Faurei e un sat in care singura sursa de apa e doar o cismea, asezata la citiva metri de scoala, sub un podetz. Un sat in care lumina se obtine dintr-un cocktail de apa cu gaz; un shomoiog din cirpe e folosit pe post de fitil.
Un sat cu multi tigani turci care e vizitat din patru in patru ani, la alegeri.
Joi am fost la Faurei, alaturi de Gica Hagi in proiectul UNICEF Viitorul copiilor incepe la scoala, proiect care incearca sa corecteze cauzele abandonului scolar.
*
Pe aleea satului, un drum batatorit si prafuit – banuiesc ca toamna drumul e, de fapt, o naclaiala de nori si fecale animale -, mergeam catre casa unuia dintre elevii care fac eforturi mari pentru a urma scoala: Levis.
Eram alaturi de Ligia Adam, parte din echipa de promovare a proiectului UNICEF; ne simteam inconfortabil pentru ca in jurul nostru era un sir uman galagios care-l urmarea pe Hagi ca pe Dumnezeu, bolborosind cuvinte intr-o limba ciudata – un amestec de turca si rromani. Daca n-ar fi intrebat cineva cu siguranta am fi negat ca ne simtim inconfortabil, dar miinile vorbeau in locul nostru. Mergeam, amindoua, cu miinile incrucisate la piept.
O fetita de 10-12 ani, imbracata cu un hanorac verde cu flori portocalii, cu pantaloni de trening negri si cu papuci mov cu flori de plastic, ne-a ajuns din urma si-a inceput sa mearga la pas cu noi, linga Ligia. Dupa 3 pasi si-a pus miinile la piept incrucisate, si-a indreptat spatele si-a pasit mindra. Era ca noi, macar in gesturi.
*
Pe acelasi drum, lung si accidentat, citeva clipe mai tirziu fetitza s-a mutat linga mine. Imi lasasem miinile pe linga corp, drumul era in panta si mi-era greu. M-a luat de mina.
Am mers o vreme cu causurile palmelor in sincron complementar, apoi palma ei a devenit mai ferma: a inceput sa legene miinile noastre in sus si-n jos, cu mindrie.
– Cum te cheama?
– Sulum (n. mea. sper ca asta e numele corect pentru ca nu intelegeam f bine ce spunea)
– Pe mine cristina.
Dupa schimbul de replici, degetele miinii ei s-au desprins si-au fortat degetele mele; si-a facut loc ca sa ma tina de mina altfel: incrucisindu-ne degetele.
*
La intoarcere, cind coboram de la casa lui Levis, fetita mi-a recomandat ceva:
– Doamna, pe aici e repede.
– E mai scurt?
– Da, a zimbit larg.
Am luat-o pe scurtatura si-am inceput s-o intreb cum se zice in turca “cum ma cheama” “ce mai faci?” “sunt bine”. Imi spunea, repetam dupa ea si copiii din jur se amuzau. Ma gindeam “oare daca imi zice injuraturi?”, dar ei rideau pentru ca pronuntam gresit.
In veselia creata, copiii au prins curaj: o fetita in trening roz m-a prins de mina cealalta, i s-a alaturat prietena cea mai buna care dorea si ea sa ma tina cumva, macar de talie ca sa coborim impreuna.
Jos, la capatul drumului in fata scolii, fetita in trening roz mi-a zis:
– Doamna, esti frumoasa!
– Dar si tu esti frumoasa, si-am mingiat-o pe nas.
mi-a luat mina, mi-a intors-o cu causul palmei. S-a uitat in jos:
– Dar tu sunteti alba.
Si-a bagat minutele in parul meu: “si-aveti parul moale si galben”
*
Joi, in Faurei, satul uitat de lume, mi-am dat seama ca acesti copii n-au repere, nici modele. Ca in lupta asta pentru “recuperarea” lor – scolarizarea, alfabetizarea – sunt foarte multe nuante.
Acum ma gindesc ca ii motiveaza si-i bucura mai tare o mina pe care o string, decit altceva. Pentru ca se simt asemeni celor la care aspira. Si sunt validati social.
*
Viitorul copiilor incepe la scoala e un proiect UNICEF care urmareste colectarea on line a banilor pentru copiii aflati in pericol de abandon scolar. Poti sa te alaturi acestui proiect pe pagina Sustine UNICEF
*
Foto de Christian Kostyak (in foto Despina Andrei – UNICEF- si una din fetitele din Faurei)