Tag : model

dan-sullivan-unveils-his-new-alice-in-wonderland-footwear-collection-36__700Pantofii inspirați de povestea lui Alice în Wonderland

Pantofii inspirați de povestea lui Alice în Wonderland

 

Text de Raluca Antuca

Am văzut atât de multe minunății inspirate de povestea lui Alice in Wonderland, încât îmi place să cred că, peste câțiva ani, se va înființa un muzeu dedicat acestui concept. S-au organizat destul de multe expoziții, dar cum ar fi dacă ar exista un loc unde ar fi expuse toate lucrările de artă care aduc un omagiu acestor personaje?

Pantofii din imaginile de mai jos m-au determinat să zic acest lucru, pentru că sunt absolut superbi. Dacă nu ați mai auzit de Irregular Choice, să știți că este vorba de o companie care produce încălțăminte foarte “fun and expressive”, așa cum o numesc ei pe site. Ei au realizat acești pantofi ca un omagiu poveștii lui Alice, care i-a inspirat atunci când erau mici.

Designul este senzational, pentru că redă personajele întocmai, folosind multe culori vibrante și detalii complexe, care amintesc de haosul din poveste. Alice in Wonderland nu este prezentă numai pe modelul materialul din care sunt făcuți pantofii sau balerinii, ci și pe tocul care îi ia forma corpului.

Vă invit să vă uitați prin imagini și să-mi spuneți care sunt preferații voștri. Eu nu am reușit încă să mă decid, căci m-am îndrăgostit de toate perechile! 🙂

[gallery columns="2" size="large" ids="43324,43325,43323,43326,43327,43330,43331,43333,43332,43328,43322,43329"]
2526
11-97Pitzush, pisica glamorous care ar putea lua locul oricărei bloggerițe fashion

Pitzush, pisica glamorous care ar putea lua locul oricărei bloggerițe fashion

Text de Raluca Antuca

După ce am descoperit acest cont de Instagram, m-am gândit că într-un univers paralel, pisicile sunt cele care au bloguri de fashion, sunt experte în makeup și își prezintă #outfitoftheday prin ședinte foto foarte chic.

Pitzush este o pisică care ar putea lua locul unei bloggerițe de modă foarte ușor, pentru că este tare glamorous. Pitzush este “meowdel” pe contul de Instagram @PussInGlam și are peste 10.000 de fani. Ca orice divă, ea se pozează purtând blănuri, bijuterii scumpe, iar genele false de culoare roz sau azuriu îi scot în evidență ochii foarte expresivi.

Fotografiile sunt atât de frumos realizate, încât m-au dus cu gândul la editorialele în care toate elementele se îmbină armonios (culorile, accesoriile).

1-194 2-177 3-176 4-170 5-161 6-155 7-144 8-134 9-124 10-108 11-97 13-79 14-72 15-63

2912
EmikoWeaving1Bucuria pe care o transmite un model de 93 de ani și hainele colorate pe care le poartă

Bucuria pe care o transmite un model de 93 de ani și hainele colorate pe care le poartă

Text de Raluca Antuca

Urmărind traseul meu “amoros” cu fotografia (cu ghilimelele de rigoare), am admirat la un moment dat acele fotografii perfecte, în care machiajul era impecabil, modelul extrem de comercial și rochia perfectă pentru acel decor luxos. Deși este un pattern care se tot repetă, mai ales în domeniul publicității, îmi doream ca fotografiile mele să fie mai mult ca perfecte. Mă concentram tare mult pe detalii încât pierdeam viziunea de ansamblu.

Acum lucrurile stau altfel. Caut povestea din spatele fotografiei, iar dacă nu există un decor de basm sau o ținută deosebită, mă gândesc eu la o modalitate prin care acea imagine să vorbească de la sine. Și cred că aceasta este adevărata provocare pentru un fotograf!

Modelul din imaginile de mai jos este unul special și foarte autentic. Nu este glamorous și nici nu întrupează stereotipul de femeie la care ne-am aștepta, dar exprimă foarte multe. Emiko are 93 de ani și poartă creațiile nepoatei sale.

Artista Chinami Mori folosește tehnica japoneză cunoscută drept Saori, pentru a realiza aceste hăinuțe colorate. Tehnica implică libertatea de combinare a materialelor și culorile, astfel încât creațiile ei sunt unice. Pentru că-și iubește foarte mult bunica, s-a gândit ca ea să-I fie model pentru noua colecție.

Fiecare fotografie cu Emiko, postată pe Instagram, stârnește zâmbete, dar și multe inimioare de like. Se pare că această combinație de veselie ingenuă și haine-curcubeu atrage atenția tuturor!

