astazi, uitindu-ma la doi copii pe strada, am realizat ca…
ii placem pe ceilalti nu pentru ce primim de la ei, ci pentru ceea ce – intr-un mod pe care nu-l intelegem – ne fac sa le dam din/de la noi.
ca-n expresia aia “ma faci sa vreau sa fiu mai bun” (mai tre sa ne si iasa bunatatea asta…)
apoi, pentru ca ne place ce obtin(em) de la noi, ne imaginam ca ei sunt mai buni.
miine este ziua internationala a comemorarii bebelusilor si a copiilor si puteti veni cu noi la cercul militar de la ora 19.00 (casa Armatei de linga universitate, pe calea victoriei) pentru a aprinde o lumanare.
actiunea luminarilr comemorative are lor la nivel global in fiecare tara de la ora 19.00 (ora locala) , in felul acesta realizindu-se un simbolic val de lumina care face ocolul globului.
de ce trebuie sa fii acolo miine?
– din respect pentru copiii care nu mai sunt
– din respect pentru suferinta parintilor lor
– din repsect pentru tine: stii ca in romania un copil care moare inainte de termenul nasterii nu primeste certificat de deces? ca NU EXISTA decit in amintirea parintilor lui, ca si cum nici n-ar fi fost si el un sufletel gata sa vina pe lume? participarea ta ar arata ca societatii ii pasa de o anomalie legislativa si-ar putea influenta schimbarea ei.
daca ai copii, ia-i si pe ei, miine de la ora 19.00 in fata cercului militar. e o frumoasa sansa de a-i invata ca respectul e si pentru cei vii, dar si pentru cei care-s dincolo.
*
in romania ziua internationala a comemorarii bebelusilor si copiilor e organizata sub patronajul Organizatiei EMMA, la initiativa Biancai Brad.
In acest an, Bianca face parte din programul Voluntar de profesie al fundatiei Vodafone. ne vedem miine, simbata 15 octombrie la ora 19.00
va multumesc frumos. daca veti distribui aceasta informatie mai departe va voi fi recunoscatoare.
stiu ca inca de cind te-ai hotarit sa faci un copil (bravos, pentru curaj!), ti-ai propus si promis ca o sa faceti impreuna lucruri memorabile. ca o sa-l educi ca sa stie lucrurile importante in viata si sa ia cele mai bune decizii.
si sunt multe feluri in care poti sa faci asta. uite, te exemplu ai putea sa mergi miine de la ora 12.00 la Arenele Romane cu copilul tau si … sa ajuti la doborirea unui record mondial: poza cu cele mai multe zambete de copii.
e un lucru memorabil, despre care ati povesti nepotilor peste ani, dar e si o intimplare din care copilul va avea ceva de invatat.
evenimentul , recordul, e organizat de Asociatia Telefonul Copiilor care aniverseaza 10 ani si i-ai putea povesti copilului tau cit de important e sa vorbeasca si sa ceara consiliere cind are nevoie.
*
timp de 10 ani Asociatia Telefonul Copilului a rezolvat peste 30.000 de cazuri de incalcare a drepturilor copilului si pentru a marca acest rezultat, miine, pe 11 octombrie, ar trebui sa fie mii de zambete in poza.
detalii despre cum poti sa participi cu copilul tau (sau sa-i inviti pe toti colegii lui de clasa), aici.
de pe la 2 ani, de cind invatam sa vorbim cit de cit, tot ce ne dorim e sa “ne facem mari”.
la inceput rivinim la viata celor mai in virsta decit noi (nu neaparat batrini), iar – din ce inaintam in ani – incepem sa ne temem de batrinete, pentru ca ea aduce un sfirsit.
simtim ca se intimpla ceva cu noi, ritmul interior se domoleste, incepem sa avem timp sa ne uitam si in jurul nostru, ne “inteleptim”, credem noi.
ne uitam in oglinda, descoperim cum ni se schimba consistenta pielii si apar ridurile, cum obosim mai repede, cum nu mai facem multe dintre lucrurile pe care le faceam cu 5- 10 ani in urma.
dar, oricit de tare ne-am dori, daca suntem onesti cu noi cind ne uitam in oglinda, stim ca nu ne facem “mari”, ca in capul nostru tot aia micii suntem si ca am alergat multi ani dupa o himera.
