Tag : cristian mungiu

bilete-les-films-de-cannes-a-bucarest-conferinta-managing-talensDe ce cred in cinematografia romana mai mult decat in oricare alta industrie locala de divertisment? –

De ce cred in cinematografia romana mai mult decat in oricare alta industrie locala de divertisment? –

Cred in cinematografia romana, dincolo de premiile internationale, pentru ca oamenii acestia construiesc si in afara interesului lor apropiat.

Sigur ca si in cinematografie sunt interese multe si ”dat la gioale”, dar dincolo de ele, oamenii recunoscuti la nivel international reusesc sa-si faca timp sa construiasca si pentru altii.

Tudor Giurgiu si echipa lui de la TIFF e unul dintre cele mai bun exemple pentru ca tot ceea ce au creat la Cluj ajuta imens la dezvoltarea cinematografiei autohtone – de la cursuri pentru pusti pana la proiecte pentru tineri actori, piata de filme, loc de desfacere pentru cele mai noi filme, lobby pentru alte festivaluri, spectatori care descopera filmul romanesc etc etc etc.

Tudor nu e singurul care are aceasta atitudine. Cristian Mungiu e un alt regizor roman care isi aloca resurse importante (desigur, cu o echipa alaturi) ca sa dezvolte programe pentru tinerii care vor sa faca din cinematografie o cariera.

A inceput cu Les Films de Cannes à Bucarest un proiect care aduce la Bucuresti filmele de festival de care marii distribuitori nu sunt interesati pentru ca au prea putin public.  A adus, cu festivalul, oameni importanti din industria cinematografica internationala pentru networking ( de la selectionerul festivalului de film de la Cannes, Thierry Fremaux, pana la regizori mari ) carora le-a prezentat si filmele celorlalti colegi de generatie.

Poate nu e intamplator ca si el si Tudor Giurgiu si-au dedicat o parte importanta din timp ca sa lucreze impreuna cu un grup de specialisti la noua lege a cinematografiei.

Acum Cristian Mungiu, sub egida festivalului sau, mai construieste o veriga frumoasa pentru bunul mers al industriei. A facut un concurs de scurt metraje (scenarii) si le face filmele castigatorilor, oferindu-le si consultanta/ mentorat in directiile cele mai importante. Competitia creata se numeste Camera 9 si tocmai si-a anuntat castigatorii.

Din cele 39 proiecte cinematogafice inscrise in competitie de către  studenți ai facultăților de film din țară, juriul (format din Cristian Mungiu, Flavia Popa, Luiza Vasiliu și Tudor Reu) a ales patru dintre ele, fiecare proiect ales urmând să primească o finanțare de 20 000 lei din partea BRD Groupe Societe Generale, precum și consultanță din partea unora dintre cei mai buni profesioniști din România, pentru realizarea sau finalizarea scurt-metrajului înscris în competiție.

Câștigătorii competiției sunt:

Octavian Chelaru (UNATC) – Petrecere privată

Marius Luca (Universitatea Hyperion) – Paștele gâștelor

Andra Salaoru (Universitatea Babes-Bolyai) – Emigranții

Ioana Mischie (UNATC) – Cumulonimbus

Cei patru vor avea parte de îndrumarea lui Tudor Reu în procesul de producție, Mircea Olteanu va oferi consultanță pentru etapa de editare, iar pentru sfaturi legate de scenariu, tinerii regizori îl vor avea alături chiar pe Cristian Mungiu.

Sa urmarim numele acestor tineri, sunt sigura ca vor face lucruri frumoase in continuare.

Oricum, mi se pare minunat ca in vremea studentiei lor au sansa sa fie mentorati pe un proiect de oameni care au super premii internationale.

Si inca ceva despre Cristian Mungiu (la fel de valabil ca si pentru Tudor Giurgiu, sau Ada Solomon – ii mentionez pe ei pentru ca despre ei stiu ”din casa”, dar sunt sigura ca sunt mai multi): isi gaseste timp sa se uite si pe productiile prietenilor, sa le destructureze scenariile, sa-i sfatuiasca la montaj.

 

Scena9.ro este o platformǎ de jurnalism cultural lansatǎ în mai 2015 care îşi propune sǎ scrie despre ce e relevant, ce e nou sau nedescoperit, ce aduce un plus de valoare în peisajul cultural de la noi, incitând la dialog zone culturale și artistice care, de obicei, nu se intersectează.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost inițiat în 2010 de regizorul Cristian Mungiu, cu sprijinul Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Inițiativa a generat un trend, festivalul extinzându-se în 2014 la Buenos Aires, sub denumirea Semana de Cine del Festival de Cannes.

În fiecare an, în octombrie, Les Films de Cannes à Bucarest aduce zeci de filme în premieră absolută în România, în peste 100 de proiecții, unele programate în prezența cineaștilor, masterclass-uri, mese rotunde, retrospective și alte evenimente speciale.

 

1956
cover filmeConcurs: Ca sa ai cinematograf acasa spune ce filme romanesti iti plac

Concurs: Ca sa ai cinematograf acasa spune ce filme romanesti iti plac

Mai am doua zile pana ajung si eu la TIFF si oftez cand vad ce evenimente frumoase au fost deja si eu n-am ajuns la ele, dar ca sa nu fiu foarte foarte departe cu mintea si cu sufletul de cinema, am fost provocata….

Raiffeisen Bank, sponsor principal al TIFF si un sustinator consacrat Zilelor Filmului Romanesc a lansat o provocare printre bloggeri. A inceput cu Manafu care a fost rugat sa faca un top 5 al filmelor romanesti care i-au placut cel mai mult. Manafu s-a gandit ca e bine sa dea o leapsa si m-a intrebat pe mine care sunt filmele romanesti pe care le iubesc.

N-am putut sa pun doar 5, chiar n-am putut. Iata selectia mea (am incercat sa nu repet filmele de la Manafu)

lampa-cu-caciula-289105l-imagine

Filmul romanesc pe care-l iubesc cel mai tare e un scurt metraj inspirat de nuvela omonima a lui Florin Lazarescu – Lampa cu caciula.

Povestea relatiei tata fiu sub rama unei actiuni in care televizorul cu lampi al familiei,  ecranul cu iesire spre o alta lume din saracie a copilului familiei, e dus la reparat.

Filmul e regizat de Radu Jude ( a facut din nou echipa cu Florin Lazarescu pentru Aferim!, o alta bucurie de film)

o vara de neuitat

Imi mai place f f f f tare filmul lui Lucian Pintilie – O vara de neuitat.

Un capitan de vama e mutat intr-un sat la granita cu Bulgaria si sotia sa , contesa unguroaica, trebuie sa se adapteze situatiei in conditiile unui conflict intre localnici si macedoneni.  E o secventa de o candoare si o eleganta impresionante cand tanara doamna – interpretata de Kristin Scott Thomas (care a invatat romaneste pentru acest film) – se spala in cada in curte, iar soldatii sotului ei o privesc pe furis, printre rufele intinse la uscat.

Si daca tot sunt aici, iar Manafu a zis deja de Balanta, as vrea sa reamintesc de Prea Tarziu, o alta minunatie de film in regia domnului Pintilie.

a-fost-sau-n-a-fost-poster

A fost sau n-a fost in regia lui Corneliu Porumboiu

Pentru umorul lui si pentru realizarea cu resurse atat de mici. Si pentru actorii minunati. E un film care  -de cate ori il vad – ma face sa rad. Romania mereu amuzanta sau lectia autoironiei pentru a putea sa ne depasim defectele.

train de vie

Train de vie, Radu Mihaileanu

O poveste despre evrei si deportare spusa cu mult umor. Spusa si scrisa cu mult inainte de La vita e bella, numai ca – din pacate – filmul acesta n-a ajuns la Oscar.

Si daca tot sunt aici, Concertul... si povestea tiganilor care au cucerit Parisul.

morometii

Morometii, regia Stere Gulea

Pentru ca a fost filmul copilariei mele, pentru ca pustiul care-l juca pe Niculae era coleg cu mine de scoala, pentru ca s-a filmat la cativa km de Alexandria, unde locuiam. Dar mai ales pentru domnul Rebengiuc.

Tales_from_the_golden_age_poster

Mai spun unul, desi as mai putea spune inca 10, un episod in Amintiri din Epoca de Aur al lui Cristian Mungiu, Legenda soferului de gaini, pentru secventa finala si interpretarea magistrala a lui Vlad Ivanov din secventa respectiva. Si daca tot am ajuns la domnul Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile e un film care m-a bantuit si m-a marcat profund.

Mai pot sa spun din directia aceasta, a realitatii pusa pe ecran, ca un efect similar a avut filmul De ce eu, al lui Tudor Giurgiu.

Mi-au placut toate filmele lui Nae Caranfil, cum mi-au mai placut multe altele, dar va las si pe voi sa spuneti ce filme romanesti se afla in top 5 la voi.

CONCURS

Puteti sa castigati un super proiector Epson EH-TW5210, oferit de Raiffeinsen Bank si puteti sa va faceti cinematograf acasa daca….

… lasati la comentarii un top de 5 filme romanesti care v-au placut.

Dupa festival prin tragere la sorti alegem un castigator, sunt sigura ca exercitiul acesta de a numi 5 filme romanesti care v-au placut o sa va faca sa realizati ca avem foarte multe filme foarte bune. Regulamentul oficial al concursului este aici.

Acum sa dam leapsa mai departe.

M-am gandit ca e interesant de vazut ce filme romanesti ii plac lui Radu Băzăvan. Nu suntem rude (numele meu n-are nicio diactritica), dar obisnuiesc sa zic ca e fratele meu din online, mai ales cand imi greseste lumea numele si-l scrie ca pe al lui, el fiind mult mai celebru in online J

E clujan, e dus cu capul in cel mai frumos mod cu putinta si si-a indeplinit un vis: a facut un film de lung metraj – Usturoi – care a rulat in cinematografe. Asa ca Radu, ia sa vedem ce filme iti plac tie.