EmikoWeaving2 EmikoWeaving3 EmikoWeaving4 EmikoWeaving5 EmikoWeaving6 EmikoWeaving7 EmikoWeaving8 EmikoWeaving9 EmikoWeaving10 EmikoWeaving11 EmikoWeaving12 EmikoWeaving13 EmikoWeaving14 EmikoWeaving15 EmikoWeaving16

2458
Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings1-830x764Eșarfa care dă impresia unor aripi maiestuoase

Eșarfa care dă impresia unor aripi maiestuoase

Text de Raluca Antuca

Dacă sunteți în căutarea unor hăinuțe cu personalitate sau a unor accesorii care să vă definească, dar în același timp să fie în trend, vă recomand să urmăriți munca artistei Roza Khamitova.

Aceasta locuiește în Melbourne, iar în atelierul ei ideile prind viață. De exemplu, aceste eșarfe dau impresia unor aripi impresionante atunci când mâinile sunt întinse. Roza desenează modelele, după care le printează pe materialele vaporoase.

Se pare că aceste detalii cu pene și păsări de tot felul se repetă în creațiile ei. În magazinul ei online găsiți și fuste, tricouri, potrivite pentru femeile cu un stil non-conformist. Prețurile variază între 38 și 82 de dolari, iar eșarfele sunt la dimensiuni de adult, dar și de copil.

Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings2-830x1042 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings3-830x818 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings4-830x598 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings5-830x553 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings7-830x899 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings8-830x517 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings9-830x554 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings10-830x810 Melbourne-artist-creates-scarves-that-will-give-you-wings61-830x583

2627
fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-20Fashion Santa într-o campanie caritabilă de Crăciun

Fashion Santa într-o campanie caritabilă de Crăciun

Text de Raluca Antuca

Dacă Moș Crăciun ar arăta ca el, atunci ar primi mai multe scrisori de la mămici decât de la copii.

Faceți cunoștință cu Fashion Santa, un moș mai subțirel și mai tânăr decât cel cu care ne-am obișnuit. Îl cheamă Paul Mason și este model de peste 30 de ani. Poate fi privit drept un Moș Crăciun mai special, datorită faptului că este sexy și are un simț al modei bine dezvoltat.

Însă Paul este imaginea unei campanii de Crăciun organizată de Yorkdale Mall, prin care se strâng bani pentru fundația SickKids Foundation. Pentru fiecare selfie cu Fashion Santa postat în social media cu hashtagul #YorkdaleFashionSanta, mallul donează 1$.

Ai spune că este puțin atunci când vine vorba de spiritul caritabil al Crăciunului, dar selfie-urile nu au întârziat să apară. O strategie destul de bună aș adăuga… oamenii reacționează imediat atunci când văd un chip atrăgător, iar atunci când în spatele lui se află o cauză bună îi face să se simtă de folos. Un fel de win-win.

fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-17fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-21fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-22 (1)fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-23fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-24fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-9fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-7 fashion-santa-paul-mason-yorkdale-mall-50

2100
Henry-Hargreaves_Photography_2-hoch1Editorialul de modă realizat cu un scaner

Editorialul de modă realizat cu un scaner

Text de Raluca Antuca

Chiar și în cele mai creative domenii, se poate întâmpla să rămâi fără idei. Și cum nu vrei să repeți lucrurile la înfinit, cauți idei originale care să atragă atenția asupra produsului pe care îl promovezi.

Fotograful Henry Hargeaves a găsit un mod ingenios de a realiza imagini pentru editorialul de promovare a unor bijuterii marca Pamela Love, Stella McCartney și Asos. Pentru a crea un efect deosebit, el s-a folosit de un scaner, iar modelul a trebuit să-și preseze fața pe sticla aparatului, acolo unde erau de regulă hârtiile. Astfel, accentul pică mai mult pe bijuterii decât pe modelul care apare cumva blurat.

Partea cea mai grea pentru Henry a fost că nu putea să vadă cadrul dinainte să realizeze fotografia. Nu putea să facă schimbări, așa că a trebuit să facă multe cadre pentru a se asigura că editorialul este demn de atenția publicului.

Henry-Hargreaves_Photography_4-Hoch1 Henry-Hargreaves_Photography_6-Hoch1 Henry-Hargreaves_Photography_11 Henry-Hargreaves_Photography_51 Henry-Hargreaves_Photography_71 Henry-Hargreaves_Photography_91

2037
1439483896-maddy3Primul model cu Sindrom Down care va defila la New York Fashion Week

Primul model cu Sindrom Down care va defila la New York Fashion Week

Text de Raluca Antuca

Când spui modelling, te gândești la tocuri înalte, make-up din abundență și mult Photoshop. Defilări de modă cu modele care sunt alese după un tipar bine cunoscut: minim 1,70 m, ten curat, păr de culoare naturală și fără semne distincte. Agențiile de modă nu caută frumusețea ideală, ci vor să transforme cât mai multe tinere în Kate Moss.