*
vreau de multa vreme sa spun asta, sa va dau vestea asta trista: nu ne facem mari. e o iluzie.
doar mascam niste lucruri de dragul convenientelor sociale.
si nu, nu e ca in povestea cu Peter Pan. pentru ca noi vrem sa fim mari. dar nu ne iese.
deal with it! sorry.
uitasem sa scriu asta cind v-am multumit de dimineata.
v-am auzit de multe ori laudindu-va cu mindrie si bucurie ca sunteti moldoveni; la voi sunt fetele cele mai frumoase, la voi e mincarea cea mai buna si, cu mina pe inima zic (cu gindul la niste moldoveni pe care-i cunosc), unii dintre cei mai faini oameni.
acum e momentul sa aratati ca sunteti uniti si, din mindria voastra de moldoveni, ca puteti sa-i ajutati pe ai vostri; pe copiii alor vostri.
*
miercuri si joi am fost la Iasi la Spitalul de Urgenta pentru copii Sfinta Maria. e un spital care trateaza peste 60.000 de copii anual, ocupindu-se de cazurile grave din toata Moldova, nu doar din Iasi. e un spital in care s-au salvat multe vieti, dar care are citeva sectoare nerenovate din 1970 cind a fost construit.
Fundatia Scheherazade (care a renovat Spitalul Marie Curie) i-a luat in grija pe cei de la Spitalul de urgenta pentru copii, Sfinta Maria. are target renovarea a doua sectoare care sunt grav avariate – Clinica de Chirurgie Pediatrică I si Sectorul Septic, precum si Clinica de Pediatrie generala IV si Bucataria Dietetica, adica o suprafata de 1.800 mp. In aceste sectoare sunt tratati anual peste 8.000 de copii de catre 100 de cadre medicale.
pentru stringerea de fonduri a fost pus la dispozitie un numar de tel cu donatie de 2 euro, 879.
acum interveniti voi, moldovenilor.
ce trebuie sa faceti:
1. sa donati. un sms la 879 de 2 euro ( mai putin de 10 ron) inseamna putin pentru bugetul vostru, dar in contextul general inseamna f f mult.
2. sa scrieti pe blogurile voastre, pe Facebook sau Twitter despre initiativa si sa indemnati lumea sa dea un sms (879, tineti mine:) )
*
nu vreau sa va spun povesti lacrimogene de acolo; exista, desigur, ca in fiecare spital, povesti crincene care te fac sa-ti scirtiie dintii. iar aici vorbim de copii de la 0 la 18 ani, adica si de botzuri din alea de carne care abia scincesc si medicii se chinuie sa afle ce-i doare, mergind pe intuitie, pentru ca ei nu vorbesc.
vreau insa sa va spun ca e un spital care a incercat sa se gospodareasca pas cu pas cum a putut (mai exact, cum au dat de un parinte mai instarit, au reparat cite un salon; cum au dat de o fundatie, au facut cite o sectie), dar in acest moment are nevoie de ajutorul nostru pentru ca au epuizat toate resursele. sectiile care necesita reparatii au peretii, dusumelele si instalatiile din 1970 (unii dintre noi nici nu ne nascuseram) si arata ca niste transee, pur si simplu.
e o vreme in care nu trebuie sa ne mai asteptam ca Statul o sa ne ajute; e mai util si mai practic, ba chiar si cu o rasplata personala mai mare, sa ne ajutam noi.
in cazul asta cu fix un sms la 879.
