Author : Cristina Bazavan

C18G9404Tablete in Mc Donald’s la Romana

Tablete in Mc Donald’s la Romana

ieri dupa amiaza , am fost la Mc Donald’s de la Romana pentru ca eram foarte foarte curioasa cum arata.

stiti deja prietenia mea cu acest brand ( da, maninc din cind in cind – moderat, cum s-ar spune – de la Mc Do, mai ales cartofi prajiti), am prieteni chiar si printre cei care lucreaza acolo, asa ca voiam foarte tare sa vad cum arata noul restaurant.

sunt doar 20 in toata Europa cu asemenea dotari si, daca n-ati facut o vizita, puteti sa mergeti fie si ca la muzeu.

are tablete incrustate in niste suporturi in masa, loc ideal de joaca pentru copii. parintii maninca linistiti copiii se joaca.

(am verificat: tabletele au niste restrictii, copiii nu pot naviga chiar oriunde:) insa e net non stop si-au creat si niste mese din acelea tank tocmai bune pentru a alinia mai multe laptopuri, deci fericire pentru studenti)

si au si Mc Caffe unde va rog sa incercati cappuccino si profiterolul – cel mai tare profiterol ever, veti vedea:)

uite citeva foto

si-acum ceva f f exclusiv: iata cum arata cel mai mare MCDonald’s din lume, cel din Satul Olimpic de la Londra, fotografiat luni seara. era buluc de lume, multi sportivi, mult staff al sportivilor.

am citit in programul competitiei ca era o sportiva de la tenis care pentru ca mincase in prima zi un hamburger in McDo de acolo si cistigase meciul, se ducea in fiecare seara sa mai manince ceva ; era la al 3-lea meci cistigat:))

***
altfel, doresc sa se consemneze ca mi-ar fi placut sa fiu la deschiderea de la Romana, unde a fost cu spectacol si voiosie, plus Razvan si Dani. (n-am fost insa in tara)

*
P.S. nu va osteniti sa mai comentati ca si datile trecute cind am scris ca maninc la McDonald’s despre ce credeti voi ca e rau in mincarea lor. eu maninc moderat de multi ani si sunt vie, nevatamata si am 48 de kg.

nu o sa va aprob mesajele care fabuleaza pe tema mincarii de la Mc DO, ca sa stiti sa nu va osteniti sa scrieti:)

3518
toma caragiuaseara, la Undercloud…

aseara, la Undercloud…

aseara la piesa XXL din festivalul de teatru independent Undercloud, m-am asezat linga o tinara foarte simpatica.

avea in brate cartea asta cu Toma Caragiu .

– de unde aveti cartea? cum ati facut rost de ea pentru ca eu cind am citit-o am alergat prin trei biblioteci.
– ati scris pe blog despre ea si eu am cautat-o la anticariate, am luat-o de la universitate…

n-am mai apucat sa ne conversam ca a inceput piesa, dar …

stiu ca in cele din urma vei citi asta, te rog lasa-mi un mesaj sa te localizez:)

multumesc

1727
Maya_Nakanishi_9e48atrupurile sportivilor de la paralimpice

trupurile sportivilor de la paralimpice

orice competitie vezi la jocurile paralimpice e emotionata, socanta, motivationala.

dar in probele acvatice nu vezi doar lupta sportivilor cu propriile trupuri, le vezi si trupul. sportivii poarta echipament de inot si isi lasa protezele pe marginea bazinului.

dupa ce treci de socul de a privi un lucru intim ca demontarea/montarea unei proteze , dupa ce vezi multe persoane cu dizabilitati, nu te mai uiti dupa proteza.

vezi trupurile lor frumoase, cu muschii lucrati, cu fibra fina.

am cautat pe net citeva fotografii artistice cu nuduri ale sportivilor din jocurile paralimpice, tocmai ca sa -mi sustin ideea.
daca faceti abstractie de prezenta protezei, vedeti niste oameni foarte frumosi.

public fotografiile ca sa va obisnuiti cu asta.

nu am sa aprob niciun comentariu cu orice trimitere sexuala, nu va consumati timpul sa scrieti.

*
Am fost la Londra la Jocurile Paralimpice ca invitat British Airways, sponsor atit al Jocurilor Olimpice cit si ale celor Paralimpice.

