melodia minunata din noul spot Vodafone, Impreuna suntem mai puternici, e scrisa de Carly Comando si se numeste Everyday.
o am in Ipod de 3 ani:) a fost compusa pentru un domn care s-a fotografiat timp de 6 ani, zi de zi: Noah
Oracol 2.0
zilele trecute, mergind cu masina pe drumurile tarii noastre intr-o cursa lunga care a inclus 17 orase pe distanta a 1500 km, mi-am adus aminte de copilarie si de vacantele cu parintii.
senzatia a fost foarte speciala si stiu exact ce mi-a declansat-o: un indicator rutier pentru un drum mic, laturalnic, la fel ca drumul pe care mergeam pe la 11- 12 ani, la unchiul meu “in armata”.
“filmul” in flashback s-a petrecut doar in mintea mea si n-am povestit foarte mult despre copilarie cu colega mea de calatorie, Cristina Chipurici. dar a fost un pretext frumos sa-mi aduc aminte de o multime de lucruri. parca eram in masina timpului.
astazi am descoperit pe facebook o aplicatie simpatica prin care , din nou, ma intorc in timp. sigur va amintiti de Oracolele din scoala, cind colegele iti completau in caietul cu intrebari, care tinea loc de facebook pentru ca aflai cine place pe cine, pe unde si-au facut vacanta prietenii, ce muzici asculta sau ce filme au mai vazut.
ei bine, Lipton a creat o aplicatie pentru Facebook, prin care poti sa retraiesti amintirile adolescentei, intr-o formula super interactiva si foarte in pas cu vremurile, foarte 2.0.
de exemplu, eu am raspuns la intrebarea “daca viata ta ar fi un film, ce cintece ai avea in coloana sonora?” si-am putut sa atasez si muzica de pe youtube.
ce ziceti ne jucam cu Oracol 2.0? chiar daca nu mai avem anii adolescentei, dar oricind e binevenit un moment de joaca in care sa ne simtim fresh si plini de energie.
(din proprie experienta, dupa intilnirea cu Lipton Ice Tea – cind am devenit fan – stiu ca si ceaiul verde ajuta.)
Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun
Textul de mai jos este scris de Camelia Capitanu, invitata mea la auditia noului album Vama – 2012 – care se va lansa miercuri cu Gazeta Sporturilor
*
Albumul VAMA “2012” – ca o întâlnire cu-n prieten bun
Iar prietenul acela bun, îţi poţi fi chiar tu, ţie. Pentru că dincolo de muzică, e vorba de regăsirea lucrurilor care te ajută să fii tu, cel adevărat, şi nu cel pe care alţii l-ar vrea neapărat.
E despre pasiuni care trebuie să treacă prin realitatea fiecăruia dintre noi. Despre ambiţie şi încredere în propriile vise. Despre un fel de a simţi viaţa în cel mai autentic mod cu putiinţă, pentru ca atunci când tragem aer în piept, să simţim că trăim cu adevărat. Iar pentru toate acestea (nu, nu există MasterCard) există un singur drum. Dacă în călătoria asta, prin care trecem cu toţii, vezi lucruri în care nu te regăseşti şi ajungi să te simţi străin de ei, dacă nu chiar de tine, stai pe loc câteva momente. Priveşte. Schimbă traiectoria, întoarce-te la tine, iar apoi vei ajunge exact acolo unde îţi e locul. Aşa-i că au încercat să te facă să uiţi cine eşti, şi pentru ce trăieşti? Acum e rândul tău să demostrezi că nimic nu-ţi poate lua ce ai tu mai de preţ. Totul e să te transformi din spectator, în actor.
Cam asta se întâmplă atunci când muzica vorbeşte pe-nţelesul sufletelor. Devine mai mult decât un ritm şi-un vers, îţi creează propriul univers. Mai rămâne doar să ai răbdare să asculţi şi să înţelegi. Şi ar fi păcat să nu faci asta.
Când am auzit pentru prima dată cântecele de pe albumul “2012”, s-au întâmplat câteva lucruri care sunt sigură că-şi vor avea ecoul în altele şi mai bune. Pentru că te surprinde, te emoţionează, te face să-ţi aminteşti şi îţi arată altceva – cine ştie, poate chiar acel “ceva” de care ai tu nevoie.
M-am bucurat să văd o trupă VAMA entuziasmată de acest nou început, în care oferă atât de mult publicului. Aşa că, luaţi fără reţinere! Efectele, destul de puternice. Dar benefice.
Să căutaţi mai ales “Regatul meu pe un vis”, “Epidemie de iubire”, “Rolul Soarelui”, “Să dansăm” şi.. să ascultăm mai bine albumul.
“Pe orice drum spre succes
Îţi dau ei GPS
Te uiţi atent pe hartă
Visele tale nu-s”
(“Regatul meu pe un vis”)
<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/9DXTmw5kSrs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>
Concurs cu Tudor Chirila:)
in viata mea de jurnalist am scris de citeva ori despre Tudor Chirila. de fiecare data stia ca voi scrie despre el, fie pentru ca facusem interviu (ca atunci cind a jucat in “O lume pe dos” – aici un fragment pe care nu l-am pus in revista), fie pentru ca imi daduse acces la informatii oarecum private (ca vizita in studioul lui).
de data asta nu stie ca scriu si incalc o regula a prieteniei noastre: dau “din casa”. dar am un motiv, il scot pe Chirila la concurs:)
***
Cea mai indepartata amintire a mea cu Tudor e de pe vremea cind lucram la Radio 21.
Organizam o petrecere a radioului intr-o discoteca de pe linga Unirii care astazi nu mai exista, Why Not. In desfasuratorul concertului aniversar, Vama Veche era ultima, iar Tudor din prima clipa in care sosise isi aratase nemultumirea pt dotarea salii, pt cum se auzisera trupele de dinainte. Chiar si publicul parea suparat pentru ca nu participase la muzicile pe care le auzise pina atunci.
Nici la primul cintec de la Vama n-au reactionat spectatorii foarte bine si, din culise, il vedeam pe Chirila cum stringe din falci. Cind a terminat de cintat prima piesa s-a intors catre noi, cei din spate, a cerut o bere si -a facut semn trupei sa nu inceapa sa cinte. Am alegat pina la frigider mai tare decit campionii la 100m si, desi erau 3 – 4 m pina la el, mi s-a parut ca au trecut ore pina cind i-am dat cutia de bere. Imi amintesc ca era o cutie verde si, chiar si acum, mai stiu zgomotul urias al capsei care a deschis-o, in vizoleala publicului care probabil gindea ca si mine: “nebunul asta n-o sa mai vrea sa cinte”.