asa ca, dragi moldoveni , oriunde ati fi, e momentul sa fiti uniti. si sa puneti mina de la mina ( va vom ajuta si noi, desigur, chiar daca nu am invatat sa pregatim mincare asa de buna ca voi:) ), sa spuneti tuturor ca un simplu sms la 879 poate schimba viata multor copii.
si a parintilor lor, care s-ar putea sa fie rudele voastre.
va multumesc frumos, in avans, tuturor celor care veti scrie pe twitter, FB sau blogurile voastre despre aceasta campanie care se numeste “Copiii fac bine” si despre numarul de telefon pentru donatii 879.
astazi si miine sunt la Iasi, la Spitalul de urgenta pentru copii Sfinta Maria.
in citeva zile, fundatia Scheherazade (cea care a strins 1, 5 milioane de euro pentru spitalul de copii Marie Curie din Bucuresti) va incepe o campanie de stringere de fonduri pentru spitalul din Iasi.
voi vizita astazi spitalul si ii voi afla o parte din povesti. (vi le voi povesti curind)
intrebarea mea este: ce v-ar convinge pe voi sa donati via un sms pentru un spital?
multumesc pentru raspuns.
Un meci de baschet = niste baieti inalti si musculosi care alearga in chiloti pe un teren atit de mic incit poti sa-i vezi in detaliu. Slam dunk. Michael Jordan. Vlade Divac. Ghita Muresan. Asta e tot ce stiam despre baschet. TOT. Pina astazi.
Una dintre prietenele mele Oltea – (cunoscuta de voi drept Nebuloasa) care e strins legata de echipa B C Timisoara – a venit cu echipa ei la doi pasi de noi, la Otopeni. Asa ca am mers pentru prima data in viata mea la un meci de baschet: fix la Otopeni, ca sa petrecem mai mult timp cu Oltea si sa sustinem echipa ei.
Bine,recunosc, si ca sa-i vedem pe baietii frumosi in chiloti.
*
Baschetul la fata locului nu seamana cu ala de la tv.
In primul rind are miros.
Intr-o sala care are maxim 100 de locuri si e cit sala de la liceul pe care l-am terminat, jucatorii trec milimetric pe linga tine, de la vestiar si catre vestiar. Si-i simti. Nu miros a after shave, ci a … ceva aspru si intepator.
M-am gindit la formol, apoi la solutiile chinezesti pentru masaj. A venit Andrei Cismaru (fost jucator de baschet, translatorul meu la acest eveniment) si-a facut lumina: miros a Ben Gay. Jucatorii intra pe teren imbalsamati in Ban Gay ca sa evite intinderile musculare.
Sportul, ca mai toate lucrurile pe care le stiu, este (si) despre echilibru.
Baschetbalistii se incalzesc pentru intrarea in teren fortindu-si ligamentele, intinzindu-le la maxim. (probabi ca toti sportivii fac asta)
Am vazut o balanta de trupuri intr-un echilibru perfect pentru un stretching spectaculos (banuiesc ca si dureros): fizioterapeutul BCTimisoara si-a pus cele peste 80 de kg balans pentru bratele lui Dan Paltinisanu care, aplecat in fata peste picioarele in echer, isi impingea la limite teribile muschii picioarelor; vibrau pur si simplu.
(putin mai tirziu am aflat ca Paltinisanu e fiul unui celebru fotbalist care a dat numele stadionului din Timisoara si ca in urma cu o saptamina a facut eforturi incredibile ca sa joace cu o acidentare la glezna. Acum, cind scriu mai stiu si ca e un membru important al echipei nationale si zimbesc cu gindul la cit de mare e in umeri si cit de subtiri ii sunt gambele: ca de balerina)
Baschetul cu barbati are si arbitri femei.
Am vazut-o astazi pe o doamna care abia daca le ajungea pina la mijlocul bratului celor mai multi dintre sportivii pe care i-a arbitrat. Am admirat-o pentru vointa cu care se baricada de orice semnal sonor venit din public. Simteam cum si-a asezat intre ea si public un geam, cum nu aude ce vine de la un metru de ea de la spectatorii recalcintranti, abtiguiti si mitocani. E si asta o chestiune de echilibru, de antrenament si de concentrare.