2034
paralimpiceJocurile Paralimpice, vazute de la fata locului, part2

Jocurile Paralimpice, vazute de la fata locului, part2

Victory ceremony

nu stiu daca v-ati intrebat vreodata ce se intimpla cu steagurile de la ceremoniile de premiere ale sportivilor si care este traseul lor.

la televizor urmaresti sportivii pe unde intra cum se aseaza in dreptul locului ocupat pe podium, cum trec fetele cu medaliile si florile si oficialii care le vor inmina.

dar, in partea diagonal opusa a salii (in cazul probelor de inot, pentru ca nu stiu unde erau amplasate in stadion de exemplu), intra steagurile odata cu sportivii. 6 militari de la trei arme diferite – navy, terestra si aviatie – insotesc steagurile si intr-un sincron perfect le asambleaza in suporturile care sunt in fata sportivilor, pe partea cealalta a bazinului.

totul e atit de bine sincronizat ca in momentul in care sportivii se aseaza in drepturile locurilor de pe podiumul pe care vor urca, steagurile sunt aliniate in fata lor.

dupa ce imnul este cintat, steagurile coboara si, tot in sincron perfect, cei 6 soldati reimpacheteaza drapelele, apoi pleaca marsaluind catre tribuna. cum la inot sunt cite doua ceremonii de premiere una dupa ala, reiau in loop miscarile la citeva minute ca si cum le-ar fi facut pentru prima data. intr-un sincron impecabil.

***
din sala, la concursul de inot, am avut sentimentul clar ca nu sunt suficient de educata sa fiu in contact cu oamenii cu dizabilitati. cred despre mine ca sunt deschisa la minte, am scris despre multi oameni cu dizabilitati, dar acolo – in tribuna, uitindu-ma la niste oameni care pareau zei in lupta lor desi n-aveau miini sau picioare, sau erau orbi – mi-am dat seama ca mintea mea are mutatii.

oricit as fi incercat sa ma abat de la senzational eram tentata sa intreb “dar ce dizabilitate are?” cind nu vedeam semne concrete ale unei deficiente.
iar victoria lor , demonstratia lor de forta si abilitati rare m-a dus cu gindul pentru o clipa la oamenii pe care-i vezi prin bilciuri si te minunezi pentru ce stiu sa faca desi sunt f diferiti de standard.
imi pare rau pentru gindul meu, dar a fost acolo.

***

luni si marti au fost dezbateri aprinse la Jocurile Paralimpice pe tema declaratiei lui Oscar Pistorius care a pierdut finala de 200 m si care acuza comitetul paralimpic ca l-a favorizat pe cistigator (Alan Oliveiras) intrucit are o proteza mai performanta. ceea ce e evident ca nu este foarte fair play

articolele si comentariile de la tv arata cit eleganti pot fi jurnalistii britanici si ce scoala au in ei. scoala de jurnalism.

unul dintre textele mele preferate incepe asa

The truth is these ‘superhuman’ athletes err like the rest of us

Sooner or later someone had to separate us from the slavish belief promulgated so hard these last few days. It is the one that says Paralympians are a separate and superior breed of sportsmen and women beyond any of the vices, including the conceits, of those who are able to compete with less conspicuous handicaps.

il gasiti integral in the independent

*
Am fost la Londra la Jocurile Paralimpice, la invitatia British Airways sponsor si partener oficial atit al Olimpiadei cind si al Jocurilor Paralimpice.

o poveste frumoasa despre BA si olimpiada:

erau sponsori, trebuiau sa fie prezenti in parcul olimpic cu ceva, iar zona care le era dedicata era intre niste sponsori care aveau epunere uriasa.

s-au gindit sa construiasca Park live, un spatiu cu o scena uriasa si un perete imens transformat intr-un ecran urias si sa lase totul la liber pentru orice ar fi venit in vizita.zeci de mii dintre britanicii veniti cu pass day (adica doar cu acces in satul olimpic, fara bilete la competitii) au servit picnicul in parculetul creat de BA si s-au uitat la competitii. iar cind oficialii care se ocupa de parcul olimpic de la Rio au venit in vizita, au declarat ca vor prelua ideea chiar daca nu aveau asa ceva desenat in planul lor:)

asta mi-a adus aminte despre ceva cu ce asociez eu British Airways – experienta, trairea unor senzatii. ca turist calatoresti cu acelasi avion – fuselaj – indiferent de brandul companiei cu care mergi, dar ceea ce face diferenta e experienta din interiorul navei – mincarea , cum au grija de tine insotitorii de bord, cit spatiu ai in avion etc etc.

(BA a avut pe toata perioada olimpiadei un super meniu care reinterpreta meniul din 1948 cind la Londra a fost o alta editie a JO)

aseara, cind m-am intors, pe locul din fata , rindul 1 la Club Europe (adica first class) era un domn supraponderal. se vedea ca nu se simte in largul sau pentru ca avea necesitati speciale ( a cerut o centura de siguranta speciala , mai mare; a ridicat minerul scaunului), iar insotitoarea de bord care a simtit asta si-a petrecut citeva minute bune povestind cu dinsul. nu stiu ce spuneau, dar stiu ca in cele din urma domnul a inceput sa rida. iar cind a coborit din avion era deja prieten cu doamna insotitoare de bord.

e un detaliu care spune multe. si stiu ca nu e o intimplare pentru ca am vazut cum , anul trecut, o alta insotitoare de bord i-a acordat atentie maxima Anei cu care mergeam la Londra (nu eram in vreun press trip, eram turisti obisnuiti, nu stateam la first), doar pentru ca ii spusesem ca ii e foarte frica sa zboare. venea mai des la noi, de fiecare data cind trecea pe culoar avea un zimbet si o vorba buna pentru Ana.