 

Later Edit: castigatoarea este Pamy.

tragerea la sorti a fost facuta de reprezentantii Raiffeisen, am primit si nume de rezerva in cazul in care Pamy nu raspunde. Multumesc frumos tuturor ca ati participat la jocul nostru.

love gaspar noecontroversa: Gaspar Noe revine la Bucuresti vineri cu Love in 3D

controversa: Gaspar Noe revine la Bucuresti vineri cu Love in 3D

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé revine la București la cinci ani după ce a fost invitatul special al Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Acesta își va prezenta cel mai recent film, melodrama sexuală 3D Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor.

Sâmbătă, 24 octombrie, de la 20:15, la Cinema Studio, Gaspar Noé își va introduce filmul și va sta de vorbă cu spectatorii la final. La proiecția 3D de la București au acces doar cei peste 18 ani, prețul unui bilet fiind 20 de lei.

Biletele la festival pot fi achiziționate atât în ziua proiecției, cât și în avans, pe Eventbook.ro, dar și la casieriile celor trei cinematografe.
*
Am avut onoarea sa ma intilnesc cu Gaspar Noe la precedenta sa vizita in RO si, gratie Adei Teslaru si a lui Cristian Mungiu, sa-l intervievez.

mi-a spus atunci ca viata e un act egoist

cred ca oricåt de multi prieteni am avea, oricåt de mare ne-ar fi familia, suntem singuri. Iar in momentele limita, pe viata si pe moarte, intervine instinctul nostru de supravietuire, un instinct primordial, animalic, si-atunci luam decizii egoiste, pentru ca vrem sa traim.

(…)

timpul si scurgerea lui inseamna altruism, pentru ca ne ajuta sa uitam, sa stergem lucrurile rele care ni s-au intåmplat, sa cernem ce a fost bine si ce a fost rau. E un alt carton care spune asta in „Irreversible”: timpul e vindecarea.

restul interviului aici, impreuna cu detalii despre singura floare pe care o are Gaspar Noe acasa:)

2652
anamaria marinca cover interviuInterviu:  Anamaria Marinca – “Totul e posibil”

Interviu: Anamaria Marinca – “Totul e posibil”

Anamaria Marinca e in categoria actorilor romani cu o cariera internationala solida care creste de la an la an. Noi, ca spectatori, ne bucuram de succesele lor cu un fel de patriotism pe care ni-l revendicam si la victoriile sportivilor, dar stim putin, foarte putin despre eforturile si sacrificiile pe care acesti oameni speciali le fac ca sa-si urmeze visurile.

Anamaria Marinca e din categoria oamenilor care fac totul cu multa discretie si modestie. Sau, mai degraba, cu respect si smerenie, pentru ca Anamaria isi cunoaste valoarea, are incredere in fortele ei, dar nu face “parada” de asta.

De la premiul la Cannes pentru 4 luni, 3 saptamini si 2 zile (filmul regizat si scris de Cristian Mungiu), Anamaria Marinca a jucat in Five Minutes of Heaven (2009) unde l-a avut partener pe Liam Neeson, in Storm (unde i-a fost colega Kerry Fox), in serii britanice de televiziune ( Wallander – cu Kenneth Branagh protagonist, Holby City, Silent Witness sau The Missing, nominalizat la Globurile de Aur 2015 ), sau in  Europa Report si Fury (unde il are partener pe Brad Pitt).

In interviul de mai jos, Anamaria Marinca anunta doua noi proiecte, dar ne da si o veste buna pentru orgoliul si patriotismul nostru subiectiv: in toamna va lucra si la un film romanesc.

Cititi-o printre rindurile raspunsurilor sale, va rog. In spatiile dintre cuvinte e o femeie cu un caracter foarte frumos, cu o educatie solida si cu o rigoare a meseriei de la care toti avem de invatat.

*

In urma cu citiva ani, cind am publicat in Tabu – revista pe care o manageruiam atunci – un interviu realizat de Ana Maria Onisei cu tine protagonista, vorbeai despre faptul ca nu ai simtit dificultati de adaptare in Anglia. Acum privind parcursul tau, mi se pare ca ai construit incet , sigur, in pasi mici dar frumosi, pina ai ajuns la productii nominalizate la Globurile de aur si, sper, Oscar cu Fury. Ai avut un ”plan de bataie”, o strategie?

O, da. Nu stiu, insa, cum se face ca lucrurile nu se intampla chiar cum vreau eu. Asa ca relatia mea cu destinul propriu ramane … palpitanta.

Imi imaginez ca au fost si momente grele pentru ca ai o meserie in care o iei cu fiecare nou job/ rol de la zero, cu ce te motivezi si te incarci in momentele dintre proiecte?

Petrec cat pot de mult timp cu familia. Mai ales cu cei mici. Imi place si cand sunt singura.Si nu vorbesc. Cant, in schimb, la pian, la vioara – mi-am luat si o chitara recent – fac sport, gatesc, mesteresc prin casa si gradina. Ies cu masina, imi place grozav sa conduc. Privesc in jur, imi limpezesc gandurile. Vad ce fac si altii – ma duc des la spectacole si la film. Sunt tacuta mai ales cand ma pregatesc de filmari (sau, mai rar, pentru a urca pe scena de teatru). Cand simt nevoia unui sfat sau a une pareri diferite, vorbesc cu tata si cu Cristian. Mungiu.

Iti mai amintesti care a fost reactia ta cind ti s-a propus sa joci in Europa Report? Personal mi se pare foarte greu roul tau din acest film si sunt curioasa care a fost reactia ta cind ai citit scenariul si ai inteles cam pe unde trebuie sa duci personajul.

Zambesc. Ce bine ar fi fost sa fi stiut incotro s-o pornesc… De fiecare data dupa ce accept un rol, exista un moment precis si imediat in care imi doresc sincer s-o iau la fuga. E minunat sa ai capacitatea de crede ca in cateva saptamani poti fi/deveni/interpreta un astronaut. Mentionez insa ca aceste clipe de seninatate si candoare alterneaza cu un sentiment vecin cu exasperarea…Am vazut acum cateva zile Birdman si mi-a atras atentia subtitlul filmului.The Unexpected Virtue of Ignorance.

Care sunt criteriile dupa care iti alegi rolurile? Pentru ca e evident ca esti foarte selectiva 🙂 si nu iti doresti sa joci in ”tot ce vine”.

Spun ‘nu’ de multe ori. E un cuvant puternic. Spun ‘da’ persoanelor si proiectelor care merita. Care ma emotioneaza. Aleg povestea, si nu rolul. Sunt atenta la structura si la tot ce ramane nespus intre personaje.

Vei fi pentru al doilea sezon in serialul The Missing unde joci o tinara care colaboreaza cu politia – impotriva vointei ei – ca sa ajute la recuperarea unui copil disparut. Din pacate n-am putut vedea nicaieri serialul, asa ca mi-ar placea sa ne spui mai multe despre ce rol ai, despre vestea ca vei juca si in sezonul 2, despre cum a fost la castigul pentru acest serial.

A fost o neintelegere, s-a anuntat o noua serie, intr-adevar, insa povestea se va referi la alt caz. Niciunul dintre actorii primei serii nu va reveni in distributia noii serii. The Missing a fost scris de Jack si Harry Williams pentru BBC One si regizat de Tom Shankland. Partenerii mei in majoritatea scenelor sunt Tcheky Karyo, James Nesbitt (cu care am mai jucat in Five Minutes of Heaven) si Dragos Bucur, in rol de frate. Rini e un personaj imprevizibil, ofertant, cu un parcurs spectaculos – dependenta de droguri cu opt ani in urma, o regasim in prezent schimbata – independenta si capabila sa-i inteleaga si sa-i ajute pe cei din jurul sau.

Filmam pentru Fury cand am primit scenariul. Si eu si Alicia (von Rittberg) aveam probe de dat, asa ca ne-am inregistrat una pe alta, la hotel. Drept urmare, eu am jucat in The Missing, iar ea in Our Kind of Traitor 

Il ai coleg in film si pe Dragos Bucur care e fratele tau si, am inteles, vorbiti romaneste. E confortabil sa ai si colegi din tara natala? Cum ati ajuns impreuna in acest film?

Filmez a treia oara cu Dragos, dupa Boogie si Wallander. E unul actorii mei preferati, si suntem reprezentati de aceeasi agentie la Londra.

Cum ai aflat ca serialul e nominalizat la Globurile de aur? Ai celebrat? Pentru tine, in industrie, asta inseamna foarte mult.

Cred ca prin SMS, de la Tom Shankland, care imi e si bun prieten. Am fost cu totii bucurosi si impresionati de ecoul pe care serialul l-a avut aici si in America. Cand s-a transmis ultimul episod la BBC, producatorul Chris Clough a lansat o invitatie intregii echipe – prilej de sarbatoare si de frumoasa incununare a timpului petrecut – cu folos – impreuna.

Care e amintirea cea mai puternica de la Fury?

Ziua a sasea. Cu tot ce s-a intamplat intre noi. Scena de la masa.

Spuneai intr-un interviu ca fiecare dintre roluri aduce ceva in tine pe care-l porti catre alte roluri. Care sunt ”lectiile” pe care le porti cu tine dupa rolurile din ultimii trei ani?

Am spus’nu’.

Am asteptat.

Mi-am declarat iubirea din copilarie in scris.

Am constatat ca tot ce e pe bani este ieftin.

Si ca in frig si noroi se pot face si lucruri formidabile.

Sigur ca tot ce e acum e rezultatul unei munci sustinute, construite – cum ziceam – in pasi mici pentru ca au mai fost seriale in care ai jucat in UK, au mai fost filme mari. Cind te uiti inapoi esti multumita? Ai lua-o de la capat tot pe drumul asta?

Nu am regrete. Ma intrebi daca as alege actoria? Da. Daca m-au costat alegerile facute? Da.