Aș spune că această piață a modei nu acceptă alte tipologii atunci când vine vorba de prezentări de modă sau promovare de produs. Dar în ultimul timp, tot mai multe modele au zguduit lumea modei cu încălcarea regulilor consacrate. Modele precum Chantelle Brown-Young (cu suprafețe de piele depigmentate), Shaun Ross (albinos), Ashley Graham (plus-size), Lea T (transgender), Jillian Mercado (în scaun cu rotile) ne arată că standardele din reviste nu sunt la fel de puternic nișate ca acum zece ani.

Mi se pare foarte important ca fetele să se identifice cu fotomodelele din reviste, show-uri de modă și TV. De aceea e bine ca aceste role-models să fie cât mai diferite, pentru ca și persoanele mai deosebite să se simtă bine în societate.

Madeline Stuart în vârstă de 18 ani, din Australia, schimbă perspectivele, pentru că ea este primul model cu Sindrom Down care va defila la New York Fashion Week. Ea s-a făcut remarcată la începutul anului, datorită fotografiilor postate pe Facebook. De atunci, ea și mama ei, Rosanne, au primit cereri de la agenții internaționale de modelling.

A colaborat cu brandul EverMaya și va fi imaginea unei noi linii de genți, numită după ea. Pentru Maddie, a fi model este distractiv și reprezintă doar modalitatea prin care vrea să transmită un mesaj celor care o văd. „Nu trebuie să judeci cartea după copertă. Oamenii ar trebui să se accepte și să se iubească așa cum sunt.”

Și știți de ce Maddie este iubită? Pentru că nu mai este vorba de persoana ei, ci de noi. Este vorba de lupta pe care o duc oamenii care sunt mai speciali și cum simt ei nevoia de iubire și acceptare. Madeline se iubește așa cum este, știe că este frumoasă și nu acceptă ca lumea să-i spună că este altfel. Are încredere în propriile forțe și nu cunoaște cuvântul discriminare. Ea intră într-o cameră și nu judecă pe ceilalți. Mi-ar plăcea ca această atitudine să o avem cu toții!

1439482029-maddy 1439484173-maddy4 gallery-1439483760-maddy2

4263
tumblr_lv679nR5jX1r5kga3o1_500Primul model transgender care apare in Vogue

Primul model transgender care apare in Vogue

Text de Raluca Antuca

Andreja Pejic spune că sexul și sexualitatea sunt două lucruri complet diferite.

Fiind primul model transgender care apare vreodată pe paginile revistei Vogue, aceasta este mulțumită că industria modei abordează și modele care nu se încadrează în tiparele obișnuite. Inițial, ea și-a dorit să nu-și schimbe sexul, ci doar să trăiască în afara apartenențelor la un sex anume. Dar cum acest lucru este o utopie în zilele de azi, operația de schimbare a sexului a avut loc în 2014.

În februarie 2015, Andrej a devenit Andreja și a defilat pe podiumul Săptămânii de Modă de la Londra în calitate de manechină. Iar astăzi a mărturisit că va fi noua imagine a brandului de beauty Make Up For Ever. Anunțul vine după ce Clean & Clear a ales-o pe Jazz Jennings (un tânăr transgender) ca imagine pentru campania #SeeTheRealMe și după ce un sportiv american, care a participat la Olimpiadă, Bruce Jenner, a anunțat că se simte mai degrabă femeie decât bărbat și că a luat hormoni femini.

 

2006
551147294c5a3Laila, primul model din Pakistan pentru Burberry

Laila, primul model din Pakistan pentru Burberry

Text de Raluca Antuca

O comunitate globală, care unește diverse persoane, care provin din medii diferite, prin simplul fapt că sunt conectate datorită valorilor și scopurilor comune pe care le împărtășesc.

Cred că fiecare brand vrea să se distingă printr-un “je ne sais quoi” și să cucerească piețele mai puțin accesibile, în ideea de a deveni universale. Iată că Burberry diversifică publicurile țintă și atrage atenția asupra unei frumuseți atipice. Chiar luna trecută, linia de modă din Marea Britanie a semnat, pentru prima data, contract cu un model feminim din India, Neelam Johal și acesta este doar începutul!