***
sa vizitati si blogul ambasadei britanice la bucuresti, am povesti simpatice despre jocurile paralimpice si acolo:)

1820
roxana cioriiaIf you’re going to try, go all the way.

If you’re going to try, go all the way.

text de Roxana Cioriia

***

Otherwise don’t even start. Bukowski zicea asta la un moment dat. Extremismul ala adorabil, pe care-ti place sa-l accepti in teorie si sa-l privesti de la departare, imaginadu-ti scenarii vitejesti in care chiar iti iei inima-n dinti si devii personajul principal in scenariul pe care chiar tu ti l-ai scrijelit direct pe piele. Scenarii in care nici macar faptul ca personajul principal nu e de fiecare data pozitiv nu te poate opri.

Despre genul acesta de exacerbare e vorba si in “Do the right thing (1989), de Spike Lee. Dupa o vara in care mai-mai ca taiam cu cutitul aerul greu ca pelteaua de gutui, sa regasesc aceeasi atmosfera sufocanta din toate punctele de vedere, in timp ce-n camera mea deja mirosea a toamna si a frig si a tremurat, mi-a provocat un deja-vu pe cat de vinovat, pe atat de placut.

I’ve never met a Spike Lee movie I didn’t liked. “Do the right thing” se baga in mintea ta cu bocancii, te face sa te simti inconfortabil, iti scuipa in fata cu metafore urbane si-ti face pielea sa se stranga a incertitudine chiar si la a zecea vizionare. Dar asta e si ideea, zic. 50% pasiune, 50% impact. Lee nu-ti spune ce sa crezi despre ceea ce vezi, te forteaza sa te hotarasti singur unde stai si spre ce ai de gand sa arati cu degetul.

“Do the right thing” e al treilea film al lui Spike Lee, filmul cu care a simtit ca gata, e regizor cu acte in regula. Se simte chestia asta din gradul de stilizare cinematografica. Scena de la inceput, cu Rosie Perez dancing on some good hard hitting hip hop and I mean good, paleta de culori, unghiurile de filmare alese parca pe spranceana (Godard, De Palma, anyone?), soundtrack-ul marca Public Enemy. Plus ca I love John Turturro. ‘nuff said.

Dar eu de fapt nu doar de film vreau sa vorbesc, ci si despre carte. Spike Lee: Do the right thing e mi-nu-na-ta. Are de toate: un soi de istorie orala a filmului, sute de poze care altfel nu ar fi vazut lumina tiparului si, poate sectiunea mea preferata, o copie xerox a primului draft al scenariului scris de Spike Lee in doar doua saptamani (!). Nu stiu daca Spike Lee l-o fi citit Bukowski, dar clar este ca i-a urmat crezul intocmai. S-a intins pana la limita, a riscat si i-a iesit. A facut un film pe care l-ai vedea si cu ochii inchisi, pentru ca, de fapt, you dwell in its energy. Restul e irelevant. Sau nu e. Dar poate fi. Isi permite.

***
Roxana Cioriia este jurnalist, a scris pentru Cosmopolitan Romania, iar acum este PR la DRAFTFCB

2472
200in apa suntem egali

in apa suntem egali

habar n-am cum se petrece asta: cum de poti pluti, inota si chiar cistiga competitii cind corpul tau e paralizat. sau nu ai o parte din el.

poate ca are legatura cu faptul ca am aparut, ca fiinte, in apa, in uterul mamei noastre.
poate are legatura cu vointa supraumana a unora care-si depasesc barierele.

ieri in aquatic center in satul olimpic, uitindu-ma la incredibilii sportivi care n-aveau miini sau nu-si puteau misca picioarele, m-am tot gindit la asta.

la televizor nu vezi cum se pregatesc de start sau cum ies din bazin.

unii vin in caruciorul cu rotile pina la marginea bazinului si, desi nu-si simt picioarele, isi freaca intens miinile de ele, a emotie. isi dau apoi drumul in bazin, stau pe spate si cineva – antrenorul sau un ghid oficial – ii tine de picioare.

altii sunt ajutati de cite doua persoane ca sa se aseze la start: sa fie dezbracati, sa coboare in bazin si sunt tinuti de umeri/spate la start de un ghid.