Baschetul iti afecteaza creierul
Stiu suna ciudat, dar Andrei mi-a explicat ca e un sport anaerob (in sala inchisa), jucatorii alearga pe spatii mici cu viteze mari, consuma mult oxigen si, de la un moment incolo, creierul nu se mai oxigeneaza cum trebuie. Asa se explica de ce apar si violente pe teren.
Motiv ca sa citesc what sports do for your brain
Sigur asta e valabil pentru jucatori, desi nici unii spectatori nu pareau ca se simt prea bine. Am intilnit mitocanul de Otopeni (am sa-i dedic un blog) care facea ca toate animalele din spatele cosului pentru a le distrage atentia jucatorilor la loviturile de pedeapsa/or libere. (Iarta-ma Andrei stiu ca mi-ai spus cum se cheama loviturile alea, dar am uitat)
Baschetul e cu imbrinceli-vinatai-julituri
Cind te uiti din rindul 2 din spatele unuia dintre cosuri ti se stringe inima la fiecare agomerare umana. Cred ca jucatorii pleaca acasa cu nenumarate vinatai pe la coaste; am vazut pumni plasati discret, coate care inteapa, brate care imping si alte utilizari ale greutatii corporale intru impiedicare adversarului de pot sa fac exercitii de gimnastica timp de o luna cu ele.
Jocul? Pe cuvint daca vedeam cind era vreo greseala.
Abia daca apucam sa vad mingea, darmite sa inteleg ca au facut pasi, n-au pasat altuia care era mai bine amplasat in teren sau cine stie ce regula au mai incalcat. (Ce au facut? il intrebam pe Andrei si el traducea de ce fluierase arbitrul). Sa mai recunosc si jucatorii ar fi fost ca si cum as fi obtinut doctoratul.
Ca la orice lucru din viata, pentru a putea vedea detaliile care fac diferenta, pentru a putea privi in profunzime, tre sa fi atit de familiar cu lucrurile de baza incit sa faca parte din tine. nu cred ca ajung la performanta asta cu baschetul.
Habar nu am ce scor a fost la final.
(nici nu ma prinsesem ca s- a terminat, m-au pierdut de pe la sfertul 3). Stiu ca Timisoara a luat bataie si mai tin minte privirea dezamagita a nepotului unuia dintre jucatorii timisoreni, un baietel de 9-10 ani, care venise cu sora jucatorului la meci.
In masina, am comentat cu fetele cu care am vazut meciul ca micutul tocmai ce a primit o lectie despre infringere.
“bine ca a invatat prin exemplu indirect” a zis Alina Mereuta.
“va trebui sa invete si din exemplu direct pina la urma”, am continuat eu.
De fapt, cred ca despre asta ar trebui sa fie sportul: sa invatam sa ne depasim limitele pentru a obtine victorii, dar sa ne si obisnuim cu infringerile.
*
Andrei a zis ca ma mai invata si cum e cu rugby-ul, dar daca mai aveti alte sporturi exotice de explicat stiti unde ma gasiti:)
Multzam Oltea, Ruxa, Diana, Alina si Andrei.
Foto by Diana Stoleru (cu jucarica mea, galaxy tab)
toata luna iunie, in fiecare zi, gasiti aici cite o fotografie realizata de Ramona Rusu Dumitrescu dintr-o serie a ei care se numeste La joaca.
o stiti drept femeia (ingrozitor de) frumoasa din reclame sau din emisiunile de la Prima TV, acum ii descoperiti si pasiunea pentru fotografie.
later edit: minunea din foto se numeste Sarah Petras Marin
*
ramona intr-una dintre reclamele mele preferate
fa un exercitiu de imaginatie si spune ce ai vrea sa devina copilul tau (nascut or nenascut inca)
ce meserie?
ce facultate?
ce liceu?
a venit vremea din an in care zeci de parinti se confrunta cu asta.
eu le-as zice daca au terminat liceul sa nu dea la facultate in primul an. sa se angajeze undeva in zona in care vor sa profeseze si, daca sunt convinsi ca le place si au aptitudini, abia atunci sa faca facultatea.
si sa nu se faca profesori:)
voi?