Tudor statea pe un scaun de bar, avea microfonul pe un stativ in fata si bea din bere. Dupa citeva secunde s-a intors catre colegii lui, le-a spus ceva ce nu auzeam, dar ii vedeam in continuare falcile incordate si ma rugam sa nu le fi zis “hai sa plecam”. Apoi a luat microfonul si-a inceput sa cinte “Knocking on the heaven’s door”. Era in lumea lui, cu ochii inchisi, cinta pentru el, nu pentru oamenii din sala. Dar in primul rind citeva fete au inceput sa plinga. A fost cu urale la sfirsit si -au stat mult in scena pentru ca i-au bisat.
Nici acum nu stiu daca atunci si-a pus ambitia sa urneasca publicul sau daca s-a aparat, cintind doar pentru el, rezultind magia aia. Trebuie sa fi fost prin 1998 – 1999.
***
Cea mai simpatica amintire cu el e dintr-un hotel bucurestean unde – in cel mai pur stil occidental – isi promova piesa “O lume pe dos” cu o sesiune de interviuri “one to one” cu diversi jurnalisti. Ma inscrisesem si eu pe lista, asa ca m-am asezat la masa interviurilor unde o avea alaturi pe mama sa, Iarina Demian, care nu era doar regizoarea acestui spectacol , ci si parte din distributie (se reintorcea la actorie cu acest text.)
Vorbeam despre cit de mult a ”chinuit-o” Tudor pe doamna Demian la repetitii, despre cum se aseza in sala ca spectator si se uita la dinsa cum joaca si protesta, o obliga sa o ia de la capat, impingindu-i limitele, pentru ca apoi sa se intoarca pe scena ca actor si sa se lupte cu rolul lui pentru care a muncit mult ( in prima parte e un dirijor si-a cercetat “coregrafia” celor mai mari dirijori ai lumii, a studiat partiturile lui Wagner ca sa uneasca pe scena corporalitatea specifica acestei meserii cu mintea personajului.).
Doamna Demian povestea ca se certau foarte mult la repetitii si-a zis: ”Ceea ce e foarte frumos aici, si eu am inteles foarte bine, e ca Tudor a suferit in momentele alea ca totul să iasa perfect. Dar era atât de dur! Ma gândeam: Doamne Dumnezeule, daca el ar repeta cu actorii n-ar putea sa duca piesa la capat niciodata. De fapt, intre doi oameni care au si relație de sânge, dar si profesionala, pot fi N situații limita, dar nu exista tradare”.
Tudor era intr-un fotoliu in stinga mea si s-a facut mic in scaun. Pur si simplu s-a lasat in jos intre pernele fotoliului si-a inceput sa rasuceasca intre degete un pliculet gol de ceai. A fost o tacere minunata de citeva secunde, in care era ca un copil de gradinita care tocmai a spus cit de mult o iubeste pe mama. Dupa citeva clipe a redevenit Chirila pe care-l stiti si-a explicat rational ce vedea pe scena, de ce protesta etc etc .
Asta era in 2010 si gasiti aici interviul publicat atunci.
***
Anul trecut prin primavara eram amindoi in Starbucks la Victoriei. In sfirsit se hotarise sa-mi arate scenariul pe care-l scrisese (ma rugasem de el ceva vreme in acest sens) si aveam in fata dosarul care tinea munca lui de citeva luni bune. Pe linga noi treceau fete care chicoteau cind il vedeau la masa lunga cu lampi, unde stau de obicei studentii pentru ca isi pot incarca laptopurile. El era pur si simplu “ecranat”, parea ca nu vede nimic din foiala pe care o produce in jur.
A pus presiune pe mine in primul minut “vezi ca l-au mai citit doar doua persoane pina acum”, apoi mi-a pus foile in brate si s-a bagat cu capul intr-o carte mai groasa decit Biblia.
Mi se parea ca-mi urmareste fiecare pauza, fiecare gest sau respiratie si ca, atunci cind dau pagina, stie care sunt replicile pe care urmeaza sa le citesc. Ca ma monitorizeaza mai ceva ca Tim Roth in Lie to me. El era cu capul in cartea lui si nu a rostit nicio vorba pina cind n-am spus: “gata, am terminat de citit”.
Conversatia din minutele urmatoare, tehnica – pe replici, pe structura scenariului, pe ideea de la care a pornit povestea -, e cea mai personala/ intima discutie pe care am avut-o vreodata cu Tudor Chirila. Cea mai cu garda jos. Si e cea mai pretioasa amintire a mea legata de el. Si de perfectionismul lui.
Pe moment mi-am dorit foarte tare sa reuseasca sa-si faca filmul (si-acum imi mai doresc asta, pentru ca e o idee frumoasa si o poveste foarte emotionanta), dar pina sa ajung acasa aveam o alta idee in cap: ca Tudor ar trebui sa apara mai mult in public, in afara momentelor in care cinta, ca sa-l vada lumea cum e el de fapt.
***
De asta m-am bucurat tare ca la festivalul de teatru de la Sibiu de anul trecut a petrecut ceva vreme cu bloggerii acreditati (locuiam in acelasi hotel, a fost usor sa vina cu noi la cafea pe terasa), de asta m-am bucurat ca anul asta a mers sa vorbeasca la Women on Web, de asta ma bucur ca acum organizeaza un eveniment privat special la care doi dintre voi pot avea acces.
Marti, 8 mai, de la ora 19.00 in Garajul Europa FM e o auditie in premiera a noului album Vama si am voie sa invit doi cititori ai blogului. Nu doar ca vom putea asculta noul album “2012” in super premiera, dar Tudor si baietii vor povesti putin din istoria cintecelor si , sunt sigura, va fi inca o ocazie pentru cei care-l stiu pe Tudor doar de la tv sa fie surprinsi de cum e el, vazut de aproape.
Iata explicatia pentru care il scot pe Tudor Chirila la concurs:)
Spuneti-mi o amintire legata cumva de Tudor Chirila si Vama. Semnatarii celor mai simpatice povesti merg marti in Garajul Europa FM.