Stiu (tot dintr-un interviu) ca tatal tau e un reper important pentru tine. Ce spune dinsul de parcursul tau?A venit la premierele filmelor?

Ar trebui sa il intrebi pe el. Parintii mei au calatorit de multe ori cu mine, m-au vazut la cinema si pe scena. Cred ca sunt multumiti ca fac ce-mi place.

Mai ai timp de teatru? Stiu ca in primii ani la Londra jucai in piese de teatru in mod constant, dar in acelasi timp te implicai in proiecte sociale. Mai ai timp pentru asa ceva?

Am jucat mult in Romania, la Piatra Neamt si la Bucuresti, la Bulandra. La Londra am avut cateva spectacole – Measure for Measure la National Theatre in 2005-2006, 4.48 Psychosis la Young Vic in 2009 si Routes la Royal Court in 2013. Deasemenea, am mai jucat in Pescarusul, la Paris in 2011. In 2004-2005, in Romania, am luat parte la un proiect de teatru in inchisori pentru minori, cu piesa ‘Children’ de Edward Bond, proiect patronat de UNICEF. Voi reveni pe scena de cate ori voi simti ca e momentul si rolul potrivit.

Stiu ca urmeaza proiecte foarte mari pentru tine, daca ai voie sa ne dai citeva indicii… 🙂

De curand am filmat cu Jean Rochefort si Sandrine Kiberlain in filmul ‘Floride’, de Philippe Le Guay, si cu Stellan Skarsgard in serialul ‘River’.

Nu ti-e dor sa mai joci si in romaneste, la regizori romani? Mai primesti propuneri de la ei?Ai mai vazut dintre filmele romanesti?

Urmaresc cu atentie si drag filmele romanesti. Primesc propuneri, de curand am si acceptat una. Sper ca se va concretiza in octombrie.

Esti unul dintre cei mai discreti actori romani cu succes peste hotare (Vlad Ivanov e din aceeasi categorie cu tine la discretie si modestie:) ). De obicei actorii au nevoie de aprecierea care vine odata cu expunerea detaliilor din proiecte. Care e validarea care te bucura pe tine?

Nu sunt sigura ca am inteles partea cu ‘expunerea detaliilor’. M-am bucurat de gesturi discrete si pretioase pentru mine din partea profesorilor mei, a lui Corneliu Dan Borcia, Ducu Darie, Simon McBurney, Cristian Mungiu, Vlad Ivanov, Angelina Jolie, David Ayer, Brad Pitt, Jon Bernthal, Stellan Skarsgard. In ordinea in care i-am cunoscut.

Daca ar trebui sa mergi astazi la cursurile studentilor la actorie din ultimul an de la Bucuresti ca sa le faci o recomandare pentru cariera lor viitoare, ce le-ai spune?

Totul e posibil.

4048
romaniTrei romani la Globurile de Aur 2015

Trei romani la Globurile de Aur 2015

Nu s-au aflat printre cistigatori, nici printre nominalizati, dar exista trei romani strins conectati cu ceremonia Globurilor de Aur, editia 2015.

Lorena Sirbu este cea care a imbracat-o pe Felicity Huffman care a venit la ceremonie alaturi de William H Macy, sotul sau nominalizat la sectiunea cel mai bun actor intr-o comedie sau musical pentru rolul din Sameless.

Lorena locuieste la Los Angeles, este designer si de-a lungul timpului a mai imbracat vedete precum Emma Stone, Jenifer Lopez, Eva Longoria. In America a studiat designul la o universitate de Chicago, iar inainte de a pleca din Romania a facut facultatea de Psihologie.

 

Cea de-a doua romanca prezenta anul acesta la Globurile de Aur este Nadia Comaneci care a fost invitata speciala, alaturi de sotul ei Bart Conner.

Nadia, care e foarte activa pe Twitter, a si postat fotografi din timpul ceremoniei, felicitindu-l pe Michael Keaton pentru Globul de Aur obtinut pentru rolul din Birdman

iar a treia prezenta de la Globurile 2015, desi e cea mai discreta, este cea cu care ar trebui sa ne laudam cel mai mult.

Saviana Stanescu, autoare multi premiata de piese de teatru, scriitoare, director al Centrului Eastern European Exchange for The Lark Play Development , dar si profesoara la Departamentul Actorie al Universitatii din New York, i-a fost profesoara cistigatoarei  Gina Rodriguez (cea mai buna actrita intr-o comedie sau musical – pentru Jane the Virgin)

Saviana a felicitat-o inca din timpul ceremoniei, via facebook, pe fosta sa eleva care a fost numita de Holyywood Reporter in urma cu citeva saptaminii “the next best young star in hollywood”

 

 

Altfel, de-a lungul timpului, am mai avut romani prezenti pe covorul rosu al Globurilor de aur, regizorul Cristian Mungiu a fost prezent cu filmul 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, iar rochiile Mariei Lucia Hohan au fost si ele purtate de vedete la ceremonie.

lista cistigatorilor aici, in Hollywood Reporter, impreuna cu reactiile lor la rece.. (in sfirsit, dupa 8 nominalizari a cistigat Kevin Spacey  -pentru rolul din House of cards – si-a avut probabil cel mai emotionant speech al ceremoniei, desi a uitat sa-i multumeasca regizorului David Fincher 🙂 )

 

Later Edit: si anul acesta Maria Lucia Hohan a avut o tinuta pe covorul rosu; cea a prezentatoarei canalului E!, Giuliana Rancic

 

2494
parvu1STORY: Emanuel Parvu – actorul  profesor-scenarist-regizor

STORY: Emanuel Parvu – actorul profesor-scenarist-regizor

 

cind am aflat prima data (la Festivalul Anonimul, in august 2013) povestea de mai jos, am fost foarte surprinsa. sase luni mai tirziu, povestea devine publica; si e despre lucrurile pe care nu le stim despre oamenii de pe linga noi, si despre sa mergi pe drumul tau cu perseverenta, ca sa-ti indeplinesti visul.

 

 Sa produci saptaminal 65 de minute de comedie de la zero (roluri scrise, invatate, filmate, montate) – echivalentul a cite unui film de lung metraj – si sa reusesti sa atingi un public cam cit suma spectatorilor primelor 20 de filme romanesti din box office realizate dupa 1989 e o performanta cu care s-ar lauda orice regizor. In termeni tehnici la asta se rezuma emisiunea “In puii mei” de la Antena 1 al carei continut a fost iubit de unii, criticat teribil de altii, dar care va ramine in topurile audientelor tv pentru multa vreme.

O emisiune al carei succes s-a bazat nu doar pe continut, ci si pe o mecanica – matematica a programarii fiecarei secvente.

“Aveam emisiunea structurata pe cupluri – gen Mocea Flocea, Momiie Gogiie – sau personaje singulare: Naomi, Vanghelie, Becali. Daca Pro TV incepea cu Transformers ii atingea pe cei de 14-15 ani care sunt fascinati de roboti. Noi daca incepeam cu un cuplu cu betivi eram perdanți din start. Mucea – Flocea care erau personaje caricaturale – jucau “gros”, strident – erau pe intelesul copiilor. Cu ei incepeam. Daca Pro avea un film “commando”, care era pentru public de 16-17 ani, trebuia sa captam atentia adolescentilor si ne duceam pe ce-i interesa pe ei: transexuali, personaje dezbracate.”

Emanuel Parvu stie cel mai bine cum aratau zecile de permutari si combinatii ale scenetelor de citeva minute dupa reguli la care spectatorul nu se gindea, dar care ii dadeau confort si il tineau captiv in fata ecranului: niciodata consecutive doua scenete cu personaje din aceeasi categorie (singular/cuplu), niciodata consecutive doua scenete cu acelasi plan secundar (exterior/interior).

Parvu are 35 de ani, a terminat actoria in 2006 la UNATC, este asistent doctor la aceeasi facultate, are o nominalizare la premiile UNITER (premiile nationale pentru teatru), 4 scurtmetraje regizate (unul premiat la festivalul international de film independent Anonimul), 5 piese de teatru scrise si regizate.

Telespectatorii il cunosc din personajele pe care le –a interpretat in emisiune (cel mai adesea oameni obisnuiti in ipostaze si relatari neobisnuite, caricaturizari ale unor persoane devenite celebre via youtube), dar foarte putini stiu ca el a fost si regizorul a sapte sezoane “In puii mei”.

***

Cu un tata fotograf faimos, Emanuel Parvu senior – unul dintre primii fotografi romani care au semnat un contract cu o agentie internationala dupa 1989 (Reuters) si cu lucrari prezente in cel mai mare si mai important muzeu al fotografiei, Muzeul Elysee din Laussane – juniorul a crescut printre imagini.

A stat de la 6 ani in camera obscura in timp ce tatal lui developa fotografiile, dar abia peste multi ani a inteles ca, din dorinta de a avea fotografii cit mai bune, tatal lui a fost un precursor al photoshopului: facea corectii in timp real asupra unei fotografii intervenind cu degetele pentru citeva fractiuni de secunda asupra luminii care venea de la lampa care impresiona hirtia si repeta operatiunea pe 30-40 de hirtii ca sa obtina efectul dorit.

Asa a invatat juniorul ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. Avea un background de mii de imagini in memorie. Doar ca pe parcursul scolii si-a dat seama ca nu e ceea ce isi doreste, ca lui ii place mai mult in fata camerei, ca actor si – in anul trei – a renuntat.

“Mult timp m-am intrebat de ce mi-am pierdut trei ani din viata, dar pe la 30 de ani cind m-am apucat sa fac regie de film mi-am dat seama ca n-as fi putut fara anii aia de scoala. Dumnezeu iti explica lucrurile mult mai tirziu. A trecut o decada si am inteles ca n-as fi putut sa-i cer unui operator lucruri exacte la film daca n-as fi facut scoala aceea”, povesteste Parvu rizind, amintindu-si de perioada din prima studentie, cind locuia cu parintii.