si dupa ce competitia s-a incheiat, iar ei s-au intrecut in uralele miilor de oameni – si cind zic s-au intrecut, inseamna ca trag f f tare, simti ce efort fac – cind la marginea culoarelor au aparut luminile pentru locurile cistigatoare, iar ei au sarit in sus de bucurie (in apa desigur) incep sa iasa din bazin.

ii asteapta 2-3 oameni pe fiecare: unii sunt ridicati ca niste jucarii din apa si asezati in scaunul cu rotile, altii sunt luati in brate ca niste copii sau ca pe o iubita.

acolo, la marginea bazinului, la linia care demarcheaza apa de uscat se transforma din zei in oameni de rind.
si e sfisietoarea imaginea echipei care-i ajuta cind e pusa la un loc cu bucuria- sau efortul – victoriei lor.

sa va dati copiii la inot.

apa nu minte (anul trecut, antrenorul cu care eu am invatat sa inot mi-a aratat cum poti vedea toate deficientele unui corp doar dintr-o lungime de bazin), dar ieri – la Jocurile Paralimpice – am inteles cum apa nici nu te tradeaza, ba din contra, intr-un fel pe care nu-l inteleg te ajuta sa recuperezi orice nu poti avea “pe pamint”

***

si pentru ca tot am vorbit de apa, putin despre “foc”.

flacara Olimpica a fost transportata cu avionul din Grecia in UK, dar cum regulile de zbor spun ca nu ai voie cu foc in avion si nici nu trebuia incalcata regula olimpica, flacara trebuia sa arda tot timpul, British Airways a creat un scaun special, patru bodyguarzi au pazit-o non stop, iar personalul care a fost la bord in acea cursa e deja un fel de legenda intre angajatii BA : “e intre cei care a plimbat flacara olimpica”:)

***
mai tirziu va spun ce se intimpla la ceremoniile de premiere la Jocurile Paralimpice – care e ceremonia steagurilor care se ridica in onoarea cistigatorilor si ce nu vedeti la tv legat de sportivii din ceremonie. dar si cum e Satul Olimpic si ce chestii super smart au construit/creat acolo.

pina atunci inca un teasing simpatic.
British Airways a facut un concurs de scenarii pentru a produce un film care sa fie vazut la bordul avioanelor- ca o platforma de sustinere a industriei filmului britanic.

a cistigat un domn, Prasanna Puwanarajah, actor si scenarist, care a scris scenariul filmului BOY povestea unuia dintre timplarii care au lucrat la Velodromul din Parcul Olimpic si care a avut un fiu, ciclist.
filmul e mut, dar imaginile vorbesc nu singure, ci de trei ori mai mult. ( e filmat de un nominalizat la Oscar – Danny Cohen)

aici un teasing – actorul care a fost mentor din partea BA pentru acest proiect, Richard E Grant.

filmul a fost difuzat in avioanele BA, pe zborurile luni, din Aprilie pina in Septembrie.
revin cu povesti legate de filmul asta si poate il si vedem (are doar 9 minute)

*
Sunt la Londra la invitatia British Airways , sponsor al Jocurilor Olimpice si Paralimpice.

mai puteti citi si alte lucruri descoperite de mine la Jocurile Paralimpice pe blogul Ambasadei Britanice la Bucuresti

2285
mandevilledespre Jocurile Paralimpice, din nou

despre Jocurile Paralimpice, din nou

la ora la care cititi aceste rinduri eu sunt la Londra, pe drum catre o competitie din Jocurile Paralimpice.

Sunt invitata British Airways la Londra, sa vad competitia celor mai spectaculosi si ambitiosi sportivi din lume.

scriam simbata cind Eduard Novak a cistigat aurul paralimpic ca sponsorii romani de la jocurile olimpice ar trebui sa-l premieze si pe el. intre timp guvernul a anuntat ca va primi 70.000 de euro (bravo dl Ponta, ati facut o fapta nu buna, ci minunata) si mai sper ca si Samsung si Renault – cei care au oferit premii olimpicilor – sa-l rasplateasca si pe Edi.

dar am uitat ceva; in toata bucuria victoriei m-am gindit doar la “mai mult”, fara sa multumesc celor care au investit in paralimpici , indiferent ca sunt sau nu medaliati. pentru ca ei sunt super oameni si super campioni.

compania Olympus – producator de lactate (iaurtul lor grecesc e genial) este sponsor al echipei paralimpice romane. asa ca un mare BRAVO!

sa va uitati cu atentie la spot, are scris tot timpul si un text in Braille, iar in spot o vedeti pe Naomi despre care am tot scris zilele trecute (aici un mini interviu cu ea)