Concursul se incheie miine, luni, la ora 12.:)
P.S. Chirila nu ma omori. Promit sa nu mai scriu despre tine cel putin un an de acum incolo:) (dupa ce scriu despre cintecelul Rolul soarelui la nasterea caruia am asistat. apropo, e misto!)
P.P.S fotografia pe care am ales-o sa ilustreze acest text e realizata de una dintre prietenele lui Tudor, Alexandra Sandu, si face parte din proiectul DayDreamers
Adam Levine e singurel
Acum ca Adam Levine s-a despartit de bunaciunea aia care era model pentru Victoria’s Secret, o sa ascultam mai cu drag si mai cu zimbetul pe buze, Move like Jagger
da, stiu ne bucuram de necazul omului… dar tre sa ne bucuram si noi de ceva:)
Hurts – cu scenografia unei romance
Cel mai bun videoclip la NME Award!
Band:Hurts
Film: “Sunday”
Regia: W.I.Z.
D.O.P: David Johnson
Scenografia: Mihaela Ularu
***
dada, Mihaela Ularu este mama Anei Ularu. cum ii spuneam si Anei, mistoaca mama are. asa mama, asa fiica.
Mihaela Ularu, profesor la UNATC, a semnat, printre altele, scenografia de la Buna, ce faci?
primul cintec al lui Andrei Leonte
ieri, cistigatorul X Factor, Andrei Leonte ( si preferatul meu din competitie:) ) si-a lansat primul cintec din cariera lui de artist.
multi dintre voi ati ascultat deja melodia (are peste 45.000 de vizualizari pe youtube in 24 de ore si nu vorbim de un videoclip, e doar cintecelul); imi place ca duce cu el, in acest cintec, o parte din cea mai intensa prestatie din show-ul tv… o sa va prindeti la “fluieraturi”:)
dar eu vreau sa va povestesc altceva despre ziua de ieri…
*
ziua de ieri, mult asteptata de fanii lui (are aproape 40.000 de fani pe pagina oficiala de Facebook si mai exista alte pagini neoficiale) a fost una care a avut in program:
– matinatul de la Antena 1, cu o cintare live
– matinalul de la Zu
– prezenta la Acces Direct
– probe de sunet la concertul Zu
– cintare la concertul Zu (a fost cel care a inchis concertul, ca un adevarat star)
nu stiu daca realizati cit consum nervos inseamna toate acestea si ce efort fizic. show-ul s- a terminat la ora 22.00 si avea mai mult de 14 ore de cind era in “live”-uri de toate felurile.
de ce scriu asa ceva? ca sa intelegeti, daca vreti sa faceti meseria asta, ca e cu foarte multa munca pe care fanii nu o simt si nici nu o stiu.
*
am vorbit cu Andrei de dimineata (aseara, pt ca era f f f f aglomerat in AFI Cotroceni unde era concertul, am plecat mai devreme). era entuziast si fericit, chiar daca obosit. astazi o lua de la capat, pentru ca merge diseara la emisiunea Rai da’ buni.
dar era la fel de modest, cum il stiti de la tv…
culise de la show-ul Madonnei la SuperBowl
aseara, in pauza Super Bowl, Madonna a avut un super super show.
dupa ce m-am minunat si emotionat de showul ei, am trecut prin remarca “are 50 de ani!!!!” si-am inceput sa caut detalii din culisele show-ului care a avut un miliard de telespectatori.
repeta la el din decembrie, cu o pauza de o saptamina de Craciun; 2000 de oameni au fost implicati in realizarea show-ului de 10 minute (de la design-ul scenei si decorurilor, al proiectiilor si pina la dansatori)…
daca aveti timp, uitati-va la inregistrarea conferintei de presa de dinaintea show-ului (18 min). dar, dincolo de informatiile standard, uitati-va la Madonna cum riposteaza la unele intrebari, cit e de emotionata ( limbajul trupului), dar si cit de motivata este.
si, da, are 50 de ani!
Zonga – o amenintare pt radio
m-am jucat putin cu zonga astazi – un player de muzica online cu content 100% legal.
(s-a lansat aseara cu un party surpriza, cu multe teme muzicale; eu am fost gazda de la una dintre temele party-ului (Rat Pack – Frank Sinatra, Sammy Davis, Dean Martin, Johnny Carson; Bobby Voicu, Cristi Manafu, Cristi China si Victor Kapra au avut si ei temele lor muzicale)
zonga e raiul muzicii: reuneste preferintele tale muzicale (colectate elegant din retelele sociale in care activezi), te lasa sa vezi ce asculta alti prieteni si iti permite sa faci playlist-uri.
stiu ca exista si produse internationale similare, dar acesta are si muzica noastra, plus e interconectat cu canalurile de profil locale (trilulilu… pt ca tatal proiectului e crocodilul sef de la trilulilu)
prin zonga poti asculta muzica fara sa o downloadezi, inclusiv pe telefon , chiar cind nu ai net aproape… zice reclama, nu m-am prins inca cum fac astea, dar ma rog eu de baietii destepti ai lui Silviu Sergiu Biris sa ma invete
m-am jucat putin, nu m-am prins inca de toate smekeriile si am nevoie de un training ca sa invat finetzuri, dar…
primul gind a fost ca zonga e killerul radiourilor; pentru ca orice persoana care are un grad de expunere isi poate face propriile playlist-uri, propriile programe muzicale si poate functiona ca un mic radio; iar daca are gusturi bune la muzica va avea multi urmaritori, prin urmare va cistiga si mai multa expunere si se va comporta ca un mini radio.
in conditiile propriilor programe muzicale/playlisturi online (poate pot fi widget-uite si pe bloguri) vor putea aparea inlocuitori de radio, mult mai interactivi, mai selectivi si mai targetati; cu sanse mai mici sa asculti muzici care nu sunt pe gustul tau.
si daca radioul – ca institutie, format, concept – nu va incepe sa livreze ceva mai mult decit muzica – axindu-se pe content nou si creativ, personalitatea DJ-ului, pe ceea ce era acum 100 de ani aka “theatre of mind” – va muri linistit fara sa stie de unde i se trage.
am invitatii pentru testarea zonga. daca vreti, lasati un comentariu.