“Era cosmarul vietii mele sa stau cu parintii. Mi-am promis ca fac orice ca sa am casa mea. Orice. Pe vremea aia oamenii nu aveau obiceiul de a sta in chirie, iar eu stiam ca trebuie sa-ti cumperi casa, asa ca am decis ca ma duc muncesc si-mi iau casa. Si apoi ma fac actor.”

Destinatia? Londra.

***

In iunie 1999 tinarul Emanuel Parvu ajungea in Statia Victoria din Londra dupa 2 zile de mers cu autocarul. Era 5 dimineata si Parvu – care avea 20 de ani, 40 de dolari si 19 marci in portofel – era in bermude si tricou, avea o palarie pe cap si un aparat de fotografiat atirnat de git.

Cind s-a facut 8 a inceput sa ia la rind circiumile din cartierul Soho. “Buna ziua, aveti nevoie de cineva care sa spele pahare?”. Citeva ore mai tirziu avea job intr-un bar unde coleg de tura era un bulgar care l-a invatat cum sa se descurce: si-a distrus pasaportul si si-a facut un ID la o sala de sport cu care se putea legitima oriunde in Londra.

A dat apoi concurs la Titanic, un restaurant mastodont in care puteau minca simultan 1000 de persoane, unde obisnuitii casei erau sotii Beckham, Robbie Williams sau George Michael. La angajare a trebuit sa dea proba de ospatar. Primul client? O tinara care-si celebra petrecerea burlacitelor. Prima comanda?

“M-am impiedicat. Tot de pe tava, 7 pahare, am varsat in capul sarbatoritei. Am dus-o la vestiar, s-a spalat, s-a parfumat. Am facut glume ca m-am emotionat, ca sunt prea frumoase – erau cit o tona, cum sunt englezoaicele -, dar n -am mai facut nicio greseala in seara aia. Clienta l-a chemat pe manager si i-a spus ca revine peste 2 zile; ‘Daca baiatul nu e aici, va fac plingere.’ ”, ride Emanuel de intimplarea care a fost urmatorul pas intru integrarea lui londoneza pentru ca, odata cu noul job, a primit cont si card la Wesminster National Bank.

A muncit mult, sustinut si-a avansat pina la ajutor de manager. Dar n-avea sa mai ramina mult la Londra pentru ca o durere de masea i-a schimbat planurile. Ca sa fie tratat de un stomatolog britanic avea nevoie de o confirmare de la banca si procedura dura pina la doua saptamini, asa ca atunci cind n-a mai facut fata durerii, s-a dus la reprezentanta Tarom.

“Mi-am luat bilet pentru a doua zi si apoi direct cu biletul m-am oprit intr-o sectie de politie. Am intrat cu scandal: ‘ce se intimpla in tara asta, sunt roman vreau acasa, mi-au furat actele’. In 40 de minute aveam pasaport.”

Aventura londoneza durase un an si jumatate si ii adusese 20.000 de dolari cu care urma sa-si ia casa, o casa numai a lui.

Doar ca, la doua saptamini de la sosirea in tara, i s-a schimbat radical viata: a inceput sa traiasca simptomele unei boli rare, ale carei cauze nu au fost diagnosticate de medici: i-a cazut parul – cap, sprincene, barba.

Arata ca un spin, dar n-a renuntat la visul lui: sa dea la actorie.

*

A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an; vorbea bine engleza si- a cistigat multe castinguri pentru productiile straine care s-au filmat la noi. Primul rol? Un mort.

“Un manechin de latex costa 800 de dolari. Un student era 25 de dolari pe zi. Am stat ingropat in noroi, inghetat, 4 zile in frig, dar am fost mindru ca am cistigat cei 100 de dolari.”

Vorbeste putin despre perioada in care a invatat sa fie actor, dar atunci traia un paradox: deslusea tainele unei meserii care lucra cu sinele si cu exploatarea infatisarii, iar el se confrunta cu o maladie necunoscuta care-i schimbase radical chipul si care-l chinuia emotional. Nu putea lucra cu sine “pe curat” pentru ca nu era “curat” pe dinauntru. Ambitia si perseverenta l-au ajutat insa sa mearga mai departe, iar increderea in sine a mai crescut odata cu banii cistigati cu roluri de monstri si criminali, obtinute cu chipul pe care nu si-l recunostea in oglinda.

Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cind, in doar citeva luni, a inceput sa lucreze cu unul dintre cei mai mari regizori pe care i-a avut Romania vreodata, Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a cistigat la Teatrul Bulandra.

“Refuz sa cred ca eu eram cel mai bun; dar ceva a vazut el la mine; poate pentru ca eram fara par, aratam straniu. Eram cel mai mic din toata distributia si domnul Ciulei cumulase trei roluri, asa ca aveam ceva replici de spus. A fost o emotie speciala. Imi era frica sa nu dau gres, primul pas pe scena in piesa il faceam eu; aveam replici cu Ion Caramitru, cu Dan Astileanu. Ma plimbam prin sala, in actul 2 eram cu domnul Rebengiuc.”

In aprilie 2005 a avut loc premiera de la “Sase personaje in cautarea unui autor” si, peste citeva saptamini, Liviu Ciulei l-a invitat acasa pentru o conversatie privata. A fost o intilnire de 10-15 minute, dar intensa si foarte emotionanta in care l-a intrebat cum se descurca la scoala, daca are timp sa mai joace intr-o alta piesa. Asa a ajuns sa mai lucreze sapte luni cu Ciulei pentru Henric IV-lea, cu Marcel Iures in rolul principal.

“Cel mai frumos era cind nu repetam eu; stateam in sala cu un rind in spatele domnului Ciulei si ma uitam. Eu eram armasar tinar, imi punea o zabala, ma tragea si mergeam; dar era frumos sa vad cum il duce pe Rebengiuc care era cal batrin, cum ii pune lui Iures zabala si il plimba pe unde vrea el.”

Nu se gindea insa ca tocmai ce i se sadeau in minte semintele care aveau sa-l transforme in regizor.

*

La terminarea facultatii cind a vazut ca e greu sa obtina lucrurile pe care si le dorea – roluri principale, replici multe in care sa arate ce poate sa faca – a reactionat la fel ca in adolescenta: s-a hotarit sa-si faca o casa a lui in meserie. A scris o piesa – Sector S – si a montat-o la Green Hours.

“Cu vreo citeva zile inainte de premiera, l-am sunat pe profesorul meu, – G. Colceag- si l-am chemat la Green. Era acolo un fum de puteai sa-l tai cu cutitul. Stiam ca Gelu nu fumeaza, ca il enerveaza fumul. A venit, pe la 12 noaptea, si a stat nemiscat sa-mi vada propunerea de piesa. Dupa discutia cu el, am reglat suruburile care mai erau de strins” – ride Parvu, povestind cum ditamai profesorul statea ghemuit pe scaunele incomode de la Green sa-i vada lui piesa. “Asa m-a iubit pe mine Gelu.”

In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, citeva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor- regizor.

Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia.

A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (r. Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (r. Florin Piersic jr) sau in serialul de la TVR – La urgenta.

A regizat scurt metrajele “O familie” cu care a luat premiul juriului de la Bucuresti in festivalul international Betting on Short (in 2009), “Pui, cartofi prajiti si-o Cola” cu care a luat premiul pentru cel mai bun scurt metraj de fictiune la festivalul de film Anonimul in 2012, “Retur” – parte din Omnibusul Anonimul 10, actori in spatele camerei, 2013, dar si un film experiment “Doi”, realizat dintr-un singur cadru, lucrat in regim de teatru.

Ca regizor a avut “in grija” actori mari – Dorina Lazar, Constantin Cojocaru, Andi Vasluianu, Anca Sigartau, Medeea Marinescu, Cosmina Stratan, Ana Ciontea, Dan Condurache, dar si pe profesorii lui de la facultate: Tania Filip si Florin Zamfirescu.

Intre timp a facut un master in pedagogie si a terminat doctoratul, devenind professor la UNATC.
“Mi-am dorit sa fiu profesor. Imi place sa lucrez cu ceva nou si maleabil, iar studentii sunt foarte cruzi. Cu ei trebuie sa ai metode clare si fixe, apoi lucrezi pe fiecare structura umana in parte. Sunt oameni care merg de la forma la fond – adica fac mai intii gesturi exagerate: acum ma supar, acum merg – si sunt oameni care nu pot sa faca rolul, daca nu-si descopera mai intii adevarul inauntru. Ca profesor trebuie sa-i ajuti pe ei sa descopere, pentru ca nu au inca mijloace. Nu poti sa vii sa-i spui “asa e teatrul!” pentru ca i-ai nenorocit.”

*

E mijlocul lui ianuarie 2014 si suntem la aproape 15 ani de la momentul in care Emanuel Parvu a renuntat la facultatea de imagine ca sa-si croiasca un drum asa cum simtea el ca-l reprezinta. Stam in bucataria casei in care locuieste impreuna cu prietena lui, Miruna Berescu, si fetita acesteia, Ingrid. Pe masa sunt laptopul, o scrumiera si doua cani pe care le realimenteaza cu ceai la intervale regulate. Una a mea, cealalta a lui.

Vine dupa premiera de la teatru Metropolis “Doi pe o banca” pentru care a semnat regia, cu actorii Tania Filip si Florin Zamfirescu in rolurile principale, dupa un text al rusului Alexander Ghelman, un text cu care a facut un experiment unic in Romania. L-a montat mai intii cu actori tineri (Mihai Bendeac si Adela Popescu), l-a transformat intr-un scurt metraj filmat dintr-un singur cadru (filmul DOI, cu Ana Ciontea si Mircea Rusu), pentru ca acum sa-l monteze cu actori maturi, fostii lui profesori de la scoala. Un experiment despre creativitate si reinventarea limbajului intr-un spatiu restrins: acelasi text.