***
acum ceva zile cind promovam initiativa brandului Patzaikin de a face echipament sportiv pentru olimpicii romani, m-am conversat cu Alina Jantea de la DC Communication, compania care – impreuna cu Ivan Patzaichin – a creat intreaga miscare Rowmania (pentru investitii in Delta).

am intrebat-o pe Alina daca si echipa de la paralimpice e imbracata cu hainele create de Olah Gyarfas si, dupa ce Alina s-a interesat si a aflat ca au echipamentul propriu, cei de la DC Communication au luat decizia sa le faca cadou membrilor echipei paralimpice un set complet de hainute ca ale olimpicilor: sacouri, rochite, pantaloni, tricouri, esarfe, geci, pantofi.

mi se pare minunat.

***

revin diseara cu povesti direct de la Paralimpice

1756
restaurantmiine, in Bucuresti

miine, in Bucuresti

miine se deschide un super restaurant in Bucuresti. unul dintre cele mai moderne restaurante din Europa, cu solutii multimedia si foarte orientat catre tineri

nu a fost inca nimeni inauntru, cu exceptia patronilor si a muncitorilor. eu am facut rost de o fotografie, daca ghiciti ce restaurant va fi, va fac cinste cu un prinz acolo, miercuri cind ma intorc in tara.

concursul se incheie la ora 7 dimineata. pt ca dupa aceea veti vedea imagini la tv din restaurant si veti afla despre ce e vorba:)

Undercloud – ce sa vedeti

editia de anul acesta ( a V-a) a festivalului de teatru independent de orice este una f f buna.

am vazut citeva dintre piese si vreau sa fiu sigura ca nu ratati niste creatii minunate, intr-o ordine aleatorie

(desi incep cu ce am vazut)

“Dumnezeul de a doua zi” – cu o minunata Mirela Oprisor si un surprinzator Vlad Zamfirescu. si cu un text care te surprinde pina in ultima clipa. f frumos si emotionant . joi de la ora 21.00

“Chutney” – cu Valentina Popa si Istvan Teglas; bucatarie si teatru. si iar un final surprinzator. vineri ora 19.00

Fata din curcubeu – cu TANIA POPA (nu intimplator i-am scris cu majuscule numele) . o sa rideti si o sa plingeti. e ceva ce e dincolo de teatru, o femeie singura pe scena care va duce in multe lumi si va plimba prin multe povesti. am mai scris despre piesa asta aici. (desi am vazut-o si sper sa fie buluc de lume, voi fi in sala sa o mai vad o data, chit ca stau pe jos intr-un colt) simbata ora 21.00

ce vreau sa vad
“XXL” – cu Raluca Vermesan si Andi Vasluianu (adica sper sa joace Vasluianu, ca dubleaza cu Istodor, dar eu vreau sa-l vad pe Andi:) ), plus Vlad Zamfirescu si Irina Velcescu miercuri ora 21.00

O piesa desantata – cu Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache Radu Iacoban si Alexandru Hutuleac/ Istvan Teglas (si-aici mi-ar placea sa-l vad pe Istvan:) ) duminica ora 21.00

Noi 4 cu Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache, Andreea Bibiri luni 10 sept , ora 21.30

7 blesteme… facute cerute si legate – un spectacol de teatru cu dans, cu Magda Catone, Andrei Rucareanu, Carla Maria Teaha, joi 13 sept ora 21.00

aici e tot programul, credeti-ma e o super editie cu multe multe piese bune. toate piesele sunt la MTR, bilete la fata locului dar si rezervari la 0727.100.856 // festival.undercloud@daya.ro

P.S. de anul acesta presedintele festivalului este regizorul Andrei Serban, dar despre asta va povestesc zilele viitoare

3096
bafratele lui Mandeville se intoarce la Londra

fratele lui Mandeville se intoarce la Londra

Mandeville e mascota Jocurilor Paralimpice si are o multime de fratziori care au ajuns prin toata lumea.

unul e la mine si sta de 2 zile la racoare, intre niste plante. se tot uita intrebator la mine “hai, cind ma duci acasa?”

miine Mandeville Jr e inapoi la Londra si va va arata o parte din povestea jocurilor paralimpice.

Merge cu British Airways, cum altfel, pentru ca e sponsorul oficial al Jocurilor Paralimpice, cum a fost si sponsorul Jocurilor Olimpice.

Va sta la un hotel foarte luxos din centrul Londrei, The Langham (si el partener cu British Airways – adica daca va faceti rezervari prin BA, aveti optiunea aceasta de cazare cu reduceri generoase) , iar la ceai ii va fi cam asa

o sa-l plimb putin si prin Terminalul 5, creatia spectaculoasa a BA – un melange intre tehnologie si arta si, desigur, o sa mearga la citeva competitii.

de miine, Mandeville Jr (un cadou de la Ambasada Marii Britanii la Bucuresti) va va prezenta aici aventurile lui.

