ea e inalta, frumoasa, are unele dintre cele mai lungi picioare din lume si o mobilitate pentru care a devenit faimoasa in istoria baletului clasic. el e mic, uritel, bengalez – adica aproape negru – si face niste piruete cu care n-ar trece anul I de liceu la balet clasic
ea vorbeste 6 limbi (printre ele, japoneza), i-a studiat pe clasici, s-a nascut la paris, sta in elvetia. el vorbeste bengaleza si engleza. pentru ca n-a avut incotro. intr-o limba a crescut, cu cealalta a trebuit sa se descurce in londra, unde locuieste.
ea a dansat toata viata ce i-au spus ceilalti. el a dansat doar ce-a creat, sapind adinc in experientele din propria-i viata.
ea a fost favorita lui Nureyev si prima balerina a Operei din Paris, el a creat coregrafia de la Jocurile Olimpice 2012; ei i se spune domnisoara NU pentru ca a refuzat unele dintre cele mai mari contracte din istoria contemporana a baletului, el NU face nimic din ceea ce nu-i convine.
aparent n-au nimic in comun, desi sunt amindoi dansatori, dar ceea ce-i uneste sunt lucruri dincolo de educatia si directia in care au luat-o fiecare in dans: disciplina, vointa si dorinta de a-si depasi limitele. si faptul ca niciunul dintre ei nu vrea sa stea prea mult in acelasi loc – al meseriei sau al vietii.
ea are 48 de ani, el 40. danseaza ca si cum ar avea 30 amindoi.
*
am vazut astazi Sacred Monsters un spectacol de dans cu Sylvie Guillem si Akram Khan, creat de el pentru ea in 2006. la vremea respectiva Sylvie vazuse de citeva ori Zero Degree, unul dintre show-urile foarte personale create de Khan si se dusese sa-l felicite. i-a marturisit ca, intr-un fel straniu, e incurcata de munca lui, o pune in dificultate tot ceea ce creaza, iar el – dezarmat – a invitat-o in studio sa lucreze impreuna.
si-au inceput sa vorbeasca cite doua ore pe zi. in primele 2 saptamini ea n-a spus nimic personal. intr-o zi el a intrebat-o care e personajul din cartile copilariei cu care se identifica. “Sally Brown”, a spus ea si in urmatoarea secunda a inceput sa plinga. si fara sa stie cine era Sally (sora unui celebru personaj din cartile animate britanice, o fetita care intreaba mereu lucruri si nu primeste raspunsuri), Akram a decis ca show-ul lor va fi despre fragilitate si vulnerabilitate si despre cum, indiferent cit de mult ar munci, nu vor atinge perfectiunea niciodata.
si-au povestit vietile si-au inceput sa improvizeze pe baza povestilor pe care si le spuneau zilnic. asa a aparut Sacred Monsters.
*
show-ul incepe cu ea prinsa in lanturi si el liber, dansind intr-un sincron perfect. e o doza mare de erotism acolo, dar e si o metafora pentru inceputurile lor in meserie.
e urmat de solo-uri in care fiecare face trimitere la educatia lui in dans – Sylvie cu adaptari ale miscarilor din baletul clasic, Akram cu Kathak – o forma de dans inspirata din artele martiale.
cind se intilnesc si incep sa danseze ca un cuplu, ti se taie respiratia.
la inceput danseaza doar cu bratele. isi tin degetele inlantuite, sunt fata in fata, iar corpul imprima miscari de unda pentru brate care fac ca energia dintre ei sa mearga ca in vasele comunicante. apoi isi negociaza ca intr-un cuplu teritoriile, iar ea pare ca preia controlul.
dar dupa ce el marturiseste – cu vorbe, ca la teatru – ca si-a dat seama in copilarie ca e atit de uritel incit nu va fi niciodata o reincarnare a lui Krishna (zeul suprem al religiei lui) si ca si-a suparat tatal ca a ales sa danseze in loc sa faca o meserie mai serioasa (medic), ea vine si-l inconjoara cu trupul.
si tot ce era diferit intre ei, tot ceea ce facea diferenta (inaltimea, frumusetea, eleganta trupului) dispare. trupul ei e prelungirea lui, bratele ei devin prelungirea trupului lui – o forma de a-l ilustra pe Krishna la care el aspira.
intr-un dans cu o incredibila incartura emotionala si erotica.
iata ultimele 20 de min din show, cum arata ele pe dvd
Sacred Monsters 3 from Dance Dvd on Vimeo.
*
imi pare rau ca nu veti putea vedea niciodata live Sacred Monsters (se mai joaca la Atena, miine si poimiine, dupa care devine istorie).
o poveste despre prietenia dintre doi oameni care vin din lumi diferite dar care au mintile la fel. o poveste despre sacrificiile pe care le fac cei de pe scene – pe care noi obisnuim sa-i numim “monstri sacri”.
un cadou catharsis facut de Akram Khan pentru Sylvie Guillem, dar care a devenit pe parcurs o terapie si pentru el. un cadou din care Sylvie a avut eleganta sa dea inapoi pentru ca a recunoscut ca el poate sa faca tot ceea ce nu stie ea sa faca: sa mearga adinc in sine ca sa scoata la lumina povesti cu care sa se identifice lumea.
*
am vazut prima data secvente din acest show in 2007 la ARTE tv, am fost fascinata si mi-am dorit foarte foarte mult sa-l vad live. ma bucur insa ca l-am vazut abia acum , la finalul reprezentatiilor. pentru ca n-as fi putut intelege mai devreme multe dintre nuantele lui. a fost un cadou si pentru mine. de Craciun.
de unde se vede treaba inca o data ca daca-ti doresti mult ceva, acel ceva vine cind esti mai pregatit sa primesti si sa intelegi ce primesti.
*
am mai spus acum citiva ani, mai spun inca o data, sunt gata sa muncesc un an gratuit pentru compania care il va aduce in Romania pe Akram Khan. Sylvie Guillem a fost acum 2 ani, la serile JTI.
stiu sigur ca v-ar impresiona teribil sa-l vedeti pe bengalezul asta mic si uritel cit de magic si de frumos se transforma pe scena.