P.S. este pentru prima data in romania cind pentru un asemenea serviciu exista acordul tuturor caselor de discuri; continutul fiind suta la suta legal.
Quand je marche
bonjour; ça va?
(sau, “bonjurica”, my trade mark:) )
cintec de Buna dimineata
de pe drum catre Cluj, unde voi vedea diseara Hedda Gabler in regia lui Andrei Serban, un cintecel de simbata dimineata
Bob Dylan in cinstea lui Scorsese
Bob Dylan e, ma iertati, un artist ciudat. cinta cind vrea el, cum vrea el, uneori chiar si cu spatele la public.
dar asta e Bob Dylan
aseara l-au convins sa cinte in onoarea lui Martin Scorsese la ceremonia de decernare a premiilor Critics’ Choice.
tare as vrea sa stiu cum:)
Urare De Sarbatori
stiu sigur ca si anul trecut v-am facut o urare similara, dar tot pe asta simt ca e potrivit sa vi-o doresc.
“sa simtiti. sa lasati deoparte dorinta de a avea controlul a tot si toate, sa nu ‘ginditi momentul’, ci sa-l simtiti. ”
nu m-am hotarit care dintre melodii e mai potrivita, dar stiam clar ca trebuie sa fie cu voci de ingeri: Scala & Kolacny Brothers
sa va fie bine si sa va faceti amintiri frumoase in anul nou.
INNA, asa cum nu o stiti
ieri, de ziua nationala, Inna a lansat un cover dupa Laura Stoica, special pentru publicul din Romania. un cintec rock, care demonstreaza inca o data (ati vazut-o si in garajul europa fm) ca stie foarte bine sa cinte.
am spus de multe ori ca imi place Inna si imi place perseverenta echipei ei de a dobori pas cu pas orice prejudecata legata de muzica pe care o cinta.
iata mai jos textul pe care l-am scris in septembrie 2010 pentru Tabu, cind Inna a fost pe coperta. De la acea intilnire am devenit fan Alexandra si echipa ei. o sa intelegeti din text de ce. (cifrele nu mai sunt de actualitate, a depasit cu mult 3 milioane de fani pe Facebook si-a depasit granitele Europei; in Mexic au asteptat-o peste 5000 de oameni la o sesiune de autografe… dar pentru astea, poate voi scrie un alt text despre INNA)
***
Inna Un posibil brand de tara
septembrie 2010
foto Edward Aninaru pentru Tabu, septembrie 2008
Inna nu e asemeni vedetelor noastre. Mi-am dat seama de la primul contact, pe mail. Totul a inceput cu un tabel.
*
Pe 29 iulie am primit via email un tabel in care erau dispuse, in ordine, cuvinte in romåna si engleza, insotite de cifre. Siruri de informatii tehnice – pentru mine. Pentru fanii Innei din lumea intreaga, detalii pe care daca le-ar sti, le-ar inflacara imaginatia dånd greutate palpabila unor gånduri fierbinti. Cifre care pot trece granita matematicilor simple, ajungånd in zona erotismului; matematici erotice.
Un tabel cu trupul Innei descompus in bucati mici: sånii ca doi struguri grei, intrezariti printre danteluri in concerte – pusi acum in functia grosime/lungime bust; forma de clepsidra a trupului care a dus-o pe locul 1 in topul FHM al celor mai sexy femei din lume – transformata intr-o integrala cu limite catre vise nepovestite inca: dimensiune umeri, torace, solduri; picioarele fine care au provocat fantezii multiplicate exponential reduse aici intr-o clipa la fibra vibrånda prin esenta unui logaritm: grosime coapsa-genunchi-gamba. Plus un amanunt amuzant: masura la pantofi. 34. Ca de copil.
In 23 de rånduri si 2 coloane stateau aliniate toate detaliile celor mai fierbinti parti din – de acum – celebrul trup al Innei. Totul arata multa rigurozitate, atentie pentru detalii si perfectionism, la kilometri distanta de informatiile seci gen 38, M, S, XS pe care le primim la redactie de la vedete inainte de o sedinta foto. Am facut ochii mari: ce e in spatele succesului Inna?
*
E in livingul din redactia noastra, asezata pe scaunul de machiaj, cu fata catre fereastra care da in curte, in timp ce Andra Manea, make up artistul cu care lucreaza in mod exclusiv, ii aplica fondul de ten. In camera intra si ies, in valuri, colegii mei. Au tot auzit-o vorbind – cascade de a-uri care par inceputuri de hohot de rås – si-si cauta de lucru prin preajma ca s-o vada de-aproape.
Zåmbeste la fiecare chip nou, raspunde la salut si, cu o detasare dobåndita, dupa cåteva secunde se intoarce in lumea ei – momentele de la make-up sunt cele de relaxare, curånd va incepe sa munceasca.
„Ce mica e!”, „Arata ca o papusa!”, exclama colegii mei cum parasesc perimetrul.
E-adevarat, e ca o papusa de portelan creol. Si-asa cum e imbracata, cu un maieu alb care lasa liberi sånii faimosi, o fusta mini cu volane de dantela neagra si bocancii påna la genunchi, pare o varianta rock a lui Barbie. Look-ul acesta minion si structura corpului care aminteste de Kylie Minogue sau Angelina Jolie e o binecuvåntare pentru cei care o fotografiaza – nu e nevoie de retusuri, proportiile perfecte ajuta la incadrari cånd mai diferite – dar cånd era copil (adica si mai mica si, aparent, mai fragila fizic decåt e acum), stårnea in cei din jur o dorinta ghidusa de protectie.
„Eu n-am crescut cu calculator ca multi dintre copiii din generatia mea. Am avut o copilarie adevarata, cu jocuri, cu mers la tara la bunici. La 4 ani am sarit in piscina din spatele blocului si am strigat-o pe mama sa vada ca stiu sa inot.
Inotam pe la fundul bazinului. M-a vazut un profesor ca sunt pasionata si-am facut cursuri cu el. Vara ma amuzam cånd saream in piscina si-i vedeam pe turisti cum se panicheaza «Fata aceea mica e in apa, atentie!» ”
A crescut in Neptun si, chiar daca n-a prins vremurile de glorie in care Nicolae Ceausescu isi facea vacantele aici, statiunea i-a oferit o parte cu dubla masura din educatia ei – respectul pe care-l au cei care cresc intr-un loc cu putina populatie, dar si cosmopolismul pe care il aduc vara de vara turistii din toate colturile tarii.