***
si pentru ca tot e vorba de British Airways – care mi-a facut cadou aceasta experienta de a vedea sportivii participanti la Jocurile Paralimpice, de la fatza locului – am doua precizari de facut.

1. zilele trecute era la tv o stire despre un avion privat super luxos – cel mai luxos – care avea spatiu intre scaune, un bar cu mincare si bautura non stop.cu tacimuri care nu mai sunt din plastic etc etc. era prezentat ca minunea de pe lume si ceva extrem de inaccesibil.

BA are aceste facilitati , ba chiar multe altele (Ipad-uri pentru vizionarea in conditii cit mai bune a programului de divertisment, serviciu de telefonie si de email ), valabile la First Class pe zborurile lungi. (been there, done that, am si poze din cabina cu scaunele pat si muuult spatiu pt picioare)

2. pentru toti prietenii mei carora le e frica sa zboare, dar si pentru altii care sunt ca ei, BA a lansat un material video cu instructiuni si informatii tehnice despre zbor si metode prin care poti face fata cu usurinta sentimentelor de anxietate sau panica. el e prezentat la bordul avionului, dar uite-l aici ca sa va fac viata mai usoara.

P.S. desigur nu mi-am facut bagajele.:)

P.P.S daca vreti sa mearga Mandeville jr intr-un loc anume si sa faca vreo poza, trebuie doar sa-i spuneti. e cuminte.

2460
img-carolyn-bessette-JKFce spune rochia de mireasa despre tine?

ce spune rochia de mireasa despre tine?

hainele pe care le purtam ne spun povestile vietii, in locul nostru.

acum vreo 2 ani, un domn designer de pantofi – pentru o mare firma internationala – mi-a facut o demonstratie despre caracterul si temperamentul oamenilor in functie de pantofii pe care ii cumpara.

si rochiile de mireasa intra in regula asta.

cind rochia de mireasa arata a printesa e ceva nerezolvat din copilarie.

cite zeci – sute- mii de rochii de mireasa au aratat ca de printesa?

*
uite un exemplu de rochie de mireasa de femeie care s-a impacat cu copilaria ei, care e (era, ca nu mai traieste) bine aseazata in pielea si in mintea ei. si care, mai presus de orice, stia sa poarte ceva f simplu.

pentru ca e o smecherie cu hainele astea: e bine sa stii sa alegi in asa fel incit sa nu te “poarte” ele pe tine, dominindu-te.

carolyn bassette kennedy e doamna din foto. a murit intr-un accident de avion acum citiva ani.

cind vreti un stil minimalist, cu haine din care sa va vedeti voi, nu creatorii care le-au facut, amintiti-va de ea

winona-ryder-69th-venice-film-festival-01Venetia – 69

Venetia – 69

citeva imagini de la festivalul de film de la venetia, aflat in plina desfasurare.

e editia 69, de aici titlu

Spike Lee cu familia (are un documentar- Bad 25 – in festival)

Willem Dafoe, in afara orelor de program

Naomi Watts, Liev Schreiber la premiera filmului The Reluctant Fundamentalist

Laetitia Casta , Michael Mann

Daniel Lupi, Paul Thomas Anderson, Joaquin Phoenix, Philip Seymour Hoffman, JoAnne Sellar la sedinta foto de dupa conf de presa a celui mai asteptat film din festival The Master

Winona Ryder intoarsa pe ecrane, dupa o pauza tumultuos-frauduloasa (are un rol in The Iceman)

1759
to-rome-with-love04dear mr woody allen

dear mr woody allen

dear mr woody allen, I love you!

from romania with love
cristina

*
for all Romanians please go to the cinema to see To Rome with love and think twice about what television presents to you as stars. and fall again in love with Rome, and mr Allen.

also, watch this interview and focus on the hands of the man who doesn’t speak. it will be a nice exercise about truth

2224
carol eduard novakAur la Jocurile Paralimpice

Aur la Jocurile Paralimpice

Romania are de astazi o medalie de aur la Jocurile Paralimpice, gratie lui Carol Eduard Novak care a concurat la ciclism.

Carol Eduard Novak a stabilit un nou record mondial in proba sa.