Să vă fac cunoștință cu Laila Naim, primul model Burberry din Pakistan. Ea are doar cinci ani, este super adorabilă și iubește camera de fotografiat. Laila apare în campania de primăvară/vară 2015, iar postarea de pe Instagram a adunat mai mult de 78.000 de like-uri în doar cinci zile, fiind unul dintre cele mai apreciate de pe pagina Burberry. Imaginea liniei vestimentare pentru copii, Laila a apărut deja în reviste precum Marie Claire, Red și Tatler. Se pare că o imagine fresh, la care nu se aștepta nimeni, face bine pentru orice brand!

 

2208
11018162_10153645963449278_1427795417397654622_nDolce Gabbana aduce un tribut mamei prin colectia toamna/iarna 2015

Dolce Gabbana aduce un tribut mamei prin colectia toamna/iarna 2015

Text de Raluca Antuca

Domenico Dolce și Stefano Gabbana știu cum să facă din fiecare defilare Dolce Gabbana o experiență memorabilă și un show care nu se uită prea repede. Ca de fiecare dată, accentul cade pe valoarea femeii în societate, iar defilarea în sine este o ceremonie a frumosului în modă.

Colecția de toamnă/ iarnă 2015 se numește simplu “Mama” și este un semn de apreciere pentru toate mamele, inima oricărei familii. Pentru prima dată, 11 mamici fotomodele au defilat pe podiumul amenajat la Milano Fashion Week alături de copiii lor. Colecția în sine este un tribut al eleganței și feminității, fiind predominante dantela, fustele creion și siluetele anilor ’60.

Hainele au imprimate diferite mesaje, în italiană, engleză și franceză (Ti voglio bene, mamma!, Je t’aime!), dedicate mamei, cu un scris drăgălaș și stângaci de copil. Anumite modele aduc aminte de voalul purtat de Angelina Jolie la nuntă,pe care erau cusute flori, animale și copii. De-a lungul timpului, cei doi designeri au avut drept sursă de inspirație mamele și bunicile lor. Starul acestei defilări a fost Bianca Balti, însărcinată în șase luni, care radia într-o minunată rochie mulată pe corp, mai lungă de genunchi. Au fost multe aplauze și zâmbete.

Ce-mi place mie este atenția la detalii pe care au acordat-o cei care au gândit tot show-ul. În primul rand, tema a fost subliniată de ecranul din spatele podiumului care rula, în acelasi timp, imagini cu modele și copiii lor de toate vârstele. Dupa care, melodia “Viva la mamma”, cântată de Edoardo Bennato a fost soundtrack-ul show-ului, iar toată lumea prezentă a primit o mica broșură cu versurile melodiei traduse în fiecare limbă.

2807
DSC_0633Fotografia zilei- Madalina

Fotografia zilei- Madalina

Text și fotografii de Raluca Antuca

Luna trecută m-am plimbat pe străzile din Iași, datoriă unui proiect frumos despre care o să povestesc în curând. Am fost surprinsă să vâd cât de amabili și prietenoși sunt oamenii din zonă (cred că m-am obișnuit cu stilul din București), dar și cât de receptivi sunt la lucrurile noi și frumoase.

Am avut șansa să fotografiez mai mulți tineri care mi-au demonstrat că au stil și atitudine. Printre ei, se află și Mădălina, care seamănă foarte bine cu Adriana Lima, modelul de la Victoria’s Secret.  Ningea cu fulgi mari și era frig tare în după-amiaza aceea, dar ea a rezistat eroic, ba chiar mi-a pozat tare expresiv. Cu ea încep seria Fotografia zilei, iar mai jos puteți vedea cadrele în care apare.

Mai multe fotografii realizate de mine găsiți aici și aici.

1985
10426314_1058741820819669_8862163691811266120_nCover februarie 2015 L’Officiel: frumusetea fara varsta

Cover februarie 2015 L’Officiel: frumusetea fara varsta

Carmen dell’Orefice este cunoscută oficial drept cel mai vârstnic model din lume. A lucrat în industria modei timp de 68 de ani, iar între timp a fost și actriță, autoare de cărți de beauty și doctor la Universitatea de Arte din Londra.

A debutat la 15 ani cu o apariție pe coperta Vogue, iar acum, la 84 de ani, revista L’Officiel Azerbaijan conține un pictorial de excepție cu fotomodelul care ne arată ca frumusețea nu are vârstă. Fotografiile denotă o eleganță desăvârșită, iar cel mai mult îmi place cum părul alb nu o îmbătrânește deloc, ci îi dă un rafinament care se potrivește cu decorul luxos.

Carmen dell’Orefice a declarat pentru revista New You din martie: „Majoriatatea oamenilor nu știu cum să trăiască, așa că nu știu nici cum să moară. Moartea sperie și ne privează de curaj, dar ea este o parte din viață! Bănuiesc că acesta este secretul ei 🙂

 

1818

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!