„In Neptun toata lumea se stie cu toata lumea. Am fost invatata sa salut pe strada pe toti cei care erau mai in vårsta decåt mine, sa am un alt fel de respect.”
Si-a mai fost invatata cu disciplina. Ca sa mearga la liceu, la Mangalia, la 7,5 km distanta de Neptun, ar fi trebuit sa ia un autobuz care avea insa program neregulat, asa ca a ales bicicleta. Kilometri de pedalat dus si intors. Zi de zi.
Timp de 4 ani. Iata secretul picioarelor cu fibra vibrånda.
„Alexandra, esti gata.” Make-up artistul ii face un semn ca se poate ridica de pe scaun.
„In afara spectacolelor ti se spune Alexandra sau Inna? Noi cum vrei sa-ti spunem?”, intreb uitåndu-ma cum isi rasuceste picioarele ca sa se dezmorteasca dupa minutele lungi de stat la machiaj.
Picioarele ingheata, ridica o språnceana si prinde cu måna marginea scaunului ca sa se indrepte cu tot trupul catre mine:
„Pai, acum daca ne cunoastem, Alexandra ar fi foarte bine. Prietenii imi zic Alexandra.”
***
Alexandra Elena Apostoleanu a devenit Inna in 2008, iar nasterea proiectului al carui nume care vine de la alintul pe care I l-a dat bunicul s-ar putea transforma in carte sau film. La acea vreme, Alexandra lucra la firma de imobiliare a lui Lucian Stefan, actualul manager al proiectului, care a auzit-o cåntånd pe holuri si a cautat un compozitor care sa-i scrie un cåntec. I-a gasit pe baietii de la Play & Win, au inceput sa lucreze impreuna, sa experimenteze si sa invete unii de la ceilalti. Era un mix ciudat in echipa lor: Alexandra cåntase in corul bisericii din satul bunicilor si facuse canto cu un profesor din Mangalia, Lucian nu era pasionat in mod deosebit de muzica, nu avea nici macar colectii de CD-uri pe categorii. La acel moment, doar baietii de la Play & Win, Sebastian Barac, Radu Bolfea si Marcel Botezan, aveau confirmarea ca merg pe o alee buna. „Kylie”, cåntecul pe care-l scrisesera pentru Akcent, era difuzat intens in Grecia, Turcia si Bulgaria.
In formula aceasta au inceput cu un album pop pe care l-au prezentat caselor de discuri. N-a trecut. S-au asezat din nou la munca, s-au indreptat catre dance, si-a venit „Hot”. In august 2008 a fost prima difuzare a cåntectului; in noiembrie a aparut si clipul, iar la sfårsitul anului „Hot” era cel mai difuzata piesa la statiile radio din Romånia.
Da, poate ca a fost noroc cu „Hot”, dar ceea ce au facut mai departe a incalcat regula romåneasca „purtam moda, fara sa intelegem cum si pentru ce a fost facuta haina”. Au invatat sa „croiasca”. Prima varianta a clipului fusese criticata pe youtube. Si-au insusit observatiile, au schimbat echipa si-au mai turnat un clip. Piesa a plecat din cluburile romånesti, a ajuns in Bulgaria, apoi in Turcia si Ungaria. Au urmat Grecia, Rusia, Albania, Italia, Germania, Franta, America.
Iar Alexandra s-a vazut nevoita sa-si schimbe pasaportul. „A rås un pic de mine domnul de la ghiseu. Mi-a spus ca de cånd lucreaza acolo, doar in urma cu 3 ani a mai schimbat un pasaport cuiva pentru ca nu mai avea loc de vize”.
*
Intr-un Porsche grena cu numere de Constanta, masina cu care a venit la redactie si cu care merge catre castelul unde vom face fotografiile, Alexandra redevine Inna. Se joaca. Ia telefonul si tasteaza grabita pe Twitter: „on my way to the photo shoot location, I took a picture of myself. wanna see it? -kissesss!!” Mesajul ajunge simultan si pe Facebook si incepe sa faca ocolul lumii. 3269 de fani apasa pe like, pentru ca 551 sa comenteze entuziasti despre cum e imbracata, cum e machiata si sa-i ureze succes. E artistul romån cel mai bine reprezentat pe net, prima vedeta autohtona care a avut un cont de Twitter verificat si autorizat oficial; pe pagina de Facebook are aproape 600.000 de mii de fani (mai mult decåt Nely Furtado), iar numarul acestora creste zilnic cu o medie de 8.000 de persoane. Dar rezultatele de acum n-au aparut de la sine. Lucian coordoneaza o echipa care posteaza on line fiecare pas al Innei, iar disciplina isi spune si aici cuvåntul. Anul acesta la Romanian Music Awards, Inna a avut un show spectaculos cu 10 dansatori si o scenografie care includea o masina pe scena. La prima ora a diminetii cånd toti artistii dormeau, in holul hotelului Lucian viziona inregistrarea show-ului pentru a alege fragmentele care urmau a fi postate pe site-ul Innei. Fanii din lumea intreaga voiau sa vada reprezentatia si asteptarea n-ar fi ajutat pe nimeni.
E o regula nescrisa pe care o respecta toti cei implicati in acest proiect: fanii sunt cei mai importanti.
„Cånd eram mica si mergeam la Teatrul de vara din Neptun, påndeam autografele Andreei Banica sau al lui Stefan Banica Jr. Stateam la coada si daca era cineva care nu-mi dadea autograf, dezamagirea era asa de mare incåt aproape ca nu-i mai eram fan,” spune Inna ca sa se justifice, dar si ca sa se automotiveze pentru momentele in care, desi oboseala ii pune pietre in muschii fetei, zåmbeste cu drag fotografiindu-se alaturi de fani.
E obosita dupa un an si jumatate in care a cåntat aproape in fiecare week end intr-un alt club din lume?
Da, dar va avea o vacanta de 2 luni, din ianuarie, si va dormi. Acum o tine in priza entuziasmul reusitei, adrenalina succesului. Si miza ca fiecare nou cåntec trebuie sa-l intreaca pe precedentul, care a fost mai bun decåt cel de dinainte.
