s!mpa cu povesti de craciun, editia 2

si anul acesta, in ziua de Craciun va facem cadou un ebook s!mpa de povesti si intimplari de sezon scrisa de oameni pe care-i iubiti.

anul acesta regulamentul de participare este urmatorul:

vor fi 5 povesti alese dintre cele scrise “la liber”.
scrieti o poveste reala de Craciun (ceva ce vi s-a intimplat) , lasati-o comentariu la acest post de blog sau trimiteti-mi-o pe mail cristina.bazavan la gmail pina pe 10 decembrie.

povestea nu trebuie sa fie mai mare de 10.000 de semne si trebuie sa fie REALA; sa fie o experienta personala.

vor fi 10 povesti scrise de special guest stars
nu anunt numele lor, e cadoul meu pentru voi de Craciun:)

*
partenerii mei in acest demers sunt: spiridusha lui Mos Craciun, Sorina Daescu Topceanu, Prestigio si Liternet.ro (cu spiridusul Razvan Penescu)

***

pentru primul ebook romanesc cu Povesti de Craciun au scris 26 de persoane in mai putin de 2 saptamini. pe unii dintre ei nu i-am intilnit niciodata.

3866

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!