Are 36 de ani si este primul sportiv care obtine o medalie de aur la Jocurile Paralimpice. N-are laba piciorului de mai bine de 16 ani, dintr-un accident de masina. A fost sportiv de performanta si inainte de accident, facea patinaj viteza si visa la o medalie olimpica pe cind era un sportiv, ma iertati, “cu doua picioare”. A obtinut un argint la Beijing si un aur, astazi la Londra, ambele la Jocurile Paralimpice.
Medalii mai valoroase decit orice alta recompensa olimpica.

medalia de astazi a fost cistigata cu un record mondial.

ce e in spatele acestei medalii? o poveste despre ambitie si curaj, despre vointa si putere de lupta.

scriu despre asta pentru ca imi doresc foarte foarte foarte tare ca sportivul Carol Eduard Novak sa fie recompensat in Romania ca oricare alt olimpic premiat. stiu ca Renault sau Samsung nu au contract cu Comitetul Paralimpic Roman, stiu ca Guvernul nu ii trece pe participantii la Jocurile Paralimpice la premianti, dar daca ii rugam frumos (si suntem multi), ma gindesc ca avem o sansa sa-i fie recunoscuta performanta lui Carol Eduard Novak.

ce ziceti?

aici este pagina Renault, aici pagina Samsung lasati-le mesaje ca sa-i rugam asta.

multumesc ca va veti implica.

8435
scooter brauncel care schimba divertismentul: Scooter Braun

cel care schimba divertismentul: Scooter Braun

the newyorker are saptamina aceasta un profil despre omul din spatele succesului lui Justin Bieber si al altor citiva adolescenti americani care au urcat in topuri fulgerator – Scooter Braun care are 31 de ani!!

TEEN TITAN
The man who made Justin Bieber.
BY LIZZIE WIDDICOMBE

(***)

Braun studied the careers of influential behind-the-scenes guys, especially David Geffen, who moved from the William Morris mailroom to the music business and eventually co-founded DreamWorks. “David Geffen was a Bruce Wayne to me,” Braun said. “He was extraordinary, but at the same time his talents were something that I could dream of and could fathom. I’m a normal Joe. But, with a lot of effort, I’ve got a shot at being Bruce Wayne.”

(***)

In the beleaguered music industry, few managers can afford to focus on just selling music anymore. When Braun met David Geffen, at a party a couple of years ago, he said that Geffen had one bit of advice for him: “Get out of the music business.” So Braun has been converting his twelve-person company, SB Projects, into a many-faceted organization: it now has film and TV arms (Braun recently sold a scripted show, and has reality shows in development), a publishing division, and a technology-investment unit, in addition to a label and a management company.
Universal Music Group, one of the “big four” record companies, recently signed a distribution deal with Braun’s label and named him its first technology “entrepreneur in residence.”

(***)

At 10 A.M., he got into the passenger seat of a black BMW that belonged to his assistant, a twenty-four-year-old named Teddy Riley, and reviewed his schedule. As often happens, he was supposed to be several places at once: a rehearsal with the Wanted for the NBC show “The Voice”; an interview that Spike Lee was conducting with Bieber for a documentary about Michael Jackson; and a video shoot with Cody Simpson, a fifteen-year-old Australian singer. Braun said that he wanted to go to all three events. Riley stepped on the gas: “It’s gonna be tough, but we can make it happen.”

(***)
On a Wednesday in June, Bieber was scheduled to perform on the “Tonight Show” with Jay Leno. Braun arrived early, wearing a “Star Trek” T-shirt and his Army cap, and sat watching backup dancers run through “Boyfriend.” Bieber, who now lives with a friend, in a ninety-four-hundred-square-foot house, was supposed to get himself to the rehearsal, but he was already an hour late. “Where is my client?” Braun said, sounding testy. He called Bieber’s cell phone and yelled, “Where are you?” When he hung up, he said, cheerfully, “I said, ‘O.K., you asked to be trusted and you blew it.’ Now he goes on what I call probation. He has to have somebody come to his house every workday.”

The star eventually arrived, and Braun watched the “Boyfriend” taping from the wings. Afterward, he passed Bieber in the hall. “You went the wrong way,” Braun said.
“What?”
“When you first did this thing”—Braun executed a dance step—“on the breakdown? You went the opposite of everyone else for the first step.”
Bieber seemed to find the criticism nitpicky. He asked softly, “Who cares, though?”
Braun had been consulting with the film editors. “I’m just gonna take it out,” he said. “It was a great performance. I’m just going to take that one thing out.”

***
cititi-l, mai ales daca sunteti implicati in industria divertismentului in oricare forma ar fi implicarea. articolul integral e aici

2301
ghizighizii de la Jocurile Paralimpice

ghizii de la Jocurile Paralimpice

aceasta este o fotografie de ieri, de la Jocurile Paralimpice, din proba de 1500m

cei care poarta echipament portocaliu sunt ghizi, sunt prinsi de concurenti cu un fel de catuse si-i ghideaza: concurentii au deficiente de vedere.

ginditi-va pentru o clipa la ghid

– trebuie sa tina ritmul cu sportivul , e deci bine antrenat;

– trei dintre ei vor fi pe podium, dar nu vor lua nicio medalie.

si sunt tare curioasa daca le spune cineva numele. fac exact acelasi efort ca sportivii care vor cistiga, dar o fac nu pentru glorie, ci doar ca sa indeplineasca visul cuiva.

mi se par incredibile Jocurile Paralimpice.