Acum cåteva luni intr-o dupa amiaza, intr-un hotel in Grecia, a avut insa masura oboselii acumulate. Era dupa un show din noaptea precedenta si dupa un drum cu avionul. A tras jaluzelele din camera sa nu ramåna nicio urma de lumina. In viteza cu care-si traieste viata in ultimii 2 ani, nu-si dorea decåt sa apuce sa doarma cåteva ore påna la urmatorul concert. Cånd s-a trezit, in bezna aceea si intr-o liniste deplina, a crezut ca e gata, ca asta a fost totul. „Primele secunde nu mi-am dat seama ce e cu mine, unde sunt, de ce e atåt de intuneric, ce s-a intåmplat. Credeam ca am murit. De atunci nu mai trag niciodata draperiile fara sa las un mic spatiu pentru lumina.”
***
Ne pregatim pentru cadrul final al sedin]ei foto. Inna e imbracata in jeans vopsiti in culorile drapelului Romåniei, are o vesta gri fronsata, cu spatele gol si tine in måna un steag decupat, asemeni celui pe care-l fluturau oamenii pe strazi la Revolutia din Decembrie 1989.
„Sa stii ca am sa-i port. Va multumesc inca o data ca vreti sa mi-i dati mie”, spune in timp ce se priveste in oglinda peste umar, alintat.
Blugii si vesta pe care le-a purtat la sedinta foto au fost create special pentru ea de Laura Cirnici, senior fashion editor Tabu, asa ca darul a fost un gest natural. La urma urmei, cine ar putea sa reprezinte mai bine imaginea Romåniei daca nu tinerii ca Inna care muncesc mult, riguros si reusesc – in ciuda tuturor previziunilor – sa ajunga nr 1 in lume.
In luna august Inna era nr 1 in topurile dance din Franta, inaintea lui Lady Gaga. In ianuarie, era nr 1 in topul Billboard, Hot Dance Airplay.
Isi tine premiile si discurile de platina in camera ei din casa de la Bucuresti (s-a mutat in capitala impreuna cu mama si cu catelul pe care l-a primit de ziua ei, ca sa –i fie mai usor cu plecarile in jurul lumii). Tot in camera ei tine si zecile de badgeuri colorate, amintiri de la toate concertele si festivalurile la care a fost.
„Chiar daca nu am luat premii mereu, e asa o mare onoare ca am fost si am cåntat in fata a zeci de mii de oameni adunati la un loc.”
In ultimii 2 ani numele ei a fost scandat de milioane de oameni, a parcurs Europa de la un cap la altul si-a fost difuzata de zeci de statii radio din intreaga lume. Indirect a promovat si tara natala, mai frumos si mai cool decåt ar putea autoritatile s-o faca, asta in timp ce a platit bani frumosi la impozitele statului, caci onorariul ei pentru un concert e intre 10 si 40.000 de euro.
Nu cånta mult in Romånia pentru ca e prea solicitata peste hotare, dar spune ca nu s-ar muta niciodata de-aici. Chiar daca in alta parte ar avea avantaje fiscale sau de confort, aici e familia si se simte „acasa”. Asa ca-si invita fanii, via Facebook, sa o viziteze: „On my way to the mountains, can’t wait to make a picnic up there! Romania is really beautiful; you should make a holiday here. Kisses!”
Dar autoritatile nu s-au gåndit inca sa o ia in calcul la promovarea imaginii Romåniei.
***
Astazi muzica porneste din cluburi si discoteci, ia calea netului si abia apoi ajunge la radio, tv, la casele de discuri si in magazinele de specialitate. Cele peste 100 de nume din zona dance aparute in cluburile noastre i-au facut pe cei de la The Guardian sa scrie „Romånia e noua Ibiza”, chiar daca totul se traduce de fapt printr-o concurenta acerba. Managerul Innei, Lucian spune ca e simplu sa reusesti: „Te uiti la ce fac cei mari, au totul pus pe net si inveti”. Dar intre stirea de presa despre o vedeta sau alta si deciziile despre ce cåntec va fi urmatorul single, cum il promovezi sau ce videoclip faci e un hau care se umple cu ceva talent, cu instinct bun si cu al naibii de multa rigurozitate.
Iar oamenii din spatele proiectului Inna si-au creat pas cu pas mecanismul care ii poate aduce pe locul 1 in topuri. Dupa „Hot” au venit Love, „Déjà vu”, „Amazing”.Si „10 minutes”, iar acum „Sun is up”. Cu fiecare single mai multe cronici in presa straina, mai multe concerte in capitale europene.
Probabil ca undeva in lume exista macar o fetita care se viseaza acum Inna, vedeta care electrizeaza cluburile, fara sa stie cum e Alexandra de fapt.
E delicata, dar hotaråta, o combinatie oxymoronica de femeie-copil. Cu mult bun simt si cu o ambitie care se vede atåt de limpede si-n cele mai mici detalii, incåt te face sa zåmbesti.
Are 23 de ani si, daca va tine ritmul, in cåtiva ani, s-ar putea sa nu aiba egal in muzica internationala, iar costumul de scena sa-i devina propria piele.
„Stii ce a facut la Romanian Music Awards, anul asta?!”, mi-a zis Camelia Negrea, hair stilistul ei, in masina, pe drumul catre casa, la sfårsitul sedintei foto.
„S-a dus la tånarul care a facut campanie pe Facebook, ironizåndu-i engleza dintr-un interviu de acum un an din Ungaria. L-a privit in ochi si i-a zis: «Ai avut dreptate, am gresit. Dar mai da-mi doua luni si-apoi intreaba-ma in engleza orice vrei tu.»”
solo
ma “invirt” pe linga acest text de vineri. ar trebui sa va povestesc despre muzici noi si s!mpa, dar tot ce am eu in cap are prea putin legatura cu muzica.
asa ca am scris, si rescris, si…
*
vineri am fost la cafeneaua UNA, intr-o casa foarte frumoasa de pe Gen. Dona Nicolae (pe linga Cismigiu) sa ma intilnesc cu echipa (nu vreau sa scriu trupa) Hi Q si sa ascult noul lor album. (va fi lansat in februarie anul viitor)
pe drum ma gindeam ca prin 2000 as fi facut orice pentru o intilnire ca asta si ca pe vremea cind ei se apucau de muzici, eu incepeam sa lucrez la radio (96-97, ca sa fim mai exacti, dar muncim cu totii din frageda pruncie sa nu care cumva sa ziceti ca suntem batrini).