Eastwood is kept young, perhaps, by his family; he has seven children who range in age from 12 to their early 40s. The 12-year-old daughter, Morgan, lives with him and his second wife, Dina Ruiz, a former TV anchorwoman from Arizona. He married his first wife, Maggie Johnson, when he was 21 and had two children with her. They didn’t divorce for 30 years, during which time he had a child with Roxanne Tunis, two with Jacelyn Reeves and one with Frances Fisher, while conducting a long relationship with the actor Sondra Locke. I wonder if Morgan thinks he’s cool or embarrassing. Eastwood looks surprised. “I think she thinks I’m a cool dad. We get along very well. I have a teenage daughter as well. And I think they think I’m all right. I’m not totally objective. I don’t think they think of me as a guy who should be their grandfather. I used to joke about it: that my kids didn’t give me any grand- children, so I just had my own grandchildren.”
*
Clint Eastwood in the guardian, azi.
*
mai bine il cititi in original si faceti trafic site-ului mama, decit sa asteptati sa-l fure cineva din romania si sa-l publice fara sa plateasca drepturi de autor. stiu e o rautate ce scriu, dar am o scuza: am febra 🙂
oamenii astia-s saraci, tristi si singuri.
n-are legatura cu faptul ca au cele mai multe magazine tiffany din lume, n-are legatura nici cu mall-urile de kilometri patrati si sute de boutique-uri.
“fiecare geam inseamna cel putin o persoana. apartamentele sunt de o camera, acolo e si baia si bucataria”, a spus DON, ghidul care ne-a dus azi la minastirea cea mai mare din imprejurimi.
ceva mai tirziu i-am vzt si casa, ne-a invitat la un ceai; avea o baie de un metru patrat, doar un dus si un raft in perete in care era samponul. casa avea 1.90m inaltime, si avea si etaj. ma rog, un fel de pod unde era dormitorul si in care nu puteai sta decit cel mult asezat.
avea peste 40 de ani si nu se casatorise pt ca nu ar fi avt unde sa-si tina si nevasta, eventualii copii. avea insa doi ciini. pe unul il chema “liniste” pe celalalt “bucurie”.
m-am gindit ca asta era ce si-ar fi dorit el sa aiba si si-a numit asa singurele suflete de care putea avea grija.
*
am intilnit o batrina de aproape 100 de ani intr-o minastire in care stau femeile de care nu mai intreaba nimeni.
ne-am uitat una la alta citeva minute bune. n-a rostit niciuna niciun cuvint.
dar am vbt multe.
mi-a zimbit cald cind am plecat de linga ea, iar mie imi venea sa pling tare tare.
Pt Catalin, cu dedicatie
e o fetita din marea britanie care a refuzat transplantul de inima pentru ca se tot chinuie de la 4 ani prin spitale si nu vrea sa mai depinda de medicamente. vrea sa traiasca ultimele ei luni alaturi de familie in liniste si intr-o libertate relativa.
*
a fost peste tot stirea asta pt ca e socanta. te doare stomacul cind o auzi. si n-ar fi ratat niciun editor d jurnal sa nu-si marcheze spectatorii.
ma enerveaza insa ca s-a pierdut pe drum o info d baza: familia a fct public cazul pt ca doar asa ar putea stringe banii pt a plati asigurarea de transport din anglia pina in florida pt ca fetita are o dorinta: sa mearga la disney.
*
n-am gasit inca unde si cum se pot dona bani pt excursia copilei. ma astept/ sper ca netul sa functioneze mai decent in cazul asta.
*
culmea ironiei, mai exista o hannah jones care are un cintec de mare succes pe nume young hearts.
un mic gentleman