In laptop e scenariul primului lung metraj pe care-l va filma in aceasta vara, o reinterpretare a nuvelei lui Max Blecher, Inimi Cicatrizate, povestea unor bolnavi imobilizati in corsete de gips.
“Cred ca povestea asta corespunde unei perioade anume a vietii mele. O poveste cu oprelisti fizice intr-o lume frumoasa moral. Sa vezi cit de frumos sunt mobilati interior oamenii impotenti fizic.”

Nu spune mai mult, dar e usor sa te gindesti ca e o lume pe care o cunoaste dinauntru din vremea in care acea boala nediagnosticata l-a facut sa-si piarda parul in totalitate. Atunci, dupa 4 ani de intilniri cu cei mai mari medici romani si suferinte emotionale despre care nu vrea sa vorbeasca, l-a intilnit la o filmare pe Florin Piersic care, cind a auzit ca inca nu a ajuns si la doctorul Nicolae Maier de la Cluj, i-a spus:

– A fost colegul meu de clasa. Ma, sa-mi spui cind vii la Cluj, ca eu te fac bine.

Cind povesteste asta, Parvu e in picioare, linga aragaz, pregatind inca un ceai. Intr-o secunda si-a adus putin umerii in fata, a ridicat din barbie si din sprincene, i-a aparut un zimbet in coltul gurii si s-a auzit vocea guturala, inconfundabila a lui Piersic: “ma, ai sa vezi ca eu te fac bine”.

Florin Piersic s-a tinut de cuvint si l-a dus la clinica doctorului Maier. Citeva intrebari stranii (pe ce parte dormi, cum maninci cartofii prajiti ) si, 15 minute mai tirziu, Parvu avea un tratament de urmat, iar curind a inceput sa-i creasca din nou parul.

Acum perioada aceea e o lectie de viata pe care spectatorii viitorului lui film o sa o simta cel mai probabil printre vorbele personajelor. Aceeasi spectatori care-l stiu drept “Margica”, prietenul lui Bendeac care juca roluri comice in “In puii mei” si care, chiar si la doi ani distanta de cind nu mai exista emisiunea, il mai opresc pe strada sa-si faca poze cu el.

Parvu e punctual, organizat si meticulos, iar intilnirea noastra are ca limita ora 13 cind trebuie sa plece la facultate, la cursuri cu studentii. E imbracat intr-o camasa bleu, cu minecile usor suflecate si poarta pantaloni de stofa, dar sunt citeva detalii care-l scot din tiparul profesorului clasic.

– Mai am o singura intrebare si gata, promit. Ce reprezinta tatuajele de pe brate?

De sub minecile camasii se vad doua tatuaje: pe bratul sting o cruce mare lata cu inscrisuri pe ea, pe dreaptul un sir subtiri de litere. Se uita serios la bratul sting, apoi la mine si raspunde cu aceeasi voce calma, joasa cu care l-am auzit explicindu-i lui Florin Zamfirescu de ce sa schimbe un gest in timpul repetitiilor de la “Doi pe o banca” sau adresindu-se tehnicienilor de la Antena 1 cu care a filmat seria de comedii bulevardiere sub genericul Teatru TV. O voce diferita de cea in care “este actor” care are un alt fel de energie de parca si soapta ar ajunge in capatul salii.

– Aici e un text din Noul Testament, Matei 1 cu 23, “Si Fecioara va naste un fiu si-l va numi Emanuel care inseamna Dumnezeu este cu mine”, iar aici – se uita la bratul drept – este un papirus pe care scrie “unul este Dumnezeu”

Tatuajele si le-a facut dupa ce a avut un incident in primul an de motociclism. Era tinar, teribilist si a intrat in pasajul de la Piata Muncii cu 200km/h. Intr-o secunda si-a dat seama ca se afla la un pas de o catastrofa.
“Cind esti in fata unui accident, timpul pare ca se dilata. M-am uitat in oglinda si mi-am zis: ‘Daca merg drept o sa ma opresc in parapet. Sau mai bine merg usor in lateral si intru in bordura. Am sa cad pe iarba din refugiu si conteaza ce o sa vina din sensul celalalt, pentru ca sigur ma rostogolesc pe contrasens’. Oricare dintre scenarii era grav, eram ingrozit si iesirea din pasaj era tot mai aproape, asa ca am zis din tot sufletul:

‘Doamne, te rog, scapa-ma.’

Si cum am terminat de zis, mi-a pocnit un piston. Am ajuns la 60 km/h in citeva secunde. Numai EL m-a putut scapa asa. N-am atins nimic. M-am rugat din toata puterea mea disperata, a unui tinar dement, spunind ca n-o sa mai fac niciodata.”

Il aud cum spune povestea care i-a lasat urme pe trup si ma gindesc ca destinul e pazit de Doamne Doamne, dar si-l face omul. Iar el e un exemplu foarte bun.

A renuntat la ceva sigur si comod de mai multe ori in viata cind n-a mai crezut in proiect (facultatea de imagine, emisiunea “In puii mei”), a muncit din greu in slujbe de salahor, a devenit antreprenor al vietii sale de actor scriindu-si si regizindu-si piesele; iar acum si-a inscris filmul in concursul de la CNC si e hotarit sa mearga pina in pinzele albe ca sa-l faca exact asa cum il vede in fiecare seara, inainte de culcare, in mintea lui.

E foarte posibil sa ia din nou premii si cu lungmetrajul – cum a luat in fiecare dintre situatiile in care a facut totul dupa regulile si mintea lui – si, chiar daca se va gindi ca are un ingeras pazitor care-l ghideaza, o sa stie chiar si el ca succesul vine de la ambitia, perseverenta, rigoarea si curajul pe care le pune in munca.

Doar ca n-o sa se laude niciodata cu asta.

10290
La vie d'AdeleRegizorul premiat cu Palme d’Or vine în România

Regizorul premiat cu Palme d’Or vine în România

ieri spuneam ca mi-e dor sa vad filme, dupa mult teatru servit la Undercloud, astazi mi-am facut planuri pt sfirsit de octombrie:)

Cel mai titrat regizor al anului 2013, Abdellatif Kechiche, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes de un juriu din care a făcut parte și Cristian Mungiu, vine pentru prima dată la București, ca invitat special al Les Films de Cannes à Bucarest.

Regizorul va susține o lecție de regie pentru studenții de la școlile de cinema, va sta de vorbă cu spectatorii în cadrul unor sesiuni de întrebări și răspunsuri, dupa proiecțiile filmelor sale, își va prezenta în avanpremieră în România cel mai recent film al său, va avea o conferință de presă și întâlniri cu presa de specialitate.

Cea de-a patra ediții a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 25 – 31 octombrie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu. Vor fi proiectate peste 50 de filme, printre ele, în premieră, și cele mai atractive și premiate titluri din selecția oficială a Festivalului de la Cannes – filme care în luna mai au provocat polemici printre criticii de pe Croazetă și au făcut deliciul cinefililor

1823
Vizual Gopo 2013de ce refuza regizorii sa mai mearga la Premiile Gopo

de ce refuza regizorii sa mai mearga la Premiile Gopo

Anul acesta la premiile Gopo (care celebreaza activitatea cinematografia autohtona a fiecarui an), regizorul Cristian Mungiu a cerut ca filmul sau “Dupa dealuri” sa nu fie luat in calcul pentru nominalizari. Anul trecut, Cristi Puiu a refuzat ca filmul sau “Aurora” sa fie inscris pentru nominalizari.

In contextul in care noul val din cinematografie nu e apreciat de autoritatile noastre, dar e laudat masiv afara, Premiile Gopo (create de reprezentantii noului val) ar trebui sa fie momentul celebrarii muncii lor, iar refuzurile regizorilor de a participa arata o falie care se adinceste in temelia “Noului Val”.

***

La prima vedere ai vrea sa spui ca Mungiu si Puiu ar trebui sa se alature colegilor pentru celebrarea muncii de peste an, sa se bucure impreuna pentru ca, doar asa, uniti, pot misca lucrurile in mica noastra industrie cinematografica. Premiile Gopo capata valoarea pe care fiecare dintre cei care participa o crediteaza.

Dar daca te uiti mai adinc, dincolo de solidaritate si orgolii mai este ceva.

De citiva ani, din considerente comerciale gala Premiilor Gopo este transmisa in direct de Pro Tv, iar industria de promovare PRO isi spune cuvintul: vedetele televiziunii sunt invitate si intervievate mai mult decit actorii care sunt nominalizati, invitatii speciali ai galei vin mult din trustul Media Pro in detrimentrul actorilor sau regizorilor care au luat premii la marile festivaluri.

Si aici intervine comparatia care se rezuma, frust, la “un actor cu scoala” vs “o vedeta de televiziune care apare in filme”, iar adevaratii sarbatoriti ai galelor Gopo nu mai percep intilnirea ca pe o sarbatoare a lor.

E consecinta unui star sistem crescut artificial prin citeva telenovele si show-uri in cautare de talente, in lipsa unei productii masive de film de televiziune sau de cinema.(O gala ca aceasta are nevoie de vedete, de partea de glamour pe care ele o aduc.)

Asa se face ca in loc sa avem prin galele Gopo un moment al uniunii, al victoriei si al bucuriei, apar umbre pe trofee marcate de refuzurile seci de participare.

Si e pacat ca in momentul in care oamenii din industria filmului cer de la autoritati, pe buna dreptate, sprijin si finantari, ei intre ei nu sunt umar la umar; nu sunt uniti.

***
Si anul acesta votez pentru premiile Gopo si port in suflet speranta ca va veni vremea cind aceasta manifestare va fi cel mai important eveniment de celebrare a cinematografiei noastre.