ma mai gindeam ca tot ce au facut in anii astia a fost nu doar muzica, ci si business (au fost prima trupa cu emisiune la tv si n-au lasat niciodata la intimplare promovarea muncii lor) si ca au stiut sa fie “spin doctors” pentru orice situatie de criza din activitatea lor, transformind-o intr-o forma de promovare.
ma gindeam la bucuria mea cind am aflat ca Dana se intoarce “din vacanta”, ca Hi Q e din nou in varianta pe care o stiam (nu mi-a trecut niciodata prin minte ca se va intoarce – Zbor e in continuare unul dintre cintecele mele preferate) si ca, din nou, a fost o miscare foarte desteapta de marketing/business.
pe scurt, tot ce aveam in minte pe drum ducea catre profesionalism. cind am ajuns la intilnirea cu ei, am vazut altceva…
***
cum ziceam stiu ca ar trebui sa scriu despre muzici, dar eu pastrez in minte urmatoarele imagini:
Dana aducind prajituri de casa “sunt cu dovleac si mere, sa gustati macar, sunt foarte bune” si plecind repede sa mai aduca ceva pentru musafirii ei. atit de repede incit a lovit cu soldul usor masuta pe care pusese prajiturile. n-au fost incidente, dar era un gest familiar de parca ne-am fi aflat intr-un living intre prieteni care se stiau de multa vreme.
Mihai sobru si tacut la un calculator, cu chipul lui “din afara scenei”. e poate cel mai diferit de imaginea “publica” pentru ca pe scena e tot timpul cu zimbetul pe buze, in timp ce in viata e sobru si, daca ar fi sa iau in calcul conferintele la care l-am auzit vorbind, orientat catre chestiuni sociale/educationale.
Florin cu emotii. dar emotii din acelea care-ti aduc aminte de un barbat aflat in ziua nuntii. sau cind tocmai ce si-a dus sotia la maternitate sa nasca. emotii- incurcat-fericite-febrile.
***
cind au inceput muzicile – noul lor album – am revazut HiQ pe care-l stiam, doar ca mai cool, mai rock si mai matur. cu umor si cu autoironie, cu mai multa forta si inchegat intr-o poveste.
Dana stapinea teritoriul si emotiile ca pe scena: tinind ritmul; Florin urmarea orice reactie si controla pauzele dintre piese pentru un impact cit mai bun la auditoriu; Mihai era pregatit de un focus grup pentru impresii.
noul lor album o sa va surprinda. e pop rock. primul single -Solo – face trecerea de la ceea ce stiti ca e HiQ la ce va fi la anul, dar sper ca albumul sa nu se cheme “solo”. pentru ca nu e deloc despre de a fi/ a asculta/ a simiti “solo”, cred ca albumul asta e pentru prieteni; de ascultat in masina, sau in living (cind gazda iti aduce prajituri bucuroasa ca are multi oaspeti).
e un album pentru cei ca mine care au crescut alaturi de HiQ (pentru ca si ei au crescut intre timp:) )
***
piesele mele preferate se numesc Love si Don’t leave (le -am ascultat si in timp ce scriam asta, pentru ca am fost premianta si le-am primit, de unde se vede treaba ca pina la urma toate dorintele copilariei devin realitate intr-o forma sau alta)
sunt sigura ca veti remarca aceste doua cintece pe album, in februarie. va povestesc atunci si cine si cum le-a scris, ca sa va mai surprind inca un pic cu imagini din culisele HiQ.
***
solo by HiQ
violenta domestica si indiferenta noastra
N-am luat niciodata bataie de la un iubit. Chiar si cind ne-am certat pe chestiuni care pareau importante, ne-am disputat ideile civilizat. Cu argumente si, culmea, fara urlete. Si sunt absolut convinsa ca daca barbatul cu care impart lucruri ar ridica mina la mine, as iesi pe usa in urmatoarea secunda fara sa stau pe ginduri. Oricit de mult ar durea despartirea. Pentru ca sunt la fel de sigura ca umilinta si neputinta in fata violentei familiale ar durea mai tare.
In fiecare dintre blocurile in care am stat de cind m-am mutat in Bucuresti, a fost o familie care se certa rau. O familie in care barbatul lovea femeia. Si nu va imaginati ca e vorba de familii needucate, care locuiesc la periferie. Linga garsoniera mea din Dorobanti, intr-un apartament cu 3 camere o familie de tineri casatoriti urlau in fiecare seara si erau la mai putin de un un an de la casnicie. Odata, cind ea plingea foarte tare, am sunat la usa lor. S-a facut liniste, nu mi-a raspuns nimeni, iar a doua zi ea a trecut pe linga mine stergind peretii, ascunzind o vinataie. I-am spus ca as putea vorbi cu cineva sa o ajute. Nici macar nu s-a uitat la mine, a coborit scarile in viteza. Sotul ei era politist.
Violenta nu apare doar in familiile needucate, sarace. Stiu ca e nevoie de curaj ca sa poti iesi dintr-un mariaj si ca e aproape eroism sa poti sa infrunti niste straini spunindu-le ca ai nevoie de ajutorul lor pentru ca acasa iei bataie.Dar la fel de bine stiu ca sunt o multime de prejudecati legate de procesul prin care poti iesi onorabil dintr-o situatie extrema ca aceasta. Informarea e punctul esential si tocmai de aceea sunt, cu drag, alaturi de Inna in campania Bring the sun in my life.