*

luni, multumita British Airways, voi fi acolo, in arena competitionala si va voi spune cum se vad Jocurile Paralimpice de la fata locului. ma va ajuta Mandeville, mascota jocurilor, pe care am primit-o astazi de la simpaticii de la Ambasada Marii Britanii la Bucuresti.

1787
sticlutaconcurs – pt cei care merg pe munte

concurs – pt cei care merg pe munte

zilele trecute, la Barmaniada, cind am fost la concursul pentru cei mai rapizi barmani din Ro, am primit aceasta sticlutza magica.

daca sunteti oamenii muntilor , din aia care va cocotati in virf de munte doar pentru bucuria unei victorii personale, cred ca vi s-ar potrivi sticlutza asta: poate sa tina cald ceaiul, sau rece taria.

asa ca spuneti-mi o amintire frumoasa de pe munte ca sa va inscrieti in concurs, cistigatorul il desemnam prin tragere la sorti oricum. dar vreau povesti pentru ca e o sansa mica sa ma convingeti si pe mine (sau altii ca mine) sa incerc drumetiile:)

concursul se incheie duminica la ora 12.00. succes:)

Jerry Shields suaoameni incredibili

oameni incredibili

cind vi se va mai parea ca va e greu, pentru orice – job, iubire, casa, masa – amintiti-va de oamenii astia.

fotografii de astazi de la Jocurile Paralimpice

Laroslav Semenenko,  Ucraina

Yanpeng Wei, China

Jerry Shields, sua

Matt Stutzman, sua

natalia partyka, polonia

bruna alexandre, brazilia

astazi a concurat si al nostru Dacian Makszin  la tenis de masa, dar n-am gasit inca foto cu el, am sa vi-l arat curind.

later edit. Dacian a cistigat ambele meciuri de astazi:)

2427
via lui coppolaVinul lui Coppola

Vinul lui Coppola

text de Noemi Revnic

Ieri am facut o incursiune in Sonoma County si in Napa Valley. Iar in Napa m-am oprit pe domeniul intins al lui Francis Ford Coppola, un mansion superb, cu vii intinse de jur imprejur. Superba vila este dotata cu piscina exterioara, unde vizitatorii pot petrece o zi intreaga la plaja. Aici exista si cabine elegante, dupa modelul Coronado Island sau al celor de la Deauville.

Mai exista si un restaurant, un magazin cu suveniruri – carti de retete, sorturi de bucatarie, pahare, fete de masa, o multime de sticle de vin imbuteliate acolo, printre care si rose-ul Sofia (Coppola) si un prosecco excelent care poarta numele talentatei regizoare.

Atat la parter cat si la etaj se afla galeria filmelor lui Coppola, incepand cu “Dracula”, “Tinerete fara tinerete” si pana la “Nasul” sau “Scarface”: costume, afise de film, mobilierul folosit in filme, globurile de aur si statuetele Oscar primite de regizor de-a lungul timpului. A fost o experienta interesanta si va recomand sa veniti aici, in cazul in care ajungeti in California la un moment dat.

Pana atunci puteti face o vizita virtuala pe site-ul domeniului lui Coppola

Pe curand, cu povesti din California!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

1506
jurnalism“ai fost abuzat in copilarie?”

“ai fost abuzat in copilarie?”

“ai fost abuzat in copilarie?”

intrebarea asta – delicata si cind e rostita in camera psihologului – a fost rostita de un reporter astazi cind prin fata lui a trecut asasinul in serie, Nicolae Vlad – cel care a intrat in vizorul tuturor dupa crima de la Otopeni.

tare mult as vrea sa stiu cine e reporterul ala, un domn, de la ce televiziune e si cine l-a angajat. si cum s-a gindit el sa puna intrebare respectiva… oare se astepta la un raspuns?

**

anul trecut in America a fost publicat un text genial despre un criminal in serie, text care ar fi minunat de citit pentru toti cei care au in grija cazul Nicolae Vlad in Ro. e o lectie de jurnalism cu alte repere.

The Lost Boys

In December 1970 two teenagers disappeared from the Heights neighborhood, in Houston. Then another and another and another. As the number of missing kids grew, no one realized that the most prolific serial killer the country had ever seen—along with his teenage accomplices—was living comfortably among them. Or that the mystery of what happened to so many of his victims would haunt the city to this day.

by Skip Hollandsworth

textul integral aici

1609