2809
Poster oficial Dupa dealuriDupa dealuri in lista de 9 filme la Oscar

Dupa dealuri in lista de 9 filme la Oscar

Iată cele 9 filme finaliste la Oscarul pt film strain 2013, conform Variety :

  • Amour, Michael Haneke (Austria)
  • War Witch, Kim Nguyen (Canada)
  • No, Pablo Larraín (Chile)
  • A Royal Affair, Nikolaj Arcel (Danemarca)
  • The Intouchables, Olivier Nakache si Eric Toledano (Franta)
  • The Deep, Baltasar Kormákur (Islanda)
  • Kon-Tiki, Joachim Rønning si Espen Sandberg (Norvegia)
  • După dealuri, de Cristian Mungiu (Romania)
  • Sister, Ursula Meier (Elvetia)

astea-s filmele din care se vor alege cele 5 nominalizate. e cea mai mare performanta la Oscar pentru un film romanesc. pe 10 ianuarie aflam nominalizatii, dar chiar si mentionarea in aceasta lista de 9 (din 71 de filme eligibile) inseamna IMENS!

 

Bravo Cristian Mungiu. astazi ar fi trebuit sa inceapa jurnalele de stiri cu vestea asta!

1564
Poster oficial Dupa dealuride ce trebuie sa vedeti “Dupa Dealuri”?

de ce trebuie sa vedeti “Dupa Dealuri”?

Filmul “Dupa dealuri” scris si regizat de Cristian Mungiu e, dupa mintea mea, cel mai bun film romanesc din ultimii 30 de ani (pe astia sunt sigura ca nu i-am ratat cinematografic)

dupa ce vezi “Dupa dealuri” realizezi ca jurnalismul romanesc e la cel putin 50 de ani (in minus) distanta de cinematografia noastra. aici ai si comparatie directa – carte (nonfiction, adica jurnalism) vs film – Spovedanie la Tanacu vs Dupa Dealuri

cu tot respectul si asumindu-mi ca va parea o aroganta ceea ce voi scrie, romanul de la care pleaca filmul (al Tatianei Niculescu Bran) este schita draftului 1 pentru o creatie – filmul pe care-l vedeti pe ecrane – care a avut cel putin 20 de drafturi cu rescrieri si refinisari pentru a ajunge la esenta.

si nu e vorba  despre avantajul fictiunii (Mungiu putind sa-si contureze personajele dupa cum a vrut ca sa-i serveasca mesajului pe care a vrut sa-l transmita), e vorba despre structura, despre cum il faci pe cititor/spectator sa traiasca cu personajele tale, despre a merge dincolo de actiunea care da stirea (cu senzationalul ei cu tot) ca sa cauti intelesul emotional.

e diferenta dintre actiunea pe care americanii o numesc “reporting” – cind mergi pe teren si investighezi (iar doamna Niculescu Bran e un foarte bun reporter de investigatie) si scrierea  intr-o forma cinematografica, rezultata din reporting , avind o structura coerenta si bine gindita, scrierea narativa ( jurnalistul scriitor – writers at large, la americani)

*

scenariul filmului Dupa dealuri e mai bun decit foarte multe dintre cele mai bune romane romanesti:

povestea merge la esenta – e despre prietenie si singuratate intr-o tara care nu e foarte dezvoltata, nici cultural, nici economic; despre libertate si nevoia de iubire, cu toate ingradirile care vin cu ea.

nu ingroasa nimic (desi s-ar fi putut duce mult – cu imagini sezationaliste – in zona exorcizarilor);

e atit de echidistant incit, la sfirsitul filmului, nu tineam cu niciuna dintre parti, desi mi-ar fi fost usor sa empatizez cu fata care moare;

(pentru jurnalistii pasionati – fie si la nivelul de lectura – de scrierile narative, o rugaminte: uitati-va cu atentie la cum construieste profilul personajelor principale din discutiile pe care acestea le au cu altii – preferata mea e secventa de la politie cind merge Voichita sa-si faca pasaport)

*

uitati de prejudecatile cu “e film romanesc, vad o plimbare de o jumatate de ora cu maicute pe dealuri”; nu e nimic din asta; da, tine 2 ore si jumatate, dar nu simti cind trec. si nu, nu ai cadre lungi care sa te plictiseasca.

fetele sunt geniale (Cosmina Stratan si Cristina Flutur) si mi-au placut mult mult mult in doua secvente in care joaca totul din privire. (pentru Cristina – prima masa la manastire; pentru Cosmina – sosirea politistului pentru ancheta la fata locului.)

*

cel mai mult am iubit la filmul asta ca-ti spune povestea fara sa-ti scoata ochii cu nimic si, ca sa intelegeti cit de fin este, va descriu un cadru care nu va dezvaluie nimic din actiune, deci nu stric povestea, dar care arata subtilitatea regizorului.

cind maicutele si preotul ajung la politie, asteapta o vreme in dubita care i-a transportat. filmarea e din spatele dubei si vezi in dreapta si in stinga chipurile lor plecate; in fata stau cei doi politisti care i-au anchetat preliminar, la minastire, iar prin parbriz in fata politistilor – in plan indepartat, incit abia poti vedea ce este – se afla pe un stilp doua semne de circulatie: “Biserica Adormirea Maicii Domnului” – cu sageata la dreapta si “Biserica Sfintu Nicolae” cu sageata spre stinga.

*

sa vedeti Dupa dealuri, va rog. daca sunteti jurnalisti – pentru ca o sa invatati cum se poate sa vorbiti cu bun simt despre ceva senzational si cum puteti sa spuneti o poveste universala plecind de la un caz particular, dar si daca sunteti (tele)spectatori pentru ca sa stiti ce asteptari sa aveti de la cei care va spun povesti grele despre Romania noastra prezenta, dar medievala.

 

 

5178
Wagner cup teaFilme, expozitii, un site care imi place si cesti de ceai

Filme, expozitii, un site care imi place si cesti de ceai

text de Noemi Revnic

Pentru cinefili, incepe “Les Films de Cannes a Bucarest”, in perioada 19-25 octombrie. M-am bucurat sa aflu ca, in plina criza, mai sunt companii care investesc in astfel de evenimente. Eu am fost invitata la trei filme, printre care si premiatul “Dupa dealuri” al lui Cristian Mungiu, la Cannes. Invitatia am primit-o de la 2 Active PR, care promoveaza noul BMW Seria 7. Aici gasiti si programul filmelor. http://filmedefestival.ro/2012/program/
In perioada 19 octombrie – 15 noiembrie, ArtXpert Fine Art Concept – Store din Dorobanti, Strada Putul lui Zamfir nr.45 gazduieste expozitia artistului roman Matei Serban Radu, “New Works on Wood”.  Matei Șerban este deja un nume pe piata internationala de arta, cu expozitii aclamate in Santa Fe, New Mexico și la celebra Carrol Turner. Aproape toate lucrarile din aceasta expozitie bucuresteana, inclusiv “Francesca”, sunt sold out.

Ana Wagner a pregatit o noua colectie de cesti, prezentata in premiera in cadrul unui eveniment chic la Artmark, in urma cu cateva zile. Piesele poarta nume cat se poate de interesante: “Heraldica”, “Ghirlande din gradina mea”, “Peisaj fantastic in alb si negru”, “Spargatorul de nuci”sau “Poveste cu Tarot”. Le gasiti pe toate la Maison de la Porcelaine din Cotroceni, din strada Dr. Staicovici 19, cu o vizita in prealabil pe www.wagnerarte.ro.

Daca aveti prieteni care locuiesc in strainatate, puteti sa le dati de veste ca ieri s-a lansat un site de cumparaturi tare simpatic. www.romshop.ro vinde tot ce inseamna produse romanesti, de la zacusca si dulceata si pana la literatura romaneasca. O idee pentru care il felicit pe initiator, Octavian Radu.

Acestea au fost noutatile mele. Ne intalnim tot in “salonul” Cristinei Bazavan, joia viitoare, cu stiri proaspete de sezon.
Pe curand!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1851
Robert Pattinson CosmopolisCosmopolis in oct la Bucuresti

Cosmopolis in oct la Bucuresti

minunea aceasta de film, cea mai recenta dintre creatiile lui David Cronenberg, poate fi vazuta la Bucuresti in octombrie la Les Films de Cannes a Bucharest, festivalul creat de Cristian Mungiu.

e de neratat, pentru ca va rula in 2 proiectii si atit. filmul nu are inca distribuitor in Ro.

1629
Poster oficial Dupa dealuriDupa dealuri – poster oficial

Dupa dealuri – poster oficial

acesta este afisul oficial al filmului lui Cristian Mungiu, Dupa dealuri

Pelicula va avea avanpremiera bucureșteană în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 25 octombrie) și va intra în cinematografe la finalul lunii octombrie.

Luna octombrie deschide șirul premierelor în peste 30 de țări în care „După dealuri” are distribuitor, începând cu Ungaria, Polonia și Italia și continuând cu Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg – la finalul lunii noiembrie, apoi Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, la începutul lui 2013. În această perioadă, filmul va fi proiectat și la New York, Los Angeles, Hamburg, Morelia sau Buenos Aires, în marile festivaluri ale sezonului.

„După dealuri” este propunerea României la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a fost premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes. Filmul este scris şi regizat de Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Site-ul oficial al filmului, www.dupadealuri.ro, conţine informaţii detaliate despre producţie, fotografii, clipuri, noutăţi despre film şi este accesibil în trei limbi – română, engleză şi franceză.

1609
mungiu stratan dupa dealurisa fie rasplatit Mungiu

sa fie rasplatit Mungiu

as vrea foarte foarte tare ca oficialitatile romane – guvern, presedintie, CNC (toti la un loc, nu doar unii) – sa-l rasplateasca pe Cristian Mungiu.

tocmai a mai pus Romania in toate ziarele mari din lume, cu doua premii pe care filmul lui, Dupa Dealuri, le-a cistigat anul acesta la Cannes: premiul pentru cel mai bun scenariu- Cristian Mungiu, si premiul pentru cea mai buna interpretare feminina – Cristina Flutur si Cosmina Stratan

***

ati facut calculul vreodata cit a insemnat pentru imaginea tarii noastre, premiul obtinut acum 5 ani, tot de Cristian Mungiu la Cannes? daca nu, cititi aici.