***
sedinta foto pentru aceasta campanie s-a facut intr-o zi de simbata, la Edward Aninaru in studio. (el e responsabil pentru cele mai multe dintre fotografiile INNEI) Andra Manea m-a machiat. Am fost prima “violentata” cu make-up si, impreuna cu Ioana Blaj, am iesit pe strada la metrou la Tineretului.
exista un film cu plimbarea noastra: nimeni nu ne-a acordat atentie, n-a tresarit ca aratam in halul acela, n-a schitat vreun zimbet intelegator sau de consolare.
si eu si ioana am stat (singure, nu eram una linga cealalta) multe minute in strada. iar trecatorii erau indiferenti.
in momentele acelea, care erau post participarea mea la campania Bring The Sun In My Life, mi-am dat seama ca femeile batute nu au sanse aproape deloc. mai intii sunt agresate in familie, mai apoi le agresam cu indiferenta noastra.
si de ce ar iesi o femeie din familia ei, chiar daca e batuta, daca i se pare ca nu gaseste nicaieri sprijin, ca ramine fara NIMIC?
bring the sun in my life este campania prin care INNA vrea sa atraga atentia asupra sanselor pe care societatea ti le ofera sa iesi din cosmarul violentei domestice. noul ei clip Endless, lansat de ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor, este locomodiva acestei campanii. si gratie popularitatii INNEI, milioane de oameni i se vor alatura cauzei pentru care militeaza.
daca stii din interior ce inseamna violenta domestica intra pe site-ul bringthesuninmylife.com si vei afla adaposturile la care poti merge, vei putea contacta un specialist care sa te ajute, totul sub anonimat.
bringthesuninmylife.com
www.bringthesuninmylife.com
No violence, no Endless pain!
o platforma prin care se doreste atragerea atentiei asupra cazurilor de violenta in familie, initiata de Inna si lansata pe 25 noiembrie in “Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor”.
si eu si Ioana Blaj ne-am alaturat cu drag proiectului Innei impreuna cu Kristina Dragomir, Mihaela Glavan, Medeea Marinescu, Amalia Nastase si alte doamne simpatice
mesajele tuturor pe bringthesuninmylife.com
iata si noul clip Inna, care face parte din aceasta campanie: Endless
am sa va povestesc curind despre experienta mea de a merge pe strada “batuta”. si despre (non) reactiile celor din jur si mai ales de ce cred ca e foarte important sa existe asemenea proiecte in romania. oricum, DACA AS FI LUAT VREODATA BATAIE, AS FI PLECAT IMEDIAT.
Toamna – play list
stiu ca fotografia asta pare ireala, dar e minunata…
doresc sa va mituiesc cu ea ca sa-mi recomandati aici cintecele simpa. am de scris mult in noaptea asta si vreau un playlist care sa ma surprinda:)
multumesc
bring the sun in my life
acesta este teasingul noului clip Inna care e mai mult decit un clip:)
dupa cum stiti imi place inna. am si scris o lunga si frumoasa poveste despre ea, pentru un tabu de anul trecut, am sa o postez curind si aici.
revin cu alte info despre acest nou clip al ei care iese din tiparele de pina acum.
Cu Philips in munti
sunt la Azuga la un eveniment care se numeste Philips Innovation Expedition – prezentarea celor mai importante noi produse din portofoliul Philips.
stiu ca asta poate sa sune banal, daaar…
prezentarile impartite pe 4 categorii de produse (perfect care, ingrijire personala, Avance&Saeco si Obsessed with sound) n-au fost niste triste ppt-uri, ci mici spectacole de 10-15 minute cu Johanis, 2 dansatori de la Circ, unul din barmanii acrobati de la Interbelic si chitaristul Ionut Grigore.
fiecare a spus o poveste, a transmis o stare si ne-a “conectat” altfel la beneficiile produsului din categoria lui.
*
am mai vazut asemenea prezentari la marile lansari Philips de la tirgurile internationale de profil, dar sa-i vad la 2 pasi de mine facind magie (Johanis m-a intrigat cel mai tare pentru ca am constatat ca e timid, ceea ce nu ma asteptam pt un magician:) ) in jurul nostru e un semn ca si noi (adica ei, Philips Ro) sunt la nivelul celor de afara.
*
pentru mine, cel mai emotionant moment a fost in categoria Obsessed with sound.
chitaristul Ionut Grigore inregistrase citeva dintre melodiile clasice din repertoriul lui si reda fragmente cu ajutorul unui sistem Philips Streamium Hi Fi, cu boxe SoundSphere, apoi acelasi fragment era cintat de el live. era o demonstratie despre cum aparatul in cauza reda cit mai fidel sunetul live.
stiu sistemul audio de la lansarea lui internationala la Barcelona, anul trecut, ii stiam performantele ( genial, trebuie sa cereti sa vi-l prezinte cineva cind il descoperiti in magazine), dar mi s-a parut foarte emotionant duetul statie de sunet – chitarist. era o metafora frumoasa despre unde ajunge performanta tehnologiei.
bine, la divizia sound sunt niste inovatii care vizeaza partea practica si functionala care ti se par scoase din Minority Report. isi conectezi telefonul la statia de sunet si poti sa asculti in casa orice melodie stocata in el, la fel cu tableta… dar le conectezi fara fir:)
*
dar cel mai inovator dintre produse (dupa mintea mea de femeie nepriceputa in ale tehnlogiei) e un fier de calcat ( de fapt o statie de calcat pentru ca mai are si o cutie anexa unde se pune apa si se produc aburii) care e fericirea oricarei nepricepute ca mine: nu mai tre sa-l presetezi pentru tipul de material pe care urmeaza sa-l calci, nu te mai temi ca il uiti mai mult pe material si o sa-l arzi; e atit de desteptel ca are el grija de toate prostiile pe care le-ai putea face.
se bazeaza pe o tehnologie cu aburi ( voi cerceta putin in directia asta pentru ca mi s-a parut foarte inteligent).
(aici ma joc cu fierul magic, am furat foto de la Bogdan Petre)
*
in aceasta deplasare am refacut gasca de “golani” cu care merg la tirgurile de tehnologie din strainatate ( Bogdan Petre si Alex Radescu) plus Ana Oprea, dar ea e o doamna:)
ca de obicei, ei inteleg mai multe despre ce au pe dinauntru aparatele in cauza si fac fotografii foarte dragute. pe blogurile lor sunt deja fotografii spectaculoase de la magiile lui Johanis sau de la momentul magic cu duetul chitara- statie sunet.
***
in curind plecam in offroad:)
***
sunt fan Philips, asa ca am mai scris despre deplasarile mele alaturi de Philips, despre inovatiile care reflecta foarte bine sloganul Sense and Simplicity, dar si despre echipa tres stres simpa de la Philips Ro
***
si… pentru ca tocmai ce am primit un cadou, va anunt ca mai am un obiect simpa pentru sales-ul caritabil de Craciun (unde vind la preturi decente toate cadourile primite:) )
acest cooler lumiware, o alta jucarie sf 🙂
