daca despartirile din iubire – alea cind un cuplu se transforma in doua cunostinte – ar fi precum despartirile de dupa o intilnire la o cafea…
*
literatura si cinematografia – din considerente de audienta, de captare a atentiei – descriu iubiri cu dramatism: el se lupta pentru a o avea pe ea (in fata opiniei publice, a neamurilor sau a propriei ei opinii), ea se lupta pentru a-l avea pe el (cu amantele lui, cu distantele dintre ei – la propriu sau la figurat)
nimeni n-ar citi o povestire sau nu s-ar uita la un film care nu are si conflict dramatic, care vorbeste tot timpul despre linistea dintr-un cuplu, despre cum nu se cearta pentru nimic, despre cum fiecare cedeaza cite ceva pentru a merge impreuna intr-o directie.
asa se face ca oamenii (mai ales femeile) sunt atrase – precum e pilitura de fier de magnet – de iubiri ca un rollercoaster: cind in culmea fericirii, cind in fundul iadului. si se lupta, se lupta, se lupta.
nu mai vorbesc de cintece aflate in topuri unde aceasta iubire rollercoaster e must have-ul sezonului care dureaza o viata – Pink si Try sunt cireasa de pe tortul care invata femeile ca trebuie sa fie mai intii date cu capul de pereti (emotional vorbind, desi uneori ele accepta si peretii casei) ca apoi sa aiba sens gustul unei victorii in iubire.
cind influenta aceasta a culturii pop se intilneste si cu nevoia de posesiune si de stabilitate a femeilor se creeaza haosul.
*
am o prietena care crede ca orice iubire care nu e “rollercoaster” e plictisitoare. ma rog, nu iubirea e plictisitoare pentru ca nu apuca sa vada /simta iubirea , ci doar pe protagonistul ei; daca domnul nu o chinuie emotional, nu produce niste tensiuni, nu se afla macar intr-un mic conflict cu ea, il considera plictisitor. ea zice “pampalau” si pufneste pe nari fumul de la tigarile slim preferate.
acum doua saptamini cuplul in care se afla s-a transformat in doua cunostinte dupa o relatie de citiva ani in care toata gasca noastra a avut parte de un intreg parc de distractii din partea lor, nu doar de un roller coaster.
la rugamintea prietenilor, eu am fost trimisa la “interventie”, adica sa-i explic femeii ca ar fi bine sa nu mai caute intrarea in parcul asta si sa mearga pe un alt drum.
nu impartim aceeasi imagine despre ceea ce inseamna iubirea. si nici nevoile noastre emotionale nu sunt asemanatoare, asa ca tot ce am putut face a fost sa cumpar o sticla de cognac Laubade si sa ma duc la ea acasa cu un speech gindit pe drum:
“stiu un cintecel care pentru toata lumea e o lacrima si-un suspin, o oda a despartirii, e esenta tristetii si durerii intr-o despartire. ei bine, pentru mine cintecelul asta e un stimulent bun in momentele in care caut o structura narativa si-l vad foarte pozitiv. pentru ca linia lui melodica de la refren mi se pare ca are o bolta , ca urca inspre ceva pozitiv, desi versurile zic cu totul altceva.”
si-a aprins o tigara, avea gesturi plictisite. stia ca sunt trimisa acolo la “interventie” asa ca astepta sa termin ca sa-si spuna ea of-ul, nu sa ma asculte cu prostiile mele legate de cintecele.
“daca am invata sa vedem iubirile ca niste intilniri ca la o cafea, adica o durata limitata de timp , pentru ca orice inceput are si un sfirsit, am putea sa ne bucuram mai mult si mai bine de ceea ce ni se intimpla. am impartasi mai pasnic lucrurile din viata noastra, n-am mai avea obsesia posesiunii pentru viata celuilalt (deci nici gelozie) si n-am mai pune presiune pe nimic. cit e sa fie, o sa fie.
iar despartirile ar fi pasnice, exact asa cum te desparti de un prieten cu care ai petrecut o dupa amiaza intr-o cafenea povestindu-va vietile in timp ce descopereati ca aveti ceva lucruri in comun, dar si altele in care nu semanati. in felul asta iubirile noastre ar fi, fiecare in parte, o intilnire nepretuita.”
dupa care am desfacut sticla de cognac, ne-am pus putin in cafelele pe care le aveam pe masa si am inceput sa-i povestesc teoria despre cum ne strica la cap cultura pop (si literatura, si cinematografia) in aspiratiile catre cea mai cea dintre iubiri.
habar n-am de ce nu mi-a tinut nicio prelegere despre fostul si nici de ce n-a protestat la cele pe care i le spuneam.
citeva zile mai tirziu mi-a dat un sms: “am ajuns la jumatatea sticlei de cognac:) e bun si cu inghetata, nu doar cu cafea”
*
Am cumparat cognac-ul Laubade de la Comtesse Du Barry de linga Ateneu. un magazin ca o bijuterie, cu bauturi care mai de care mai fine si mai sofisticate. pentru posesorii de MasterCard premium, orice achizitie din acest magazin vine cu o reducere simpatica.
Sunt 230 de locuri frumoase din intreaga tara in proiectul MasterCard Elite (intreaga lista o puteti gasi aici).
E usor sa verificati lista de locatii si inainte de o calatorie in tara sau de o iesire in Bucuresti, folosindu-va cardul MasterCard, sa stiti unde puteti sa aveti nu doar o experienta nepretuita, ci si un discount simpatic.