***

si-as vrea sa fie rasplatit pentru cum e caracterul lui Cristian Mungiu si pentru ce a facut pentru cinematografia noastra.

dupa primul premiu la Cannes, urmatorul film a fost un omnibus, girind astfel cu premiul cistigat alti 5 regizori cu care a lucrat la Amintiri din Epoca de Aur.

a creat un festival de film la Bucuresti, realizat in colaborare cu selectionerul festivalului de film de la Cannes, Thierry Fremaux , ajutind astfel la consolidarea unor relatii si conexiuni intre cineastii nostri si lumea mare a filmului.

***

si-as mai vrea, ca pentru o vreme, cei care strimba din nas ca filmul romanesc e greu de digerat sa taca.

n-avem o viata usor de digerat, ar trebui sa avem curajul sa ne uitam la realitatile noastre.  e singura noastra sansa de a iesi in lumea mare – acceptindu-ne cum suntem.

***

Bravo Cristian Mungiu.

Bravo Cristina Flutur, Bravo Cosmina Stratan.

***

Sper ca teatrul din Sibiu sa reia piesa Viata cu un idiot; veti vedea acolo o minunata Cristina Flutur.

2303
AFF-15x20.indd2 romani cu cite 2 filme la Cannes

2 romani cu cite 2 filme la Cannes

tocmai ce vad o stire la tv despre gala de deschidere a festivalului de film de la Cannes, iar voice overul televiziunii in cauza spune ca si romania are un film in concurs , referindu-se la Dincolo de dealuri al lui Cristian Mungiu.

am vazut si aseara stirea pe un alt post tv si simt nevoia sa fac o precizare.

sunt doi romani la Cannes care au contribuit cu munca lor la doua dintre filmele din competitie: Vlad Ivanov si Oleg Mutu. amindoi au fost actor, respectiv director de imagine, atit la filmul lui Mungiu cit si la Serghei Loznitsa, un regizor ucrainian, fost documentarist.

asa ca in competitia mare avem de doua ori mai multe motive de bucurie, dar si emotii. succes romanilor de la Cannes!

1623
dardenne porumboiuFratii Dardenne la Bucuresti

Fratii Dardenne la Bucuresti

singura persoana cu patru ochi din cinematografia mondiala, aka fratii Dardenne, vin(e) la bucuresti pentru avanpremiera celui mai recent film al lor, Baiatul cu bicicleta.

fac de atit de mult timp filme impreuna incit se considera, din punctul de vedere al limbajului cinematografic, o singura persoana:)

pe 5 martie, la cinema studio, ii putem vedea pe Jean- Peirre si Luc Dardenne prezentindu-si filmul publicului roman.
e o mare onoare pe care o fac romanilor, dar in acelasi timp e inca un semn despre cit de mult apreciaza cultura noastra.

Fratii Dardenne, de doua ori detinatori ai marelui premiu la festivalul de la Cannes, sunt coproducator pentru noul lung metraj al lui Cristian Mungiu. si tot ei i-au inminat premiul de la cannes lui Corneliu Porumboiu.

se anunta zile frumoase pentru cinema in Romania:)

2252
gaspar noeGaspar Noe:  „Viata e un act egoist”

Gaspar Noe: „Viata e un act egoist”

Oricåt de multi prieteni am avea, oricåt de mare ne-ar fi familia, suntem singuri. Iar in momentele limita, pe viata si pe moarte, intervine instinctul nostru de supravietuire si-atunci luam decizii egoiste, pentru ca vrem sa traim.

Gaspar Noe: „Viata e un act egoist”

Regizorul Gaspar Noe a fost punctul de atractie al festivalului „Filme de Cannes la Bucuresti”, organizat de Cristian Mungiu la sfårsitul lui octombrie. Venit in festival sa-si prezinte filmul cu care a fost la Cannes anul acesta, „Enter the void”, Noe a adunat cel mai numeros public la intrebarile de dupa proiectie, iar biletele pentru vizionarea filmului sau au fost o rara avis. Toata lumea vroia sa-l vada si sa-l simta pe celebrul regizor al lui „Irreversible”.

Prima data l-am intålnit pe Gaspar Noe pe holul cinematografului Studio din Bucuresti. Statea la intrare si se uita la studentii care se inghesuiau la casa de bilete, cu speranta ca vor putea cumpara, pe ultima suta de metri, un bilet. Era la trei metri de ei, dar imbracat intr-o camasa albastra in carouri si cu geaca grea de fås parea unul de-al lor, nicidecum regizorul, asa ca nimeni nu-l baga in seama.
Cåteva minute mai tårziu, Cristian Mungiu ne-a facut cunostinta si ne-a condus intr-unul dintre birourile cinematografului. Aveam privilegiul unei intålniri private. Bucuria de a vedea ce e dincolo de filmele controversatului regizor argentinian.
|n sala cu mobilier comunist din lemn galbui-cafeniu, Noe s-a asezat pe un scaun in fata unei masute care-i atingea genunchii. S-a strecurat, literalmente, printre ele, ca sa nu le miste din loc.
|n mai putin de 30 de secunde, s-a ridicat in picioare:
– E prea cald aici!
A sarit peste masuta aruncåndu-se sa deschida primul geam de långa el.
Fata in fata, Noe n-avea nimic din nebunia si violenta filmelor lui, zåmbea cald si era mai degraba pregatit sa asculte decåt sa vorbeasca.

In primul dvs film, „I stand alone”, spuneti ca „viata e un act egoist”. De ce credeti asta?

Nu o spun eu. Era un carton care aparea pe ecran, ajuta povestea. Personajele trebuie sa spuna uneori lucruri mai dramatice ca sa ajute dinamica actiunii filmului. Eu, insa, cred ca oricåt de multi prieteni am avea, oricåt de mare ne-ar fi familia, suntem singuri. Iar in momentele limita, pe viata si pe moarte, intervine instinctul nostru de supravietuire, un instinct primordial, animalic, si-atunci luam decizii egoiste, pentru ca vrem sa traim.

Si reversul, ce este pentru dvs „un act altruist”?

Nu neaparat un act, dar timpul si scurgerea lui inseamna altruism, pentru ca ne ajuta sa uitam, sa stergem lucrurile rele care ni s-au intåmplat, sa cernem ce a fost bine si ce a fost rau. E un alt carton care spune asta in „Irreversible”: timpul e vindecarea.

Acum, la cel de-al treilea dvs film, „Enter the void”, desi sunteti extrem de perfectionist, ati acceptat sa-l aratati la Cannes fara sa fie gata. De ce?

N-am avut incotro. Producatorul mi-a cerut-o pentru ca urma sa fie vazut de multa lume din industrie, ne ajuta la distributie. Genericul filmului si cåteva editari le-am facut dupa Cannes.

Nu v-a fost teama de asaltul criticilor care analizau un film neterminat?

Mi-am facut un calcul simplu: cei care o sa inteleaga filmul se vor bucura de el si in aceasta varianta, cei carora nu o sa le placa il vor distruge oricum.

Stiu ca spuneti mereu ca nu va intereseaza parerea criticilor, totusi, nu exista niciun critic a carui parere sa conteze pentru dvs.?

Daca scrie New York Times ca filmul e bun, asta ma ajuta la vånzarea lui si, da, ma intereseaza. Dar ma intereseaza mai mult parerea regizorilor despre munca mea. As suferi mai mult daca Gus van Sant mi-ar spune ca nu-i place filmul…

„Enter the void” e realizat dintr-o perspectiva subiectiva, spectatorii vad actiunea in cea mai mare parte a filmului din perspectiva personajului principal, ca si cum camera ar fi montata in locul capului lui. E posibil sa intreb o prostie, dar risc. Cred ca sunt måini diferite, in cadre diferite, pentru ceea ce ar trebui sa fie, de fiecare data, trupul personajului principal. Gresesc?

Nu, nu. (Råde). Nimeni nu m-a intrebat asta påna acum. Asa este. Sunt måinile a trei oameni in secvente diferite in tot filmul. O buna parte am filmat eu, sunt cåteva secvente filmate de operator si doar una in care apar måinile actorului, cånd ia niste droguri dintr-o cutie aflata in frigider.

Din punct de vedere tehnic, a fost greu sa filmati din perspectiva aceasta?

Am facut filmul acesta ca sa experimentez vizual, totul a fost o provocare tehnica. E o secventa in care personajul principal se spala pe fata in baie si se priveste in oglinda; ea de fapt a fost filmata fara oglinda, apoi imaginea personajului reflectata in oglinda a fost filmata separat si montata.

Toate drogurile despre care se vorbeste in film sunt adevarate? Pot sa va intreb cine a facut research pentru asta?

Da, toate exista. Drogul de la inceput, pe care-l ia personajul principal in primele minute, e dintr-o planta care poate fi gasita in Argentina si intr-o bautura, e legal. Eu am facut research-ul pentru toate drogurile si i-am aratat apoi directorului de imagine cum vreau sa ilustreze trip-urile. I-am adus picturi, am facut schite, am facut referiri la atlase de botanica.

Mai e ceva real in subiectul filmului acesta? Ceva care pleaca din convingerea sau viata dvs? De exemplu, credeti in reincarnare?

Nu, nu cred in reincarnare, nu promovez nicio religie cu acest film. Am o sora –cum are personajul din film, am avut amåndoi in copilarie un accident de masina – dar nu la fel de grav cum se intåmpla in film. Mai sunt trimiteri la vietile private ale actorilor din rolurile principale, dar n-am facut filmul pentru a spune o poveste a mea sau a lor, ci pentru a experimenta.

In toate cele trei filme pe care le-ati facut, nu apar flori, nici copaci, de fapt, niciun pic de natura. Stiu ca sunteti un fan al urbanului, dar as vrea sa stiu daca aveti acasa vreo planta… Cresteti acasa vreo floare?

Acasa? (Råde.) Stau putin acasa. Dar da, cresc.

Ce aveti?

Un cactus…

Conversatia noastra s-a interupt cånd Cristian Mungiu l-a anuntat ca trebuie sa mearga in sala de cinema, sa-si prezinte filmul. Cristian il grabea pentru ca publicul era nerabdator in sala, dar el – dupa ce mi-a stråns måna si mi-a multumit – s-a indreptat catre fereastra, s-o inchida. Am incercat sa-i salvez din timp.

Lasati, duceti-va, o inchid eu.

Nu, nu. Eu am deschis-o, eu trebuie sa o inchid.

A inchis-o si-a luat-o la fuga, sa-l ajunga din urma pe Cristian Mungiu. Cåteva minute mai tårziu, dupa ce le-a spus zecilor de studenti din sala cum si-a dus filmul la Cannes si cum a fost primit acolo, s-a sprijinit de un perete din spatele salii. In intuneric, l-au remarcat prea putini cum se bucura de genericul pe care-l vedea pentru prima data pe ecran mare. A stat cåteva minute, i-a rugat pe organizatori sa dea sunetul cåt se poate de tare, apoi a iesit si a inceput sa vorbeasca la telefon despre noi proiecte.

Multumiri speciale Adei Teslaru si lui Cristian Mungiu pentru sprijinul acordat la realizarea acestui interviu.
Tabu decembrie 2010

5440

nu iubesc Romania, ci niste oameni de aici

Nu iubesc Romania in felul in care zic colegii mei pe la televizor.

Nu cred nici in ideea de patriotism.

Uneori ideea asta e exprimata prin “sunt mindru ca traiesc/m-am nascut in Romania”. Daca ma nasteam in Coreea de sud as fi zis ca sunt mindra de tara mea? Sau prin cine stie ce trib african?

*

Inca mai am sechele pentru ca profesorii mei m-au mintit la scoala spunindu-mi ca am fost un popor care a luptat cu dirzenie in fata cotropitorilor. Ba pardon, am avut victorii cit sa incapa pe degetele de la miini si, chiar si alea, au tinut 2- 3 zile maxim.

Nu-mi iubesc tara pentru peisajele uimitoare si minunatiile pe care natura le-a facut pe aici. Da, e adevarat mi se taie de multe ori respiratia cind merg pe valea Oltului, pe Transfagarasan sau cind ajung in cine stie ce poienita, dar… Am vazut in alte colturi de lume lucruri cel putin la fel de uimitoare si n-am fost mindra de tara lor, m-am bucurat de ele, intr-un mod cit se poate de egoist, savurind momentul.

Cred ca patriotismul exprimat prin “mindria ca inca un roman a luat o medalie, un premiu, o certificare internationala” e doar o satisfacere a uneia dintre frustrarile noastre: sunt unii – de-ai nostri – care pot face ceva ce noi nu putem face si care reusesc in lume… iar noi proiectam pe reusita lor, hranindu-ne orgoliul din ea.

Pentru ca doar asta facem: ne hranim ogoliul propriu; nu ne ducem sa-I facem cadouri campionului, nu-i dam nimic la schimb pentru ceea ce el ne da, la nivel emotional.

*
Nu iubesc Romania, dar iubesc si admir multi oameni de aici.

Iata unii dintre ei.

Familia Petre – proprietarii hotelului Carol Parc care s-au intors de la New York ca sa construiasca aici. au facut un hotel care a ajuns in ghidurile lumii, dar au construit si sustinut si multi muzicieni/oameni de cultura. Fara sa apara la televizor pentru asta.

Diana Stoleru  (plus gasca de zine) care au facut anul asta minuni reusind sa uneasca o tara intreaga pentru o cauza, cea a lui Daniel Raduta.

Liana Buzea care impreuna cu echipa ei a scos multe zeci de mii de oameni in strada, sa voluntarieze facutul curateniei publice in campania Let’s do it Romania

Dragos Bucurenci care a transformat voluntariatul intr-o forma de educatie.

Tudor Chirila care si-a depasit de mult nivelul de solist de trupa rock dupa care ofteaza fetele, transformindu-se nu doar in model pentru o generatie, ci si in “constructor emotional cultural”; Cruciada Culturii e cel mai bun exemplu.

Pumnul de regizori care fac lucruri incredibile in teatru sau film cu mijloace financiare minuscule ( Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu, Radu Afrim, Andrei Serban, Andrei Ujica) si actorii care-i ajuta sa faca asta ( Vlad Ivanov, Marius Manole, Mirela Oprisor, Victor Rebengiuc)

Razvan Penescu care a miscat muntii in online-ul cultural cu Liternet.ro; Zoso, Piticul, Chinezu, Bobby Voicu, Cristi Manafu care au miscat internetul cu totul.

Marius Constantinescu, Ana Maria Onisei, Vlad Mixich, Cristi Lupsa si multi alti jurnalisti tineri pentru care a scrie/intervieva/face un reportaj e o pictura care trebuie sa respecte realitatea in cel mai mic detaliu.

*
Ii stiu pe toti oamenii astia, de asta i-am numit aici – si-as mai fi putut numi citeva zeci -, toti au ceva in comun.

Oamenii astia, in orice tara s-ar fi nascut, ar fi fost deasupra mediei, ar fi iesit la suprafata precum uleiul pus in apa. Pentru ca au perseverenta, au inteligenta, au talentul care-i face sa iasa in fata. Fiecare o face in felul lui, cu resursele lui, dar cu credinta ca trebuie sa duca lucrurile la bun sfirsit in cel mai bun mod in care pot ei. N-are legatura cu expunerea publica, toti au ajuns cunoscuti pentru ca rezultatele lor au iesit deasupra mediei. Si, sunt sigura, ar putea face asta in orice colt de lume.

N-are cum sa fie mindria noastra ca ei sunt romani, cum nu ne putem mindri (daca suntem onesti) cu faptul ca Alina Pogras (gimnastica) sau Radu Voina (antrenorul echipei nationale feminine de handbal) sau Simona Alexandru (scrima) au devenit campioni mondiali anul acesta. Nu e meritul tarii si nici al nostru.

Dar asta nu ne impiedica sa ne bucuram de succesul lor.

*

Cind eram mica, mamaie – femei simpla de la tara – mi-a explicat ca o candela, ca sa arda mult si bine, trebuie sa aiba o combinatie potrivita intre cantitatea de ulei si cea de apa.

Oamenii astia ( si multi altii) sunt uleiul care iese la suprafata, cu ajutorul lor, restul – marea de oameni “de apa” – tin in viata o flacara pe care unii o numesc patriotism.

Imi pare rau, eu nu iubesc Romania; iubesc niste oameni care, din intimplare, locuiesc sau s-au nascut aici.

Filmele de la Cannes la Bucuresti – culise

aseara, in holul cinematografului Studio, pe cind rula filmul domnului cu nume imposibil Apichatpong Weerasethakul (cistigatorul Palme D’or de anul acesta), in deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucharest, Cristian Mungiu rezolva mici chestiuni administrative.

Cum eu ma conversam pe hol cu Ada Teslaru pentru proiecte viitoare, n-am intersectat putin.

“Am primit pe messenger link cu programul de la oameni care ma stiau interesata de film, iti dai seama ce impact are festivalul?” i-am zis in loc de felicitari. “E foarte tare ce ai facut. Sa-l aduci pe Thierry Frémaux (delegatul general al festivalului de la Cannes, selectioner pentru filmele din festivalul de la Bucuresti) la Bucuresti e super tare, pentru tine a venit, pe tine te iubeste, tu esti vedeta lui.

“Nu , eu doar am cules niste roade. S-a construit inainte de mine prin colegii mei. Acum i-am aranjat intilniri cu toata industria, cu toti colegii”, mi- a raspuns Mungiu, dintre hainele lui negre, cu o voce domoala.

In secunda aia mi-am adus aminte cit de mult mi-a placut de el ca a ales ca la Cannes-ul de dupa cistigarea Palm D’or-ului sa se duca cu un film colectiv (amintiri din epoca de aur) stiind ca toti criticii vor fi cu ochii pe el. A fost o platforma de promovare incredibila pentru regizorii care semnau celelalte povesti din filmul omnibus ( e pretentious numele asta de omnibus, dar …)

As fi vrut sa-i zic asta, dar mi-am inghitit cuvintele pentru ca stiu ca s-ar fi incruntat la laude. Si era obo, preocupat de lucrurile noi aparute in program. Am zis ca povestesc aici secventa pt ca e mai important sa stiti voi cum e el, oricum el se stie pe sine:)

*
sunt super filme in festival, in premira absoluta in romania, unele cu participarea regizorilor si cu Q&A-uri la sfirsitul proiectiei, asa ca luati de aici programul si mergeti la cinema:)

1484

10 secunde cu Isabelle Huppert

vineri seara Isabelle Hubbert a stat fata in fata cu Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Andrei Ujica, Monica Birladeanu si o multime de alti oameni din industria filmului sau a fotografiei.

Era la inaugurarea unei expozitii care o avea in prim plan. 170 120 de portrete cu ea, realizate de zeci de fotografi faimosi.
Acolo in fata noastra parea ca o umbra: delicata, fragila, filiforma si extrem de mica…

In primele minute ale intilnirii ei cu publicul, s-a aparat cu miinile incrucisate la piept de avalansa privirilor din jur. Cind domnul Oroveanu a inceput sa vorbeasca cu multa emotie despre ea, s-a relaxat si s-a emotionat putin. Avea in fata pe cineva caruia ii era mai greu decit ei sa fie in public.

Iar la aplauze, lungi si intense, s-a rusinat. Dupa citeva clipe cind aplauzele continuau, n-a mai stiut cum sa reactioneze. Si inceput sa dea din cap a multumire cu o privire incurcata pe chip. Pret de 10 secunde.

In acele secunde am inteles de ce fotografii lumii sunt fascinati de chipul asta care nu e nici frumos, nici spectaculos.

Pentru aceste 10 secunde ar fi meritat sa fiti acolo.

Expozitia Isabelle Huppert 170 120 de portrete este deschisa la Sala Dalles pina pe 25 iunie.

1774

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!